Universitatea TITU MAIORESCU

Școala doctorală de drept

TEZĂ DE DOCTORAT

Societățile comerciale offshore

REZUMAT

Conducător de doctorat
Prof. Univ. Dr. Smaranda Angheni

Doctorand
Roxana Maria Chirieac

București
2018

1
 Tematica lucrării de cercetare intitulată „Societățile comerciale offshore” este
ancorată în contextul socio-economic, politic și juridic actual, cunoscând faptul că
interesul pentru paradisurile fiscale și societățile de tip offshore nu este nou. Putem
constata că bazele conceptului au fost puse în urmă cu aproape un secol în țări cu
dezvoltare economică accelerată, cum ar fi Marea Britanie și Elveția.

Gândirea economică inițială aflată în spatele noilor vehicule inventate în acea

perioadă a fost aceea de a găsi o soluție nu în disimularea capitalurilor (sau a
provenienței lor), ci dintr-o dorință reală de a avea o siguranță financiară menținând
valoarea relativă a capitalurilor la un nivel sigur.

Evoluția economică a impus, în era globalizării, apariția de noi concepte și

produse financiare care impun noi instrumente juridice de utilizare a capitalurilor.

Pentru a înțelege comportamentul actual al marilor actori financiari, precum și

rolul și locul paradisurilor fiscale și al societăților offshore în lanțul trofic global am
considerat că trebuie să evocăm aspectele istorice, fundamentul teoretic, cultural,
social și politic a perioadei dezvoltării economice la nivel național și internațional. În
acest context am analizat teoriile marilor gânditori, Smith și Keynes.

Astfel, Adam Smith este exponentul principal al curentului liberal de gândire

economică, și în lucrarea sa „Avuția Națiunilor. O Cercetare asupra Naturii și
Cauzelor ei” 1 , editată pentru prima dată în 1776, susține existența unei „mâini
invizibile”, care permite piețelor să se echilibreze singure, astfel fiind asigurată
eficacitatea sistemului economic și stabilitatea întregului mecanism de producție.
Smith consideră că intervenția statului trebuie să fie cât mai mică, singurul rol al
guvernelor este acela de a fi garant al regulilor impuse de economia liberă.

În opoziție, John Maynard Keynes monetarist convins, unul dintre principalii

artizani ai înțelegerii Bretton-Woods, care stă la baza actualei configurații economice
mondiale, susține prin lucrările sale succesive2, un capitalism controlat de către state
(guverne), prin instituții care să reglementeze și să rezolve tensiunile inerente
economiei de piață.

Teoria sa, alături de teoria lui Smith, constituie bazele diferențelor majore de
definire, de înțelegere și de acceptare sau de contracarare a paradisurilor fiscale și
societăților offshore.

Expansiunea globală economică se dezvoltă pe toate planurile și nu ține cont

de bariere fie ele naționale, culturale sau politice. În acest context, modurile de

1
An Inquiry into the Nature and the Causes of the Wealth of Nations, prima dată apărută în limba
română în 1935, la Editura Bucovina din București
2
The Economic Consequences of the Peace (1919); Treatise on Probability (1921); Tract on Monetary
Reform (1923); Treatise on Money (1930); The General Theory of Employment, Interest and
Money (1936) - „Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor”, Editura Publica,
București, 2009, traducere de Corina Mădălina Haită, ISBN 978-973-1931-02-9

2
finanțare a acestor proiecte, indiferent de amploarea lui necesită planificarea susținută
și continuată. Prin urmare, paradisurile fiscale și produsele lor financiare cum ar fi
societățile offshore devin vehicule frecvent utilizate dovedind o evoluție în raport
cu statutul de excepție pe care îl aveau la începuturile existenței lor.

Considerăm că în prezentul context mondial este esențială înțelegerea

concentrării și fluxurilor de capital. Având în vedere că mare parte din finanțele
mondiale trec astăzi prin offshore-uri, demersul științific pe care îl întreprindem
este de mare actualitate, fiind o provocare atât pentru teoreticieni cât și pentru
practicieni, din domeniul juridic, economic, bancar, social, etc.

Folosind metode de analiză specifice oricărei lucrări de cercetare, cum ar fi:

metoda analizei lineare și comparative, metoda analitică cu elemente descriptive,
metoda logică cu argumente ale logicii formale, abordarea istorică, teoretică și
practică am realizat o prezentare cât mai completă, interdisciplinară a societăților
comerciale offshore.

Studiind legislația, doctrina, jurisprudența națională, europeană și

internațională am conceput lucrarea în cinci capitole, care tratează în toată
complexitatea ei, problematica societăților comerciale offshore, în dorința de a
analiza multitudinea aspectelor de ordin economic, financiar, juridic privind
societățile of)fshore, după cum urmează: Capitolul I, precedat de o introducere, este
intitulat „Paradigme și definiții”, în care tratăm cadrul conceptual și posibile definiții
ale unui „paradis fiscal”; conceptul de „centru financiar offshore”; „societatea
comercială offshore”, precum și reglementarea societăților de tip offshore în România,
Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Elveția.

Capitolul II intitulat „Reglementarea și funcționarea societăților offshore”

conține în principal aspecte privitoare la definirea conceptului de societate comerciale
offshore, de către doctrină, jurisprudență, organisme internaționale de control sau
audit; caracterele juridice ale societăților comerciale offshore; cadrul juridic general și
formele generale societare pe care se pot consititui tipuri societare offshore, cu
specială privire asupra societăților de tip holding, societățile de bază (base
companies), societățile de asigurări captive (captive insurance companies), societățile
fictive (sham companies) și societățile de tip scoică (shell companies). Acest capitol
se încheie cu aspecte relevante privind înființarea, organizarea și încetarea societății
comerciale offshore.

Capitolul III, „Utilitatea societăților offshore - optimizarea fiscală”

tratează noțiunea de optimizare fiscală, concretizarea optimizării fiscale în practică și
lipsa reglementării acesteia în România. Totodată în acest capitol analizăm conceptele
de „subsanță economică”, „preț de transfer”, „secret bancar”, precum și
reglementarea Directivei europene 2011/96/UE privind regimul fiscal comun al
societăților mamă și filialelor acestora, precum și diferitele categorii de persoane
juridice care folosesc în practică societățile offshore pentru optimizare fiscală.

3
 Capitolul IV, cu titlul „Contravenții și infracțiuni susceptibile de a fi
săvârșite prin societățile de tip offshore”, prezintă limitările conceptului de
optimizare fiscală, concretizate în legislația fiscală și penală prin evaziunea fiscală,
sustragerea de la plata impozitului, frauda fiscală, și înșelăciunea fiscală. De
asemenea, acest capitol se concentrează pe studiul instrumentelor internaționale de
reglementare a fraudei fiscale la nivel interstatal, dar și a convențiilor referitoare la
optimizarea fiscală, evidențiind convențiile privind evitarea dublei impuneri și a
prețurilor de transfer.

Ultimul capitol, Capitolul V intitulat „O lume a globalizării, nu întotdeauna

corect înțeleasă” prezintă o deschidere asupra noilor reglementări în materia
cooperării internaționale în domeniul fiscal și penal, prin noi instrumente juridice. De
asemenea, acest capitol conține reflecții personale referitoare la prezentul și viitorul
societăților comerciale offshore, avantajele și dezavantajele acestora, precum și
aplicabilitatea conceptului de societate offshore la legislația din România.

Lucrearea se finalizează cu concluzii generale și propuneri de lege ferenda,

bibliografie și anexe.

Astfel, în primul capitol, intitulat „Paradigme și definiții”, este tratată

problematica paradisurilor fiscale și a centrelor financiare offshore. Am ales să tratăm
și aceste concepte, întrucât am considerat că este necesar să explicăm de ce și unde
sunt, în general, înregistrate societățile comerciale offshore.

Astfel, am arătat că nu există o reglementare sau o definiție unitară a

paradisurilor fiscale sau a centrelor financiare offshore. Deși uneori sunt percepute ca
fiind vehicule ilegale sau că ar exista numai insule sau teritorii îndepărtate și puțin
cunoscute, în opinia noastră, paradisurile fiscale și centrele financiare offshore au
apărut și vor continua să se formeze ca o necesitate, un răspuns la cererea pieței.

În ceea ce privește caracterizarea acestor concepte, analizând literatura

dedicată paradisurilor fiscale, observăm că autorii au, adesea poziții vehemente pro
sau contra, dar, din nefericire, cel mai adesea aceste poziții sunt însoțite de o
puternică încărcătură emoțională și propagandistică, ceea ce distruge obiectivitatea
necesară oricărei analize elocvente. Ca atare, este aproape imposibil să se ajungă la un
consens în ceea ce privește definirea unui paradis fiscal sau a unui centru financiar
offshore. În scopul de a extrage principalele caracteristici ale conceptelor mai sus
menționate, am analizat mai multe opinii exprimate în doctrina de specialitate și în
practica curentă.

În ceea ce privește definirea paradisurilor fiscale, am prezentat mai multe

definiții, atât doctrinare cât și operative, conturate de organismele internaționale
din domeniu.

4
 În cadrul primei opinii3, exprimate de Tax Justice Network un paradis fiscal
este un stat care creează legislație menită să ajute persoanele fizice sau juridice să
evite reglementările obligatorii ce le sunt impuse în statele de origine, unde își
desfășoară în substanță tranzacțiile economice. Noțiunea de paradis fiscal este
inclusă în aceea de centru financiar offshore, prima păstrând totuși o conotație
peiorativă, în sensul asocierii acesteia cu concurența fiscală dăunătoare și neloială,
comerț ilicit, trafic de droguri, spălare de bani, precum și cu frauda fiscală sau cu
infracțiuni de corupție.

