Umbra

Studentul de la Praga („Der student von Prag” - 1913) poate fi privit ca o alegorie pentru
conceptul de umbră despre care vorbește C.G.Jung și care este rezumat ca o problemă morală
de natură emotională cu o anumită autonomie, o provocare a personalitătii Eului prin natura sa
obsedantă si posesivă. ( „Aion: Researches into the Phenomenology of the Self” – „Collected
Works” Volum 9.2 – 1969).

Prin acest eseu urmăresc să fac paralela între personajele filmului și instanțele psihicului
tânărului bărbat, Balduin, și să subliniez diferențele de evoluție între Balduin și Ghilgameș
printr-o paralelă a momentelor cheie prezente în narațiunea celor doi cu scopul de a lăsa la
îndemână posibilitatea imaginării unui final diferit pentru tânărul student.

Filmul „Studentul de la Praga” începe printr-o prezentare a personajelor: Balduin este

studentul, un ucenic în formare, Scapinelli un aventurier (Abenteurer) vârstnic (alter),
Lyduschka o călătoare (fahrendes) tânăra (Mädchen), Margit von Schwarzenberg, contesa,
Graf von Schwarzenberg, contele și tatăl lui Margit și baronul Waldis-Schwarzenberg, vărul
și logodnicul lui Margit.

Prezentarea îmi spune că personajele întâlnite vor fi studentul, un tânăr bărbat ce urmează
cursurile unei instituții, unei autorități cu scop de inițiere, Scapinelli bărbatul în vârstă, așadar
inițiat, un bătrân aventurier, Lyduschka tânăra și neinițiată călătoare, Margit contesa, care
deține un titlu de nobilime mijlocie moștenit de la tată și logodnicul și vărul acesteia, cu titlu
inferior și anume baron.

Etimologia cuvintelor aduce și ea context. „Alter” în latină înseamnă celălalt, în franceză

termenul „alterare” înseamnă schimbare, în germană cuvântul luat ca substantiv exprimă
„vârstă”,”antic”, iar ca adjectiv „în vârstă”,” vechi”. „Abenteurer” este compus din „ad” și
„venire” cuvinte latine ce înseamnă a veni spre, a ajunge la, pe când „adventura/res” exprimă
o situate pe cale să se întâmple, o întâmplare, un eveniment, soarta în desfășurare. „Mädchen”
adica fată, este o simplificare a lui „mēgedeken” cuvânt germanic folosit în secolele XV-XVI
care provine din „magd” adică servitoare și care înlocuiește precedentul „dirne” care pe lângă
fată, servitoare, exprimă și femeie cu o lipsă a rezervei din punct de vedere
sexual. „Fahrendes” vine de la „fahrend” are atât înțelesul de călător, cât și de conducere a
unui vehicul, iar „fahrende” înseamnă propulsie, procedeul ce folosește energia pentru a
mișca. Conte, contesă sunt titluri nobiliare cu origini din imperiul Roman târziu, unde
„comes” erau în slujba împăratului și aveau sarcini administrative și militare, iar „comitem”
înseamnă chiar companion al împăratului, aceștia deținând un ținut ce ajungea să poarte
numele de comitat. Ce observ aici este că personajele par a fi în antiteză, studentul este tânăr,
Scapinelli este în vârstă, studentul este neinițiat, bătrânul a trăit mai multe întâmplări, decât
acesta, bătrânul este destinul tânărului, este ceea ce urmează să i se întâmple oricărui tânăr și
anume să imbătrâneascâ, pe când tânărul a fost deja trăit de către vârstnic. Scapinelli ca
instanță psihică a unui bărbat în formare pare să aibă calitățile soartei, pare a fi un arhetip al
unui inconștient colectiv.
Lyduschka pare a fi la un alt capăt al scalei față de Margit. Lyduschka este o tânăra fără rang,
privită din perspectiva avuțiilor materiale are puțin, pe când Magit are avere și un titlu ce o
poziționează din punct de vedere social mai sus ca Lyduschka. Pe când Lyduschka este o
călătoare, liberă de răspunderi, contesa este responsabilă de pământuri, de orânduirea averii, și
este încătușată de rangul social în alegerile sale din plan personal. Femeile sunt
complementare, una călătorește, una este stabilă, una este neinițiată, o altă este educată. Dacă
o privesc pe Lyduschka ca o instanță psihică a bărbatului în formare pare să fie un motor de
punere în mișcare însă primar, o animă „săracă”.

