MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Osteoporoza reprezintă un pericol pentru orice persoană poate nu imediat, dar cu

siguranţă în jurul vârstei de 40 de ani, iar în cazuri nefaste, cu ani înainte. Această boală a
atins proporţii epidemice în America de Nord şi Europa Occidentala, iar în Regatul Unit o
femeie din trei şi un bărbat din doisprezece riscă să facă osteoporoză în timpul vieții . Cu alte
cuvinte, riscul de a avea un şold fracturat datorită osteoporozei este mai mare decât cel al
cancerului de sân, ovare şi uter luate împreună, cu o probabilitate de deces de 20 la sută în
primul an. Osteoporoza poate însemna lungi perioade de durere, deformări generatoare de
infirmitate din cauza ruperii sau fărâmiţării oaselor, sau chiar posibilitatea unei
morţi premature. Datorită longevităţii vieţii din prezent, si creşterii numărului persoanelor ce
depășesc vârsta de 60 de ani (persoane predispuse osteoporozei), numărul celor care
suferă de această boală este în ascensiune continuă. Osteologii calculează că în anul 2050
în lume vor fi aproximativ 6.250.000 de fracturi de şold (în anul 1990 s-au produs în lume
1.600.000 fracturi de col femural la persoanele în vârstă de peste 35 de ani). Bineînțeles,
această cifră este îngrijorătoare şi subliniază, de asemenea, alături de suferinţa bolnavilor de
osteoporoză importanţa acestei afecţiuni. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră
osteoporoza ca una din bolile majore ale epocii moderne. OMS apreciază totodată că în
următorii 20 de ani numărul cazurilor de osteoporoză se va dubla, iar fracturile pe care le
determină constituie una din problemele majore de sănătate pentru societate, căreia
autorităţile medicale trebuie să îi acorde o atenţie prioritară. Cu toate că în cele mai multe
cazuri osteoporoza afectează persoane în vârstă tinereţea nu reprezintă un factor lipsit de
pericol. Există o formă juvenilă a acesteia care îi afectează şi pe copii. La femei, osteoporoza
poate apărea după naşterea unui copil, la 20-30 de ani, de asemenea este uneori generată
de medicaţia cu steroizi la orice vârstă. Un risc oarecare nu poate fi evitat la o vârstă mai
înaintată, dar perspectiva nu este total lipsită de speranţe. 

INTRODUCERE

1
 Asistenta medicală, nursa, trebuie să asigure implicarea activă a individului şi familiei
sale , a grupurilor sociale şi comunităţii in aspectele de îngrijire a sănătăţii, adică să
încurajeze autosprijinul si autodeterminarea. Nursingul reprezintă o sinteză a celor mai
moderne date ale tehnicilor de îngrijire culese din literatura autohtonă şi internaţională
menite a instrui cât mai amplu şi pe un interval cât mai întins persoanele care se dedică
acestei meserii. În consecinţa, nursa pe lângă cunoştinţele teoretice şi practice pe care le
posedă ştie să abordeze pacientul în climatul psihic optim acestuia dând dovada de
înţelegere şi căldură sufletească deosebite menite a crea un confort psihic plăcut pacientului.
Asistenta medicală nu tratează boli, ci pacienţi. În tratarea osteoporozei, asistenta medicală
are un rol bine definit şi foarte important, de asemenea. Acesta constă în primul rând în
misiunea de a oferi persoanelor predispuse acestei suferinţe informaţiile necesare pentru
evitarea producerii bolii sau, în cazul prezenţei osteoporozei, evitarea producerii unei
fracturi. Un aspect foarte important pe care îl va promova asistenta medicală este
alimentaţia adecvată menţinerii unui organism rezistent precum şi menţinerea condiţiei fizice
optime unei osaturi rezistente. Un alt rol important al asistentei medicale în combaterea
osteoporozei îl constituie aplicarea corectă a tratamentului la indicaţia medicului .

În concluzie asistenta medicală reprezintă puntea de legătură dintre pacient , medic,

aparţinători, în aplicarea măsurilor necesare vindecării sau ameliorării problemei de
sănătate.

2
ISTORIC

Osteoporoza a fost mult timp considerată ca o stare normala a

vârstnicilor neacordându-i-se atenţie. Dezvoltarea cunoştinţelor medicale arată că
osteoporoza nu este specifică numai generaţiei a treia, ea apare şi la vârste mai tinere.

În România, în prezent, riscul ca o femeie să sufere o fractură osteoporotică se

apropie de 40%, iar 20% dintre victimele unei fracturi de şold mor în anul următor, din cauza
complicaţiilor.

Riscul de deces:

• fractura de şold: 2.8% (25% dintre persoanele care suferă prima fractură de şold
mor în următoarele 12 luni din cauza complicaţiilor)

• cancerul de sân: 2.8%

• cancer uterin: 0.7%

Osteoporoza poate fi tratată şi mai ales prevenită cu succes. Cu cât boala este
depistată într-o fază incipientă, cu atât eficienţa intervenţiei va fi mai mare. Este bine ca
boala să fie tratata înaintea primelor fracturi osteoprotice, deoarece o primă fractura va iniţia
apariţia altora. Deşi nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de această boală, incidenţa este de 2-4 ori
mai mare la femei decât la bărbați (1 din 3 femei adulte va dezvolta, de-a lungul vieţii, o
fractură osteoporotică, pe când doar 1 din 8 bărbaţi va suferi din aceeaşi cauză; la grupa de
vârstă 50-60 de ani, incidenţa este aceeaşi atât la femei, cât şi la bărbați).De asemenea,
specialiştii au observat faptul că incidenţa bolii este mai mare la populaţia indo-europeană şi
asiatică, decât la populaţia africană.

Osteoporoza este o afecţiune cronică cu evoluţie îndelungată caracterizată prin

scăderea masei osoase pe unitatea de volum.

Consecinţă imediată a diminuării masei osoase este creşterea riscului fracturilor

după traumatisme minore.

Osteoporoza reprezintă cauza principală a morbidităţii osteoarticulare fiind

secondată de leziunile articulare cronice degenerative (artroze).
În acelaşi timp , osteoporoza determină slăbirea structurii osoase,caracterizată prin creşterea
spaţiilor osteonilor, creşterea spatiilor medulare si reducerea grosimii corticalei. De
asemenea osteoporoza diminuă proprietățile mecanice ale osului in special rezistenţa si

3
rigiditatea. Afectează cu precădere persoanele în vârstă când fracturile se pot reduce în
urma unor traumatisme minore.

Clasic fracturile corpilor vertebrali, fracturile colului femural,fracturile trohanteriene

şi fracturile humerusului proximal sunt caracteristice vârstnicilor

Fractura de col femural reprezintă prima cauză de mortalitate la persoanele cu

vârsta peste 75 de ani şi a doua cauză de deces la cei cu vârsta cuprinsă între 45-75 de ani.

Recuperarea acestor bolnavi este adesea incompletă. Majoritatea persoanelor

vârstnice cu fractură de col femural sunt incapabile să se îngrijească singure, iar in calitatea
vieţii lor este considerabil redusă.

4
DATE DIN LITERATURA MEDICALĂ PRIVIND TEMA

DEFINIŢIE 

Numele bolii provine din latină şi înseamnă "os poros", şi ne spune că oasele afectate
au găuri în structura lor. Termenul este derivat din latinescul "porous bones" în care oasele
sunt poroase,fragile, sfărâmicioase, predispuse să se fractureze la cel mai mic traumatism.

Este o boală scheletică sistemică ce se caracterizează printr-o masă osoasă scăzută

cu deteriorarea microarhitecturii ţesutului osos, având ca urmare creşterea fragilităţii osoase
şi susceptibilitatea la fracturare.

Osetoporoza reprezintă una din marile probleme de sănătate, mai ales la vârstnici. În
mod normal există un echilibru între formarea de os şi resorbţia sa. În cazul osteoporozei
acest echilibru este perturbat în favoarea resorbţiilor.

Foarte importantă este şi calitatea osului nou format, în osteoporoză apărând un os

cu structura modificată şi fragilitate crescută. Osteoporoza este caracterizată prin reducerea
paralelă a mineralelor osoase şi matricei osoase astfel încât osul este în cantitate scăzută,
dar cu o compoziţie normală procentual.

5
 Aşadar, este o boală progresivă în care oasele devin în mod gradual mai slabe
determinând schimbări în postură şi făcând individul susceptibil la fracturi osoase.

Osteoporoza nu este încă o condiţie curabilă dar există variate metode care pot
încetini procesul de pierdere osoasă. Necunoştinţa de cauză poate duce la concluzia greşită
că osteoporoza este cauzată numai prin deficienţa de calciu din alimentaţie si prin urmare
poate fi remediată prin luarea de suplimente de calciu; dar aceasta nu-i tocmai corectă.

Factorul important aici este modul in care calciul este absorbit şi utilizat de către
organism, nu în mod necesar cantitatea de calciu consumată. Osteoporoza este supranumită
şi „hoţul tăcut al calciului” pentru că poate slăbi oasele timp de ani de zile fără să fie
detectată. Deşi nu figurează printre primele cauze de deces, osteoporoza este o afecţiune de
temut. Dacă la început se manifestă doar prin încovoierea spatelui, cu timpul pot apărea
complicaţii tot mai invalidante, cum este de exemplu fractura de col femural. Vestea bună
este că osteoporoza este o boală tratabilă. Deşi apare cu precădere la vârstnici şi la femei
după menopauză, osteoporoza poate afecta ambele sexe , la orice vârsta. Diagnosticul este
dificil de pus în fazele incipiente, necesitând teste de determinare a densității osoase.
Osteoporoza este asimptomatică dacă nu este complicată cu o fractură (prin compresie
vertebrală sau a pumnului, şoldului, coastelor, bazinului, humerusului)

6
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA SISTEMULUI OSOS

Scheletul uman este constituit din două tipuri de os: cortical şi trabecular
(spongios).Ţesutul osos are trei mari funcţii:- serveşte ca suport, protecţie şi locomoţie;

- constituie un rezervor de ioni necesar pentru multiple funcţii ale corpului ( Ca,
Mg, Na, carbonat, fosfor etc);

- conţine ţesutul hematopoetic.

Oasele sunt organe vii, active ale corpului, în continuă schimbare şi înnoire, strâns
implicate în întreg metabolismul: adică in modul de funcţionare a organismului din punct de
vedere chimic.

Caracteristica cea mai importantă a osului este rigiditatea:

 dacă oasele ar fi fost la fel de flexibile ca alte ţesuturi, am fi fost o masă fără
formă;

 dacă oasele ar fi avut o structură in totalitate solidă, ar fi fost mult prea grele

Secretul oaselor constă în structura lor, care este diferită de a oricărui alt ţesut.
Fiecare os este compus dintr-o parte numită cortex şi partea trabeculară. Denumirea „cortex”

7
vine din latină şi înseamnă „scoarţa” şi se referă la învelişul dur,compact ,protector al osului.
Reprezintă 80 la sută din masa totală a osului. Osul cortical este alcătuit dintr-o serie de
unităţi cilindrice, numite sisteme haversiene,situate paralel cu suprafaţa externă a osului.

Zona trabeculară, vine din latinescul „trabeculum” care înseamnă „rază” sau
„grindă”.Este un eşafodaj care susţine cortexul, constituind restul de 20 la sută din ţesutul
osos dar în comparaţie cu cortexul ocupă mai mult spaţiu. Osul trabecular constă în mai
multe sisteme fragmentate de lamele haversiene şi lacune acoperite de numeroase linii de
ciment, separate prin spaţii mari pline cu măduvă osoasă. Osul trabecular este mai activ
decât cel cortical din punct de vedere metabolic şi reacţionează mai prompt la diverse
mecanisme care reglează remodelarea ţesutului osos.

Ţesutul osos este alcătuit din celule, fibre de colagen şi substanţă fundamentală.

Celulele osoase sunt de trei tipuri:

 osteoblaste ;

 osteocite ;

 osteoclaste.

Osteoblastele sunt celule bogate in citoplasmă bazofilă fundamentală, protocolagenul

şi fosfataza alcalină ce stau la baza viitorului ţesut osteoid nemineralizat.

8
 Fig. 1 Osteoblast

Osteocitele sunt celule cu citoplasma bazofilă şi organite puţine fiind într-o stare de
repaus relativ. Osteocitele sunt adăpostite in mici cavități, numite osteoplaste iar prelungirile
lor in canalicule.

9
 Fig. 2 Osteocite

Osteoclastele sunt celule cu funcție osteolitică de distrucţie osoasă în cursul

remanierii permanente a osului. Substanţa fundamentală împreună cu fibrele de colagen
formează matricea sau trama proteică a osului. Substanţa fundamentală reprezintă 5 % iar
fibrele de colagen 85 % din matricea proteică. Restul de 10% sunt proteine necolagenice
secretate în marea lor majoritate de osteoblaşti. Proteinele necolagenice se acumulează în

10
matricea proteică şi au funcţii diferite în mineralizare,medierea legăturii celulă-matrice şi
interacţiunea cu proteinele structurale de bază.

Dintre proteinele necolagenice 1% sunt reprezentate de aşa numiţii ,,factori de

creştere” cu rol in reglarea locală a creşterii osului şi a vindecării fracturilor. În afara acestor
funcţii de bază ,,factori de creştere” influenţează proliferarea celulară,diferenţierea şi
producerea matricei proteice.

Fig. 3 Osteoclast

Osul mineralizat rezultă în urma depunerii sărurilor minerale în special de Ca si P

dintre care cel mai important este fosfatul tricalcic hidratat sub forma microcristalelor de
hidroxiapatită Ca10(PO4)6(OH)2.

Oasele ca şi restul organismului, se afla intr-o permanentă stare de modificare, când

ţesutul vechi este înlăturat şi înlocuit cu material nou, proaspăt. Celulele roşii din sânge se
regenerează din şase în şase săptămâni, iar ţesutul din unghii creşte neîncetat. În perioada
copilăriei întregul schelet este înlocuit, celulă cu celulă, la fiecare doi ani; la un adult
acest proces durează între şapte şi zece ani. Această reînnoire continuă reprezintă esenţa
vieţii, permiţând vindecarea rănilor şi, într-o oarecare măsura, recuperarea în procesul de

11
îmbătrânire. În cazul oaselor, acest proces – care include remodelarea – este deosebit de
important în perioadele de creştere. Dacă toate oasele ar deveni doar mai masive, copiii nu
ar mai creşte niciodată în înălţime

CICLUL OSOS

Activarea este primul eveniment. Grupurile de osteoclaste sunt atrase spre locuri
de pe suprafaţa internă a oaselor. În mod obişnuit, acest lucru se întâmplă la intervale
regulate,dar poate fi stimulat, de exemplu, de o rănire sau, în mod paradoxal, de un repaus
îndelungat.

