Paul Thomas Mann - Casa Buddenbrook

Paul Thomas Mann a fost un romancier și eseist german, unul dintre

marii scriitori ai secolului al XX-lea, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe
anul 1929 (argumentul principal fiind romanul Casa Buddenbrook).

S-a născut la 6 iunie 1875 la Lübeck, fiind fratele mai mic al romancierului și
dramaturgului Heinrich Mann, fiu al lui Thomas Heinrich Mann, bogat negustor de grâne și senator,
și al Juliei Mann, născută da Silva Bruhns, descendenta unui german și a unei braziliene. Și-a făcut
studiile la München, unde a trăit și a scris de altfel o lungă perioadă, între 1891 și 1933.
Lucrează la o societate de asigurări și colaborează la periodicul satiric Simplicissimus. Între
anii 1895 - 1897 călătorește împreună cu fratele mai mare Heinrich în Italia, iar în 1905 se
căsătorește cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea șase copii (patru vor
deveni, la rândul lor, scriitori). Debutează în 1898 cu volumul de nuvele Micul domn
Friedmann pentru ca, în 1901, publicând romanul Buddenbrooks să obțină un imens succes public și
în critică. În 1919 este ales Doctor Honoris Causa al Universității din Bonn iar în 1926 devine
membru al Academiei prusace de literatură.
După instaurarea hitlerismului, în primăvara lui 1933, naziștii aflați la putere declanșează o
campanie violentă împotriva lui, i se retrag titlurile și i se confiscă bunurile. Între anii 1934 și 1938
locuiește în Elveția, la Küsnacht unde publică revista Măsură și valoare în care militează „pentru
cultura germană liberă”. În 1938 emigrează cu toată familia în SUA, primind în 1944 cetățenia
americană. Revine în Germania în 1949 pentru o conferință despre Goethe la Frankfurt am Main și
la Weimar, dar se stabilește, în 1952, în Elveția, lângă Zürich. A murit la 12 august 1955 în urma
unei arterioscleroze. Umanismul social, democratic și militant este caracteristic marelui prozator care
a fost totodată și o mare conștiință a epocii sale ce a intuit timpuriu sensul antiumanist al doctrinei
politice naziste și l-a denunțat în conferințe și în scris, afirmându-se ca un radical apărător al valorilor
spirituale ale umanității disprețuite și desconsiderate de fascism. (Declar deschis că mă lipsesc de
omagiile care nu relevă și nu respectă legătura organică dintre tot ceea ce am creat vreodată ca
artist și lupta mea actuală împotriva celui de-al „treilea Reich”).
A scris opt romane, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri; un amplu jurnal
și o răsfirată corespondență îi întregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru romane mult
cunoscute, Casa Buddenbrook, Muntele vrăjit, tetralogia Iosif și frații săi, Doctor Faustus – împreună
cu patru romane mai puțin cunoscute, Alteța regală, Lotte la Weimar, Alesul, Mărturisirile escrocului
Felix Krull. Dintre povestiri, celebre cu deosebire sunt Tonio Kröger, Moarte la Veneția, Mario și
vrăjitorul, Capetele schimbate și Legea. Majoritatea eseurilor au fost consacrate unor scriitori, cu
precădere germani, dar și ruși, precum și câtorva filosofi, psihologi și compozitori germani.

Romane
 Buddenbroocks, Verfall einer Familie (Casa Buddenbrook), (1901)
 Königliche Hoheit (Alteță regală) (1909)
 Der Zauberberg (Muntele vrăjit), (1924)
 Lotte in Weimar (Lotte la Weimar), (1939)
 Doktor Faustus, das Leben des deutschen Tonsetzers Adrian Leverkühn, erzählt von einem
Freunde (Doctor Faustus, viața compozitorului german Adrian Leverkühn povestită de un
prieten), (1947)
 Der Erwählte (Alesul), (1951)
 Bekenntnisse des Mochstaplers Felix Krull (Mărturisirile escrocului Felix Krull), (1954)

