PCS – C5 Sem I

Evoluţia, avantajele şi dezavantajele

construcţiilor sudate

Dezvoltarea şi diversificarea construcţiilor de maşini în majoritatea ţărilor

dezvoltate industrial, dar şi în ţara noastră, este asigurată printre altele şi de progresele
obţinute în domeniul construcţiilor sudate.
Sudarea reprezintă procedeul tehnologic prin care se realizează îmbinarea
nedemontabilă a două sau mai multe piese, utilizând încălzirea locală, presiunea sau
ambele cu sau fără material de adaos.
Prin introducerea mecanizării şi automatizării procedeelor de sudare, s-a lărgit
considerabil sfera de aplicabilitate a tehnicii sudării.
Se pot realiza astfel, având în vedere şi diversificarea materialelor de adaos şi
auxiliare, construcţii sudate de înaltă calitate prin asigurarea unei rezistenţe sporite,
greutate proprie scăzută şi preţ de cost minim.

Avantajele construcţiilor sudate

Rezultatele activităţii în domeniul construcţiilor sudate, ca de altfel în toate

domeniile activităţii inginereşti, sunt judecate prin eficienţa tehnică şi economică
realizată.
Eficienţa tehnico-economică a unei construcţii sudate este condiţionată de
următorii factori:
- material, care intervine în condiţionarea eficienţei prin calitate şi cost;
- metode de dimensionare şi de calcul, care sunt exprimate prin nivelul ştiinţific,
teoretic şi experimental, al normelor oficiale care reglementează calculul
construcţiilor sudate;
- alcătuirea constructiv-tehnologică, care este determinată de nivelul de pregătire al
proiectanţilor, al forţei de muncă şi de dotarea tehnică.

Construcţiile sudate privite sub aspect tehnico-economic oferă următoarele

avantaje:
-tehnologic, este cel mai simplu procedeu de asamblare nedemontabilă;
-înlocuieşte total nituirea şi parţial celelalte metode de asamblare;
-permite realizarea de construcţii combinate din elemente laminate, turnate,
forjate, matriţate etc., deci simplifică problemele de proiectare;
-determină reducerea greutăţii proprii şi a gabaritului construcţiei sudate cu circa
15-25%;
-construcţiile sudate pot asigura pe lângă rezistenţă ridicată şi etanşeitatea, cum
ar fi în cazul cazanelor, rezervoarelor, cisternelor, etc.;
-în alte domenii ca mecanica fină, electronică industrială etc., tehnologia sudării
a permis realizarea în condiţii de calitate a unor produse deosebit de dificil de realizat
prin alte procedee;
-determină reducerea efortului fizic, ca urmare a mecanizării şi automatizării
proceselor de sudare şi reducerea zgomotului;

1
PCS – C5 Sem I
- determină posibilitatea asamblării subansamblelor atât în condiţiile de atelier
cât şi pe şantier, fără prea mare greutate.
Avantajele enumerate justifică utilizarea pe scară largă a construcţiilor sudate,
precum şi utilizarea tehnicii sudării la operaţii de întreţinere, reparare şi recondiţionare.

Dezavantajele construcţiilor sudate.

În cazul sudării, în plus faţă de celelalte metode de asamblare, trebuie asigurată