Resorbţia este procesul de distrugere a unor mici zone din os pentru a forma mici
cavităţi. Este realizată de osteoclaste şi durează între 4 şi 12 zile. Refacerea constă în
umplerea găurilor mici, pe care le-au făcut osteoclastele, cu un ciment temporar. Celulele
care au această responsabilitate se numesc celule de refacere şi activitatea lor durează între
7 şi 10 zile. Cuplarea are loc când resorbţia şi refacerea s-au încheiat. Este declanşată de
celulele de refacere atunci când ele şi-au îndeplinit sarcina, trimiţând un semnal de
“chemare” a osteoblastelor. Acum ele preiau comanda. Formarea este procesul principal de
reconstrucţie sau de reformare a osului, începând cu producerea straturilor matricei.
Mineralizarea reprezintă stadiul final şi constă în depunerea de calciu şi de alte minerale în
osul nou .În primele două decade ale vieţii predomină osteogeneza (formarea), rezultând
creşterea. Urmează o perioadă de consolidare, aproximativ de 10 ani în timpul căreia
individul îşi atinge maximul masei sale osoase. Începând cu vârsta de 30 de ani, datorită
predominării resorbţiei, aceasta se va reduce treptat, rezultând o pierdere de aproximativ 3
% pe deceniu. În menopauză pierderea osoasa se intensifică, atingând 2% anual.
Îndepărtarea şi înlocuirea ţesuturilor îmbătrânite implică în mod normal, în fiecare moment ,
numai 10 la sută din os şi aceste procese se produc simultan în diferite locuri activitatea fiind
de patru ori mai intensă în zona trabeculară decât în cea corticală. Aceasta se întâmplă
datorită faptului că suprafaţa celui dintâi cu barele şi fibrele sale încrucişate , este mult mai
mare . În timp ce resorbţia durează numai câteva zile, aspectele de construcţie şi
mineralizare ale ciclului durează luni. Aceasta înseamnă că dacă procesul ciclic nu are un
ritm foarte lent, resorbţia o ia înaintea reconstrucţiei şi rezultatul net este o pierdere a masei
osoase. Stimulentele chimice care contribuie în mod energic la desfășurarea procesului de
resorbţie sunt hidroxiprolina prezentă în apa şi fosfataza alcalină din sânge.

Remodelarea osoasă

12
 Este un proces fiziologic permanent, care interesează atât osul cortical cât şi pe cel
spongios, odată ce creşterea osului a încetat. Ea este un proces caracteristic adultului prin
care ţesutul osos este reînnoit în permanenţă. Remodelarea osoasă se desfăşoară în cadrul
unor unităţi de modelare osoasă numite unităţi multicelulare de bază (UMB).În fiecare UMB
au loc următoarele secvenţe cu participarea activă a celulelor osoase:

unitatea este activată - activarea resorbţiei osoase nu este clar explicată -

osteoclastele apar şi încep să resoarbă osul producând lacune;

după câteva zile osteoblastele migrează către zona de remodelare şi sintetizează

matricea proteică (osteoidul) tot cu participarea osteoblastelor are loc mineralizarea
matricelor proteice.

Întrucât acţiunea osteoclastelor durează aproximativ două săptămâni, iar sinteza

osteoidului de către osteoblaste durează şase săptămâni ( după care are loc mineralizarea)
se poate aprecia că întregul ciclu al remodelării osoase durează 3-6 luni. Remodelarea
osoasă se produce atât în osul cortical cât şi în cel trabecular. La adult, în jur de 25 la sută
din osul spongios este resorbit şi înlocuit în fiecare an, în comparaţie cu numai 3% din osul
cortical.

Reglarea remodelării osoase menţine în condiţii normale un echilibru perfect

între procesul de resorbţie litică şi cel de formare a ţesutului osos caracteristic adultului
normal. Ea se exercită asupra celulelor care participă la remodelarea osoasă.

ECHILIBRUL

În timpul copilăriei, mai ales în primii 2-3 ani si apoi din nou la pubertate, are loc mai
mult o construcţie decât o distrugere a oaselor. Această tendinţă scade treptat în perioada
adultă timpurie,iar între 25-35 de ani cele două procese se află în echilibru: nu se câştigă
dar nici nu se pierde masă osoasă. În jurul vârstei de 35 de ani este un moment hotărâtor în

13
viaţa oaselor, balanţa înclinând în mod decisiv în favoarea resorbţiei. Se pierde treptat ţesut
osos şi împreună cu el substanţă minerală sau calciu. Părţile cele mai afectate sunt zonele
trabeculare, fiecare ciclu însemnând o pierdere in plus. Se instalează acum osteoporoza.
Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior  pot
părea solide) şi structura lor se aseamănă tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în
interior.

Figura 4

Os normal Os cu osteoporoză Os normal

Os cu osteoporoză

Fiecare ciclu din activitatea osului lasă un deficit care se va mări mult când va exista
o creştere a ritmului general al ciclului osos. Acest lucru se întâmplă la
menopauză,tulburarea hormonilor feminini la mijlocul vieţii. De asemenea, sedentarismul,alte
modificări hormonale, unele medicamente, sau chiar îmbătrânirea accelerează metabolismul
osului şi duc la osteoporoză. Pe termen scurt există in mod evident un efect benefic al
resorbţiei osului şi al înnoirii lui – în cazul refacerii vătămărilor de orice fel – dar pe termen
lung, preţul este o creștere a pierderii de masă osoasă .

La menţinerea echilibrului remodelării osoase participă factori sistemici şi factori

locali:

Factorii sistemici (hormonali)

Sunt reprezentaţi de hormonul paratiroidian, vitamina D şi derivaţii săi activi.

Hormonul paratiroidian stimulează atât osteoblastele cât şi osteoclastele. În cazul unei

14
secreţii mari de hormoni paratiroidieni resorbţia osoasă depăşeşte formarea de ţesut osos.
Hormonul paratiroidian menţine calcemia constantă. Prin stimularea sintezei formei active a
vitaminei D, hormonul paratiroidian măreşte indirect absorbţia intestinală a calciului. Vitamina
D, în forma sa activă măreşte absorbţia intestinală a calciului şi favorizează creşterea osului
şi formarea de os. Vitamina D stimulează producţia de osteocalcină şi fosfataza alcalină de
către osteoblaste, precum şi diferenţierea osteoclastelor şi înmulţirea nucleilor lor;

prin acest ultim efect, vitamina D determină resorbţia calciului şi fosfatatului din
schelet. Calcitonina este secretată de celulele C din glanda tiroidă. Secreţia sa este stimulată
de concentraţia crescută a Ca din sânge. Calcitonina reduce calcemia acţionând direct pe
osteoclaste, prin inhibarea acestora, calcitonina micşorează resorbţia osoasă. Hormonul
tiroidian este necesar pentru creșterea osului şi pentru remodelarea sa;

în exces, tiroxina stimulează resorbţia osoasă, determinând o creştere rapidă a

unităţilor multicelulare de bază cu pierdere de ţesut osos.

Hormonii sexuali au unele acţiuni asupra ţesutului osos, mai ales estrogenii; declinul
secreţiei de estrogeni în perioada menopauzei se însoţeşte de o rapidă pierdere de os, mai
accentuată în osul trabecular. Estrogenii acţionează asupra osteoblastelor, stimulare care se
constituie într-un semnal pentru osteoclaste care îşi reduc activitatea astfel încât estrogenii
reduc resorbţia osoasă

Hormonii glucocorticoizi, în concentraţii fiziologice contribuie la menţinerea unui

echilibru între formarea şi resorbţia osului.

Factorii locali au de asemenea un rol important în remodelarea osoasă, ei intervenind

în două momente cheie: în faza de activare care corespunde diferenţierii osteoclastice şi în
cuplajul resorbţie - formare care necesită un semnal în urma căreia resorbţia încetează şi
începe procesul de recrutare a osteoblastelor care vor iniţia osteogeneza: tot ei intermediază
şi acţiunea locală a unor hormoni asupra ţesutului osos. În general sunt factori de creştere
sintetizaţi de celule osoase sau de măduva hematogenă. Cercetările pentru identificare şi
cunoașterea rolului factorilor locali în patogenia osteoporozei sunt abia la început. Ţesutul
osos conţine probabil stimulatori şi inhibitori ai formării şi resorbţiei de os care
interacţionează nu numai intre ei ci şi cu hormonii sistemici. Histologia osului poate fi
apreciată prin biopsii. Masa osoasă a corpului uman creşte continuu de la naştere până la
vârsta adultă atingând în jurul vârstei de 30-35 de ani un maximum denumit vârf al masei
osoase. Masa osoasă a persoanelor de sex feminin este la toate vârstele mai mică,
conţinând în total circa 1 kg calciu decât a celor de sex masculin cu 30-50 la sută, conţinând
în total 1.5 kg calciu. După ce masa osoasă atinge acest maxim, ea începe să scadă cu o

15
rată de 0.3-0.5 % pean, diminuând semnificativ la vârstnici şi mai ales la persoane de sex
feminin

MASA OSOASĂ MAXIMĂ

Reprezintă suma totală a ţesutului osos atunci când acesta atinge nivelul maxim
în jurul vârstei de 20 de ani .

Deși oasele încetează să mai crească in jurul vârstei de 16-18 ani, densitatea şi tăria
lor continuă să sporească încă un număr de ani. Bărbaţii au oase mult mai mari şi ca atare o
masă de substanţă osoasă iniţială mai maredecât femeile. La fel si persoanele de culoare de
ambele sexe, au o masă osoasă mai mare decât albii .Osteoporoza nu este o problemă a
osului anormal ci a unei deficienţe la nivelul ţesutului osos normal, datorată faptului că
pierderea depăşeşte formarea osului nou .Alimentaţia deficitară si lipsa calciului si vitaminei
D pot contribui la o deteriorare a procesului de formare a ţesutului osos. Oasele rezultate
sunt fragile şi casante .

Utilitatea cunoaşterii densităţii masei osoase:

Se constată dacă există osteoporoză .

Se urmărește evoluţia de-a lungul anilor 

Se apreciază necesitatea terapiei hormonale de substituţie .

Se verifică efectul steroizilor şi al unor tratamente medicamentoase de durată

Se evaluează pericolul producerii unei fracturi-reprezintă un etalon pentru orice

vârstă, sex şi masă osoasă.

Cauzele pierderii osoase la adult:

Fiziologice :

16
 după ce vârful densității osoase este atins, densitatea osoasă rămâne stabilă câţiva
ani,apoi descreşte. La femei pierderea osoasa începe înaintea menopauzei şi intre 20 - 40
ani la bărbați. După instalarea menopauzei rata pierderii osoase este accelerată de câteva
ori la femei mai ales la osul trabecular (vertebre, oase late, epifize);

rata pierderii osoase variază considerabil între femei. O categorie la care osteopenia
este mai severă decât ar fi normal pentru vârsta pe care o au este considerată a avea
osteoporoză postmenopauză sau tip I. Clinic acest tip se manifestă prin fracturi prin "strivire
vertebrală";

osteopenia rezultată prin procesul normal de îmbătrânire care apare atât la bărbaţi
cât şi la femei a fost denumită osteoporoză senilă sau tipul II. Apar frecvent fracturi ale
şoldului, bazinului, articulaţiei pumnului, humerusului proximal, tibiei proximale, corpilor
vertebrali.

FIZIOLOGIE

Procesele fiziologice ale osului sunt osificarea şi resorbţia. Osificarea,la rândul

ei,constă din 2 faze succesive şi intricate : edificarea matricei proteice şi depunerea sărurilor
fosfocalcice.

Edificarea matricei proteice se face sub influenţa osteoblastelor care secretă fibrele
de protocolagen şi substanţa fundamentală, iar mineralizarea ei are loc sub acţiunea
fosfatazei alcaline, a factorilor hormonali şi proceselor fizico-chimice. Resorbţia osoasă
constă în scăderea conţinutului mineral şi a celui organic,traveele osoase devenind mai
subţiri şi mai rare.

17
 În mod normal exista un echilibru între procesele de osificare şi resorbţie, cu
predominenţa unuia sau altuia în diferite perioade ale vieţii. Astfel,la tinereţe predomină
osificarea dar odată cu vârsta aceasta diminuează, predominând resorbţia osoasă cu
instalarea osteoporozei.

Pierderea masei osoase începe la 35-40 de ani pentru ambele sexe, iniţial la nivelul
osului spongios apoi la nivelul osului cortical. Proporţia iniţiala a pierderii masei osoase
corticale este de 0,3-0,5% anual atât la femei cât şi la bărbaţi. După apariţia menopauzei
pierderea masei osoase atinge 2-3% şi se menţine ridicată 8-10 ani pentru a reveni la
procentul de pierdere iniţială. Proporţia pierderii osului trabecular este între 0,6-2,4% anual la
femei şi 1-2% anual la bărbaţi.

În total femeile pot pierde în decursul anilor între 35-50% din masa osului trabecular
şi 25-30% din masa osului cortical în timp ce bărbaţii pot pierde 14-45% din osul trabecular
şi 5-15% din cel cortical. Importanţa pierderii masei osoase după instalarea menopauzei
explică frecvenţa mai mare a fracturilor la femei. Indiferent de tipul osteoporozei,scăderea
densității osoase ca şi bulversarea arhitecturii funcţionale a osului,determină apariţia riscului
de fractură.

Fig. 4 Os normal şi os cu osteoporoză

ETIOPATOGENIE

Osteoporoza este considerată sindrom anatomoradiologicoclinic, determinată de

numeroase cauze. Clasificarea etiologică a osteoporozei cuprinde următoarele forme

18
 Osteoporoza idiopatică (primară) :

Osteoporoza comună

- tip I (postmenopauză, presenilă)

- tip II (senilă, de involuţie)Osteoporoza idiopatică a adultului tânăr 

Osteoporoza idiopatică juvenilă

Osteoporoze secundare

:Osteoporoza secundară unor boli endocrine:

- indusă de glucocorticoizi:

a) forma spontană 

b) forma iatrogenă

- osteoporoza din:

a) hipertiroidism 

b) hipogonadism

c) acromegalie

d) amenoreea atletelor de performanţă

Osteoporoza secundară a unor boli digestive:

- sechele după rezecţii gastrice

- sindroame de malabsorbţie

- icter obstructiv cronic

- ciroză biliară primitivă

- malnutriţie severă

 Osteoporoza secundară unor boli metabolice

- diabet zaharat

- hemocromatoză

Osteoporoza de imobilizare

Osteoporoza cosmonauţilor 

Osteoporoza genetică

19
 Osteoporoza de cauze diverse:

- alcool

- tratament prelungit cu heparină

- metastaze carcinoase în măduva osoasă

Osteoporoza idiopatică este tipul cel mei frecvent reprezentând peste 75 la sută din
totalitatea cazurilor de osteoporoză

Osteoporoza idiopatică reprezintă în cazul sexului feminin o proporţie de 65-80 la

sută din totalitatea cazurilor;în cazul sexului masculin, proporţia este de aproximativ 60 la
sută . Dintre diversele tipuri de osteoporoză idiopatică, unele sunt rar întâlnite : osteoporoza
idiopatică a adultului tânăr şi mai ales osteoporoza idiopatică juvenilă.

Osteoporoza comună, cu cele două subtipuri ale ei, osteoporoza

postmenopauză(întâlnită la femeile în vârstă de 45-60 de ani) şi osteoporoza senilă
(osteoporoza vârstnicilor de peste 70 de ani) constituie cea mai frecventă formă de
osteoporoză, pentru care sunt valabile noţiunile prezentate mai sus şi cele ce urmează.
Factorii de risc principali ai osteoporozei idiopatice sunt genetici, hormonali, alimentari şi
exogeni. Când aceştia lipsesc,trebuie luate în considerare cauzele unei osteoporoze
secundare.

