Sunteți pe pagina 1din 9

SPITALUL SFANTUL NICOLAE –PITESTI RADIOTERAPIE-RECUPERARE

FIZIOTERAPEUT- SOVAR OANA MARIA

Boli articulare degenerative


(SPONDILOZA CERVICALA)

Prezentare
Caz clinic
Tratament de recuperare
Recomandari

2020
Boli articulare degenerative
(SPONDILOZA CERVICALA)

Statisticile medicale arată că din ce în ce mai mulţi oameni suferă de afecţiuni degenerative ale
articulaţiilor.
Reumatismul articular degenerativ nu este o problemă nouă a contemporaneităţii, acesta a preocupat
dintotdeauna oamenii şi cercetătorii în ştiinţele medicale.
Reumatismul articular degenerativ, numit şi artroză sau reumatism artrozic, este procesul de uzură
al articulaţiilor, spre deosebire de artrită unde este vorba de inflamaţia articulaţiilor.
Cele mai frecvent întâlnite forme de reumatism articular degenerativ sunt artroza şi spondiloza, iar
categoriile cele mai expuse la aceste forme de reumatism sunt persoanele cu vârsta peste 40 de ani şi
persoanele de sex feminin (75% dintre persoanele afectate sunt femei).
Artroza este o formă a reumatismului degenerativ care se instalează în condiţiile unei uzuri
semnificative a cartilajelor articulare ca urmare a proceselor naturale de îmbătrânire care includ alterarea
biochimică a articulaţiilor.
A doua formă de reumatism articular degenerativ este spondiloza, care se manifestă prin alterarea
discurilor intervertebrale şi a vertebrelor cervicale, care pe lângă durerile specifice pot da şi dureri de
cap, ameţeli.

Spondiloza se manifestă la nivelul întregii coloanei vertebrale, în mod special la nivelul


vertebrelor cervicale, ca urmare a îmbătrânirii ţesutului, a poziţiilor vicioase ale coloanei vertebrale, a
sedentarismului, a tonifierii scăzute a musculaturii şi a diverselor anomalii congenitale şi a
traumatismelor
Reumatismele articulare degenerative apar în anumite condiţii care ţin de: vârstă (acestea apar la
vârste înaintate), funcţiile metabolice (obezitate, gută), de factorii meteorologici (frigul şi umiditatea pot
produce tulburări vasomotorii şi leziuni degenerative la nivelul articulaţiilor) şi de anatomia patologică
(erodarea cartilajului articular, hipertrofia şi proliferarea osului cu formarea de osteotite – excrescenţe
osoase).
Reumatismul degenerativ nu pune în pericol viaţa individului, cu toate acestea astfel de afecţiuni
crează un disconfort major, iar simptomatologia nu este atât de blândă. Reumatismul articular
degenerativ nu poate fi vindecat complet, însă printr-un tratament specific se pot ameliora simptomele,
iar viteza de evoluţie a afecţiunii poate fi frânată.

În tratamentul afecţiunilor articulare degenerative este necesar să fie incluse şedinţe de fizio şi
kinetoterapie (exerciţii fizice active cu supraveghere medicală care stimulează mobilitatea şi
rehidratează articulaţiile afectate), presărând la intervale regulate de timp şi şedinţe de masaj terapeutic
specific, împreună cu un tratament naturist, si nu medicamentos pentru că este de lunga durată iar
tratamentul medicamentos are efecte secundare nedorite(ulcer gastric, gastrite, etc.)\

Etiopatogenia spondilozei cervicale


Sedentarismul, traumele ocupaţionale, expunerea la temperaturi joase şi curent, obezitatea şi o
poziţie incorectă a corpului pentru perioade lungi de timp sunt factori ce reduc tonusul musculaturii
paravertebrale, circulaţia şi metabolismul local la nivelul cartilajelor articulare, provocând sclerozarea
discurilor intervertebrale şi degenerarea vertebrelor.
Tablou clinic în spondiloza cervicală
Senzaţia de înlăcăţare, crepitaţii, cracmente (foşnete), contractura musculară (toticolis – blocări
dureroase ale capului şi gâtului într-o parte, spre unul dintre umeri);
Cefalgii, senzaţie de ameţeală;
Dureri la nivelul maxilarului;
Parestezii, senzaţie de slăbiciune la nivelul braţului sau MS (membrului superior) în totalitate;
Disfagia (trădează o spondiloză severă, cazul în care pintenii osoşi sunt suficient de mari pentru a
compresa esofagul);
Context algic legat de postura (operator pe calculator, telefonist).