Trebuie, însă, menționat că un paradis fiscal poate să nu aibă suveranitate

politică deplină, însă poate să-și stabilească propriile legi în domeniul fiscal, așa cum
este cazul teritoriilor Coroanei Britanice - Insulele Canalului (Jersey, Guernsey și
Insula Man), precum și teritoriile britanice de peste mări - Anguilla, Bermuda,
Insulele Virgine Britanice, Cayman, etc.

În cadrul acestei opinii, cea mai importantă trăsătură a paradisurilor fiscale se

referă la secretizarea informațiilor legate de societățile care se află pe teritoriul lor și
care aparțin nerezidenților. Ceea ce este important de subliniat este că secretul
bancar este un principal „atu” al paradisurilor fiscale, chiar și în contextul unor
legislații relaxate și a unor taxe reduse, secretul bancar este cel care garantează
siguranța și succesul paradisurilor fiscale.

Într-o altă opinie 4 , în ceea ce privește definirea paradisurilor fiscale,

premisele și condiționările sunt similare, în sensul că paradisurile fiscale sunt statele
care dezvoltă voit o legislație fiscală favorabilă investitorilor străini, însă se atribuie
acestui lucru o conotație pozitivă. În cadrul acestei opinii, se consideră că motivele
pentru care se practică o asemenea relaxare legislativă și fiscală țin de competiția
fiscală internațională și necesarul de dezvoltare locală.

În cadrul acestei opinii se pot distinge trei caracteristici principale ale

paradisurilor fiscale: fiscalitate foarte favorabilă (uneori rata de impunere fiscală fiind
zero), orientarea către fluxurile financiare internaționale (schimburile desfășurându-se
cu nerezidenții) și o legislație foarte relaxată (în sensul reducerii la minimum a
supravegherii de către instituțiile statului gazdă)5.

Întrucât nu există, criterii universal acceptate pentru definirea paradisurilor

fiscale și nici suficiente date reale referitoare la fondurile și clienții acestor teritorii,

3
Tax Justice Network, Tax Havens Creating Turmoil, raport supus Comitetului financiar al Camerei
Comunelor din Marea Britanie, iunie 2008, p. 14
4
Adam Starchild, Tax Havens for International Business. Basingstoke, Macmillan, 1993; Anthony
Richard Johns, Tax Havens and Offshore Finance: A Study of Transnational Economic Development,
New York, Saint Martin’s Press, 1983; Sheldon I. Banoff and Kanter W. Burton, States Compete to
Save Taxes Owed to Other States, Journal of Taxation 80 (3), 382-84, 1994
5
Ahmed Zoromé, Concept of Offshore Financial Centers: In Search of an Operational Definition, FMI
Working Paper, WP/07/87, Fondul Monetar Internațional, 2007, p.4

5
nu putem spune, cu exactitate, la ora actuală, câte paradisuri fiscale sau centre
financiare offshore există în lume.

Nici în privința definirii centrelor financiare offshore nu există

unanimitate de opinii. Într-o opinie, centrele financiare offshore sunt paradisuri
fiscale care oferă posibilitatea comunităților comerciale din alte state de a beneficia de
reglementările fiscale ale acestora.6. Cu alte cuvinte, un centru financiar offshore este
format din bancheri, contabili și avocați ce lucrează pentru structurile care oferă
servicii financiare nerezidenților.

Trebuie, însă, să reținem că un paradis fiscal nu este în mod automat un centru

financiar offshore - orice stat ce implementează un set de reglementări favorabile unui
paradis fiscal aspiră să devină un centru financiar offshore pentru a putea crește din
punct de vedere economic.

Într-o altă opinie, se menționează că acestea sunt orașe, teritorii sau state
care, în mod deliberat fac eforturi de atragere a capitalurilor străine - nerezidente -
permițându-le acestora intrarea liberă și adoptând o atitudine flexibilă față de
impunerea fiscală și alte, astfel, de reglementări7.

În opinia unor autori de specialitate din cadrul Fondului Montear

Internațional, ponderea mare a serviciilor financiare în PIB, coroborată cu
publicitatea agresivă în favoarea acestor servicii și protecția datelor financiar-bancare
sunt elemente suficiente pentru a califica un teritoriu drept paradis fiscal sau centru
financiar offshore8.

Conform analizelor altor instituții de prestigiu din domeniu, cum este

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, paradisurile fiscale sunt
teritorii ce au următoarele patru caracteristici după care pot fi identificate9:
a) nu au impozite sau au doar impozite nominale asupra veniturilor relevante
(prin acestea înțelegându-se veniturile aferente activităților ce presupun o mare
mobilitate geografică, deci servicii bancare și financiare);
b) nu există un schimb efectiv de informații - paradisurile fiscale având o
legislație sau o practică administrativă în care atât companiile cât și persoanele fizice
pot beneficia de reguli stricte de secret bancar și alte asemenea protecții împotriva
cercetărilor autorităților fiscale din țara de origine, prevenind astfel schimbul efectiv
de informații;
c) lipsa transparenței - aceasta se poate manifesta în cadrul operării
reglementărilor legale sau administrative/fiscale, sau chiar bancare;

6
Tax Justice Network, op. cit., p. 17
7
I.S. McCarthy, Hosting Offshore Banks: Benefits and Costs, IMF Working Paper nr. 32, Washington,
FMI, mai 1979
8
Ahmed Zoromé, op. cit., pp.7-10
9
Harmful Tax Competition - An Emerging Global Issue, Paris, 1998, p. 23; raportul poate fi consultat
la http://www.oecd.org/tax/transparency/44430243.pdf în limba engleză

6
 d) nu există activități economice de substanță - ceea ce ar putea sugera că un
teritoriu încearcă să atragă investiții sau tranzacții, exclusiv din punct de vedere al
impozitării.
Același raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
definește „regimurile cu fiscalitate privilegiată”, noțiune similară în opinia noastră cu
cea de centru financiar offshore. Astfel, principalele caracteristici ale regimurilor cu
fiscalitate privilegiată sunt:
a) nu există impozitare efectivă sau aceasta este la rate de impunere foarte mici;
b) aplicabilitate sau delimitare restrictivă a acestui regim fiscal - regimul fiscal
preferențial nu este aplicabil decât anumitor tipuri de agenți economici sau de
operațiuni economice (sistemul „ring fencing”);
c) lipsa transparenței;
d) lipsa schimbului efectiv de informații.
Nu putem, din nefericire, să furnizăm o listă actualizată cu paradisurile fiscale
și centrele financiare offshore existente, întrucât nu există date statistice sau financiare
de încredere și cu atât mai puțin ele nu există în timp real.

Așa cum nu există un consens în definirea paradisurilor fiscale sau a

centrelor financiare offshore, unde sunt de regulă înregistrate societățile
comerciale offshore, nu există consens nici în definirea acestora din urmă.
Aproape toată literatura de specialitate le definește ca fiind societăți înființate în
altă țară decât țara de reședință a asociaților și care nu desfășoară activități de
substanță economică pe teritoriul țării unde este înregistrată.

Considerăm că această definiție este completă în ideea în care înglobează

două caracteristici esențiale ale societăților offshore: nerezidența și lipsa cetățeniei
constitutorului pe teritoriul unde este înmatriculat offshore-ul și derularea strict a unei
activități scriptice prin intermediul societății astfel înregistrate.

Trebuie evidențiat faptul că, cetățenii sau rezidenții paradisurilor fiscale nu

beneficiază de aceleași facilități ca nerezidenții, iar nederularea unei activități
economice pe teritoriul statului respectiv este o condiție pentru a putea beneficia de
statutul de offshore.

Însă, menționăm că, pentru ca o societate offshore să funcționeze în

parametrii uzuali, aceasta trebuie să fie situată pe un teritoriu ce oferă două mari
avantaje acestor tipuri de societăți: în primul rând, este vorba despre o legislație
fiscală relaxată și, mai apoi, de o confidențialitate sporită referitoare la toată
activitatea pe care societate o desfășoară.

Având în vedere noile tendințe mondiale de desecretizare a informațiilor

referitoare la offshore, considerăm că, acest secret bancar nu va dispărea, ci se va
transforma: acesta a fost și va fi întotdeauna un mare „atuu” al paradisurilor
fiscale și considerăm că noile reglementări referitoare la Automatic Exchange of

7
Information10 nu vor schimba aceste procedee, chiar dacă sunt gândite să asigure o
transparență totală.

În ultima secțiune a primului capitol am analizat legislația a cinci state,

pentru a vedea dacă există reglementări specifice referitoare la offshore și am
determinat dacă, și în ce măsură, societățile offshore sunt considerate ilegale.

Astfel, în ceea ce privește legislația din România, legiuitorul român nu a

reglementat un regim fiscal special pentru societățile de tip offshore și nici nu
menționează în acte normative acest concept. Cu toate acestea, ele nu sunt interzise
în legislația română, întrucât, nu există o interdicție legală pentru o persoană fizică
sau juridică de a desfășura activități economice pe teritoriul țării noastre sau de a își
deschide o filială sau sucursală în România.

