Publicaţie a Asociaţiei “Pro Liebling”

anul vII l nr. 1 (23) l IANUARIE - MARTIE 2014 l preţ 3 lei

APEL
către toţi locuitorii din Liebling

l Convieţuirea noastră, a celor veniţi din diferite regiuni ale ţării, de-a lungul
timpului, s-a făcut cu bune şi cu rele, cu înţelegere, dar şi cu discuţii controver-
sate. Însă moştenirea înţeleaptă a trecutului, acceptată de toţi, este că toleranţa,
bunăvoinţa, înţelegerea sunt infinit mai profitabile decât confruntarea.
l Mai mult ca altădată, acum, în deplină libertate de asociere, suntem che-
maţi cu toţii să ne unim eforturile pentru ca localitatea noastră să prospere, să se
edifice pe principii de umanitate, să le creăm copiilor şi nepoţilor noştri condiţii
pentru dezvoltare şi formare.
l Egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor este postulatul de la care nu
ne vom abate niciodată. Ne opunem însă principial şi practic oricăror privilegii,
oricărei tendinţe de discriminare.
l Toate acţiunile noastre se vor întemeia pe adevăr, pe egalitate şi echilibru.
Dialogul nostru în orice împrejurare şi pe orice temă se va desfăşura sub semnul
bunei credinţe şi al respectului reciproc.
l Vom favoriza toate modalităţile de cunoaştere reciprocă, socio-cultura-
le, spirituale, economice, artistice, sportiv-turistice etc., bază sigură a înţelegerii
adevărate. Vom fi deschişi dialogului onest şi principial.

Liebling, 20 martie 2014

Consiliul director
2 l Bună-dimineaţa
editorial
AŞA A FOST... (I)
Nu cu foarte mult timp în urmă, în acest loc
numit Liebling, binecuvântat de Dumnezeu cu
bogăţie, cu oameni harnici şi gospodari, agricultura,
ca activitate de bază, dar şi industria cu micile ei
ateliere, oferea oamenilor satisfacţia unui loc de
muncă stabil, siguranţa zilei de mâine. A fost o
perioadă grea și pentru Liebling, așa cum era pentru
toată țara. Cu toate că în agricultură se obțineau
producții mari de cereale, fermele zootehnice erau
pline de animale, nu prea găseai să cumperi ceea
ce ai fi dorit, chiar și pâinea era la un moment dat
raționalizată. Dar, cu toate greutățile timpului,
Liebling-ul cunoștea o perioadă de înflorire, de
belșug și bunăstare. Din mai toate regiunile țării
veneau oameni în căutarea unui loc de muncă. Și
găseau.
Exista, pe atunci, Intreprinderea Agricolă
de Stat cu cele zece ferme ale sale, vegetale și
zootehnice, unde lucrau mulţi oameni; se găsea de
lucru pentru toată lumea și în toate anotimpurile
anului. Fermele erau conduse de specialiști bine
pregătiți și interesați pentru obținerea recoltelor
bogate. Nu cunoșteau oboseala, nu cunoșteau
liniștea în perioadele campaniilor agricole. Erau
pe câmp, în parcele, alături de tractoriști, de zilieri,
de mecanici, de dimineața până noaptea. Nimeni
nu-și permitea să piardă vremea prielnică pentru
pregătirea terenului, pentru semănat şi pentru
recoltat. Rezultatele erau pe măsura efortului lor.
Era o plăcere să admiri vara lanurile bogate și
toamna forfota fără sfârșit a mijloacelor de transport
încărcate cu cereale ce luau drumul spre bazele de
recepție și spre FNC-urile care preparau hrana
pentru animalele din complexele agroindustriale.
Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014
La fel se întâmpla în fermele zootehnice, populate
cu efective numeroase de animale de rasă. Exista
o bază materială de invidiat: utilaje și mașini
agricole, ateliere de reparații pentru utilaje,
magazii pentru depozitarea cerealelor, grajduri și
adăposturi pentru animale amenajate și dotate cu
utilități pentru a ușura munca oamenilor. La cantina
IAS-ului se pregătea hrana pentru muncitori în
timpul campaniilor agricole. Aveau și o grădiniță
cu program prelungit, Creșa, unde copiii erau în
siguranță pe timpul cât părinții lor erau la lucru.
Existau și CAP-urile, Liebling și Cerna. Nu
erau la fel de rentabile și bogate precum IAS-ul, dar
oamenii, de voie, de nevoie, lucrau și aici. Uneori de
bunăvoie, alteori constrânși, cetățenii aveau „porție”
pentru îngrijirea culturilor de câmp: la prășit
porumb și sfeclă de zahăr. Rentabilă pentru cetățeni
era cultivarea sfeclei de zahăr, fiindcă primeau o
anumită cantitate de zahăr pentru munca prestată.
Toamna, rampa de la Gară era plină de sfecla de
zahăr care aștepta să fie transportată la fabricile
de prelucrare cu vagoanele.
Exista în Liebling şi industrie: Fabrica
de brânzeturi ( cunoscută în toată țara pentru
sortimentele de produse lactate); Atelierele de
sculărie și montaj ale Întreprinderii ELBA din
Timișoara; Secțiile de croitorie pentru bărbați și
femei; apoi micile ateliere: de cismărie, de reparații
electrocasnice, frizerie, coafură. Pare să fi fost
rentabile, altfel oamenii nu-și primeau salariile.
Şi, pe atunci, nu era la modă subvenționarea de la
stat, oamenii nu stăteau cu mâna întinsă..., erau
preocupaţi de autofinanţare.
Primăria era preocupată de autofinanţare. În
incinta ei, funcţiona o echipă de zidari, ca activitate
extrabugetară, finanțată integral din venituri
proprii. Aveau de lucru în permanență. Făceau
lucrări de construcții la solicitarea oamenilor din
sat. Atunci nu se alocau bani prea mulți autorităților
locale. Erau bani pentru plata funcționarilor și
foarte puțini pentru lucrări de investiții, pentru
reparat străzi și trotuare, iar dacă se primeau ceva
bani, aceia erau pentru cumpărarea materialelor,
munca fiind făcută de către cetățenii apți de muncă.
(Va urma.)
ASTERISC
 Bună-dimineaţa l 3
memento