Tot în prezentare Balduin este înfățișat că un bărbat cu privirea în pământ, mâinile în șolduri
și spada în mâna dreapta, ridicând apoi capul, păstrând mâinile în sold o vreme că mai apoi să
plimbe spadă prin aer. Prima ipostază îl prinde cu privirea în pământ, parcă rușinat, neputând
ține privirea către ceilalți, ipostază următoare îl pune pe acesta într-o postura ce aduce cu ea o
autoritate, o putere, că mai apoi mișcarea spadei să îl miște cu totul. Însăși introducerea arată
arcul narativ, cum băiatul sărac, tânăr spadasin ridică privirea din pământ, privește lumea de
la egal, că mai apoi acțiunea să îl cutremure cu totul. Contesa este prezentată ca o femeie cu
privirea într-o carte, o femeie aranjată, cu mișcări grațioase, întinsă pe o canapea. Lyduschka
este cu privirea în prima faza în florile sale, că mai apoi să cerceteze ce-i în jur și să
zâmbească, iar față de Margit, această stă în picioare. Observ deci faptul că Margit este într-o
postura mai degrabă statică, așezată pe o canapea care indică un anumit grad de confort, pe
când Lyduschka este gata oricând de a merge. Dacă urmăresc obiectele pe care le țin în mână,
fiecare ar putea reprezenta un stadiu, una dintre ele deține flori, un stadiu vegetal, pe când
cealaltă ține în mâini o carte, element al educării, element evoluat, transformat din stadiu
vegetativ într-un instrument modern, element plecat de la natural și ajuns la social. Scapinelli
se uită în multiple direcții și asemenea Lyduschkai, este așezat lateral față de ecran. Îmbrăcat
în negru și cu un corb pe umăr capătă un aer ieșit din comun, conspirator.

Intrarea lui Balduin în prima scenă aduce cu sine laudele tinerilor colegi ce se aflau la birt,
aceștia îl văd și închină un pahar în cinstea celui mai bun spadasin din Praga și cel mai de
temut (wildester) student. Balduin se așează la o masă separată și singur iar când doi dintre
„petrecăreți” vin la el, acesta îi „gonește” printr-un simplu gest. Lydiushcka își face apariția în
aceeași scenă și atrage cu sine privirile și atingerile tinerilor de la mese, luată pe sus și pusă pe
una dintre mese începe a dansa cu zâmbetul pe buze. Colegii îi arată lui Balduin femeia ce
dansa pe masă, însă nu se lasă impresionat de aceasta și continuă să îi ignore. Că ieșire din
prim planul scenei, Lyduschka, se lasă pe spate să cadă de pe masă în brațele bărbaților din
jur. Scenă este apoi acaparată de o trăsura din care coboară Scapinelli îmbrăcât în negru,
purtând joben și baston și care se așează la masă cu Balduin. De aici scenă îi are în prim plan
pe tânărul student la masă cu bătrânul fascinant care discuta împreună în timp ce în spate,
tânăra Lyduschka a rămas singură și îi privește. Balduin pleacă împreună cu bătrânul și tânăra
în spate, îi urmărește fără a fi băgată de seama.

