Sunteți pe pagina 1din 10

CASA BUDDENBROOK

S-a născut la 6 iunie 1875 la Lübeck, fiind fratele mai mic al romancierului și dramaturgului
Heinrich Mann, fiu al lui Thomas Heinrich Mann, bogat negustor de grâne și senator, și al
Juliei Mann, născută da Silva Bruhns, descendenta unui german și a unei braziliene. Și-a făcut
studiile la München, unde a trăit și a scris de altfel o lungă perioadă, între 1891 și 1933.

Lucrează la o societate de asigurări și colaborează la periodicul satiric Simplicissimus. Între


anii 1895 - 1897 călătorește împreună cu fratele mai mare Heinrich în Italia, iar în 1905 se
căsătorește cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea șase copii
(patru vor deveni, la rândul lor, scriitori). Debutează în 1898 cu volumul de nuvele Micul
domn Friedmann pentru ca, în 1901, publicând romanul Buddenbrooks să obțină un imens
succes public și în critică. În 1919 este ales Doctor Honoris Causa al Universității din Bonn
iar în 1926 devine membru al Academiei prusace de literatură.

După instaurarea hitlerismului, în primăvara lui 1933, naziștii aflați la putere declanșează o
campanie violentă împotriva lui, i se retrag titlurile și i se confiscă bunurile. Între anii 1934 și
1938 locuiește în Elveția, la Küsnacht unde publică revista Măsură și valoare în care
militează „pentru cultura germană liberă”. În 1938 emigrează cu toată familia în SUA,
primind în 1944 cetățenia americană. Revine în Germania în 1949 pentru o conferință despre
Goethe la Frankfurt am Main și la Weimar, dar se stabilește, în 1952, în Elveția, lângă Zürich.
A murit la 12 august 1955 în urma unei arterioscleroze.

A scris opt romane, peste treizeci de povestiri, o dramă epică, numeroase eseuri; un amplu
jurnal și o răsfirată corespondență îi întregesc opera. Faima i-au statornicit-o cele patru
romane mult cunoscute, Casa Buddenbrook, Muntele vrăjit, tetralogia Iosif și frații săi,
Doctor Faustus – împreună cu patru romane mai puțin cunoscute, Alteța regală, Lotte la
Weimar, Alesul, Mărturisirile escrocului Felix Krull. Dintre povestiri, celebre cu deosebire
sunt Tonio Kröger, Moarte la Veneția, Mario și vrăjitorul, Capetele schimbate și Legea.

Romanul este împărțit în unsprezece părți, fiecare parte cuprinzând un număr diferit de
capitole.

Prima parte

Într-o zi de joi a lunii octombrie a anului 1835, soții Buddenbrook își invită rudele,
cunoștințele și partenerii de afaceri la un prânz simplu și obișnuit, după-amiaza târziu,
conform obiceiurilor marii burghezii a vremii. Noul cămin, o proprietate vastă, cu o clădire
impunătoare, fusese recent achiziționat pentru suma de 100.000 de mărci ale vremii respective
și se afla pe Mengstraße, în orașul hanseatic Lübeck, fiind o casă reprezentativă, construită în
anul 1682.

Cititorului îi sunt prezentate trei generații ale familiei: capul familiei - energicul Johann
Buddenbrook Senior și soția acestuia Antoinette, fiul lor Johann Buddenbrook Junior,
supranumit Jean, alături de soția sa Elisabeth (Bethsy) și de copiii lor: fiica Antonie (Tony) - 8
ani, și fiii Thomas - 9 ani și Christian - 7 ani. Restul musafirilor vor fi și ei parte a
personajelor din roman.
Johann Buddenbrook Senior este proprietarul unei mari întreprinderi de negoț cu grâne -
„Casa Buddenbrook” - întreprindere preluată de la tatăl său, fondatorul afacerii. Fiul său,
Jean, îi este asociat și nu-i este cu nimic inferior tatălui. De multe ori, chiar el a fost cel care a
sesizat câte o oportunitate mai avantajoasă pentru firmă. Dar, spre deosebire de tatăl său, care
este nesentimental, el are o înclinație spre evlavia riguroasă și este dornic să fie perceput ca un
om al sentimentului religios.

Mâncarea este servită în farfurii din porțelan de Meissen, cu margini aurite, și se mănâncă cu
tacâmuri grele, din argint. Prânzul modest constă în: supă de verdețuri cu pâine prăjită, pește,
o imensă friptură cu sos de ceapă și o cantitate colosală de legume, atât de multe, încât chiar și
dacă numai din ele ai fi gustat o porție, te-ai fi simțit plin. Toate acestea sunt urmate de o
budincă în straturi de biscuiți, zmeură, și cremă de ouă, alături de un pahar de vin vechi de
Malvasia(en). La sfârșit, mesenilor le mai este adus și un platou cu unt, brânzeturi și fructe.

