Sunteți pe pagina 1din 4

Politica externă și de securitate a Uniunii Europene (PESC)

Definiție
Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene a fost creată în 1993, iar de
atunci a fost consolidată prin tratatele care au urmat. Astăzi, Parlamentul o monitorizează și
contribuie la dezvoltarea sa, în special prin sprijinul acordat Serviciului European de Acțiune
Externă, reprezentanților speciali ai UE și delegațiilor UE. Competențele bugetare ale
Parlamentului influențează amploarea și sfera de acțiune a PESC, precum și instrumentele
financiare ale UE care susțin acțiunile Uniunii în străinătate.

Politica externă și de securitate comună a UE, menită să soluționeze conflicte și să


promoveze înțelegerea internațională, se bazează pe diplomație și pe respectarea normelor
internaționale. De asemenea, comerțul, ajutorul umanitar și cooperarea pentru dezvoltare,
definesc rolul UE pe scena internațională.
În procesul decizional al politicii externe și de securitate comună a UE, este implicată o
multitudime de instituţii comunitare: Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia
Europeană (cu precădere Comisarul pentru Relaţii Externe), Parlamentul European, Preşedinţia,
statele membre, Secretariatul General al Consiliului condus de Înaltul Reprezentant pentru PESC
(„domnul PESC), reprezentanţii speciali, Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER),
Comitetul Politic, Unitatea de planificare politică şi avertizare timpurie (aflată în subordinea
Secretariatului General al Consiliului)1.

Obiectivele Politicii Externe și de Securitate a Uniunii Europene


 protejarea valorilor, intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;
 intărirea, pe toate căile, a securităţii Uniunii şi a statelor membre;
 păstrarea păcii si intărirea securităţii internaționale, în acord cu principiile Cartei ONU,
Actului Final de la Helsinki şi Cartei de la Paris;
 promovarea cooperării internaţionale;

1
Dragoş, Cosmin-Dacian, Uniunea Europeană. Instituţii, mecanisme; ed. a 3-a, Ed. OH. Beck, Bucureşti,
2007;

1
 dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, legalităţii, respectului pentru drepturile omului şi a
libertaţilor fundamentale. Statele membre sprijină activ politica externa si de securitate a
Uniunii şi o vor servi în spiritul loialitaţii şi solidarităţii reciproce. Ele se vor abţine de la
orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau de natură să lezeze eficacitatea acesteia. De
asemenea, Consiliul va veghea la aplicarea acestor principii2.

Atribuțiile și instrumentele Parlamentului European în materie de politică externă

Deși Parlamentul are un rol formal limitat în procesului decizional de politică externă, el
a susținut de la început conceptul politicii externe și de securitate a Uniunii Europene și a urmărit
extinderea aplicării sale. Având în vedere problemele internaționale din ultimul deceniu,
Parlamentul a exercitat de mai multe ori presiuni pentru crearea funcției de „ministru de externe”
al UE și a unui „serviciu diplomatic european”. În practică, Parlamentul a ajuns la un nivel de
cooperare informală cu Serviciul European de Acțiune Externă, cu Președinția UE, cu
Secretariatul Consiliului și cu Comisia, în domeniul afacerilor externe, precum și cu
parlamentele naționale ale statelor membre.
Parlamentul organizează, de două ori pe an, dezbateri privind progresele realizate în
domeniul politicii externe și de securitate a Uniunii Europene și adresează întrebări și
recomandări Consiliului și Înaltului Reprezentant.

Structurile interne ale Parlamentului implicate în PESC


O mare parte a activității Parlamentului în domeniul PESC se desfășoară în comisii de
specialitate, îndeosebi în Comisia pentru afaceri externe (AFET) și în cele două subcomisii ale
sale (pentru Securitate și apărare/SEDE și pentru Drepturile omului/DROI), precum și în
Comisia pentru comerț internațional (INTA) și Comisia pentru dezvoltare (DEVE). Aceste
comisii contribuie la modelarea PESC prin rapoartele și avizele pe care le emit. Ele îndeplinesc,
de asemenea, rolul de puncte principale de contact ale Parlamentului cu structurile de guvernare
la nivel mondial (inclusiv Organizația Națiunilor Unite), alte instituții ale UE, președințiile
Consiliului și parlamentele naționale ale statelor membre.