Nuvele
 Tristan, (1903)
 Tonio Kröger, (1903)
 Der Tod in Venedig (Moartea la Veneția), (1912)
 Herr und Hund; Gesang vom Kindchen: Zwei Idyllen (Stăpan și câine; Cântec despre copilaș:
două idile), (1918)
 Unordnung und frühes Leid (Dezordine si suferință timpurie) (1925)
 Mario und der Zauberer (Mario și vrăjitorul), (1930)
 Die vertauschten Köpfe – Eine indische Legende (Capetele schimbate - O legendă indiană)
(1940)
 Das Gesetz (Legea), (1944)
 Die Betrogene: Erzählung (Cea înșelată), (1954)
Poem dramatic
 Fiorenza (1905)
Tetralogie epică
 Joseph und seine Brüder (Iosif și frații săi)
 vol. I (1933)
 vol. II (1934)
 vol. III (1936)
 vol. IV (1943)
Eseuri
 Friedrich und die grose Koalition (Frederic și marea coaliție), (1915)
 Betrachtungen eines Unpolitischen (Considerațiile unui apolitic), (1918)
 Adel des Geistes (Noblețea spiritului), (1945)
 Altes und Neues (Vechi și nou), (1953)
Povestiri
 Der Kleine Herr Friedmann (Micul domn Friedmann), (1897)
 Der Kleiderschrank (Dulapul de haine) (1899)
 Das Wunderkind (Copilul minune), (1903)
 Wälsungenblut (Stirpea Wälsungilor) (1905)
 Das Eisenbahnunglück (Accidentul de cale ferată) (1909)
 Casa Buddenbrook (denumire originală în germană Buddenbrooks: Verfall einer
Familie) a fost primul roman al scriitorului german Thomas Mann, care a fost publicat în 1901, pe
când autorul avea 26 de ani. Republicarea romanului în 1903 a confirmat că acesta a fost un mare
succes literar în Germania.
Cartea prezintă decăderea (anunțată deja din subtitlul romanului, Declinul unei familii) unei familii
de bogați negustori de grâne din marea burghezie din Lübeck de-a lungul a patru generații. Cartea
este în general considerată ca fiind o portretizare a societății burgheze germane de-a lungul a
câtorva decenii din secolul al XIX-lea.
În 1929, Thomas Mann a primit Premiul Nobel pentru literatură „...în principal pentru marele
roman «Casa Buddenbrook», care de-a lungul anilor a fost întâmpinat cu o constant sporită
apreciere ca o operă clasică a literaturii contemporane”

Prima parte
Într-o zi de joi a lunii octombrie a anului 1835, soții Buddenbrook își invită rudele, cunoștințele și
partenerii de afaceri la un prânz simplu și obișnuit, după-amiaza târziu, conform obiceiurilor marii
burghezii a vremii. Noul cămin, o proprietate vastă, cu o clădire impunătoare, fusese recent
achiziționat pentru suma de 100.000 de mărci ale vremii respective și se afla pe Mengstraße,
în orașul hanseatic Lübeck, fiind o casă reprezentativă, construită în anul 1682.
Cititorului îi sunt prezentate trei generații ale familiei: capul familiei - energicul Johann
Buddenbrook Senior și soția acestuia Antoinette, fiul lor Johann Buddenbrook Junior, supranumit
Jean, alături de soția sa Elisabeth (Bethsy) și de copiii lor: fiica Antonie (Tony) - 8 ani, și fiii Thomas -
9 ani și Christian - 7 ani. Restul musafirilor vor fi și ei parte a personajelor din roman.
Johann Buddenbrook Senior este proprietarul unei mari întreprinderi de negoț cu grâne - „Casa
Buddenbrook” - întreprindere preluată de la tatăl său, fondatorul afacerii. Fiul său, Jean, îi este
asociat și nu-i este cu nimic inferior tatălui. De multe ori, chiar el a fost cel care a sesizat câte o
oportunitate mai avantajoasă pentru firmă. Dar, spre deosebire de tatăl său, care este
nesentimental, el are o înclinație spre evlavia riguroasă și este dornic să fie perceput ca un om al
sentimentului religios.
Mâncarea este servită în farfurii din porțelan de Meissen, cu margini aurite, și se mănâncă cu
tacâmuri grele, din argint. Prânzul modest constă în: supă de verdețuri cu pâine prăjită, pește, o
imensă friptură cu sos de ceapă și o cantitate colosală de legume, atât de multe, încât chiar și dacă
numai din ele ai fi gustat o porție, te-ai fi simțit plin. Toate acestea sunt urmate de o budincă în
straturi de biscuiți, zmeură, și cremă de ouă, alături de un pahar de vin vechi de Malvasia⁠(en). La
sfârșit, mesenilor le mai este adus și un platou cu unt, brânzeturi și fructe.
Într-un tablou paralel și contrastant, facem cunoștință cu fiul din prima căsătorie al lui Johann
Buddenbrook Senior, Gotthold Buddenbrook, care nu este prezent la reuniune, fiind cu ani în urma
renegat de familie. După plecarea oaspeților, tatăl și fiul vorbesc deschis. Piosul Jean îl sfătuiește pe
tatăl sau să respingă fără mustrări de conștiință cererea lui Gotthold, astfel încât activele companiei
să nu fie reduse. Gotthold Buddenbrook căzuse în dizgrație din cauza unei căsătorii care trecea în
ochii familiei drept inacceptabile. El încălcase interdicția strictă a tatălui său de a se căsători cu o
oarecare Mamsell Stüwing. Astfel, el s-a însurat cu un simplu magazin,[necesită citare] nu cu o mare
afacere profitabilă, înțelegându-se de aici că, în acest oraș comercial și previzibil se făcea tranșant
diferența între clasele sociale - între mica și marea burghezie.
Partea a doua
Familia Buddenbrook ține o cronică veche de familie, care merge în urmă până la
sfârșitul secolului al XVI-lea, o carte groasă, cu încrustații din aur. Aici trece, plin de recunoștință și
pioșenie, Jean Buddenbrook, la 14 aprilie 1838, nașterea fiicei sale Clara, cel de-al patrulea copil al
său. Răsfoind paginile în urmă, dă peste ramurile aferente căsătoriei sale. Această căsătorie a sa,
nu a fost tocmai ceea ce s-ar putea numi o căsătorie din dragoste. Tatăl său îl bătuse pe umăr și-l
făcuse atent asupra fiicei bogatului Kröger, care a recapitalizat compania cu o zestre frumoasă. El
și-a dat imediat, din toată inima, acceptul, și din acel moment și-a stimat soția ca pe o tovarășă de
viață, dăruită de Dumnezeu. Cu a doua căsătorie a tatălui său, lucrurile stătuseră la fel.
În oraș prinde rădăcini familia Hagenström. Domnul Hagenström este coproprietar al companiei
de export Strunck&Hagenström și s-a căsătorit într-o familie de evrei bogați din Frankfurt, lucru
primit cu consternare în cercurile înalte ale societății din oraș. Familia Hagenström aproape a ajuns
să concureze în planul afacerilor și al politicii locale cu familia Buddenbrook. Chiar și copiii familiilor
rivalizează între ei. Când micul Hermann, fiul lui Hagenström, în drumul spre școală, îi cere lui Tony
un sărut în schimbul pachetului lui cu mâncare, se creează un incident. Sora lui intervine,
ajungându-se la o luptă între ele, fapt care a marcat camaraderia lor.
În anul 1842, după o scurtă suferința, moare Antoinette Buddenbrook. După moartea ei, Johann
devine tot mai apatic, sfârșind prin a se retrage din companie. Jean Buddenbrook este acum unicul
proprietar al bogatei firme cu tradiție, fondată în 1768. În lună martie a aceluiași an moare și Johann,
la doar câteva luni după moartea soției sale. În ciuda prevederilor nefavorabile din testament din
partea tatălui, cu privire la fiul din prima căsătorie, Gotthold, la care piosul Jean subscrie, începe o
tentativă timidă de reconciliere între frații vitregi Jean și Gotthold.
După Paști, în același an, Thomas Buddenbrock, în vârstă de 16 ani, intră ca ucenic în firmă. El
dă dovadă de aceeași hărnicie tăcută și tenace ca a tatălui său. În urma plăților drepturilor revenite
moștenitorilor, compania pierde resurse semnificative. Într-o conversație nocturnă cu soția sa, Jean
îi face cunoscut că familia nu mai este atât de bogată.
Elevul de liceu Christian Buddenbrook stârnește nemulțumirea tatălui său, atunci când începe să
se răspândească povestea potrivit căreia puștiul de 14 ani a pătruns în garderoba unei artiste a
teatrului din oraș, o oarecare Demoiselle Meyer de la Grange, cu un buchet de flori în valoare de 1
marcă și 8,5 schillingi, o sumă considerabilă la vremea respectivă. Tânăra actriță este într-o relație
cu un chefliu notoriu, care, fiind în apropiere, surprinde momentul. Drept urmare, incidentul face
rapid înconjurul micii urbe.
Din motive pedagogice, atunci când începe să dea dovadă de mândrie și vanitate exagerată, și,
pe de altă parte, când începe un schimb de scrisori de dragoste cu un elev de liceu, Tony este
trimisă la un internat de fete. Internatul este condus de pitica cocoșată Therese (Sesemi)
Weichbrodt. În ciuda condițiilor foarte stricte, Tony trăiește aici, alături de cele două prietene -
Armgard von Schilling și Gerda Arnoldsen - o perioadă fericită a tinereții sale.

