AITAEIJI

EJUNATU1XII

1-3

Anul XVI (LV), serie nouă, nr. 1-3,

ianuarie-martie 2005

EDITURA MITROPOLIEI BANATULUI

 Altarul Banatului
Revista teologică a Arhiepiscopiei Timişoarei, a Episcopiei Aradului,
Episcopiei Caransebeşului, Episcopiei Gyulei şi Episcopiei Vârşeţului

XVI (LV), 1-3________________________________ ianuarie-martie 2005

C U P R I N S

EDITORIAL

Unitatea credinţei şi legătura păcii.......................................................................... 3

STUDII

Prot. dr. IOAN BUDE: Cina cea de Taină - ritual euharistie sau cină pascală
iudaică?....................................................................................................................... 7
Pr. drd. CONSTANTIN BOC: Accepţiunea creştină privind timpul şieshatologia 14
Pr. lect. dr. CONSTANTIN I. BĂJĂU: învăţături de credinţă în Cuvântările
Sfanţului Grigorie Teologul la praznicele îm părăteşti.......................................... 28
Pr. lect. dr. EUGEN JURCA: Libertatea şi responsabilitatea în abordarea analitic -
existenţială.................................................................................................................. 39
STELA ŞERBAN: Icoana, o teologie în im agini.................................................. 57
Pr. prof. dr. NICOLAE BELEAN: Cântarea cultică în lumina vechilor manuscrise
m uzicale...................................................................................................................... 60
Pr. prof. dr. VASILE MUNTEAN: Zamolxe în viziunea unor autori creştini... 67
Pr. dr. IOAN OCTAVIAN RUDEANU: Iancu de Hunedoara - ultimul cruciat
al Europei.................................................................................................................... 70
Pr. ADRIAN CAREBIA: Cadrul general al timpului Reformelor în Europa secolului
al X V I-lea................................................................................................................... 77

PAGINI PATRISTICE

SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN: Cuvânt de laudă la preacinstita Adormire

a Maicii Domnului (traducere din limba greacă de arhim. SILUAN MĂNUILĂ) 85

PROBLEME PASTORALE

Pr. NICOLAE STREZA: Familia preotului - mijloc esenţial de pastoraţie 90

 URME DIN TRECUT

Pr. IONEL POPESCU: Relaţiile religioase şi culturale între comunităţile evreieşti

şi confesiunile creştine din Banat în secolele X V III-X IX ..................................... 98
IOAN OLĂRESCU: Prot. dr. Gheorghe Cotoşman (1904-1977). O viaţă închinată
slujirii Bisericii şi istoriografiei..................................................................................121
Pr. DANIEL OTESCU: Protopopul Dimitrie Petrovici-Stoichescu, figură mar­
cantă a Revoluţiei de la 1848 din B anat.................................................................... 129
Prof. DAN POPESCU: Valeriu Branişte - strălucit ziarist şi om p o litic .............. 135
CRISTEA SANDU TIMOC: Sfântul Nicodim V lahul.............................................155
Dr. GERHARDT HOCHSTRASSER: Amintire dureroasă din Valea Caraşului 158

NOTE ŞI COMENTARII

Pr. GHEORGHE CRISTESCU: Ateismul de ieri şi de azi...................................... 159

Dr. MIRCEA V. HOMESCU: Biblia ca literatură metaforizată............................. 164

CRONICA BISERICEASCĂ

întâlnirea grupului de lucru permanent de bioetică al Comisiei Biserică -

Societate a Conferinţei Bisericilor europene. Săptămâna de rugăciune pentru
unitatea creştină.Apel la ajutorare. Nou Secretar de Stat pentru Culte. Conferinţă
Mondială de Misiune. Pregătirea Adunării generale a Consiliului Ecumenic al
Bisericilor. întâlnire. Adunare ecumenică europeană. întâlnirea Conferinţelor
episcopale din sud-estul Europei. Restiturirea moaştelor a doi sfinţi. Premise
pentru reluarea dialogului. Descoperire în Ţara Sfântă. Abandonul în fam ilie 167

PREZENTĂRI BIBLIOGRAFICE

Stelian Brezeanu, O istorie a Bizanţului, Editura Meronia, Bucureşti, 2004,

386 p. (pr. V. Muntean); Teresia B. Tătaru, Liceu - cimitir al tinereţii m ele...,
Editura Gutinul, Baia Mare, 1998, Anii noştri de şcoală. Sovietizarea 1948-
1956, Criterion Publishing, 2004 (Daniel Chira); Pr. prof. dr. Vasile Muntean,
Istoria creştinătăţii de la Hristos până la Reformă, Editura Sophia, Bucureşti,
2004, 430 p. (E. Popa); Pr. dr. Mircea-Florin Cricovean, Idei dogmatice în
Epistolele Sfântului Vasile cel Mare, Editura Emia, Deva, 2004,296 p. (pr. prof.
dr. V. Muntean); Aspazia Oţel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne,
Editura Axa, Botoşani, 2004, 435 p. (Iulia Maria Cojerean)............................... 174
 ÎNVĂŢĂTURI DE CREDINŢĂ ÎN CUVÂNTĂRILE SFÂNTULUI
GRIGORIE TEOLOGUL LA PRAZNICELE ÎMPĂRĂTEŞTI

■Pr. lect. dr. CONSTANTIN I. BĂJĂU

Sfântului Grigorie din Nazianz creştinătatea i-a atribuit numele de „Teologul“ 1,

pentru profunzimea gândirii sale, pentru claritatea, exactitatea şi corectitudinea
exprimării şi formulării dogmei creştine. El a lăsat o vastă operă literară, din care
cuvântările rostite în faţa credincioşilor reprezintă cea mai valoroasă contribuţie a
sa în teologia creştină. In cele ce urmează vom analiza o parte din aceste cuvântări,
pentru bogăţia de idei a conţinutului lor, pentru modul în care este înfăţişată în ele
învăţătura ortodoxă a Bisericii.
între cele 45 de cuvântări se numără şi cele la Praznicele împărăteşti, purtând
numerele 38, 39, 41, 45. Preocupările teologilor români pentru traducerea acestora
nu sunt deloc noi, dovedind astfel valoarea lor. Iar mai înainte de a apărea în volum,
au fost publicate în revistele teologice româneşti2.
Cuvântarea la Naşterea Domnului a fost rostită la 25 decembrie 380, la
Constantinopol, iar cea de la Cincizecime, în ziua de Rusalii a anului 381, în acelaşi
loc. Cuvântarea la Sfintele Paşti este una din ultimele cuvântări, din anul 385, fiind
rostită în Arianz, iar cea la Sfintele Lumini din anul 381, este închinată praznicului
Botezului Domnului.
Teodicee. Teognosie. Cuvântările studiate dezvăluie preocuparea Slanţului Grigorie
Teologul de a vorbi despre Dumnezeu în termeni teologici aleşi cu grijă. Ele reprezintă
o continuare a învăţăturii sale de ansamblu. Aşa cum se ştie, adversarii cei mai de
temut ai Bisericii erau în vremea respectivă eunomienii, sau anomeii, arieni extremişti,
care susţineau că natura divină este deplin accesibilă omului, nerecunoscând totodată
Dumnezeirea Fiului. Aceştia acordau raţiunii un credit nelimitat3.

