„Cum sînt ei, moldovenii, n-au apucat bine să iasă din sat, că oamenilor a şi

început, în taină, să li se facă dor de casă. Aşa ni-e zodia, şi de cîte ori va fi să se
schimbe vremea, de atîtea ori ne vor durea rădăcinile...”
“Patria este înlăuntrul nostru şi o ducem cu noi peste ţări şi mări…Patria nu e
pământul pe care trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângeleşi întărit
cu oasele înaintaşilor noştri…“ Şi totuşi, PATRIA este cel mai sfânt loc de pe
pământ, este casa la care ştii că poţi oricând sa te întorci. Uşile ii sunt deschise
orice ar fi. De ce? Pentru că şi tu la rândul tău o poţi răsplăti! Fiecare cuvânt bun şi
frumos este ca o parte dintr-un scut care apară Patria este locul de care sunt legat
sufleteşte. Ea înseamnă întinse câmpii, dealuri bogate, munţi înalţi, râuri repezi,
lacuri domoale. Toate acestea au viaţă prin ele însele, dar şi oamenii care trăiesc
aici. Toate acestea nu pot fi uitate şi trădate: locurile şi oamenii cu care ai legat
prietenii, oamenii cu care ai împărţit şi bune şi rele. În acest fel noi am devenit un
popor paşnic, iubitor de ţară, primitor, harnic, prietenos. PATRIA este un cuvânt
pe care îl poţi pronunţa cu adevărat doar atunci când vine din suflet, altfel el nu are
valoare. E simplu sa zici “Patrie”, însă sufletul nu reacţionează, inima nu are nici
un sentiment. Tot ceea ce te înconjoară este patrie. Pământul străvechi lăsat de
strămoşi. Ei au luptat pentru tine,pentru ca tu sa trăieşti în pace şi să te bucuri de
minunile naturii. Pentru a mulţumi strămoşilor trebuie doar sa-ti iubeşti patria.
Sufletul tău să fie împăcat atunci când rosteşti acest cuvânt.“Vă iubiţi patria, veţi
şti dar a o întării” spunea Al. I. Cuza,
Păstorită de apele Nistrului și Prutului, rezemată și străjuită de codrii cutezători,
scăldată de cele mai frumoase amurguri, ţara mea, pământ benecuvântat de
Dumnezeu, stă de veacuri la îndoitură.
Acestei minunate geografii fizice îi corespunde o altă geografie, cea sufletească,
spirituală, a poporului român.
Codrii cu creste semeţe simbolizează ,,dorul de lumină”, dealurile domoale
sugerează natura echilibrată a poporului român, câmpiile bogate sugerează munca
fără asemănare a neamului nostru, apele tumultoase sunt asemeni energiilor
nesecate ale oamenilor acestui pământ.
Frumosul creat de natură şi frumosul creat de om se îmbină armonios, oameni şi
locuri, amintiri strâns legate, mărturii ale unei fremătătoare istorii!
Unde şi-ar fi ctitorit Ştefan mănăstirile dacă nu în Moldova?
Legendă şi baladă, decor şi feerie, realitate şi măreţie, prezent şi trecut, istorie şi
artă, toate laolaltă se strâng într-o horă vie în juul satului, ,,unde s-a plămădit tăria
unui neam”.
Înainte de a visa, să vezi şi să cunoşti lumea, cunoaşte-ţi ţara, ca să poţi spune şi tu
altora că este ,,ţara cea mai aleasă şi cea mai mândră, semănată de Domnul pe
pământ!” Străbate-o de la un capăt la altul şi vei fi copleşit de splendoare şi
măreţie!
A-ţi iubi şi cunoaşte ţara este o datorie! Abia pe urmă te poţi îmbăta cu parfumurile
şi frumuseţile altor lumi!
Cerul tău ,Moldova, e de-albastru,
e de verde frunza ta oricând.
Un pământ mai scump pe lume nu e,
nici mai dulce nu e un pământ .
Casa mea la margine de Țară
crește fir de busuioc în prag.
Nu e nicăieri un plai mai tânăr ,
nu e nicăieri un plai mai drag.
Arde-n soare roua dimineții,
ca o ploaie grea de mărgărint
La Moldova orice primăvară
e de rândunică și argint.
Se împlină spicul ca voinicul:
de lumină blândă șoapta lui.
Nu-i o altă glie mai frumoasă,
altă glie mai aleasă nu-i.
Tu ești partea noastră de iubire,
tu ești dorul nostru cel mai dor;
pleacă cineva de lângă tine,
niciodată nu ți-a fost fecior!
Doina ta, Moldovă, e de leagan,
hora ta de codru e, de grui.
Nu-i pe lume alt meleag mai pașnic,
alt meleag mai sfânt pe lume nu-i!
Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când
nu vom mai fi noi.
„Patria este înlăuntrul nostru şi o ducem cu noi peste mări şi tări….Patria nu e
pămîntul pe care trăim din întîmplare ci e pămîntul plămădit cu sîngele şi întărit cu
oasele înaintaşilor noştri.”
Putem vorbi la nesfîrşit despre patrie. Pînă la sfîrşit, fiecare om va simţi acel „acel
sentiment care răscoleşte toate puterile din om şi în anumite clipe îl va ridica mai
presus de existenţa lui şi îl va face să moară de bunăvoie pt liniştea şi mărirea unor
urmaşi pe care nu-i va cunoaşte”.
Țara mea - e pragul casei părintești; e vatra păstrătoare a focului străbun; e umbra
nucului bătrân din ograda zburdalnicei copilãrii.
Țara mea – e chipul și glasul pãrintelui blând; e șirul de povești al bunicilor, e
gașca de prieteni si colegi, e dascãlul – semănător de întelepciune.
Țara mea e câmpul cu iarbã si flori, cu onduiri si spice bogate, cu adieri de
miresme si clipociri de ape argintii ce serpuiesc fãrâmitând miile de pietre pânã
departe unde se întâlnesc în linie cu cerul; e foșnetul pãdurii în care ai cules fragi si
mure; e orizontul la care rãsare si apune soarele dãtãtor de viatã.
Țara mea - e dragostea si respectul fatã de truda si lupta strãmosilor tãi care s-au
jertfit sã-ti creeze tie a viatã mai bunã; e melodia doinelor si pãmântul care-ti dã
pâinea ca sã traiesti.
Țara mea – e dragostea de criptele si crucile din cimitire, de troitele împânzite în
fata bisericilor, la mânastiri ori pe la rãscruci de drumuri, ca sã ne aminteascã nouã
de ocrotirea lui Dumnezeu si eroismul poporului în luptele cu dusmanii.
E amintirea plinã de piosenie, dar si mândria cã te tragi din acesti eroi care ti-au
lãsat aceastã glie pentru veghere si încrederea cã vei transmite pentru vesnicie
urmasilor tãi tezaurul sufletesc pe care îl are Neamul.
Țara mea – e dragostea de limba mamei; e pace, e linistea si prosperitatea patriei
tot mai bogatã prin hãrnicia noastră; e spiritul revolutionar care te provoacă sã faci
lucrurile mai bune, sã le doresti mai frumoase, sã te bucuri de ele, de o viatã
liberã... prin binecuvântarea lui Dumnezeu.
Țara mea – e sufletul, e cel mai gingas sentiment pe care-l poate trãi oricine care
vrea sã trãiascã în dragostea nemuritoare a Mântuitorului Isus Hristos.
Dragostea de țară este viata, fericirea pe care o simti trãind în și cu credință,
muncind si fãcând bine semenilor tãi. E sãnãtatea ta, orizonturile acestui pãmânt,
cerul curat cu miros de fân si parfum de flori, seninul noptilor cu stele, sclipirile
stropilor de rouã de pe iarba înverzitã în diminetile de primãvarã când razele
soarelui vin sã le rãpeascã în sus cçtre vãzduh. E bunãtatea din inima ta, dãruirea
vietii tale celui ce suferã chinul de neputintã, când este rãpus de o boalã.
A-ți iubi țara înseamnã sã te sacrifici, sã dai TOTUL pentru ea, înfãptuindu-i
idealurile, trãind în adevãr si dreptate.
Cine simte acest sentiment de luptã pentru viitorul tãrii, nu poate sta nepãsãtor. El
se înfrãteste de la mic la mare, de la tânãr la bãtrân, pornind pe drumul dragostei de
patrie.

Cerul tău ,Moldova, e de-albastru,

e de verde frunza ta oricând.
Un pământ mai scump pe lume nu e,
nici mai dulce nu e un pământ .
Casa mea la margine de Țară
crește fir de busuioc în prag.
Nu e nicăieri un plai mai tânăr ,
nu e nicăieri un plai mai drag.
Arde-n soare roua dimineții,
ca o ploaie grea de mărgărint
La Moldova orice primăvară
e de rândunică și argint.
Se împlină spicul ca voinicul:
de lumină blândă șoapta lui.
Nu-i o altă glie mai frumoasă,
altă glie mai aleasă nu-i.
Tu ești partea noastră de iubire,
tu ești dorul nostru cel mai dor;
pleacă cineva de lângă tine,
niciodată nu ți-a fost fecior!
Doina ta, Moldovă, e de leagan,
hora ta de codru e, de grui.
Nu-i pe lume alt meleag mai pașnic,
alt meleag mai sfânt pe lume nu-i!