Partea a treia
Tony Buddenbrook are 18 ani. Omul de afaceri hamburghez Bendix Grünlich cere mâna fetei de
la părinții săi. Tony e șocată: „Ce vrea omul ăsta de la mine? Ce i-am făcut?” și izbucnește în plâns.
Mama sa îi spune: „Legătura care ți se oferă este ceea ce se numește o partidă bună, draga mea
Toni. (...) Ai timp să te gândești. (...) Dar să iei în considerare că o asemenea ocazie de a-ți construi
fericirea nu ți se oferă în fiecare zi, și că această căsătorie este exact ceea ce datoria și destinul ți le
impun. Da, copilul meu, asta trebuia să ți-o spun”. Tatăl lui Tony vorbește cu soția lui, după ce s-a
interesat în Hamburg despre Grünlich și afacerile sale: „Nu pot decât să doresc disperat această
căsătorie, care ar fi un avantaj pentru familie și pentru firmă (...), pentru că încă o dată, Betsy, și nu
pot să nu repet asta într-una, (...) afacerile noastre sunt potolite, prea potolite. Nu am mai progresat
de când tata nu mai e”.
 Grünlich îi face curte lui Tony cu încăpățânare. Tony este deprimată și pierde în greutate și
prospețime. Tatăl ei o trimite la o cură de recuperare la Travemünde, pe malul Mării Baltice, în casa
bunei sale cunoștințe, comandantul de navă Schwarzkopf. Aici îl cunoaște pe fiul acestuia, studentul
la medicină Morten, care a venit acasă în vacanță. Cei doi se îndrăgostesc unul de altul. În timpul
unei plimbări, Tony îi destăinuie că intenționează să-l refuze pe Grünlich și să-l aștepte pe el până
își termină studiile. Morten se hotărăște s-o ceară de soție de la părinții ei. Tony îi scrie într-o
scrisoare tatălui său: „Ție, celui mai bun tată, îți pot spune că sunt legată sentimental de cineva care
mă iubește și pe care îl iubesc nespus”, De asemenea, ea îi destăinuie tatălui și planurile de viitor pe
care le au. Tatăl îi răspunde că Grünlich amenință cu sinuciderea, în cazul în care este refuzat, și
apelează la datoria ei de bună creștină. Cu privire la felul în care se decid căsătoriile în familie și în
firma, el o admonestează: „Tu nu ar trebui să fii nici fiica mea, nici nepoata bunicului tău mort și nici
măcar un membru demn al familiei noastre, dacă ai avut serios în minte, cu încăpățânare și sfidare,
să mergi de capul tău pe propria ta cale haotică”.
Informat de tatăl lui Tony, Grünlich vine la Travemünde, se prezintă tatălui lui Morten ca prieten
de afaceri al consulului Buddenbrook și pretinde că este aproape logodit cu Tony, arătându-se
totodată sigur de drepturile sale. Vrednicul comandant, care este conștient de locul său în societate,
își mustra fiul. Promisiunea reciprocă dintre Tony și Morten este desfăcută. Tony se supune alegerii
familiei. Ea însăși trece cu mândrie logodna cu Grünlich în cronica familiei, asumându-și-o că pe o
datorie și un serviciu adus familiei. Grünlich primește de la Jean Buddenbrook o zestre de 80 000 de
mărci. La începutul anului 1846 Tony Buddenbrook se căsătorește cu Bendix Grünlich, afacerist din
Hamburg.
Thomas pleacă la Amsterdam pentru a-și îmbogăți cunoștințele în domeniul comerțului, nu
înainte însă de a-și lua rămas bun de la iubita lui secretă, frumoasa, dar săraca Anna, o tânără
florăreasă, ocazie cu care încheie definitiv relația cu ea. El își justifica decizia luată prin motivul că el
va fi cel care va prelua mai târziu afacerile familiei și va avea obligația să încheie un mariaj în
concordanță cu circumstanțele impuse de poziția sa socială.