1 Introducere la volumul Sfântului Grigorie din Nazianz, O pere dogmatice, traducere din limba
greacă, studii şi note pr. dr. Gheorghe Tilea, Editura Herald, Bucureşti, 2002, Cuvântări la Praznicele
împărăteşti, p. 5 (am prescurtat numele fiecărei cuvântări astfel: Cuvântare la Naşterea Mântuitorului;
Cuvântare la Sfintele Paşti; Cuvântare la Cincizecime; Cuvântare la Sfintele Lumini, traducerea fiind
indicată prin cuvântul „trad.“; am folosit ediţia textului original în limba greacă: Ellines Pateres tis
Ekklisias (P ărinţi Greci ai Bisericii, prescurtat PGB), voi. 27, Editura Grigorie Palama, Tessalonic,
1977, ediţia completă a operei Sfântului Grigorie din Nazianz, voi. 5).
2 Cuvântarea a 41-a la Rusalii, traducere de pr. Gh. Tilea, în rev. „Glasul Bisericii“, nr. 5-6/1962,
pp. 441-447; Cuvântarea a 38-a: La Arătarea lui Dumnezeu sau la Naşterea Domnului, traducere de pr.
G. Tilea, în rev. „Glasul Bisericii“, nr. 1-2/1962, pp. 12-23; Cuvânt despre Sfintele Paşti, trad. de
Daniil Stoenescu, în „Altarul Banatului“, an VI (XLV), nr. 7-9/1995, pp. 128-130.
3Nicolae V. Stănescu, Teologie şi viaţă la Sfântul Grigorie din Nazianz, în rev. „Mitropolia Olteniei“,
an XIV, nr. 1-2/1962, ianuarie-februarie, p. 5.
învăţături de credinţă în Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul la praznicele împărăteşti 29

Combătând erorile, în Cuvântările praznicale, Sfântul Părinte abordează ideea

urcuşului duhovnicesc. Vorbind despre atributele divine, spune că Dumnezeu „a
fost, este şi va fi pururi“4. Aceste cuvinte sunt capabile să exprime timpul, cum
oamenii îl percep şi cum firea omenească „mereu curgătoare“ îl înţelege. Dumnezeu
există însă „de-a pururi“, cuprinzând într-însul totul, ca Unul ce îşi are existenţa
fără de început şi fără de sfârşit, asemenea unui ocean, nesfârşit, nemărginit5. Sfântul
Părinte este convins că mintea omenească poate întrezări ceva, chiar „nedesluşit şi
sărăcăcios“ din cele referitoare la Dumnezeu, întocmai ca o „licărire de adevăr“,
care nu poate fi înţeleasă întru totul, căci este prea puternică şi ne „străfulgeră“.
învăţătura Sfântului Grigorie Teologul este un îndemn permanent spre desăvârşire
creştină, ce înseamnă un urcuş duhovnicesc în cunoaşterea lui Dumnezeu, Care se
descoperă astfel oamenilor, atrăgându-i spre Sine, fără să rămână transcendent. Prin
ceea ce creştinul nu înţelege despre Dumnezeu, ajunge să îl dorească şi mai mult,
luptă să se curăţească de patimi şi astfel urcă pe drumul îndumnezeirii, atras de
Acesta. Iar dintre păcatele ce zădărnicesc strădania creştinului, este_ amintită
deznădejdea, care îi retează elanul spiritual şi îl opreşte din drumul său. în fine, în
acest proces, pe treapta cea mai înaltă, spune Sfântul Grigorie Teologul, stă unirea
cu Dumnezeu, cunoaşterea Lui „în măsura în care cunoaşte El acum pe cei
cunoscuţi“6.
Se subliniază şi atributul nemărginirii firii dumnezeieşti şi neputinţa minţii noastre
de a o cuprinde. Căci „ceea ce este în Sinea Sa Cel de natură simplă, rămâne de
necercetat, fiindcă evident nu simplitatea îi este natura“7. Cât despre veşnicie, se
precizează că Dumnezeu nu este nici în timp, nici parte din timp. Atributul veşniciei
rămâne cu neputinţă de apreciat de oameni, iar mişcările aştrilor cerului, la care noi
ne raportăm în calculul timpului, nu sunt altceva decât rezultatul legilor naturii create
de înţeleptul Făcător al lor. în episodul urcuşul lui Moise pe muntele Sinai vedem pe
Dumnezeu ca necuprins cu mintea, care rămâne legată ca în nişte lanţuri de cele
materiale. De aceea, vedem că nu putem cugeta la Dumnezeu decât în măsura în
care El se coboară din înălţimea Sa8.
Dumnezeu-Creatorul. Atributul bunătăţii divine este arătat cu evidenţă în actul
creaţiei lumii, atât a celei nevăzute, cât şi a celei văzute. Prin actul creaţiei, bunătatea
lui Dumnezeu se revarsă în afară şi tot mai multe fiinţe devin părtaşe acestei
binefaceri. Fiindcă, spune Sfântul Grigorie Teologul, „aceasta este firea bunătăţii
supreme“9.
Sfântul Părinte vorbeşte mai întâi despre crearea puterilor îngereşti, a îngerilor,
pe care îi numeşte duhuri cugetătoare şi a căror fire este „foc nematerial şi netrupesc“,
diferiţi de oameni, săvârşind numai binele, aflaţi în imediata apropiere a lui
Dumnezeu, primindu-şi lumina de la Acesta. Sunt amintiţi şi îngerii cei răi, având
căpetenie pe Lucifer şi alcătuind „puterile răzvrătite“, ce fug de bine10. După crearea

4 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 44, trad.,p. 23.