ARTA GUVERNĂRII (1882)

Liberalii nici nu respectă tradiţiile noastre, nici nu cunosc natura statului şi
poporului românesc. Ei nu urmăresc desvoltarea tuturor aptitudinelor poporului
românesc. În viaţa statului trebue să fie determinante natura poporului,
instinctele şi înclinările lui moştenite. Arta guvernării e ştiinţa de-a ne adapta
naturii poporului, a surprinde stadiul lui de desvoltare şi a-l face să meargă
liniştit pe calea pe care în mod firesc a apucat. Ceea ce dă guvernului roşu
aproape caracterul unui guvern străin, tot atât de vitreg precum ar fi domnia
muscalilor sau a turcilor, este atât lipsa de respect pentru tradiţie şi trecut, cât şi deplina necunoaştere
a naturii statului şi a poporului românesc, pe cari le privesc, pe amândouă, ca pe nişte terene de
experimentare.
John Stuart Mill observă deja în scrierea sa asupra guvernului reprezentativ că sunt spirite, cari
privesc arta guvernământului ca o „chestie de afacere”. O maşină de vapor sau una de treier, o moară,
c-un cuvânt orice operă mecanică cu resorturi moarte a cărei activitate şi repaos se regulează după legile
staticei şi ale dinamicei e pentru ei ceva asemănător cu statul; maniera lor de-a privi lumea, societatea,
poporul e o manieră mecanică. Formulele şi frazele cari umplu programele acestor oameni nu sunt
adevăruri în sine, ci numai nişte expediente timporare, pe cari e sau nu oportun de-a le aplica.
Tradiţia? Nu-i nimic. Vechile datini de drept ori de cuviinţă ale poporului sunt nişte prejudiţii.
Modul de-a exista al statului, forma lui monarhică bunăoară, sunt lucruri despre cari e în sine indiferent
de există sau nu; valoarea lor e numai relativă şi are numai atâta preţ pe cât contribuie la realizarea
ambiţiei personale a unui om sau a unui grup de oameni cari văd în stat un mijloc de-a face avere,
de-a-şi câştiga nume, de-a ajunge la ranguri şi la demnităţi.
Dar se ruinează poporul? Le e cu totul indiferent. Dar se alterează dreptatea moştenită a
caracterului naţional, dar se viciază bunul simţ, dar se împrăştie ca de vânt comoara de înţelepciune şi
de deprinderi pe care neamul a moştenit-o din bătrâni mai vrednici decât generaţia actuală? Ce-i pasă
liberalului de toate astea? Toată lumea să piară numai Manea să trăiască! Orice idee apriori, răsărită
în creierii strâmţi a unui om curios, orice paradox e bun numai să aibă puterea de-a aprinde imaginaţia
mulţimii şi de-a o duce pe calea aceea care n-o conduce pe ea spre bun trai, spre muncă şi adevăr, ci
care poate ridica o pătură nouă de oameni în sus, o pătură turbure, despre care să nu ştii bine nici ce
voieşte, nici ce tradiţii are, nici dacă e capabilă a conduce un stat ori nu.
„Există alţi logiciani politici, continuă John Stuart Mill, cari privesc ştiinţa de-a guverna ca o
ramură a ştiinţelor naturale”. Nu pe ales, aşadar, sunt formele de guvern, nu expediente sunt, nu opera
unor intenţiuni premeditate, ci un produs organic al naturii, gingaş ca toate produsele de soiul acesta;
afacerea noastră e de-a cunoaşte proprietăţile lui naturale şi nu de a-i dicta noi legi, ci a ne adapta
legilor cari-i sunt înnăscute.
Genialul Montesquieu însuşi, întemeietorul cercetării naturaliste în materie de viaţă publică, „zice
(în cartea De l’esprit des lois) că, înainte de-a exista legi, existau raporturi de echitate şi de justiţie. A
zice că nu există nimic just şi nimic injust decât ceea ce ordonă sau opresc legile pozitive este a zice,
adaugă el, că înainte de-a se fi construit un cerc razele lui nu erau egale”.
Această îndoită manieră de-a vedea am găsi-o petrecând istoria tuturor statelor; ea e istoria
paralelă a ideilor conservatoare pe de-o parte, a celor demagogice pe de alta. Deosebirea pătrunde
şcoală, justiţie, administraţie, vederi economice, tot. Pe terenul muncii liberalul, care nu vede decât
rezultatele, va zice: scopul economiei politice e producţiunea. Producţiunea numeroasă, bănoasă, ieftenă,
iată singura ţintă ce-o urmărim. De aci apoi o împărţeală a muncii după naţiuni; una să producă numai
un lucru şi să fie absolut ineptă şi incapabilă de-a produce altceva; alta alt lucru. În adevăr imens,