Faptul că Balduin se plasează la altă masă, nu este interesat de colegii săi ori să celebreze cu
aceștia titlul de cel mai bun spadasin, arată că nu acolo își vede locul. Proiecțiile izolează
tânărul și îl opresc din a relaționa cu realul. Lydiuschka nu este o femeie de care acesta să fie
interesat, iar împreună cu interesul acordat discuției cu Scapinelli, un domn aranjat, pare să
pună în lumina faptul că Balduin are aspirații către o altă latura socială. Pare că proiecțiile sale
pe sexul opus definesc anima lui că fiind o fată „banală”, fără bani, care are la rându-i aspirațîi
către un animus matur, educat și avut. Iar tocmai imaginea unui astfel de bărbat pare să
fascineze ca un necunoscut, ca o umbră pe tânărul Balduin.

Scenă următoare prezintă celelalte trei personaje separat de Balduin, arătând astfel că nu
există legătură directă între lumea lui Balduin și a celor cu titlu de conti și baroni. Momentul
ce îl leagă pe Balduin de această clasa socială este atunci când acesta o salvează pe contesa
din apă lacului ajunsă dintr-un accident. Margit pleacă împreună cu tatăl și logodnicul însă o
viitoare legătură dintre contesa și student s-a înfiripat printr-o amuleta lăsată în secret pentru
acesta. Faptul că amuleta a fost lăsată în secret arată cum amândoi au slabe forțe de a decide
în concordanță cu sentimentele lor datorită presiunii claselor sociale din care fac parte.

Următoarea scenă îl găsește pe student în camera sa mânuind spadă în față oglinzii „luptându-
se” cu propria imagine ca mai apoi să scoată amuleta din buzunar și să plece. Se pare că
acesta a fost momentul lui Balduin de reflecție, momentul în care conștiința sa s-a întors
asupra ei, exact că într-o reflexie a unei oglinzi. Faptul că Balduin se lupta cu cealaltă imagine
a sa, arată că poate există undeva elemente ce nu cad în acord.

Ieșit în fața casei, Lyduschka este acolo; îi da flori acestuia, îi zâmbește și îl privește cum se
îndepărtează. Ajuns în casă tatălui contesei, studentul este prezentat în antiteză cu baronul
care are buchetul mai mare și atitudinea de apartenența, pe când Balduin se retrage rușinat. În
scena următoare, reîntors în camera sa, cu amuleta păstrată, Balduin, nu apucă a stă mult pe
gânduri că pe ușa se furișează Scapinelli care începe a cerceta biroul, a-i miroși buchetul de
flori, îi atinge amuleta, moment în care acesta acționează cu forță în a-i lua obiectul din mâna.
De aici Scapinelli pare că a înțeles unde canalizează tânărul energia și interesul său. Nu este
reactiv în momentul în care îi întră pe ușa, nu este agitat când îi umblă pe birou și îi miroase
florile, însă răspunde rapid la atingere amuletei. Amuletei îi este atribuită puterea magică de a
aduce noroc și de a-l apară pe cel ce o poartă de influențele malefice ale duhurilor rele. S-ar
spune că această ar fi acolo tocmai să îl apere, însă este de reamintit că amuleta nu este a sa, el
nu este deținătorul și deci nu pe acesta îl apară, ba chiar mai mult, ajunsă în mâinile unei
persoane care nu are instrumentele necesare de a mânui o astfel de forță, poate să aducă cu ea
distrugere. Acesta este momentul în care Scapinelli are informația necesară de a-i veni cu
propunerea unui târg. Bătrânul îl seduce prin monedele de aur puse pe biroul tânărului.