În ceea ce privește reglementările fiscale, chiar dacă legiuitorul nostru nu

reglementează societățile de tip offshore sau facilități fiscale, acesta reglementează
prin Legea 84/1992 privind regimul zonelor libere11 anumite facilități ce pot fi luate în
considerare.

Legiuitorul român nu a reglementat societățile de tip offshore ca atare, însă a

reglementat o relaxare fiscală în zonele în care se tranzacționează mărfuri
internaționale. Aceste două noțiuni nu sunt deloc identice și nici similare, însă
considerăm că este un pas înainte în ceea ce privește o mică relaxare fiscală și că
aceste măsuri încurajează comerțul și traficul de mărfuri, însă apreciem că prin aceste
reglementări, legiuitorul a urmărit în primul rând, să se conformeze normelor
internaționale și, în al doilea rând, să aibă posibilitatea de a recalifica fiscal
tranzacții efectuate cu singurul scop de a eluda impozitele.

De asemenea, menționăm că odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de

Urgență nr. 3/2017 privind modificarea și completarea Legii 227/2015 referitoare la
Codul Fiscal 12 , legiuitorul a prevăzut anumite relaxări fiscale pentru
microîntreprinderi care beneficiază de o cotă de impozitare de 1% din cifra de afaceri
în cazul în care au unul sau mai mulți salariați13 sau 3% din cifra de afaceri dacă nu au
salariați14. Aceasta este o schimbare bine venită având în vedere că până la această
modificare legislativă, aceste societăți erau obligate să plătească 16% impozit pe
profit.

10
Automatic Exchange of Information - Schimbul Automat de Informații stabilit între autoritățile
fiscale ale mai multor țări semnatare ale acordului. Acest concept este dezvoltat mai pe larg în capitolul
V al lucrării
11
Legea 84/1992 privind regimul zonelor libere publicată în Monitorul Oficial nr. 182 din 30 iulie
1992, cu modificările și completările ulterioare
12
Legea 227/2015 referitoare la Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie
2015, cu modificările ulterioare
13
Legea 227/2015 referitoare la Codul Fiscal, art. 51, alin. 1, lit. a)
14
Idem, lit. c)

8
 În ceea ce privește legislația din Franța, la o analiză obiectivă a acesteia
observăm că nu există un interes practic de a implementa o structură de tip offshore în
această țară. Legislația franceză este una dintre cele mai împovărătoare din punct de
vedere fiscal, aceasta impozitând pe lângă venituri, activele patrimoniale și
moștenirile.

Legiuitorul francez deși nu reglementează direct societățile de tip offshore,

reglementează prevederi fiscale care să îngreuneze sau chiar să facă imposibilă,
la prima vedere, eludarea impozitelor prin intermediul acestora. Există
reglementări în vigoare atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice
care permit administrației fiscale să recalifice orice venituri provenite din deținerea
unor participații în societăți comerciale care „beneficiază de un regim fiscal
privilegiat”.

Chiar dacă legislația franceză nu reglementează în mod expres sub denumirea

de „paradis fiscal” acest concept, totuși acesta îl reglementează sub denumirea de
„teritorii cu un regim fiscal privilegiat” sau „teritorii necooperante”. Am observat că
se instituie o prezumție relativă referitoare la calificarea unor state sau teritorii
ca paradisuri fiscale, însă există o prezumție absolută referitoare la deținerea
unor acțiuni în cadrul societăților de tip offshore. Considerăm că aceasta
reglementare este menită să împiedice transferul patrimonial către alte teritorii cu
scopul de a eluda impozitele datorate statului francez.

Conform legislației franceze 15, un teritoriu cu fiscalitate privilegiată este

apreciat prin comparație cu regimul fiscal aplicabil în Franța. Un teritoriu cu
fiscalitate privilegiată este definit ca fiind un stat sau un teritoriu ce nu impozitează
persoanele fizice sau juridice sau le impozitează asupra dividendelor sau veniturilor
într-un cuantum de mai puțin de jumatate din impozitul pe divident sau venit la care
aceste persoane ar fi fost supuse, dacă erau domiciliate sau înființate în Franța16.

Un teritoriu necooperant este considerat a fi un stat sau un teritoriu ce nu

este membru al comunității europene și a cărei situație referitoare la transparența
schimbului de informații în materie fiscală a făcut obiectul unei examinări de către
Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică și care nu are încheiate cu Franța
convenții de asistență administrativă care să permită schimbul oricărei informații
necesare aplicării legislației fiscale ale părților și nici nu are semnat cu cel puțin
douăsprezece state sau teritorii asemenea convenții.17

În ceea ce privește cadrul legal din Marea Britanie, considerăm că acesta

este mult mai adaptat structurilor offshore. Principalul interes, la fel ca și în cadrul

15
Codul General al Impozitelor Francez, art. 123, alin 1, teza 2
16
Idem, art. 238 A, teza 2
17
Idem, art. 238-0 A, teza 1. Această mențiune este făcută la 1 ianuarie 2010 iar articolul este în
vigoare în această formă și astăzi. Lista statelor și teritoriilor necooperante este fixată printr-un ordin al
ministrului economiei și bugetului, cel puțin o dată pe an, după avizul ministrului de externe

9
sistemelor de drept analizate mai sus, este modalitatea de impozitare a veniturilor
și/sau patrimoniului deținut prin societățile offshore.

Potrivit reglementărilor britanice 18 , veniturile din offshore - sunt venituri

provenite din afara teritoriului Marii Briranii și includ: dobânzi din bănci din alte state
sau o societate de credit imobiliar; dividende și dobânzi de la societăți din alte state;
chirii din proprietăți din alte state; salarii, beneficii sau redevențe câștigate în afara
Marii Britanii.

Principalul act care definește utilizarea și impozitarea veniturilor realizate prin

societățile offshore este Finance Act no. 2, adoptat în anul 2017. Acesta prevede atât
modul de impozitare, de declarare dar și de sancționare a neconformării
contribuabililor la obligația de a declara bunurile, fondurile și veniturile deținute în
sau prin intermediul societăților offshore.

Marea Britanie prin impunerea noii legislații fiscale încearcă repatrierea

fondurilor deținute prin intermediul societăților offshore. Considerăm că noua
legislație are atât un rol sancționator cât și un rol preventiv, în ideea în care este
menită să încurajeze contribuabilii să declare bunurile pe care le dețin în offshore.

Cadrul legal din Statele Unite diferă în funcție de statul a cărui legislație o
analizăm. În urma cercetării științifice întreprinse, am ajuns la concluzia că legislația
federală este, în principiu, valabilă pentru toate statele din America, așa încât, trebuie
analizată.

Statele Unite au creat Foreign Account Tax Compliance Act, prescurtat

FATCA (Lege referitoare la Respectarea Prevederilor Fiscale pentru Contrurile
Străine), în anul 2010, care a intrat în vigoare în iulie 2014. FATCA cere, în general,
ca instituțiile financiare și anumite instituții non-financiare străine să raporteze toate
bunurile pe care cetățenii americani le dețin sau le administrează prin intermediul lor.
Legea HIRE cere, de asemenea, ca persoanele fizice sau juridice americane să
declare, în funcție de valoarea, conturile financiare străine și bunurile situate în
străinătate19.

Ceea ce trebuie menționat este că dacă autoritățile americane cer de la marea

majoritate a statelor lumii transparență în raportări și un schimb aproape automat de
informații, ele nu oferă aceeași transparență atunci când este vorba despre cetățenii
alor state. Menționăm că Dellaware și Jersey sunt încă state ce sunt considerate
paradisuri fiscale, care administrează atât averile americanilor cât și ale altor cetățeni.

Elveția este recunoscută ca un paradis fiscal european și a fost

dintotdeauna un stat în care s-au plasat marile averi ale lumii. Însă, având în vedere

18
A se vedea https://www.gov.uk/government/publications/ten-things-about-offshore-assets-and-
income/ten-things-about-offshore-assets-and-income
19
A se vedea site-ul Internal Revenue Service, fiscul american
https://www.irs.gov/businesses/corporations/foreign-account-tax-compliance-act-fatca

10
noile evenimente și tratate la care Elveția a trebuit să adere în urma crizei economice
din 2007, statutul ei de paradis fiscal ar trebui reconsiderat.

Persoanele fizice sau juridice sunt supuse impozitării în Elveția doar dacă au
fie o legătură personală, fie o legătură economică cu această țară. Dacă o persoană
este rezident fiscal al Elveției, în general impozitele sunt plătite la nivel federal și nu
la nivel cantonal. Fiecare dintre cele 26 de cantoane elvețiene are taxe și impozite
stabilite prin lege locală, iar acestea se adaugă la impozitul pe care fiecare
contribuabil trebuie să îl plătească la nivel federal. În general, taxele și impozitele pe
care un contribuabil trebuie să le plătească sunt între 30% și 50% în funcție de
veniturile pe care le are.

Însă, persoanele străine sunt tratate de la caz la caz - acestea au posibilitatea de

a-și deduce foarte multe cheltuieli și au posibilitatea de a-și micșora baza impozabilă.

De exemplu, scopul unei societăți de tip holding este să dețină părțile sociale
unor alte societăți; societatea trebuie, între altele, pentru a fi considerată astfel, să
primească cel puțin două treimi din venituri din dividende sau alte asemenea câștiguri
de capital sau ca cel puțin două treimi din activele sale să fie participații în alte
societăți20.