(continuare în pag. a 4-a) E

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014

4 l Bună-dimineaţa

E (urmare din pag. a 3-a)

ieften, bănos. Fiinţa inteligentă a omului, redusă la rolul unui şurub de maşină, e un produs admirabil
al liberalismului în materie de economie politică. Oare nu are mai multă dreptate acela carele zice că
obiectul îngrijirii publice e omul care produce, nu lucrul căruia-i dă fiinţă? E vorba ca toate aptitudinile
fizice şi morale ale omului să se dezvolte prin o muncă inteligentă şi combinată, nu ca să degenereze
şi să se închircească în favorul uneia singure. E vorba apoi ca totalitatea aptitudinilor unui popor să se
dezvolte, nu să degenereze toate şi să se condamne poporul întreg la un singur soi de muncă care să-l
facă unilateral, inept pe toate terenele afară de unul singur.
Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care adesea, neconştiut,
urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viaţa unui stat, nu
maimuţarea legilor şi obiceielor străine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e ştiinţa
de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află şi a-l
face să meargă liniştit şi cu mai mare siguranţă pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt
fiziocratice, am putea zice, nu în senzul unilateral dat de d-rul Quesnay, ci în toate direcţiile vieţii
publice. Demagogia e, din contra, ideologică şi urmăreşte aproape totdauna realizarea unor paradoxe
scornite din mintea omenească.
Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să
fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute
de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau
vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol, ca eligibilitatea magistraturii, pe care nimeni n-o
cere. Măsurile economice ale demagogiei sunt o maimuţărie. Îi vezi creând drumuri nouă de fier, tot
atâtea canaluri pentru scurgerea industriei şi prisosului de populaţie din străinătate, pe când adevărate
măsuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt în germene în chiar poporul românesc.
Căile ce se deschid concurenţei absolute, departe de-a dezvolta unul din acei germeni, [î]i face să
se usuce şi să degenereze, restrângând pe român numai la acel teren mărginit pe care mai poate suporta
concurenţa, la agricultură. Dar, nefiind toţi plugari, ce devine restul? Restul caută funcţii şi liberalii
esploatează inepţia economică pe care ei au creat-o, deschizând din ce în ce mai multe funcţii pentru miile
de nevolnici economici cărora le-a dat naştere tocmai liberalismul în materie de economie politică.
De teapa aceasta sunt toate planurile de reformă şi organizare ale d-lui C. A. Rosetti.
 
Mihai EMINESCU
(Timpul, 1882)