Banul reprezintă un mijloc de satisfacere a nevoilor primare în societatea din care face parte
Balduin, este un schimb pentru supraviețuire și nu e de mirare că are o forță absolut scăpată
de sub control în sinele lui Balduin. Întreagă societate se bazează pe puterea banului și asta se
vede în aspirațiile tânărului student care a văzut această orânduire în funcție de avuție ca o
necesitate pentru supraviețuire. Făcând parte din altă clasa socială conștiința lui poate doar
proiecta cum arată un bărbat poziționat pe treptele de mai sus. Astfel umbra lui personală
poate lua formă unui bărbat care are bani, aur. Scapinelli îi oferă suma de 100000 de monede
de aur, dacă în schimb îi permite bătrânului să ia din camera tânărului student orice își
dorește, orice îi place. În acest moment bătrânul ia formă unui „trickster” care păcălește pe cel
neinițiat, neatent, (mitologic, arhetipul "trickster-ului" este reprezintat de un zeu, spirit, om,
care are un nivel intelectual ridicat, ori cunoștințe secrete, pe care le folosește în jocuri pentru
câștig propriu, care nu se supune regulilor sau unui comportament convențional), ori poate a
unui diavol care face pact cu nemulțumiții, cu cei plini de resentimente, cei inganfati, cei
păcătoși. Pare să se contureze și mai bine asemănarea între bătrân și un inconștient colectiv,
datorită autonomiei pe care o are, acesta intră în camera studentului, umblă prin lucrurile sale
și urmează să ia în posesie imaginea „alter” (lat. celălalt) a tânărului. Bătrânul ia cu el reflexia
tânărului din oglina și iese dramatic, cu plecăciuni, din scenă, că și cum a primit ceva de
valoare, pe când tânărul pare pentru o clipă speriat, apoi cercetător, confuz, ca mai apoi să
accepte situația și să se bucure de bani.

Următorul act îl găsește pe Balduin invitat la castel la bal, ieșind din casă aranjat, purtând
joben și folosind o trăsura, semne că o schimbare s-a produs. În timp ce Balduin intră pe ușa
din față, Lydiuschka escaladeaza zidurile castelului, semn că această nu are un statut ce i-ar
permite accesul la un astfel de eveniment, și cu toate acestea reușește să fie prezentă pe balcon
acolo unde studentul și contesa ajung a consolida legătură pe care au format-o în urmă primei
întâlniri. Tot pe balcon apare și baronul care vine acum să ia contesa de lângă student. Dacă aș
privi personajele, colegii, Scapinelli și Lyduschka ca reprezentanți ai lui Balduin și oamenii
cu rang, tatăl conte și logodnicul baron că reprezentați ai lui Margit, aș putea să trasez o
legătură între cum arată instanțele lor și cum relaționează ele între ele. Colectivul lui și al ei
nu formează un cerc comun, figurile masculine mature și paterne sunt în antiteză, pe când
Scapinelli ar păcăli pentru propriul câștig, contele, după cum arată filmul mai încolo, ar folosi
conceptul de onoare al clasei sociale din care face parte pentru a proteja viața baronului, iar
anima lui Balduin pare atât de pierdută și fascinată de această lume, încât ar escalada ziduri și
deci pare să îl încurajeze pe tânăr să încerce să cucerească prin mijloace sărace ceea ce
animusul lui Margit vine și protejează - onoarea. După întâlnirea de pe balcon atât Balduin cat
și Lyduschka par a fi încântați de rezultat, ea zâmbește, el rămâne cu o batista a lui Margit, și
de aici îi și vine ideea de a-i scrie un bilețel secret. Moment ce coincide cu aparita celuilalt
Balduin. Se pare că influență animei și a unui Balduin posedat de Scapinelli, bătrânul fără
onoare, își pun amprenta pe acțiunile tânărului. Tot acum a sosit momentul când în sfârșit
Balduin își confruntă reflexia, îl întreabă cine e și celălalt îi răspunde - el nu este nici
Dumnezeu nici demon, și dacă acesta vrea să-i spună pe nume, atunci să-i spună frate. Celălat
este deci fratele sau, ceea ce Balduin nu mai este capabil să vadă în reflexia oglinzii.
Revenind la scena de la bal, la plecare, Balduin îi returnează lui Margit batista cu mesajul
ascuns. Dacă Margit ar avea un animus fixat pe onoare, se poate ca undeva în interior să
trăiască și inversul acestei încrederi bazate pe onestitate, să trăiască o încredere naivă, bazată
pe fantasme și chiar o dorința de a complota. Asta as explica ce i-a fascinat pe amândoi unul
la celalat, pe el onoarea, pe ea trucurile lipsite de onoare și încrederea naivă cu care ea se
lansează în întâlnirea din cimitir aranjată de către Balduin . Însăși biletul aduce conceptul de
onoare în față prin cuvintele „Ai promis, contesa!”.

