Tratamentul dentar adresat pacientilor oncologici

In zilele noastre diagnosticul de cancer a devenit un diagnostic extrem de comun, asadar

mai mult de un sfert (98.000 de pacienti conform FABC-Federatia Asociatiilor Bolnaviilor de
Cancer din Romania) dintre pacientii ce se adreseaza medicului dentist sunt pacienti
diagnosticati cu cancer, in curs de tratament chimioterapic sau radioterapic. In cele ce
urmeaza vom puncta cateva idei esentiale pentru un tratament adecvat unui pacient in curs de
tratament pentru neoplasm, deoarece un bolnav de cancer nu este si nu trebuie sa fie si un pacient
condamnat la lipsa unui tratament stomatologic.
Starea de sanatate a pacientilor oncologici este de obicei considerate a fii precara si de aceea
exista impamantenita in randul medicilor dentisti aceasta frica de a trata stomatologic un bolnav
de cancer. In realitate situatia nu este atat de severa, dar e adevarat ca trebuie sa existe o anumita
precautie. Pacientii oncologici se afla de obicei in cursul unui tratament de specialitate-
chimioterapic, radioterapic sau hormonoterapie. Asadar, pentru inceput medicul dentist trebuie
sa stabileasca tipul de tratament de specialitate pe care il urmeaza pacientul. Medicul dentist
trebuie sa cunoasca majoritatea efectelor adverse ale chimioterapiei sau ale radioterapiei asupra
sistemului oro-dentar, in toate cazurile orice lipsa a informatiei poate fii completata de medicul
oncolog, care trebuie contactat. De exemplu, orice tratament chimioterapic sau radioterapic
prabuseste hematologic intregul organism:
- chimioterapia actioneaza in special pe leucocite (WBC) si hemoglobin. Leucocitele sunt
caracterizate de faptul ca numarul lor scade dramatic (uneori sub 5000 mm cub), cu alte
cuvinte orice cale de aparare imunitara celulara este distrusa- trebuie evitate extractiile si
infectiile de cauza oro-dentara. De asemenea si hemoglobina scade considerabil, uneori
sub 9-8 g/100 ml ceea ce contraindica orice manevra sangeranda.
- radioterapia actioneaza in special pe trombocite si hemoglobina. Trombocitele scad sub
150.000 /mm cub, ceea ce contraindica manevrele sangerande, deoarece hemostaza
primara este afectata. Hemoglobina scade sub 9-8 g/100 ml, fiind de asemenea
contraindicate manevrele sangerande.
Asadar, de obicei manevrele sangerande (extractii,detartraj,decapusonari, etc) la pacientii
oncologici nu trebuie realizate in absenta hemoleucogramei, iar aceasta trebuie sa prezinte
leucocite cu valori intre 5000-8000 /mm cub, hemoglobina 10-11 g/100 ml, trombocite peste
150.000 /mm cub. Extractiile implica si asigurarea faptului ca pacientul nu urmeaza un
tratament cu bifosfonati (ZOMETA, BONEFOS, ACLASTA, FOSAMAX, ACTONEL,
DIDRONEL), in acest caz contraindicandu-se manevra chirurgicala datorita riscului de
osteonecroza si osteomielita.
In general la pacientii oncologici se poate realiza orice tratament stomatologic, fara riscuri, daca
pacientul este stabil hemodinamic, nu ia tratament cu bifosfonati, nu face tratament radioterapic
in zona cefalica. In cazul ultimilor doua secvente ale tratamentului oncologic respectiv
tratamentul cu bifosfonati si radioterapie in zona cefalica se poate realiza tratamentul de urgenta
constand drenajul endodontic, incizie si spalaturi.
In cazul tratamentului cu bifosfonati si extractia dentara este inevitabila (dinte cu grad de
implantare mica sau accidente in zona orala) se poate realiza o analiza de sange numita β- CTX
(β-crosslaps), care masoara gradul de mineralizare osoasa si se poate aprecia astfel riscul unei
osteonecroze/osteomielite. Deoarece acest indice este si el relativ, orice extractie non-necesara
se amana pana la 8-12 luni de la oprirea tramentului cu bifosfonati.
In cazul tratamentului radioterapic in zona oro-cefalica se contraindica extractiile pana la 1-1,5
an de la oprirea tratamentului radioterapic.
Osteonecroză de maxilar
Osteonecroza de maxilar, în general asociată cu extracţia dentară şi/sau infecţii locale (inclusiv
osteomielită) a fost raportată la pacienţii cu cancer, la care s-au administrat regimuri terapeutice
care au inclus, în principal, bifosfonaţi administraţi intravenos. La majoritatea pacienţilor s-au
administrat, de asemenea, chimioterapie şi corticosteroizi. Osteonecroza de maxilar a fost, de
asemenea, raportată la pacienţii cu osteoporoză trataţi cu bifosfonaţi orali.
O examinare dentară cu prevenţie stomatologică adecvată trebuie luată în considerare înaintea
iniţierii tratamentului cu bifosfonaţi la pacienţii cu factori de risc asociaţi (de exemplu cancer,
chimioterapie, radioterapie, corticosteroizi, igienă orală deficitară).
În timpul tratamentului, dacă este posibil, aceşti pacienţi trebuie să evite intervenţiile
stomatologice invazive. La pacienţii la care apare osteonecroză de maxilar în timpul
tratamentului cu bifosfonaţi, chirurgia dentară poate agrava această afecţiune. La pacienţii care
necesită intervenţii dentare, nu sunt disponibile date care să sugereze că întreruperea
tratamentului cu bifosfonaţi reduce riscul osteonecrozei de maxilar. Judecata clinică a medicului
curant trebuie să orienteze conduita terapeutică pentru fiecare pacient în funcţie de evaluarea
individuală a raportului beneficiu/risc.