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014


Satul românesc nu mai poate exista în afara istoriei
Doamnelor şi domnilor, nat firea, i-a dat o cultură specifică.
Daţi-mi voie să încep cu două fragmente din două dis-
cursuri de recepţie care au fost pronunţate, aici, în Acade-
mia Română, unul la 5 iunie 1937, celălalt la 29 mai 1939.
Iată cum sună cel dintâi: „Prezenţa nemuritoare la care mă
refer nu e legată de nici un nume, nu râvneşte la nici o
laudă şi e răspândit în spaţiul din preajma noastră, cât ţine
întinderea împărătească a ţării. Vreau să vorbesc despre
singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, deşi aşa de
terestră, despre unanimul nostru înaintaş fără nume, des-
pre satul românesc“. Iată, acum, al doilea: „La noi, singura
realitate permanentă, inalterabilă, a fost şi a rămas ţăranul.
Atât de mult că, de fapt, ţăranul român nici nu e ţăran ca la
alte popoare. Cuvântul însuşi e de origine urbană, cel puţin
în semnificaţia actuală. Ţăranul nu-şi zice niciodată ţăran.
Doar în vremile mai noi şi sub influenţe politice a pătruns şi
la ţară cuvântul, spre a indica pe omul de la sat în contrast
cu cel de la oraş. Ţăranii însă numesc pe ţărani, simplu,
oameni. De fapt, ţăranul n-are nume pentru că nu e nici
clasă, nici breaslă, nici funcţie, ci poporul însuşi – omul ro-
mân.“ Şi, ceva mai departe: „Suntem şi vom fi totdeauna
neam de ţărani. Prin urmare destinul nostru ca neam, ca
stat şi ca putere culturală, atârnă de cantitatea de aur curat
ce se află în sufletul ţăranului. Dar mai atârnă, în aceeaşi
măsură, şi de felul cum va fi utilizat şi transformat acest aur
în valori eterne.“
Aţi recunoscut, nu mă îndoiesc, cine sunt autorii aces-
tor propoziţii şi unde au fost pronunţate. Sunt poetul Lucian
Blaga şi prozatorul Liviu Rebreanu. Fragmentele pe care
le-am citat au fost scoase din discursurile lor de recepţie la
Academia Română. Unul se cheamă „Elogiul satului româ-
nesc“, celălalt – „Lauda ţăranului român“. Blaga consideră
că „veşnicia s-a născut la sat“ şi că tot aici s-au format şi se
păstrează miturile noastre, celălalt crede că ţăranul român
este „începutul şi sfârşitul“ fiinţei noastre, că pentru el pă-
mântul nu este un obiect de exploatare, ci „o fiinţă vie“, faţă
de care are o relaţie metafizică. A văzut într-o zi un ţăran să-
rutând pământul şi a scris, apoi, un roman care arată trage-
dia lui. Romanul se cheamă Ion şi criticii vremii l-au socotit
a fi reprezentativ pentru această lume tăcută şi veche, har-
nică şi uitată: lumea ţăranului transilvănean. A scris, după
un deceniu şi ceva, alt roman Răscoala, pentru a înfăţişa
lumea mai agitată, mai aprigă, a ţăranului valah. Critica lite-
rară a vremii a spus, şi despre acest roman, că este esen-
ţial, este reprezentativ şi este, estetic vorbind, puternic. Nu
s-a înşelat. Pătrundea, într-adevăr, în conştiinţa româneas-
că o altă imagine a lumii rurale. Rebreanu n-o idealiza, voia
doar să sugereze că această lume veche, marginalizată,
uitată a creat istoria românească şi a ţinut, veacuri de-a
rândul, lumea românească: i-a format limba, i-a determi-
Bună-dimineaţa l 5
remember
Aşa cum este ea: paşnică, uneori
resemnată, conservatoare, mefientă
faţă de alţii, primitoare, totuşi, când
mefienţa trece... Blaga merge chiar
mai departe. Dovedeşte, în opera lui filosofică şi în discur-
sul citat, că această putere anonimă a determinat „stilistic“
spiritul românesc şi că tot ce suntem noi, românii, suntem
– în partea noastră bună, înaltă, profundă – produse ale
satului. „A trăi în sat înseamnă a trăi în zarişte cosmică şi în
conştiinţa unui destin emanat din veşnicie“. Aici, repetă el,
se nasc miturile, aici copilul învaţă un mod de a fi în lume
şi un mod de a se situa în lume; aici omul românesc se
formează şi se modelează metafizic. Şi tot aici, deprinde o
atitudine faţă de istorie care, de cele mai multe ori, nu-i este
Drăguş, 1936
– Ţărani în timpul campaniei monografice iniţiate de D. Gusti
favorabilă. Şi, dacă nu-i favorabilă, o boicotează. „Satul e
atemporal. Conştiinţa surdă, mocnind sub spuza grijilor şi
a încercărilor de tot soiul, conştiinţa de a fi o lume pentru
sine a dat satului românesc, în cursul multelor secole foarte
mişcate, acea tărie, fără pereche de a boicota istoria, dacă
nu altfel, cel puţin cu imperturbabila sa indiferenţă. Boicotul
instinctiv se ridica împotriva istoriei, ce se făcea din partea
străinilor în preajma noastră. Mândria satului de a se găsi în
centrul lumii şi al unui destin ne-a menţinut şi ne-a salvat ca
popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s-a lăsat ispitit
şi atras în „istoria“ făcută de alţii peste capul nostru. El s-a
păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei şi a mito-
logiei sale pentru vremuri când va putea să devină temelie
sigură a unei autentice istorii româneşti“ – zice Blaga.
Doamnelor şi domnilor, m-am referit la aceste idei, în
deschiderea dezbaterii de azi, din două motive, dacă nu din
trei: 1) pentru a dovedi că Academia Română n-a ignorat
în trecut lumea şi cultura ţărănească, 2) pentru a reaminti
celor care nu ştiu sau celor care au uitat, care nu vor să
(continuare în pag. a 6-a) E
Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014
6 l Bună-dimineaţa
E (urmare din pag. a 5-a)
ştie, că ţăranul român nu-i o vită de muncă, ci un creator
de cultură şi un creator de istorie (cel puţin în viziunea a
doi dintre marii scriitori români) şi 3) pentru a ne întreba,
azi, dacă satul românesc mai trăieşte, cum credea Blaga,
în „zariştea cosmică“ şi dacă românii care se pregătesc să
intre în comunitatea europeană mai consideră că destinul
lor, „ca neam şi ca putere culturală“ depinde de această
putere obscură, veche, tăcută, mitică... Dumneavoastră,
ca specialişti, veţi încerca să răspundeţi. Eu mă rezum să
spun doar atât: puţini dintre intelectualii români mai cred,
azi, că veşnicia se naşte la sat şi că satul românesc ne
modelează spiritul şi ne determină atitudinea faţă de istorie
şi, în genere, că ţăranul român mai este un actor în istorie
şi un creator de cultură...
N-am auzit, în ultimii 15 ani pe cineva vorbind de me-
tafizica satului românesc şi de veşnicia lui. În fine, este lim-
pede pentru noi, toţi, că satul românesc nu mai este şi nu
mai poate fi ceea ce Blaga şi Rebreanu considerau, acum
69 şi, respectiv, 66 de ani că este: un loc magic, un spaţiu
în care se formează omul românesc şi unde se poate de-
termina destinul lui... Lumea s-a schimbat inexorabil, isto-
ria nu mai are răbdare cu aceste ritmuri încete; ţăranul nu
mai pare sau nu mai poate să determine „stilul“ românesc:
„spaţiul mioritic“ pare noilor generaţii o fantasmă livrescă;
permanenţa ţăranului şi eternitatea lumii rurale, de care
vorbea Rebreanu sunt socotite, azi, reverii conservatoare,
utopii negative. Cioran considera, cam în timp ce Blaga şi
Rebreanu făceau elogiul satului şi al ţăranului român, că
România nu va ieşi din starea ei vegetativă şi nu-şi va învin-
ge destinul ei minor în istorie şi în cultură, decât dacă nu-şi
va elimina ţăranii ei şi nu va strivi filosofia lor de existenţă
bazată pe resemnare, toleranţă, milă ortodoxă.
Doamnelor şi domnilor, cum arată satul românesc as-
tăzi? Ce şansă are această lume veche, fatal conservatoare,
îndărătnică în epoca mondializării? Mai există, la urma urmei,
o clasă ţărănească după ce regimul totalitar i-a luat toate bu-
nurile (în primul rând pământul) şi a silit-o să meargă la oraş
pentru a munci ca salahori, fierari, betonişti, portari, măturători,
stropolitori? Mai pot copiii de ţărani să meargă la şcoală şi să
se afirme, prin inteligenţa şi ambiţia lor, uneori formidabilă, în
profesiunile intelectuale? Pe scurt: mai poate avea un destin,
în noua Europă, cel născut în spaţiul magic, creator de veşnicii,
pe care îl laudă poetul născut la Lancrăm?... Datele pe care le
cunosc eu nu sunt încurajatoare. Ştiu că trăiesc la sat, azi, 40%
dintre români. Ştim că ţăranii şi urmaşii lor şi-au recăpătat sau
sunt pe cale să-şi recapete pământul confiscat în chip nelegiuit
de o putere care a distrus, în fapt, lumea rurală şi a transfor-
mat-o în sluga societăţii. Mai ştim că pământul, recăpătat, este
cultivat cu mijloace arhaice şi că, în fond, nimeni nu mai vrea să
fie ţăran astăzi. Ce tânăr vrea să-şi lege azi, soarta de condiţia
lui de ţăran? Aflăm că doar 1% dintre studenţii de azi vin din lu-
mea rurală. Mai aflăm că pământurile se vând ieftin şi că aceia
care-l cumpără aşteaptă să-l poată specula. În fine, inundaţiile
au scos la iveală o realitate pe care n-o bănuiam: sate uitate,
rămase, nu într-o încremenire cosmică, într-o zarişte metafizi-
Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014
că, ci într-o condiţie neolitică: oameni bătrâni, prăpădiţi, schi-
monosiţi de suferinţă şi uitaţi de istorie. Pentru mine, această
imagine a fost şi este încă şocantă. Nu cumva aşa arată, după
50 de ani de comunism şi 15 ani de post-comunism, satul
mirific, creator de mituri, al lui Lucian Blaga? Nu cumva, noi,
intelectualii continuăm să trăim într-o utopie idealizantă în timp
ce realitatea ţărănească se scufundă în întunericul mizerabil al
istoriei? Reţin câteva date din studiile sociologului Ilie Bădescu
(România rurală. Raport de alarmă asupra satului românesc,
Bucureşti 2005): 67,4% dintre exploataţiile agricole private au
sub 3 ha, mai mult de o pătrime din terenul agricol (2.471.494
ha) nu este cultivat, a crescut enorm la ţară populaţia neocu-
pată, adică aceea care, practic, nu are unde munci şi, în fapt,
nu munceşte; numărul salariaţilor în mediul rural este minim
(ex. 47,75 salariaţi la 2000 de locuitori în judeţul Tulcea, 27,77
în Vaslui); satul românesc a îmbătrânit alarmant, în unele locuri
se depopulează, sunt sate în care de peste 10 ani n-a mai fost
nici un botez pentru că nu s-a născut nici un copil; judeţele cu
cea mai scăzută natalitate sunt: Teleorman (7,67 la mie), Cluj
(8,41 la mie), Hunedoara 6,97 la mie). Specialiştii zic că este
vorba de „o depresie demografică“. Depresia, dacă există, este
determinată între altele de „o sărăcie severă“, spun sociologii.
Ce-i de făcut?
Doamnelor şi domnilor, am scris, cu câţiva ani în urmă,
următoarea frază, inspirată de un vechi vis poporanist. Mi-o
asum şi azi: „Aş vrea să trăiesc într-o lume în care ţăranul ro-
mân, devenit fermier, să meargă joi seara, cu toată familia, la
concertul din oraşul apropiat, iar duminecă să meargă la biseri-
că pentru a-şi purifica sufletul“. Când mă gândesc mai bine, îmi
dau seama că această reverie este puţin atemporală. Ar trebui
să adaug: satul românesc nu mai poate exista în afara istoriei,
el trebuie să intre în circuitul civilizaţiei moderne, în parte a şi
intrat; ar fi bine ca ţăranul român să poată crea, în continuare,
mituri şi să dea un sens înalt, metafizic lumii sale, dar el tre-
buie să poată trăi, înainte de orice, din ceea ce produce. Şi
să trăiască decent, să nu mai fie povara şi nici sluga proastă
a societăţii... Ar fi bine ca intelectualii autentici, trecând peste
utopiile poporaniste, sămănătoriste şi învingând în ei menta-
litatea ciocoiască, înjositoare pentru spirit, să încerce să înţe-
leagă mai bine ce se petrece şi încotro trebuie să se îndrepte
această lume tăcută, harnică şi debusolată într-o istorie care
n-a răsfăţat-o niciodată. Aş vrea, pe scurt, ca oamenii politici
să-şi amintească mai des, nu numai în preajma alegerilor, de
ţăranii noştri care au reprezentat şi care poate că mai reprezin-
tă încă România profundă. Aceea pe care au prins-o în opera
lor: Creangă, Slavici, Goga, Sadoveanu, Rebreanu, Blaga,
Marin Preda...
„Domnilor – zice un personaj din Răscoala – nu cu-
noaşteţi ţăranul român!“... Aş schimba puţin această propo-
ziţie: „Domnilor, ce-a devenit ţăranul român?“ sau: „Domni-
lor, ce aveţi de gând să faceţi cu 40% din populaţia acestei
ţări, ce faceţi cu ţăranii români?“
( 2005 - Discurs la Academia Română)
Eugen SIMION
 Bună-dimineaţa l 7