Actul trei aduce mai multă interacțiune între cei doi. Contesa se prezintă la întâlnire. Cimitirul
este un loc în care trupurilor celor care nu mai sunt printre noi se odihnesc, un loc de întâlnire
între ce este viu și ce este mort. Poate acest loc chiar prevestește că relația aceasta de iubire
dintre cei doi este la punctul de întâlnire între viață și moarte, iar faptul că primul loc în care
aceștia ar fi pentru prima dată neînsoțiți de lume este un spațiu de celebrare al tărâmului
morților, prevestește soarta iubirii lor. În cimitir însă nu sunt singuri sau liniștiți așa cum se
aștepta Balduin, în cimitir se prezintă pe rând, Lyduschka, Scapinelli, ca mai apoi să apară și
celălalt Balduin. La fiecare apariție, contesa reacționează, față de anima lui care se furișează și
se năpustește cerșind asupra ei se îndepărtează, afundandu-se mai adânc în cimitir îl găsește
pe Scapinelli, în față căruia își face semnul crucii, continuând drumul îl găsește pe Balduin,
iar întrevederea lor nu are parte mult timp de liniște, că „fratele” se arată și ii perturbă pe
amândoi, rezultând în încheierea întâlnirii prin plecarea lui Margit. Pot să imaginez deci o
prima întâlnire între doi îndrăgostiți, unul dintre ei povestește trecutul sau, celălalt oprește
tulburat întâlnirea și pleacă. Situația aceasta este pusă în retrospectivă prin scenă următoare
unde Lyduschka se duce la baron, și ii prezintă mesajul secret, iar acesta o gonește. Balduin
pare că ar vrea să arate cine e contesei, însă este respins de moralitatea unei societăți ce nu se
dorește a se identifica cu moravurile necinstite. De aici baronul îl provoacă la duel, luptând
pentru onoare, în ciuda contelui care îl avertizează că studentul este cel mai bun spadasin din
Praga. Contele văzând încăpățânarea naivă a baronului, se întrunește cu Balduin pentru a-i
cere să-l cruțe, subliniind fragilitatea construcției familiei contelui, și deci fragilitatea
construcției psihice a contesei. Balduin bate palma cu acesta, făcând o promisiune, însă acum
deja splitat, se prezintă la duel numai ca să fie complet posedat de „fratele” sau, care nu
onorează pactul. Aici imaginez lupta dintre un bărbat și logosul unei femei, bărbatul e gata să
lupte pe viață și pe moarte cu rațiunea acesteia și să o înfrângă. Văd cum aceasta ar fi rănită și
i-ar interzice să mai pătrundă în adâncurile gândirii sale. Lucru care se și întâmplă. Balduin
primește interdicție de a pătrunde pe proprietatea contelui și contesei. În cazul acesta, încearcă
să își aline suferință prin dans și joc. Scenă cu jocul de cărți, în care Balduin câștigă mereu
banii prietenilor săi, arată cum rând pe rând aceștia pleacă de la masă, aleg să iasă din viața lui
până când la masă de joc mai rămâne el, față în față cu fratele de umbră. Firul narativ de până
acum arată cum goana această după bani, atrage cu ea și acele forțe cu potențial distructiv,
relațiile tânărului au avut de suferit datorită iluziilor și proiecțiilor. Mânat de frica unei
confruntări cu umbra sa rămas de unul singur se hotărăște să pătrundă în pofida interdicției în
casa iubitei Margit. Interacțiunea dintre cei doi ajunge într-un punct în care el în genunchi
pare a exprimă regret, iar draga lui, Margit, cu compasiune îl îmbrățișează. Când pare că
umbra lui nu are să mai intervină, Margit vede că bărbatul de lângă ea nu are o reflexie.
Realizează deci incapacitatea lui de a recunoaște și controla cealaltă parte a sa. Atunci apare și
„fratele” sau, iar Margit e copleșită de moment și cade la podea. Balduin nu rămâne pentru a
suporta consecințele, ci fuge, iar în timp ce fuge e în continuare urmărit de „fratele” său.

