SECOLUL EXTREMELOR

-Eric Hobsbawm-
Recenzie

1
Cuprins :
1. Date despre autor
2. „Secolul extremelor” de Eric Hobsbawm
3. Concluzie

2
Date despre autor :

Celebrul istoric britanic Eric Hobsbawn s-a născut în anul 1917, în Alexandria, Egipt ,
crește la Viena pentru ca mai apoi să se mute la Berlin ( între 1931-1933), unde trăiește
primele persecuții antisemite . S-a mutat la Londra în 1933 unde obține un doctorat în Istorie
la King’s College din Cambridge. Începând cu anul 1947 devine profesor de istorie la
Birbbeck College în cadrul Universității din Londra. În 1936 a aderat la Partidul Comunist
Englez. A fost membru al Grupului de Istorici ai Partidului Comunist din 1946 până în 1956.
Invadarea Ungariei de către sovietici în 1956 marchează sfârșitul acestui grup și îi determină
pe majoritatea membrilor să părăsească partidul comunist britanic . Cu toate acestea,
Hobsbawm rămane în partid în încercarea sa de a justifica intervenția sovietică. Mai târziu
acesta va afirma că nu credea neapărat în regimul comunist ci el spera la o revoluție
mondială.1

Eric Hobsbawm a studiat la Viena, Berlin, Londra. Este membru al Academiei Britanice și
al Academiei Americane de Arte și Științe, deținătorul al mai multor titluri onorifice conferite
de universitați de pe diferite continente. În afara lucrarii de față a mai publicat : Epoca
revoluției, Epoca imperiului, Rebeli primitivi, Muncitori și piața muncii, Bandiți, Industrie și
imperiu . Toate aceste lucrări s-au bucurat de aprecieri deosebite. A fost unul dintre cei mai
cunoscuți istorici din vremea sa. Cărțile sale au fost traduse în mai mult de 50 de limbi
vânzându-se milioane de exemplare in toată lumea( spre exemplu numai în Brazilia s-au
vândut un milion de exemplare).2

A fost considerat pe scară largă drept un stalinist fără remușcări, un om care spre
deosebire de alți istorici nu a demisionat niciodată din funcția sa de membru al partidului
comunist și nu a exprimat niciodată vreun regret pentru angajamentul său față de cauza
comunistă. 3

1
Eric Hobsbawm, Secolul extremelor, Editura Lider, București, 1994, p.7.
2
Ibidem, p. 8.

3
*** Eric Hobsbawm's dangerous reputation, disponibil la
https://www.theguardian.com/books/2019/jan/17/eric-hobsbawm-mi5-communism-stalin-historian-private-
papers , accesat la data de 22.01.2021.

3
Faptul că a fost etichetat drept „ stalinist” i-a afectat cariera în numeroase rânduri. Spre
exemplu în 1945 el a solicitat un post cu normă întreagă la BBC pentru a face emisiuni
educaționale cu scopul de a-i ajuta pe militari să se adapteze la viața civilă . Chiar dacă BBC
l-a găsit ca fiind cel mai potrivit candidat , numirea a fost respinsă de MI5 . Cauza a fost
faptul că el poate sa difuzeze propagandă și să obțină recruți pentru partidul comunist.4

În ciuda reputației sale tot mai mari de istoric economic, Hobbawm a fost pentru o lungă
perioadă de timp în imposibilitatea de a obține promovarea la Birkbeck. Aplicațiile sale
pentru poziții academice în istoria economică la Oxford și Cambridge au fost întoarse pe
motive politice.

Era Hobobbawm cu adevărat un comunist periculos, un apolog stalinist, marxistul

nepocăit, pe care atât de mulți l-au acuzat? Unele dintre prejudecățile împotriva lui
Hobsbawm s-au bazat în mod clar pe sentimentul că el nu a fost cumva destul de britanic.
Născut în Alexandria, își petrecuse copilăria la Viena. Acest lucru a stârnit suspiciune în
cercuri de stabilire. Era, de asemenea, evreu din cauza originii sale, o altă marcă neagră
împotriva reputației sale.Unul dintre motivele pentru care nu a abandonat idealurile comuniste
pe care le-a dobândit la Berlin este sărăcia. Sărăcia blândă în care crescuse la Viena și situația
financiară mizerabilă a unchiului său la Berlin,care și-a pierdut locul de muncă în ca urmare a
legilor care restricționau numărul de angajați străini în întreprinderile germane,formându-se
astfel un contrastat puternic cu prosperitatea relativă a colegilor săi de liceu. Se simțea rușinat
de înfățișarea lui sfidoasă și de împrejurările strâmtorate în care trăia. „Doar întorcând totul”,
mărturisea el Jurnalului său, „și devenind mândru de asta am cucerit rușinea.” Adevărata
atracție spre ideologia comunistă a fost că a transformat sărăcia într-o virtute.5

Eric John Hobsbawm moare la data de 1 octombrie 2012 în Londra, Marea Britanie cauza
declarată fiind pneunomia.