pagini de monografie
Odată cu începerea noului an calendaristic, să-şi aducă contribuţia
la Liebling se deschid noi drumuri spre cultură. la bunăstarea comuni-
La finele lunii februarie, Şcoala Gimnazială a tăţii din care face parte,
comunei a găzduit un eveniment deosebit pentru cu ce ştie şi ce poate să
comunitate, care a reunit peste 100 de partici- facă mai bine. Aşa cum
panţi. Printre invitatii speciali, s-au numărat re- este şi moto-ul Uniu-
prezentaţi ai Universităţii de Vest din Timişoa- nii Europene, vreau să
ra, domnul prof. univ. dr. Adrian Bejan, domnul cred că poate fi şi al Li-
lector univ. dr. Dorel Micle, prof. univ. dr. Petru ebling-ului, poate exista
Urdea, cadre didactice locale şi reprezentanţi ai UNITATE ÎN DIVER-
primăriei, membri ai Asociatiei ArheoVest. Lan- SITATE!
sarea Monografiei Arheologie a comunei noas- Îi mulţumim că şi-a îndreptat privirile spre
tre a fost un moment de sărbătoare pe care nu îl satul natal şi ne-a făcut mândri prin creaţia sa.
vom uita. Succes în continuare!
Autorul Monografiei este arheologul Cristi-
an Floca, de doar 26 de ani, fost elev al Şcolii O primăvară frumoasă şi rodnică!
Gimnaziale din Liebling şi absolvent al Maste-
rului de arheologie interdisciplinară al Univer- Anca LAZEA
sităţii de Vest din Timişoara. Bazele cunoaşterii