Societățile de tip holding sunt exonerate de plata impozitelor pe profit

cantonale și comunale, cu excepția veniturilor din bunuri imobiliare situate în Elveția.
În principiu, procentul de impozitare efectiv al unei societăți holding este de 7,83%
(procentul de impozit pe profit federal), înainte de aplicarea reducerilor pentru
participarea asupra dividendelor și câștigurilor din capital 21 . Un criteriu foarte
important pentru a defini societățile de tip holding este acela că ele nu exercită nicio
activitate de substanță economică pe teritoriul elvețian.

În urma analizei întreprinse de drept comparat putem observa că fiecare

stat are reglementări diferite în ceea ce privește societățile offshore. Acestea diferă în
funcție de politica economică transpusă în politica fiscală a fiecărui stat sau teritoriu.
State precum Marea Britanie, au implementat un anumit tip de politică fiscală pe
teritoriul lor și un alt tip de politică fiscală în teritorii care depind de coroana
britanică, cum ar fi Gibraltarul. De asemenea, am observat că în funcție de
deschiderea pe care fiecare stat o are față de societățile offshore, se vor
implementa măsuri, în principal fiscale, care să faciliteze sau să îngreuneze
crearea și funcționarea unor societăți offshore în respectivul stat sau teritoriu.

În urma analizei întreprinse. de lege ferenda propunem ca în legislația

română, să se insereze posibilitatea ridicării plafonului de un milion de euro
cifră de afaceri a microîntreprinderilor la cinci milioane de euro de exemplu,
20
A se vedea Guide de l'investisseur - La Suisse, pays d'accueil des entreprises, al Switzerland Global
Entreprise, p. 110, disponibil și online:
https://www.s-ge.com/sites/default/files/cserver/publication/free/guide-de-l-investisseur-s-ge.pdf
21
Ibidem

11
păstrându-se celelalte facilități fiscale acordate. De asemenea, opinăm că aceste
prevederi pot fi aplicate doar în cazul în care societatea face dovada că nu desfășoară
activitate economică de substanță pe teritoriul României, însă are investiții în
România (fie în sediul social și în servicii pe care le contractează în țara noastră la
societăți care sunt înregistrate și își desfășoară activitatea în România, fie active
financiare în sistemul bancar român etc).

În al doilea capitol, intitulat „Reglementarea și funcționarea societăților

offshore”, am definit societățile offshore, în funcție de mai mulți parametrii, pentru a
determina foarte clar principalele caracteristici ale acestora.

Nu există un consens în definirea societățillor offshore, însă putem afirma fără

a putea fi contraziși că societatea offshore este o societate situată într-un alt teritoriu
decât cel de rezidență al constitutorului. Teoretic, o societate offshore poate fi
înființată oriunde în lume, dar nu peste tot se pot obține avantaje fiscale, pentru că o
societate nu va fi scutită de impozit datorită faptului că este o societate offshore, ci
pentru că este înregistrată într-un paradis fiscal.22
În urma analizării mai multor definiții doctrinare, jurisprudențiale, dar și ale
organizațiilor internaționale care se ocupă cu analiza societăților offshore, am
concluzionat că o societate comercială offshore, indiferent de apelațiunea ei sau
de forma ei de organizare va prezenta întotdeauna următoarele caracteristici:
a) va fi creată pe o structură societară dintre cele reglementată (cum ar fi: o
societate cu răspundere limitată, o societate pe acțiuni sau o fundație);
b) va avea constitutori care nu sunt cetățeni sau rezidenți ai statului unde este
înmatriculată societatea offshore;
c) își va desfășura activitatea economică de substanță pe un alt teritoriu decât cel pe
care este înregistrată, iar în acesta din urmă va avea strict o activitate scriptică (cu
alte cuvinte, aici nu se va desfășura o activitate economică sau comercială propriu-
zisă, ci vor circula doar hârtii sau documente) - de cele mai multe ori societățile
offshore nu au un sediu social propriu zis ci, mai degrabă, o cutie poștală;
d) va fi situată pe un teritoriu unde procentele de impozitare pentru astfel de
societăți sunt foarte reduse, dacă nu chiar 0, și unde în marea majoritatea timpului,
principalele redevențe vor fi taxele anuale de înregistrare și/sau taxe anuale de
funcționare;
e) de cele mai multe ori, aceasta va fi situată într-un teritoriu ce nu oferă informații
despre beneficiar ultim al societății (ultimate beneficiary owner), nu oferă informații
detaliate despre tranzacțiile pe care societatea le efectuează și/sau oferă servicii de
reprezentare în care un terț își asumă rolul de a declara în fața autorităților fiscale sau
organelor de anchetă că deține și/sau administrează societatea în cauză.
Referitor la litera c), considerăm că o societate de tip offshore poate desfășura
un minim de activitate și pe teritoriul statului pe care este înregistrată. Această
activitate poate consta în administrarea unui portofoliu sau chiar prestarea unui
anumit număr restrâns de servicii. Nu considerăm că societățile offshore sau
activitatea care poate fi desfășurată prin acestea poate fi redusă doar la existența lor
printr-o cutie poștală.
22
Codruța Trandafir, Societățile off-shore între reglementare legală și ilicit, Editura Universul Juridic,
București, 2012, p.29

12
 Pentru constituirea unei societăți offshore este, așadar, nevoie de o structură
societară care poate fi: o societate cu răspundere limitată (SRL), o societate pe acțiuni
(SA)23 sau o fundație constituită pe baza unui trust sau a unei fiducii.

În urma unei analize aprofundate a legislațiilor din România, Franța, Elveția,

Statele Unite și Marea Britanie, am ajuns la concluzia că atât SRL cât și SA prezintă
mai multe asemănări și deosebiri în aceste legislații.

Astfel, principalele asemănări între SRL, Limited Liability Company

(LLC) din dreptul american și Private Company Limited by Shares (PLC) din
dreptul englez sunt: permiterea constituirii unei structuri cu un singur asociat,
persoană fizică sau juridică, existența necesității unui capital social și în general
acestea sunt entități juridice ce capătă personalitate juridică, cu excepția dreptului
american, unde LLC-ul nu este considerat o entitate distinctă de constitutori din punct
de vedere fiscal. În ceea ce privește deosebirile, acestea se referă în mare parte la
modalitatea de constituire, la cuantumul minim al capitalului social și la vărsarea
acestuia. Menționăm, de asemenea, că LLC-ul poate fi constituit și cu un scop non
lucrativ, spre deosebire de SRL și PLC care pot fi constituite exclusiv în scopul de a
desfășura o activitate economică, care urmărește obținerea unui profit.

În ceea ce privește SA (Company în dreptul american și Public Limited

Company - PLC în dreptul englez) și între acestea există numeroase asemănări, cum
ar fi: limitarea răspunderii asociaților la aportul la capitalul social, dobândirea
structurii societare a personalității juridice distincte, acțiunile sunt în general liber
cesibile și condiția ca structura să aibă minim doi asociați, cu excepția dreptului
elvețian care permite posibilitatea constituirii unei SA și cu un singur asociat. În ceea
ce privește deosebirile, menționăm că în general și acesstea se referă la formalitățile
de constituire, la capitalul social minim și la vărsarea acestuia. De asemenea,
menționăm că anumite legislații permit ca numele acționarilor să nu fie înscris în
Registrul Comerțului.

Alte instituții juridice care pot sta la baza constituirii societăților sunt fiducia
și trust-ul. Fiducia este transpunerea instituției trust-ului în dreptul european și că
ambele structuri pot sta la baza unei societăți comerciale offshore. Acestea sunt în
general preferate pentru constituirea societăților de tip holding pentru modul lor de
administrare. Am arătat că există atât asemănări cât și deosebiri între cele două
instituții și că ele pot fi folosite pentru a gestiona patrimonii importante. Apreciem
însă că instituția fiduciei este încă mult mai puțin dezvoltată decât cea a trust-
ului, ceea ce este foarte ușor de explicat prin faptul că prima este o instituție
tânără, pe când trust-ul a fost conceput acum mai bine de 200 de ani.

23
Pentru mai multe detalii referitoare la constituirea societăților comerciale de tipul SRL sau SA, a se
vedea Smaranda Angheni, Drept comercial: profesioniștii-comercianți, Editura C.H.Beck, București,
2013

13
 În ceea ce privește tipurile de societăți offshore, am ales să analizăm pe larg
principalele structuri societare. Astfel, holding-ul este o societate comercială care
deține participații de capital în cadrul altor societăți sau grupuri de firme, exercită
controlul asupra acestora și nu desfășoară ea însăși activități economice sau
comerciale.24 Chiar dacă, o societate holding nu va avea activitate economică propriu
zisă, ea va putea deține și/sau administra participații în alte societăți, bunuri imobile
sau mobile, valori mobiliare sau titluri de valoare, drepturi de autor, mărci, brevete
sau invenții.

Societățile de bază sunt societăți care, de asemenea, nu au o activitate

proprie. Ca structură, sunt mult mai mici decât holding-urile și, în general, nu au
atribuții de gestiune și control a altor societăți din grup. Ele sunt folosite pentru a
gestiona trezoreria grupului, concentrând și administrând exclusiv beneficiile
comerciale și financiare realizate în alte țări cu o fiscalitate mai ridicată de către
filialele sau sucursalele din același grup.25 Societățile de bază pot fi folosite și pentru
alte operațiuni specifice ale unui grup, cum ar fi să redirecționeze venituri dintr-o
societate în alta sau să încaseze anumite venituri, de tipul dividendelor.