Osteoporoza secundară are cel puţin şase forme etiologice; pe prim plan se situează
osteoporoza bolilor endocrine, in special osteoporoza cortizonică cum este cea întâlnită în
sindromul Cushing, ca şi cea determinată de tratamentul cu hormoni glucocorticoizi.
Osteoporoza secundară este întâlnită la 20 la sută dintre femeile şi la 40 la sută
dintre bărbaţii care se prezintă la medic pentru fracturi vertebrale

20
 Osteoporoza post Osteoporoza de vârstă ( tip
menopauză ( tip I) II)

21
Factori epidemiologici

Vârsta 51 -57 ani 70

Raport F/B 6:1 2:1

Fiziologia osoasă şi
metabolismul osos

Patogenia
Creşterea activităţii Descreşterea activităţii
osteoclastice cu resorbţie osteoblastice cu scăderea
osoasă formării osoase

În special, os trabecular Os cortical şi trabecular

Masa osoasă pierdută

De durată rapidă Durată uşor scăzută sau

Rata pierderii osoase lungă . aproape normal (în
funcţie de sex şi vârstă )

Sub normal
Densitate osoasă

Fracturi cuneiforme de corp

vertebral, humerus proximal ,
Tasare de corp vertebral,
Semne clinice antebraţ distal, col femural trohanteriene

Cifoză dorsală

Căderi ale dinţilor

Alte semne Normal

Examinări de laborator Normal

Normal
Calciu seric Normal (creşte cu fractura)
Normal
Fosfor seric Normal ( creşte cu fractura)
Fosfataza alcalină Normal

Crescută
Crescut
Calciu urinar Scăzută primar datorită

22
 Funcţia PTH Scăzută scăderii activităţii 1αOH-azei

Conversia renală a 25 (OH) Scăzută secundar datorită

la 1,25 (OH) 2D scăderii PTH
Scăzută

Absorbţia intestinală a Scăzută

calciului

Osteoporoza postmenopauză apare după vârsta de 51-57 ani asociată cu fracturi ale
corpilor vertebrali si radiusului distal fiind însoțită de pierderea osului trabecular.
Osteoporoza de vârstă apare după 70 de ani cu cuneiformizări vertebrale și fracturi de șold
și se datorează pierderii de os cortical și trabecular. Celelalte cauze mai puțin cunoscute dar
cu tulburări clinice semnificative, conduc de asemenea la o scădere generalizată a masei
osoase, fie in scheletul axial, fie la nivelul extremităților. Persoanele afectate in copilărie sau
adolescența nu pot obține niciodată o masa osoasa normală la vârsta adultului. În afara
acestor două tipuri de osteoporoză mai există și osteoporoza idiopatică a căror cauze sunt
doar ipotetice:

a. – genetice (ex: osteogeneza imperfectă, boala Lobstein).

b. – hormonale (tulburări în sinteza TH și PTH, hipogonadism, boala Cushing)

c. – nutriționale (tulburări digestive de absorbție, consum de alcool, droguri)

d. – climatice și profesionale

23
 e. – patologice (boli cronice, infecții nediagnosticate)

FACTORII DE RISC

24
 Factorii de risc privind această boală invalidantă sunt de două categorii: cei în
legătură cu care nu se poate face nimic şi cei care pot fi evitaţi sau modificați

Din multitudinea de factori implicați în etiologia osteoporozei amintim:

1.– Vârsta și sexul

Referitor la vârsta și sex statisticile arată că mai mult de jumătate dintre femeile din
S.U.A. cu vârsta de peste 50 de ani au semne radiologice evidente de osteopenie.

Mai mult de o treime dintre acestea au probleme ortopedice legate de instalarea

osteoporozei. Dezvoltarea osteoporozei după menopauză este legată de numeroși factori,
dintre care cei mai importanți sunt reprezentați de deficitul de estrogeni. Alți factori includ
masă osoasă mai mică la femei decât la bărbați, reducerea concentrației serice a
metaboliților vitaminei D active, deficitul de calciu în dieta alimentară și reducerea absorbției
calciului intestinal caracteristică pentru bătrâni. Vitamina D joacă un rol important în
absorbția intestinală a calciului printr-un efect asupra transportului de membrană. Vitamina D
(colecalciferol) este cea mai activă dintre toți metaboliții vitaminei D. Pentru activarea sa este
necesară transformarea ei în ficat în 25 hidroxicalciferol 25(OH) apoi, în rinichi în1 – 25
dihidroxicolecalciferol 1- 25 (OH)2D sub influența parathormonului. Osteoporoza de vârsta
este prezentă deopotrivă atât la bărbați cât și la femei și este cauzată de pierderea masei
osoase care acompaniază vârsta. După 40 de ani rata resorbției osoase crește, în timp ce
rata formării osoase rămâne relativ constantă, fapt ce duce la scăderea masei osoase.
Termenul de osteopenie este o expresie genetică ce se referă la calitatea osului, fără a da
nici o informație despre etiologia sau despre starea matricei osoase mineralizate. Cele două
categorii majore ale ostepeniei sunt: osteoporoza și osteomalacia. Osteoporoza este
caracterizată prin scăderea matricei osoase, normal mineralizată. Osteomalacia se referă cel
mai des, la o scădere a matricei osoase insuficient mineralizate. Mult mai frecventă decât
osteomalacia, osteoporoza este legată de vârstă și este cel mai des întâlnita la bătrâni.
Ocazional, poate fi de cauză genetică și mai rar de alte cauze: hiperglucocorticismul,
hipertiroidismul, abuz de alcool, tumori, imobilizare și afecțiuni cronice. Osteomalacia este
mai ușor de diagnosticat în copilărie, în caz de rahitism, și dificil de diagnosticat la adulți.
Incidența ei este legată la toate grupele de vârsta. Cele mai comune cauze ale osteomalaciei
sunt: insuficiență renala cronică, deficit de vitamina D, intoxicații cu aluminiu, acidoză
tubulară renală, hipofosfatemie și tumori. Simptomele osteoporozei nu sunt evidențiate până
la apariția unei fracturi spontane, când apar dureri la nivelul leziunii. Cele mai frecvente
localizări ale osteoporozei sunt: coloana vertebrală, coaste, șold, radiocarp, humerus
proximal. În contrast cu aceasta, osteomalacia poate cauza dureri osoase generalizate și

25
sensibilitate dureroasă difuză care predomină în scheletul membrelor. Modificările
radiologice ale celor două tulburări sunt adesea similare, dar tulburările predominante ale
osteoporozei apar la nivelul coloanei, iar ale osteomalaciei la nivelul membranelor.
Osteomalacia trebuie suspectată în orice fractură patologică simetrică, fracturi traumatice,
fracturi incomplete perpendiculare pe axul osului lung.

Ariile comune în evoluție cuprind scapula, coastele, ramurile ischiopubiene, colul

femural, radiusul distal. Datele de laborator sunt aproximativ normale în osteoporză, dar pot
fi modificate în osteomalacie. Prin urmare, osteomalacia trebuie suspectată când nivelul
calciului seric înmulțit cu nivelul fosfatului seric se menține constant pe perioade îndelungate
sub valoarea de 30, în special dacă este acompaniată de un nivel ridicat de fosfatază
alcalină. De asemenea excreția calciului urinar în 24 de ore trebuie să fie mai mică de 50
mg.

Osteomalacia, afecțiune care se datorează deficitului de vitamină D, trebuie

suspectată și la persoane cu dureri osoase sau fracturi patologice care iau tratament cu
anticonvulsivante sau prezintă în antecedente un sindrom de malabsorbție intestinală.
Osteomalacia trebuie de asemenea să fie suspectată și la pacienții cu miopatie generalizată
și sensibilitate osoasă difuză, precum și în fracturi simetrice ale oaselor lungi. Având în
vedere absorbția deficitară a vitaminei D joaca un rol major in etiogenia bolii, este obligatoriu
determinarea nivelului seric al 25 (OH)D și 1- 25 (OH)2D. Diagnosticul este confirmat prin
examinări de microscopie fluorescentă ale trabeculelor osoase nedecalcifiate obținute prin
biopsie din creasta iliacă prin țesutul dinamic al dublei benzi cu tetraciclină. Deoarece
osteoporoza și osteomalacia sunt două afecțiuni asemănătoare, un diagnostic corect al
osteomalaciei trebuie să fie exclus prin biopsie osoasă din creasta iliacă.

2.- Factori genetici

Deși osteogeneza imperfectă este o afecțiune mai rară, ea rămâne totuși cea mai
cunoscută cauză ereditară a osteoporozei.

Tipul I (familial) al osteogenezei imperfecte are transmitere autosomală și evoluează

cu surditate, scolioză medie, sclere albastre, scurtarea membrelor, dinți normali sau
opalescenți, locomoție normala sau cu sprijin.

Tipul II (congenital) al osteogenezei imperfecte este mult mai rar și are o gravitate
deosebită față de primul tip.

26
 Homocistinuria este în legătură cu deficitul enzimei beta cystation- sinteza care duce
la un defect in metabolismul colagenului. Semnele clinice apar în copilărie și includ
fragilitatea scheletului, cifoză sau scolioză statutară înaltă, fragilitate capilară, arahnodactilie
și retardare mintală.

3. – Tulburări endocrine

Deoarece mulți hormoni afectează remodelarea scheletului și implicit masa osoasă,

osteoporoza mediată endocrin trebuie să fie suspectă la orice tânăr sau persoană de vârstă
medie cu osteopenie. La vârstnici, osteoporoza de natură endocrină este în legătură cu
deficitul de estrogeni postemnopauză sau cu vârsta pacienților. În continuare redăm câteva
din tulburările endocrine cele mai frecvente care conduc la căderea masei osoase:

a.- Hiperparatiroidismul primar sau secundar produce o creștere a turnoverului osos

și a remodelării osoase, cauzând o netă resorbție a masei osoase. Hormonul paratiroidian
(parathormonul) crește calcemia prin mobilizarea calciului din oase, activarea vitaminei D3
cu creșterea absorbției intestinale a calciului. Hiperparatiroidismul trebuie suspectat la
persoane cu osteopenie când este descoperită incidental o hipercalcemie și o hipofosfatemie
la examinările de laborator de rutină.

b. – Hipertiroidismul, indiferent dacă este cauzat de o activitate glandulară activă sau

printr-o terapie excesivă în caz de hipertiroidism, crește turnoverul osos și remodelarea
osoasă. Resorbția osoasă excesede formarea osoasă, ducând la o scădere a masei osoase.
Pentru determinarea hipertiroidismului este necesară evaluarea serică a triiodotironinei și
tiroxinei.

c.- Hopigonadismul duce la pierderea masei osoase atât la bărbați cât și la femei.
Osteopenia întâlnită după menopauză are o componentă hipogonadală. Alte cauze care duc
la o insuficiență a gonadelor cu osteoporoză secundară se mai pot întâlni în: sindromul
Klinefelter, sindromul Turner, castrare, panhipopituitarism, hiopogonadism idiopatic etc.

d. – Excesul cronic de glucorticoizi, de cauză endogenă (sindrom Cushing), sau indus

iatrogen, conduce la o scădere cronică a masei osoase.

Excesul de glucorticoizi reduce metabolismul mineral al osului,iar prin efectul lor trofic
pe celulele intestinului subțire scade absorbția calciului. Nivelul scăzut al calcemiei
stimulează axul PTH-vitamian D să restabilească concentrația serică a calciului ionizat, prin
mecanismul creșterii resorbției osoase. În plus, glucorticoizii exercită și un efect direct pe
metabolismul osos, cauzând o scădere profundă a masei osoase. Se întâlnește cu

27
precădere în osteoporoză simptomatică. Tratamentul cu glucorticoizi în afecțiunile
inflamatorii cronice, cum ar fi poliartrita reumatoidă, induce de asemenea osteopenie și
continuă să fie dificil de supravegheat.

4. – Deficiențe nutriționale

Deoarece nutriția adecvata joacă un rol esențial în dezvoltarea și menținerea nivelului

masei osoase, deficiențele nutriționale pot conduce la osteoporoză. Deficitul dietetic cronic în
calciu și proteine, ca și ăn vitamina C (un cofactor esențial în metabolismul colagenului ),
poate duce la scăderea masei osoase.

a. – Alcoolismul este cea mai comună cauză a scăderii masei osoase la bărbații
tineri.

b. Osteoporoza este posibil sa fie în legătură cu dieta săracă a alcoolicilor. În

plus,alcoolul poate scădea absorbția intestinală a calciului și poate fi chiar toxic direct
asupra celulelor osteoformatoare (osteoblaști).

c. B. – Anorexia nervoasă a fost recent reconsiderată ca o importantă cauză a

osteoporozei la femeile tinere.

d. C. – Drogurile induc și ele pierderea masei osoase.

Utilizarea de lungă durată a heparinei poate conduce la osteopenie. Deși mecanismul

fundamental este necunoscută, el poate fi pus în legătură cu alterarea metabolismului
mucopolizaharidelor. Metotrexatul, care are ambele afecte: citotoxic și calciuric, a fost
raportat de asemenea ca o cauză a osteopeniei.

5. – Osteoporoza de imobilizare

După imobilizare masa osoasă scade rapid și profund, atât în ceea ce priveste
matricea osoasă, cât și osul mineral.

După șase luni de imobilizare, masa totală poate fi redusă cu 30-40%. Osteopenia de
imobilizare este caracteristică și leziunilor degenerative joase ale neuronului motor, precum
și în leziunile măduvei care evoluează cu paraplegie sau tetraplegie. Osteoporoza poate fi
întâlnită în caz de imponderabilitate îndelungată la cosmonauți. Mișcările simple nu

28
protejează împotriva osteoporozei, iar încărcarea este necesară pentru menținerea structurii
scheletului.

6. – Boli cronice care evoluează cu pierderea masei osoase

Afecțiunile cronice de orice fel pot conduce la malnutriție, osteopenie și afectarea

majoră a factorilor care contribuie la metabolismul osos.

a. – Bolile cronice ale ficatului, cum ar fi hepatita cronică, sarcoidoza, precum și

oricare alte afecțiuni care necesită tratament îndelungat cu glucorticoizi, pot de asemenea să
ducă la scăderea masei osoase.

b. – Tumori osoase maligne

Osteopenia este de asemenea o complicație frecventă a multor tumori osoase

maligne. Mielomul multiplu se poate asocia ce osteopenia profundă a coloanei
vertebrale și extremităților. Celulele mielomului potențează activitatea osteoclastică care
stimulează resorbția osoasă. Prin urmare, mielomul multiplu trebuie să fie suspectat la
orice persoană cu vârsta peste 50 ani care prezintă osteopenie și un VSH peste 100
mm/h. Dacă însă rezultatul este neconcludent, trebuie efectuată imunoelectroforeza
urinară. Aproximativ 1% din mieloame sunt nesecretorii, de aceea un diagnostic definitiv
prin biopsie medulară osoasă este necesar la toți pacienții. Leucemia și limfomul pot fi de
asemenea asociate cu osteoporoza.