4
Eric Hobsbawm, op. cit., p. 10.
5
Ibidem, p.15.

4
„Secolul extremelor” de Eric Hobsbawm

Secolul extremelor (The Age of Extremes) scrisă de Eric Hobsbawm a fost publicată
pentru prima oară in anul 1994 în Regatul Unit la editura Penguin Group. Opera conține 698
de pagini și este divizată în 3 părți: O epocă a catastrofei, Epoca de aur și Declinul. Prima
parte este structurata in 7 capitole, cea de-a doua și ce-a de-a treia fiind structurate în câte
șase capitole.

Cartea este considerată a fi o capodoperă deoarece autorul traind în aceași perioadă cu cea
pe care o analizează în carte vorbește într-o maniera liberă întrucât multe din afirmațiile sale
provin din observații directe , ele fiind evenimente la care a fost martor ocular sau sunt citate
din conversațiile pe care le-a avut cu personalitățile ilustre ale perioadei în discuție.

La momentul apariției, cartea a primit numeroase aprecieri atât din partea unor istorici cât
și din partea unor ziare celebre ale vremii. Astfel, Observer afirma : „ O lucrare istorică
ambițioasă scrisă cu o remarcabilă anvengură spirituală și o elocvență ce o vor face să devină
clasică.”. O altă publicație din New York, SUA, numită New Society afirma: „ Este nevoie
de un mare talent și de o și mai mare tenacitate pentru a simplifica, în loc să critici și să
complici ceva . Această carte remarcabilă face din plin dovada ambelor calitați. Ca și în
lucrările sale anterioare , prodigioasele cunoștiințe ale autorului sunt prezentate limpede, lucid
și cu o profunzime a analizelor.” În ceea ce privește The New York Review acesta recunoștea
meritele autorului și declara : „ Această adevărată cronică a secolului XX scrisă de Eric
Hobsbawm este una dintre cele mai de seamă realizări ale istoriografiei din ultimele
decenii.”.6

Lucrarea „ Secolul extremelor „ reprezintă , potrivit aprecierilor autorului, o scurtă istorie a

secolului XX, de la Revoluția din Octombrie 1917, care a inaugurat în istorie regimul
comunist, până la destrămarea zidului Berlinului ce au marcat încheierea unei epoci.
Hobsbawm consideră că perioada analizată de el se caracterizează printr-o violență
nemaiîntâlnită în toată istoria omenirii, deoarece a fost pentru prima dată când în cele două
războaie mondiale lupta s-a dus nu pentru victorie, ci pentru nimicirea totală a adversarului,
inclusiv a populației civile care a suferit pierderi mai mari decât cele de pe câmpul de

6
Ibidem, p. 15

5
luptă.Un alt motiv care l-a determinat să considere acțiunile din secolul nostru ca un vârf al
violenței constă în faptul că în această perioadă au avut loc cele mai cumplite catastrofe
generate de mâna omului cum au fost : foametea din Uniunea Sovietică din anii ’30 ,
foametea din China lui Mao catastrofe nucleare, precum și continua degradare a mediului
înconjurător ce ar putea să ducă la dispariția ei ( diminuarea straturilor de ozon , încălzirea
atmosferei datorită poluării cu dioxid de carbon- efectul de seră.).7