În urma cercetării efectuate, am constatat că o societate de asigurare captivă

există în cadrul grupurilor de societăți și este o societate care, în general, este deținută
în integralitate de o altă societate, care oferă servicii de diminuare a riscurilor pentru
societatea mamă sau pentru societățile din grupul din care face parte. Subliniem că
societățile captive pot avea mai multe obiecte de activitate, cum ar fi instituții de
credit și bănci captive.

Societățile fictive sunt acele societăți „paravan” ce sunt înregistrate în

paradisuri fiscale dar nu au o activitate economică propriu zisă. De regulă, ele nu au
un sediu social fizic, ci se rezumă la o simplă cutie poștală și au de regulă două
întrebuințări clare legale: atragerea fluxurilor de capital din alte jurisdicții de la
filialele sau alte societăți ale grupului și de a complica misiunea autorităților fiscale în
cadrul controalelor efectuate în cadrul grupului.26

Societățile de tip scoică sunt societăți care nu întreprind activități economice

și care nu dețin bunuri sau active semnificative. Printre motivele legitime pentru a
înființa o societate scoică se numără: înființarea și finanțarea unui start-up, ca un
vehicul pentru a strânge finanțare sau a prelua în mod ostil o altă societate. 27
Avantajele prezentate de aceast tip de societate sunt formalitățile minime la momentul
înregistrării în registrul comerțului și posibilitatea numirii unor administratori sau

24
Mihai Bogdan Afrăsinei, Contabilitatea și fiscalitatea societăților offshore, București, Editura
C.H.Beck, 2016, p. 34
25
Codruța Trandafir, op.cit., p. 49
26
Mihai Bogdan Afrăsinei, op. cit., p. 35, apud Codruța Trandafir, op. cit., p. 49
27
https://www.investopedia.com/terms/s/shellcorporation.asp

14
directori „nominali” (nominees), care nu au cunoscut niciodată adevărații proprietari,
dar care acționează în conformitate cu indicațiile primite de la aceștia.28

În ceea ce privește înființarea societăților offshore, durata procesului

precum și documentația necesară va fi diferită în funcție de legislația în care
societatea va fi înregistrată. Nu trebuie să considerăm că numai paradisurile fiscale
insulare pot înregistra societăți offshore, ci evidențiem că și teritorii membre ale
Uniunii Europene le pot înregistra: Elveția, Liechtenstein, Luxemburg, Austria,
Irlanda, Monaco sau City of London.

În ceea ce privește modul și durata înființării societății, acestea depind de

tipul societar care se înființează și de legislația teritoriului unde se înregistrează. În
cazul în care se constituie un shelf company, deci o societate preexistentă, unde se va
modifica doar beneficiarul și eventual administratorul, acest proces poate dura și 24
de ore. În eventualitatea în care, însă, ne se înființează un holding, sau o societate
captivă de asigurări, înmatricularea și aducerea în stare de funcționare poate dura
chiar câteva luni.

Pentru înființarea unei societăți offshore sunt necesare aceleași documente

și aceleași proceduri ca pentru înființarea oricărei forme societare pe care este
bazat offshore-ul. Ca atare, vor fi necesare, în general, un statut prin care să se
definească obiectul de activitate, forma societară și asociații societății, un proces
verbal de adunare constitutivă a asociaților și regulile de funcționare ale societății,
prin care se va stabili modul de gestiune și administrare al acesteia.

Subliniem că țări precum Elveția oferă posibilitatea folosirii instituției de

nominee, prin care constitutorul poate fi reprezentat încă de la constituirea societății
de un terț, care este în general avocat sau bancher. În plus, mai toate legislațiile lumii
impun pentru înființarea unei societăți deschiderea unui cont bancar pe numele
acesteia, iar paradisurile fiscale impun ca acest cont să fie deschis la o bancă aflată pe
teritoriul lor.

În ceea ce privește administrarea, din analiza efectuată, observăm că

administrarea societăților offshore este, de obicei, lăsată în mâinile profesioniștilor
care, de cele mai multe ori, sunt chiar societăți comerciale constituite în mod
expres în acest sens. Notăm că și în acest caz instituția nominee-ului este foarte
folosită.

Încetarea societăților comerciale de tip offshore, se face, de obicei, la

dispoziția constitutorului sau pentru neplata taxelor impuse de respectiva legislație.
Lichidarea societății offshore poate fi mai simplă sau mai complexă, în funcție de
tranzacțiile desfășurate, de numărul asociaților, de existența datoriilor societății, etc.

28
Mihai Bogdan Afrăsinei, op.cit., p. 38

15
 În urma analizei întreprinse, pentru îmbunătățirea legislației române în vigoare
de lege ferenda, propunem recunoașterea legislativă a societății de tip holding.
Apreciem că, printr-o reglementare a acestui tip societar în Legea 31/1990, s-ar putea
atrage investițiile și crearea unor asemenea structuri pe teritoriul român. Considerăm
că societatea de tip holding ar putea să fie fondată fie pe o societate cu răspundere
limitată, fie pe o societate pe acțiuni, fie pe baza unei fiducii. În cazul în care holding-
ul ar fi creat pe o societate pe acțiuni sau cu răspundere limitată, considerăm că
gestiunea acestuia ar trebui simplificată întrucât această societate nu va presta servicii,
ci doar va gestiona participațiile altor societăți afiliate. În acest mod, s-ar putea atrage
mai multe sedii centrale, deci înregistrarea mai multor societăți mamă pe teritoriul
României.

Având în vedere că fiducia a fost transpusă în Codul Civil român, apreciem că

această reglementare poate fi îmbunătățită. În primul rând, considerăm că un avocat,
un notar sau societăți special constituite de către persoane cu asemenea calități ar
trebui să poată acționa ca fiduciari ai constitutorului. De asemenea, opinăm că este
necesar ca, de lege ferenda, să se reglementeze posibilitatea ca în baza fiduciei să
se constituie și să se gestioneze o societate comercială, în special, societăți de tip
holding.

În eventualitatea în care s-ar permite constituirea unor societăți de

profesioniști, formate din avocați sau notari împreună cu persoane cu experiență în
domeniul contabil, considerăm că, s-ar conferi o bază legală activității pe care deja
societățile de audit și contabilitate precum și societățile de avocatură o desfășoară. De
asemenea, propunem o cotă de impozitare de 50% asupra veniturilor provenite din
asemenea activității de gestiune a holding-urilor, după modelul existent în alte state,
care, anual, reușesc să încaseze sume impresionante din asemenea activități. De
asemenea, considerăm că în societățile în care sunt asociați sau colaboratori atât
avocați, notari cât și experți contabili, această colaborare ar putea să reprezinte cu
puteri depline constitutorul societății, atât în fața organelor competente ale statului cât
și în fața terților co-contractanți. Având în vedere că în Codul Civil este reglementată
simulația, propunem de lege ferenda o extindere a acestui concept și asupra
administratorului unei societăți deci, practic, o transpunere a instituției de
nominee în legislația română.

În scopul armonizării legislației române la legislația alor state, considerăm că,

este important ca aceasta să recunoască la nivel legislativ instituții de drept des
folosite în alte state. Astfel, considerăm că modelul elvețian, prin care se recunoaște și
se reglementează trust-ul, este un model de succes pentru dezvoltarea relațiilor
economice dar și juridice cu țările din common law. Astfel, România ar putea
transpune în legislația națională conceptul de trust și ar putea recunoaște instituția
trustee-ului, care gestionează și administrează trust-ul, fără a îl controla. Cu alte
cuvinte, s-ar recunoaște o variație a instituției fiduciei transpusă din dreptul francez.

16
 Apreciem că recunoașterea trust-ului și permiterea acestuia să acceseze
teritoriul român ar putea facilita relatiile internaționale dar și investițiile străine în
țara noastră. Pe de altă parte, recunoașterea oficială a trustee-ului ar permite
desfășurarea acestei activități de către persoanele din România, creând astfel, venituri
pe teritoriul țării noastre. În cazul recunoașterii instituției trust-ului și a trustee-ului,
opinăm că nu ar fi excesiv impunerea unei redevențe anuale pentru funcționarea
acestuia, ce poate fi stabilită în sumă fixă, dar și în procentaj din valoarea trust-ului
(desigur un procentaj mic) și plătită anual statului român. De asemenea, considerăm
că pentru respectarea completă a legislației în vigoare ar fi necesar ca trust-urile
acceptate pe teritoriul român să fie administrate de persoane fizice sau juridice
române, cu pregătire juridică.

