4816

w.AV’AN PRIE

AGRICULTURA ȚĂRĂNEASCĂ
IN

ARDEAL
CONTRIBUȚIUNI LA ORGANIZAREA
HOTARULUI ȚĂRĂNESC

CLUJ
INSTITUTUL DE ARTE ORAPICE ARDEALUL*, STRADA MEMORANDULUI 22

19 3 7
Prețnl Lei 20 •—
 uuiaVIAN prie

AGRICULTURA ȚĂRĂNEASCĂ
IN

ARDEAL
CONTRIBUȚIUNI LA ORGANIZAREA
HOTARULUI ȚĂRĂNESC

CLUJ
INSTITUTUL DE ASTE GRAFICE , ARDEALUL*, STBADA MEMORANDULUI 22
19 3 7
Agricultura țărănească în Ardeal
Intre locuitorii satelor din Ardeal s’au ivit
neînțelegeri privitor la încercările unora de a
reveni la vechiul sistem de lucrare al pămân­
tului agricol. Chestiunea s’a puș în discuție
în urma atitudinei celor săraci, cari au inter­
venit pe lângă autorități, ca să se îngădue
fiecărui proprietar de a-și lucra pământul
cum găsește mai bine, fără a ține seamă de
obiceiul vechiu al satului, ca în hotarul de
grâu să se samene numai grâu, în cel de po­
rumb numai porumb, iar restul, adecă a treia
parte din hotar, să rămână ogor și pășunat de
vară pentru vite.
Chestiunea este astăzi la ordinea zilei și
ea va provoca probabil o serie de neajunsuri,
dacă nu se va găsi o soluție mulțumitoare pen­
tru ea.
Față de pretensiunile oamenilor săraci
se ridică „gazdele”, adecă proprietarii mai în­
stăriți și zic: Nu putem îngădui ca o seamă
de oameni să se pună deacurmezișul obiceiu­
rilor noastre de veacuri, fiindcă lucrarea pă­
mântului în „trei hotare“ este tot atât de ve­
4i
che, pe cât. de vechiu este satul, și e cea mai
mulțumitoare pentru noi în toate împrejură­
rile. Precum am veghiat în trecut asupra o-
rânduelilor noastre dovedite ca bune, nu vom
admite nici pe viitor, ca cineva să iese din po­
runca satului și să-și ia libertatea de a lucra
pământul cum vrea.
Privită chestiunea mai de aproape, va
trebui să constatăm, că ambele partide au
dreptate, fiecare din punctul său de vedere-
Oamenii cu un jugăr-două nu au nevoe de
ogor, ca să stea un an cu pământul nesămâ-
nat, fiindcă ei nu urmăresc o cultură cu grâu
mai intensă, aceea fiind cu mult prea compli­
cată, decât o pot suporta mijloacele lor eco­
nomice. Omul sărac mănâncă mămăligă și
are nevoe în primul rând de cucuruz, pe care
îl samănă în fiecare an în acelaș loc, singu­
rul pe care ] are.
Dar tot atât de justă e atitudinea proprie­
tarilor înstăriți, oameni cu 10, 20, 30 jugăre,
care susțin că agricultura țărănească din Ar­
deal are perspective de producție mulțumi­
toare numai lucrându-se pământul în trei ho­
tare. Grâul în Ardeal nu produce dacă nu e
sămânat în ogor, căci sămânat după cucuruz
sau complicat cu însămânțarea livezilor de tri­
foi sau alte plante, e o problemă pentru mo­
șiile mari și mijlocii, cari au și întinderea ce­
rută și pot suporta și cheltuielile unei culturi
 o
raționale. Moșierii țărani caută să învestiască
cât mai puțin în agricultură, fără ca în schimb
să-și micșoreze roadele, la care se așteaptă.
Ei vreau să profite nu numai de pe ur­
ma muncii individuale la lucrarea pământu­
lui, dar în același timp contează și la benefi­
ciile, ce le revin după exploatare în comun a
pământului de obște, cum e pășunea din ho­
tarul agricol și pășunea comunală.
Pentru a lămuri această chestiune atât de
importantă, să ni se îngădue a o examina mai
de aproape.
Satele din Ardeal se prezintă din punct
de vedere agricol sub mai multe aspecte: Sunt
sate necomasate, unde lucrarea pământului se
face în trei hotare, amăsurat obiceiului ve-
chiu; sate comasate, unde pământurile fiecă­
rui proprietar au fost defalcate într’un singur
lot și predate proprietarului pentru a le folosi
în Iberă voe; sate cu împroprietăriți din Re­
forma agrară; și sate de munte și de șes.
*
In timpurile vechi, satele aveau următoa­
rea înfățișare: a) Vatra satului; b) Locul de
arătură; c) Fânațele; e) Pășunile; f) Pădurile;
:g) Prisoasele și locurile pustii.
Pe vatra satului se găsia în trecut, ca și
astăzi, casele și grădinile oamenilor cu tot ce
aparține acelora, pomet, vii, legume, fiind a­
6
ceste proprietăți individuale, pe care săteanul
le putea vinde, lăsa de moștenire sau schimba.
Locul de arătură era menit să producă
grăuntele necesare traiului. Așezările sătești
cele dintâi au desfundat aceste pământuri din
țelinele hotarului, au lăzuit păduri și higiuri,
până ce au creat loc productiv, care să asi­
gure hrana, celor ce l-au desfundat. Acesta
încă va fi fost un motiv, ca posteritatea să con­