2
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/en/home 04.12.2019

2
Impactul Parlamentului European asupra PESC
Implicarea Parlamentului în PESC contribuie la consolidarea responsabilității
democratice a acestei politici. Parlamentul a susținut cu entuziasm peisajul instituțional post-
Lisabona, promovând un rol mai mare al SEAE, al delegațiilor UE și al RSUE, precum și o
PESC mai coerentă și mai eficace. Parlamentul a insistat pentru o mai mare coerență între
instrumentele politice și financiare ale UE pentru politicile externe, în scopul de a evita dublarea
eforturilor și ineficacitatea3.
Parlamentul a oferit o platformă de dialog între factorii de decizie politică instituționali și
guvernamentali, precum și societatea civilă și comunitățile epistemice (cum ar fi grupurile de
reflecție și cadrele universitare), contribuind la o mai bună cunoaștere a PESC de către public și
la încurajarea participării unei game largi de parteneri din și din afara UE, guvernamentali, dar și
neguvernamentali. Prin activitățile sale, Parlamentul a consolidat vizibilitatea politicilor externe
ale UE și a servit ca o punte de legătură între instituțiile UE și cetățeni.

Agenții și organisme ale Politicii Externe și de Securitate a Uniunii Europene


 Agenția Europeană de Apărare: oferă un cadru juridic și instituțional pentru a permite
statelor membre ale Uniunii Europene să coopereze în dezvoltarea capacităților militare
în contextul politicii externe și de securitate commune (PESC) a UE și, în special, al
politicii de securitate și apărare comune (PSAC);
 Centrul Satelitar al UE (Satcen): este responsabil de sarcinile administrative restante,
cum ar fi administrarea pensiilor și a asigurărilor medicale sau gestionarea litigiilor între
angajați, în ceea ce privește angajații fostei Uniuni a Europei Occidentale;
 Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene: oferă activități de cercetare
și de analiză privind problematicile internaționale pentru a ajuta UE la dezvoltarea
politicii de securitate și apărare comună;
 Colegiul European de Securitate și Apărare: cuprinde o rețea de institute, colegii,
academii și instituții naționale din întreaga UE care se ocupă de aspecte ale politicii de
securitate și apărare, precum și Institutul pentru Studii de Securitate al UE4.

3
Ioana Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București, 2017

4
https://eurlex.europa.eu/summary/chapter/foreign_and_security_policy.html?root_default=SUM_1_C
ODED%3D25&amp%3Blocale=ro&locale=ro 02.12.2019

3
Bibliografie:
Dragomir, Nicoleta Andreea, Dreptul Uniunii Europene-Sistemul instituţional-, Ed. Universităţii
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2015,
Dragoş, Cosmin-Dacian, Uniunea Europeană. Instituţii, mecanisme; ed. a 3-a, Ed. OH. Beck,
Bucureşti, 2007;

Ioana Nely Militaru, Dreptul Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, București, 2017

Mazilu, Dumitru, Integrarea europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2000

Webografie:
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/en/home
https://eurlex.europa.eu/summary/chapter/foreign_and_security_policy.html?root_
default=SUM_1_CODED%3D25&amp%3Blocale=ro&locale=ro
https://europa.eu/european-union/topics/foreign-security-policy_ro
https://europa.eu/european-union/law/treaties_ro

S-ar putea să vă placă și

  • Circulatia Marfurilor
    Circulatia Marfurilor
    Document12 pagini
    Circulatia Marfurilor
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Introducere in Audit
    Introducere in Audit
    Document6 pagini
    Introducere in Audit
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Audit Financiar
    Audit Financiar
    Document7 pagini
    Audit Financiar
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Audit
    Audit
    Document6 pagini
    Audit
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Dezvoltare Regioala
    Dezvoltare Regioala
    Document7 pagini
    Dezvoltare Regioala
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Conta
    Conta
    Document11 pagini
    Conta
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Introducere in Audit
    Introducere in Audit
    Document6 pagini
    Introducere in Audit
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Marfuri
    Marfuri
    Document12 pagini
    Marfuri
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Marfuri
    Marfuri
    Document12 pagini
    Marfuri
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Libera Circulatie
    Libera Circulatie
    Document12 pagini
    Libera Circulatie
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Parlamentul
    Parlamentul
    Document5 pagini
    Parlamentul
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Libera Circulatie
    Libera Circulatie
    Document12 pagini
    Libera Circulatie
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • PE
    PE
    Document6 pagini
    PE
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • PE
    PE
    Document6 pagini
    PE
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Referat Mami PDF
    Referat Mami PDF
    Document7 pagini
    Referat Mami PDF
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • PE Si PESC
    PE Si PESC
    Document3 pagini
    PE Si PESC
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • PE
    PE
    Document6 pagini
    PE
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • PESC
    PESC
    Document4 pagini
    PESC
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Referat 1
    Referat 1
    Document6 pagini
    Referat 1
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • PE Si PESC
    PE Si PESC
    Document3 pagini
    PE Si PESC
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Referat 2
    Referat 2
    Document5 pagini
    Referat 2
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • IRU (CRFPA) Modulul I
    IRU (CRFPA) Modulul I
    Document21 pagini
    IRU (CRFPA) Modulul I
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări
  • Smartphone Ul
    Smartphone Ul
    Document2 pagini
    Smartphone Ul
    Claudiu Ciobanu
    Încă nu există evaluări