Sunteți pe pagina 1din 2

Terapia tulburărilor de limbaj

La început, copilul învaţă pronunţarea sunetelor prin imitaţie şi prin joc, apoi realizează
cuvintele, propoziţiile şi frazele. În acest proces de însuşire a limbajului oral, aproape toţi
copiii mici prezintă probleme de tip dislalic. Unele trec neobservate, dar altele, netratate
la timp pot crea complexe, pot împiedica învăţarea şcolară şi pot constitui o piedică în
procesul dezvoltării personale.
Logopedia a apărut ca necesitate de a sintetiza cunostiintele despre limbaj şi de a elabora
procedee specifice pentru stimularea şi corectarea vorbirii. Această ramură ştiinţifică
aflată între psihologie şi pedagogie îşi are sursele încă din antichitate, asta pentru că din
toate timpurile au existat oameni care să se confrunte cu dificultăţile de vorbire.
Cele mai întâlnite tulburări de limbaj la copiii de vârstă preşcolară şi şcolară sunt:
Tulburările de pronunţie: este afectată pronunţia unuia sau a mai multe sunete: dislaliile,
rinonaliile, dizartria.
Tulburările de ritm şi fluență : bâlbâiala, tahilalia: vorbirea accelerată, bradilalia: vorbirea
foarte lentă.
Tulburări ale limbajului scris-citit: dislexo-disgrafia
Dislaliile reprezintă cele mai frecvente tulburări de limbaj întâlnite la copiii de grădiniţă.
Dislalia constă în deformarea, substituirea, omiterea, înlocuirea sau inversarea anumitor
sunete în vorbirea spontană cât şi în cea reprodusă. Sunetele cele mai frecvent afectate
sunt consoanele, în special cele care apar mai târziu în vorbirea copilului R, S, S, L,J, Z.
Este important de ştiut că există sunete cu puncte de articulare apropiată care formează
"perechi": "R şi L", "F şi V", "C şi G", "S şi Z", "S şi J", "T şi D" etc. De multe ori, când
copilul nu poate emite unul dintre sunetele unei perechi, îl înlocuieşte cu celălalt. De
exemplu, atunci când copilul nu poate emite sunetul "R" va spune în loc de "rată" "lată".
Cauzele acestor tulburări pot fi determinate de malformaţii ale organelor care participa la
actul vorbirii( buze, limba, maxilare, boltă palatină, dinţi), modelul verbal greşit al
părintelui, educatoarei, pe care copilul şi-l însuşeşte prin imitaţie. Încă de bebeluş şi se
continuă în copilăria mică, părinţii, bunicii se adresează folosind multe diminutive şi
astfel se ajunge în situaţia în care copilul pronunţă defectuos pentru a se alinta. Ori cât de
drăguţ şi haios, poate părea, nu este bine să încurajaţi acest comportament verbal.
Până la vârsta de 3 ani şi jumătate/ 4 ani aceste dificultăţi de a pronunţa corect sunetele şi
cuvintele nu sunt problematice pentru că sunt datorate particularităţilor sistemului nervos
central şi nematurizării aparatului fonoarticulator. După această vârstă copilul are
"instrumentele" necesare pentru a vorbi corect şi, dacă nu se întâmplă aşa, este cazul să
vă adresaţi unui logoped.
Terapia tulburărilor de limbaj cuprinde activităţi care impun o dezvoltare armonioasă a
mai multor planuri:
Exerciţii generale ( imitarea mersului, mişcări ale braţelor şi gâtului şi rotirea acestora,
imitarea aplaudatului, exerciţii pentru întărirea musculaturii toracice şi abdominale, etc).
În funcţie de diagnostic, se pot efectua exerciţi de gimnastică cu diferte părţi ale corpului.