sidere răsloagele transformate în pământ pro­
ductiv, ca proprietate individuală a fiecăruia
și să respecte dreptul de înstăpânire al omu­
lui asupra acestor pământuri.
Fânațele formau de obiceiu un loc apar­
te în hotar, mai acomodat pentru iarbă, cum
erau șesurile sau malurile râurilor, unde pă­
mântul e mai ravăn și mai potrivit pentru
fânaț.
Restul hotarului, ca pășunile, pădurile și
răsloagele erau proprietatea comună a săteni­
lor și se folosiau în devălmășie, conform obi­
ceiului sătesc, căruia toți sătenii erau datori
să se supună.
In cursul istoriei și pe vremea iobăgiei
s’au schimbat multe din raporturile sătenilor
cu pământul. Sătenii au fost aserviți și lipsiți
de propritatea individuală a pământurilor
și constrânși să lucreze la proprietarii mari,
să plătiască dijmă și să se supună poruncilor
 7
latifundiarilor, stăpânii nediscutați ai pămân­
tului, ori de ce natură ar fi fost acela.
Dar iobăgia n’a putut modifica și cultura
tradițională a pământului, așa precum ea s-a
format din vechime.
Cea dintâi transformare radicală s’a pro­
dus deodată cu porumbul, devenit articol
principal de alimentație pentru populație, îm­
brățișat cu atât mai mult de săteni, fiind lu­
crarea lui mai ușoară, roada mai îmbelșugată,
iar nutrețul mai potrivit pentru vite,' decât
paiele grâului sau a spicoaselor.
Prin intrarea porumbului în șirul artico­
lelor indispensabile pentru alimentație, a tre­
buit modificat și sistemul de lucrare al pă­
mântului. Lumea a trebuit să se convingă, că
pământul agricol din Ardeal nu suporta o cul­
tură continuă și are nevoe de o pauză între
cultura de grâu și cea de porumb, o pauză de
un an, în care timp acest rest de hotar să fie
bine pregătit în vederea semănăturii de grâu
de toamnă, prin transformarea lui în pășunat,
Acest fel de agricultură sătească a durat până
la introducerea comasărilor, care a modificat
radical sistemul agriculturii țărănești din Ar­
deal.
Dar oricât au forțat guvernele ungurești
comasarea hotarelor în Ardeal, ea n’a putut
fi terminată. Mai sunt încă multe sate cari au
rămas necomasate, ceeace ne dă prilejul să
8
facem o comparație între sistemul de agricul­
tură al satelor comasate și între a celor ne-
comasate, pentru a stabili, care s’a dovedit
mai avantajos țărănimii?
Agricultura în satele necomasate
In satele necomasate se lucrează pământul
în trei hotare (trei fordulașe). Hotarul agricol
în asemenea sate e împărțit în trei trupuri e-
gale: în hotarul de sus, hotarul de mijloc și ho­
tarul de jos, după cursul râului, care trece
prin hotar, sau după alte indicații. In hotarul
de sus se samănă cucuruz, în cel de mijloc
grâu, iar al treilea hotar rămâne ogor în ve­
derea semănăturii de toamnă, când în ogor se
samănă grâu, în locul grâului se samănă po­
rumb, iar locul de porumb rămâne ogor până
la toamnă, când rotația continuă.
1. Cultura pământului în trei hotare asi­
gură țărănimii bonitatea și puterea de pro­
ducție a pământului în mod constant, fără
prea multă gunoire si fără întrebuințarea în­
grășămintelor chimice, care fiind scumpe, pen­
tru țărani sunt ca și inaccesibile.
2. Prin acest fel de cultură a pământului,
proprietățile țărănești sunt scutite de duhul
de acaparare al cumpărătorilor streini de sat,
pentru a le specula în vederea creerii de mo­
șii mari. Pământurle țărănești dintr’un hotar
 9
necomasat, fiind parcele mici și risipite peste
întreaga suprafață a hotarului în sute și mii
de parcele și delnițe și pe deasupra supuse
obiceiului satului de a le cultiva conform cu
acest obceiu, nu prezintă nici un avantaj pen­
tru cei ce intenționează să între în hotarul ță­
rănesc.
Dar cultura în trei hotare este un obsta­
col și împotriva sătenilor, cari încearcă să fa­
că aceeași operație pentru a deveni proprie­
tari mari, căci acest fel de speculațiune de pă­
mânt ar mări numai grijile noului cumpără­
tor, care în orice caz nu știe, ce să înceapă cu
numărul uriaș de parcele dela un cap de hotar
la altul, ținute în lucrare cu mari cheltuieli.
In afară de aceasta, pentru țăran nu atât pro­
ducția pământului e de importanță, cât mai
mult ținerea vitelor și speculațiunea târgu­
rilor.
De aceea vedem, că în hotarele țărănești
se remarcă cumpărări de pământ abia acolo,
unde omul cată să cumpere pământ sau să-l
schimbe cu vecinul, mai mult ca să-și înzestre­