Elaborată din punctul de vedere al omului care crede în forța rațiunii și a științei, în
posibilitatea de îmbunatațire a situației omenirii, Secolul extremelor abundă în analize
incisive, argumente imbatabile și judecăți de valoare incitante. Cartea structurată în trei mari
diviziuni cronologice: o epocă a catastrofei, epoca de aur și declinul, se constituie într-o
evaluare captivantă a secolului nostru, aparținând unui autor celebru pentru vigoarea scrisului,
pentru aria de cuprindere și profunzimea analizelor sale științifice. Opera prezintă în detaliu
toate faptele istorice relevente din secolul trecut. Acest lucru este posibil pe de o parte datorită
faptului că autorul a fost martor la unele dintre aceste evenimete, iar pe de altă parte faptului
că pentru scrierea acestei cărți Hobsbawm a făcut o amplă muncă de cercetare și documentare.
În acest sens aduc ca argument cele 16 pagini de bibliografiei aflate la finalul cărții. Printre
lucarări se numără cărți de specialitate , jurnale de război, statistici ale organizațiilor
internațional. Toate acestea împreună cu relatarea evenimentelor la care autorul a participat au
dus la elaborarea acestei cărți considerată una dintre cele mai relevante ale epocii. O
caracteristică a cărții este numărul impresionant de procente regasite în operă. Din acest fapt
rezultă puternica documentare pe care autorul a realizat-o. Spre exemplu autorul oferă date
exacte în ceea ce privește numărul persoanelor decedate în timpul primului război mondial
„ Germanii, deși numărul morților la ei a fost chiar mai mare decât al francezilor, au pierdut
un procent mai mic din categoria tinerilor de vârstă militară-13%. Chiar și pierderile relativ
modeste ale SUA ( 116 000 față de cele 1,6 milioane ale francezilor, aproape 800 000 ale
englezilor, 1,8 milioane ale nemților) demonstrează caracterul ucigaș al frontului de vest.”
8
Un alt exemplu referitor la documentarea amplă a carții îl reprezintă numerele referitoare la
mijloacele de informare în masă apărute în sec. XX, spre exemplu radioul. „În Italia numărul
de aparate de radio nu depășea în 1931 pe cel al automobilelor . Cea mai mare densitate de
aparate radio se găsea în ajunul celui de-al doilea război mondial în SUA, în țările scandinave,
Noua Zeelandă și Anglia.[...] Din cele nouă milioane de aparate de radio existente în Anglia
în anul 1939, jumatate fusese cumpărate de oameni care câștigau între 2,5 și 4 lire pe
7
Ibidem, p. 20.
8
Ibidem, p.40.

6
săptămână, și alte două milioane de oameni care câștigau mai puțin de atât. În SUA radioul a
câștigat peste 27 de milioane de oameni în 1039 si peste 40 de milioane în 1950.”9

Cartea se deschide cu un eșantion de douăsprezece observații asupra secolului,(„ Îl văd ca

pe un secol de masacre și războaie”- Rene Dumont, agronom și ecolog france10) care produc
un contrast între masacrele și războaiele sale, și salturile înainte în știință și tehnologie, între
nobilimea idealurilor prețuite care au inspirat atât de mulți oameni să încerce să creeze o o
lume mai bună și persistența forțelor iraționale care au continuat să le împiedice. Un secol
care include două războaie mondiale, stalinismul și holocaustul, ca să nu mai vorbim de
numeroase alte acte de genocid și opresiune, merită eticheta extremistă. Cu toate acestea, dacă
acesta rămâne o epocă a extremismului este mai puțin clar și reprezintă marea întrebare
ridicată de Hobsbawm. „Epoca catastrofei” (1914-47), marcată de două războaie mondiale,
prăbușirea imperiilor coloniale, răspândirea comunismului și aproape prăbușirea sistemului
capitalist, s-a încheiat abia după ce vestul liberal și Uniunea Sovietică au încheiat o alianță
temporară, bizară, pentru a-l învinge pe Hitler. Rivalitatea dintre SUA și URSS a dominat
„Epoca de Aur” care a urmat (1947-73), totuși Hobsbawm susține că, în ciuda retoricii
războiului rece, superputerile au acceptat în esență împărțirea lumii și au căutat o coexistență
pașnică pe termen lung. El susține că adevărata semnificație a Epocii de Aur constă în
creșterea explozivă a economiei mondiale, revoluția tehnologică și pentru cea mai mare parte
a globului, o revoluție socială marcată de moartea țărănimii, urbanizarea în masă și
răspândirea alfabetizării. „Deceniile de criză” (1973-prezent) au adus șomaj în masă, crize
ciclice severe și un abis în creștere între națiunile bogate și cele sărace.

În începutul primei părți autorul aduce în discuție cele două catastrofe ale secolului XX:
războaiele mondiale. Totodată el aduce în discuție rolul important al submarinului, singura
armă tehnologică cu un efect important în războiul din 1914-1918. 11 Un alt subiect tratat de
Hobsbawm îl reprezintă poziția Germaniei atât în Primul Război Mondial cât și în al doilea.
Este prezentată planul Germaniei de atac și anume o campanie militară fulger, ce va purta
numele de Blitzkrieg în cel de-al doilea conflict mondial.În primul capitol se vorbește și
despre efectele Tratatului de la Versailles, tratat condamnat încă de la început datorită
cerințelor sale precum și a lipsei unui plan economic pentru statele aflate în criză. O
personalitate istorică asupra căreia autorul a insistat este Hitler conducătorul Germaniei

9
Ibidem, p. 223.

10
Ibidem, p. 22.
11
Ibidem, p. 43.

7
naziste. Eric Hobsbawm considera ca decizia de a invada Rusia și de a declara război Statelor
Unite au hotarât soarta celui de-al doilea război mondial. „ Ambele războaie mondiale au fost
episoade de carnagiu fără precedent și fără asemanare și au lăsat în urma lor imagini ale
coșmarului tehnologic, care au obsedat zile și nopți întregi generația următoare: gaze de luptă,
bombardamentele aeriene dupa 1918, ciuperca distrugerii nucleare dupa 1945.12” Totodată
autorul precizează ca dupa cele doua conflicte statele beligerante au fost salbite până la
epuizare cu o singură excepție Statele Unite ale Americii care au ieșit fără stricăciuni majore
fapt care le-a adus titlul de stapânul economic al lumii, titlu meritat din plin asa cum o vor
dovedi deceniile următoare.