În cel de-al treilea capitol al lucrării, este tratată problematica optimizării

fiscale, procedeu unde există consens în reglementări (dacă este o reglementare
directă), dar și în doctrină și jurisprudență și se poate defini ca abilitatea sau
ingeniozitatea fiscală a contribuabilului de a căuta cea mai avantajoasă parte din
legislația existentă pentru a își reduce impozitele, păstrând complet legalitatea
tranzacțiilor29. Există numeroase posibilități pentru multinaționale de a se optimiza
fiscal: relocarea sediului social într-un stat cu o fiscalitate mai relaxată sau cu un
regim fiscal favorabil nerezidenților, localizarea datoriilor, importul pierderilor,
abandonul creanțelor sau subvenționarea filialelor din alte state.
Principalele strategii de optimizare fiscală transfrontaliere sunt compuse
din mai multe elemente, însă se pot regrupa în patru mari categorii:30
(i) regimurile de tipul „mamă-fiică”,
(ii) finanțarea prin împrumut care generează sarcini ce pot fi deduse din baza
impozabilă;
(iii) optimizarea produselor hibride, adică a produselor ce sunt calificate diferit de
două state sau creearea de entități hibride;
(iv) prețurile de transfer definite ca „orice flux intra-grup și transfrontalier
(achiziționare și vânzare de bunuri, servicii, redevențe, dobânzi, garanții, onorarii,
cesiuni sau concesiuni de bunuri incorporale cum ar fi mărcile, brevetele know-how,
refacturarea costurilor etc.).
Evidențiem că România nu reglementează procedeul de optimizare fiscală,
însă nici nu interzice tehnicile de optimizare fiscală. Administrația fiscală are
posibilitatea de a recalifica fiscal operațiunile efectuate de contribuabil ceea ce, așa
cum am explicat în lucrare, poate duce la abuzuri din partea ambelor părți. Subliniem,
de lege ferenda, posibilitatea de a reglementa optimizarea fiscală în art. 7 ce se
referă la definiții ale termenilor comuni din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal
astfel: „Optimizarea fiscală este procedeul prin care contribuabilul, având declarate
corect, complet și la zi toate veniturile și/sau drepturile patrimoniale la care este
29
Patrick Rassat, Thierry Lamorlette, Thibault Camelli, Stratégies fiscales internationales -
Optimisation fiscales interenationales pour les entreprises; Mondialisation et fiscalité, la fin des
paradis fiscaux? Nouvelles opportunités, Paris, Editura Maxima, 2010, pp. 159-160
30
Éric Vernier, Fraude fiscale et paradis fiscaux - décrypter les pratiques pour mieux les combattre,
Paris, Édition Dunod, 2014, pp. 22-24

17
îndreptățit, optează, atunci când legea îi permite, să declare sau să plătească sarcinile
fiscale altfel decât în modul cel mai evident prevăzut de lege.”

În ceea ce privește unul dintre principalele procedee de optimizare fiscală

prin societățile offshore, anume prețul de transfer arătăm că acesta se traduce prin
prețul la care o societate transmite fonduri sau bunuri unei alte societăți afiliate.
Menționăm că, în general, între societățile afiliate, prețurile nu sunt în general
prețurile pieței, însă de multe ori, prețul pieței pentru activul transmis nici nu poate fi
evaluat din varii motive: lipsa respectivului bun în circuitul civil, lipsa unei evaluări
pertinente prealabile, tranzacții similare estimate de soceități din același grup etc.
Evidențiem că spre deosebire de tranzacțiile fictive, care sunt ilicite, prețurile de
transfer sunt licite întrucât, în cadrul acestora se transmite efectiv un drept de
proprietate, un drept de folosință, un dezmembrământ sau alte active.

Din acest procedeu rezultă și importanța conceptului substanței economice a

unei tranzacții, în definirea unei societăți de tip offshore. Fie că este definită ca
substanța economică a tranzacției, fie că este denumită tranzacție artificială, fie că
este apreciată de la caz la caz de doctrină și jurisprudență, fără să beneficieze de o
reglementare clară. Caracterele acestei tranzacții, indiferent de denumire sunt: (i) lipsa
unui conținut economic și (ii) realizarea tranzacției exclusiv în scopul de a se sustrage
de la plata unui impozit mai mare.

Din analiza efectuată, am ajuns la concluzia că un rol important în procedeul

de optimizare fiscală prin intermediul societăților offshore îl are și secretul bancar.
Am observat astfel, că anumite legislații reglementează secretul bancar, iar altele
secretul profesional al instituției financiare care operează tranzacțiile. Diferența poate
fi foarte fină, chiar insesizabilă în anumite cazuri însă, în general, ea poate fi
observată în practică în funcție de importanța acordată acestui concept.

În urma analizei întreprinse în acest capitol, apreciem că se impune, de lege

ferenda clarificarea conceptului de secret bancar în raport cu secretul
profesional. Pentru a putea fi pe deplin aplicate prevederile Codului Penal referitoare
la divulgarea unor secrete profesionale, din punctul nostru de vedere, ar trebui să se
prevadă în mod expres că secretul bacar este secretul profesional ce incumbă tuturor
persoanelor din cadrul instituțiilor financiare (fie ele bancare, de credit etc) care dețin
și obțin informații prin natura obligațiilor lor de serviciu sau prin intermediul oricăror
operațiuni legate de serviciul lor despre fapte, acte, conturi, tranzacții sau persoane
care dețin sau operează aceste fapte, acte, conturi sau tranzacții.
De asemenea, în privința reglementării de la art. 114 al Ordonanței de Urgență
a Guvernului nr. 99/2006, de lege ferenda ar trebui clarificate următoarele
aspecte:
(i) în ceea ce privește litera b), când instituția de credit justifică un interes legitim,
considerăm că cel puțin enunțiativ, legiuitorul ar trebui să identifice la ce se referă
acest „interes legitim”, în scopul de a evita posibilele abuzuri ale instituțiilor de
credit; și

18
(ii) în ceea ce privește litera j), referitoare la soluționarea diferendelor deduse
judecății în fața instanțelor civile, considerăm că, cererea ar trebui analizată și de
instituțiile de credit înainte de a fi aprobată, într-o comisie formată din cel puțin trei
membrii ai organelor de conducere ale acestei instituții, care să decidă cu majoritate
de voturi.
Menționăm, de asemenea, ca dispoziții legale ar mai trebui introduse și cu
privire la calificarea sau recalificarea fiscală a unei operațiuni - astfel, în cazul în
care ar exista o neconcordanță între interpretarea dată de autorități și cea declarată de
contribuabil, în caz de dubiu sau vid legislativ, aceasta ar trebui interpretată în
favoarea contribuabilului. Cu alte cuvinte, propunem de lege ferenda, reglementarea
abuzului de drept fiscal, la fel ca și în dreptul francez.

În ceea ce privește controlul acestei instituții de optimizare fiscală,

propunem să se reglementeze și o eventuală regularizare a taxelor și impozitelor în
eventualitatea în care contribuabilul a aplicat abuziv normele propuse mai sus.
Aceasta regularizare poate fi purtătoare de dobânzi, însă propunem ca termenul de
prescripție pentru încasarea creanțelor de către stat să fie de un an de la data
depunerii declarației fiscale. Astfel, considerăm că și autoritățile au suficient timp
pentru prelucrarea datelor, iar contribuabilul nu se va regăsi în incertitudine și nici nu
va fi nevoit să plătească eventuale dobânzi majorate.

Credem că această procedură de regularizare ar trebui să fie una

transparentă prin care autoritățile competente să transmită contibuabilului decizia de
regularizare, la care acesta din urmă să se poată opune printr-un răspuns scris și
motivat, în maxim 30 de zile de la primirea cererii. Până în acest moment, considerăm
că procedura executării silite nu ar trebui să fie deschisă pentru autoritățile fiscale,
întrucât, nu s-a stabilit încă certitudinea creanței și întinderea sa.

Pentru rezolvarea acestei cereri motivate a contribuabilului, considerăm că ar

trebui să se constituie o comisie formată din doi membri ANAF și un reprezentant
contabil sau avocat, care să reprezinte interesele contribuabilului care să decidă dacă
procedeul de optimizare este sau nu iregular. Desigur, din acest moment procedura
executării silite ar fi deschisă autorităților publice, în eventualitatea în care s-ar
descoperi că procedeul este iregular, însă contribuabilul ar putea ataca în justiție, ca
de altfel orice alt act al administrației publice, decizia de impunere.

Propunem de lege ferenda, ca un birou din cadrul autorității competente să se

ocupe de compilarea acestor procedee legale folosite de către contribuabili și să
efectueze un raport în care să se arate, în primul rând, ce procedee au fost folosite
pentru a optimiza fiscal și în al doilea rând, cât anume s-a pierdut la bugetul statului
prin această optimizare fiscală. Menționăm că există deja un număr important de
societăți care apelează la optimizare fiscală, însă nedeclarată. Tocmai de aceea, o
reglementare clară, concretă, coerentă a acestui concept ar permite o mai bună
eficientizare a colectării contribuțiilor publice.

19
 Menționăm că s-ar putea prevedea și o procedură simplificată în care
contribuabilul să poată achiesa la decizia administrației fiscale și să se supună la o
penalitate pentru iregularitatea procedurii pe care a desfășurat-o. Considerăm că
iregularitatea percepută s-ar putea calcula ca totalitatea prejudiciului produs bugetului
prin iregularitatea operațiunii și o eventuală penalitate de maxim 10% din valoarea
acesteia.

De asemenea, considerăm că un eventual formular în care să se opteze

pentru anumite proceduri de optimizare ar fi benefic pentru bugetul de stat. În
România, impozitele sunt colectate, în general, într-o proporție destul de mare, însă
cei care planifică sau optimizează fiscal cel mai mult sunt companiile multinaționale
care folosesc offshore-urile pentru acest procedeu. Acest procedeu ar putea să fie
deschis și micilor antreprenori sau celor care doresc și reușesc să dezvolte asemenea
tehnici.

În capitolul patru al lucrării ne-am îndreptat atenția asupra

contravențiilor și infracțiunilor susceptibile de a fi săvârșite prin intermediul
societăților offshore. Având în vedere definirea fluidă a conceptului de optimizare
fiscală, este clar că linia de departajare între licit și ilicit este foarte fină.