Osteoporoza idiopatică

Ambele tipuri de osteoporoză idiopatică: juvenilă și a adultului, sunt rare. Afecțiunea

juvenilă devine evidentă târziu în copilărie sau în adolescența precoce, cu un atac de
osteopenie și fragilitate a scheletului.

Boala poate fi severă și poate cauza fracturi vertebrale cu tasare, cifoză și scădere în
înălțime. Cauza afecțiunii este necunoscută. Deși remisiunea se produce spontan, pacientul
rămâne cu o incapacitate reziduală și nu mai obține valori normale ale masei osoase.
Osteoporoza idiopatică a adultului se întâlnește la bărbați de vârstă medie și este
acompaniată de hipercalciurie și o remodelare activă a osului. Simptomatologia predomină la
nivelul coloanei vertebrale.

29
 PATOGENIE

Osteoporoza fură substanţă minerală din oase lăsând găuri mari în structura
alveolară a parţilor interne,trabeculare. Oasele devin slabe şi casante şi se pot rupe la cea
mai neînsemnată lovitură. Toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi, care sunt de
două feluri:

 leziunea vertebrelor în timpul strivirii,fărâmițării,tasării

 fractura propriu-zisă(fisură sau ruptură deschisă) care apare la restul oaselor care nu
aparţin coloanei vertebrale. Fractura poate fi produsă spontan, în timpul accidentului;
sau este posibil să se fi rupt mai întâi osul, probabil din cauza oboselii tisulare,
aceasta ducând la cădere. Atunci când substanţa din oase este redusă şi acestea
sunt slăbite de osteoporoză, chiar dacă îşi păstrează dimensiunile şi forma ele
prezintă un risc crescut de fracturare în cazul celor mai mici accidente. Măsura
utilizată pentru aprecierea acestei slăbiri se numeşte densitatea minerală a osului
(DMO).O densitate minerală osoasă scăzută înseamnă oase fragile şi cele care pot fi
afectate sunt oasele membrelor, şoldul, pelvisul, şira spinării, clavicula, coastele,
mâinile şi picioarele
Cotul, faţa şi degetele sunt mai puţin susceptibile de fracturi şi de obicei scapă de
efectele osteoporozei, dar aceasta înseamnă că majoritatea oaselor rămân în linia de foc.
Cel mai frecvent sunt afectate vertebrele, şoldul şi încheietura mâinii. Însăși vârsta este un
factor evident în predispoziţia fracturării vertebrelor, a şoldului, braţului şi în deosebi a
pelvisului;în timp ce independent de vârstă şi de DMO scăzută, o fractură anterioară creşte
probabilitatea altei fracturi. Deşi marea majoritate a fracturilor de şold, a încheieturii pumnului
şi a vertebrelor se datorează osteoporozei, există şi alte cauze posibile (traumatismele
severe,vârsta,tulburările în metabolismul osului).

30
 CONSECINŢELE OSTEOPOROZEI

Fractura tipică osteoporozei este cea a încheieturii mâinii (după vârsta de 45 de ani).

Fracturile vertebrale (care pot apărea la vârsta de 55-60 de ani) se manifestă prin
tasări(îngustări) vertebrale, ceea ce duce la cifozare ("cocoşarea") spatelui, scădere în
înălțime,dureri acute de spate. În cazul acestui tip de fracturi, riscul recidivei creşte de până
la cinci ori.

Fracturile de şold apar la o vârsta mai înaintata (după 70 de ani) şi pot fi invalidante.
Trebuie precizat faptul că, odată apăruta prima fractură, riscul este ca 1 din 5 femei să sufere
o nouă fractură în următoarele 12 luni.

FRACTURA VERTEBRELOR

Este tipul de fractură cel mai răspândit dar şi cel mai înşelător. Un os al spatelui care
se tasează încet poate fi ignorat ani de zile. Durerea de spate este atât de comună încât
poate fi ignorată, ea apărând sub forma unor junghiuri ușoare. În timp ce osteoporoza atacă
in secret oasele la vârsta de 45 de ani la femeie,deja la 60 de ani, pierderea medie a masei
osoase creşte la 20 la sută; iar in unul din patru cazuri există posibilitatea de a avea una sau
mai multe vertebre vătămate. La vârsta de 65 de ani, pierderea ajunge la 40 la sută iar în
jurul vârstei de 75 de ani la 50 la sută. La această vârstă ambele sexe sunt vulnerabile. Cel
mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime. Discurile cartilaginoase
intervertebrale devin mai subţiri pe măsură ce îmbătrânim şi aceasta contribuie la amintita
pierdere în înălţime, dar principala pierdere este determinată de tasarea lentă a oaselor
datorită osteoporozei. La început oasele vertebrale au formă cubică dar pe măsură ce devin

31
mai fragile odată cu rarefierea eşafodajului trabecular, greutatea corpului şi activităţi ca
aplecarea şi ridicarea fac ca osul slăbit să îşi modifice forma.

Fractura platoului vertebral (adâncitură în învelişul superior al osului)

Fractura de apofiză anterioară (partea din faţă a osului cedează şi se tasează)

Moduri de producere a unei fracturi :

 fractură incidentă – osul cedează dint-o dată, posibil ca urmare a unei cauze
banale cum ar fi tusea, aplecarea, ridicarea etc ;

 fractură de prevalenţă – se dezvoltă în mod gradat fără a avea un punct de

plecare definit, rezultatul atât al osteoporozei cât şi al deteriorării generale
legate de vârstă sau mai puţin frecvent efectul secundar al cancerului

Efecte pe termen lung :

 Fracturi ulterioare - peste 85 la sută dintre cei care au avut o fractură

vertebrală.

 Scaderea în înălţime cu peste 10 cm în următoarele zece zile.

 Dureri la nivelul nervilor spinali, rareori persistente.

 Amorţire sau paralizie datorate comprimării nervilor (rar).

 Cifoza cauzată de fracturile vertebrelor anterioare .Cifoza, însoţită de

scurtarea oaselor spatelui, poate avea unele efecte patologice:

a) Bărbia aproape se sprijină pe piept, deoarece muşchii obosesc să menţină

capul ridicat.

b) Pieptul se îngustează – respiraţie anevoiasă.

c) Datorită scăderii în înălţime cutia toracică se mişcă în jos şi poate să atingă

aripile oaselor coapsei şi marginea pelvisului.

d) Predispoziţie la apariţia herniei hiatale

e) Imposibilitatea de a sta întins pe o suprafaţă plană. Nu există destul loc pentru

abdomen, acesta umflându-se spre înainte.

32
 f) Constipaţie datorită stării abdominale alterate.

g) Statul în picioare şi mersul devin dificile şi obositoare.

FRACTURIILE DE ŞOLD

Cele mai dese şi periculoase şi mai generatoare de infirmităţi cauzate de

osteoporoză.

Pentru femei numărul de căderi este în creştere după vârsta de 45 de ani. Între 60 şi
64de ani numărul femeilor care suferă căzături sare de la 1 din 5 la 1 din 3.

Tipuri de fractură de şold :

a) Trohanteriană, sau intertrohanteriană – se produc la exteriorul articulației

colului femural,între marele trohanter şi micul trohanter. La persoanele cu
porozitatea osului mai avansată (zona trabeculară a osului).

b) Cervicală – în interiorul capsulei articulare implicând şi învelişul exterior dur al

osului.

c) Subtrohanteriană - dedesubtul trohanterelor, în apropierea părţii superioare a

corpului femurului.

FRACTURA LUI COLLES

Numărul celor care suferă de fractura lui Colles creşte de la instalarea menopauzei
atingând un punct maxim între 60 şi 70 de ani. Fixarea fracturii este complicată şi există
posibilitatea ca ea să se ceară repetată nu numai o data.Un efect supărător de lungă durată
este algodistrofia care apare la aproape o treime din cazuri şi face ca articulaţia pumnului să
fie dureroasă, inflamată şi sensibilă la presiune. Fractură la articulaţia pumnului cauzată de
căderea în faţă pe mâna întinsă. Apare foarte frecvent după menopauză şi este una dintre
cele trei tipuri de fracturi datorate osteoporozei care afectează 40 la sută din femeile aflate în
această perioadă.

FRACTURA DE UMĂR 

33
 Fractura părţii superioare a humerusului, osul braţului - este provocată de obicei de
acelaşi tip de cădere ca şi fractura lui Colles. Victimele sunt în general persoane în vârstă
de peste 75 de ani

FRACTURA GLEZNEI

De obicei fractura se vindecă în mod satisfăcător în ghips. În cazul care fractura

prezintă o deplasare, fragmentul desprins este fixat în poziţie prin şuruburi.

Restabilirea este lipsită de complicaţii.

FRACTURA METATARSIANĂ

Fractura se vindecă bine având nevoie doar de bandaje strânse pentru alinarea
durerii şi asigurarea sprijinului.

SEMNE ŞI SIMPTOME CLINICE

După cum am precizat mai sus osteoporoza se numeşte „hoţul tăcut al calciului “.Este
puţin probabil să existe vreun simptom care să poată fi recunoscut înainte ca tulburările să
dateze de câţiva ani, iar examenele radiologice nu vor evidenţia pierderile de ţesut osos
decât atunci când au atins cel puţin 40 la sută. De multe ori asemenea evenimente sunt
primele indicii că ceva nu este în regulă; cel mai probabil ele se produc după vârsta de60 de
ani. În consecinţă toate simptomele osteoporozei derivă de la rupturi.

Cel mai evident indiciu al fracturării vertebrelor este scăderea în înălţime. Efectele
acute ale vertebrelor fracturate pot fi :

dureri în zona osului afectat care iradiază spre faţă sau spre o parte, sau sub forma
unei strânsori de cingătoare;

sensibilitate la presiune (aceasta nu se simte chiar la os ci în muşchii care intră în

contractură pentru a proteja partea vătămată);

inflamaţie localizată; limitare severă a mişcărilor (în special la aplecare şi ridicare);

34
 colicăabdominală;

pierdere a apetitului, stare de vomă, febră.

Simptomele imediate ale fracturilor de şold pot consta în :

durere de şold resimţită în funcţie de gradul traumatismului sau de pierderea de

sânge;

imposibilitatea de asta în picioare;

piciorul este răsucit spre exterior.

Simpomele fracturii lui Colles constau în :

durere acută deoarece fractura la articulaţia pumnului poate fi mai dureroasă decât

cea de şold;

sensibilitate; inflamaţie;

limitarea mişcărilor;

articulaţia pumnului are o formă neobişnuită.

Va fi descris tabloul clinic al celui mai frecvent tip de osteoporoză- osteoporoza

vârstnicului. Osteoporoza are o perioadă subclinică lungă; subiecţii cu osteoporoză sunt de
obicei asimptomatici sau acuză vagi dureri dorsolombare, care se accentuează în
ortostatism prelungit sau cu ocazia unor solicitări fizice mai intense, şi care se atenuează
prin repaus în decubit dorsal. Osteoporoza vertebrală devine net simptomatică odată cu
apariţia unei tasări vertebrale, care este de fapt o fractură de corp vertebral. Tasările
vertebrale se manifestă prin rahialgii de două tipuri: acute şi cronice. Cel mai des, tasarea
vertebrală se traduce prin rahialgii acute situate de obicei în regiunea dorsală inferioară sau
în regiunea lombară instalate brusc uneori în urma unei căderi sau, mai des, după un mic
efort de ridicare, de presiune sau după o simplă mişcare a trunchiului. Aceste dureri sunt
adesea deosebit de intense, impunând repausul la pat timp de câteva zile sau săptămâni,
rahialgiile se atenuează progresiv, putând dispare complet în 6-8săptămâni.Rahialgiile
cronice, lombare sau prezente în intervalul dintre episoadele de rahialgie acută sau în
absenţa lor, constituie singura manifestare a tasărilor vertebrale; aceste dureri au caracterul
rahialgiilor banale, de oboseală, şi sunt accentuate de portul unor greutăți, de statul prelungit
în picioare sau pe scaun, de activităţile casnice etc; durerile se ameliorează prin repaus. La

35
unii bolnavi, osteoporoza însoţită de tasări vertebrale poate fi complet indoloră, ea fiind
identificată cu prilejul unui examen radiologic, efectuat întâmplător. În formele avansate de
osteoporoză vertebrală pot apărea şi dureri cervicocapsulare şi toracice de origine statică.
Unii bolnavi pot prezenta o durere toracică imensă după un traumatism minim sau după
efortul de tuse, care determină o fractură costală. Bolnavii cu osteoporoză dureroasă sunt
adesea obosiţi, slăbiţi, astenici, irascibili;uneori deprimaţi, intervenind şi o componentă
nevrotică.

EXAMENE COMPLEMENTARE

Examinări paraclinice

1.- Examenul de laborator

a.- Teste de laborator în evaluarea osteoporozei includ:

a) numărarea leucocitelor

b) formula leucocitară

c) calciuria şi creatinuria

d) determinarea nivelului seric al calciului

e) determinarea albuminei şi fosfatazei alcaline

f) determinarea ureei, azotemiei, creatininei.

b.- Determinarea concentraţiei serice a 25(OH)D reflectă cu acurateţe rezervele totale

ale organismului în vitamina D. Chiar şi în tulburările post-menstruale severe, nivelul
calcemiei, fosfatului şi fosfatazei alcaline sunt de regulă la nivel normal.

c.- Pentru pacienţii suspecţi de hipertiroidism primar sau iatrogen, este necesară
determinarea nivelului seric al triiodotironinei şi tirozinei.

d.- Electroforeza proteinelor din ser sau urină este necesară când este suspectat
mielomul multiplu.

e.- În caz de hiperparatiroidism este determinat prin metoda radio-imună nivelul

circulant al fragmentelor de carboxil terminal (C-terminal) ale PTH-ului.

36
 Dacă dispunem de o tehnică neinvazivă să monitorizăm progresiunea pierderii de
masă osoasă ca răspuns la tratament, este de dorit să o efectuăm. Aceste tehnici includ
evaluările cantitative ale conţinutului mineral osos.

2.- Examenul radiologic

Radiografia coloanei vertebrale este metoda tradiţională utilizată în evaluarea

cauzelor şi evoluţiei osteoporozei. Cantitatea de os care trebuie să diminueze înainte să
apară manifestările radiologice ale osteoporozei este detectabilă variat, depinzând de
structura regiunii implicate. În general, o pierdere de 30%-%0% din masa osoasă face ca
scăderea să fie vizibilă radiografic. De aceea, sunt utilizate teste de densitometrie mai
sensibile neinvazive, pentru detectarea precoce a pierderii de masă osoasă. Cu toate
acestea, radiografia ne ajută să excludem cauze evidente ale durerii de spate care nu sun
date de osteoporoză, în special la bătrâni. Ea ne permite să determinăm tipul şi extinderea ei
( locală sau generalizată) şi să identificăm fracturile prin compresiune. Frecvent un examen
radiologic direct poate preciza o altă afecţiune, în special la un pacient de vârsta medie.

Radiografia evidenţiază o osteopenie generalizată la nivelul corpilor vertebrali care

conţin un procentaj înalt de metaboliţi activi şi un turnover ridicat al tuberculaţiei osoase.