Într-un tablou paralel și contrastant, facem cunoștință cu fiul din prima căsătorie al lui Johann
Buddenbrook Senior, Gotthold Buddenbrook, care nu este prezent la reuniune, fiind cu ani în
urma renegat de familie. După plecarea oaspeților, tatăl și fiul vorbesc deschis. Piosul Jean îl
sfătuiește pe tatăl sau să respingă fără mustrări de conștiință cererea lui Gotthold, astfel încât
activele companiei să nu fie reduse. Gotthold Buddenbrook căzuse în dizgrație din cauza unei
căsătorii care trecea în ochii familiei drept inacceptabile. El încălcase interdicția strictă a
tatălui său de a se căsători cu o oarecare Mamsell Stüwing. Astfel, el s-a însurat cu un simplu
magazin,[necesită  citare] nu cu o mare afacere profitabilă, înțelegându-se de aici că, în acest oraș
comercial și previzibil se făcea tranșant diferența între clasele sociale - între mica și marea
burghezie.

Partea a doua

Familia Buddenbrook ține o cronică veche de familie, care merge în urmă până la sfârșitul
secolului al XVI-lea, o carte groasă, cu încrustații din aur. Aici trece, plin de recunoștință și
pioșenie, Jean Buddenbrook, la 14 aprilie 1838, nașterea fiicei sale Clara, cel de-al patrulea
copil al său. Răsfoind paginile în urmă, dă peste ramurile aferente căsătoriei sale. Această
căsătorie a sa, nu a fost tocmai ceea ce s-ar putea numi o căsătorie din dragoste. Tatăl său îl
bătuse pe umăr și-l făcuse atent asupra fiicei bogatului Kröger, care a recapitalizat compania
cu o zestre frumoasă. El și-a dat imediat, din toată inima, acceptul, și din acel moment și-a
stimat soția ca pe o tovarășă de viață, dăruită de Dumnezeu. Cu a doua căsătorie a tatălui său,
lucrurile stătuseră la fel.

În oraș prinde rădăcini familia Hagenström. Domnul Hagenström este coproprietar al


companiei de export Strunck&Hagenström și s-a căsătorit într-o familie de evrei bogați din
Frankfurt, lucru primit cu consternare în cercurile înalte ale societății din oraș. Familia
Hagenström aproape a ajuns să concureze în planul afacerilor și al politicii locale cu familia
Buddenbrook. Chiar și copiii familiilor rivalizează între ei. Când micul Hermann, fiul lui
Hagenström, în drumul spre școală, îi cere lui Tony un sărut în schimbul pachetului lui cu
mâncare, se creează un incident. Sora lui intervine, ajungându-se la o luptă între ele, fapt care
a marcat camaraderia lor.

În anul 1842, după o scurtă suferința, moare Antoinette Buddenbrook. După moartea ei,
Johann devine tot mai apatic, sfârșind prin a se retrage din companie. Jean Buddenbrook este
acum unicul proprietar al bogatei firme cu tradiție, fondată în 1768. În lună martie a aceluiași
an moare și Johann, la doar câteva luni după moartea soției sale. În ciuda prevederilor
nefavorabile din testament din partea tatălui, cu privire la fiul din prima căsătorie, Gotthold, la
care piosul Jean subscrie, începe o tentativă timidă de reconciliere între frații vitregi Jean și
Gotthold.

După Paști, în același an, Thomas Buddenbrock, în vârstă de 16 ani, intră ca ucenic în firmă.
El dă dovadă de aceeași hărnicie tăcută și tenace ca a tatălui său.

În urma plăților drepturilor revenite moștenitorilor, compania pierde resurse semnificative.


Într-o conversație nocturnă cu soția sa, Jean îi face cunoscut că familia nu mai este atât de
bogată.

Elevul de liceu Christian Buddenbrook stârnește nemulțumirea tatălui său, atunci când începe
să se răspândească povestea potrivit căreia puștiul de 14 ani a pătruns în garderoba unei artiste
a teatrului din oraș, o oarecare Demoiselle Meyer de la Grange, cu un buchet de flori în
valoare de 1 marcă și 8,5 schillingi, o sumă considerabilă la vremea respectivă. Tânăra actriță
este într-o relație cu un chefliu notoriu, care, fiind în apropiere, surprinde momentul. Drept
urmare, incidentul face rapid înconjurul micii urbe.

Din motive pedagogice, atunci când începe să dea dovadă de mândrie și vanitate exagerată, și,
pe de altă parte, când începe un schimb de scrisori de dragoste cu un elev de liceu, Tony este
trimisă la un internat de fete. Internatul este condus de pitica cocoșată Therese (Sesemi)
Weichbrodt. În ciuda condițiilor foarte stricte, Tony trăiește aici, alături de cele două prietene
- Armgard von Schilling și Gerda Arnoldsen - o perioadă fericită a tinereții sale.