5 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 156, trad., p. 63.
6 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 46, trad.,p. 24.
7 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 158, trad., p. 64.
8 Ibidem, PGB, 27, p. 174, trad., p. 71.
9 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 48, trad., p. 25.
111 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 162, trad., pp. 65-66.
 Altarul Banatului

lumii văzute, Dumnezeu a creat lumea nevăzută, a dat naştere celei materiale, care
reprezintă un „amestec din cer şi din pământ“ şi care este caracterizată printr-o
armonie a părţilor, chiar dacă natura acesteia, fiind sensibilă, este cu desăvârşire
străină de cea a Creatorului".
Antropologie. în cuvântările studiate găsim pe larg dezvoltate teme de
antropologie creştină. Sfântul Grigorie Teologul face o permanentă referire la om,
ţinta predicii şi a propovăduirii sale12, asupra căruia îşi îndreaptă toată atenţia şi pe
care se străduieşte să îl ridice din starea de delăsare morală în care se găsea.
Cuvântările sale au marele merit de a învăţa pe ascultători tot ceea ce este mai
important despre crearea omului şi despre căderea lui în păcat, convingându-i de
necesitatea întrupării Domnului şi de posibilitatea mântuirii oferită de Jertfa Sa
izbăvitoare.
Omul este înţeles ca rod al bunătăţii şi înţelepciunii Cuvântului. El este dovada
de netăgăduit a „bogăţiei bunătăţii dumnezeieşti“. Este un amestec din două firi,
văzută şi nevăzută, care a primit de la Dumnezeu suflare de viaţă, adică suflet raţional
şi chip al Acestuia. Odată cu crearea sa, el este aşezat de Dumnezeu să fie împărat
pe pământ, fiind în acelaşi timp „pământesc şi ceresc, trecător şi nepieritor.. între
măreţie şi smerenie, duh şi carne“13. Are în el deopotrivă harul şi mărirea, preamărind
pe Binefăcătorul său, ca un „vieţuitor aici jos şi mutător pretutindeni“, îndumnezeit
chiar prin faptul că tinde neostenit spre Dumnezeu. Căci acesta este, învaţă Sfântul
Părinte, rostul nostru pe pământ, să avem nădejdea că, după ce ne vom desface în
cele din care am fost alcătuiţi, Dumnezeu le va aduna iarăşi laolaltă, la învierea de
obşte. Iată rezumată într-o sinteză fericită şi inspirată, atât crearea, cât şi menirea
omului pe pământ şi în perspectiva sa eshatologică, arătând geniul teologic şi
măiestria sa cu care întrebuinţează cuvântul, spre a-i învăţa pe creştinii săi şi pe cei
din toate timpurile rostul lor în această lume.
Un alt aspect al antropologiei creştine, asupra căruia Sfântul Părinte se opreşte,
este cel al existenţei liberului arbitru din om, a voinţei sale libere, dovadă a
apartenenţei la lumea raţională. Lupta omului cu păcatul şi reuşita acestei lupte sunt
rezultat nu numai al harului divin, ci şi al liberei noastre alegeri14. Totodată, Adam
fiind aşezat în rai, primeşte o viaţă lipsită de meşteşuguri, de îmbrăcăminte, dar şi de
apărare. Primeşte şi cea dintâi lege, rezumată în porunca binecunoscută de a nu
mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului15. Sfântul Grigorie Teologul dă o
semnificaţie duhovnicească a pomului acestuia în sensul că el nu era aşezat de
Creatorul tuturor cu un scop rău în sine, căci era bun, dar cu condiţia ca Adam să
mănânce din roadele lui doar la vremea potrivită. în spiritulaceleiaşi tâlcuiri
duhovniceşti, înţelege prin acel pom virtutea contemplaţiei,theoria, la care nu pot

11 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 52, trad., p. 26.

12 Şi în opera sa poetică întâlnim aspecte ale antropologiei. De pildă, în poemul numit Despre căile
vieţii, Sfântul Grigorie Teologul spunea despre om că nimic nu este mai trecător decât el (pr. prof. Ioan
G. Coman, T risteţea poeziei lirice a Sfântului G rigorie din N azianz, Bucureşti, 1938, p. 23).
13 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 54, trad., p. 27.
14 Drd. diac. Marin Sava, Profilul teologului după Sfântul Grigorie din Nazianz, în rev. „Studii
Teologice“, seria a Il-a, an XXI, nr. 5-6/1969, mai-iunie, p. 392.
15 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 166, trad., p. 67.
Învăţături de credinţă în Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul la praznicele impară teşti

ajunge decât cei care „sunt desăvârşiţi după firea lor“. Căci el rămâne oprit doar
pentru ceilalţi, simpli şi lacomi de poftă16.
O altă temă, inserată în Cuvântările menţionate, este căderea în păcat a
protopărinţilor şi urmările acestui fapt. Se aminteşte de invidia diavolului, care aduce
vătămare femeii, ce era mai slabă, uitând repede porunca dată de Dumnezeu. Şi
astfel, omul ajunge să fie „răpus de gustarea cea amară“, fiind izgonit din rai şi de la
Dumnezeu. Dar consecinţa cea mai gravă rămâne pedeapsa cu moartea, văzută tocmai
ca o „curmare a păcatului“ şi ca o stavilă, pentru ca răutatea să nu fie ea însăşi fără
de moarte, şi dovedind astfel iubirea de oameni a lui Dumnezeu. în fine, enumeră
apoi consecinţele păcatului primilor oameni, aşa cum se constată în timp şi sunt
oglindite în viaţa oamenilor, având un impact profund asupra vieţii lor sociale. în
acest sens, trebuie să menţionez că răutatea omenească a adus cu ea felurite
ameninţări, plăgi, incendii, măceluri, idolatrii, rezumate sub numele cuprinzător de
boli ale omenirii. Iar prin pedepsele date de Dumnezeu, când intervine în istorie, El
a urmărit tocmai „strivirea răutăţii“ oamenilor17.
Sfânta Treime. învăţătura Sfântului Grigorie Teologul despre Sfânta Treime, în
spiritul celei mai curate ortodoxii, este pe larg explicată în lucrările lui dogmatice.
Dogma Sfintei Treimi, fundamentul religiei creştine, fusese grav alterată de eretici,
dar Sfântul Părinte, „organul cel mult glăsuitor, alăuta cea bine alcătuită, fluierul şi
vioara cea dulce răsunătoare, cu praştia dumnezeieştilor sale cuvinte“, i-a împrăştiat
pe aceştia de la turma lui Hristos, pe care a păzit-o în păşunea Treimii18. îşi însuşeşte
întru totul baza triadologică a Sfanţului Vasile cel Mare, continuând lucrarea de
consolidare a sistemului teologic, tâlcuind şi lămurind termenii, până să ajungă la
deofiinţimea celor trei Persoane Treimice19. în cuvântările studiate ea este pe scurt
expusă, fară a intra în detalii. Şi atunci când el vorbeşte despre Dumnezeu, înţelege
trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Dumnezeirea nu se „revarsă“ dincolo de
Aceste trei Persoane şi nici nu se reduce la una dintre ele, evitându-se astfel extremele
politeismului şi iudaismului20. Sunt combătute şi erorile lui Sabelie, care amesteca
Persoanele Treimice, sau ale lui Arie. Este mărturisită cu tărie credinţa într-un singur
Dumnezeu Tatăl, din Care sunt toate, într-un singur Iisus Hristos, prin care sunt
toate şi într-un singur Duh Sfânt, în Care sunt toate21. Fiul provine din Tatăl pe calea
naşterii, Duhul pe calea purcederii22, iar Tatăl este nenăscut23.
învăţătura despre Sfântul Duh şi combaterea ereticilor pnevmatomahi.
învăţătura despre cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi se regăseşte mai ales în
Cuvântarea rostită la Cincizecime, în anul 381, pe când Sfântul Părinte se afla la
Constantinopol. Această Cuvântare nu poate fi despărţită de contextul întregii sale
gândiri teologice şi nici de împrejurările în care ea a fost rostită. Căci din acelaşi