ze copiii, decât să-l speculeze. Aceste schim­
buri și cumpărări între sătenii aceleași comu­
ne însă nu pot avea nici o influență asupra pa­
trimoniului general și statorniciei aceluia,
cum s’a dovedit în tot cursul istoriei.
3. Proprietatea țărănească fiind în hota­
rele necomasate împrăștiată în mici porții
10
peste hotarul satului, în întindere de mai mulți
km. pe deal și șes, pe mlăștini și țărmul râu­
rilor, expuse secetei și inundațiilor, scutește
pe țăran în caz de ploi, de ghiață sau secetă
să-șâ piardă întreaga roadă, știut fiind, că in­
temperiile de orice natură, nu se estind peste
întreg hotarul, ci ating numai anumite porții
ale aceluia, în care caz cei loviți de nenorocire
rămân totuși cu roadele pământurilor din altă
parte a hotarului peste care n’a trecut ghiața
sau inundațiile. Dar tot atât de adevărat este,
că fiecare agricultor se străduește să preste­
ze maximul de muncă, de grije și prevedere
la lucrarea pământurilor sale, pentru a nu se
expune la hula satului, că e om slab, fiindcă
în toate e întârziat, iar holdele și porumbul
său fiind cele mai călbăjite, de se cunosc din­
tre lanurile mândre și frumoase ale celorlalți
plugari.
4. In ce privește pășunile unui hotar
necomasat, distingem două feluri de pă­
șuni: una e ogorul de totdeauna din hotar,
rămas în pauză pentru a deveni hotar de
grâu la anul ce urmează, iar a doua e pășunea
comunală a satului, aflătoare de obiceiu în
poenile pădurilor, pe coastele înalte ale dea­
lurilor, improprii pentru agricultură, dar cu
atât mai prețioase pentru pășunatul vitelor
din primăvară până în toamnă.
 11
In pășunea ogorului pasc vitele, cari în
fiecare seară sunt aduse în sat, cum sunt va­
cile și bivolițele cu lapte și porcii, iar în pășu­
nea comunală pasc acelea, de care plugarul
nu are trebuință acasă, cum sunt sterpele, caii,
boii și oile, care de primăvara până toamna
cresc la umbra pădurilor, în vânt și ploaie, iar
când se întorc toamna în grajdul Românului,
sunt cam tot atât de sălbatice, cum citim des­
pre cele din Argentina. Ele sunt averea în
creștere a plugarului, lăsate în grija lui Dzeu
și a ciurdarului și menite la timp să ia locul
boului din jug, a calului din ham, să înlocu­
iască vaca cu lapte pentru a elibera pe cele
bătrâne, pe cari țăranul le duce de obiceiu la
târg.
Toate vitele satului pasc în ciur zi sub
supravegherea ciurdarilor, cari răspund și ma­
terialicește pentru vita pierdută, furată sau
schilăvită. In felul acesta creșterea vitelor nu
constitue o grije deosebită pentru țăran și
de aceea vedem cum și cel mai sărac om să
străduește pentru a face rost de o vițea, de câ­
teva oi sau de un purcel, cari se cresc fără
greutate.
5. In afară de rotația în trei a hotarului
agricol, sătenii s’au îngrijit să aibă în apro­
pierea de sat o rezervă de hotar, unde se cui-,
tivă varză, legume, nutrețuri artificiale, sfe­
clă, cartofi și altele, reclamate de progresele
12
agriculturii moderne. Aceasta rezervă nu e su­
pusă culturii în trei, și stă la dispoziția fiecă­
rui agricultor fără nici o restricție.
Reserva hotarului era la început destul de
modestă ca întindere, mai târziu s’a lărgit,
precum o cereau trebuințele și speculațiile ță­
ranului, care începu să priceapă, că pentru în-
grășarea vitelor de târg, are tot mai multă ne-
voe de trifoi, iar sfecla și semințele încă sunt
articole foarte căutate pe piață.
6. Pădurile au avut regim silvic aparte,
căruia țăranul s’a acomodat întotdeauna.
Nu m’am ocupat de satele de munte, un­
de o cultură trienală a pământului nu putea
fi introdusă din pricina înălțimilor hotarului,
și nici satele de șes, cu pământ roditor.
7. Dar folosul cel mai mare al satului ne­
comasat îl constitue spiritul de solidaritate și
conștiința cetățenească, care pătrunde pe fie­
care plugar, că hotarul e al tuturor pe care are
datoria fiecare să-l apere și îngrijiască în în­
tregime, ca să aducă folos pentru toți sătenii.
Fiind pământurile țăranilor împrăștiate în
mici parcele peste toată suprafața hotarului,
e firesc dacă și grija țăranului să îndreaptă
asupra întregului hotar. Intr’un asemenea sat
fiecare locuitor e conștient de datoria ce o are
față de toate nevoile obștești, ca reglemen­
tarea văilor, apărarea fânațelor, repararea
podurilor, curățirea pășunilor și nu va consi-
 ir

