PERSONALITATEA

Personalitatea nu reprezintă un adaos la SPU (sistemul psihic uman) şi nici o reducere la o

funcţie sau la un process psihic. Ea determină specificul SPU. Aşadar, studiul psihologic al
personalităţii constă în studiul programelor, structurilor profunde şi organizării SPU.
Din punct de vedere sintetic, personalitatea este o rezultantă a următoarelor elemente:
 temperamentul-latura dinamico-energetică a personalităţii;
 aptitudinile- latura instrumental-operaţională a personalităţii;
 caracterul- latura relaţional-valorică a personalităţii;
 creativitatea.

TEMPERAMENTUL
 Temperamentul reprezintă latura dinamico-energetică a sistemului de personalitate.
 Trăsăturile şi tipurile temperamentale sunt cel mai uşor de constatat dintre celelalte trăsături
ale personalităţii.
 Nu există tipuri temperamentale bune sau rele, pozitive sau negative. Prin urmare, o profesie
poate fi exercitată de orice tip temperamental. De exemplu, profesia de scriitor: V. Alecsandri-
temperament sangvinic, I. L. Caragiale- temperament coleric, M. Sadoveanu- temperament
flegmatic, M. Eminescu- temperament melancolic.
 Modul în care se exprimă temperamentul poate fi educat şi controlat.
 Temperamentul este înăscut.

Temperamentul este dimensiunea dinamico-energetică a personalităţii care se exprimă cel

mai pregnant în conduită.

Indicatorii psiho-comportamentali ai temperamentului sunt:

- impresionabilitatea (adâncimea şi tăria) care caracterizează fenomenele psihice, în deosebi cele

senzoriale şi afective, ecoul, rezonanţa lor în întreaga fiinţă a subiectului
- impulsivitatea (indicele impulsivităţii) exprimat în modalitatea de răspuns la anumite solicitări
(brusc, sacadat, lent, domol, etc)
- ritmul şi viteza reacţiilor şi trăirilor afective exprimate prin modificările accelerate sau încetinite,
precum şi o anumită regularitate a acestora.
- tempoul modificărilor neuropsihice temperamentale (frecvenţa într-o unitate de timp a
manifestărilor psihice)
- expresivitatea psihică manifestată în expresivitatea vorbirii, debitul şi viteza limbajului, în expresii
emoţionale, în mişcările şi acţiunile voluntare
- capacitatea de adaptare la situaţii noi, precum şi modul de consumare a energiei psihonervoase

Temperamentul este latura expresivă a personalităţii.[…] Temperamentul este înnăscut;