Lansarea Monografiei arheologice a Liebling-ului

i-au fost puse aici, în mijlocul nostru, iar el nu a
uitat. S-a întors cu toată cunoaşterea spre a dărui
un semn de mulţumire tuturor: un dar cultural.
Înzestrat cu aptitudini specifice şi cu mult zel, el
a purces, de unul singur, la munca asiduă pe care
a dus-o la bun sfârşit.
La lansarea monografiei, CristianFloca ne-a
povestit istoria din spatele cărţii care a cunoscut
lumina tiparului la Editura „Excelsior Art” din
Timişoara, cu sprijinul nemijlocit al Consiliului
Judeţean Timiş, prin Centrul Judeţean de Cultu-
ră şi Artă. Ne-a destăinuit ca unor buni prieteni
efortul pe care a fost nevoit să îl depună pe o
perioadă destul de îndelungată, emoţionat şi în-
cântat de reuşita sa.
Rezultatele cercetării lui, concretizate în
ceea ce astăzi putem numi Monografia Arhe-
ologică a Liebling-ului, ne aduce în rândul
unei comunităţi privilegiate. Sper că este doar
începutul unui demers în care fiecare localnic

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014

8 l Bună-dimineaţa
lumea credinţei
Postul Mare
(Păresimi)
Mecanismul obiceiu-
rilor (termenul aparţine
profesorului universitar
Mihai Pop) a asigurat
ritmul şi cadenţa vieţii
satului, echilibrul dintre
muncă şi petrecere. Ho-
tărnicirea perioadelor a aparţinut, deopotrivă,
şi bisericii. După Crăciun, după cele şase săptă-
mâni ale Câşlegilor (anotimpul nunţilor), ultima
sărbătoare, Lăsata secului, anunţă declanşarea
pe toate planurile a muncilor de primăvară.
Dar de ce post, privaţiuni, asceză? Domnul i-a
hărăzit omului şi bucuria creaţiei, a muncii,
îndatoriri deopotrivă sacre. Postul vine ca o
purificare pentru întâmpinarea celeilalte mari
sărbători, Paştele. Firesc, toate sărbătorile, in-
clusiv duminicile, sunt precedate de zilele sfin-
ţite prin muncă. Iar primăvara este o colosală
muncă a întregii naturi, perioada când totul şi
toate trudesc din greu pentru o nouă împlinire
curată. Poate omul, tocmai el, să stea deoparte?
Purificat prin post şi creaţie, omul e conştient
că săvârşeşte actul de smerenie şi mulţumire
pentru darul ce i-a fost dat, acela de a exista,
de a-şi împlini rostul.
Legile nescrise decât în memorie şi în ca-
lendare îi temeinicesc armonia dintre făptura
fizică şi cea spirituală.
Veniţi de luaţi lumină!
Cea mai înălţătoare chemare, cel mai sfânt pilduitoarea viaţă pământeană a Mântuitorului
îndemn care ni se adresează la ceasul Învierii, a însemnat pentru muritori triumful sufletului
când biruitorii zori străpung noaptea din noi în asupra trupului, a dat substanţă divină frumo-
semn de biruinţă a vieţii asupra morţii.
Întâia minune cerească este lumina. Ea ne-a
scos din tenebrele haosului şi ne-a dat întâia
mare cutezanţă: puterea de a vedea. Nici un
alt cuvânt nu este atât de bogat în sensuri fun- spaimele şi ne face puternici în faţa vieţii şi a
damentale. Lumina semnifică binele suprem, morţii, prin eliberare, pace şi bucurie.
înţelepciunea, blândeţea, dreptatea. Dacă, ma-
terial, încă nu ştim ce este lumina, spiritual ştim.
Preotul întinde spre noi făclia aprinsă şi fiecare
Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014
dintre noi aprinde lumânarea de la flacăra care
se împarte, dar niciodată nu se desparte. Ne
inundă imensa bucurie purificatoare a luminii
Domnului. Devenim mai buni, mai curaţi, sun-
tem noi înşine purtători de lumină.
Dangătul solemn al clopotului ne apropie
pământul de cer şi ne duce în transcendent
imnul pe care îl închinăm luminii şi Învierii
Domnului: Hristos a înviat! Ne împărtăşim din
pâinea înmuiată în vin, trupul şi sângele Dom-
nului, ne contopim spiritual cu Domnul.
Până la Înălţare, toate vorbele noastre se
rostesc sub semnul cuvintelor mântuitoare:
Hristos a înviat!, Adevărat a înviat!
Paşti
Suntem zămisliţi din Duh divin şi din mate-
rie şi, deopotrivă, din iubire. Suntem creaţi pen-
tru bucuria cerului, a pământului şi a noastră
înşine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi!...
Spre deosebire de serbările păgâne, toa-
te sărbătorile noastre creştineşti, indiferent
de abundenţa meselor, de belşugul exaltării
omeneşti în multiplele lui virtuţi şi valenţe, se
desfăşoară sub semnul spiritualului. Naşterea
şi Învierea, cei doi poli ai vieţii noastre interi-
oare şi spirituale, sunt prefaţate, sunt însoţite
şi apoi urmate de un lung cortegiu de practici
ale bidimensionalităţii fiinţei noastre, suflet-
trup, în care raţiunea diriguitoare supremă
este credinţa.
La origini, ziua de Paşti era o serbare pas-
torală la care, primăvara, se aduceau Divinită-
ţii roadele turmelor, mieii. Însuşi Iisus a fost
întrebat: Unde vrei să-ţi pregătim Paştile? Dar
sului, cântecului şi bucuriei.
Ştim cine şi de ce suntem şi, mai ales, ştim
ai cui suntem. Credinţa în eterna slavă ne alungă
1990
Ştefan GOANŢĂ