Un alt subiect disputat în carte este situația economică de după primul război mondial.
Aici se dicută despre situația somajului care chiar și în perioada de explozie economică a
deceniului al treilea somajul reprezenta 10-12% în Anglia, Germania și Suedia și nu mai puțin
de 17-18% în Danemarca și Norvegia. Numai în SUA, cu o rată medie a șomajului de 4%
economia mergea înainte, realmente, cu toată viteza înainte. 13
Se mai aduce în discuție, în
acest capitol data de 29 octombrie 1929, zi asociată cu căderea bursei din New York. Colapsul
economic se sfârșește în jurul anului 1932, drept dovadă unele state ca Japonia sau Suedia
ating spre sfârșitul anilor ’30 aproape de 2 ori nivelul producției de dinainte de recensiune. Un
alt exemplu îl constituie economia Germaniei care în 1938 era cu 25% mai prosperă decât în
1929.14

Un alt capitol este dedicat liberalismului urmărindu-se evoluția sa după Primul Război
Mondial. Inițial acesta a fost considerat un model de urmat întrucât promova un guvern
constituțional, respectarea drepturilor si libertășilor cetațenești, libertatea de exprimare, de
publicare și de întrunire.Cu toate acestea liberalismul politic a bătut în reatrgere mai ales după
ce Adolf Hitler a devenit Cancelar al Germaniei în 1933. Privind omenirea în ansamblul ei, în
1920 existau aproximativ 35 de guverne constiționale și alese pentru ca în 1944 sa mai
rămană numai 12. Tendința mondială era clară. Singurele state europene cu instituții
democratice adecvate care au funcționat fără întrerupere în întreaga perioadă interbelică sunt:
Anglia, Finlanda, statul liber Irlanda, Suedia și Elveția.15

În ceea ce privește artele, perioada dintre 1914 și 1945 se remarcă prin apariția celor 2
curente: dadaismul si suprarealismul. Dadaismul a luat naștere în 1916 în Elveția în cadrul
12
Ibidem, p.71.
13
Ibidem, p.113.
14
Ibidem, p.126.
15
Ibidem, p. 138.

8
unui mic grup de exilați ca un protest timid și ironic nihilist împotriva unei lumi și societeți
care i-a dat naștere, inclusiv împotriva artei sale. Dadaismul respingea orice fel de artă, nu
avea niciun fel de caracteristici bine definite, deși a împrumutat câteva trucuri de la
avangardele cubiste și futuriste dinainte de 1914, incluziv picturi. În esență tot ceea ce putea
provoca surprinderea iubitorilor burghezi era acceptabil pentru dadaism. Acest curent se
prebușeste la începutul anilor ’20.16

Suprarealismul, a fost la fel de preocupat să respingă arta așa cum a fost cunoscut până
atunci și la fel de predispus la scandal public și îîncă și mai atras de revoluția socială. Avea
centrul în Franța. În anumite privințe a fost o reînviere romantică în costumația sec. XIX, cu
un prnunțat simț al umorului.17

Un capitol important al lucrării este intitulat Războiul rece. Aici autorul ne vorbește
despre cei 45 de ani care s-au scurs de la lansarea bombei atomice până la prăbușirea Uniunii
Sovietice. Războiul rece se baza pe un concept occidental, absurd acum , dar care era destul
de firesc la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, și anume acela că epoca catastrofei încă
nu se sfârșise, iar viitorul capitalismului mondial și al societății liberale era departe de a fi
asigurat. Cei mai mulți observatori se așteptau la o serioasă criză postbelică în economie,
chiar și în cazul SUA, prin analogie cu ce se întâmplase după primul război mondial. 18