Partea a treia

Tony Buddenbrook are 18 ani. Omul de afaceri hamburghez Bendix Grünlich cere mâna fetei
de la părinții săi. Tony e șocată: „Ce vrea omul ăsta de la mine? Ce i-am făcut?” și izbucnește
în plâns. Mama sa îi spune: „Legătura care ți se oferă este ceea ce se numește o partidă bună,
draga mea Toni. (...) Ai timp să te gândești. (...) Dar să iei în considerare că o asemenea
ocazie de a-ți construi fericirea nu ți se oferă în fiecare zi, și că această căsătorie este exact
ceea ce datoria și destinul ți le impun. Da, copilul meu, asta trebuia să ți-o spun”. Tatăl lui
Tony vorbește cu soția lui, după ce s-a interesat în Hamburg despre Grünlich și afacerile sale:
„Nu pot decât să doresc disperat această căsătorie, care ar fi un avantaj pentru familie și
pentru firmă (...), pentru că încă o dată, Betsy, și nu pot să nu repet asta într-una, (...) afacerile
noastre sunt potolite, prea potolite. Nu am mai progresat de când tata nu mai e”.

Grünlich îi face curte lui Tony cu încăpățânare. Tony este deprimată și pierde în greutate și
prospețime. Tatăl ei o trimite la o cură de recuperare la Travemünde, pe malul Mării Baltice,
în casa bunei sale cunoștințe, comandantul de navă Schwarzkopf. Aici îl cunoaște pe fiul
acestuia, studentul la medicină Morten, care a venit acasă în vacanță. Cei doi se îndrăgostesc
unul de altul. În timpul unei plimbări, Tony îi destăinuie că intenționează să-l refuze pe
Grünlich și să-l aștepte pe el până își termină studiile. Morten se hotărăște s-o ceară de soție
de la părinții ei. Tony îi scrie într-o scrisoare tatălui său: „Ție, celui mai bun tată, îți pot spune
că sunt legată sentimental de cineva care mă iubește și pe care îl iubesc nespus”, De
asemenea, ea îi destăinuie tatălui și planurile de viitor pe care le au. Tatăl îi răspunde că
Grünlich amenință cu sinuciderea, în cazul în care este refuzat, și apelează la datoria ei de
bună creștină. Cu privire la felul în care se decid căsătoriile în familie și în firma, el o
admonestează: „Tu nu ar trebui să fii nici fiica mea, nici nepoata bunicului tău mort și nici
măcar un membru demn al familiei noastre, dacă ai avut serios în minte, cu încăpățânare și
sfidare, să mergi de capul tău pe propria ta cale haotică”.

Informat de tatăl lui Tony, Grünlich vine la Travemünde, se prezintă tatălui lui Morten ca
prieten de afaceri al consulului Buddenbrook și pretinde că este aproape logodit cu Tony,
arătându-se totodată sigur de drepturile sale. Vrednicul comandant, care este conștient de
locul său în societate, își mustra fiul. Promisiunea reciprocă dintre Tony și Morten este
desfăcută. Tony se supune alegerii familiei. Ea însăși trece cu mândrie logodna cu Grünlich în
cronica familiei, asumându-și-o că pe o datorie și un serviciu adus familiei. Grünlich primește
de la Jean Buddenbrook o zestre de 80 000 de mărci. La începutul anului 1846 Tony
Buddenbrook se căsătorește cu Bendix Grünlich, afacerist din Hamburg.

Thomas pleacă la Amsterdam pentru a-și îmbogăți cunoștințele în domeniul comerțului, nu


înainte însă de a-și lua rămas bun de la iubita lui secretă, frumoasa, dar săraca Anna, o tânără
florăreasă, ocazie cu care încheie definitiv relația cu ea. El își justifica decizia luată prin
motivul că el va fi cel care va prelua mai târziu afacerile familiei și va avea obligația să
încheie un mariaj în concordanță cu circumstanțele impuse de poziția sa socială.

Partea a patra

La 8 octombrie 1846 vine pe lume Erika, fiica lui Tony. Grünlich a cumpărat o vilă în afară
Hamburgului.