calitatea materialului de adaos şi auxiliar, în funcţie de condiţiile de exploatare, de
execuţie şi de controlul aplicaţiei date.
Aplicarea tehnicii sudării în construcţia de maşini, construcţii, echipamente
energetice, instalaţii etc., impune o atenţie deosebită în ceea ce priveşte stabilirea
tehnologiei optime de sudare, de dimensionarea structurii, de forma geometrică a
structurii, de controlul nedistructiv, de calificarea personalului etc.
Dezavantaje:
1) un dezavantaj major al structurilor sudate, îl constituie faptul că îmbinările
sudate sunt mai sensibile la apariţia defectelor interne ce nu pot fi depistate decât la
controlul nedistructiv. În general, o problemă deosebit de complexă şi foarte greu de
rezolvat este determinarea stării reale de tensiune mai ales din metalul depus(cusătură)
şi zona influenţată termic, deoarece aceasta implică corelaţii din domenii diferite ca:
rezistenţa materialelor, elasticitate, plasticitate, metalurgie fizică etc.
2) un alt dezavantaj îl constituie ruperile fragile favorizate de şocul termic,
caracteristic principalelor procedee de sudare, prin modificarea compoziţiei chimice a
structurii metalurgice a cusăturii şi a ZIT-ului, tensiuni şi deformaţii reziduale.
Modificările structurale la sudare, împreună cu modificările de compoziţie
chimică şi modificările de volum, au o influenţă decisivă asupra însuşirilor îmbinărilor
şi construcţiilor sudate.
Faţă de celelalte metode de îmbinare, în cazul sudării, trebuie acordată atenţie
sporită calităţii materialelor de bază şi adaos utilizate deoarece, problema fisurării
îmbinărilor sudate, este privită astăzi ca un proces complex ce are loc în sistemul metal
de bază-metal de adaos.
3) un alt dezavantaj al îmbinărilor sudate îl constituie diminuarea solicitării
critice a construcţiei sudate datorită concentratorilor de eforturi unitare caracteristice
îmbinărilor sudate ca: incluziuni de zgură, pori, lipsă de pătrundere, segregaţii etc.
Numeroase accidente şi avarii provocate, fie de calitatea necorespunzătoare a
materialelor sau a sudurii, fie de ruperea fragilă a construcţiilor sudate, au influenţat
negativ o perioadă lungă de timp extinderea sudării ca mijloc de îmbinare
nedemontabilă.
În ceea ce priveşte calculul de dimensionare sau verificarea îmbinărilor sudate
se utilizează şi astăzi unele relaţii preluate direct din rezistenţa materialelor, iar altele
au caracter pur empiric, stabilite pe bază de încercări, oferite de standardele
internaţionale sau de către I.I.S..

2
PCS – C5 Sem I
Clasificarea îmbinărilor sudate

Clasificarea îmbinărilor sudate după:

1. clasa de execuţie
2. modul de solicitare

1. Clasificare după clasa de execuţie

Până în prezent s-au realizat destule progrese în domeniul tehnicii sudării, totuşi
în timpul execuţiei construcţiei sudate apar defecte de tip crestătură, încluziune de
zgură, fisuri la cald, etc. Pentru reducerea la minimum a acestor defecte trebuie
analizate cauzele formării lor pe baza factorilor de influenţă, astfel:
a) Proiectare: calculul şi concepţia construcţiei sudate, clasa de calitate a
structurii şi programul de asigurare a calităţii, sudare şi control în atelier sau pe şantier,
alegerea detaliilor de sudare, alegerea clasei de rezistenţă a materialelor de bază şi de
adaos, toate acestea se stabilesc conform codurilor, normelor şi prescripţiilor în
vigoare.
b) Materiale de bază şi de adaos: compoziţia chimică, proprietăţi, tenacitate la
rupere, rezistenţă la fisurare prin hidrogen, rezistenţă la fisurare prin coroziune sub
sarcină, limita de elasticitate, conţinutul de hidrogen difuzibil, viteza de creştere a
fisurii da/dt, sunt analizate la proiectare şi urmărite pe parcursul procesului de
execuţie.
c) Execuţie: se are în vedere execuţia cu personal calificat, verificarea
echipamentelor şi materialelor auxiliare, controlul nedistructiv pe faze de execuţie etc.
d) Beneficiar: respectarea şi menţinerea la beneficiar a condiţiilor de funcţionare
prescrise prin calcul, personal calificat, programe de control pe durata de funcţionare,
reparaţii prin sudare a unor defecte apărute la beneficiar etc.
Caracteristica de material KIC, definită în concepţia mecanicii ruperii pentru
caracterizarea comportării la rupere a materialelor şi în special a celor afectate de ciclul
termic la sudare, are la bază estimarea influenţei discontinuităţilor de material asupra
rezistenţei la rupere.
Toate determinările experimentale stabilesc parametrii asociaţi stării critice în
zona defectelor detectate sau nedetectate prin control sau descrierea propagării
defectelor sub acţiunea celor mai diverse forme de solicitare, statică, dinamică,
variabilă, fluaj etc.
Aplicarea conceptelor mecanicii ruperii pentru proiectarea structurilor sudate are
la bază o concepţie interdisciplinară care utilizează informaţii din trei domenii:
-proprietăţile de rezistenţă ale materialului ales;
-solicitarea mecanică aplicată;
-mărimea defectelor existente.
Dacă se cunosc doi parametri poate fi stabilit celălalt parametru, iar dacă se
cunosc toţi parametrii este posibil să se aprecieze dacă structura sudată este aptă să
funcţioneze în siguranţă sau nu.
Conceptul modern privind prevenirea, iniţierea şi propagarea discontinuităţilor
de fabricaţie într-o structură sudată în general, înglobează un ansamblu de măsuri de
natură constructivă, tehnologică şi de exploatare.

