Aspecte de viață cotidiană în lumea rurală medievală românească

1. Denumirea obiectului: Moara de vânt Sarichioi- Istria, Tulcea.

2. Etapa de prezentare

Moara de vânt Sarichioi este o instalație tehnică țărănească eoliană folosită pentru măcinarea
cerealelor. Este o moară de tip mediu, cu plan patrulater și cu două încăperi suprapuse: jos,
depozitul pentru saci, obloane, unelte, iar sus, mecanismul și cele două coșuri de măcinat cu două
perechi de pietre, pentru porumb și pentru grâu, cu roata cu măsele. Acestea lucrau concomitent
sau separat, după necesitate și după intensitatea vântului.

Moara este construită pe un fundament de piatră, având toate elementele de structură (tălpile, axul
central, grinzile) puternic fixate. Scheletul este realizat din stejar, iar la zona superioară iese în
evidență un balcon în afară, motiv pentru care era denumită „moara cu sân”, balcon ce facilita
printr-un scripete coborârea sacilor de la etaj. Cele șase aripi are morii au o treime din lungime cu
obloane mobile, care se montează doar atunci când lucrează. Prin sistemul de pârghii și lanț legat
de capătul proțapului exterior, un singur om poate răsuci construcția astfel încât planul aripilor să
fie perpendicular pe direcția vântului dominant. Pereții și apele învelitorii sunt realizați din
scândură de brad. Această moară a fost adusă în muzeu din Sarichioi, localitate de pe marginea
lacului Razem, în anul 1967, fiind printre ultimele din cele peste 40 de exemplare existent la
sfârșitul secolului al XIX-lea.

Moara dispune de un sistem simplu de reglare a distanței dintre pietre, prin ridicarea sau coborârea
fusului. Un clește din lemn strâns cu frânghii este folosit pentru a opri moara.

Moară de vânt este o instalație ce permite transformarea energiei eoliene în energie mecanică de
rotație. În acest scop, vântul pune în mișcare elicea morii.

Țăranii foloseau moara pentru măcinarea cerealelor, ocupând un loc important în viețile acestora,
asigurându-le traiul. De cele mai multe ori fiecare sat avea o moară de vânt așezată la marginea
acestuia.

3. Etapa de analiză

Mecanismul morii se pune în mișcare prin cele 6 aripi, care învârt axul central, roata dințată și apoi
pietrele. Cele șase aripi au treimea de la vârfuri cu obloane mobile, păstrate în depozit la vreme de
repaus, și montate în funcție de forța vântului, la nevoie. Un singur om poate roti întreaga
construcție, aducând în planul aripilor perpendicular pe direcția vântului dominant, cu ajutorul
unei pârghii de lemn și a lanțului legat la capătul proțapului exterior.

Moara de vânt, fiind o instalație tehnică țărănească eoliană folosită pentru măcinarea cerealelor
(grâu, porumb), avea atât rolul de a asigura traiul oamenilor (făină- pâine, porumb-mălai), fiind
folosit pentru propriul consum, dar și al animalelor, cât și de a spori comerțul, având, așadar,
importanță economică. Produse cu scopul de a fi vândute, puteau reprezenta uneori și un obiect de
schimb, cerealele produse de moară devin indispensabile țăranilor.

În viețile sătenilor, moara ocupă un loc principal în obținerea unui trai decent, deoarece produsele
obținute în urma măcinării sunt folosite în alimentație și pentru animale, dar și în comercializare,
obținând bani de pe urma acestora. În viața satului, munca pământului duce la obținerea de produse
ce le conferă stabilitate și bunăstare cetățenilor.

4. Etapa de reconstituire

În vremea împăratului Gerard, departe de curtea sa regală, își ducea traiul familia morarului Alecu,
un om cinstit, vrednic din fire, bun cu toată lumea și cunoscut nevoie mare în satul său. Încă de
mic copil l-a urmat pe tatăl său în toate, poartă cu drag amintirea pâinilor calde făcute de mama
lui, bătăturile din palme, sfaturile părinților și se laudă peste tot pe unde apucă cu fetele lui, blonde
și rumene în obraji, la fel ca mama lor. La moartea tatălui său, i-a rămas în slujbă îngrijirea morii,
care l-a condus neîntârziat spre bunăstare. Recunoscut de toți pentru dreptatea sa, dădea faina și
mălai străinilor și nevoiașilor ce i se arătau în cale, le punea pe fete să împartă bătrânilor turte calde
și era om de omenie, făcea pe orișicine să râdă și vorbea chiar și cu cei mai ursuzi din sat. Nu
mintea și nu-i fura pe țărani, așa cum făceau ceilalți, nu umplea sacii mai puțin decât trebuia, nu
lua mai mult și îți era mai mare dragul să cumperi de la el.

Într-o zi, la urechea împăratului Gerard ajung vesti despre morarul Alecu, vizitiul său fiind unul
dintre prietenii de o viață ai acestuia. Curios nevoie mare, împăratul își croiește drum în Sfătnica,
chiar satul morarului nostru. Face schimb de haine cu însuși vizitiul, pentru a nu atrage atenția
sătenilor.
Dinainte de cântecul cocosului conu Alecu este în bătătură, pregătește grâul, vorbește cu
muncitorii, întreabă cu cât mai dă moșu Ionel sacul de ovăz și își face planurile cu soția sa, pe care
o iubește ca pe ochii din cap. Iolanda fuge și pregătește turte, plăcinte, pâine caldă și face curățenie
în toată curtea.

Pe la orele prânzului în fața morii se oprește o caleașcă cu cai zdraveni, iar morarul nostru se duce
să-i primească pe trecători. O cheamă pe Măriuca, fata cea mică și ii spune să aducă plăcintele
calde, uitandu-se fericit spre poartă.

II apare împăratului în cale, îl întreabă cu ce gând pe aici, îl poftește la moară și îl întâmpină cu

voie bună. Al nostru împărat, uimit de bunătatea acestuia se duce negreșit cu el la moară. Ii spune
ca e nou prin aceste ținuturi, că vrea să cumpere faină bună, dar nu prea are bani, iar Alecu îl
asigură că e poftit să ia cât are nevoie și să lase cât ii poftește inima. Îl întreabă de unde vine, dacă
are familie și îl servește cu colaci și plăcinte calde, îi dă doi saci de făină în loc de unul și îl poftește
să mai treacă pe aici. Împăratul, după ce sta mai bine de doua ceasuri la povesti cu morarul e
anunțat de vizitiu ca trebuie să se întoarcă la cetate, dar înainte să plece i se prezintă cu adevărata
sa identitate morarului și îl recompensează cu bani, pământ lângă curtea sa și chiar și rangul de
boier, dorind să-i răsplătească bunătatea cu care l-a primit chiar și la masă. Morarul nostru se
mulțumește cu cuvintele bune din partea musafirului și ii spune că nu va părăsi niciodată pământul
parintesc, moara tatălui său și familia lui fericită.

Pe drum de întoarcere, împăratul rămâne impresionat de bunul nostru morar și va purta ani de-a
rândul amintirea unui om cinstit.

Drăgan Gabriela-Florentina, cls.a XIIa- E