Geoffrey Chaucer

Povestirile din Canterbury

Geoffrey Chaucer (1343,Londra —1400, Westminster) este unul dintre cei mai valoroși poeți
englezi ai secolului al XIV-lea, „ultimul poet al evului mediu și primul poet al noilor timpuri”. John
Dryden, scriitor englez din secolul al XVII-lea, l-a numit pe Chaucer „părintele poeziei engleze”.
Chaucer a fost întemeietorul noii limbi literare și creatorul unei versificații care a constituit baza
dezvoltării ulterioare a poeziei engleze.
Între anii 1385-1400, Chaucer lucrează la opera sa "Povestirile din Canterbury" ("The
Canterbury Tales"), care înseamnă nu numai desăvârțirea creației sale anterioare, ci și o sinteză a
întregii literaturi medievale din Anglia.
Secolul al XIV-lea englez, dominat de Geoffrey Chaucer, este plin de evenimente pentru
locuitorii Angliei : razboiul pornit de Eduard al III-lea împotriva Franței, domnia dezastruasă a lui
Henric al IV-lea, ciuma neagră , boală devastatoare pentru întreaga populație și numeroasele răscoale
ale țăranilor provocate de edictelor despotice îndreptate împotriva lucrătorilor agricoli.
Tiparul nu fusese încă inventat , așa încât manuscrisele pe pergament cu ornamente de o mare
măiestrie artistică, reprezentau o adevărată comoară pentru posesorul lor. Comunicarea literară în acest
secol avea un character oral și colectiv , spre deosebire de cel individual și vizual din prezent.
Menestrelii erau cei care recitau înaintea ascultătorilor poeme cavalerești sau ample anecdote, de cele
mai multe ori deocheate , din care se va inspira si Chaucer.
O altă influeță este reprezentată de poemul ”Confessio Amantis” compus de John Gower. Fiind
construit ca o serie de pilde ale unui preot despre cele șapte păcate capitale, poemul îi oferă lui
Chaucer două motive pe care acesta le va prelucra cu mijloace artistice superioare transformându-le în
”Povestirea Tîrgoveței din Bath” și ”Povestirea Notarului ”.
Bun cunoscător al limbilor anglo-nomada, latina, franceza și italiana, Geoffrey Chaucer are
acces la un număr mare de opera literare, istorie, filosofice și științific. Cunoștiințele sale din
domeniul alchimiei reies din ”Povestirea Argatului Avei”.
Activitatea literară a lui Geoffrey Chaucer stă întâi sub influența poeziei franceze , apoi sub cea
a scriitorilor italieni renascentiști, iar în ultima perioadă oferă o monstră a originalității sale în
”Povestirile din Canterbury”
Având contact cu Franța încă din tinerețe, lui Chaucer i-au fost dezvăluite bogățiile poeziei
franceze, remarcându-se prin teme ca : dragostea curtenească, alegoria trandafirului, tagma călugărilor
cerșetori, glumele caustice la adresa femeilor ș.a , reunite în opera ”Romanul trandafirului”. Procedeul
visului-viziune și al alegoriei, împrumutat din același roman, este un element dominant în opera
chauceriană. Alegoria este o modalitate caracteristică gândirii medievale prin intermediul căreia
abstractul devenea concret, impalpabilul palpabil.
În opera lui Chaucer, ”Divanul păsărilor” (scrisă între 1372-1382), autorul îmbină alegoria ,
visul-viziune cu elemente împrumutate din Cicero, Dante și Boccaccio și observații personale cu
character realist. Păsările simbolizând oamenii sunt caracterizate cu precizie , ironie și umor.
Către 1387 Chaucer își propune să zugrăvescă o frescă a societății timpului său. Poetul se abate
de la temele convenționale ale poeziei curtene, îmbrățișând lumea secolului XIV în toată amploarea și
diversitatea ei, cu înalta aristocrație și înaltul cler, cu burghezia Londrei, cu călugării cerșetori și
vânzătorii de indulgențe. ( Prin vânzarea de indulgențe se oferea, în schimbul unei donații bănești,
anularea suferințelor vremelnice datorate păcatului - odată iertat prin pocăinţă.) Nu lipsesc referirile la
evenimentele vremii : incursiunile armate în Franța, răscoalele țărănești sau ciuma neagră.
Originalitatea lui Chaucer stă în grija pentru concizie, într-o epocă în care principala
preocupare a autorilor era de divaga. Alege trăsăturile precise,în detrimentul abstracţiunilor difuze.
 Procedeul povestirilor cadru cu cadru (sau în ramă) propus de Chaucer în Povestirile din
Canterbury datează din secolele XVI – XVIII î.Hr. Povestirile, în cea mai mare parte se acordă cu
personalitatea povestitorului sau vin să completeze caracterul acestuia până la tipizare.
Sursele lui Chaucer sunt nenumărate printre care: Biblia, romanele cavalereşti englezeşti,
Virgil, Ovidiu, Seneca, Minunile Maicii Domnului şi Legenda aurea (colecţie de vieţi ale sfinţilor),
fabilau-uri şi altele.
Autorul Povestirilor din Canterbury este considerat creatorul unei limbi naţionale.Limba sa
este engleza vorbit de comunitatea complexă în care a trăit , limba întregii game de târgoveţi cu care
a avut contact, şlefuită de măiestria poetului. Stilul lui Chaucer impresionează printr-un echilibru
desăvârşit realizat prin exprimarea direct , clară şi adâncă.
G.K Chesterton îl consideră nu numai părintele poeţilor engleyi ci şi predecesorul
romancierilor. Este primul romancier-cronicar care zugrăveşte toate aspectele vieţii oamenilor, de la
preocupările filosofice până la activităţile zilnice, opera sa povestirile din Canterburz putând fi
considerată epopeea englezească a secolului XIV.
De asemenea, Chaucer se remarcă prin umorul său complex şi subtil, înfăţişând toate tipurile de
umor, de la burlesc până la autoironie.i
iChaucer, Geoffrey - Povestirile din Canterbury, Bucureşti 1969