Trabeculele orizontale sunt resorbite primele, ducând la o accentuare vizibilă a

trabeculelor verticale, iar în cazuri mai severe la turtirea unui corp vertebral. Sunt necesar,
de asemenea, şi radiografii în poziţie laterală în orice suspiciune de fractură de corp
vertebral prin compresiune. O tasare la un pacient tânăr, ori de vârstă medie sau o fractură
deasupra corpului vertebral T% la un pacient de orice vârstă necesită o investigare
amănunţită pentru identificarea cauzelor mai puţin cunoscute. Înaintea evidenţierii clinice a
tasării, corpii vertebrali pot devenii de formă biconcavă, deoarece platourile corticale
subcondrale slăbesc, iar discurile intervertebrale se lărgesc. Platourile corpilor vertebrali
superiori şi inferiori pot fi afectate diferit. Oricum, platoul inferior este rareori mai afectat
decât platoul superior. Sunt descrise trei tipuri radiologice de tasări vertebrale:

a.- tipul de tasare centrală, biconcavă este cel mai des întâlnită în regiunea lombară
a coloanei.

b.- tasarea anterioară a corpului vertebral este întâlnită frecvent în osteoporoza

postmenopauză fiind afectată cel mai des coloana toracală şi lombară superioară.

Aceasta reprezintă de regulă un episod dureros ca debut, iar dacă fracturile se repetă
poate conduce la o cifoză progresivă.

37
 c.- fractură prin tasare totală transversală.

În această situaţie, corpul vertebral este astfel tasat încât poate fi scăzut foarte mult
în dimensiune. Colapsul poate surveni spontan şi este asociat adesea cu durere severă.
Dacă există o deformare a unui singur corp vertebral, fără nici un alt semn radiografic de
osteopenie, trebuie avute în vedere alte afecţiuni, cum ar fi metastaze, granulomul eozinofil,
hemangiomul. În cele mai severe cazuri, fractura se poate repeta pe un corp vertebral tasat
şi vindecat. Diformitatea existentă face dificil de diagnosticat apariţia noii fracturi.

Referitor la expunerile radiografiei clasice de stabilire a diagnosticului osteoporozei la

nivelul scheletului membrelor. Acestea sunt de mai mică precizie şi acurateţe decât la nivelul
scheletului axial. Examenul radiologic clasic poate decela scăderea masei osoase doar când
25-30% din masa osoasă a fost prea dură. Stabilirea acestui test este slabă şi în plus nu
reflectă densitatea osoasă la nivelul celor mai importante sedii de fractură. Rolul examenului
radiologic clasic rămâne acela de a diagnostica şi urmării evoluţia fracturilor secundare
osteoporozei. Oricum, în osteoporoza de tip II (de vârstă) tulburările majore se reduc în
scheletul membrelor care conţin într-o proporţie mai mare ţesut osos cortical cu remodelare
scăzută, comparativ cu scheletul axial. Modificările morfologice majore înâlnită în
osteoporoza oaselor membrelor includ creşterea porozităţilor trabeculare osoase ale osului
cortical, precum şi o lărgire a cavităţii medulare. Pentru evidenţierea acestor fenomene, se
utilizează radiogrametria, o metodă deinvazivă, relativ simplă şi uşor de efectuat.

3.- Radiogrametria

Radiogrametria cuprinde măsurarea grosimii corticalei osoase tubulare şi a canalului

medular făcută la nivelul treimii medii a celui de-al doilea sau al treilea metacarpian. De
regulă, indicii radiogrametriei includ măsurarea combinată a grosimii celor două corticale şi
indicele de grosime al corticalei.

Acest ultim indice este calculat astfel se măsoară lungimea combinată a celor două
corticale care se împarte grosimea totală a diafizei medii(pag 310) :

XY = grosimea totală a diafizei.

AB + CD = grosimea combinată a celor două corticale.

(AB+CD)/XY = indicele de grosime al corticalei.

38
 Indicele de grosime al corticalei diafizei oaselor lungi este mai mare sau egal cu
lăţimea canalului medular, astfel că el este mai mare sau egal cu ½ . În osteopenia
membrelor, indicele de grosime al corticalei este mai mic de ½ . Un indice cortical sub ½ la
nivelul diafizei oricărui os tubular lung trebuie să alerteze clinicianul. Radiogrametria poate
să utilizeze şi măsurarea diafizei medii a claviculei, humerusului, radiusului, femurului şi
tibiei. Dezavantajul major al acestei tehnici este acela că sunt măsurate numai grosimea
osului cortical şi că resorbţia intracorticală nu este luată în calcul. Având în vedere că
examinările radiologice sunt puţin sensibile în determinarea gradului de osteoporoză, în
etapa actuală sunt utilizate tot mai frecvent tehnici neinvazive pentru măsurarea masei
osoase. Aceste tehnici sunt precise, sensibile şi sigure. Cantitatea actuală a masei osoase
ne ajută să stabilim severitatea pierderii acesteia şi serveşte ca bază în evoluţia terapeutică.
Cele mai multe măsurători neinvazive ale osului mineralizat dau informaţii specifice despre
densitatea osoasă în momentul examinării, dar nu dau informaţii despre trecutul, prezentul
sau viitorul remodelării osoase. Statusul actual al remodelării osoase poate fi determinat prin
studii variate indirecte de laborator ale serului şi urinei, în relaţie cu biopsia osoasă iliacă
nedecalcifiată. În prezent sunt utilizate mai multe metode pentru determinarea masei osoase,
dintre care amintim:

a.- absorbţia fotonică unică

b.- absorbţia fotonică dublă

c.- tomografia computerizată cantitativă

d.- analiza cu neutroni activaţi a întregului organism.

4.- Absorbţia fotonică unică

Absorbţia fotonică unică (SPA-single photon- absorptiometry) pag 311 este cea mai
comună metodă de determinare a conţinutului mineral al oaselor lungi. Utilizează un flux de
fotoni de energie mică proveniţi de la o sursă monogenetică de I125 cuplată la un scintigraf
cu iodură de sodiu (NaI.) Conţinutul osos este exprimat în g/cm². Absorbţia este diferenţiată
după cum zona tranzitată este os sau părţi moi. Este posibilă măsurarea cantităţii de mineral
osos numai în zone acoperite de straturi subţiri de părţi moi (radius, calcaneu). Dezavantajul
metodei constă în faptul că măsurarea densităţii osoase la nivelul radiusului sau calcaneului
poate să nu reflecte valoarea densităţii osoase la nivelul coloanei vertebrale sau femurului
proximal. Izotopul de I125 emite un fascicul de fotoni care trece prin ţesuturile moi de
valoare medie, aşa cum se înâlnesc la nivelul antebraţului sau calcaneului. Scintigraful este

39
amplasat înapoi, înainte şi în afară, pe fiecare parte a antebraţului, pentru a detecta
trimiterea fotonilor. Densitatea osoasă atenuează raza monoenergetică de fotoni, astfel încât
un număr mai mic de fotoni trece prin scintigraf. Gradul de atenuare a razei fotonilor permite
măsurarea conţinutului mineral al oaselor membrelor. Absorbţia unui singur foton este cea
mai frecventă metodă de determinare a conţinutului mineral al radiusului, fie la joncţiunea ⅓
medii cu ⅓ distală (95% os cortical şi 5% os trabecular), fie în metafiză distală (30% os
cortical şi 70% os trabecular). Calcaneul conţine în general os trabecular (spongios).
Absorbţia fotonică unică permite o evaluare a densităţii osoase (g/cm²) cu o eroare de 4% la
nivelul radiusului mediu şi de 5% la nivelul radiusului distal. Doza de iradiere este minimă (10
mrem), costul este în general scăzut, metoda disponibilă, acceptată de pacienţi în număr
mare. Această metodă este utilizată de peste 20 de ani şi are principalul dezavantaj că nu
poate fi utilizată la nivelul coloanei vertebrale.

5.- Absorbţia fotonică dublă

Această tehnică pag 282 este utilizată în măsurarea conţinutului mineral al scheletului
axial în care predomină trabeculaţia osoasă. În absorbţia fotonică dublă (DPA–dual photon-
absorbtiometry) este utilizat radioizotopul de gadolinium (G153) care emite fotoni la două
nivele energetice diferite, înlăturând neajunsurile pentru ţesuturile moi, şi permite măsurarea
densităţii osoase şi la nivelul şoldului, coloanei şi întregului organism. Şoldul şi coloana
vertebrală sunt arii înconjurate de ţesuturi moi abundente. Ca şi la absorbţia unui singur
foton, această metodă măsoară densitatea ariei osoase respective. Rezultatele sunt
exprimate printr-o medie a structurii cercetate în g/cm² . Precizia ajunge la depistarea
modificărilor de 1-2% din masa osoasă. La vârstnici acurateţea metodei diminuă ajungând la
variaţii de 3-5% pentru coloana lombară şi de 3-4% pentru colul femural. Coloana vertebrală
(35% os cortical şi 65% os trabecular) este de regulă scanată între vertebrele L1 şi L4 .
Deoarece toate mineralele sunt măsurate în calea trecerii fasciculului de fotoni, sursele
posibile de eroare includ ariile calcifiate ale aortei, osteofitele şi procesele degenerative
interapofizare. Precizia şi acutareţea sunt excelente, iradierea scăzută, rata de acceptare a
pacienţilor ridicată, iar costul este de două sau trei ori mai mare decât la absorbţia fotonică
unică. Timpul de expunere este îndelundat, 20 minute pentru coloana vertebrală şi 40 minute
pentru întreg organismul.

6.- Tehnica DEXA (absorbţia dublă a energiei razelor X – dual-energy absortiometry)

40
 Foloseşte ca sursa de fotoni cu două nivele de energie razele X provenite de la un
generator de mare stabilitate. Energiile opţionale ajung la valori de 40+80 KV. Metoda
permite măsurarea densităţii osoase a coloanei vertebrale, femurului, antebraţului şi a
întregului corp.

Sursa de raze X produce un flux de fotoni mai mare decât I131 sau G153 . Doza de
radiaţii este de numai 0,5-1% miliremi pe câmp scanat. Examinarea este relativ rapidă 10-20
minute, iar eroarea de precizie este de numai 1%. Este cea mai utilizată metodă astăzi.
Aparatul este compus dintr-un scanner, un detector de scintilaţii şi sistemul de calcul alcătuit
din monitor, tastatură, unitate centrală şi imprimantă. Locul de unde începe scanarea şi unde
se termină este indicat de un sistem laser în spectru roşu vizibil. Se obţin astfel histograme
în care individul este poziţionat prin prelucrare automată în zone normale, medii sau
patologice.

7.- Tomografia computerizată cantitativă (QCT)

Tomografia computerizată cantitativă(QCT) obţine o imagine prin secţiune a corpului

vertebral permiţând diferenţierea corticalei şi osului trabecular. Este o extindere a tehnicii de
tomografie computerizată destinată să cuantifice absorbţia radiaţiilor ionizate de ţesuturile
calcifiate. Tehnica măsoară densitatea reală iar rezultatul este exprimat în g /cm³. Eroarea
de precizie este de 2-4% iar doza de iradiere şi costul metodei sunt mai ridicate decât pentru
celelalte metode. Avantajul metodei constă în faptul că osul trabecular poate fi deosebit de
cel cortical. Rata turnoverului în osul trabecular este de aproape opt ori mai mare decât a
osului cortical şi această tehnică unică furnizează un indicator sensibil al schimburilor
metabolice timpurii ale scheletului axial. Tomografia computerizată cantitativă(QTC) cuprinde
o scanare secvenţială a porţiunii medii a corpului vertebral T12 până la L¤ cu ajutorul unei
,,camere speciale’’ Pag 314. Camera cuprinde tuburi care conţin soluţii standard de
minerale, grăsime şi echivalenţe ale ţesuturilor moi. Ea conţine soluţia standard (g/ cm²) de
fosfat de potasiu (reprezentând mineralele), etanol(grăsime) şi apă(ţesuturile moi). Datele
furnizate de fiecare tub al camerei sunt corelate cu echivalentul mineral cunoscut al tubului şi
apoi este redactată de computer o curbă standard. Se obţine media datelor furnizate de
computer în porţiunea mijlocie a coloanei de la T12 la L4, iar echivalentul mineral este
determinat prin elaborarea simultană a unei curbe de valori. Măsurarea este de regulă
limitată posterior la aria cortexului corpului vertebral, iar anterior la vena bazei vertebrală
cuprinzând măsurarea numai a trabecelulelor osoase. Osteofitele şi calcifierile aortei sunt
evitate. Eroarea de precizie este de 3-5%, deşii ea poate fi crescută în osteopenia severă şi

41
la pacienţii cifotici datorită dificultăţilor de tehnică în localizarea exactă a ariilor măsurătorilor
anterioare şi în menţinerea poziţiei acestor pacienţi pentru măsurători. Doza de iradiere este
de aproximativ 200 mrem, iar costul este mai mare decât al absorbţiei fotonice duble.

Metoda este diferită de măsurătorile prin absorbţia fotonilor care raportează

densitatea osoasă în g/cm2 . Această examinare exprimă densitatea reală osoasă şi este
raportată în g/cm2.

8.- Analiza cu neutroni activaţi a întregului organism (TBNAA) (Total-body neutron

activatyon analysis)

Analiza cu neutroni activaţi a întregului organism TBNAA (Total-body neutron

activatyon analysis) este utilizată în prezent pentru determinarea calciului conţinut în întreg
corpul. Organismul este iradiat cu neutroni cu enrgie înaltă care convertesc izotopul stabil de
calciu (Ca48 ) în izotopul radioactiv instabil de Ca49 . Iradierea totală a organismului este
aproximativ de 6 secunde, iar măsurătorile se execută în următoarele 20 minute cu ajutorul
unui monitor de radioactivitate. Eroarea de acurateţe este de 3-5%. Este măsurată cantitatea
totală de Ca49

radioactiv care revine la Ca48 stabil. Întrucât 99% din calciul organismului este
sechestrat în schelet, această tehnică evaluează întreaga masă osoasă a organismului.
Eroarea de precizie este de 8-10%. Pot fi făcute şi evaluări regionale cum ar fi măsurarea
densităţii osoase a calcaneului. Oricum, doza de iradiere este mare, echipamentul scump şi
în general greu de găsit ceea ce o face mai puţin utilizată.

9.- Biopsia osoasă

Pentru determinarea schimburilor metabolice osoase şi posibilitatea aprecierii

osteoporozei în contrast cu osteomalacia, este folosită biopsia osoasă din creastă iliacă.
Deoarece tulburările osoase metabolice sunt generalizate, o simplă mostră recoltată din
creasta iliacă este reprezentativă pentru întregul proces. Creasta iliacă este accesibilă în
totalitate biopsiei şi furnizează date care pot fi corelate cu tulburările metabolice care se
produc în coloana vertebrală sau în oasele lungi.

42
 Pentru recoltarea biopsiei se utilizează trocare cu un diametrul între 5-8 mm şi care
scot un miez osos cilindric din poţiunea anterioară a crestei. Mostra este recoltată
transcutanat , sub anestezie locală pag 316,fig. 284.

Întrucât diferenţierea dintre cele două afecţiuni osoase metabolice-osteoporoza şi

osteomalacia-este bazată în parte pe calitatea şi cantitatea osului mineralizat, abilitatea de a
distinge între matricea osoasă mineralizată şi cea demineralizată (osteoid) este dificilă.