1,3 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 56, trad., p. 28.

17 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 168, trad., pp. 68-69.
18 Prof. Nicolae Petrescu, învăţătura despre preoţie după Sfântul Grigorie din Nazianz fi chipul de
preot al lui însuşi, în rev. „Mitropolia Olteniei", an XVIII, nr. 5-6/1966, mai-iunie, p. 397.
19 Stilianos Papadopoulou, Patrologie, voi. II, Atena, 1990 (în limba greacă), p. 503 şi urm.
20 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 160, trad., p. 65.
21 Cuvântare la Sfintele Lumini, PGB, 27, pp. 90-92, trad., p. 47.
22 Hristos Andrutsos, Dogmatica Bisericii O rtodoxe de R ăsărit, ediţia a doua, Editura Steaua,
Atena, 1956, în limba greacă, p. 82.
23 Cuvântare la Sfintele Lumini, PGB, 27, p. 92, trad., p. 48.
21 Altarul Banatului

interval de timp sunt şi cele Cinci vestite Cuvântări teologice, din care ultima se
referă la Sfântul Duh, cuvântări binecunoscute şi care se ştie că au adus Sfântului
Părinte supranumele de Teologul. De aceea şi valoarea lor este nepreţuită. însă se
cuvine să subliniem că ceea ce Sfântul Grigorie Teologul a exprimat în cea de-a 5-a
Cuvântare teologică a sa într-o formă mai elaborată, a fost rostit apoi în cadrul mai
larg oferit de Sărbătoarea Rusaliilor din acelaşi an 381, într-o formă predicatorială
mai elevată. Fiindcă ideea de teologie şi de teolog nu poate fi despărţită de cea a
lucrării Duhului. Sau, cum spunea Diadoh al Foticeii, este teolog numai „acela care
învaţă despre Dumnezeu, fiind învăţat de Duhul Sfânt“24.
Cea de-a 5-a Cuvântare teologică a fost rostită în modesta capelă „învierea“ din
capitala imperiului, devenită centrul ortodoxiei şi este intitulată „Despre Sfântul
Duh“, apărând dumnezeirea Celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi împotriva
rătăcirii propovăduite de ereticii pnevmatomahi. „Luptătorii împotriva Duhului
Sfânt“, cum mai erau numiţi aceştia, reprezintă o ramură a ereziei ariene care, deşi
admitea dumnezeirea Fiului, nu accepta pe cea a Duhului, acuzând pe Sfântul Părinte
că le aduce un Dumnezeu străin de Sfânta Scriptură. în realitate, argumentaţia acestuia
este profund scripturistică, demonstrând forţa inegalabilă a gândirii sale teologice,
ce ştie să apeleze şi la o argumentaţie logică, dar care mai ales izvora din căldura
unei inimi creştine fierbinţi. Urmând pe scurt principalele puncte ale celei de a 5-a
Cuvântări teologice, le vom recunoaşte şi în Cuvântarea de la Cincizecime.
Este formulată aici cu precizie deofiinţimea Persoanelor. Se atrage atenţia asupra
dificultăţii vorbirii despre Dumnezeu şi se cere ajutorul Lui25. A tăgădui dumnezeirea
Duhului este acelaşi lucru cu a tăgădui dumnezeirea Tatălui şi a Fiului, cu care El
este deofiinţă. Iar a spune despre Duhul că nu este „de la început“, considerându-L
o creatură, este un sacrilegiu. Căci, „dacă Duhul nu era de la început, atunci s-a
aşezat în acelaşi rând cu mine, deşi puţin mai înainte de mine“26.
Revenind la Cuvântarea praznicală, rostită în acel an zbuciumat 381, când la
Sinodul al Il-lea Ecumenic, condus de Sfântul Grigorie Teologul, ereticii
pnevmatomahi au fost condamnaţi, subliniem legătura pe care el o face aici între
sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh şi „împlinirea nădejdii“ neamului omenesc. Căci
acum încep „activităţile Duhului“. Se face o corelaţie directă între capacitatea
predicatorului de a se adresa creştinilor şi pregătirea sa duhovnicească, concretizată
mai ales prin actul rugăciunii, prin care el cere ajutorul Duhului, ce se află acolo
unde voieşte, îndumnezeind pe oameni şi luminându-i în cugetul lor27.
Eroarea pnevmatomahilor vine mai ales din faptul că ei aşează Duhul Sfânt în
rândul creaturilor, negăsindu-i însuşirea Sa de a fi necreat şi fără de început. Cei
care negau dumnezeirea Fiului, negau şi pe cea a Tatălui28. Sfântul Grigorie Teologul
este însă un spirit irenic şi dovada cea mai clară o reprezintă faptul că s-a retras de la