Jean Buddenbrook pierde 80.000 de mărci din cauza falimentului unui partener de afaceri din
Bremen. În Lübeck, el are parte de o bruscă răceală, reticență și neîncredere - pe care o astfel
de scădere de capital le aduc după sine - din partea băncilor, a prietenilor și a firmelor din
străinătate. Mai mult, Grünlich devine insolvabil. Jean călătorește la Hamburg și o informează
pe Tony asupra situației financiare a soțului ei. Din conștiinciozitate, Tony e gata să-l urmeze
pe Grünlich chiar și în sărăcie. Dacă ar face acest lucru din dragoste, Jean ar considera că
trebuie să-și protejeze fiica și nepoata de această catastrofă și l-ar susține pe Grünlich cu orice
preț. El se scuză față de fiica sa pentru faptul că a obligat-o să se căsătorească cu Grünlich și o
asigură că în acest moment regretă amarnic fapta sa. Printre lacrimi Tony admite că nu l-a
iubit niciodată: „a fost întotdeauna dezgustător... doar știi asta!” Pentru a evita viitoare
pierderi de bani în firmă, hotărăsc amândoi ca Tony să-l părăsească pe Grünlich și, din cauza
incapacității lui de a-și susține financiar soția și fiica, să divorțeze.

În prezența bancherului lui Grünlich, malițiosul Kesselmeyer, Jean aruncă o privire în


evidențele contabile ale ginerelui său. Recent Kesselmeyer fusese într-o anchetă privitoare la
afacerile lui Grünlich până la creditorii acestuia. Creditorii, în scopul de a-și asigura creanțele
restante ale lui Grünlich, au supraevaluat situația lui de afaceri. Deci și registrele contabile ale
ginerelui sau, despre care se exprimase atât de laudativ față de soția sa, erau falsificate. Acum
Jean vede cifrele reale, confirmate batjocoritor de Kesselmeyer. Devine limpede că Grünlich
s-a căsătorit cu Tony doar pentru zestre, cu scopul de a-și îmbunătăți renumele în lumea
afacerilor. Într-un acces de furie, Grünlich recunoaște acest lucru.

Revoluția de la 1848 are în Lübeck un curs liniștit, ilustrat cu oarecare ironie, nu în ultimul
rând datorită unei intervenții curajoase a lui Jean Buddenbrook. Totuși socrul sau, Lebrecht
Kröger, moare în brațele sale, în urma emoțiilor produse de escroci. În 1850 moare și soacra
lui Jean. Astfel, Casei Buddenbrook îi rămâne o moștenire considerabilă.
Christian Buddenbrook, care ar fi trebuit să studieze și să-și aleagă o meserie academică,
renunța la acest drum și intră ucenic într-o societate comercială din Londra. Între timp,
inconsecvența sa îl duce tocmai în Chile, la Valparaiso.

Jean Buddenbrook moare în mod neașteptat în anul 1855.

Partea a cincea

În 1855, la vârsta de 29 de ani, Thomas este șeful Casei Buddenbrook și capul familiei.
Capitalul firmei se ridică la 750.000 de mărci. Elisabeth este folosită ca unic moștenitor, ceea
ce se va dovedi mai târziu a fi dezastruos. Vechiul notar al familiei, Friedrich Wilhelm
Marcus, este avansat ca asociat, prin dorința testamentară a defunctului Jean Buddenbrook, și
aduce cu sine un capital de 120.000 de mărci. Din acest moment, el are drept la profitul
corespunzător cotei deținute. Activele companiei sporesc, prin contribuția lui Marcus, la
870.000 de mărci. Thomas este totuși nemulțumit. Bunicul său, Johann Buddenbrook Senior a
avut în anii săi buni peste 900.000 de mărci la dispoziție. Tânărul Thomas aduce prospețime și
spirit întreprinzător în cadrul firmei, chiar dacă trebuie să-l care în spate, ca pe un sac de
plumb, pe Marcus. Thomas se bucura de popularitate și apreciere peste tot, atât acasă, în
rândul servitorilor, cât și în rândul celor care se ocupa de firmă, de conturi sau chiar al
simplilor muncitori angajați.

La cererea mamei sale, după 8 ani de absență, Christian se întoarce de peste mări și țări, în
costum în carouri și cu maniere care imită stilul englezesc. Thomas îl angajează ca avocat, în
locul domnului Marcus. La birou Christian se dovedește un pierde-vară, care nu face niciun
secret din faptul că disprețuiește munca de birou. El își poate pune în valoare calitățile doar în
cluburi, cu mici apariții amuzante, care distrează auditoriul prezent.

După moartea lui Jean Buddenbrook, văduva sa, Elisabeth, întreține mai departe atmosfera
evlavioasă în casă, ba chiar o îmbunătățește. Ține slujbe zilnice, deschide o școală de
duminică pentru fete, iar pentru doamnele mai în vârstă organizează o dată pe săptămână o
„seară Ierusalim”. Pastori și misionari vin și pleacă, inclusiv pastorul Sievert Tiburtius din
Riga, care în curând va cere mâna Clarei, mezina familiei. Tony, care locuiește cu mama sa,
nu se poate obișnui cu aceste activități religioase.