3
PCS – C5 Sem I
Pentru creşterea gradului de siguranţă în exploatare a construcţiilor sudate şi a
siguranţei faţă de ruperea fragilă, îmbinările sudate se împart în cinci clase de execuţie.
Clasele de execuţie se prevăd în documentaţia de execuţie a construcţiei sudate, iar
condiţiile de calitate pentru clasele de execuţie se stabilesc funcţie de natura
materialelor, tipul îmbinării, pregătirea rostului, tehnologia de sudare şi controlul
sudurilor.
Îmbinările sudate ale unei construcţii se vor încadra în clase de execuţie funcţie
de calitatea oţelului, nivelul şi tipul solicitărilor, temperatura de lucru, presiunea de
lucru, agresivitatea mediului, rigiditatea structurii, riscul de avarie etc.
Clasa I-a. Cuprinde toate îmbinările sudate supuse la solicitări mecanice
deosebite precum recipiente, conducte, poduri, macarale, vehicule etc., care atât în
timpul execuţiei cât şi în final, la livrare, sunt expuse unor condiţii speciale de control
şi recepţie, obligatorii şi unui control integral nedistructiv cu raze x sau gama.
Clasa II-a. Cuprinde îmbinările sudate supuse la solicitări mecanice mijlocii
întâlnite la exploatarea unor cazane, recipienţi, conducte, construcţii metalice, care se
recepţionează pe baza unor prescripţii obligatorii şi a unui control parţial cu raze x sau
gama.
Clasele III, IV şi V cuprind îmbinările sudate supuse unor solicitări mici, ca de
exemplu, suprastructuri neportante, scări, balustrade, stâlpi liberi cu înălţime mai mică
de 10m, elemente de rigidizare etc. Aceste structuri nu sunt supuse unor condiţii
riguroase de control sau încercări speciale de recepţie.
În concluzie, activitatea de proiectare a unei construcţii sudate care cuprinde
alegerea materialelor, a tipului de îmbinare, a procedeului şi tehnologiei de sudare, se
face funcţie de gradul de calitate care trebuie atins de îmbinările sudate.