Simptomatologia este dominată de durerea aparută la nivel cervical, care poate fi acută sau
cronică, continuă sau intermitentă cu localizare la nivel cervical sau uneori cu iradiere pe traiectul
nervilor adiacenţi.
Examenul clinic
Artrozele intervertebrale rămân clinic latente, evidenţiindu-se printr-un examen radiologic
efectuat de rutină sau pentru explorarea altei suferinţe (pulmonare, urologice).
Manifestările spondilozei cervicale sunt variate în funcţie de elementele anatomice interesate şi de etajul
la care se produce afectarea.

Simptomul dominant este durerea, care apare de la începutul bolii, şi care în faza iniţială, este
reflectarea procesului de degenerare a discului intervertebral interesat. Durerea este în acest sens
localizată la nivelul respectiv. Durerea are un debut lent, este cronică, difuză, vag localizată, în general
de intensitate moderată. Durerea se accentuează la oboseală, în urma adoptării poziţiilor vicioase sau
când pacientul doarme în anumite poziţii incorecte. Cedează la repaus, mai ales în poziţia de decubit
dorsal (culcat pe spate) pe un plan tare.
Diagnosticul pozitiv şi diferenţial în spondiloza cervicală
Diagnostic pozitiv: se pune pe baza examenului clinic (durerii vertebrale) şi a examenului radiologic;
Diagnosticul diferential se face între:
Întindere – ligamentară;
Contractura – musculară;
Afectare discală – degenerativă, hernie, inflamaţie;
Artrita;
Spondiloza, stenoza a canalului medular;
Spondiloza, stenoza a canalului medular arahnoidita.
Anamneză
Nume: S. A
Vârstă: 38 de ani
Sex: F
Diagnostic: spondiloză cervicală (stadiul II)
Pacientul s-a prezentat la medic acuzand urmatoarele simptome: o cervicalgie de intensitate
crescândă
acompaniată de o iradiere brahială din ce în ce mai accentuate,agravată de tuse, decubit, cu exacerbare
nocturn.
Durerile sunt însoţite frecvent de parestezii diverse: amorţeli, senzaţie de jenă, greutate, până la durere
occipital cefalee, ameţeli, vertij,oboseala.

In urma consultului s-a stabilit de catre medic tratament medicamentos, fizioterapie,


kinetoterapie si masaj.

Antecedente personale fiziologice:2 naşteri la vârsta de 26 de ani şi respectiv 34 de ani.


Profesie: contabil
Antecedente personale patologice: - boli ale copilariei, dorsalgie
Antecedente heredo-colaterale: mama – coxartroză bilaterală,obezitate tata – gonartroza,accident
vascular cerebral.
Examen clinic general
Durere la nivelul regiunii cervicale care iradiază pe trapez şi umăr;
Contracturi la nivelul musculaturii laterale şi posterioare a gâtului şi pe muşchiul trapez;
Senzaţie de rigiditate a gâtului ân special dimineaţa la trezire;
Impotenţă funcţională (mobilitate redusă) pe mişcările fiziologice la nivelul zonei cervicale respective
(flexie- extensie, înclinare lateral stanga/dreapta, rotaţie stânga/dreapta, circumducţie)
Obiective de tratament
Relaxarea musculaturii;
Calmarea durerii;
Reducerea contracturilor musculare.
Redobândirea funcţionalităţii normale a zonei cervicale, prin îmbunătăţirea mobilităţii la nivelu acestei
regiuni;
Realinierea coloanei vertebrale;
Creşterea forţei musculare;
Îmbunătăţirea coordonării mişcărilor.
Îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Metode şi mijloace de tratament


Masaj classic – reprezintă cele mai utilizat mijloc de terapie în spondiloza cervicală Provoaca o activare
a circulaţiei locale venoase şi limfatice. Prin acţiunea localş se îmbunătăţeşte circulaţia în muşchii cefei,
care sunt predispuşi la staza circulatorie şi la oboseală
Stretching
Kinetoterapie:

- Mobilizarea amplă a regiunii/segmentului afectat de catre spondiloza. Mişcările se execută în ritm


lent.
- Creşterea în amplitudine a mişcărilor se va efectua în mod progresiv şi va fi depedentă de progresele
obţinute de către pacient
- Sunt excluse exerciţiile care măresc uzura articulara prin creşterea presiunii pe suprafaşa articulaţiilor
intervertebrale sau prin efort prelungit
- Cele mai indicate mişcari sunt cele care se executa din poziţia culcat şi atârnat (aceastea contribuie la
descărcarea coloanei vertebrale de greutate corporala, fără ca suprafeţele articulare să fie solicitate prea
mult).
Programul de kinetoterapie a fost aplicat în perioada de întreţinere timp de 10 zile şi a fost asociat
doar cu masajul clasic
Astfel au fost selectate exerciţii din diverse poziţii ale corpului în vederea tonifierii musculaturii
cervicale în special dar şi a musculaturii spatelui în general

Din pozitia decubit dorsal – cu genunchii flectaţi si talpile pe sol :

Ex. 1 – ducerea bărbiei în piept, fără ridicarea capului de pe sol (împingerea bărbiei în sus) – de 10 ori;

Ex. 2 – înclinarea capului spre dreapta şi spre stânga cu tendinţa de a lipi urechea de umăr – de 10 ori;

Ex. 3 – răsucirea capului spre dreapta şi spre stanga – de 10 ori ( mişcarea se realizează descriind un arc
de cerc cu bărbia, de la un umăr spre celalalt );
Ex. 4 – ridică bărbia coborând umerii pe sol, apoi coboară bărbia cu ceafa lipită de sol şi ridică umerii de
pe sol – de 8 ori;
Ex. 5 – exerciţii de ridicare a omoplaţilor şi de coborâre a omoplaţilor ( cu ceafa lipită de sol, cu capul în
rotaţie şi urechea pe sol se apropie bărbia de umăr, din rotaţie – dreapta apoi stânga – se ridică usor
capul de pe sol cu bărbia proiectată înainte ) – toate de 10 ori;

Ex. 6 – cu mâinile sub ceafa , ridică capul şi întinde braţele – de 10 ori ;

Din poziţia decubit ventral (culcat pe abdomen)– mâinile încrucişate sub bărbie:

Ex. 1 – aşezarea succesivă a bărbiei şi a frunţii pe mâini – de 10 ori ;

Ex. 2 – ducerea bărbiei spre umărul stâng, apoi spre cel drept – de 10 ori;

Ex. 3 – cu braţele întinse şi fruntea sprijinită pe sol se ridică capul de pe sol, cu „dublă barbie „ – de 10
ori;

Din poziţia decubit lateral:


Ex. 1 – ridicarea capului cu tendinţa de a apropia urechea de umăr – de 8 ori ;

Ex. 2 – capul sprijinit pe o mână , apasarea capului in jos – de 8 ori;

Aceste exerciţii se execută pe partea dreaptă şi pe partea stângă

Exerciţii de mers

Ex. 1 – mers cu o carte pe cap;

Ex. 2 – mers fandat cu un baston fixat la nivelul omoplaţilor ;

Ex. 3 – cu bastonul ţinut la spate de la capete , execută mers cu extensia braţelor şi ducerea bastonului
înapoi;
Ex. 4 – din mers, execută extensii ale braţelor cu arcuire sus şi lateral
Recomandari :
Spondiloza cervicală este o afecţiune a carei simptome se pot ameliora semnificativ dacă
pacientului i se oferă educaţia corespunzătoare şi dacă acesta joacă un rol activ în procesul de
recuperare.
Spondiloza este o boală cronică, degenerativă, care odată apărută nu mai poate fi tratată până la remisie
completă.
Exercitiile de intindere practicate sistematic intaresc musculatura cervicala si aparatul ligamentar si
limiteaza aparitia tulburarilor de statica la nivelul coloanei cervicale.
Este important ca gimnastica să se execute zinic, dimineaţa înainte de începerea activităţii
profesionale şi chiar şi la sfârşitul acesteia, cel puţin 10-15 minute.
Efectele masajului în spondiloza cervicală sunt atat locale, cat şi generale. Vizând atât relaxarea
musculaturii spatelui pentru a permite mobilizari mai eficiente ale articulatiilor coloanei în întregime cât
şi înlăturarea oboselii generale şi îmbunătăţirea calităţii somnului la persoanele care suferă de această
afecţiune.

S-ar putea să vă placă și