TATA OANCEA
S-a născut în 29 august 1881, în Vasiova, jud.
Caraş-Severin. A avut parte de şcolarizare puţină:
a urmat patru clase în localitatea natală şi doi ani
la o şcoală nemţească. După propria-i mărturisi-
re, el a fost „hamal, zilier, păstor, plugar, lemnar,
măsar, rotar, funcţionar de birou, legător de cărţi,
culegător de litere, desenator, pictor, olecuţă de
poet şi un foarte mare cerşetor...”În 1914, a fost
mobilizat în armata austro-ungară şi trimis pe
frontul din Cehoslovacia.
Cea mai importantă realizare a vieţii lui a fost
editarea revistei cu apariţie bilunară, „Vasiova”, în
perioada 1929-1947, publicaţie scrisă aproape în
întregime de el. În revista sa, şi-a publicat aproxi-
mativ o mie de poezii, din cele 5.000 câte a scris în
viaţa lui. El menţionează că: „Nuvele
am scris vreo 250.” A mai scris amin-
tiri şi impresii de călătorie.
În timpul celui de-al doilea
război mondial, Tata Oancea a fost
nevoit să se retragă în satul natal,
Vasiova, unde şi-a dus viaţa de
pensionar, recitind cărţi din bo-
gata sa bibliotecă şi depănându-şi
amintirile. Luptând cu zilnice şi
mari greutăţi, purtând cu sine ca pe
un fel de mascotă o gâscă (încă din
timpul războiului!), a cerşit sprijin
pe la toate uşile. Cu sprijinul unor Tata Oancea,
binevoitori, a publicat în 1928, 1929 Revista „Vasiova”
şi 1936, volumele de versuri : Primă-
vara, Vara şi Toamna, volumul Iarna, din lipsă de
mijloace, nu l-a mai tipărit.  Versurile lui poartă
amprenta greutăţilor şi aspiraţiilor oamenilor
simpli şi cinstiţi în mijlocul cărora a trăit şi a trudit,
ca un adevărat „rapsod popular”.
A colaborat la „Cuvântul satelor” (Şoşdea)
„Drum nou” (Bocşa), „Flamura” (Reşiţa), „Gura
lumii” (Oraviţa-Bocşa), „Orizont” (Timişoara),
„Progresul” (Oraviţa).
S-a stins din viaţă în 4 decembrie 1973, în
Bocşa-Vasiova, jud. Caraş-Severin.
În anul 1970, Mihail Deleanu şi Iosif Schefer au
alcătuit o antologie de poezie şi proză din creaţia
lui Tata Oancea, intitulată Anotimpuri (cu un glosar
de Vasile Ioniţă). A fost tipărită la Reşiţa. Poezii
de-ale sale în grai bănăţean au apărut în volumele:
Ano, Ano, Lugojano. Selecţie, prezentări şi intro-
Bună-dimineaţa l 9
personalităţi bănăţene
(Petru E. Oancea)
ducere de Gabriel Ţepelea,
Timişoara, 1971, Antologia
poeziei în grai bănăţean de
Ştefan Pătruţ, Editura „Dacia
Europa Nova”, Lugoj, 1999;
Culegere de texte în grai bă-
năţean, Ed. „Eurostampa”,
Timişoara 2009, lucrare apărută sub egida Con-
siliului Judeţean Timiş şi a Centrului de Cultură şi
Artă al Judeţului Timiş. Dar, o excelentă aducere
în actualitate a acestei personalităţi a fost făcută
de Cornel Ungureanu în lucrarea Viaţa şi opera
lui Petre E. Oancea, scriitor, pictor, jurnalist, eseu/
jurnal, Editura „Timpul”, Reşiţa, 1999.
Este inclus în Dicţionarul scriitorilor din Caraş-
Severin de Victoria I. Bitte, Tiberiu
Chiş, Nicolae Sârbu, Editura Timpul,
Reşiţa, în dicţionarul Creatorii în
grai bănăţean, condeierii plugari din
Banat, personalităţi care scriu despre
graiul bănăţean de Ştefan Pătruţ,
Editura „Dacia Europa Nova”, Lugoj,
2003; şi în lucrarea Un fenomen
bănăţean. Ţărani scriitori, ţărani
gazetari, ţărani compozitori de Iosif
Stănilă, Ed. „Timpul”, Reşiţa, 1994.
Dintre cei care au semnat re-
ferinţe critice privitoare la Petru E.
Oance(a) îi mai amintim pe Petru
Vintilă, Gheorghe Jurma, Aurel Cos-
ma junior, Virgil Birou, N.D. Pârvu şi
Nicolae Ţirioi.
Virgil Birou spunea despre creația sa: „e aici
exprimată, simplu, arta sa poetică, crezul ce l-a
animat, în tonul amar-glumeţ al scrierilor lui Tata
Oancea. Pe lângă poezii lirice, ne-a oferit şi lucrări
pline de un incontestabil umor. Latura aceasta a
creaţiei lui a fost cea mai semnificativă, atât pentru
critica societăţii burgheze din deceniile următoare
primului război mondial, cât şi pentru calitatea
umorului însuşi. Tata Oancea se foloseşte de si-
tuaţii hazlii, de potriviri sau nepotriviri bizare,
de întâmplări «şoade», nici vorbă. Însă, alături
de umorul lui, cititorului mai totdeauna i se stre-
coară în suflet şi o adiere de tristeţe, o strângere
de inimă, un gând pe care-l stârnesc peripeţiile
eroului.”
Prof. Irina CIAMA
Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014
10 l Bună-dimineaţa
societate / învăţământ
Adolescentul, faþã în faþã
cu provocãrile cotidiene
Adolescența este o
vârstă plină de încercări
pentru fiecare tânăr, care
acum este în plin proces de
devenire. Pericolele sunt
la tot pasul şi sunt de tot
felul, pornind de la internet, droguri, alcoolism,
vagabondaj, îmbrăcăminte indecentă, până la
dependent de televizor, presiunea grupului sau
plecarea părinţilor în străinătate. Rolul de a-I
feri, pe cât posibil, de acestea le revine celor
maturi, adică părinţilor şi cadrelor didactice
care, cu tact şi răbdare, trebuie să fie alături de
ei, dedicându-le timp şi afecţiune.
Printre pericolele cele mai frecvente
din cele enumerate mai sus, este internetul,
spaţiul virtual. Interacţiunile pe internet au
căpătat în ultimii ani o amploare tot mai mare.
Deşi la început putem considera că este doar o
activitate de divertisment, în mod foarte subtil
aceasta se poate transforma în prioritate,
având un loc central în viaţa noastră. Pentru
tinerii care au senzaţia că cei din jurul lor
– familie, prieteni – nu îi mai înţeleg, acest
spaţiu virtual le poate servi drept refugiu. Ei
vor avea impresia că în discuţiile pe internet
sunt mai autentici, au mai multă spontaneitate
şi libertate de exprimare. Consideră că îşi pot
exprima durerile, nemulţumirile sau visele, fără
ca cei cu care interacţionează să îi judece, să le
dea sfaturi sau să le influenţeze gândirile.
O altă provocare la care adolescentul
va trebui să facă faţă este acceptarea sau
neacceptarea şi presiunea grupului de colegi sau
prieteni. Dacă adulţii au nevoie de sentimentul
apartenenţei la un grup şi al integrării în
societate, la adolescent această nevoie se
resimte mult mai acut. Adolescenţii au nevoie
ca cei din jurul lor să le confirme valoarea
şi calităţile. Modul în care arată, se îmbracă,
accesoriile pe care le poartă transmit un mesaj
despre ei, despre stilul lor de viaţă sau despre
starea lor de spirit. Aceste mesaje sunt uşor
receptate de către cei din jurul nostru, care
îşi formează, uneori inconştient, o opinie, pot
Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014
prefera să interacţioneze cu noi sau nu, pot
considera că au ce discuta cu noi. Presiunea
grupului este mai mare în momentul în care
dorim să intrăm în anumite medii, în anumite
grupuri, să participăm la diferite evenimente.
Există un cod, dincolo de codul bunelor maniere,
considerat în multe situaţii depăşit, demodat,
care ne spune ce costumaţie este adecvată
pentru a asista la vernisajul unei expoziţii, un
spectacol de operă sau o competiţie sportivă.
Deşi poate uneori nu recunoaştem în mod
deschis, este greu de suportat senzaţia că „nu
aparţii, nu ai ce căuta la evenimentul respectiv”,
însoţită de priviri sugestive sau ignorant din
partea celorlalţi.
Părinţii trebuie să conştientizeze avantajele
pe care le are faţă de grupul de prieteni şi
să le valorifice, consolidând astfel relaţia
copil-părinte. Este vorba, în primul rând, de
acceptarea necondiţionată, pe care nici un
prieten nu o poate oferi aşa cum o poate dărui,
încă din copilărie, un părinte. Această atitudine
trebuie să fie menţinută şi în momentele în
care copilul greşeşte, face un lucru care îi
nemulțumește pe părinți. Este important ca
părinții să transmită mesajul că, indiferent de
faptul că sunt sau nu de acord cu un anumit
comportament, acceptarea lor față de copil este
constantă. Sentimentul de valoare, de încredere
al copiilor, cu atât mai mult al adolescenților,
se construiește prin mesajele de zi cu zi pe care
părinții le transmit prin ceea ce spun sau fac.
Acestea sunt mesaje foarte importante pe care
copilul sau adolescentul nu le primește de la
prieteni sau colegi, ci numai de la părinții lui.
Provocările adolescenței nu ar trebui
privite doar ca niște aspecte negative, deoarece
ele permit tânărului, prin depășirea lor, să se
maturizeze, să își formeze o scară de valori
proprii, să se accepte pe sine și pe cei din jur
așa cum sunt. De aceea, acești pași sunt utili în
formarea și desăvârșirea personalității fiecărui
adolescent.
Prof. Ciprian DRUGĂRIN