Astfel, într-o primă parte a capitolului, ne-am concentrat asupra definirii

contravențiilor și infracțiunilor care sunt în general săvârșite prin intermediul
societățior offshore și care reprezintă opusul optimizării fiscale. Am analizat
reglementările din România, Franța și Elveția și am comparat evaziunea fiscală,
sustragerea de la plata impozitului, frauda fiscală și înșelăciunea fiscală în
dreptul elvețian.

În opinia noastră, în ceea ce privește contravențiile, la nivel internațional,

acestea sunt considerate a fi: evaziunea fiscală și sustragerea de la plata
impozitului. Menționăm că în legislația română evaziunea fiscală este considerată
infracțiune, însă nu se reglementează alte tipuri de contravenții sau infracțiuni în
aceeași materie. De asemenea subliniem că, legislația română nu reglementează nici
optimizarea fiscală ca și concept juridic.

În dreptul internațional am observat că principala infracțiune care poate

fi comisă prin offshore este frauda fiscală, care prezintă caracteristici similare cu
evaziunea fiscală reglementată de legiuitorul român. Această infracțiune urmărește
sustragerea contribuabilului de la plata impozitelor, însă este aproape automat
precedată de o infracțiune de fals (în documente sau declarații).

Comparând legislațiile analizate, am observat o mare diferență între

suplețea cu care este redactat codul fiscal elvețian și cel român, de exemplu: acolo
unde codul elvețian are pedepse mici pentru frauda fiscală, axându-se în special pe
recuperarea prejudiciului și pe amendă, codul român incriminează doar evaziunea

20
fiscală, fixând niște pedepse privative de libertate foarte mari, în scopul de a
descuraja comiterea de asemenea infracțiuni.

În concluzie, putem afirma că în funcție de legislația care le reglementează,

infracțiunile sunt pasibilie de o pedeapsă cu amendă sau/și cu o pedeapsă cu
închisoarea. Considerăm că aceste pedepse trebuie aplicate cu mare grijă pentru a nu
se încălca principiul ne bis in idem. De asemenea, diferitele legislații care
reglementează această infracțiune, au în practica lor, tendința de a se îndrepta mai
mult către recuperarea prejudiciului și impunerea unor amenzi pentru sancționarea
persoanei responsabile sau, din contră, sancțiunea prin privarea de libertate.

În ceea ce privește reglementarea evaziunii fiscale din România, considerăm

de lege ferenda, opinia conform căreia infracțiunea în legătură cu evaziunea fiscală
stabilită prin art. 8 al Legii 241/2005 31 este destul de vag reglementată, având în
vedere că sintagma „stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor,
taxelor sau contribuțiilor” nu sugerează exact ce faptă a contribuabilului trebuie
sacționată. Nu este clar ce se impută contribuabilului prin stabilire cu rea-credință
și cum va fi dovedită aceasta, având în vedere că infracțiunea poate fi foarte ușor
confundată cu optimizarea fiscală, și de asemenea care este mijlocul legal de
diminuare a taxelor și impozitelor. Apreciem că partea benefică a reglementării este
că se referă numai la rambursări, restituiri sau compensări pe care contribuabilii le
pot cere sau opune bugetului general consolidat, scutind astfel, măcar operațiunile
de determinare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor.

În cadrul acestui capitol am analizat convențiile și tratatele internaționale în

domeniul comercial, fiscal și penal și am observat că există instrumente internaționale
care să reglementeze atât procedee de optimizare fiscală, cât și contravenții sau
infracțiuni la nivel internațional. Astfel, evidențiem că pentru susținerea optimizării
fiscale, există mai multe tratate sau convenții referitoare la calificarea prețurilor de
transfer și la evitarea dublei impuneri în cadrul societăților afiliate. De asemenea,
subliniem că toate convențiile internaționale se referă la incriminarea infracțiunii de
fraudă fiscală și nu a conceptului de evaziune fiscală.

În urma analizei întreprinse între diferitele reglementări și a instrumentelor

internaționale de definire a limitelor impuse societăților comerciale, considerăm util
ca în ceea ce privește infracțiunile ce pot fi săvârșite prin intermediul societăților
offshore, prin porcedee de optimizare fiscală, cum ar fi: prețurile de transfer,
considerăm că de lege ferenda să se stabilească un ghid de interpretare asupra
diferitelor reglementări ale infracțiunii de evaziune sau fraudă fiscală așa cum
aceasta este înțeleasă în dreptul național și internațional. Considerăm că având în
vedere natura societăților offshore (care prin definiție sunt înregistrate în alte state
decât cel în care prevede impunerea impozitului), infracțiunile de evaziune sau fraudă

31
Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 672 din 27/07/2005

21
sunt transfrontaliere. Având în vedere lipsa unei reglementări unitare și coerente la
nivel mondial al acestei infracțiuni, considerăm că un ghid de interpretare al acestor
termeni s-ar revela util administrației din mai multe motive:

(i) s-ar putea facilita cooperarea internațională în ceea ce privește depistarea și

sancționarea acestor infracțiuni;

(ii) s-ar putea evita abuzurile sau greșita aplicare a legislației penale, este de strictă
interpretare;

(iii) s-ar putea ajunge la o aplicare uniformă și coerentă a normelor penale de

sancționare asupra unor procedee similare.

Apreciem, de asemenea, că ar fi utilă instituirea unui departament sau

birou special pentru depistarea, urmărirea și sancționarea acestor infracțiuni în
cadrul administrației fiscale centrale. Pentru a eficientiza mai mult acest
departament, considerăm că acesta ar trebui să colaboreze cu instituții internaționale
publice (precum Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) dar și cu
entități internaționale private (ca de exemplu Big Four) pentru a descoperi și a
determina cu precizie ce procedee pot fi catalogate ca procedee de optimizare fiscală,
care pot fi catalogate ca procedee iregulare, care nu intră nici în categoria optimizării
fiscale dar nici în categoria infracțiunilor fiscale și ce procedee se vor încadra în
infracțiuni fiscale.

Considerăm că o asemenea reglementare și o asemenea procedură ar duce în

primul rând, la stabilirea categorică a acestor procedee, la stabilizarea politicii fiscale
și bugetare a statului român, la o implementare uniformă națională și internațională a
politicilor fiscale și, desigur, ar conferi contribuabililor o mai mare siguranță în
acțiunile economice pe care le întreprind.

În ceea ce privește reglementările cuprinse în Legea 241/2005 pentru

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, opinăm că și acestea pot suferi
îmbunătățiri. În primul rând, apreciem că legislația română cataloghează orice
operațiune iregulară a contribuabilului ca fiind infracțiune și este mai întotdeauna
pasibilă de pedepse privative de libertate.

Pentru a rămâne în deplină conformitate cu prevederile reglementărilor

acordurilor la care România este parte, suntem de părere că se pot institui praguri
de la care cel care a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală să poată fi pasibil de
închisoare. Astfel, pentru a rămâne în deplină concordanță cu Regulamentele Uniunii
Europene, de lege ferenda în legislația română, se poate institui un prag de
echivalentul în lei a 50.000 euro peste care pedeapsa pentru infracțiunea de evaziune
să fie privativă de libertate, iar sub acest prag, societatea poate risca o amendă
penală, iar administratorii sau persoanele care asigură gestiunea sau controlul acestor
societăți să riște demiterea din funcții sau imposibilitatea de a mai fi numit într-o

22
asemenea funcție (deci menținerea prevederilor actuale din Legea 31/1990 privind
societățile32).

Tot referitor la Legea 241/2005 actualizată, credem că în cazul art. 14 care

prevede „În cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe
baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate bugetului general consolidat,
acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în
condiţiile Codului de procedură fiscală”, în opinia noastră, acestea ar trebui să fie
determinate de un expert contabil terț față de administrație și față de
contribuabili pentru a evita eventualele abuzuri ce pot fi comise în acest sens.

De asemenea, inspirându-ne din prevederile legislative ale altor state

considerăm că ar trebui reglementată clar forma de vinovăție cu care infracțiunile
de evaziune sunt comise. Astfel, în cazul în care o societate comercială efectuează
operațiuni iregulare dar nu ilegale prin organele sale de conducere sau administrare,
nu susținem că acestea ar trebui să fie direct suspectate de o eventuală infracțiune.
Desigur, nu punem la îndoială principiul de drept conform căruia, nimeni nu se poate
apăra invocând necunoașterea legii (nemo legem ignorare censetur), însă considerăm
că, în anumite cazuri, scopul urmărit de contribuabil nu este acela de a comite o
infracțiune după cum, în alte cazuri, acesta nu a prevăzut sau nu putea să prevadă
eventualul prejudiciu produs.

Astfel, apreciem că societățile offshore, în eventualitatea implemntării

propunerilor de mai sus, ar putea să desfășoare activități comerciale pe teritoriul
României într-un mod controlat, sigur și mult mai eficient. Acest lucru ar aduce
beneficii atât statului român cât și acestor tipuri de societăți, întrucât considerăm că
prin întărirea cadrului juridic actual s-ar stabiliza și relațiile economice.

În ultimul capitol al lucrării, am subliniat noile modificări legislative la

nivel național și internațional ce au un impact asupra funcționării societăților
offshore. Astfel, schimbul automat de informații este un concept relativ nou
implementat mai întâi de către Statele Unite și, mai apoi, de statele europene.
Conceptul vizează schimbul automat de informații între autoritățile competente în
scopul de a limita ascunderea bunurilor sau a identității beneficiarilor ultimi ai
veniturilor cu scopul de a eluda impozitarea.