Partea a patra
La 8 octombrie 1846 vine pe lume Erika, fiica lui Tony. Grünlich a cumpărat o vilă în
afară Hamburgului.
Jean Buddenbrook pierde 80.000 de mărci din cauza falimentului unui partener de afaceri
din Bremen. În Lübeck, el are parte de o bruscă răceală, reticență și neîncredere - pe care o astfel
de scădere de capital le aduc după sine - din partea băncilor, a prietenilor și a firmelor din
străinătate. Mai mult, Grünlich devine insolvabil. Jean călătorește la Hamburg și o informează pe
Tony asupra situației financiare a soțului ei. Din conștiinciozitate, Tony e gata să-l urmeze pe
Grünlich chiar și în sărăcie. Dacă ar face acest lucru din dragoste, Jean ar considera că trebuie să-și
protejeze fiica și nepoata de această catastrofă și l-ar susține pe Grünlich cu orice preț. El se scuză
față de fiica sa pentru faptul că a obligat-o să se căsătorească cu Grünlich și o asigură că în acest
moment regretă amarnic fapta sa. Printre lacrimi Tony admite că nu l-a iubit niciodată: „a fost
întotdeauna dezgustător... doar știi asta!” Pentru a evita viitoare pierderi de bani în firmă, hotărăsc
amândoi ca Tony să-l părăsească pe Grünlich și, din cauza incapacității lui de a-și susține financiar
soția și fiica, să divorțeze.
În prezența bancherului lui Grünlich, malițiosul Kesselmeyer, Jean aruncă o privire în evidențele
contabile ale ginerelui său. Recent Kesselmeyer fusese într-o anchetă privitoare la afacerile lui
Grünlich până la creditorii acestuia. Creditorii, în scopul de a-și asigura creanțele restante ale lui
Grünlich, au supraevaluat situația lui de afaceri. Deci și registrele contabile ale ginerelui sau, despre
care se exprimase atât de laudativ față de soția sa, erau falsificate. Acum Jean vede cifrele reale,
confirmate batjocoritor de Kesselmeyer. Devine limpede că Grünlich s-a căsătorit cu Tony doar
pentru zestre, cu scopul de a-și îmbunătăți renumele în lumea afacerilor. Într-un acces de furie,
Grünlich recunoaște acest lucru.
 Revoluția de la 1848 are în Lübeck un curs liniștit, ilustrat cu oarecare ironie, nu în ultimul rând
datorită unei intervenții curajoase a lui Jean Buddenbrook. Totuși socrul sau, Lebrecht Kröger,
moare în brațele sale, în urma emoțiilor produse de escroci. În 1850 moare și soacra lui Jean. Astfel,
Casei Buddenbrook îi rămâne o moștenire considerabilă.
Christian Buddenbrook, care ar fi trebuit să studieze și să-și aleagă o meserie academică,
renunța la acest drum și intră ucenic într-o societate comercială din Londra. Între timp,
inconsecvența sa îl duce tocmai în Chile, la Valparaiso.
Jean Buddenbrook moare în mod neașteptat în anul 1855.