Politica URSS era una diferită față de cea a Germaniei naziste . Uniunea Sovietică nu era
caracterizată nici de dorința de expansiune nici de agresivitatea specifică regimurilor fasciste.
În fapt, în timp ce SUA era îngrijotată de pericolul unei posibile supremații a Uniunii
Sovietice cândva în viitor, Moscova era îngrijorată din cauza hegemoniei reale a SUA din
momentul respectiv asupra tuturor zonelor globului pământesc care nu fuseseră ocupate de
Armata Roșie19. În această situație începe o cursă nebunească a înarmărilor în condițiile în
care SUA dorea sa îți mențină supremația în toate domeniile incluziv cel militar , în timp de
Uniunea Sovietică dorea să devină prima putere nucleară din lume, ajungând astfel în fruntea
listei celor mai puternice state din lume. Cu toate acestea, pentru a investi în domeniu militar,
URSS a neglijat celelalte ramuri fapt care a accelerat decaderea acesteia. În acest context
SUA va avea o politică de ținere în frâu a regimilui comunist, dar nu distrugerea acestuia .
Deși aspectul cel mai vizibil al războiului rece a fost confruntarea militară și o cursă a
înarmărilor nucleare încă și mai frenetică în Occident, nu acesta a fost impactul lui major.

16
Ibidem, p. 215.
17
Ibidem, p. 240.
18
Ibidem, p. 273.
19
Ibidem, p. 277.

9
Puterile nucleare s-au angajat în trei războaie importante ( de precizat că nu una împotriva
celeilalte). Armele nucleare nu au fost folosite. Zguduită de victoria comunismului în China,
SUA și aliații săi deghizați în Națiunile Unite au intervenit in Coreea în 1950 pentru a
împiedica regimul comunist din nordul țării să se răspândească ți în sud. Rezultatul a fost
lamentabil. Același lucru l-a facut și în Vietnam și au pierdut. URSS s-a retras din Afganistan
ăn 1988, după ce acordase timp de opt ani sprijin guvernului prieten al acestei țări împotriva
gherilei sprijinite de americani și aprovizionate de Pakistan. Pe scurt, tehnologia scumpă a
superputerilor aflate în competiție s-a dovedit a fi foarte puțin decisivă. Amenințarea continuă
și constantă a războiului a dat naștere unor mișcări internaționale în favoarea păcii îndreptate
în special împotriva armelor nucleare, iar acestea din când în când au devenir mișcări de masă
în Europa. Mișcările în favoarea dezarmării nucleare nu au fost nici ele decisive, deși o
anumită formă specifică de mișcare antirăzboinică, cea a tinerilor americani împotriva
recrutărilor pentru războiul din Vietnam , s-a dovedit a fi mai eficientă. La sfârșitul războiului
rece, aceste mișcări au lasat în urma lor amintirea unor cauze drepte precum și o prejudecată
adânc înrădăcinată în rândul ecologiștilor împotriva oricărui gen de energie nucleară. 20 Pe la
începutul anilor 1960 războiul rece a lăsat impresia că tinde să evolueze spre o stare mai
sănătoasă. Anii periculoși dintre 1947 și evenimentele dramatice din războul din Coreea
trecuseră, fără a provoca o explozie mondială. La fel s-a întâmplat și cu seismele ce au
zguduit Uniunea Sovietică după moartea lui Stalin 1953. În acest context se reamrcă o
oarecare destindere, o atenuare a încordării. Războiul rece s-a încheiat atunci când ambele
superputeri au recunsocut absurditatea sinistră a cursei înarmărilor nucleare și când una dintre
ele sau amândouă au crezut în sinceritatea celeilalte când declara că dorește să-i pună capăt.
Probabil a fost mai ușor pentru un lider sovietic să ia această decizie decât pentru unul
american, fiindcă războiul rece nu a fost privit niciodată de Moscova în aceeași termeni așa
cum era privit la Washington( poate și din cauză cp nu era nevoie să țină seama de opinia
piblică). Pe de altă parte, tocmai din acest motiv era mai greu pentru un lider sovietic să
convingă Occidentul că vorbește sincer. Din aceasă cauză omenirea îi datorează atât de mult
lui Mihail Gorbaciov, care nu numai că a avut această inițiativă, dar a reuțit de unul singur să
convingă guvernele SUA și pe cele ale altor țări occidentale că era sincer și convins de ceea
ce spunea. Războiul rece a schimbat scena internațională sub trei aspecte. Mai întai a eliminat
în totalitate sau a pus în umbră toate rivalitațile și conflictele care au modelat politica
mondială de dinainte de cel de-al doilea război mondial.( spre exemplu conflictul dintre
Franța și Germania ). În al doilea rând războiul rece a înghețat situația internațională
20
Ibidem, p.280.