dera munca publică ca o rămășiță a unei io-

băgii. ci de o datorie obștească, care nu poate
fi decât un titlu de mândrit pentru oricare
sat, care se respectă. z/ e
Rețin, că într’un sat necomasat de 1200 f
locuitori, se găsiau pe vremurile cele bune:
boi de jug 400, vaci de jug 100, vaci de lapte
300, bivolițe 300, cai 300, sterpe 600, porci ,
1600, oi 400. Numărul acesta de vite s’a redus
prin comasare la mai puțin de jumătate.

Ceeace într’un sat necomasat pune în

mișcare toată obștea, să lucreze după un plan
bine fixat și să nu iese din marginile poruncii
de obște a satului, este obiceiul pământului.
In puterea acestui obiceiu, se interzice sătea­
nului să samene în ogor, dat fiind, că acela
rămâne loc de pășunat pe un an, unde pasc
vitele tuturor. Obiceiul satului e, care o-
prește pe fiecare plugar să samene altceva în
hotarul de grâu, decât grâu sau plante cari se
coc deodată cu grâul, fiindcă acest hotar ră­
mâne după secere pășune. Tot obiceiul satului
este care îndrumă pe plugar să samene numai
cucuruz în hotarul de cucuruz. Când văile a-
menință fânațele cu înnoroire se bate clopotul
la ordinul primarului ca „tot omul să audă și
să înțăleagă“ și să iasă la văi cu sape, lopeți
și hârlețe pentru a le desfunda și asigura scur-
14
gerea normală a apelor. Tot la bătaia, clopotu­
lui să repară drumurile, cei ce au car vor ieși
cu carul, trupașii cu brațul. E dator fiecare
proprietar de vite să contribue la plata jitari-
lor, păzitorilor de noapte, ciurdarilor, la cum­
părarea și întreținerea vitelor de prăsilă, la a-
dăpătoarele și fântânile comunale cu cota sta­
bilită de primărie, etc.
Iată o întocmire care armonizează și asi­
gură existența a tot ce e necesar pentru sat.
In aceste întocmiri se întâlnesc în chip
fericit concepțiile unei conviețuiri, care lasă
să se întrevadă distincția pe care poporul nos­
tru a făcut-o în toate timpurile între proprie­
tatea privată, pe care a considerat-o ca teme­
lie a existenții sale și între averea de obște a
satului, cum sunt pășunile și alte bunuri, pe
care le-a folosit în devălmășie.
Beneficiile culese de către săteni din agri-
cultură se scurg pe aceste două căi.
Din aceste două unghiuri sunt a se privi
și îndatoririle, pe care țărănimea le are pe de­
oparte față de moșia sa, pe care trebue să o
muncească dacă e să dea roade, și față de
averea obștească, dacă așteaptă să-i aducă be­
neficii. Munca ne care săteanul o depune în
interesul său privat o face dintr’un instinct
pentru existență, iar cea de obște o face la po­
runca satului.
 15
Iată satul românesc în vechile și fericitele
sale întocmiri, răsărite din nevoile obștei, care
le-a apărat cu dârzenia omului peste care au
trecut atâtea vifore.
O singură preocupare ar trebui doar să ne
mai îngrijoreze față de asemenea sate: Comba­
terea bolilor, care de mult subsapă sănătatea
legendară a satelor; Alcoolismul, pentru a se
pune capăt fabricării nelimitate a spirtoaselor
și potolirea proceselor, care distrug pe mulți
din pricina neînțelegerilor pentru locurile prea
mărunte, cari învrâstează suprafața hotarului.
Sate comasate
Cu Introducerea comasărilor, adecă defal-
carea într’un singur lot a delnițelor fiecărui să­
tean de pe suprafața hotarului, începe o epocă
nouă în istoria agriculturii ardelene. Operațiu­
nile de comasare au început prin anii optzeci
ai veacului al XIX și au durat până la războiu,
fără să se termine.
Deodată cu comasările s’a luat în lucrare
și segregările pădurilor și a pășunilor, adecă
a pământului de obște, care a fost distribuit
proprietarilor, în proporția loturilor ce aveau
în pământul agricol.
După comasare fizonomia hotarelor să­
tești se prezintă astfel: în hotarul agricol să gă­
sesc numai loturi unitare de proprietăți țără­
16
nești, fiecare de estensiunea delnițelor câte a-
vea în hotar.
Dar în hotarul sătesc găsim după comasa­
re și moșii „domnești", moșiile nouilor proprie­
tari mari și mijlocii, răsărite de pe urma cum­
părăturilor încă înainte de comasare și cari
trebuiau defalcate în loturi unitare, pentru
a constitui locuri aparte.
In ce privește segregarea pășunilor și a
pământurilor obștești, acestea se prezintă ast­
fel: Pășunea foștilor urbarialiști, adecă a ioba­
gilor, indivizibilă ca teritor, dar cu drept indi­
vidual pentru fiecare sătean interesat la pășu-
narea unei vite sau a mai multor și pășunile
domnești defalcate separat pentru fiecare mo­
șier, care nu mai făceau parte din obștea sa­
tului.
In felul aceste satul, care avea înainte de
comasare un hotar țărănesc de 6000 jugăre,
din care arător era 4000, pășune 1000, iar pă­
dure 1000, a rămas după comasare cu 4000
jugăre proprietate țărănească.
Restul de 2500 jug. a trecut în proprieta­
tea moșierilor noi, cari îndată ce au luat în
primire proprietățile lor, le-au separat de res­
tul hotarului sătesc, le-au închis cu garduri vii
și le-au lucrat aparte, făcându-le de aci înainte
inaccesibile pentru săteni.
Oamenii au încercat să se opună comasă­
rilor. Sate întregi au dat piept cu jandarmii.
 17
dar rezultatele fură aceleași pretutindene, că
rămâneau câțiva morți și răniți pe teren, iar
restul era purtat pe la toate instanțele și în­
fundat în pușcărie.
Urmările comasărilor au fost fatale pen­
tru sătenii noștri. O nouă iobăgie s’a răvășit
peste oameni, mai grea și mai detestabilă de­
cât cea din vechime. Situația creată de coma­
sări în Ardeal o caracterizează mai bine scă­
derea numărului de vite. Din 300 boi au rămas
după comasare 100, din patru sute de vaci
200, din 400 cai 100, din 1500 porci 500, din
300 bivoli 100, iar oile au dispărut cu totul. Dar
era și mai mare dezastru, că jumătate din po­
pulație a încetat de a mai fi agricultor și a ră­
mas pur și simplu trupaș. Până când înainte
de comasare fiecare sătean avea un petec de
loc în hotar și își avea rosturile pentru aș asi­
gura traiul, după comasare sărăcimea a fost
constrânsă să între la moșierii cei noi, pentru
a lucra ca pe vremea iobăgii, din zorile zilei și
până în noapte pentru bucata de mălai udat
de sudorile și lacrămile sale.
Din robia aceasta grea Unirea Ardealului
cu România și reforma agrară a salvat țărăni­
mea, care a desființat mai întâi latifundiile
mari din hotarele satelor și a împroprietărit
țărănimea pe suprafața acelora, restabilind și
întregind din nou hotarele în marginile cuve­
nite. A desființat și refăcut proprietatea de ob­
18
ște a satului, pășunile și pădurile, în vechile
extinderi, ca astfel satul să fie din nou repus în
drepturile sale, având de aici înainte toate
condițiile de desvoltare, cerute de împrejurări.
Dar ceeace dovedește și mai mult, spiri­
tul de dreptate și instinctul sănătos, care a con­
dus pe legiuitor la votarea legii agrare, a fost
crearea condițiilor unei vieți sătești sănătoase,
care să îngădue revenirea la agricultura veche
prin crearea din nou a locurilor de obște, a pă­
durilor și pășunilor comunale și prin perspec­
tivele de-a putea să se refacă sistemul agricul­
turii în trei rotații.
Dar să examinăm mai de aproape schim­
bările pe cari le-a produs comasările și desa-
vantajile aceleia pentră țărănime.
1. Prin comasare s’a suprimat ogorul, ca­
re a lipsit pe săteni de exploatarea în comun a
unei părți din cele trei a hotarului, unde pășu-
nau vitele un an. In afară de acest neajuns pă­
mântul pus la exploatare continuă a constrâns
și pe țăranul înstărit să nu cultive grâu în mă­
sura cum o făcea pe vremea veche și s’a dedat
la cultura porumbului mai puțin pretențios,
dar mai preferabil din toate punctele de ve­
dere.
Așa a dispărut lanurile de grâu din Ar­
deal, cedând terenul porumbului cum se vede
astăzi.
 19