2. Clasificarea îmbinărilor sudate după modul de solicitare:

a) solicitarea statică şi dinamică
b) solicitarea ciclică
a) solicitarea statică şi dinamică
Rezistenţa construcţiilor sudate depinde de rezistenţa îmbinărilor sudate,
rezistenţă care se verifică prin calcule.
Tensiunile admisibile pentru îmbinările sudate variază funcţie de tipul încărcării
şi sunt stabilite de aplicaţiile standard de lucru.
Din punctul de vedere al modului de solicitare îmbinările sudate se clasifică în:
-îmbinări sudate solicitate static;
-îmbinări sudate solicitate dinamic.
Tensiunile admisibile sunt specifice tipului de îmbinare sudată aflată sub
încărcare statică sau dinamică.
Îmbinările sudate cu pătrundere completă sunt considerate de rezistenţă egală cu
metalul de bază, deoarece ele sunt capabile să preia aceeaşi încărcare pe toată secţiunea
cordonului. Îmbinările cu pătrundere parţială sunt folosite pentru economie de metal
depus şi manoperă, dar trebuie să asigure rezistenţa necesară construcţiei.
Rezistenţa îmbinării sudate cu pătrundere totală sau parţială depinde de o serie
de factori, unul dintre aceştia fiind geometria îmbinării.
O geometrie de secţiune minimă necesită o energie liniară redusă care poate
conduce la un Z.I.T. redus şi la evitarea fisurării cordonului sau a Z.I.T.-ului.
4
PCS – C5 Sem I
În cazul solicitărilor dinamice, condiţiile de lucru ale îmbinării sudate diferă de
cele statice, deoarece la viteză mare de aplicare, eforturile unitare se dezvoltă într-un
volum mai mic de material şi în consecinţă, neuniformitatea repartizării tensiunilor este
mare. În acelaşi timp, posibilitatea deformării libere este limitată de influenţa de
reţinere a zonelor vecine care nu lucrează, ceea ce conduce la creşterea limitei de
curgere în zonele tensionate şi scăderea plasticităţii materialului.
În aceste condiţii, îmbinările sudate ar trebui să fie mai sensibile la concentrarea
de tensiuni, decât în cazul solicitării statice. Totuşi, practica a demonstrat că o
concentrare puternică a tensiunilor, provocată de forma îmbinării sudate sau de alţi
concentratori geometrici, poate să nu fie nocivă, dacă materialul depus are limita de
curgere mai mare decât a materialului de bază. De regulă, calculul de rezistenţă al
îmbinărilor sudate este acelaşi, cu deosebire că, la solicitări dinamice, încărcarea se
multiplică cu coeficientul de dinamicitate. Rezultatele cele mai nefavorabile sunt
obţinute în cazul cusăturii înguste în zona supusă la tracţiune, iar cele mai bune
rezultate dau tipurile de îmbinări cap la cap simetrice. Totuşi, în cazul tracţiunii
dinamice, când alungirea are importanţă mică, iar sarcina de rupere este determinantă,
materialul depus cu rezistenţa mai mică trebuie să fie mai îngust pentru a suporta
sarcini ridicate.
De aici decurg o serie de indicaţii pentru formarea constructivă a componentelor
şi a îmbinărilor sudate.

b) Solicitarea ciclică
Unul din modurile practice de alegere a materialului de bază pentru o anumită
construcţie sudată îl constitue folosirea curbei WÖHLER.
Curba WÖHLER permite aprecieri calitative privind alegerea materialului
construcţiei sudate, dar utilizarea sa rămâne delicată când trebuie stabilită durata de
viaţă a unui element de structură supus oboselii. Cercetările au stabilit că factorii cei
mai importanţi care contribuie la reducerea rezistenţei îmbinării sudate la solicitări
ciclice sunt de natură constructivă, tehnologică şi de exploatare. Din punct de vedere
constructiv variaţiile secţiunii transversale provoacă o perturbare în distribuţia
tensiunilor pe secţiune şi o concentrare locală a acestora.
În cazul îmbinărilor sudate, sunt considerate variaţii de formă pătrunderea
incompletă, crestăturile marginale, trecerea bruscă metal de bază-metal depus etc.,
toate acestea reducând durata de viaţă la oboseală prin scăderea rezistenţei în zonele
cu concentratori.