10
stabilizând astfel ceea ce era în esență o stare de lucruri provizorie. Germania de exemplu,
timp de 46 de ani a rămas împărțită în 4 sectoare: sectorul de vest car va deveni Republica
Federală Germană, sectorul de mijloc care va deveni Republica Democrată Germană și
sectorul de est , dincolo de linia Oder-Neisse9 care va deveni ulterior parte a URSS). În al
treilea rând războiul rece a umplut lumea de o cantitate incredibil de mare de arme. Era
rezultatul firesc al celor 40 de ani în care statele s-au întrecut între ele ca să se înarmeze în
vederea unui război care putea să izbucnească în orice moment. Criza Uniunii Sovietice și
căderea acesteia a dus la sfârșitul războiului rece dând astfel la o parte pilonii care țineau în
picioare vechea structură internațională. Ceea ce a rămas este o lume dezorientată și în pragul
prabușirii.21

Un alt capitol important al cărții se numește Anii de aur și face referire în special la
economia țărilor capitaliste care a cunoscut un important avânt. Unul dintre motivele pentru
care anii de aur au fost de aur este acela că prețul unui baril de petrol din Arabia Saudită
fusese în medie mai puțin de doi dolari în toată perioada dintre 1950 și 1973, făcând astfel ca
energia să fie extrem de ieftină. Marea dezvoltare industrială a epocii de aur nu a fost
alimentată numai de munca celor de altădată șomeri, ci și de un val impresionant de migrașie
de la sate la orașe, din agricultură, din regiunile sărace în regiunile bogate. Astfel locuitorii
din sudul Italiei au inundat fabricile din Lombardia și Piemont și 400 de mii de țărani din
Toscana și-au părăsit gospodăriile în 20 de ani. În apoca de aur economia mondială a rămas
mai mult internațională decât transnațională. Țările făceau comerț mult mai intens una cu
cealaltă. Chiar și SUA care își satisfăcea toate nevoile singură înainte de cel de-al doilea
război mondial, și-a mărit de 4 ori exporturile între 1950 și 1970, devenind și un important
importator de bunuri de consum la sfârșitul anilor ’50, incluziv de automobile.22

Autorul mai aduce în discuție revoluția culturală de la sfârșitul sec. XX, revoluție care
poate fi înțeleasă cel mai bine ca un triumf al individului asupra societății sau, mai degrabă, ca
o rupere a firelor care în trecut îl țesuseră pe om în structurile sociale. Tot în acest capitol se
aduce în discuție decăderea industriei cinematografice americane care a cunoscut un mare
succes după cel de-al doilea război mondial, dar care în jurul anului 1960 a cunoscut o scădere
drastică, întrucât studiourile de la Hollywood nu mai produceau decât a șasea parte din
numărul total de filme care apăreau în lume.23

21
Ibidem, p. 298.

22
Ibidem, p. 323.
23
Ibidem, p.387.

11
În ceea ce privește lumea a treia, aceasta deținea un loc special în sec. XX. Termenul de
„lumea a Treia” a fost inventat în 1952 prin contrast cu „ Lumea Întâi” a țărilor capitaliste și „
Lumea a doua „ a țărilor comuniste. Cu toate că nu este corect să tratăm state ca Egipt, India
sau Papua Noua-Guinee drept egale, există anumite asemănări între acestea: toate țările erau
sărace( în comparație cu lumea dezvoltată), toate erau dependente, toate aveau guverne care
voiau să se dezvolte, și nicuna nu credea că piața mondială capitalistă și sau întreprinderile
private spontane din țară vor duce la un rezultat mulțumitor. În ceea ce privește dezvoltarea,
controlată sau nu de stat, nu prezenta un interes imediat pentru marea majoritate a locuitorilor
Lumii a Treia întrucât ei trăiau din ceea ce cultivau ei înșiși( cafea banane sau cacao). În
Africa subsahariană, precum și în cea mai mare parte a Asiei de sud-est marea masă a
populației continua să trăiască din agricultură. Cu toate acestea până și cei mai înapoiați
oameni erau conștienți de avantajele învățământului superior, chiar și atunci cănd nu puteau
să își permită așa ceva. Învățământul superior însemna un post, adesea, garantat , în serviciile
publice cu șansa de a avea o carieră ceea ce oferă posibilitatea unor bacșișuri și comisioane
precum și procurarea de posturi pentru rude și prieteni. Un sat din Africa Centrală care a
investit în educația unuia dintre tinerii săi spera sa obțină drept răsplată, protecție pentru
întrega comunitate din partea guvernului prin intermediul postului guvernamental pe care il
garantau studiile superioare. Într-o țară ca Uganda anilor 1960 un tânăr cu studii superioare
putea spera la un salariu legal de 112 ori mai mare decât media venitului pe cap de locuitor a
concetățenilor săi. În ceea ce privește reforma agrară aceasta a fost binevenită de țărănimea
din Lumea a Treia cel puțin până s-a transformat în ferme colective sau producșie
corporatistă, așa cum s-a întâmplat de regulă în țările comuniste. Reforma agrară cea mai
apropiată de idealul țărănimii a fot probail cea din Mexic, din anii 1930 prin care pământul s-a
dat în proprietate inalienabilă comunităților sătești, pentru ca acestea să le organizeze așa cum
doresc. A fost un mare succes politic, dar o acțiune irelevantă din punct de vedere economic
pentru dezvoltarea ulterioară a agriculturii mexicane. 24