În timpul unei lungi vizite de afaceri în Amsterdam, Thomas face cunoscut printr-o scrisoare
faptul că și-a găsit viitoarea soție, fiica unui bogat partener de afaceri din oraș, și totodată o
fostă prietenă de pension a lui Tony. La sfârșitul anului de doliu, 1856, se căsătoresc Clara și
Tiburtius, iar la începutul anului 1857 Thomas și Gerda, Casa Buddenbrook acumulând astfel
o zestre de 300.000 de mărci.

Partea a șasea

Thomas și Gerda au dat prima lor petrecere. Cina a durat de la cinci la unsprezece seara. La
bursă s-a vorbit timp de opt zile în termenii cei mai elogioși despre eveniment. S-a văzut că
tânăra Doamnă Consul știe să se reprezinte în societate.

Tony se întoarce foarte bine dispusă după o ședere lungă la München. Acolo l-a cunoscut pe
Alois Permaneder, coproprietarul unei afaceri cu hamei.
Thomas suferă din cauza volubilității jenante a fratelui său Christian. Destăinuirile
interminabile ale acestuia cu privire la semnele de boală de orice fel, sunt receptate de el ca
fiind anormale, nestăpânite și ridicole. Tânărul Buddenbrook este poreclit în oraș „Krischan”,
clowneriile sale de la club fiind arhicunoscute. Însă cel mai tare îl deranjează pe Thomas
faptul că aventura lui Christian cu Aline Puvogel - o simplă figurantă la Teatrul de Vară - nu
este ascunsă de ochii lumii, așa cum dictează decența în familie, ci este etalată pe strada ziua
în amiaza mare. După ce Christian declară la club că de fapt, pus în lumina adevărată, fiecare
om de afaceri este un escroc, între frați se ajunge la supărare. Într-o conversație între patru
ochi Thomas îl invită pe fratele său să părăsească firma. Cu un avans din viitoarea să
moștenire, Christian devine proprietarul unei firme de comerț din Hamburg.

Tony speră la o căsătorie cu Permaneder, bărbatul de 40 de ani din München. După o stângace
vizită de curtoazie a burlacului mustăcios, căsătoria intră efectiv în discuție și Tony se mută la
München, unde nu se va putea acomoda de fapt. Spre dezamăgirea ei, mulțumită dobânzilor
revenite din zestrea sa, de 51.000 de mărci, domnul Permaneder se retrage din activitate. Au
împreună o fetiță, care moare însă la scurt timp după naștere. Într-o noapte Tony își surprinde
soțul beat, încercând să o sărute pe bucătăreasă care se împotrivea. Tony îl trântește la
pământ. Domnul Permaneder îi aruncă o asemenea înjurătură, încât acel cuvânt pentru mult
timp nu-l va putea pronunța cu propriile buze și refuza cu încăpățânare să i-l divulge lui
Thomas. Ea va lua incidentul ca pe o oportunitate de a obține divorțul de omul fără ambiții,
fără străduințe, fără țeluri. Scandalul în urma unui al doilea divorț o lasă rece. Thomas nu o
poate influența. Domnul Permaneder este de acord cu divorțul și returnează zestrea lui Tony -
un gest de o corectitudine la care nu s-ar fi așteptat nimeni.

Partea a șaptea

În anul 1861 se naște fiul Gerdei și al lui Thomas, Justus Johann Kaspar, pe care părinții săi îl
numesc cu diminutivul Hanno. Botezul are loc în casa lor, primarul orașului Lübeck fiind
unul dintre nași.

Christian Buddenbrook are acum 33 de ani, dar arată foarte îmbătrânit. Vaicărelile sale
ipohondre devin delirante. În Hamburg, după moartea partenerului său de afaceri, și neținând
cont de sfatul lui Thomas, el preia conducerea întregii firme, confruntându-se acum cu un
dezastru financiar. Mama sa, Betsy Buddenbrook, îi plătește un nou avans din moștenirea ce i
se cuvine, și anume suma de 15.000 de mărci. Astfel, el reușește să-și achite datoriile, evitând
falimentul. Intenționează să se mute la Londra și să se angajeze acolo. Cu figuranta Aline
Puvogel are între timp o fiică nelegitimă, pentru care trebuie să plătească pensie alimentară.
Thomas este de părere că fratele său a căzut într-o cursă, Christian nefiind de fapt tatăl
copilului.

Thomas este ales senator în orașul său natal, după o competiție strânsă cu Hermann
Hagenström, cel căruia în copilărie Tony îi refuzase un sărut. Între timp, familia Hagenström
a ajuns în rândul celor 5-6 familii din fruntea orașului.

