Sunteți pe pagina 1din 1

Roland Barthes, Camera luminoasă.

Însemnări despre fotografie, Ediția a doua, Traducere de Virgil


Mleșniță, Idea Design & Print, Cluj, 2009 – 16/20

→ Definirea obiectului: Fotografia „este Particularul absolut, Contingenţa suverană, mată şi cumva brută,
Cutarele (cutare fotografie, şi nu Fotografia), pe scurt, Tuche, Ocazia, întîlnirea, Realul, în manifestarea
sa neobosită ( Lacan, 53-66).” (12)
- prinsă într-un limbaj deictic, al lui „Iată”, „Uite”, „Priviți”.
- „ar dori mult, poate, să devină la fel de solidă, la fel de sigură, la fel de nobilă ca un semn, ceea ce i-ar
permite să acceadă la demnitatea unei limbi (...) fotografiile sunt nişte semne care nu se încheagă cum
trebuie, care se strică, precum laptele. Orice înfăţişează şi oricare ar fi modul său, fotografia este mereu
invizibilă: nu ea este cea pe care o vedem.” (13)
- de ce Fotografia părea a-i scăpa, „un soi de disconfort pe care îl avusesem dintotdeauna: acela de a fi un
individ înghesuit între două limbaje, unul expresiv, celălalt critic” (14)
- metoda analitică: Barthes pleacă de la câteva fotografii de care este legat afectiv pentru a ajunge le
universal, la Fotografie.
- fotografia presupune următoarele atitudini: „fie facem [o fotografie] [faire], fie ni se face [o fotografie]
[subir], fie privim [o fotografie] [regarder]” (15)  cu următorii actanți: Operator, Spectator, iar
fotografia este ținta, referentul, adică Spectrum-ul (rădăcina care a păstrat raportul cu „spectacolul”, dar
care încorporează „acel lucru niţel înspăimîntător care există în orice fotografie: reîntoarcerea a ceea ce e
mort” (15).
„Aş dori de fapt ca imaginea mea, mobilă, zdruncinată printre miile de fotografii schimbătoare, la voia
întâmplării şi a vârstelor, să coincidă mereu cu "eul" meu (profund, cum se zice); însă ceea ce trebuie
spus e tocmai opusul: "eu" sunt cel care nu coincid niciodată cu imaginea mea; căci imaginea este
greoaie, imobilă, încăpăţînată (şi de asta se sprijină societatea pe ea), iar "eu" sunt lejer, divizat,
împrăştiat şi, asemenea unei gângănii, nu stau locului, agitându-mă în borcanul meu: ah, dacă Fotografia
ar putea cel puţin să-mi dea un corp neutru, anatomic, care să nu semnifice nimic!” (17)
„Fotograful trebuie să se lupte din răsputeri pentru ca Fotografia să nu fie Moartea” (19) → transformarea
subiectului în obiect, prefacere în imagine, unde viața privată se suspendă, celălalt mă accesează.

S-ar putea să vă placă și