Schema tablei.

Clasa aVII-a
Modurile și timpurile verbale (Actualizare)

Flexiunea verbului cuprinde o serie de forme incluse în categoria largă a modului

verbal, care indică felul în care vorbitorul se raportează la starea de lucruri descrisă (mai exact,
modul în care o prezintă ca reală sau posibilă, sigură sau presupusă, dorită, impusă etc.).
Modurile verbului contribuie la realizarea prin enunțuri a unor acte de vorbire: aserțiuni, ordine,
rugâminți, urări etc.
În limba română sunt patru moduri principale: indicativ, conjunctiv, condițional-
optativ, imperativ. La acestea se adaugă un mod al presupunerii și al dubiului, provenit din
formele de viitor și numit prezumtiv.
Verbul indică – prin formele specifice, numite și timpuri – și momentul sau perioada
desfășurării unei acțiuni, raportând-o la prezentul comunicării (acum). Față de momentul
comunicării, acțiunea se plasează în prezent, în trecut sau în viitor.
Formele numite timpuri verbale nu sunt doar trei (așa cum ar fi de așteptat dacă ar
indica doar prezentul, trecutul si viitorul), pentru că unele sunt specializate pentru a ordona
acțiunile în timp, prin raportarea lor la un reper suplimentar (exprimat de alt verb sau de un
circumstanțial de timp) și pentru a indica modul desfășurării acțiunii în timp.
Indicativul. Timpurile modului indivativ.
▪ Prezintă o acțiune ca reală, desfășurată în prezent, trecut sau viitor.
▪ Modul indicativ are următoarele timpuri:
➢ Prezentul: Acum, Matei joacă fotbal.
Timpri ale trecutului
➢ Perfectul compus: Matei a jucat fotbal și ieri;
➢ Perfectul simplu: Matei se trezi în zori și apoi jucă fotbal;
➢ Mai-mult-ca-perfectul: Pentru că alaltăieri jucase fotbal toată ziua, ieri Matei a stat
în casă;
➢ Imperfectul: Ieri, pe când Matei juca fotbal, a început brusc ploaia;
Timpuri ale viitorului
➢ Viitorul propriu-zis: Matei va juca și mâine fotbal;
➢ Viitorul anterior: Luca va primi mingea după ce Matei va fi jucat fotbal două ore.