În anul 1863 compania este la fel de înfloritoare ca în vremurile bătrânului Johann


Buddenbrook. Totuși, Thomas se simte epuizat și lipsit de energie. În dorința unei schimbări
radicale, eliminând tot ce e vechi și de prisos, își construiește o casă nouă, impunătoare, în
care se mută în 1864.
Christian telegrafiază din Londra, exprimându-și dorința de a se căsători cu Aline Puvogel,
lucru respins de mama sa în mod categoric.

Dezvoltarea fizică a micului Hanno, viitorul conducător al Casei Buddenbrook, progresează


lent. Învață să umble și să vorbească mai târziu decât în mod obișnuit.

O tranzacție nefavorabilă și un duel verbal legat de afacerile orășenești, în care Hermann


Hagenström iese învingător, îl fac pe Thomas să înțeleagă că fericirea și succesul nu se pot
păstra la infinit. Resemnat, el citează un proverb turcesc: „După ce casa e gata, vine moartea”.

Clara Buddenbrook moare. În ultimele ore de viață o roagă în scris și cu o mână nesigură pe
mama să să-i plătească soțului său, pastorului Tiburtius, viitoarea ei moștenire. Evlavioasa
mamă, ignorându-l pe Thomas, capul familiei, îndeplinește imediat cererea, sub care se
ascunde în mod evident Tiburtius. Thomas este consternat atunci când află că mama sa a plătit
127.000 de mărci acestui scelerat, vânător de avere, după ce acesta primise și zestrea pretinsă
de 80.000 de mărci. Mama se justifică spunând că Tony și Christian fuseseră și ei de acord.
Din partea măscăriciului stupid, care în acel moment se afla într-un spital din Hamburg
tratându-și artrita reumatoidă, s-ar fi așteptat. Dar declarația că Tony ar fi putut aproba asta,
Thomas o refuză din partea mamei sale. Spre finalul disputei cu mama sa, Thomas recunoaște
că afacerile familiei merg foarte prost, mai precis, din momentul în care a investit mai bine de
100.000 de mărci în propria casă. În 1866, în anul războiului austro-prusac, Casa
Buddenbrook pierde, prin falimentul unei companii din Frankfurt, suma de 60.000 de mărci.

Partea a opta

Fiica lui Tony, Erika, acum în vârstă de 20 de ani, se căsătorește în 1867 cu directorul unei
sucursale a unei firme de asigurări, pe nume Hugo Weinschenk, un bărbat în vârstă de 40 de
ani, sigur pe el, necultivat și lipsit de tact în societate, care are un venit anual de 12.000 de
mărci. Lui Tony îi este permis să se mute în locuința tânărului cuplu, pentru a-i putea fi de
ajutor fiicei sale, care este încă începătoare în ale menajului. Căsătoria fiicei sale o face
extrem de fericită.

Christian e din nou în oraș. Gerda Buddenbrook, violonistă virtuoază, și Christian, cel
interesat de teatru și de spectacole, se înțeleg bine.

Bona Ida Jungmann îi relatează lui Tony despre natura sensibilă și sănătatea precară a lui
Hanno. El nu merge la școală cu plăcere, are coșmaruri noaptea și recită versuri în somn.
Vechiul medic al familiei, Dr. Grabow nu are nici un sfat potrivit și se mulțumește să-l
diagnosticheze cu „tulburări de somn”.

La cei 42 de ani ai săi, Thomas Buddenbrook se simte un om obosit. Totuși, prin


autodisciplină reușește să-și mențină aspectul exterior, eleganța sa rămânând neschimbată.

Contrar principiilor firmei și sfătuit de Tony, Thomas intră în primăvara anului 1868 într-o
afacere de speculă. El cumpăra de la un producător strâmtorat financiar întreaga producție de
cereale încă necoapte, de pe proprietatea Pöppenrade, la jumătate de preț. Câteva luni mai
târziu, la 7 iulie 1868, în timpul sărbătoririi împlinirii a 100 de ani de la înființarea firmei,
Thomas primește o telegramă prin care este înștiințat că o furtună cu grindină a distrus recolta
de la Pöppenrade.
Gerda Buddenbrook este bună prietenă cu organistul Pfühl. Ei au mici polemici legate de
muzica lui Wagner. Lunea după-amiază Herr Pfühl îi dă lui Hanno ore de muzică și de pian.
Spre deosebire de școală, unde îi este greu să se concentreze, Hanno arată aici o mare ușurință
de percepere, deoarece lui doar i se confirmă ceea ce știa dintotdeauna. La a opta să
aniversare, Hanno cântă acompaniat la vioară de mama sa, în fața întregii familii, o mică
„Fantezie” compusă de el. Mătușa Tony îl strânge în brațe spunând că va deveni un nou
Mozart, ea de fapt neavând nici cea mai vagă idee despre muzică. Când Thomas se plânge
Gerdei că muzica îl înstrăinează pe fiul său de el, ea îi reproșează faptul că-i lipsește
capacitatea necesară înțelegerii artei.