Partea a cincea
În 1855, la vârsta de 29 de ani, Thomas este șeful Casei Buddenbrook și capul
familiei. Capitalul firmei se ridică la 750.000 de mărci. Elisabeth este folosită ca unic moștenitor,
ceea ce se va dovedi mai târziu a fi dezastruos. Vechiul notar al familiei, Friedrich Wilhelm Marcus,
este avansat ca asociat, prin dorința testamentară a defunctului Jean Buddenbrook, și aduce cu sine
un capital de 120.000 de mărci. Din acest moment, el are drept la profitul corespunzător cotei
deținute. Activele companiei sporesc, prin contribuția lui Marcus, la 870.000 de mărci. Thomas este
totuși nemulțumit. Bunicul său, Johann Buddenbrook Senior a avut în anii săi buni peste 900.000 de
mărci la dispoziție. Tânărul Thomas aduce prospețime și spirit întreprinzător în cadrul firmei, chiar
dacă trebuie să-l care în spate, ca pe un sac de plumb, pe Marcus. Thomas se bucura de
popularitate și apreciere peste tot, atât acasă, în rândul servitorilor, cât și în rândul celor care se
ocupa de firmă, de conturi sau chiar al simplilor muncitori angajați.
La cererea mamei sale, după 8 ani de absență, Christian se întoarce de peste mări și țări, în
costum în carouri și cu maniere care imită stilul englezesc. Thomas îl angajează ca avocat, în locul
domnului Marcus. La birou Christian se dovedește un pierde-vară, care nu face niciun secret din
faptul că disprețuiește munca de birou. El își poate pune în valoare calitățile doar în cluburi, cu mici
apariții amuzante, care distrează auditoriul prezent.
După moartea lui Jean Buddenbrook, văduva sa, Elisabeth, întreține mai departe atmosfera
evlavioasă în casă, ba chiar o îmbunătățește. Ține slujbe zilnice, deschide o școală de duminică
pentru fete, iar pentru doamnele mai în vârstă organizează o dată pe săptămână o „seară
Ierusalim”. Pastori și misionari vin și pleacă, inclusiv pastorul Sievert Tiburtius din Riga, care în
curând va cere mâna Clarei, mezina familiei. Tony, care locuiește cu mama sa, nu se poate obișnui
cu aceste activități religioase.
În timpul unei lungi vizite de afaceri în Amsterdam, Thomas face cunoscut printr-o scrisoare
faptul că și-a găsit viitoarea soție, fiica unui bogat partener de afaceri din oraș, și totodată o fostă
prietenă de pension a lui Tony. La sfârșitul anului de doliu, 1856, se căsătoresc Clara și Tiburtius, iar
la începutul anului 1857 Thomas și Gerda, Casa Buddenbrook acumulând astfel o zestre de
300.000 de mărci.

Partea a șasea
Thomas și Gerda au dat prima lor petrecere. Cina a durat de la cinci la unsprezece seara. La
bursă s-a vorbit timp de opt zile în termenii cei mai elogioși despre eveniment. S-a văzut că tânăra
Doamnă Consul știe să se reprezinte în societate.
Tony se întoarce foarte bine dispusă după o ședere lungă la München. Acolo l-a cunoscut pe
Alois Permaneder, coproprietarul unei afaceri cu hamei.
Thomas suferă din cauza volubilității jenante a fratelui său Christian. Destăinuirile interminabile
ale acestuia cu privire la semnele de boală de orice fel, sunt receptate de el ca fiind anormale,
nestăpânite și ridicole. Tânărul Buddenbrook este poreclit în oraș „Krischan”, clowneriile sale de la
club fiind arhicunoscute. Însă cel mai tare îl deranjează pe Thomas faptul că aventura lui Christian
cu Aline Puvogel - o simplă figurantă la Teatrul de Vară - nu este ascunsă de ochii lumii, așa cum
dictează decența în familie, ci este etalată pe strada ziua în amiaza mare. După ce Christian declară
la club că de fapt, pus în lumina adevărată, fiecare om de afaceri este un escroc, între frați se
ajunge la supărare. Într-o conversație între patru ochi Thomas îl invită pe fratele său să părăsească
firma. Cu un avans din viitoarea să moștenire, Christian devine proprietarul unei firme de comerț
din Hamburg.
Tony speră la o căsătorie cu Permaneder, bărbatul de 40 de ani din München. După o stângace
vizită de curtoazie a burlacului mustăcios, căsătoria intră efectiv în discuție și Tony se mută la
München, unde nu se va putea acomoda de fapt. Spre dezamăgirea ei, mulțumită dobânzilor
revenite din zestrea sa, de 51.000 de mărci, domnul Permaneder se retrage din activitate. Au
împreună o fetiță, care moare însă la scurt timp după naștere. Într-o noapte Tony își surprinde soțul
beat, încercând să o sărute pe bucătăreasă care se împotrivea. Tony îl trântește la pământ. Domnul
Permaneder îi aruncă o asemenea înjurătură, încât acel cuvânt pentru mult timp nu-l va putea
pronunța cu propriile buze și refuza cu încăpățânare să i-l divulge lui Thomas. Ea va lua incidentul
ca pe o oportunitate de a obține divorțul de omul fără ambiții, fără străduințe, fără țeluri. Scandalul în
urma unui al doilea divorț o lasă rece. Thomas nu o poate influența. Domnul Permaneder este de
acord cu divorțul și returnează zestrea lui Tony - un gest de o corectitudine la care nu s-ar fi așteptat
nimeni.