Pentru aceasta se utilează analiza histologică a miezului osos iliac, nedelacifiat

recoltat din creasta iliacă. Osul nedecalcifiat este secţionat pe un microtom şi este colorat cu
un colorant tricromic pentru ţesuturi, în vederea obţinerii secţiunilor histologice necesare
examinărilor microscopice. Fig. 285,pag 316

În aceste secţiuni, osteomalacia este caracterizată prin acumulare de osteoid(datorită

defectului de mineralizare osoasă) şi apare sub forma unei benzi lăţite de culoare roşie
intensă fig285. Ea trebuie analizată cu atenţie,întrucât excesul cantitativ de osteoid poate de
asemenea să fie observat în condiţii de osteoporoză cauzată de o rată accelerată a sintezei
matricei osoase. Diferenţa între cele două stări este bazată pe determinarea ratei de
mineralizare,utilizând tetraciclina ca un marker osos in vivo.

10.- Testul dublei benzi cu tetraciclină se bazează pe afinitatea antibioticului

fluorescent pentru depozitele minerale imature,dar nu şi pentru depozitele mature. El permite
identificarea focarului de calcifiere şi implicit determinarea ratei de mineralizare osoasă.
Tetraciclina este administrată timp de trei zile, în doze de 500 mg, de două ori pe zi şi se
repetă după un interval de 14 zile. Fragmentul osos este recoltat la 3-4zile după ultima doză
de tetraciclina. Tetraciclina fluorescentă este evaluată prin examinarea secţiunilor osoase la
microscopul cu lumină ultravioletă. Tertaciclina apare ca o dublă bandă fluorescentă în osul
recent mineralizat figura 286 ,pag 317.

Distanţa principală dintre punctele mediale a celor două benzi ale tetraciclinei este
măsurată cu un liniar. Rata de mineralizare normal variază între 0,4-0,9μm/zi (media-0,65
μm/zi) şi reprezintă cantitatea de os nou sintetizat şi mineralizat în intervalul liber de
administrare a tetraciclinei. Când rata de mineralizare creşte, distanţa între cele două benzi
creşte şi ea. În osteomalacie se produce reducerea ratei de mineralizare şi prin urmare
benzile paralele devin apropiate şi pot fuziona, producând o singură bandă. Masa osteoidă
este deficitară în minerale şi nu este capabilă să fixeze tetraciclina, ducând la o absenţă în
activitatea de fluorescenţă.

Mineralizarea frontului de activitate(procentajul substanţei osteoidă legată de

tetraciclina marker) în osteomalacie este redus. Prin urmare modelul anormal de depozitare

43
a markerilor fluorescenţi denotă existenţa osteomalaciei. Din cele prezentate mai sus se
desprind următoarele concluzii asupra osteoporozei:

1.- se poate aprecia că osteoporoza este o afecţiune frecventă a scheletului, cu

etiologie multiplă şi care ridică o serie de probleme referitoare la diagnostic şi posibilităţi de
investigaţii.

2.- depistarea în timp a debutului afecţiunii va conduce la investigaţii suplimentare

pentru a determina etiologia sa. Metodele moderne de evaluare a masei osoase şi de
terminare serică a unor substanţe cu rol în metabolismul osului impun o cunoaştere adecvată
a multor afecţiuni ce conduc la instalarea osteoporozei.

3.- pentru elucidarea bolii este necesară o colaborare complexă între ortoped,
endocrinolog, internist, reumatolog, etc.

4.- cu toate progresele realizate până acum, osteoporoza continuă să rămână o

afecţiune cu risc ridicat în producerea fracturilor, mai ales la persoane în vârstă unde
prognosticul este rezervat.

DIAGNOSTIC

Depistare

Depistarea precoce a bolii este o condiţie importanta a succesului terapeutic. Există

două strategii de depistare:

1. strategia factorilor de risc: identificarea persoanelor cu risc înalt de boala şi ulterior

diagnosticarea bolii in principal prin DEXA;

2. strategia descoperirii de caz: prin analiza simptomatologiei fracturilor de fragilitate

cu diverse sedii şi în prezenţa unor factori de risc se pune diagnosticul de osteoporoza care
ulterior se poate certifica prin DEXA.

ASPOR, ca asociație de reprezentare a bolnavilor cu osteoporoza consideră strategia

factorilor de risc oportună de a duce la o depistare precoce. În condiţiile particulare ale ţarii
noastre, ASPOR ia în considerare anumite postulate necesare depistării precoce:

a) informarea populaţiei şi personalului medical asupra importanţei factorilor de risc

b) importanţa anamnezei şi examenului clinic, efectuate periodic la medicii de familie;

c) informaţii precise asupra riscului crescut în anumite grupe de populaţie (vârstnici,

corticodependenţi, ş.a.m.d.) şi supravegherea activă a acestora;

44
 d) informaţii asupra fracturilor de fragilitate;

e) se poate sublinia eroarea supralicitării (în practica medicala din Romania)a

ultrasonometriei în absenţa unui examen clinic riguros.

Standardul de aur in diagnosticul osteoporozei rămâne dubla absorbţiometrie cu raxe

X – DEXA, dar trebuie făcută o distincţie clară între diagnostic şi decizia terapeutică.
Decizia terapeutică trebuie luată numai după analizarea tuturor datelor anamnestice.
În trecut, diagnosticul osteoporozei se făcea cu ochiul liber. Tabloul caracteristic era
cel al unei femei de talie mică, slabă, foarte redusă de spate şi cu aşa numitul
„ghebul bătrânei doamne”. Se făcea un control privind pierderea masei osoase : se
măsura deschiderea braţelor pe orizontală de la vârful degetelor unei mâini până la
vârful degetelor celeilalte mâini. Dacă această lungime măsurată reprezintă mai mult
decât înălţimea acelei persoane este probabil ca vertebrele să fi cedat deoarece
oasele devin mai slabe din cauza osteoporozei şi se tasează. Întotdeauna masa
osoasă scăzută şi densitatea minerală scăzută se iau în considerare împreună.
Acestea sunt semnele particulare ale osteoporozei şi prezic posibilitatea producerii
unei fracturi şi toate implicaţiile acesteia. Valori scăzute pot apărea şi în osteopenie şi
osteomalacie, dar acestea sunt de fapt etape în dezvoltarea osteoporozei.

Osteoporoza instalată poate fi de două tipuri:

- Activă – la care timpul de îndepărtare şi reînnoire a osului este rapid, cu o pierdere

a mineralelor din os, in principal a calciului.

45
 - Inactivă –în care ciclul osos este lent. Resorbţia osului se reflectă în urină
(hipercalciurie).Pentru măsurarea calciului se va face un sumar de urină. Această metodă nu
este prea eficientă, nivelul calciului schimbându-se de la o zi la alta, sau chiar de la o ora la
alta. Analiza sângelui pentru proteina Gla din os confirmă rezultatele analizei de urină.
Proteinele din os fiind eliberate în circulaţie pe măsură ce osul se distruge.

Diagnosticul pozitiv

Diagnosticul pozitiv al osteoporozei se referă în principal la diagnosticul osteoporozei

comune tip I (postmenopauză) şi tip II (senilă).

Diagnosticul tardiv

Este in primul rând clinic şi are loc la o femeie care se găseşte la un interval de
aproximativ 15 ani de la instalarea menopauzei sau la o persoană cu vârsta de cel puţin 70
de ani de ambele sexe, care prezintă o fractură după un traumatism minim sau chiar în lipsa
unui traumatism, alături de care mai există şi o scădere în înălţime, accentuarea cifozei
dorsale,sau dureri osoase

În cazul bolnavilor cu osteoporoză senilă, cele mai frecvente fracturi sunt cele de col
femural. În cazul bolnavilor cu osteoporoză postmenopauză, fracturile vertebrale, costale sau
de radius se întâlnesc mai frecvent.

Examenul radiologic confirmă fractura şi osteoporoza. Examenele cu ajutorul cărora

se apreciază densitatea osoasă confirmă , o importantă scădere a masei osoase.

46
 Examenele biochimice, şi anume: dozarea în sânge a calciului, fosfatului, fosfatazei
alcaline, hormonului paratiroidian, vitaminei D,, dozarea în urină a calciului şi
hidroxipolinei,sunt de regulă normale. Principalele modificări în această direcţie sunt cele
realizate de markerii biochimici ai formării osoase cum ar fi creşterea în ser a fosfatazei
alcaline, osteocalcinei, etc, şi de markerii biochimici ai resorbţiei osoase (creşterea excreţiei
urinare de calciu, hidroxiprolină,etc ).Pentru indicarea turnover-ului osos al unui bolnav cu
osteoporoză poate fi indicată puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă.

Diagnosticul pozitiv precoce

Diagnosticul pozitiv precoce al osteoporozei comune se realizează prin efectuarea

densimetriei osoase cu diferite tehnici. Cu ajutorul acestora se poate realiza un diagnostic
precoce al osteoporozei la persoanele cu risc, permiţând efectuarea unui tratament
profilactic, care să împiedice apariţia fracturilor.

Diagnosticul diferenţial

Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune se face:

Cu celelalte forme de osteoporoză idiopatică

Cu celelalte forme de osteoporoză

Cu celelalte osteopatii rarefiante

1. Diagnosticul diferenţial al osteoporozei comune cu celelalte forme de osteoporoza

idiopatică (cea a adultului şi cea juvenilă) este relativ ușor, datorită diferenţelor mari în
vârsta pacienţilor.

47
 2. Diagnosticul diferenţial cu diverse tipuri etiologice de osteoporoză secundară
trebuie făcut în faţa oricărui bolnav cu osteoporoză, mai ales dacă vârsta acestuia (sub 60 de
ani) şi sexul (masculin) nu reprezintă un argument suficient de puternic în favoarea afirmării
unei osteoporoze comune. În unele cazuri diagnosticul de osteoporoză secundară şi tipul
acesteia este evident,cum este cazul atletelor amenoreice. Osteoporoza cortizonică poate fi
determinată de corticoterapie ( anamneză) sau se poate datora Sindromului Cushing ce
poate fi demonstrat prin valorile crescute ale cortizonului în sânge şi prin simptomele şi
semnele clinice caracteristice acestui sindrom. Osteoporoza din hipertiroidie, care nu este
rară, trebuie identificată, chiar la bolnavii la care clinica nu este suficient de sugestivă pentru
o hiperfuncţie tiroidiană (mai ales la vârstnici).

3. Diagnosticul diferenţial cu alte osteopatii rarefiante:

O primă problemă o pot pune bolnavii cu mielom multiplu sau cu metastaze osoase
ale unor cancere viscerale care consultă pentru o fractură vertebrală. În favoarea unei
afecţiuni maligne, pledează:

Stare generală alterată cu ianpetenţăPierdere în greutate

Tulburări neurologice determinate de fractura vertebrală

Anemie

VSH accelerat

Hipercalcemie

Proteinurie

Identificare clinică şi radiologică a tumorii primare

Identificarea unei componente monoclonale prin electroforeze în gel de agar

a proteinelor serice

Biopsia măduvei osoase, ce poate identifica elementele tipice mielomului (prezenţa în

măduva hematopoetică a unui număr mare de plasmocite cu aspect atipic)sau, mai
rar,celulele maligne corespunzătoare unei metastaze osoase. Diagnosticul de mielom sau
metastaze osoase trebuie luat în considerare mai ales la bolnavii la care anamneza şi vârsta
nu constituie argumente solide în favoare diagnosticului de osteoporoză postmenopauză sau
senilă.

Osteoporoza trebiue diferenţiată şi de celelalte osteopatii rarefiante:

48
 OsteomalaciaHiperparatiroidismul primar 

Osteodistrofia renală :

În sânge, calciul este scăzut sau normal, fosfatul crescut, fosfataza alcalină crescută,
hormonul paratiroidian moderat crescut, creatinina şi ureea mult crescute. În urină, calciul
este crescut sau normal, fosfatul scăzut, hidroxiprolina scăzută.

Osteomalacia - uneori poate mima osteoporoza sau coexistă cu ea. Prezintă

următoarele modificări paraclinice:

Scăderea în ser a concentraţiei calciului şi fosfatului, creşterea in ser a fosfatazei

alcaline, creşterea moderată a concentraţiei serice a hormonului paratiroidian;

În urină, calciul este scăzut sau normal, fosfatul este normal iar hidroxiprolina este
crescută;

Puncţia biopsie osoasă din creasta iliacă care poate fi esenţială pentru diagnostic
pune în evidenţă aspectul caracteristic: borduri osteoide abundente, nemineralizate;

Hiperparatiroidismul primar:

 În sânge, calciul şi fosforul sunt scăzute, fosfataza alcalină crescută sau
normală,hormonul paratiroidian mult crescut.

În urină, calciul este crescut sau normal, fosfatul este normal, hidroxiprolina crescută..

49
 TRATAMENTUL OSTEOPOROZEI

În cele ce urmează se va prezenta tratamentul osteoporozei în general, insistându-se

asupra tratamentului osteoporozei comune (osteoporoza idiopatică postmenopauză şi
senilă).

Tratamentul profilactic include prevenirea căderilor, respectiv prevenirea

poticnirilor,luminarea suficientă a locuinţei, supravegherea medicamentelor (neuroleptice,
miorelaxante, somnifere, tranchilizante), folosirea unui baston pentru sprijin, evitarea unei
flexiuni mari a trunchiului şi a purtării de greutăţi ş.a şi mai ales prevenirea fragilităţii osoase
prin:

a) obţinerea unei solidităţi şi a unui titru mineral maximal al scheletului în cursul anilor
creşterii; 

b) menţinerea masei osoase la nivel maxim cât mai mult timp posibil;

c) încetinirea ritmului de pierdere osoasă, ce apare odată cu înaintarea în vârstă;

d) reducerea sau prevenirea pierderii osoase rapide din perioada postmenopauză.

Obiectivele prevenirii osteoporozei pot fi în mare măsură cuantificate:

mărirea taliei medii a scheletului cu 10-20 mm în cursul anilor de creştere, creşterea

masei osoase maxime cu 5%, diminuarea cu 50% a vitezei pierderii osoase cu vârsta,
reducerea cu 50% (în medie),a accelerării post-menopauză a acestei pierderi. Cum 97% din
substanța osoasă se constituie înaintea vârstei de 20 ani, tinerii au nevoie de suficient calciu.

Un grup cu risc potenţial de osteoporoză îl constituie fetele tinere a căror asigurare

este deficitară în toată Europa şi al căror calciu este scăzut, datorită ,printre altele ,şi
regimurilor de slăbire pentru siluetă; aceste regimuri scad conţinutul în estrogeni al corpului ,
reduc aportul de calciu şi pot duce la osteoporoză.

O atenţie deosebită trebuie deci acordată acestei categorii în asigurarea cu suficient

calciu. Pentru vârsta de 11-18 ani acesta trebuie să fie de 800-1200 mg/zi.

Tratamentul profilactic al osteoporozei ar trebui efectuat de întreaga populaţie,

dar cum acest lucru nu este posibil, el va fi aplicat cu prioritate subiecţilor la care sunt
identificaţi anumiţi factori de risc. După Riggs şi Melton principalii factorii de risc ai
osteoporozei sunt: femeie caucaziană sau asiatică, menopauză precoce sau amenoree

50
prelungită, antecedente heredocolaterale prezente, statură joasă şi greutate corporală mică,
scădere a aportului de calciu sau a absorbției sale, inactivitate, consum exagerat de alcool.