Un alt capitol important al cărții este intitulat „ Socialismul real”. În ceea ce privește zona
socialistă a globului trebuie remarcat faptul că ea a construit, în timpul existenței sale, un
subunivers autonom atât din punct de vedere economic cât și politic. Relațiile sale cu restul
economiei mondiale capitaliste au fost surprinzător de restrânse chiar și în perioada de apogeu
a comerțului internațional din epoca de aur, când numai aproximativ 4% din exporturile
economiilor de piață dezvoltate se îndreaptau spre economiile centrale planificate, iar în anii

24
Ibidem, p.411.

12
1980 proporția exporturilor Lumii a Treia care se îndreptau spre ele nu era cu mult mai mare.
Țările socialiste își trimiteau o parte din exporturile lor modeste în restul lumii, dar chiar și
așa doua treimi din comerțul lor internațional se desfășura între ele, în interiorul propeiei
zone. În ceea ce privește legătura oamenilor din Limea a Treia cu cei din Lumea Întâi aceasat
era aproape inexistentă întrucât emigrarea în statele nesocialiste, precum și călătoriile de
scurtă durată erau controlate strict și în anumite perioade absolut impsibilă. Sisteme politice
socialiste erau modelate în esență după cel sovietic și se bazau pe un singur partid puternic
iererhiat și autoritar care monopolizase puterea în stat. În opinia lui Lenin Moscova urma sa
fie numai temporar sediul socialismului până când acesta avea sa se mute definiv la Berlin,
capitala sa permanentă. Nu este întâmplător faptul că limba oficială a Internaționalei
Comuniste a fost și a rămas nu rusa ci gemana. În perioada interbelică, mia ales în ani 1930
rata creșterii economiei sovietice a depășit toate celelalte țări, cu excepția Japoniei și în primii
cincisprezece ani de dupa cel de-al doilea război mondial economiile lumii socialiste au
crescut considerabil mai repede decât cele ale Occidentului, în așa fel încât liderii sovietici ca
Nikita Hrușciov, credeau sincer că dacă economia lor va continua să crească în același ritm,
socialismul va depăși capitalismul în viitor. Un alt lider important al URSS a fost Stalin care
ste considerat a fi un autocrat de o excepțională, unică feroce și nemiloasă lipsă de scrupule.
Puțini oameniau manipulat o teroare la o scară mai mare. Nu există nicio îndoială că probabil
sub conducerea altui lider al partidului bolșevic, popoarele din URSS ar fi suferit mai puțin,
numărul victimelor ar fi fost mai mic. În ceea ce privește politica agrară a URSS este deovedit
faptul că aceasta a reprezentat un eșec prin încercarea înlocuirii agriculturii țărănești
ineficiente cu o agricultură colectivă ineficientă. În fapt sistemul sovietic și-a propus să
industrializeze cât mai rapid cu putință o țară foarte înapoiată și nedezvoltată, pornind de la
presupunerea că poporul ei se va mulțumi cu un nivel de viată garantând un minim social și
un standard material puțin mai sus de nivelul subzidenței. Așa ineficientă și risipitoare cum a
fost aceasta și-a atins scopul. În 1913 imperiul țarist cu 9,4% din populația globului producea
6% din totalul veniturilor naționale ale lumii și 3,6% din producția sa industrială. În 1986
URSS cu mai puțin de 6% din populația globului producea 14% din venitul național al
globului și 14,6% din producția sa industrială.25

Stetele comuniste care au luat ființă după cel de-al doilea război mondial, adică toate cu
excepția URSS au fost controlate de partide comuniste formate sau modelate după tiparul
sovietic, adică stalinist.

25
Ibidem, p.445.

13
Acest lucru este valabil și pentru Partidul Comunist Chinez, care își stabilise autonomia reală
față de Moscova în anii 1930 sub conducerea lui Mao Tzedun.26

Timp de mai multe decenii URSS a adoptat o atitudine pragmatică în privința ralațiilor
sale cu revoluțiile din Lumea a Treia, aceste mișcări redicale de eliberare, întrucât ea nu
intenționa și nici nu spera să își lărgească zona de guvernare comunistă dincolo de ocupația
societică. Această atitudine nu s-a schimbat nici când a venit Hrușciov la putere timp în care
au existat multe regimuri revoluționare fără ca partidele comunoste să joace un rol important.