24 Magistrand Vasile Bria, Hristologia Sfântului Grigorie din Nazianz, în rev. „Ortodoxia“, an XII,
nr. 2/1960, aprilie-iunie, p. 197.
25 Sfântul Grigorie Teologul, Cele cinci C u v ân tări despre Dumnezeu, traducere de pr. Gh. Tilea şi
Nicolae Barbu, Bucureşti, 1947, p. 64.
26 Ibidem, p. 70.
21 Cuvântare la Cincizecime, PGB, p. 126, trad., pp. 100-101.
28 învăţătura sa despre Sfântul Duh a fost studiată pe larg de prof. Stilianos Papadopoulou, Grigorie
Teologul şi prem isele pnevmatologiei sale, Atena, 1989, în limba greacă, p. 30 şi urm.
învăţături de credinţă în Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul la praznicele împărăteşti 33

conducerea Sinodului al II-lea Ecumenic şi de pe scaunul de arhiepiscop al

Constantinopolului, punând mai presus de toate pacea şi înţelegerea în Sfânta Biserică.
De aceea, şi în această cuvântare îndeamnă la o împăcare „pe cale duhovnicească“,
îndeamnă la iubire frăţească şi la părăsirea egoismului. Şi acolo unde ereticii
pnevmatomahi nu erau de acord cu ortodocşii în ceea ce priveşte termenii folosiţi,
pentru a exprima realităţile referitoare la Sfântul Duh, el le propune să mărturisească
natura Lui dumnezeiască şi prin alte cuvinte. Pentru marele Părinte capadocian,
grija pentru îndreptarea celor îndepărtaţi de la credinţa adevărată este precum grija
faţă de cei bolnavi şi de aceea cuvintele în exprimarea dogmei nu trebuie să fie un
obstacol de netrecut, cugetând „cu îngustime de minte în privinţa sunetului“. Căci,
spune el, „noi nu căutăm să câştigăm biruinţa, ci căutăm să ne câştigăm fraţi“. Ca
metodă pastorală, întâlnim la el grija pe care o manifestă faţă de cei ce învăţau
corect despre Fiul lui Dumnezeu şi aveau o viaţă vrednică de laudă, dar care greşeau
atunci când vorbeau despre Sfântul Duh. Acestora le laudă şi cântările, şi virtuţile,
le laudă privegherea şi iubirea de săraci. îşi exprimă dorinţa de a sta alături de ei,
atunci când vorbesc despre Sfântul Duh şi despre Treimea Sfântă. în opoziţie cu
acestea se află creştinii care nu numai că s-au îndepărtat de la credinţa adevărată,
dar se arată a fi, simbolic vorbind, „legaţi cu lanţul învăţăturii lor“29.
Sfântul Grigorie Teologul subliniază veşnicia Duhului, ca Persoană a Sfintei
Treimi. Fără El, Sfânta Treime nu ar mai putea fi slăvită în chip desăvârşit. Dintre
însuşirile Duhului, el aminteşte: Duhul este împărtăşitor, nu împărtăşit; este sfinţitor,
nu sfinţit; este îndumnezeitor, nu îndumnezeit; este nevăzut, mai presus de timp,
nemărginit, nepipăit, atotputernic prin El însuşi, de viaţă făcător, izvor al bunătăţii
din lume, conducător, călăuzitor, dătător de harisme. Sunt atribute ca caracterizează
deopotrivă şi pe Tatăl şi pe Fiul, dovedind faptul că există „o unică orânduire“, o
unică adorare, închinare, putere, desăvârşire, sfinţenie“. întâlnim şi distincţia clară
dintre atributele personale şi cele fiinţiale în Sfânta Treime. Căci „toate câte le are
Tatăl, sunt şi ale Fiului, afară de nenaştere“. Şi „toate câte le are Fiul sunt şi ale
Duhului, afară de naştere“30.
Sfântul Grigorie Teologul vorbeşte şi despre lucrarea Sfântului Duh. înaintea de
facerea lumii, El lucra în puterile cele îngereşti, cărora le dădea strălucirea şi
desăvârşirea. Apoi a lucrat în lume, prin profeţi şi prin părinţi, din care „unii au
văzut sau au cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul“. în continuare, a lucrat în
Mântuitorul însuşi, „mai înainte de slăvirea Lui prin pătimire“, vindecând bolile,
alungând duhurile, prin învierea Domnului şi „după înălţarea Lui la ceruri“, când
limbile de foc s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli31.
Numeroase argumente sunt luate din Sfânta Scriptură, în dovedirea dumnezeirii
Duhului, amintind profeţiile mesianice despre El, redând apoi cuvintele Domnului
şi făgăduinţa trimiterii Lui, precum şi lucrarea Acestuia împreună cu a Fiului. în
ceea ce priveşte modul în care fiecare dintre oameni poate păstra Duhul lucrător în
viaţa sa, se avertizează că El este la îndemâna oricui, dacă trăieşte în chip virtuos. Şi
astfel rezumată, lucrarea Lui în oameni se prezintă ca una de renaştere duhovnicească,

29 Cuvântare la cincizecime, PGB, 27, p. 132, trad., pp. 102-103.

30 Ibidem, PGB, 27, p. 134, trad., p. 104.
31 Ibidem, PGB, 27, p. 136, trad., pp. 105-106.

3- A l ta r u l B a n a tu lu i 1 - 3
M Altarul Banatului

fară de care nimeni nu se poate bucura de împărăţia cerurilor32. Şi pentru că despre