.2. S’a îngreunat munca țărănească, care

după comasare reclama un om în plus la fie-
«are gospodărie, legat de casă pentru a îngriji
vitele, care acum să țineau în grajd, iar nu în
pășunea hotarului, cum era înainte de coma­
sare.
3. A dispărut conștiința cetățenească, care
până aici punea pe țăran în serviciul nevoilor
de obște, la toate lucrările comunale, întreținu­
te până aici exclusiv din contribuția și munca
obștească.
4. Țăranul a încetat de-a mai fi pus la a-
dăpost de cataclismele intemperiilor și nenoro-
eirilor, fiindcă nu mai avea pământurile
sale resfirate peste tot hotarul. Prin concentra­
rea moșiei într'un singur lot, țăranul risca
pe timp de secetă sau de inundații să rămână
fără recoltă și să nu se poată compensa cu re­
colta din altă parte a hotarului, care a rămas
neatinsă de intemperii.
5. Comasările a creat acel proletariat agri­
col, care ne mai contând ca element de impor­
tanță pentru sate, a format clasa parazitară
țărănească, accesibilă tuturor dotrinelor și su-
gestiunilor periculoase.
6. Dar consecințele cele mai grave le-a a-
vut comasarea în ce privește descentralizarea
satelor. Odinioară vatra satului era locul des­
tinat pentru domiciliul și gospodăriile sătești.
Nimeni nu avea voe să iasă depe această așe­
20»
zare și să se mute în hotar. Comasările an
schimbat situația, admițând ca celce are o mo-
șioară cât de mică la câmp, să-și poată clădi
casă și edificii economice acolo. Adevărat că la.
început se cereau anumite cautele, care să jus­
tifice aceasta schimbare de domiciliu. Se cerea
în primul rând învoirea vecinătății, în vederea
evitării unor neplăceri evidente, căci vecinilor
nu putea să le fie indiferent, ca paserile și vi­
tele emigratului să fie veșnic în semănăturile
lor.
Restricțiile aceste fură repede uitate,
ca astăzi pretutindenea pe unde treci să vezi
satele cum au eșit din marginile lor și au luat-o
peste hotar, la toate drumurile și răspântiile.
Departe peste câmp încearcă satul să se risi­
pească, astăzi o casă se ridică, mâine mai mul­
te, în care se așează omul cu familia sa și ha­
bar nu mai are de cei din sat, pe care-i vede
numai când e nevoit să-și aranjeze trebile cu
primăria.
Aceste descentralizări sunt din multe
puncte de vedere adevărate dezastre, fiindcă
ne întorc la epocile primitive, la care nu e voe
să mai revenim.
Locuitorii câmpului (Hodăenii) nu mai
cercetează biserica, ceeace va sălbătăci mora­
vurile, ca între nomazi. Copii nu mai cercetea­
ză școala. Se vor înmulți furtișagurile, contra­
vențiile în bunurile altuia, fiindcă dela un po­
 2i
por care trăiește sălbatec, la ce te mai poți aș­
tepta, decât la toate abuzurile? Sectele reli­
gioase și doctrinele periculoase ordinei vor
găsi aci un teren larg pentru scopurile lor.
Dar totatât de adevărat e, că prin muta­
rea locuitorilor satului la câmp, satele vor fi
condamnate să rămână într’o stare primitivă,
căci cine să mai contribue la buna lor orându-
lală, la petruirea străzilor, la lucrările publice,
când cei dela câmp ar fi într’o veșnică protes­
tare, ca unii cari nu locuesc în comună și nu-i
mai interesează ce se petrece acolo?...
1*.