Hanno are o prietenie strânsă cu Kai Graf Mölln. Într-o zi, singuri în camera de zi, Hanno
răsfoiește albumul de cronică al familiei și citește toată lista genealogică. Ca urmare a unei
premoniții, trasează o linie dublă sub numele său. Tatălui său, care îi cere să se justifice, îi
răspunde: „Mă gândeam... mă gândeam... aici nu va mai urma nimic!”

Weinschenk, ginerele lui Tony, a înșelat mai multe firme cu asigurări frauduloase. Când află,
Tony este șocată, mai ales că se dovedește că procurorul de caz nu va fi nimeni altul decât
Moritz Hagenström, fratele lui Hermann Hagenström. Hotărârea definitivă i se pare mult prea
dură, și nu înțelege cum se poate să fie trimis la închisoare „unul dintre noi”, adică cineva
dintr-o familie respectabilă. Weinschenk este condamnat la trei ani și jumătate de închisoare.

Partea a noua

În toamna anului 1871 moare, după o lungă suferință cauzată de o pneumonie, Elisabeth
(„Bethsy”) Buddenbrook. După funeraliile acesteia, Thomas și Christian se ceartă din nou,
pentru că cel de-al doilea ar dori o parte din bunurile mamei sale decedate să îi revină, astfel
încât el să fie în măsură să depășească dificultățile materiale și să se mute cu Aline Puvogel și
fiica lor, Gisela, precum și cu cei doi copii pe care Aline îi avea înainte de a-l cunoaște pe
Christian. Thomas, care controlează moștenirea mamei lor, îi interzice acest lucru. Palid și
tremurând de furie, el îi aruncă vorbe grele lui Christian, spunându-i că „La data succesiunii
mamei noastre nu voi lăsa să se ducă de râpă această moștenire. Voi gestiona restul activelor
tale, și nu vei accesa fonduri care să depășească necesitățile tale pentru mai mult de o lună”.

Vechea casă a familiei Buddenbrook, de pe Mengstraße, a fost vândută la începutul anului


1872, pentru suma de 87.000 mărci. Christian a închiriat pentru el și familia sa un apartament
modest de trei camere, în imediata apropiere a clubului său. Tony s-a mutat cu fiica sa Erika și
nepoata, Elisabeth, într-o casă din Lindenplatze. Era un apartament destul de mic, iar pe o
placă de cupru montată pe ușă era gravat: „A. Permaneder-Buddenbrook, văduvă”.

Partea a zecea

La vârsta de 46 de ani, Thomas Buddenbrook se simte nespus de obosit și nervos. Continuă să


apară în public elegant și cu o ținută impecabilă, dar la bursa de valori, în spatele lui unii râd,
el părând a avea doar un rol decorativ. El speră să-și valorifice proprietățile, având un activ de
600.000 de mărci.

Hanno a împlinit 11 ani, iar Thomas speră să facă din el un succesor capabil al Casei
Buddenbrook. Pentru a-i îmbunătăți rezistența fizică, Thomas îl obligă să facă gimnastică,
patinaj și înot. Dar Hanno se simte cel mai bine în timpul pe care îl petrece cu prietenul său,
Kai. Acesta îi spune povești misterioase, pe când Hanno îl acompaniază cu acorduri la
armoniu. Thomas îl trimite pe Hanno la Travemünde, în timpul vacanței de vară, pentru a
îmbunătăți starea lui de sănătate. Lui Hanno îi place pacea și singurătatea stațiunii, departe de
toate adversitățile pe care le întâmpină la școală, este destul de fericit într-o atmosferă liniștită
și relativ izolată, dar când se întoarce acasă nu este mai puternic decât înainte.

În 1873, Hugo Weinschenk, ginerele lui Tony, este eliberat din închisoare înainte de termen.
Este însă un om căzut în dizgrație, ruinat și inacceptabil din punct de vedere social în Lübeck.
El pleacă la Londra, părăsindu-și soția (Erika) și pe fiica lor, iar acolo își pierde urma. Tony îl
pune oficial pe lista persoanelor dispărute, pentru a se putea intenta o acțiune de divorț între
acesta și Erika, pe motivul părăsirii domiciliului conjugal.

În oraș circulă zvonuri despre o relație între Gerda Buddenbrook, care a rămas aproape la fel
de frumoasă ca și în primele zile ale căsniciei cu Thomas, și locotenentul René Maria von
Trotha. Acesta din urmă vine des în vizită la familia Buddenbrook și cântă la pian în salon,
împreună cu Gerda, izolându-se de restul celor din casă. Pentru Thomas Buddenbrook,
pauzele „atât de lungi”, în care muzica nu se mai aude, sunt agonizante, dar nu îndrăznește să
îi reproșeze nimic soției sale caracterizată prin „răceala ei nervoasă în care trăia și pe care o
emana”. Când Hanno și tatăl său se întâlnesc la ușa salonului, unde Gerda și locotenentul von
Trotha se aflau de ore întregi, iar muzica nu se mai auzea de mult timp, sensibilul Hanno
înțelege gelozia secretă a tatălui său.