roadele acestei lucrări a Duhului vorbeşte Sfânta Scriptură, atenţia ascultătorilor
este îndreptată la David sau la Sfântul Apostol Pavel. însă cele mai evidente roade
se revarsă la Cincizecime, când oamenii sunt readuşi la o singură înţelegere, pentru
prima oară de la construirea turnului Babei33.
Hristologie. Sfântul Grigorie Teologul dezvoltă o hristologie amplă şi completă,
atât în Cuvântările sale teologice, cât şi în cele praznicale. Desigur, apariţia lui
Apolinarie de Laodiceea, care a generat sămânţa tuturor ereziilor hristologice, îi dă
prilejul să ia o atitudine fermă şi categorică împotriva ereticului34 şi sub o formă
predicatorială. Aceste învăţături sunt expuse pe larg în Cuvântarea rostită la Naşterea
Domnului, care este prilej de bucurie şi de exprimare a nădejdii pe care Mântuitorul
o aduce în viaţa noastră, cu convingerea că Acesta a fost Dumnezeu adevărat şi om
adevărat. Ne închinăm „Celui care a fost de la început“, ca Dumnezeu şi mărim „pe
Cel ce se naşte acum“. întruparea Cuvântului risipeşte întunericul care copleşise
neamul omenesc şi aduce cu ea lumina cunoştinţei. Acum realităţi noi iau locul
celor vechi. Melchisedec preînchipuie pe Hristos „Cel născut fară de maică“ şi care
acum se naşte „fară tată“35.
Cuvântul netrupesc se întrupează, ia „tăria trupului“, împreună cu sufletul36, devine
văzut, iar Cel care nu poate fi pipăit, este simţit de mâinile omeneşti. „Fiul lui
Dumnezeu se face Fiul omului“. Insă atitudinea necreştinilor este eronat exprimată.
Păgânii îl batjocoresc, iar ereticii învaţă greşit. Tuturor li se va descoperi adevărul
la a doua venire a Sa, când va judeca lumea. Acum însă, prin Naşterea Sa, Dumnezeu
se arată oamenilor, chiar dacă după firea divină este „mai presus de cauză şi de
minte“. Naşterea Cuvântului este pentru oameni, aducând fericirea, pierdută odinioară
din cauza răutăţii37. Se face şi o paralelă între Adam şi Hristos. Se reaminteşte că
prin Adam murim, iar prin Hristos înviem. Prin El se produce în noi o schimbare în
bine. Şi dacă gustând din pomul raiului, omul a fost osândit, în schimb, prin patimile
lui Hristos, toţi oamenii sunt îndreptaţi în credinţă şi tămăduiţi38.
De la izgonirea din rai şi până la întrupare, păcatele oamenilor s-au înmulţit şi de
aceea ajutorul divin este pe măsura lor. Cuvântul, care exista din veci, fiind nevăzut
şi necuprins de mintea noastră, ca unul netrupesc şi începător a toate cele create,
lumină din lumină, „expresie a frumuseţii chipului original“, se întrupează şi „poartă
came din pricina cărnii“, se face om, dar fără de păcat. Mântuitorul lumii îşi ia
trupul din Fecioara Maria, despre care Sfântul Părinte spune că a fost curăţită mai
înainte de Duhul Sfânt atât la suflet, cât şi la trup, fiind umbrită de Acesta. Iar
împotriva ereticilor monofiziţi, este exprimată clar învăţătura despre existenţa a două
firi în Hristos, „una îndumnezeind, iar alta îndumnezeindu-se“39.
32 Ibidem, PGB, 27, p. 140, trad., p. 108.
33 Ibidem, PGB, 27, p. 140, trad., pp. 109-110.
34 Către presviterul Cledoniu, contra Iui Apollinarie, Scrisoarea I şi a Il-a, traducere din PG, 37,
pp. 175-202, de prof. Nicolae Cotos, în rev. „Mitropolia Ardealului“, an II, nr. 3^1/1957 m artie-
aprilie, pp. 242-253.
35 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 38. trad., p. 19.
36 Stilianos Papadopoulou, Patrologie, vol. II, Atena, 1990, p. 509.
37 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 40, trad., p. 20.
38 Ibidem, PGB, 27, p. 40, trad., p. 21.
39 Ibidem, PGB, 27, p. 58, trad., p. 29.
Învăţături de credinţă în Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul la praznicele împărăteşti 21
Este prezentă şi învăţătura despre chenoză. în acest sens, se face relevantă expresia
„se sărăceşte“. Prin chenoză, Fiul lui Dumnezeu îşi ia trup asemenea nouă oamenilor,
pentru ca noi oamenii să ne putem îndumnezei din dumnezeirea Lui. Această golire
de slavă de bunăvoie are loc pentru puţin timp, dând în schimb oamenilor posibilitatea
de a se împărtăşi pentru veşnicie din plinătatea Sa. Astfel, Cuvântul „se face părtaş
al cărnii..., ca să facă fară moarte şi carnea“. Păstorul cel Bun se smereşte, fiindcă a
venit pentru oaia cea rătăcită, pentru omul cel căzut, pe care îl readuce la viaţă.
Lumea a fost curăţită de păcat. Smerenia Domnului nu este, cum spuneau unii
necredincioşi, o umilinţă, pentru că se arată a fi „cea mai bună cale spre înălţare“40.
împotriva ereticilor docheţi, se subliniază realitatea trupului omenesc al lui
Hristos, Care a obosit, a flămânzit şi a însetat, aşa cum mărturiseşte chiar Sfânta
Scriptură. Şi nici unii dintre iudei nu credeau în realitatea trupului Său, dar pentru
toţi va fi pedeapsa veşnică41. Dumnezeirea lui Hristos este dovedită de Botezul Său
în Iordan, ale cărui ape sunt curăţite prin curăţenia Celui ce se botează, ridicând
păcatul lumii, în timp ce Duhul Sfânt îl mărturiseşte. Faptele minunate ale Domnului
sunt enumerate aici, ca nişte trepte pe care, urcându-le, Hristos ne readuce la starea
de la început, ne reîntoarce „la Adam cel dintâi“.
Betleemul este vrednic de cinste, fiindcă prin el suntem dezlegaţi de legăturile
naşterii şi de păcatul strămoşesc, suntem readuşi în rai. El devine motiv de prăznuire,
atât pentru cele cereşti, cât şi pentru cele pământeşti. Doar jertfa pruncilor ucişi de
Irod tiranul întunecă bucuria generală. De aceea, creştinul trebuie se refacă drumul
lui Hristos, „prin toate vârstele şi puterile“, prin toate etapele vieţii sale, căci numai
astfel poate deveni ucenicul Lui şi poate vedea pe Dumnezeu „atât cât este cu
putinţă“42.
învierea Domnului este de asemenea un prilej de a vorbi despre roadele
binecuvântate pe care ea le aduce în viaţa creştinilor. Aduce mântuirea lumii văzute
şi nevăzute, aduce chemarea şi ridicarea oamenilor, eliberarea din legăturile păcatului,
deschizând porţile iadului, aduce înnoirea omenirii43. Se subliniază totodată că jertfa
Mântuitorului a fost desăvârşită, fiindcă Cel ce se jertfea era Dumnezeu desăvârşit.
Era desăvârşită şi pentru trupul Său îndumnezeit. Mielul adus jertfa pentru omenire
reprezintă „coroana binecuvântată a bunătăţii“, fiind neprihănit, neîntinat şi
tămăduitor al slăbiciunilor neamului omenesc44. Jertfa Sa vizează păcatele oamenilor.
în concluzie, Sfântul Grigorie Teologul învaţă despre Dumnezeu că se face om,
Fiul lui Dumnezeu devine Fiul Omului şi ceea ce era nu se schimbă, rămânând
neschimbat. Ia asupra Sa ceea ce nu era, ca un iubitor de oameni. Cele neamestecate
se amestecă, Dumnezeu se amestecă cu naşterea, mintea cu carnea, ceea ce este
nemuritor cu ceea ce este muritor. Adam cel vechi este readus la nevinovăţia pe care
o primise la început45.
Sfântul Botez. întrucât ascultătorii Sfântului Grigorie Teologul erau botezaţi, el
nu intră în detalii referitoare la semnificaţia acestei Sfinte Taine în viaţa creştinilor.