particularităţile sale ţin de structura somatică, de sistemul nervos, de reactivitate, resurse energetice.
[…]
Temperamentul evoluează în raport cu întregul organism şi sistemul nervos, astfel încât
trăsăturile de temperament se maturizează, sunt deplin reliefate la sfârşitul adolescenţei, se menţin
relativ constante până spre bătrâneţe, când cunosc un proces de aplatizare datorită pierderii vitalităţii,
vigorii, vivacităţii, vioiciunii. În schimb, unele trăsături devin mai accentuate, se rigidizează
(iritabilitatea la un coleric, depresia la un melancolic, închistarea la un flegmatic).
 Trăsăturile de temperament nu au un conţinut psihologic în sine, ele ţin de aspectul expresiv,
dinamico-energetic al conduitei. Temperamentele nu sunt bune sau rele, de dorit sau indezirabile. Cu
aceste trăsături ne naştem şi ele se constituie în fundamentul personalităţii. Pe ele se grevează celelalte
trăsături, cărora le imprimă o anumită nuanţare, expresivitate, dinamism, vivacitate sau, dimpotrivă,
inhibiţie, retragere […].
Temperamentul este o particularitate foarte generală a personalităţii, în interiorul unei tipologii
sau al unui tip intră un număr foarte mare de oameni. Aceasta a şi făcut ca tipologiile temperamentale -
deşi sunt destul de numeroase în fapt - să prezinte multe puncte comune. Acest lucru este normal pentru
că specia umană este unitară în diversitatea ei.
Temperamentul coleric.
Colericul este un om vioi, imperios, impulsiv, nestăpânit, capabil de iniţiative de mare cutezanţă
care solicită o forţă impresionantă, dar cu tendinţa spre supraexcitare, epuizare ajungând până la
incapacitatea de acţiune. Pentru că dispun de multă energie nervoasă, colericii acţionează puternic,
neeconomic, făcând mare risipă de energie. Efectuează activităţile în asalt, într-un interval minim de
timp; drept urmare apare periodic remisiunea, nevoia imperioasă de întrerupere a acţiunii, de odihnă
prelungită. În plan motric, colericul se caracterizează printr-un permanent neastâmpăr, caracter
neregulat, abrupt al mişcărilor.
Colericii sunt oameni mereu neliniştiţi, agitaţi, alarmanţi, nerăbdători, combativi, impulsivi, agresivi.
Vorbirea este explozivă, rapidă, inegală cu intonaţii oscilante şi cursivitate adeseori întreruptă. În sfera
vieţii afective, caracterizându-se printr-o intensă reactivitate emoţională, printr-o desfăşurare furtunoasă
a sentimentelor, colericii sunt înclinaţi spre explozii afective”; ei oscilează între entuziasm, încredere
necritică în forţele proprii, temeritate ieşită din comun şi deznădejde, neîncredere în sine, teamă.
Volumul atenţiei colericului este mijlociu, concentrarea atenţiei e puternică şi stabilă dar
distribuţia şi comutarea ei e mai greoaie. Colericii acţionează uşor şi eficient numai sub impulsul unor
scopuri de semnificaţie majoră, fiind greu adaptabili acţiunilor ce reclamă uniformitate, rezolvări de
detaliu. În relaţiile cu oamenii, colericii sunt inegali. Deşi nu prea au deprinderea de a se subordona, ei
au o evidentă vocaţie pentru acţiune, sunt buni şi energici organizatori şi conducători de colectivităţi
umane.
Temperamentul sangvinic.
Dominanta sangvinicului este vioiciunea, veselia, buna dispoziţie. Este un uşor adaptabil la
orice împrejurări, calm, răbdător, stăpân pe sine, comunicativ. Sangvinicul trece cu uşurinţă de la o
activitate la alta. Manifestă o activitate ritmică, echilibrată în mişcări şi în vorbire, o reactivitate
emoţională, o pronunţată mobilitate a vieţii afective. Leagă uşor prietenii, dar tot uşor se şi desparte de
oameni, ceea ce nu întotdeauna este convenabil sub aspect moral. Volumul atenţiei este mare,
distribuţia şi comutarea acesteia se realizează uşor, concentrarea ei este însă mai dificilă.
În sfera activităţii intelectuale, sangvinicul se caracterizează prin rapiditate, prin capacitatea de
a găsi soluţii optime la situaţii schimbătoare, prin interes deosebit pentru tot ceea ce este nou; simte
continuu nevoia de a depăşi situaţiile obişnuite, de a varia ambianţa – aceeaşi situaţie îl plictiseşte
repede – manifestă tendinţa de a modifica continuu modul de activitate, ceea ce îl face deosebit de
activ; această particularitate îl împinge însă, uneori, spre superficialitate; îşi însuşeşte repede limbajul,
are un vocabular bogat, vorbirea este puternică, rapidă, clară, curgătoare, echilibrată, cu accente şi
intonaţii corecte, însoţită fiind de o mimică şi pantomimică excesivă.
Temperamentul flegmatic.
Indivizii aparţinând acestui temperament oferă un tablou relativ sărac în manifestări exterioare.
Flegmaticul este prin excelenţă o fire liniştită, neobişnuit de calmă imperturbabilă, lentă; se adaptează
greu la situaţii noi, trece greu de la o activitate la alte. Are un ritm lent de lucru, are nevoie de multe
repetiţii ale materialului pentru a-l înţelege şi memora.
 În comparaţie cu colericul şi sangvinicul cheltuieşte mai multă energie pentru aceeaşi acţiune.
Se angajează cu mai mare greutate în activitate, în schimb este foarte meticulos, perseverent şi poate
obţine performanţe excepţionale. În activitate şi în conduită este disciplinat şi ordonat. Reactivitatea
emoţională este moderată, desfăşurarea emoţiilor este lentă, sentimentele sunt însă foarte stabile. În
acest sens, leagă greu prietenii dar, odată închegate, acestea rămân foarte statornice. Starea afectivă este
lipsită de exteriorizări pronunţate, prin lipsa de agitaţie motrică şi dinamism în mişcări. Vorbirea este
lentă, egală, corectă, fără emoţii viu exprimate, fără gesticulaţii şi mimică. Volumul atenţiei este redus,
concentrarea se realizează greu dar rămâne durabilă. Flegmaticii sunt oameni cumpătaţi, cu simţul
măsurii, realişti, practici, îşi evaluează corect propriile forţe, pun mai mare temei pe fapte decât pe
vorbe.