Partea a șaptea
În anul 1861 se naște fiul Gerdei și al lui Thomas, Justus Johann Kaspar, pe care părinții săi îl
numesc cu diminutivul Hanno. Botezul are loc în casa lor, primarul orașului Lübeck fiind unul dintre
nași.
Christian Buddenbrook are acum 33 de ani, dar arată foarte îmbătrânit. Vaicărelile sale ipohondre
devin delirante. În Hamburg, după moartea partenerului său de afaceri, și neținând cont de sfatul lui
Thomas, el preia conducerea întregii firme, confruntându-se acum cu un dezastru financiar. Mama
sa, Betsy Buddenbrook, îi plătește un nou avans din moștenirea ce i se cuvine, și anume suma de
15.000 de mărci. Astfel, el reușește să-și achite datoriile, evitând falimentul. Intenționează să se
mute la Londra și să se angajeze acolo. Cu figuranta Aline Puvogel are între timp o fiică nelegitimă,
pentru care trebuie să plătească pensie alimentară. Thomas este de părere că fratele său a căzut
într-o cursă, Christian nefiind de fapt tatăl copilului.
Thomas este ales senator în orașul său natal, după o competiție strânsă cu Hermann
Hagenström, cel căruia în copilărie Tony îi refuzase un sărut. Între timp, familia Hagenström a ajuns
în rândul celor 5-6 familii din fruntea orașului.
În anul 1863 compania este la fel de înfloritoare ca în vremurile bătrânului Johann Buddenbrook.
Totuși, Thomas se simte epuizat și lipsit de energie. În dorința unei schimbări radicale, eliminând tot
ce e vechi și de prisos, își construiește o casă nouă, impunătoare, în care se mută în 1864.
Christian telegrafiază din Londra, exprimându-și dorința de a se căsători cu Aline Puvogel, lucru
respins de mama sa în mod categoric.
Dezvoltarea fizică a micului Hanno, viitorul conducător al Casei Buddenbrook, progresează lent.
Învață să umble și să vorbească mai târziu decât în mod obișnuit.
O tranzacție nefavorabilă și un duel verbal legat de afacerile orășenești, în care Hermann
Hagenström iese învingător, îl fac pe Thomas să înțeleagă că fericirea și succesul nu se pot păstra
la infinit. Resemnat, el citează un proverb turcesc: „După ce casa e gata, vine moartea”.
Clara Buddenbrook moare. În ultimele ore de viață o roagă în scris și cu o mână nesigură pe
mama să să-i plătească soțului său, pastorului Tiburtius, viitoarea ei moștenire. Evlavioasa mamă,
ignorându-l pe Thomas, capul familiei, îndeplinește imediat cererea, sub care se ascunde în mod
evident Tiburtius. Thomas este consternat atunci când află că mama sa a plătit 127.000 de mărci
acestui scelerat, vânător de avere, după ce acesta primise și zestrea pretinsă de 80.000 de mărci.
Mama se justifică spunând că Tony și Christian fuseseră și ei de acord. Din partea măscăriciului
stupid, care în acel moment se afla într-un spital din Hamburg tratându-și artrita reumatoidă, s-ar fi
așteptat. Dar declarația că Tony ar fi putut aproba asta, Thomas o refuză din partea mamei sale.
Spre finalul disputei cu mama sa, Thomas recunoaște că afacerile familiei merg foarte prost, mai
precis, din momentul în care a investit mai bine de 100.000 de mărci în propria casă. În 1866, în
anul războiului austro-prusac, Casa Buddenbrook pierde, prin falimentul unei companii din Frankfurt,
suma de 60.000 de mărci.