40 Ibidem, PGB, 27, p. 64, trad., pp. 29-31.

41 Ibidem, PGB, 27, p. 64, trad., p. 32.
42 Ibidem, PGB, 27, p. 70, trad., pp. 33-34.
43 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 152, trad., p. 61.
44 Ibidem, PGB, 27, p. 180, trad., pp. 73-74.
45 Cuvântare la Sfintele Lumini, PGB, 27, p. 96, trad., p. 49.
 Altarul Banatului
M
Le vorbeşte însă despre felurile botezului, despre botezul lui Moise, în mare şi în
nor, care preînchipuia pe cel creştin. Aici marea reprezintă simbolul apei, iar norul
ce îi conducea pe evrei preînchipuie Duhul Sfânt. Şi tot de atunci aflăm preînchipuită
Taina Sfintei Euharistii, prin mana care semnifică pâinea vieţii şi prin băutura pe
care poporul ales o primea, ce semnifică „băutura cea duhovnicească“46. Al doilea
fel de botez era cel al Sfântului Ioan, botezul pocăinţei, care nu era în întregime
duhovnicesc, lipsindu-i lucrarea Sfântului Duh. Al treilea este botezul creştin.
Urmează botezul muceniciei, botezul sângelui, al tuturor celor care mureau
mărturisind pe Hristos. Ultimul, tot atât de important, este botezul lacrimilor, asupra
căruia insistă Sfântul Grigorie Teologul şi pentru care cere fiecărui creştin să-şi
spele aşternutul său cu lacrimi, noapte de noapte, plângându-şi păcatele. Căci pocăinţa
ce îl însoţeşte îi şterge multe păcate, precum s-a întâmplat cu locuitorii oraşului
Ninive, ori cu vameşul din pilda evanghelică. Şi Sfântul Părinte, în acest caz, le
împărtăşeşte din roadele trăirii sale, îndemnându-i pe toţi să îi urmeze.
Tema pocăinţei de după botez este legată apoi de cea a combaterii unei categorii
anume de eretici, cei numiţi novaţieni, care apăruseră în Apus, după persecuţia lui
Deciu, în 249-250 d.Hr., având ca întemeietor pe Novaţian, de unde le este şi numele.
Acest preot din Roma, devenit mai apoi episcop schismatic, dezamăgit de alegerea
lui Corneliu ca episcop al Romei, a întemeiat o grupare austeră. Din tematica sa
legată de preocupările triadologice (a scris lucrarea „De Trinitate“), este şi cea în
care se opune monarhianismului şi dualismului, având elemente aristotelice şi stoice.
Vorbeşte şi despre Persoana Mântuitorului, cu cele două firi ale Sale. Novaţianismul
susţinea în mod eronat despre creştinii căzuţi în persecuţie (lapşii) că nu mai pot
avea nădejdea mântuirii. Această atitudine extremistă a fost condamnată de Biserică,
într-un sinod local ţinut la Roma. Dar erezia, numită şi a „catarilor“, sau a celor
curaţi, a supravieţuit mult timp după aceea, atât în Apus, cât şi în Răsărit, având
adepţi până în Siria47. Acestor eretici novaţieni, Sfântul Grigorie Teologul le cere să
renunţe la pretenţia de a se considera „curaţi“ (catari). Căci de fapt, mândria lor nu
vine din curăţenia pe care şi-o atribuiau, ci din îngâmfare, un păcat vrednic de osândă.
Acestora le răspunde astfel: „Arată-mi curăţia şi îţi voi primi îndrăzneala“. în privinţa
necesităţii pocăinţei de după Botez, este invocată chiar atitudinea Mântuitorului,
care nu a venit să cheme la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, îndemnându-ne
totodată să iertăm pe aproapele nostru de şaptezeci de ori câte şapte48.
Dar exagerările ereticilor novaţieni nu se opreau aici. Ei cereau văduvelor tinere
să nu se căsătorească, ignorând sfaturile date de Sfântul Apostol Pavel. Neacceptarea
pocăinţei de după botez reprezintă de fapt o nerespectare a poruncii iubirii de oameni
şi nici lacrimile celor ce încercau să se îndrepte nu-i înduplecau, cu toate că, observă
Sfântul Grigorie Teologul, alte păcate erau trecute cu vederea, ca de exemplu
lăcomia49.
Elemente de morală creştină. Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul exprimă
procesul de înălţare duhovnicească la care este chemat fiecare creştin, într-o
succesiune firească şi simplă, cu cuvinte pe înţelesul tuturor. Ea cere paza neostenită

46 Ibidem, PGB, p.104, trad., p. 53.

47 Konstantinos Skouteris, Isto ria dogmelor, voi. I, Atena, 1998, în limba greacă, pp. 335-338.
48 Cuvântare la Sfintele Lumini, PGB, 27, p. 107, trad., p. 54.
49 Ibidem, PGB, 27, p. 110. trad., p. 55.
învăţături de credinţă în Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul la praznicele împărăteşti 37

a sufletului şi cere curăţirea de patimi. La început, sentimentul de ascultare şi de