O altă metodă de a selecţiona subiecţii, în vederea unui tratament profilactic, este

aceea de a măsura prin osteodensiometrie masa osoasă în diferite zone, pentru a identifica
subiecţii cu masă osoasă şi deci cu risc crescut de fracturi, metoda este puţin fiabilă pentru
screening, datorită costului său ridicat. Christiansen a propus următoarele criterii pentru
selecţionarea femeilor după menopauză, la care este necesar tratamentul profilactic (inclusiv
tratamentul hormonal de substituţie); greutatea corporală, dozarea fosfatazei alcaline serice
şi a calciului şi hidroxiprolinei într-un eşantion de urină raportate la creatină; pe baza acestor
criterii, femeile pot fi împărţite în 3 grupuri: cu pierdere osoasă rapidă, medie sau mică. În
tratamentul preventiv al osteoporozei trebuie luat în considerare faptul că la o anumită vârstă
(deci riscul de fractură) este determinat de : masa osoasă maximă, vârsta la care masa
osoasă începe să scadă şi ritmul în care se produce această scădere. Dacă unii factori de
care depinde masa osoasă maximă nu pot fi modificaţi, cum sunt rasa , sexul, unii factori
ereditari, există şi factori ce pot accentua depunerea de os în timpul creşterii şi consolidării,
astfel încât să contribuie la crearea unei mase osoase cât mai mari. Principalii factori sunt :

exerciţiul fizic, alimentaţia cu un conţinut adecvat de calciu şi factorii hormonali;

de asemenea pot fi avute în vedere şi alte mijloace: vitamina D,calcitonina şi

disfonaţii.

Exerciţiul fizic are o mare importanţă, lucru dovedit de faptul că atleţii au o masă
osoasă mai mare decât subiecţii sedentari;

creşterea masei musculare stimulează formarea osului.

Adolescenţii şi adulţii trebuie încurajaţi să facă exerciţii fizice, să practice diferite

sporturi: alergări, ciclism, înot; în cazul persoanelor de gen feminin exerciţiile fizice nu trebuie
să ducă la amenoree, ceea ce ar putea avea consecinţe negative. Pentru vârstele mai mari
se recomandă gimnastica adaptată vârstei şi mersul pe jos; plimbările de 30-60 de minute,
efectuate de 3-4 ori pe săptămână, pot contribui la menţinerea masei osoase la persoanele
cu vârstă între 50 şi 70 de ani, mai ales cele de sex feminin. Aportul adecvat de calciu în
alimentaţie este necesar în timpul copilăriei în vederea depozitării acestuia în schelet în
timpul creşterii şi consolidării. În timpul adolescenţei, aportul alimentar zilnic trebuie să fie de
1100 – 1200 mg calciu. În cazul adultului matur şi al femeii înaintea menopauzei aportul
alimentar zilnic de calciu trebuie să fie de 800 – 1000 mg. Bărbații de peste 55 de ani şi
femeile postmenopauză au nevoie de 1500 mg calciu /zi. Având în vedere că este relativ
greu să se realizeze un aport alimentar zilnic de 1500 mg de calciu şi ţinând seama de faptul

51
că absorbția intestinală a calciului este deficitară la vârstnici,la femeile postmenopauză este
justificat un supliment zilnic de calciu de 1000 mg/zi.

Odată instalata osteoporoza nu este posibilă refacerea masei osoase. Totuşi

intervenţia precoce poate preveni osteoporoza iar cea tardivă poate opri progresia bolii.
Dacă este prezentă o cauză secundară tratamentul specific are scopul îndepărtării cauzei.
corset / brâu ortopedic ,exerciţii fizice cu consultarea unui fizioterapeut In faza acută a tasării:
analgezice, miorelaxante,căldură, masaj, repaus conform indicaţiilor medicului.

Tratamentul medicamentos

Terapia medicamentoasă trebuie individualizată în funcţie de :

- tipul afecţiunii de bază

- graviditatea osteoporozei

- boli asociate

- vârstă,sex

- etiologia osteoporozei

52
 În general medicamentele folosite sunt aceleaşi pentru toate tipurile de
osteoporoză variind însă doza, durata de administrare, ordinea etc.

Medicamentele folosite în tratamentul osteoporozei sunt:

1.- metaboliţii activi ai vitaminei D

2.- estrogenii şi androgenii, steroizii anabolizaţi , progesteronul

3.- calcitonina

4.- bifosfonaţii

5.- preparatele de fluor

1.- Metaboliţii activi ai vitaminei D

Au avantajul unei conversaţii rapide hepatice în vitamina D3 cu consecinţe

imediate asupra metabolismului fosfocalcic:

a.- creşterea absorbţiei digestive a calciului şi fosforului

b.- creşterea tritului de vitamina D3 circulantă

c.- inhibiţia activităţii osteoclastice

d.- scăderea parathormonului circulant

Forma de administrare este alphacalcidromului (Alpha-D3) şi se administrează în

următoarele doze:

- 0,1 mcg/zi adulţilor până la 50-60 de ani

- 0,5 mcg/zi vârstnicilor

- 0,05-1 mcg/zi copiilor, în funcţie de vârstă, greutate şi severitatea afecţiunii.

Acest preparat are şi rol de creştere a rezistenţei şi elasticităţii osului.

2.- Estrogenii şi androgenii, steroizii anabolizaţi , progesteronul

Estrogenii scad rata resorbţiei osoase şi se recomandă la femei în perioada de

menopauză. Tratamentul se face sub control ginecologic permanent deoarece creşte
incidenţa neoplaziilor genitale ca şi frecvenţa trombozelor venoase. Preparatele de
testosteron sunt utilizate în tratamentul osteoporozei la bărbaţii cu deficienţe gonadale. Au
efect notabil doar ca tratament de substituţie şi nu trebuie generalizat.

53
 3.- Calcitonina

Calcitonina contracarează efectele parathormonului şi inhibă resorbţia osoasă prin

reducerea activităţii osteoclastelor. Calcitonina, în special cea de somon cunoscută sub
denumirea comercială de Miacalcic, are acţiune antiosteoclastică şi îşi demonstrează
efectele bune în asociere cu vitamina D3, calciu, anabolizanţi, regim de crudităţi, mişcare în
aer liber. Interferează cu acţiune parathormonului în menţinerea masei osoase, acţionând
atâta asupra homeostaziei oaselor cât şi a calciului. Stimulează activitatea osteoblastelor,
inhibă osteoliza şi creşte excreţia urinară a calciului şi fosforului, reducând reabsorbţia lor
tubulară. Are o acţiune puternic analgetică pe termen lung printr-un mecanism central. Este
indicată în stadiile precoce şi avansate ale osteoporozei post-menopauză, osteoporoza de
vârstă, osteoporoza de imobilizare etc.

Se poate administra pe cale injectabilă i.m sau s.c în doze de 50 UI sau 100 UI zilnic
sau la 2 zile în funcție de gravitatea bolii sau spray nazal 200 UI în doză unică. Perioada de
administrare este 3 luni cu pauză de alte 3 luni după care se reia tratamentul în aceeaşi
schemă în funcţie de rezultatul obţinut.

4.- Bifosfonaţii

Bifosfonaţii reduc pierderea osoasă după menopauză, cresc densitatea osului şi

reduc rata fracturilor . Inhibă resorbţia osoasă, echilibrează relaţia dinamică între osteoclaste
şi matricea proteică, reduc activitatea osteoclastică şi au acţiune indirectă pozitivă pe masa
osoasă trabeculară.

Enumerăm în continuare câţiva dintre cei mai cunoscuţi bifosfonaţi:

- alendronat sodic (Fosamax)

- risedronat sodic (Actonel)

- zoledronat

- pamidronat

- etidronat

Fosamaxul (comprimate de 10 mg, 70 mg) este indicat în:

a.- tratamentul osteoporozei la femei în postmenopauza, pentru prevenirea

apariţiei fracturilor, inclusiv a celor de şold şi coloană vertebrală

54
 b.- la femei în postmenopauză cu risc de osteoporoză, prevenind apariţia
fracturilor.

c.- tratamentul osteoporozei la bărbaţi pentru prevenirea fracturilor

d.- tratamentul şi prevenirea osteoporozei indusă de glucorticoizi atât la bărbaţi

cât şi la femei

Tratamentul osteoporozei la femei în postmenopauză şi la bărbaţi impune o doză

de 10 mg /săptămână acid alendronic.

Fosamaxul trebuie adiminstrat numai cu apă simplă cu cel puţin o jumătate de oră
înainte de masă după care bolnavul nu are voie să stea în poziţie culcat până după
servirea mesei.

Perioada de administrare este îndelungată întinzându-se de la 6 luni la 2 ani de

zile în funcţie de refacerea densităţii minerale osoase, determinată prin metodele de
evaluare cunoscute.

Actonel(comprimate de 35mg) asigură protecţie rapidă şi eficientă împotriva

fracturilor la nivelul întregului schelet încă din primul an de tratament.

De asemenea Actonel reduce semnificativ riscul fracturilor vertebrale şi

nonvertebrale după primele şase luni de tratament. Se administrează un comprimat de
35 mg o dată pe săptămână cu un pahar de apă cu 30 de minute înainte de masă. Şi în
cazul bifosfonaţilor asocierea de calciu şi vitamina D este benefică pentru bolnavi.

5.-Preparatele de fluor

Cele mai cunoscute sunt Osinul şi Tridinul. Acţionează prin fixarea fluorului la nivelul
hidrixiapatitei cu acţiune stimulantă asupra osteoblastelor dar mai slabă asupra mineralizării
osoase. Pentru începutul tratamentului sunt utile în primele 3-4 luni doze de 30-50 mg/zi
înainte de mese cu 20-30 de minute. Dozele mari sau tratamentul îndelungat pot determina o
fragilitate osoasă şi unele manifestări artro-sinoviale pseudoreumatice care cedează la
întreruperea tratamentului. Tridinul (Rottapharm) pare a avea efecte benefice în toate tipurile
de osteoporoză. Preparatul prezintă o combinaţie compatibilă şi activă de calciu, fluor şi
fosfor.

55
 Tratamentul curativ

Tratamentul igienodietetic

Exerciţiul fizic este util şi în tratamentul osteoporozei comune constituite.

Recomandările privind exerciţiul fizic trebuie adecvate vârstei şi capacităţii fizice limitate a
pacienţilor .Se recomandă mersul pe jos, pe distanţe iniţial mici, cu o creştere progresivă a
lor şi cu o intensificare a ritmului. Poate fi avut în vedere şi un program de kinetoterapie.
Alimentaţia va fi bogată în lapte şi derivaţi, adesea asociată şi cu un supliment de calciu.
Alimentaţia trebuie să fie echilibrată, evitându-se excesul de proteine care poate include o
creştere a excreţiei de calciu. Malnutriţia care poate accentua osteoporoza trebuie evitată.
Adoptarea unor măsuri speciale pentru a evita căderile trebuie avută în vedere,începând cu
îndreptarea factorilor de mediu.

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos al osteoporozei îşî propune să influenţeze în mod

favorabil procesul de formare şi remodelare osoasă, oprind pierderea osoasă şi stimulând
creşterea masei osoase cu mineralizarea osteoidului. La acest tratament se adaugă frecvent
şi un tratament simptomatic. Medicamentele folosite în tratarea osteoporozei se împart în
două clase, în funcţie de mecanismul lor de acţiune:

Medicamente antiresorbtive care inhibă resorbţia osoasă: estrogenii,

calcitonina, bifosfonaţii;

Medicamente care stimulează formarea osoasă: fluorura de sodiu şi androgenii

anabolozanţi .În tratamentul osteoporozei se ma folosesc în afară de cele prezentate mai
sus, calciul,diureticele tiazidice, vitamina D.

Alte tratamente

Sunt reprezentate de hormonul paratiroidian şi de ADFR (A = activare; D =

depresie;F = pauză-free; R = repetarea ciclului).Hormonul paratiroidian, în doze mici,
administrate intermitent are un efect anabolizant de ţesut osos prin stimularea osteoblastelor
şi poate creşte masa osoasă. ADFR este un tratament ciclic prin care s-ar putea controla
unităţile multicelulare osoase.

Tratamentul osteoporozei secundare (indusă de corticoizi)este diferenţiat în funcţie

de forma etiologică a osteoporozei. Mijloacele diminuării efectului lor negativ pe ţesutul osos
sunt:

menţinerea pacientului cu o doză minimă de cortizon;

56
 încurajarea exerciţiului fizic adausul de calciu şi vitamina D

asocierea tratamentului hormonal atunci când vârsta şi sexul pacienţilor impun acest
lucru

administrarea de Etidronat

administrarea de calcitonină

administrarea de fluorură de sodiu

Fizioterapia

Face parte din tratamentul simptomatic şi urmăreşte două obiective:

- tratamentul rahialgiei cronice

- ameliorarea funcţională, respectiv creşterea forţei musculare

Tratamentul durerii

Include diverse mijloace:- masajul, care ameliorează starea musculară şi stimulează

circulaţia prin hiperemizarea musculaturii şi activarea concomitentă a circulaţiei limfatice şi
venoase de întoarcere

electroterapia - acţionează analgezic şi este indicată de preferinţă în suferinţele

segmentale ale coloanei;

- termoterapia - împachetări cu parafină sau nămol – hidroterapia

- băi calde, cu sare 3%, băi hidroelectrice care au acţiune analgezică şi dereglare a
tonusului muscular

 - mijloace stabilizante ale trunchiului(corsete)

Ameliorarea funcţională se obţine prin gimnastică medicală zilnică, care este cel mai
important factor al tratamentului insuficienţei musculare în osteoporoză.

Pentru tratarea durerii sunt la dispoziţie mijloace medicamentoase

( AINS,miorelaxante, antidepresive, neuroleptice), mijloace fizioterapice şi balneologice. În
faza acută se recomandă repausul la pat, combaterea energică a durerii (inclusiv calcitonina
100 U.I. pe zi, 3-6 săptămâni, infiltraţii, termoterapie), purtarea unui corset elastic poate fi de
asemenea utilă. În faza cronică, este indicat un regim de solicitare intermitent (solicitare 2h,
repaus ½ore), gimnastică medicală, fizioterapie intensivă. Se începe totodată în funcţie de
dureri şi activitatea fizică: plimbări, înot, exerciţii izometrice, exerciţii de fortificare a
musculaturii abdominale şi spinale.