Mi s’ar putea obiecționa, că și în satele să-

cuești și săsești au fost introduse comasările,
fără ca aceste să țipe împotriva lor, ba cele
mai multe sate săsești și-au găsit bine socote­
lile în situația schimbată și nu au reclamat
niciodată împotriva noilor orândueli.
Adevărat, dar să nu se uite, că satele să­
sești și săcuești au avut întotdeauna situații ex­
cepționale, fiind în aceeași vreme mai bine în­
zestrate decât cele românești. Un sat săsesc e
format din belșug. Are pământ agricol din
plin, pășuni mari și mai ales păduri, cari în
multe locuri acopere toate cheltuielile comu­
nei, fără să mai fie nevoe de aruncuri și adi­
ționale speciale, pe care să le plătească contri-
ibuabilul. Și ceeace e mai de însemnătate e, că
22
pe teritoriile satelor săsești nu s'au putut în­
cuiba moșieri noi, cari la comasare să împăr-
țiască hotarul cu sătenii, cum s’a făcut în sa­
tele românești.. Astfel că hotarul satului să­
sesc și săcuesc a rămas și după comasare tot.
hotar țărănesc, fără moșieri mari, ca în. satele-
românești. In afară de aceasta pășunile și pă­
durile depe teritoriile comunelor, săsești erau;
clasificate de păduri și pășuni cu caracter co­
munal și ca atare indivizibile, nu ca cele din co­
munele românești, considerate a fi ale foștilor
iobagi, cu drepturi individuale, pe care pro­
prietarul le putea ceda, vinde sau lăsa de moș­
tenire, ca orice proprietate individuală.
Pe de altă parte proprietarii țărani din
comunele săsești, aveau proprietăți destul de
mari, ca să poată inaugura pe acele o cultură
rațională a pământului. Căci e mare deosebire’
a plugări pe o moșie de 2(1—60 jugăre, cum
sunt satele săsești și ungurești și alta de a te
trudi cu una dela un jugăr și până la 15, cum
sunt cele mai multe din satele românești.
încercările țărănimei de a reface
Hotarul trienal
Chiar din primii ani ai comasărilor
s’a putut observa, că plugărimea noastră în­
cearcă a restabili, deocamdată- pe locul pro­
priu, sistemul lucrării în trei, deși acum nu-i
 23
mai putea lua folosul, ca pe vremea dinaintea
comasărilor, când ogorul servia de pășunat
comunal, iar ciurzile satului trăiau fără grije
un an de zile pe acest teritoriu. Aceasta împre­
jurare a dat naștere unei încercări de asociere
a proprietarilor vecini de pe un teritoriu mai
restrâns, pentru a reface pe proprietățile lor
lucrarea pământului în comun cu rotația de
trei precum era odinioară.
Incrcarea însă n’a putut lua un caracter
general, fiindcă nici proprietățile țărănești nu
mai erau împrăștiate peste hotar ca mai de­
mult, din care să se poată reconstrui fața ho­
tarului necomasat.
In orice caz reforma agrară a indicat dru­
mul sănătos, care să ducă la soluția acestei
probleme în sensul de mai sus, iar instinctul
țăranului român nu se va abate dela acest
drum.

