Geografia fizică a României – sinteză 11

Lacurile artificiale
→ În această categorie intră următoarele tipuri de lacuri: iazurile din regiunea de câmpie, dar şi
celor de podiş unde sunt pante reduse (Ex. Dracşani, Costeşti în C. Jijiei; Colentina, Călmăţui în
c. Română)
→ Heleşteele sunt bazine cu apă de dimensiuni mici, având funcţie piscicolă şi se întâlnesc în
zonele de câmpie şi luncă (Ex. în zona bazinului Argeşului, Ialomiţei)
→ Lacurile de interes hidroenergetic sunt amplasate pe cursurile râurilor cu debite bogate
destinate exclusiv producerii de energie (Porţile de Fier 1 şi 2 –sunt cele mai mari-, Izv.
Muntelui pe Bistriţa, Vidraru pe Argeş)
Etajele de vegetaţie din România şi vegetaţia intrazonală
→ În România sunt 3 zone biogeografice:
o Zona stepei: se găsesc în S-E României şi pod. Covurlui unde este deficit de umiditate,
altitudini <200m, soluri cernoziomice. Cele mai multe suprafeţe de stepă au fost înlocuite
cu culturi agricole sau modificate din cauza păşunatului excesiv.
o Zona silvostepei: întâlnim în E pod. Moldovei, S şi E C. Română, d.p.d.v. al speciilor,
silvostepa reprezintă o tranziţie între stepă şi zona pădurilor nemorale; La fel ca stepa,
cele mai multe suprafeţe au fost înlocuite de culturi agricole. Condiţiile pentru existenţa
silvostepei sunt: TMA >10ºC, umiditate scăzută, soluri cambice sau argiluvisoluri
o Zona pădurilor de foioase nemorale: cuprinde 2 subzone – una cu caracter mezofil şi
una cu caracter submezofil termofil.
a. Zona cu caracter mezofil – în pod. Trans., N Moldovei, formată din stejar
peduncular, gorun, carpen, ulm, etc.
b. Zona cu caracter submezofil termofil – specifică sudului României şi în zona joasă
a pod. Getic. Întâlnim specii de cer, garniţă, ulm
→ Etajarea vegetaţiei începe de la 400m, fiind condiţionată de relief: etajul nemoral (păduri de
foioase), etajul boreal (păduri de molid), etajul subalpin şi etajul alpin
1. Etajul pădurilor de foioase – între 400-600m şi în cadrul lui întâlnim:
a. Pădurile de gorun şi amestec: 400-700m în Subc., pod. Târnavelor, pod. Someşan, pod.
Moldovei, N pod. Dobrogei
b. Pădurile de fag şi amestec (răşinoase): în dealurile înalte, 700-1200m, aici întâlnim
paltinul de munte, fagul, carpenul, ulmul de munte, alunul, socul negru. La partea
superioară întâlnim şi păduri de amestec fag-brad, fag-molid
2. Etajul boreal – 1200-1600m, în cadrul etajului apar arbuşti de tipul socul roşu,
afinul, merişorul. Molidul are însuşiri ecologice ca: rezistenţa la ger, secetă,
cantitate mare de precipitaţii
3. Etajul subalpin – face trecerea de la vegetaţia de pădure la vegetaţia din etajul
alpin (tufărişuri în alternanţă cu arbuşti). Cuprinde 2 etaje:
a. Subetajul rariştilor – format din molid, larice, zâmbru şi tufărişuri jneapăn, salcia pitică
b. Subetajul tufărişurilor – aici sunt ultimele pâlcuri sau exemplare de arbori, predomină
tufărişurile de jneapăn, ienupăr pitic, salcie pitică, afin, merişor
4. Etajul alpin – limita superioară a zonei montane, vf. >2000m sunt alcătuite din
ierburi scunde, tufărişuri cu jneapăn, pajişti cu ierburi
 Vegetaţia intrazonală
→ Este legată de apariţia unor condiţii locale cu exces de umiditate sau cu precipitaţii reduse
→ În zona de luncă, s-au păstrat zăvoaiele (cu specii de rogoz şi ţipirig), iar pe terenurile acoperite
de apă se dezvoltă o vegetaţie plutitoare formată din stuf şi papură
→ În zăvoaiele de munte este întâlnit aninul alb de munte, plopul alb, salcia
→ Mlaştinile. Speciile dominante sunt stuful, papura, rogozul, mesteacănul pitic.
→ Vegetaţia halofilă (soluri sărăturoase) se găsește pe litoral şi în stepă (alcătuire: pelini şi peiuş)
→ Vegetaţia xanofilă (soluri nisipoase) – cea mai cunoscută specie este obsiga
Solurile României
→ Solurile României sunt etajate astfel:
1. Solurile din zona montană – s-au format într-un climat rece, umed, sub păduri şi pajişti
alpine. Sub pădurile de amestec apar soluri brun-acide, brun-argiluviale. Pe versanţii
puternic înclinaţi se întâlnesc litosoluri. În zona pajiştilor alpine, sunt specifice litosolurile şi
renzinele.
2. Solurile din regiunea colinară şi din podişuri fragmentate – sunt specifice 2 tipuri de
asociaţii. Primul tip sunt argiloiluviale, renzine, soluri gleice din dealurile Banatului,
Crişanei, pod. Trans., Subc., N pod. Getic şi este specific climatului central-european. Cel
de-al 2lea tip sunt molisolurile din N Dobrogei, E, C şi S Moldovei şi este specific climatului
est european.
3. Solurile din regiunea colinară şi din podişuri slab fragmentate – sunt 2 tipuri. Primul sunt
cernoziomurile din stepă şi silvostepă în Bărăgan, Dobrogea Centrală şi de Sud, N-E Şi S
pod. Moldovei. Celălalt tip sunt soluri brun-roşcate şi luvisoluri sub pădurile de stejar din
centrul şi N c. Române, sudul pod. Getic
4. Solurile din câmpiile joase – în zona semiaridă sunt prezente molisolurile, iar în zonele
moderat umede argiluvisolurile. În zonele cu exces de sare apar soluri halomorfe (soloneţ).
5. Solurile din zonele de luncă – sunt bine dezvoltate pe grinduri, specifice fiind cele de tip
aluvial, hidromorfe şi halomorfe.