Torturat de imaginea „fratelui” ce se arată acum oriunde, ca de exemplu și în vizitiul ce îl

conduce acasă, ajunge să se izoleze în camera sa. Izolat în casă, departe de iluziile țesute,
începe a privi iar pe celălalt și în sfârșit înfruntă imaginea sa. Ia pistolul și îl îndreaptă către
umbră lui și trage. Confruntarea aduce uniune între imaginile splitate și ruperea contractului
păgubos, însă prețul luptei cu sine însuși aduce și moartea. Ultima scenă prezintă mormântul
lui Balduin, deasupra căruia stă „fratele”. Dacă iau această scenă ca o metaforă, o bucată din
Balduin a murit și se află acum suprimat, este sub pământuri, și ceea ce a rămas la suprafață
este umbra lui. Poate că filmul arată cum umbra care nu este acceptată, conținută, înțeleasă,
plânsă și integrată, va pune stăpânire pe un Eu nepregătit.
Mitul lui Ghilgameș și Enkidu desfășoară evenimentele astfel încât umbra și persona găsesc
iubire una pentru cealaltă și chiar lucrează împreună. Ghilgameș este un semi-zeu de peste
patru metri care domnește peste Uruk ca un tiran. Forțează bărbațîi și femeile să muncească
pentru satisfacerea nevoilor sale. Ghilgameș e nesătul precum tânărul student, iar zeii, se
hotărăsc să îl elimine pe nesătul, la fel cu arhetipul „trickster-ului” sub forma lui Scapinelli,
vine să pecetuiasca soarta tânărului student. În mitul lui Ghilgameș, zeița Aruru plăsmuiește
un adversar pe măsura lui, pe Enkidu, cum și Scapinelli scoate din oglindă pe „fratele” lui
Balduin.

Diferența între mit și film apare când Ghilgameș recunoaște priceperea mamei și îi cere ajutor
în a interpreta imaginea din oglindă sa, pe când studentul respinge ajutorul Lyduschkai, el se
găsește primitiv comportamentul acesteia, și sărace uneltele oferite (ca de exemplu, buchetul
lui mic față deal baronului, pe care de rușine nici nu îl dăruiește). Ajutorul acceptat de
Ghilgameș se reflectă și în înțelepciunea de a recunoaște că l-a văzut pe Enkindu în sinele sau
lucru ce oprește lupta pe loc. Balduin de la bun început nu se luptă cu imaginea, el fuge, de
fratele sau, lasă puterea în mâinile fratelui sau, iar când se confruntă în sfârșit cu acesta,nu îl
recunoaște, nu arată iubirea de frate care i-ar uni, ci trage cu arma în el, cu dorința de a-l
elimina. Însă oriunde aduci lumina, creezi și umbră. Lumina nu are formă fără întuneric, și
doar acceptarea și uniunea dintre ele creează un tot. În concluzie, povestea lui Balduin poate fi
văzută în termeni psihologici ca o lupta împotriva întunericului însă fără izbândă. Forță
arhetipală a inconștientului colectiv își cere dreptul asupra umbrei personale, însă Balduin nu
reușește să își revendice propria imagine, și să lucreze împreună cu ea, cum se întâmplă în
mitul lui Ghilgameș, unde acesta se împotrivește forțelor ahetipale, utilizează intrumentele pe
care le are, și îl câștigă ca frate de cruce pe echivalentul sau în forță.

Lucrul împreună cu umbră aduce ca în mitul lui Ghilgameș mai multă forță, sau în cazul unei
schisme aduce distrugere ca în povestea lui Balduin.

Bianca Marina Stoenescu