Temperamentul melancolic.
Individul aparţinând temperamentului melancolic, fiind puţin rezistent nervos, prezintă, în
genere, o scăzută rezistenţă la efort, mai ales la eforturile intelectuale, scăzută capacitate de
concentrare, redusă mobilizare energetică, întâmpină dificultăţi în luptă cu obstacole, e înclinat spre
interiorizare, reverie, sentimentalism, este timid, cam fricos, cu o scăzută capacitate de a înfrunta
primejdiile, închis în sine. Are nevoie de multe repetiţii pentru înţelegerea şi fixarea materialului de
învăţat. Viaţa afectivă este săracă, mimica inexpresivă. Vocabularul este sărac, debitul verbal scăzut,
vocea monotonă, inexpresivă, propoziţiile sunt scurte şi o construcţie gramaticală simplă. Volumul
atenţiei este redus, capacitatea de concentrare, distribuţie şi comutare a atenţiei este scăzută. În caz de
suprasolicitare, în virtutea rapidei epuizări a rezistenţei lor nervoase, melancolicii sunt stăpâniţi de
neîncredere în forţele proprii, îndoială, teamă; în condiţii neprimejdioase de lucru, acţionează însă
normal, dovedesc răbdare, conştiinciozitate, spirit de analiză minuţioasă, fiind capabili de realizări
remarcabile.

CARACTERUL

 În sens larg, caracterul este un mod de a fi, un ansamblu de particularităţi psihoindividuale ce

apar ca trăsături ale unui „portret” psihic global.

 În sens restrâns, caracterul reuneşte însuşiri sau particularităţi privind relaţiile pe care le
întreţine subiectul cu lumea şi valorile dupa care el se conduce.

 Caracterul este în totalitate dobândit.

Constituie profilul psihomoral al individului, manifestat în consistenţa relaţiilor interpersonale
şi în activitatea sa

El se defineşte prin referire la valorile etice, deoarece relaţiile interpersonale sunt normate,
pătrunse de norme etice, juridice, etc.

Caracterul este un ansamblu de atitudini-valori.

Atitudinea reprezintă o poziţie a individului faţă de cele din jur.
De exemplu:
 atitudinea faţă de oameni: toleranţă, invidie, xenofobie etc.;
 atitudinea faţă de sine: demnitate, respect;
 atitudinea faţă de muncă/activitatea umană: hărnicie, responsabilitate, perseverenţă, strădanie
etc.;
 atitudinea faţă de societate: responsabilitatea cetăţenească.
 Fiecare atitudine a unei persoane reprezintă o trăsătură caracterială, dacă aceasta este constantă în
timp.

APTITUDINILE

 Aptitudinile sunt subsisteme sau sisteme operaţionale, superior dezvolate, care mijlocesc
performanţe supramedii in activitate.

 Aptitudinea arată ce poate individul, nu ce ştie el.

 Aptitudinea rezultă dintr-un potenţial înăscut şi se manifestă prin facilitatea de învăţare şi de

exerciţiu. Pentru a se dezvolta aptitudinea, este necesară educaţia, instrucţia. O aptitudine nu
se dezvoltă de la sine.
 Reprezintă recunoaşterea valorilor, însuşirea sau interiorizarea lor de către individ.

 Atitudinile stabilizate devin trăsături de caracter, iar suportul lor îl constituie deprinderile şi
obişnuinţele.
Clasificare:
1) aptitudini elementare- proprietăţi ale proceselor cognitive sau reglatorii: acuitate vizuală, vedere în
spaţiu, volumul memoriei, concentrarea sau distributivitatea atenţiei ş.a.m.d.
2) aptitudini complexe- rezultă din integrarea aptitudinilor elementare. De exemplu, aptitudinea
muxicală presupune acuitate auditivă, auz muzical etc. Ele sunt:
 aptitudini speciale- mijlocesc eficienţa într-un anumit domeniu (arta actoricească, sportul de
performanţă, muzica instrumentală etc.);
 aptitudini generale- utile în toate domeniile de activitate. De exemplu: spiritul de observaţie,
capaciatatea de a memora, inteligenţa etc.

CREATIVITATEA

A crea înseamnă a produce ceva nou, în raport cu ceea ce este vechi, cunoscut, uzual, banal.
Toţi oamenii pot fi creativi în anumite domenii şi în anumite limite.
Talentul corespunde creativităţii de nivel superior.
Conceptul de creativitatea are trei accepţiuni:
 de comportament şi activitate psihică creativă;
 de structură a personalităţii sau stil creativ;
 creativitatea de grup în care interacţiunile şi comunicarea mijlocesc generarea de noi idei. De
exemplu, activitatea de grup „Brainstorming”.

Atitudinile care favorizează apariţia rezultatelor creative sunt:

 încrederea în forţele proprii;
 interesele cognitive;
 atitudinea antirutinieră;
 cutezanţa în adoptarea de noi scopuri;
 perseverenţa în căutarea de noi soluţii;
 simţul valorii şi atitudinea valorizatoare;
 atitudini direct creative: dragostea şi receptivitatea pentru tot ce este nou, respectul faţă de
originalitate, cultivarea originalităţii.