De exemplu, în tulburările limbajului scris se exersează braţul, mâna, degetele)
Mobilitatea aparatului fonoarticulator :
Exerciţii de mobilitate a maxilarelor : exerciţii de închidere/ deschidere a gurii, exerciţii
de coborâre şi ridicare a maxilarelor, muşcătura,
Exerciţii de mobilitate pentru limba: jocuri cu limba : „pisica bea lapte„ , tic-tac-ul
ceasului, pronunţarea repetată şi rapidă a silabei „la”
Exerciţii pentru buze şi obraji: mişcări de sugere a obrajilor, mişcări de tuguire a buzelor,
vibrarea buzelor, zâmbet, umblarea obrajilor,
Exerciţii pentru vălul palatin: imitarea căscatului, exerciţii de deglutitie.
Aceste exerciţii se fac numai în faza iniţială, înainte de articularea sunetelor, iar apoi se
vor folosi numai acele exerciţii care sunt necesare impostarii sunetului.
Educarea respiraţiei.
În general, tulburările de limbaj se însoţesc de labilitatea ritmului respirator, cât şi de
deficienţe ale tipului de respiraţie. Exerciţii de respiraţie se vor centra pe două
coordonate:
Dezvoltarea respiraţiei nonverbale prin exerciţii pentru expiratie: suflă nasul, stinge
lumânarea, umflă balonul, etc, exerciţii pentru inspiraţie: miroase florile, câinele la
vânătoare, inspiraţie diferenţială
Dezvoltarea respiraţiei de tip verbal: exerciţii de pronunţie a vocalelor, prelung , rară,
exerciţii de pronunţie într-o expirație, a unei consoane, exerciţii ritmice de respiraţie
însoţite de mişcare şi cântec ( de ex: în timp ce merge copilul numără sau cânta)
Exerciţii de respiraţie cer un spaţiu aerisit şi se efectuează în faţă oglinzii, la început
împreună cu logopedul şi apoi tot mai mult independent. Aceste exerciţii sunt eficiente la
începutul orelor de terapie, dar şi în momentele când intervine oboseala.
Dezvoltarea auzului fonematic
Auzul fonematic este o particularitate a auzului uman prin care sunetele vorbirii sunt
percepute că elemente semantice sau foneme. Tulburarea auzului fonematic se referă la
lipsa de maturizare a acestei particularităţi şi la lipsa de exersare a laturii expresive a
limbajului verbal.
Înainte de a-l învaţa pe copil să pronunţe corect trebuie făcute exerciţii de „analiză
auditivă” a sunetului afectat. Aceste exerciţii se vor face împreună cu exerciţiile de
articulare a sunetului.
imitarea sunetelor din natură şi pronunţarea de onomatopee, de exemplu : şarpele: s-s-s
paronime pronunţate în serii: pă-pe-pi-po-pu ba-be-bi-bo-bu
diferenţierea consoanelor surde de cele sonore: papa- baba
transformarea cuvintelor prin înlocuiri de sunetet
analiza fonetică: indicarea primului sunet/ ultimul sunet al cuvatului
pronunţarea ritmică
jocuri hazlii: ”că ăla măr, că la par, că la dinte, dințelaș, ieşi afară iepuraş.
framântări de limba: licurici cu aripi mici şi cu lampa de pitici ce tot vezi pe câmp aici?
Unele dintre aceste exerciţii se pot realiza, cu uşurinţă, împreună cu părinţii. Este util ca
acest lucru să se realizeze cât mai des, iar copilului să i se explice care este rolul lor. Este
importantă implicarea şi motivarea copilului în vederea corectării. Dacă se realizează
colaborarea între părinţii şi logoped, respectiv educatoare, cu succes, progresele vor fi
sesizate mai curând, şi ele vor fi prilej de bucurie pentru copil.
Corectarea tulburărilor de limbaj presupune un număr variabil de şedinţe, în funcţie de
dificultăţile pe care le întâmpină copilul, dar şi de felul în care el evoluează pe parcurs.
Fiecare copil are un ritm al sau şi de aceea nu se pot obţine rezultate imediate.