Partea a opta
Fiica lui Tony, Erika, acum în vârstă de 20 de ani, se căsătorește în 1867 cu directorul unei
sucursale a unei firme de asigurări, pe nume Hugo Weinschenk, un bărbat în vârstă de 40 de ani,
sigur pe el, necultivat și lipsit de tact în societate, care are un venit anual de 12.000 de mărci. Lui
Tony îi este permis să se mute în locuința tânărului cuplu, pentru a-i putea fi de ajutor fiicei sale,
care este încă începătoare în ale menajului. Căsătoria fiicei sale o face extrem de fericită.
Christian e din nou în oraș. Gerda Buddenbrook, violonistă virtuoază, și Christian, cel interesat de
teatru și de spectacole, se înțeleg bine.
Bona Ida Jungmann îi relatează lui Tony despre natura sensibilă și sănătatea precară a lui
Hanno. El nu merge la școală cu plăcere, are coșmaruri noaptea și recită versuri în somn. Vechiul
medic al familiei, Dr. Grabow nu are nici un sfat potrivit și se mulțumește să-l diagnosticheze cu
„tulburări de somn”.
La cei 42 de ani ai săi, Thomas Buddenbrook se simte un om obosit. Totuși, prin autodisciplină
reușește să-și mențină aspectul exterior, eleganța sa rămânând neschimbată.
Contrar principiilor firmei și sfătuit de Tony, Thomas intră în primăvara anului 1868 într-o afacere
de speculă. El cumpăra de la un producător strâmtorat financiar întreaga producție de cereale încă
necoapte, de pe proprietatea Pöppenrade, la jumătate de preț. Câteva luni mai târziu, la 7 iulie 1868,
în timpul sărbătoririi împlinirii a 100 de ani de la înființarea firmei, Thomas primește o telegramă prin
care este înștiințat că o furtună cu grindină a distrus recolta de la Pöppenrade.
Gerda Buddenbrook este bună prietenă cu organistul Pfühl. Ei au mici polemici legate de muzica
lui Wagner. Lunea după-amiază Herr Pfühl îi dă lui Hanno ore de muzică și de pian. Spre deosebire
de școală, unde îi este greu să se concentreze, Hanno arată aici o mare ușurință de percepere,
deoarece lui doar i se confirmă ceea ce știa dintotdeauna. La a opta să aniversare, Hanno cântă
acompaniat la vioară de mama sa, în fața întregii familii, o mică „Fantezie” compusă de el. Mătușa
Tony îl strânge în brațe spunând că va deveni un nou Mozart, ea de fapt neavând nici cea mai vagă
idee despre muzică. Când Thomas se plânge Gerdei că muzica îl înstrăinează pe fiul său de el, ea îi
reproșează faptul că-i lipsește capacitatea necesară înțelegerii artei.
Hanno are o prietenie strânsă cu Kai Graf Mölln. Într-o zi, singuri în camera de zi, Hanno
răsfoiește albumul de cronică al familiei și citește toată lista genealogică. Ca urmare a unei
premoniții, trasează o linie dublă sub numele său. Tatălui său, care îi cere să se justifice, îi
răspunde: „Mă gândeam... mă gândeam... aici nu va mai urma nimic!”
Weinschenk, ginerele lui Tony, a înșelat mai multe firme cu asigurări frauduloase. Când află,
Tony este șocată, mai ales că se dovedește că procurorul de caz nu va fi nimeni altul decât Moritz
Hagenström, fratele lui Hermann Hagenström. Hotărârea definitivă i se pare mult prea dură, și nu
înțelege cum se poate să fie trimis la închisoare „unul dintre noi”, adică cineva dintr-o familie
respectabilă. Weinschenk este condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

Partea a noua
În toamna anului 1871 moare, după o lungă suferință cauzată de o pneumonie, Elisabeth
(„Bethsy”) Buddenbrook. După funeraliile acesteia, Thomas și Christian se ceartă din nou, pentru că
cel de-al doilea ar dori o parte din bunurile mamei sale decedate să îi revină, astfel încât el să fie în
măsură să depășească dificultățile materiale și să se mute cu Aline Puvogel și fiica lor, Gisela,
precum și cu cei doi copii pe care Aline îi avea înainte de a-l cunoaște pe Christian. Thomas, care
controlează moștenirea mamei lor, îi interzice acest lucru. Palid și tremurând de furie, el îi aruncă
vorbe grele lui Christian, spunându-i că „La data succesiunii mamei noastre nu voi lăsa să se ducă
de râpă această moștenire. Voi gestiona restul activelor tale, și nu vei accesa fonduri care să
depășească necesitățile tale pentru mai mult de o lună”.
Vechea casă a familiei Buddenbrook, de pe Mengstraße, a fost vândută la începutul anului 1872,
pentru suma de 87.000 mărci. Christian a închiriat pentru el și familia sa un apartament modest de
trei camere, în imediata apropiere a clubului său. Tony s-a mutat cu fiica sa Erika și nepoata,
Elisabeth, într-o casă din Lindenplatze. Era un apartament destul de mic, iar pe o placă de cupru
montată pe ușă era gravat: „A. Permaneder-Buddenbrook, văduvă”.