La nivelul Statelor Unite a fost implementată o serie de acorduri FATCA

(Foreign Account Tax Compliance Act), între acestea și toate celelalte state din lume,
iar la nivelul Uniunii Europene statele au adoptat AEI (Automatic Exchange of
Information).

32
Legea 31/1990 privind societățile comerciale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 126-127 din
17 noiembrie 1990, fiind înlocuită prin republicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 33 din 29
ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, în prezent Legea 31/1990 privind societățile

23
 România este membră a ambelor acorduri internaționale care au ca scop
transmiterea informațiilor fiscale între administrațiile fiscale într-un mod direct, fără a
fi necesară o procedură prealabilă, în funcție de rezidența fiscală a contribuabilul.
Considerăm însă că implementarea acestor proceduri necesită o pregătire atât
legislativă cât și administrativă. Având în vedere că protocolul semnat implică
administrația română, considerăm că, este necesar crearea unui departament special
care să se ocupe de transmiterea datelor raportate de instituțiile financiare și mai
ales pregătirea personalului administrativ pentru a transmite aceste informații. De
asemenea, implementarea acestui acord necesită transpunerea lui în dreptul național și
atât prin lege generală, dar și prin ordine și/sau circulare la nivelul administrației.

În ceea ce privește transpunerea FATCA în dreptul român, acesta a fost făcută

prin semnarea unui acord între Statele Unite și România, iar pentru AEI este în
vigoare Directivei 2011/16/UE din 15 februarie 2011 privind cooperarea
administrativă în domeniul fiscal. În ceea ce privește obligațiile la care este supusă
România prin această Directivă, considerăm că obligațiile de raportare ale
autorităților competente sunt deosebit de exinse, putând chiar să aducă atingere
politicii fiscale și planificării fiscale organizate de societățile transnaționale sau
multinaționale. Diminuarea impozitelor, prin prețurile de transfer nu este un
procedeu ilegal, iar raportarea lui de către autoritățile dintr-o țară poate aduce
atingere unor procedee pur economice. De asemenea, așa cum am arătat în
capitolele precedente, prețurile de transfer sunt destul de greu de indentificat în
practică, ceea ce înseamnă că, o eventuală sancționare a acestui procedeu, printr-o
dublă impunere în statul care primește informațiile ar fi neconformă cu principiile
generale de drept dar și cu restul reglementărilor europene în vigoare.

Atât în cazul FATCA, cât și în cazul AEI, apreciem că principala problemă

este transpunerea reglementărilor în practică. Opinăm că aceste reglementări se
înscriu în angajamentele internaționale pentru lupta împotriva fraudei fiscale, însă vor
ridica mai multe probleme de aplicare de ordin practic, administrativ, decât în ceea ce
privește legislativul. Tocmai de aceea, estimăm că propunerile de lege ferenda mai
sus menționate sunt necesare.

Subliniem că atât implementarea FATCA, cât și AEI a fost supusă criticilor.

În ceea ce privește FATCA, notăm dezaprobările referitoare la costurile și dificultatea
procesului de implementare, cât și riscul ineficacității FATCA, întrucât multe
legislații care permit înregistrarea societăților offshore nu cer identificarea
beneficiarului ultim al societății (ultimate beneficiary owner). Dorim însă să
evidențiem, că principala problemă în aplicarea FATCA se referă la modificarea
unilaterală printr-o lege națională a Statelor Unite a legislațiilor naționale a unor
alte state (ca de exemplu Elveția, care avea înscrisă în Constituție interdicția
divulgării informațiilor de natura secretului profesional).

În ceea ce privește aplicarea AEI, având în vedere aplicarea lui recentă, nu

avem încă o imagine de ansamblu clară asupra efectelor sale însă, din punctul nostru

24
de vedere, evidențiază o problemă foarte sensibilă - multiplicitatea actorilor
competenți în materie fiscală la nivelul Uniunii. Statele membre și-au rezervat,
dintotdeauna, competența exclusivă în materia fiscală, acordând Uniunii Europene o
competență subsidiară în materie. Împărtășim opinia conform căreia, viitorul
colaborării în domeniul fiscal la nivelul Uniunii este legat direct de viitorul Uniunii
în sine, și ca atare, succesul AEI depinde de buna colaborare a statelor membre.

Impactul FATCA și AEI asupra societăților de tip offshore este clar.

Considerăm că aceste reglementări se adresează în primul rând diminuării acestor
tipuri societare și obligarea beneficiarilor ultimi să raporteze bunurile deținute prin
asemenea societăți.

Însă, în urma analizei întreprinse am observat că există și posibilitatea de a

eluda reglementările referitoare la raportare prin FATCA și AEI, și deși acesta nu
este un obiectiv principal al societăților offshore, este de dorit în cazul acestora.
Având în vedere că una din principalele caracteristici ale societăților offshore este
secretul referitor la tranzacții și la deținători, considerăm că menținerea acestuia este
relevantă.

Subliniem că există posibilitatea acumulării de capital prin intermediul unor

societăți comerciale offshore, acumulări de capital care mai apoi pot fi folosite în
dezvoltarea mai multor proiecte de cercetare sau de investiții la nivel mondial.
Această modalitate de a investi prezintă marele avantaj de a refuza finanțarea prin
intermediul societăților bancare și ca atare, proiectele de cercetare nu mai au nevoie
să treacă prin aprobarea și obținerea unei susțineri din partea unor terți.

Într-o ultimă secțiune din acest capitol am evidențiat posibilitatea de a folosi

reglementările din România în materia microîntreprinderilor pentru a înființa societăți
de tip offshore în acest regim. Pentru momentul actual, nu considerăm că legislația
din România este perfect adaptată conceptului de societate comercială offshore și
aceasta nu prezintă un interes major în înregistrarea unei asemenea societăți pe
teritoriul țării noastre.

În concluzie, apreciem că această lucrare are un caracter de noutate întrucât

pe lângă abordarea interdisciplinară a conceptului de societate offshore (atât din
perspectiva dreptului comercial, dar și a dreptului fiscal și a dreptului penal), prezintă
și elemente de drept comparat, în sensul în care descrie și abordează legislația
română, dar și cea franceză, elvețiană, americană și britanică.

Totodată, considerăm că am demonstrat interesul teoretic și practic al

problematicii privind societățile comerciale offshore, întrucât exemplificăm și
explicăm atât componentele legale, dar și cele ilicite în utilizarea societăților offshore.

25
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Tratate, Monografii, Cursuri

1. Afrăsinei, Mihai Bogdan, Contabilitatea și fiscalitatea societăților offshore,
București, Editura C.H.Beck, 2016;
2. Angheni, Smaranda, Drept comercial: profesioniștii-comercianți, Editura
C.H.Beck, București, 2013;
3. Rassat, Patrick, Lamorlette, Thierry, Camelli, Thibault, Stratégies fiscales
internationales - Optimisation fiscales interenationales pour les entreprises;
Mondialisation et fiscalité, la fin des paradis fiscaux? Nouvelles opportunités,
Paris, Editura Maxima, 2010;
4. Starchild, Adam, Tax Havens for International Business. Basingstoke,
Macmillan, 1993;
5. Trandafir, Codtruța, Societățile off-shore între reglementare legală și ilicit,
Editura Universul Juridic, București, 2012;
6. Vernier, Éric, Fraude fiscale et paradis fiscaux - décrypter les pratiques pour
mieux les combattre, Paris, Édition Dunod, 2014.

2. Articole, studii
1. Ahmed Zoromé, Concept of Offshore Financial Centers: In Search of an
Operational Definition, FMI Working Paper, WP/07/87, Fondul Monetar
Internațional, 2007;
2. Anthony Richard Johns, Tax Havens and Offshore Finance: A Study of
Transnational Economic Development, New York, Saint Martin’s Press, 1983;
3. Guide de l'investisseur - La Suisse, pays d'accueil des entreprises, al
Switzerland Global Entreprise;
4. I.S. McCarthy, Hosting Offshore Banks: Benefits and Costs, IMF Working
Paper nr. 32, Washington, FMI, mai 1979;
5. OCDE, Harmful Tax Competition - An Emerging Global Issue, Paris, 1998;
6. Sheldon I. Banoff and Kanter W. Burton, States Compete to Save Taxes Owed
to Other States, Journal of Taxation 80 (3), 382-84, 1994;
7. Tax Justice Network, Tax Havens Creating Turmoil, raport supus Comitetului
financiar al Camerei Comunelor din Marea Britanie, iunie 2008.

3. Acte normative
1. Legea 84/1992 privind regimul zonelor libere;
2. Legea 227/2015 referitoare la Codul Fiscal;
3. Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
4. Legea 31/1990 privind societățile;
5. Codul General al Impozitelor Francez.

4. Surse de internet
1. http://www.oecd.org/tax/transparency/44430243.pdf în limba engleză -
raportul OCDE referitor la optimizarea fiscală dăunătoare;
2. https://www.gov.uk/government/publications/ten-things-about-offshore-
assets-and-income/ten-things-about-offshore-assets-and-income - referitor la
impozitarea bunurilor deținute în offshore;

26
3. https://www.irs.gov/businesses/corporations/foreign-account-tax-compliance-
act-fatca - informații aplicare FATCA, conform administrației fiscale
americane;
4. https://www.s-ge.com/sites/default/files/cserver/publication/free/guide-de-l-
investisseur-s-ge.pdf - ghid de investiții în Elveția;
5. https://www.investopedia.com/terms/s/shellcorporation.asp - referitor la
societățile de tip scoică;

27