frică îndeamnă la respectarea poruncilor. Cu timpul, curăţirea de patimi aduce
luminarea şi întăreşte dorul după cele înalte50.
Necesitatea curăţirii este exprimată clar de Sfânta Scriptură, care dă exemplu pe
Moise, ori pe Sfântul Apostol Pavel. Mai înainte de a urca pe muntele Sinai, spre a
primi tablele Legii, Moise s-a curăţit pe sine51. Aceeaşi idee este reluată în multe
dintre cuvântările Sfântului Părinte. Astfel de pildă, în Cuvântarea 20, el spune:
„Vrei să devii cândva teolog şi vrednic de Dumnezeu? Inalţă-te prin vieţuire. Câştigă
prin curăţire pe Cel preacurat. Păzeşte poruncile“52. Sărbătoarea Paştilor este şi ea o
chemare la curăţire, la vrednicie, asemenea Sfinţilor îngeri, care sunt „curaţi şi
văzători şi măritori ai slavei de sus“. Curăţirea minţii, a sufletului şi a auzului sunt şi
ele condiţii pentru a putea primi cuvântarea bisericească, rostită de Sfântul Grigorie
Teologul53.
Vrednicia creştinului este condiţionată şi de lucrarea altor virtuţi. Aşa este de
pildă smerenia, întocmai ca a lui Zaheu vameşul, care a primit astfel roadele dorite54.
La fel este şi cumpătarea, ca o reacţie la tendinţa omului de a aduna ceea ce îi
prisoseşte şi ceea ce nu îi este necesar, uitând de semenii săi adeseori flămânzi şi
aflaţi la necazuri55.
Alte îndemnuri adresează în cuvântările sale, pentru ca oamenii să fie mai înţelepţi,
să nu jure nicidecum strâmb, să nu asuprească, să nu răspundă la loviturile primite,
să fie înfrânaţi şi cu dragoste de Dumnezeu56.
Creştinul este îndemnat să aibă nădejde tare şi credinţă statornică, pentru ca
îndoiala să nu îi pătrundă în suflet şi cuvintele celor potrivnici să nu îl amăgească.
Sfântul Grigorie Teologul zice: „Stai pe înălţimea ta, aşază-ţi picioarele în curtea
Ierusalimului, sprijineşte-ţi-le cu tărie pe piatră, ca să nu se clatine paşii tăi după
Dumnezeu“. Jertfa creştinului să fie „jertfă de laudă“, adusă împreună cu puterile
cereşti, în fiecare zi a vieţii. Suntem chemaţi să II cinstim pe Mântuitorul, urmându-I
exemplul, căci „pătimirea cu Hristos şi pentru Hristos este mai plăcută decât
desfătarea cu alţii“57. Prin toate acestea, creştinul urcă duhovniceşte spre Dumnezeu,
pe calea virtuţilor şi pe drumul Bisericii.
Concluzii. Sfântul Grigorie din Nazianz, numit şi „Teologul“, a ştiut să pătrundă
sensul cel mai adânc al învăţăturii ortodoxe, prin aceste cuvântări la Praznicele
împărăteşti. Dogmele credinţei noastre sunt îmbrăcate într-o formă accesibilă, a
predicii, care rămâne şi astăzi la fel de actuală. Observăm bogăţia de idei, între care
cele mai importante sunt:
în Cuvântările praznicale întâlnim ideea urcuşului duhovnicesc, a progresului în
cunoaşterea lui Dumnezeu. Se vorbeşte despre atributele divine. Dumnezeu „a fost,

50 Ibidem, PGB, 27, p. 84, trad., p. 44.

51 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 44, trad., p. 23.
52 Cuvântarea a 20-a: Despre teolog şi teologie, prezentare şi traducere de diac. asist. loan I. Ică, în
„Mitropolia Ardealului“, an XXXIV, martie-aprilie, nr. 2/1989, pp. 52-59.
53 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 156, trad., pp. 62-63.
54 Cuvântare la Sfintele Lumini, PGB, 27, p. 86, trad., p. 45.
55 Cuvântare la Naşterea Mântuitorului, PGB, 27, p. 42, trad., p. 22.
56 Cuvântare la Sfintele Paşti, PGB, 27, p. 190, trad., pp. 78-79.
57 Ibidem, PGB, 27, p. 204, trad., pp. 81, 84.
 Altarul Banatului
22.

este şi va fi pururi“. Mintea omenească poate întrezări ceva, chiar „nedesluşit şi

sărăcăcios“ din cele referitoare la Dumnezeu. Prin ceea ce creştinul nu înţelege despre
Dumnezeu, ajunge să îl dorească şi mai mult, luptă să se curăţească de patimi şi
astfel urcă pe drumul îndumnezeirii. Se subliniază nemărginirea firii dumnezeieşti
şi veşnicia ei. Atributul bunătăţii divine iese în evidenţă prin actul creaţiei lumii,
atât a celei nevăzute, cât şi a ceîei văzute.
Se face o permanentă referire la om, ţinta propovăduirii, asupra căruia îşi îndreaptă
atenţia şi pe care se străduieşte să îl ridice. Omul este rodul bunătăţii şi al înţelepciunii
Cuvântului. Un alt aspect al antropologiei este cel al realităţii liberului arbitru în
om. Se vorbeşte şi despre căderea protopărinţilor în păcat şi urmările acestuia.
învăţătura despre Sfânta Treime este în spiritul celei mai curate ortodoxii. îşi
însuşeşte cu totul baza triadologică a Sfântului Vasile cel Mare, continuând lucrarea
de zidire a sistemului său teologic, tâlcuind şi lămurind termenii, subliniind
deofiinţimea celor Trei Persoane Treimice.
învăţătura despre Sfântul Duh se regăseşte mai ales în Cuvântarea rostită la
Cincizecime. Sfântul Părinte formulează precis deofiinţimea Persoanelor. A tăgădui
dumnezeirea Duhului este pentru el sinonim cu a tăgădui deopotrivă dumnezeirea
Tatălui şi a Fiului, cu care El este deofiinţă. Lucrarea Duhului în oameni este una de
renaştere duhovnicească.
Sfanţul Grigorie Teologul dezvoltă o hristologie amplă şi completă. Ne închinăm
„Celui care a fost de la început“, ca Dumnezeu şi mărim „pe cel ce se naşte acum“,
întruparea Cuvântului risipeşte întunericul din neamul omenesc şi aduce cu ea lumina
cunoştinţei. Se face o paralelă între Adam şi Hristos. O altă învăţătură este cea despre
chenoză. împotriva ereticilor docheţi, se subliniază realitatea trupului omenesc al
lui Hristos.
Sunt enumerate felurile botezului: un botez al lui Moise, unul al Sfântului Ioan,
botezul creştin, cel al muceniciei şi botezul lacrimilor. Tema pocăinţei de după botez
este legată de combaterea ereticilor novaţieni.
Cuvântările Sfântului Grigorie Teologul exprimă procesul de înălţare duhov­
nicească la care este chemat fiecare, cu cuvinte pe înţelesul tuturor. Cere paza
neostenită a sufletului şi curăţirea de patimi. Necesitatea curăţirii este exprimată
clar de Sfânta Scriptură. Sărbătoarea Paştilor este şi ea o chemare la curăţire. Vrednicia
creştinului este condiţionată şi de lucrarea altor virtuţi: smerenia, cumpătarea,
înţelepciunea, nădejde tare şi credinţă statornică.
în concluzie, aceste cuvântări scot în evidenţă calităţile aparte ale Sfântului Părinte
ca predicator şi păstor de suflete. Dovedesc grija sa pentru mântuirea dreptmăritorilor
creştini, evidenţiază calităţile de bun psiholog, de cunoscător al fondului sufletesc
al ascultătorilor săi. Pentru aceasta, dogmele credinţei sunt îmbrăcate într-o formă
accesibilă, a predicii, care rămâne şi astăzi la fel de actuală58 şi izvor de inspiraţie
pentru predicatorii zilelor noastre.

58 Constantin Pârvu, Activitatea omiletică a Sfântului Grigorie din Nazianz, în rev. „Mitropolia
Olteniei“ , an VII, nr. 5—6/1955, pp. 303-305, 307.