Din punct de vedere politic, Europa răsăriteană a fost calcâiul lui Ahile al sistemului
sovietic, iar Polonia punctul său cel mai vulnerabil. După Primavara de la Praga era clar că
regimurile comuniste își pierduseră legimitatea. Ele erau menținute în funcție prin forța
coercitivă a statului, sprijinite de amanințarea intervenției sovietice sau în cel mai bun caz, ca
în Ungaria prin asigurarea unor condiții materiale și a unei libertați relative mult peste media
din celelate țări socialiste. Clasa muncitoare din Polonia a început să își manifeste puterea
politică încă din 1955 prin greve masive la diverse intervale de timp. De la mijlocul anilor ’70
liderul comunist va trebui să facă față atât unei mițcări muncitorești organizate din punct de
vedere politic de un grup de disidenți intelectuali foarte inteligenți, în general foști marxiști,
precum și unei Biserici foarte agresive în condițiile în care în 1978 devine pentru prima oară
Papă o persoană de origine poloneză. În anul 1980 victoria mișcării Solidaritatea, ca mișcare
națională de opoziție publică înarmată cu arma grevei în masă a demonstrat două lucruri: că
regimul partidului comunist din Polonia era la sfârșitul existenței sale, dar și că nu putea fi
răsturnat prin agitații de masă. În 1981 Biserica și statul su căzut de acord că trebuie să
preântâmpine o oarecare intervenție a armatei sovietice. Astfel de decide o restabilire a ordinii
în timp ce era recunoscută atât o legimitate a regimului comunist cât si a mișcării naționale. În
acest timp celelate state satelit așteptau o interventie a URSS în timp ce încercau sa-i
impiedice pe proprii oameni să facă același lucru, dar devenea tot mai evident că sovieticii nu
mai erau pragătiți să intervină. Venirea lui Mihail Gorbaciov la putere în 1985 a adus o mare
schimbare întrucât acesta era un reformator. Astfel Gorbaciov vine cu o propunere de
schimbare a politicii URSS : lozinca glaznost( libertate a informației) și
pereistroika( restructurarea economiei cât și a politicii ). Glaznost urmărea să mobilizeze
sprijinul din interiorul și din exteriorul aparatului împotriva unei rezistențe. Totodată el a
însemnat introducerea unui stat constituțional și democratic, bazat pe guvernarea legii și pe
asigurarea drepturilor civile în sensul curent al guvernării. Acesta implica separarea

26
Ibidem, p.488.

14
partudului de stat și mutarea locului guvernării efective de la partid spre stat. Perestroika a
fost schițată abia prin anii 1987-1988 prin legalizarea micilor întreprinderi private și prin
decizia de a se permite întreprinderilor de stat care produceau pierderi constante să declre
faliment.27

Ultimii ani ai Uniunii Sovietice au fost o catastrofă filmată cu încetinitorul. Căderea

sateliților europeni din anul 1989 și acordul cam fără voie dat de Moscova reunificării
Germaniei au demonstrat prăbușirea Uniunii Sovietice ca putere internațională, ca să nu mai
vorbim de statutul ei de superputere. Incapacitatea ei vădită de a juca un rol în criza din
Golful Persic din anii 1990-1991 n-a făcut decât să sublinieze si mai mult acest lucru. Din
punct de vedere internațional, URSS a fost ca o țară complet învonsă după un război
important. Totuși ea continuă să dețină forțe armate și complexul militar-economic ale fostei
superputeri, situașie care impunea limite severe politicii sale. 28

Concluzie

În concluzie, opera „ Secolul extremelor” scrisă de Eric Hobsbawm este o analiză amplă a
secolului XX. Cartea este structurată în asa fel încât cititorul să înțeleagă cât mai bine
evenimentele istorice ce au marcat secolul trecut. Astfel autorul abordează în capitole diferite
elementele referioare la politica internatională , aspect aflat în strânsă legătura cu economia.
Un alt element adus în discuție de Hobsbawm il reprezintă artele si modul în care curentele au
evoluat în secolul XX. Totodată autorul ne vorbește și despre familie și cum aceasta a fost
influențată după primul război mondial. Carta se evidențiază prin numarul mare de date și
statistici oferite ceea ce înseamnă o mare muncă de cercetare și documentare în spate.
Descoperirile tehnologice sunt alt subiect abordat de autor, aceasta punând accentul pe modul
în care acestea au influențat viata oamenilor.

27
Ibidem, p. 551.
28
Ibidem, p.567.

15
Bibliografie

Hobsbawm, Eric, Secolul extremelor, Editura Lider, București, 1997.

*** Eric Hobsbawm's dangerous reputation, disponibil la

https://www.theguardian.com/books/2019/jan/17/eric-hobsbawm-mi5-communism-stalin-
historian-private-papers , accesat la data de 22.01.2021.

16