Partea a zecea
La vârsta de 46 de ani, Thomas Buddenbrook se simte nespus de obosit și nervos. Continuă să
apară în public elegant și cu o ținută impecabilă, dar la bursa de valori, în spatele lui unii râd, el
părând a avea doar un rol decorativ. El speră să-și valorifice proprietățile, având un activ de 600.000
de mărci.
Hanno a împlinit 11 ani, iar Thomas speră să facă din el un succesor capabil al Casei
Buddenbrook. Pentru a-i îmbunătăți rezistența fizică, Thomas îl obligă să
facă gimnastică, patinaj și înot. Dar Hanno se simte cel mai bine în timpul pe care îl petrece cu
prietenul său, Kai. Acesta îi spune povești misterioase, pe când Hanno îl acompaniază cu acorduri
la armoniu. Thomas îl trimite pe Hanno la Travemünde, în timpul vacanței de vară, pentru a
îmbunătăți starea lui de sănătate. Lui Hanno îi place pacea și singurătatea stațiunii, departe de toate
adversitățile pe care le întâmpină la școală, este destul de fericit într-o atmosferă liniștită și relativ
izolată, dar când se întoarce acasă nu este mai puternic decât înainte.
În 1873, Hugo Weinschenk, ginerele lui Tony, este eliberat din închisoare înainte de termen. Este
însă un om căzut în dizgrație, ruinat și inacceptabil din punct de vedere social în Lübeck. El pleacă
la Londra, părăsindu-și soția (Erika) și pe fiica lor, iar acolo își pierde urma. Tony îl pune oficial pe
lista persoanelor dispărute, pentru a se putea intenta o acțiune de divorț între acesta și Erika, pe
motivul părăsirii domiciliului conjugal.
În oraș circulă zvonuri despre o relație între Gerda Buddenbrook, care a rămas aproape la fel de
frumoasă ca și în primele zile ale căsniciei cu Thomas, și locotenentul René Maria von Trotha.
Acesta din urmă vine des în vizită la familia Buddenbrook și cântă la pian în salon, împreună cu
Gerda, izolându-se de restul celor din casă. Pentru Thomas Buddenbrook, pauzele „atât de lungi”, în
care muzica nu se mai aude, sunt agonizante, dar nu îndrăznește să îi reproșeze nimic soției sale
caracterizată prin „răceala ei nervoasă în care trăia și pe care o emana”. Când Hanno și tatăl său se
întâlnesc la ușa salonului, unde Gerda și locotenentul von Trotha se aflau de ore întregi, iar muzica
nu se mai auzea de mult timp, sensibilul Hanno înțelege gelozia secretă a tatălui său.
Thomas Buddenbrook a împlinit 48 de ani, dar are o stare fizică proastă și o adâncă depresie.
Citește cartea lui Schopenhauer Die Welt als Wille und Vorstellung („Lumea ca voință și
reprezentare”), iar capitolul „Despre moarte și relația sa cu indestructibilitatea esenței noastre în
sine” îi dezvăluie „o viziune veșnică a luminii”. Moartea îi apare acum ca fiind „întoarcerea în timp a
unei erori inexplicabil de jenante”. El își scrie testamentul.
La sfatul medicului său, în septembrie 1874, Thomas merge pentru câteva săptămâni pe
litoralul Mării Baltice. Fratele său, Christian, i se alătură din proprie voință. Există o reconciliere tacită
a celor doi frați. Monotonia mării și fatalismul mistic cu care valurile își urmează ritmul, îi provoacă lui
Thomas o profundă nevoie de odihnă.
Patru luni mai târziu, Thomas Buddenbrook trebuie să ceară ajutor de la dentistul Brecht.
Extracția dentară, fără anestezie, eșuează însă. În drum spre casă, Thomas suferă o pierdere a
cunoștinței, se prăbușește și se lovește cu capul de bordura trotuarului. După o scurtă agonie, el
moare. Anna, iubita lui din copilărie, este admisă, la cererea ei, să vină la catafalcul pe care se afla
cel decedat. Într-un dric tras de patru cai, urmat de un șir lung de trăsuri, senatorul Thomas
Buddenbrook este condus cu pompă la cimitir și îngropat în cavoul familiei.

Partea a unsprezecea
Hanno nu fusese desemnat de tatăl său ca moștenitor al companiei „Casa Buddenbrook”, astfel
încât compania și proprietățile acesteia urmau să fie vândute la licitație în termen de un an de către
Kistenmaker, fostul coleg de clasă al lui Thomas, desemnat ca executor testamentar. Pe hârtie,
Thomas Buddenbrook lăsase ca moștenire o avere estimată la 650.000 de mărci. După trecerea
termenului de un an, se dovedește însă că nu era de așteptat să se obțină decât o parte din suma
respectivă. Mai mulți furnizori îi cer lui Gerdei să plătească rapid facturile, temându-se că nu își vor
primi banii.
Christian, a cărui moștenire din partea mamei sale era, de asemenea, administrată de
Kistenmaker, se căsătorește cu Aline Puvogel, deoarece după moartea mamei și a fratelui său, nu
mai avea cine să se opună. Tony îi scrie Alinei Puvogel că nu va recunoaște niciodată copiii
acesteia ca rude. Din cauza obsesiilor sale, Christian Buddenbrook este internat într-o instituție
psihiatrică, împotriva voinței sale și astfel Aline își poate continua viața independentă, „fără a aduce
atingere avantajelor practice pe care le datora căsătoriei”.
Gerda Buddenbrook renunță la casa impozantă pe care o construise Thomas din cauza faptului
că nu mai putea finanța întreținerea acestei; după vânzarea casei dobândește o mică vilă în
apropierea castelului din Lübeck, în toamna anului 1876. Ea renunță la serviciile Idei Jungmann, cu
care nu a avusese niciodată o relație prea bună și care îmbătrânise mult.
Când Hanno, care împlinise șaisprezece ani, are voie să-și însoțească mama la un spectacol
cu opera Lohengrin, se simte ca și cum ar fi complet pătruns intoxicat de muzică. Dar pentru el
urmează un eșec dureros: absențele de la școală și o coincidență nefericită duc la decizia finală a
cadrelor didactice de a nu îl trece în clasa următoare. Hanno nu mai vede nici un viitor pentru el, nici
măcar ca muzician: „Nu pot să fac aproape nimic, nu pot decât să am fantezii [...] Nu pot să vreau
nimic. Nici nu vreau să fiu faimos. Mi-e teamă de aceasta...”. În primăvara anului 1877, Hanno se
îmbolnăvește de tifos și moare. Lipsa sa de voință de a mai trăi îl face astfel să se refugieze „pe
calea pe care a deschis-o pentru a putea scăpa de o viață pe care nu o mai suporta".
La sfârșitul aceluiași an, Gerda Buddenbrook părăsește orșul Lübeck și se întoarce la tatăl ei,
în Amsterdam.