Thomas Buddenbrook a împlinit 48 de ani, dar are o stare fizică proastă și o adâncă depresie.
Citește cartea lui Schopenhauer Die Welt als Wille und Vorstellung („Lumea ca voință și
reprezentare”), iar capitolul „Despre moarte și relația sa cu indestructibilitatea esenței noastre
în sine” îi dezvăluie „o viziune veșnică a luminii”. Moartea îi apare acum ca fiind „întoarcerea
în timp a unei erori inexplicabil de jenante”. El își scrie testamentul.

La sfatul medicului său, în septembrie 1874, Thomas merge pentru câteva săptămâni pe
litoralul Mării Baltice. Fratele său, Christian, i se alătură din proprie voință. Există o
reconciliere tacită a celor doi frați. Monotonia mării și fatalismul mistic cu care valurile își
urmează ritmul, îi provoacă lui Thomas o profundă nevoie de odihnă.

Patru luni mai târziu, Thomas Buddenbrook trebuie să ceară ajutor de la dentistul Brecht.
Extracția dentară, fără anestezie, eșuează însă. În drum spre casă, Thomas suferă o pierdere a
cunoștinței, se prăbușește și se lovește cu capul de bordura trotuarului. După o scurtă agonie,
el moare. Anna, iubita lui din copilărie, este admisă, la cererea ei, să vină la catafalcul pe care
se afla cel decedat. Într-un dric tras de patru cai, urmat de un șir lung de trăsuri, senatorul
Thomas Buddenbrook este condus cu pompă la cimitir și îngropat în cavoul familiei.

Partea a unsprezecea

Hanno nu fusese desemnat de tatăl său ca moștenitor al companiei „Casa Buddenbrook”,


astfel încât compania și proprietățile acesteia urmau să fie vândute la licitație în termen de un
an de către Kistenmaker, fostul coleg de clasă al lui Thomas, desemnat ca executor
testamentar. Pe hârtie, Thomas Buddenbrook lăsase ca moștenire o avere estimată la 650.000
de mărci. După trecerea termenului de un an, se dovedește însă că nu era de așteptat să se
obțină decât o parte din suma respectivă. Mai mulți furnizori îi cer lui Gerdei să plătească
rapid facturile, temându-se că nu își vor primi banii.
Christian, a cărui moștenire din partea mamei sale era, de asemenea, administrată de
Kistenmaker, se căsătorește cu Aline Puvogel, deoarece după moartea mamei și a fratelui său,
nu mai avea cine să se opună. Tony îi scrie Alinei Puvogel că nu va recunoaște niciodată
copiii acesteia ca rude. Din cauza obsesiilor sale, Christian Buddenbrook este internat într-o
instituție psihiatrică, împotriva voinței sale și astfel Aline își poate continua viața
independentă, „fără a aduce atingere avantajelor practice pe care le datora căsătoriei”.

Gerda Buddenbrook renunță la casa impozantă pe care o construise Thomas din cauza faptului
că nu mai putea finanța întreținerea acestei; după vânzarea casei dobândește o mică vilă în
apropierea castelului din Lübeck, în toamna anului 1876. Ea renunță la serviciile Idei
Jungmann, cu care nu a avusese niciodată o relație prea bună și care îmbătrânise mult.

Când Hanno, care împlinise șaisprezece ani, are voie să-și însoțească mama la un spectacol cu
opera Lohengrin, se simte ca și cum ar fi complet pătruns intoxicat de muzică. Dar pentru el
urmează un eșec dureros: absențele de la școală și o coincidență nefericită duc la decizia
finală a cadrelor didactice de a nu îl trece în clasa următoare. Hanno nu mai vede nici un viitor
pentru el, nici măcar ca muzician: „Nu pot să fac aproape nimic, nu pot decât să am fantezii
[...] Nu pot să vreau nimic. Nici nu vreau să fiu faimos. Mi-e teamă de aceasta...”. În
primăvara anului 1877, Hanno se îmbolnăvește de tifos și moare. Lipsa sa de voință de a mai
trăi îl face astfel să se refugieze „pe calea pe care a deschis-o pentru a putea scăpa de o viață
pe care nu o mai suporta".

La sfârșitul aceluiași an, Gerda Buddenbrook părăsește orașul Lübeck și se întoarce la tatăl ei,
în Amsterdam.

S-ar putea să vă placă și