Chestiunea e, dacă în fața cerințelor mo­

derne ale agriculturii și ale intensificării pro­
ducției agricole, o revenire la cursul trienal,
cum era acesta înaintea comasărilor ungu­
rești, nu e un regres, și dacă agricultura sa­
telor de modă veche poate face față tuturor
așteptărilor unei raționalizări a produselor
pământului și a străduințelor cooperatiste pen­
24
tru a spori venitele pământului în toate direc­
țiunile?
Am subliniat în conferința de față că nu
mă ocup de ferme și de moșiile mari, eșite din
comunitatea hotarului sătesc și cari sunt libere
să-și întocmească agricultura cum vor găsi mai
bine, Nici satele de munte cu agricultura lor
în două hotare, cultivând numai grâu și spi-
coase, cu pauza unui an, nu face parte din a-
ceastă conferință. Cu atât mai puțin am avut
în vedere satele de șes cu pământ fertil, unde
solul este potrivit pentru orice cultură și nu
are nevoie de pășuni, căci întreg pământul este
arabil și productiv în fiecare an.
Am fost cu considerare exclusiv la satele
ardelenești, care lucrează astăzi în trei hotare
sau au avut acest sistem înaintea comasărilor.
Am considerat satul ca o unitate, o familie, a
cărei membrii se găsesc în condițiuni identice
și poate să se încadreze în felul de cultură al
satului și cel mai sărac proprietar, pentru a-și
asigura o existență.
In fața cerințelor progresului modern al
agriculturii nu se pot crea norme uniforme,
aplicabile tuturor satelor sau regiunilor, fiind
aceste atât de varii în ce privește calitatea so­
lului, clima și toate acelea împrejurări locale,
care determină producția, încât a forța o agri­
cultură în locuri sau regiuni nepotrivite, în­
semnează a compromite un sistem, care în ca­
 25
zuri date este inaplicabil. Cu toate acestea sa­
tele s’au îngrijit, ca alăturea de cele trei hotare
menite pentru cultura grâului și a porumbului,
să-și creeze independent, o rezervă a satului,
care să nu fie supusă sistemului trienal, ci lă­
sată la libera dispunere a fiecărui proprietar,
unde agricultorul are voe să samene varză, le­
gume, cartofi, trifoiu, luțernă și toate plantele
furajere, a căror sămânță este căutată pe pia­
ță, iar fânul se poate întrebuința pentru vitele
de târg sau de export. Acest loc rezervat s’a
lărgit, după cum cereau și interesele țăranului
și astăzi ocupă un teritoriu aparte, însemnat,
în hotarul agricol al satului. De aceea nu este
de mirare, dacă țăranul pe care unii cercetă­
tori îl consideră ca un element neputincios și
refractar la orice inovație, a dovedit deja în
trecut, precum dovedește și astăzi, că este foar­
te sensibil la inovațiile, ce se produc în agri­
cultură, și nimeni altul nu resimte mai bine ri­
dicarea și scăderea prețurilor pe piață ca toc­
mai țăranul. Dacă este vorba de o dirijare
a agriculturii ea trebue să se refere mai mult
de a face produsele agricole rentabile, ca în a-
celaș timp și preocuparea țărănimei să se o-
rienteze după aceasta rentabilitate.
26
Noua lege de organizare a agriculturii
și perspectivele aceleia în Ardeal
Pe când mă ocupai de satele noastre ar­
delenești, comasate și necomasate, apăru:
„Legea privitoare la încurajarea și organiza­
rea agriculturii", publicată în Monitorul Ofi­
cial Nr. 67 din 22 Martie 1937, din care repro­
duc art. 9 de următorul cuprins:
*
Art. 9. — Proprietățile agricole rurale nu
se pot divide prin vânzare, nici pe cale de suc­
cesiune, decât până la întinderea minimă de
2 ha, care este declarată indivizibilă în puterea
prezentei legi.
In calculul acestei suprafețe nu intră lo­
curile de casă.
In această materie, pentru înlăturarea di-
vizibilității proprietății, se vor aplica în întreg
Regatul principiile cuprinse în dispozițiunile
art. 127 — art. 134 inclusiv din legea pentru
reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldo­
va și Dobrogea, publicată în Monitorul Oficial
Nr. 82 din 17 Iulie 1921, întrucât ele nu sunt
contrarii dispozițiunilor prezentei legi.
Proprietățile cu această întindere, sau
cele mai mici decât această întindere, nu pot
fi înstrăinate decât în întinderea lor totală.
Se exceptează dela interzicerea diviziunii
prin succesiune a loturilor sub 2 ha cazurile
 27:

în care porțiunea sub 2 ha dobândită prin suc­

cesiune, împreună cu pământul propriu al
succesorilor sau al soțiilor lor, împlinesc un
lot de cel puțin 2 ha.
Când prin lichidarea succesiunilor, s’ar
ajunge la loturi sub 2 ha, Statul va fi sezisat
pentru exercitarea dreptului de preemțiune, în
condițiunile art. 2, punctul 4. In cazul exerci­
tării acestui drept, vor fi preferați — la trans­
miterea acestor bunuri, în loturi de 2 ha —
succesorii respectivi, după modalitățile de a-
mănunt ce se vor prevedea prin regulamentul
legii de față.
In caz de vânzare a proprietății agricole,
la preț și în condițiuni egale, oricare dintre ve­
cinii acestor proprietăți are drept de întâietate
la cumpărătoare, alegerea între vecini urmând
a o avea proprietarul terenului ce se înstrăi­
nează. In acest scop vânzătorul este obligat să
anunțe pe vecin, prin mijlocirea primăriei
locale.
In cazul când cel puțin 66% din numărul
proprietarilor cu câte mai puțin de zece hec­
tare proprietate necomasată într'un singur
trup și stăpânind laolaltă cel puțin 51% din
întinderea totală a acestei categorii de proprie­
tăți, hotărăsc să-și comaseze proprietățile lor,
hotărîrea aceasta e obligatorie pentru toți pro­
prietarii de această categorie, din tarlaua sau
din comuna respectivă, precum și pentru ori—
28
care alți proprietari care s’ar alătura ulterior
la această hotărîre.
Hotărirea este valabilă și în cazul când
numărul proprietarilor e de cel puțin 51%, iar
proprietatea lor de cel puțin 66%.
Hotărirea de comasare trebue luată în
prezența judecătorului de ocol, care se va tran­
sporta în comună, la cererea și pe cheltuiala
locuitorilor interesați.
In contra hotărîrii există dreptul de apel
la tribunal — în 30 zile dela încheierea jude­
cătorului de ocol — care va statua definitiv,
judecând de urgență și cu precădere.
Procedura și toate actele în legătură cu
hotărirea de comasare și cu executarea ei în
fapt sunt scutite de timbru.
După ce hotărirea de comasare a rămas
definitivă, organele tehnice ale Direcțiunii Ca­
dastrului și Comasărilor din Ministerul Agri­
culturii și Domeniilor vor face lucrările de a-
plicare pe teren ale comasării și reparcelăni,
lucrări care vor trebui să fie aprobate de Mi­
nisterul Agriculturii și Domeniilor cu avizul
Consiliului Tehnic Agronomic.
Atribuirea noilor loturi se va face prin ho-
tărîrea judecătorului de ocol respectiv cu a
ceeași procedură și aceleași căi de atac, prevă­
zute în acest articol.
 29
Am impresia că în susnumita lege nu s’a
ținut seama îndeajuns de realitățile date și cu
atât mai puțin a contribuit, ca satele noastre
să fie întărite pe pozițiile ce ocupă în întocmi­
rile lor seculare. Fără a întră în amănun­
te, întreb cum își poate cineva închipui,
că va putea constrânge pe Român să-și des-
moștenească copii, în cazul că nu are să lasă
fiecăruia câte patru jugăre de loc (două hec­
tare)? înțeleg pe proprietarii cu proprietăți
mari, în tot cazul cu pământ suficient pentru
a putea corespunde cerințelor legii, dar în co­
munele noastre românești din Ardeal, unde
jumătate din populație are loc sub patru jugă­
re, a inaugura asemenea sisteme este a provo­
ca o reacțiune, egală cu aceea a comasărilor
de pe vremea ungurească. Dacă legea prin a-
semenea dispoziții a intenționat să pună capăt
fărâmițării pământurilor țărănești, este cât se
poate de departe de țintă, când stabilește cote
de patru iugăre, o măsură care dela început
poate fi considerată de condamnată. Dar să
nu creadă nimeni, că fărâmițarea pământu­
lui țărănesc este cea mai mare pacoste
a satelor noastre. Dovadă, că țăranul trăește
din timpurile vechi sub acest regim, fără să fi
reclamat vreodată împotriva lui. Și dacă în
trecut au isbucnit revoluții agrare, acele nu
s’au iscat din pricina fărâmițării pământuri­
lor, ci din încercarea stăpânirii de a pătrunde
 30
cu lozinci f alșe în hotarele țăranilor pentru a
le acapara. Istoria comasărilor din Ardeal e o
dovadă vie despre aceasta. Dar tot atât de gre­
șită este și ideologia, care stă la baza unei ase­
menea organizări a agriculturii sătești.
Întreaga organizare nornește dela princi­
piul, ca fiecărui sătean să se creeze un singur
lot în hotarul satului, prin comasarea pămân­
turilor sale de pe teritoriul hotarului. Ori asta
e greșala cea mare, că legea confundă pe agri­
cultorul țăran cu proprietarul mare, care are
terilor suficient pentru a crea pe un singur lot
o agricultură satisfăcătoare. Din păcate, acea­
sta agricultură nu o poate face nici cel cu un
jugăr, nici cel cu treizeci, dacă moșioara sa se
găsește într’un sat ardelenesc pe coaste și dea­
luri greu productive și imposibile de cultivat
rațional, cu mijloacele insuficiente ale țăranu­
lui. Asta e pentruce satele s’au statornicit din
timpurile vechi asupra sistemului de trei
hotare, din care dacă pierde anul ogorului, e
în schimb răsplătit printr’o producție mai îm­
belșugată și prin ținerea vitelor, care îl com­
pensează îndeajuns. Acest beneficiu comun al
sătenilor nu-1 cunoaște legea nouă, dar îl cu­
nosc foarte bine sătenii, care nu vor abzice
ușor de el, de dragul teoriilor.
Iată pentru ce rămân la concluziile con­
ferinței de față. Organizarea agriculturii în
satele ardelenești se va putea face numai în
 31
trei hotare egale, cu trei loturi de fiecare pro­
prietar, împărțite câte un lot la fiecare hotar,
ca în felul acesta să se poată menține rotația
de trei în agricultura satului. Tot aceasta or­
ganizare va trebui să aibă în vedere comasa­
rea pășunilor într’o singură pășune comunală
indivizibilă, precum și crearea rezervelor co­
munale menite, ca în fiecare sat să se poată
cultiva și altceva decât grâu și cucuruz, pre­
cum o cere agricultura rațională.
Fiecare sat prezintă o unitate economică,
cu un patrimoniu, de a se sprijini reciproc, a
se apăra și a se ocroti sub puterea obiceiului
pământului, peste care nu se poate trece.
 De aeelaș autor:
Pretai
0 viișoară, piesă poporală în trei acte . . 20 Lei
In sat la noi, povestiri despre oameni și în­
tâmplări din alte timpuri..................80 Lei
Jertfe, piesă dramatică în patru acte .... 50 Lei
Porcii, piesă dramatică în trei acte și un tablou 50 Lei
Un sat românesc din Ardei i în străvechile
sale întocmiri și obiceiuri ..... 60 Lei
Răsplata păcătosului, piesă de Crăciun ... 5 Lei

Se găsesc de vânzare la
Tipografia ,,A r d e a l u 1“
CLUJ, Str. Memorandului No. 22.