57
 Profilaxia osteoporozei

Ca definiţie a profilaxiei am putea spune că reprezintă însumarea mijloacelor şi

metodelor necesare evitării producerii bolii şi oprirea extinderii sale. Pentru realizarea acestui
lucru este foarte important ca orice persoană să aibă acces la informaţiile caracteristice bolii
pentru a diminua riscurile declanşării acesteia. Cea mai bună soluţie de a lupta împotriva
acestei maladii o reprezintă prevenţia. De asemenea, foarte importantă este schimbarea
radicală a stilului de viaţa: un regim alimentar sănătos, bogat in calciu şi vitamina D (se
recomandă calciu tuturor femeilor peste50 de ani), exerciţii fizice (5-10 minute zilnic de
sărituri cu coarda sunt suficiente pentru întărirea sistemului osos), moderaţie la alcool şi
renunţarea la fumat, creşterea nivelului de educaţie sanitară a populaţiei în privinţa
osteoporozei şi a factorilor săi de risc. Lipsa mişcării şi de exerciţiu are un efect de fragilizare
îndeosebi asupra părţii trabeculare a osului, alterându-i structura internă

Alimentaţia

Aportul de calciu

Acesta este foarte important pentru prevenirea şi stoparea osteoporozei. Osul pierdut
nu mai poate fi recuperat oricât s-ar creşte aportul de calciu. Pentru persoanele adulte se
recomandă un aport de cca. 1000 mg calciu/zi, iar pentru bărbații trecuţi de 65 de ani şi
pentru femeile în postmenopauza 1500 mg/zi. Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o
sursă bună de calciu, dar exista şi produse vegetale bogate în calciu - de exemplu cerealele
integrale, seminţele, legumele de culoare verde închis (brocoli). Dacă dieta este săracă în
calciu, se poate folosi un supliment. Expunerea la soare este necesară pentru formarea
vitaminei D la nivelul pielii. Această vitamină creşte absorbţia calciului din intestin. În
intervalul martie - noiembrie, o expunere de 15 minute a pielii feţei şi mâinilor de3-4
ori/săptămâna este suficientă pentru a obţine întregul necesar de vitamina D. În schimb, în
perioada noiembrie - martie, în ţara noastră lumina solară este prea slabă pentru a acoperi
necesarul. Având în vedere că vitamina D se găsește numai în alimente de origine animală,
în acest interval aportul din această vitamină va fi asigurat fie din produse lactate (un pahar
de lapte degresat asigura 50% din necesarul zilnic), fie din suplimente vitaminice.

Suplimente nutritive

Pentru a preveni efectele devastatoare ale acestei boli, se recomandă o dietă

echilibrată, cu multe produse lactate şi vegetale, care asigură necesarul de calciu, vitamine
şi proteine în funcţie de vârstă. Suplimentul de calciu este recomandat de fiecare dată când
necesarul zilnic nu este asigurat prin alimenaţie. O atenţie deosebita se acordă perioadei de
postmenopauza, când necesarul de 13oomg este rar asigurat prin aportul alimentar. În afară
de calciu şi vitamina D, se consideră că vitamina K, vitamina C şi vitamina B6 deţin un rol

58
semnificativ în stimularea formării osoase calitative şi în menţinerea capitalului osos.
Cantitatea necesară de calciu pe zi în diferite perioade ale vieţii

•copii=800-900mg/zi;

•pubertate=1.000-1.200mg/zi;

•femei, vârsta 20-45 de ani: 1.000 - 1.100 mg/zi;

•femei gravide şi care alăptează copii: 1.200 - 1.500 mg/zi;

•femei peste 45 de ani: 1.500 mg/zi;•bărbaţi până la 60 de ani: 1.000 - 1.200 mg/zi;

• bărbaţi peste 60 de ani: 1.400 - 1.500 mg/zi. În ceea ce priveşte copiii, cercetarea
unui eşantion de peste 4.000 de elevi arată (în 2000)faptul că 70% dintre ei nu au asigurată
cantitatea zilnică necesară de calciu, 18% din categoria de vârsta 15-19 ani fumează, iar
pentru 20% din aceeaşi categorie de vârstă alcoolul reprezintă o obișnuință - ştiut fiind faptul
că fumatul şi consumul de alcool sunt factori de risc în osteoporoza.

Exerciţiul fizic

Este un adjuvant esenţial al dietei şi terapiei antiosteoporotice. Osul este un ţesut viu,
cu metabolism activ, care se află în continuă schimbare şi regenerare iar exerciţiul este vital
pentru această activitate. În urma unei activităţi fizice specifice de o durata de 20-30 de
minute,de 3 ori pe săptămâna ne putem bucura de următoarele beneficii:

- menținerea si chiar creșterea -între anumite limite a densității masei osoase (deși
densitatea masei osoase la vârsta a treia depinde de masa osoasa acumulata în tinerețe prin
activitate fizică);

- prevenirea dezvoltării atitudinii specifice osteoporotice (spate rotund), reducerea

durerii,menţinerea mobilităţii şi astfel, desfăşurarea mai uşoară a activităţilor uzuale;- cele
mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale(purtarea unor greutăţi);

- îmbunătăţirea coordonării şi echilibrului, scăzând riscul de a cădea şi de a suferi

fracturi;

- de exemplu mersul pe jos, urcarea scărilor, chiar şi simpla ridicare din pat şi statul
în picioare câteva ore pe zi. Înotul este mai puţin eficient, dar e oricum mai bun decât nimic.
Mişcarea este indispensabilă bunei funcţionări a organismului. In afara relaxării pe care o
induce, bunei circulaţii a sângelui în organism, reprezintă şi baza dezvoltării unui sistem osos
puternic. De aceea exerciţiile fizice trebuie integrate în programul nostru de zi cu zi, fiind în
special necesare acelor persoane predispuse la sedentarism din cauza naturii serviciului. La
persoanele în vârsta, chiar şi exerciţiile moderate, cum ar fi plimbarea şi gimnastica, ajută la
menţinerea tonusului muscular, a posturii, a echilibrului şi astfel se reduce riscul de fracturi.

59
O oră de mers pe teren plat, o jumătate de oră de dans lent, clasic, sunt activități care menţin
o masă osoasă normală, fiind recomandate în special persoanelor vârstnice, cu patologii
asociate. Exerciţiile care implică susţinerea propriei greutăţi corporale sunt singurul tip care
stimulează partea de formare a osului din ciclul continuu de înlăturare a vechiului ţesut, de
reînnoire şi remodelare a acestuia. Nici o doză de calciu, de vitamina D sau de THS nu
poate compensa lipsa exerciţiului de susţinere a greutăţii corporale. Efectele benefice
adiacente sunt la fel de importante: tonus crescut, menţinerea"stimei de sine", relaxare.

60
 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN PREVENIREA ŞI TRATAREA BOLNAVULUI CU
OSTEOPOROZĂ

Cele şase elemente care dau sens vieţii profesionale de asistent medical, conform
Virginiei Henderson:

Scopul profesiei este de a ajuta pacientul să-şi conserve sau sa-şi restabilească
independenţa în aşa fel încât el sa-şi poată satisface nevoile prin el însuşi.

Obiectivul activităţii profesionale este “beneficiarul”, adică persoana sau grupul

de persoane spre care se îndreaptă activitatea.

În atingerea obiectivului se ţine cont de faptul că individul bolnav sau sănătos

formează un tot cu nevoi comune tuturor fiinţelor umane, dar şi de faptul că manifestarea
nevoilor este diferită de la un individ la altul.

Rolul profesiei desemnează rolul social Rolul asistentei este de suplinire a

independenţei, în așa fel încât persoana să îşi poată satisface cerinţele mai uşor şi fără
handicap

Sursa de dificultate - dificultăţile întâlnite la pacienţi (care pot pune persoana în

incapacitatea de a răspunde la una din nevoile sale), sunt cauzate de o lipsă, cum ar fi:lipsa
de forţă, lipsa de voinţă sau cea de cunoştinţe.

Intervenţia aplicată persoanei: va fi orientată asupra lipsei şi constă în a spori

independenţa persoanei.

Consecinţele reprezintă rezultatul obţinut, ameliorarea dependenţelor sau câştigarea

independenţei, atingerea scopului.

Asistenta medicală are un rol important în tratarea osteoporozei. Aceasta are ca scop
informarea persoanelor predispuse la osteoporoză în vederea evitării declanşării bolii, sau în
cazul osteoporozei deja instalate, aceasta va încerca alături de bolnav prevenirea unei
eventuale fracturi. Ţinând cont de importanţa unei alimentații corespunzătoare în vederea
profilaxiei osteoporozei, asistenta medicală va explica pacientului necesitatea respectării
unei diete,ajutându-l totodată şi în organizarea acesteia. Tot în atribuţiile nursei intră şi
îndrumarea pacientului spre efectuarea unor exerciţii zilnice pentru menţinerea unui schelet
cât mai rezistent. Asistenta medicală va respecta indicaţiile medicului în aplicarea unui
tratament corespunzător şi va oferi toate indicaţiile necesare în vederea continuării
tratamentului din momentul în care bolnavul va părăsi spitalul. Principalele îndatoriri ale
nursei în perioada spitalizării bolnavului cu osteoporoză constau în:

61
 Menţinerea curăţeniei la nivelul salonului, a mobilierului şi componentelor existente;

Pregătirea patului;

Dezinfecţia;

Igiena bolnavului;

Dezinfectarea obiectelor şi materialelor utilizate în activitatea de îngrijire;

Pregătirea instrumentarului chirurgical pentru sterilizare;

Observarea şi supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative (respiraţie, puls, T.A. etc)

Să prevină complicaţiile postoperatorii, asigurarea securităţii bolanvului;

Să facă tot posibilul satisfacerii celor 14 nevoi fundamentale;

Să stabilească obiective de îngrijire

Să planifice şi să organizeze intervenţiile în funcţie de priorităţi

În acordarea îngrijirii, să ţină cont de resursele pacientului în vederea recâştigării

independenței, conform obiectivelor fixate;

Să pregătească pacientul pentru ieşirea din spital, informându-l asupra regimului de

viaţă, alimentar, efort, riscuri, etc

Să-şi autoevalueze acţiunile desfăşurate în stagiile practice

Să realizeze acţiuni educative în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerii gradului

de sănătate 

Nutriţia 

Necesarul de calciu recomandat variază în funcţie de vârstă şi este cuprins între

1000 – 1300 mg /zi, fiind mai crescut la copii, vârstnici, femei gravide şi în perioada de
lactaţie. Aportul zilnic al populaţiei, în general este mult sub aceasta valoare. Cele mai
importante surse alimentare de calciu sunt:legume, fructe (varză, pătrunjel, fasole, portocale,
grapefruit)mac, nuci, alune, soia, linte, oua produse lactate (lapte, iaurt, sana, brânzeturi / o
cana de lapte conţine 250 mg calciu)alimentaţie: 300 g de caşcaval (în caz de colesterol
normal), 400 g de telemea, 800 ml lapte dulce sau 4 iaurturi obişnuite sunt exemple de doză
zilnică de calciu. Trebuie menţionat faptul că orice derivat de lapte conţine calciu, nu doar
laptele dulce, care uneori poate fi greu de tolerat.

Vitamina D

Expunerea la lumina soarelui, respectiv alimentele bogate în vitamina D asigura

necesarul organismului, favorizând absorbţia calciului. Această vitamina creşte absorbţia

62
calciului din intestin. La vârstnici, poate totuşi apărea o carenţă,care se compensează prin
supliment de vitamină D. Proteina este necesară absorbţiei calciului, dar excesul poate
aduce riscul favorizării osteoporozei. Dieta echilibrată, bogată în calciu este deci
indispensabilă prevenirii osteoporozei Fumatul este interzis!Repausul la pat Din momentul
producerii unei fracturi până la recuperarea fizică a pacientului,repausul la pat este
obligatoriu. În momentul observării unor îmbunătățiri a recuperării fizice a pacientului, vor fi
indicate exerciţii în scopul recuperării funcţiilor scheletului. 

Pregătirea pentru examene paraclinice

În vederea efectuării examenelor paraclinice, asistenta medicală va oferi pacientului

o pregătire fizică şi totodată psihică.

Pregătirea psihică: este foarte importantă comunicarea nursei cu pacienţii pe care îi

are în îngrijire, de aceea asistenta medicală va stabili o legătură prin care va câştiga
încrederea bolnavului permiţând înlesnirea relaţiilor de comunicare cu acesta. I se va explica
bolnavului necesitatea efectuării examenului şi tehnica folosită,cerându-i-se să coopereze.

Pregătirea fizică: constă în deplasarea şi poziţionarea corespunzătoare efectuării

investigaţiilor, sau pregătirea materialelor necesare unei puncţii biopsii osoase
şi poziţionarea corectă a bolnavului pentru aceasta, etc.

Supravegherea bolnavului

Supravegherea bolnavului constă in urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, precum şi

a comportamentului şi a atitudinii sale faţă de situaţia patologică în care se află. În ceea ce
priveşte comportamentul bolnavului se vor urmării:

Poziţia bolnavului în pat

Starea psihică a acestuia (depresie, teamă, agitaţie, oboseală,etc)

Apetitul şi respectarea dietei

Somnul bolnavului

Prevenirea căderilor Osteoporoza slăbeşte oasele şi acestea se fracturează mult mai

uşor.

Iată câteva măsuri de prevenire a acestei situaţii nedorite :

Reducerea riscului de cădere la domiciliu

Montarea balustradelor solide la toate scările, precum şi mânere de care să se

poată prinde la baie.

Acoperirea podelelor alunecoase cu covoare sau mochetă.

63
 Păstrarea ordinii în casă şi înlăturarea obiectelor căzute pe jos, mai ales bucăţile de
sfoară, aţă, cabluri electrice, de telefon, etc.

Montarea telefoanelor în cât mai multe încăperi pentru ca ajutorul sa fie cât mai
uşor de solicitat în cazul unui accident.

Pacientul să fie echipat cu îmbrăcăminte şi încălţăminte care conferă siguranţă

maximă.

Să poarte încălțăminte care sprijină bolta plantei şi cu tălpi nealunecoase, dar fără
tălpi din cauciuc (tenişi) pentru că sunt atât de aderente încât va pot dezechilibra.

Hainele, capoatele şi paltoanele să fie suficient de scurte ca să nu facă pacientul să

se împiedice când urcaţi scările.

Păstrarea echilibrului

În cazul observării unei nesiguranţe în timpul mersului, este indicată folosirea

unui baston.

Poziţionarea articolelor de bucătărie cât mai la îndemână.

Controlul auzului şi vederii

Dacă este cazul, folosirea unor ochelari şi a unui aparat auditiv. Iluminarea cât
mai bună a întregii case.

În caz de cădere, mişcările vor fi lente şi se vor evita forţarea braţului sau a piciorului
lovit. În cazul unei suspiciuni de fractură, se va evita mişcarea şi nu se va permite nimănui
această acţiune până la sosirea ajutorului medical.

Bibliografie:

1. Ionica Elena-

64
Cursul de Biochimie Medicala

2. Dragan I.-

Osteoporoza

, ed. Bogdana;3. Gomez I.-

Totul despre osteoporoza

, ed. Polimark ;4. Mihai Carina-

Osteoporoza;

5. Radulescu E.-

Osteoporoza: cauze si prevenire

;6. http://www.emedonline.ro/afectiuni/view.article.php?
category=15&article=62&page=07.http://www.terapii-
naturiste.com/remedii_naturiste/osteoporoza.htm8. http://www.doctor.info.ro/in_lupta_cu_ost
eoporoza.html9.http://www.diperia.ro/articole/osteoporoza/10.://www.mariestopes.ro/servicii_
pentru_femei/osteoporoza-103-3003-
ro.html11.http://www.sanatate.org/boli/osteoporoza.php12.http://ro.wikipedia.org/wiki/Osteop
oroz%C4%8313

65