BIBLIOTECA
– INSTITUŢIE DE INTERES NAŢIONAL (I)
Din Legea nr. 334 / 31 mai 2002 privind bibliotecile, cu modifi-
cările ei din 2012, aflăm că „Biblioteca este instituţia, compartimentul
sau structura specializată ale cărei atribuţii principale sunt: consti-
tuirea, organizarea, prelucrarea, dezvoltarea şi conservarea colecţiilor
de cărţi, a publicaţiilor seriale, a altor documente de bibliotecă şi
a bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop de
informare, cercetare, educaţie sau recreare; iniţierea, organizarea şi
desfăşurarea de proiecte şi programe culturale, inclusiv în parteneriat
cu autorităţi şi instituţii publice, cu alte instituţii de profil sau prin
parteneriat public-privat; în cadrul societăţii informaţiei, biblioteca are
rol de importanţă strategică.” Conform cap.II, art.9, „Sistemul naţional
de biblioteci se constituie din totalitatea bibliotecilor de drept public
şi din bibliotecile de drept privat care au activităţi specifice celor
de drept public şi este parte integrantă a sistemului informaţional
naţional, având ca obiectiv realizarea unitară a activităţilor specifice
şi dezvoltarea servicilor de lectură publică.”
Biblioteca este primul loc
al întâlnirii cu informaţia.
Între diversele tipuri de biblioteci (Biblioteca Naţională, a Aca-
demiei Române, universitare, specializate, şcolare, publice), bibliotecile
publice sunt destinate tuturor membrilor unei comunităţi locale ori
zonale şi asigură egalitatea accesului la informaţii şi la documentele
necesare informării, educaţiei permanente şi dezvoltării personalităţii
utilizatorilor, „fără deosebire de statut social sau economic, vârstă, sex,
apartenenţă politică, religie ori naţionalitate.”
Din categoria bibliotecilor publice fac parte: Biblioteca Metro-
politană din Bucureşti; bibliotecile judeţene; bibliotecile municipale şi
orăşeneşti; bibliotecile comunale. În demersul nostru, ne vom opri la
cele din urmă, care se organizează şi funcţionează în toate centrele
de comună, în subordinea consiliilor locale, şi sunt finanţate din
bugetele acestora. Consultarea colecţiilor şi a bazelor de date proprii
este gratuită. Dacă este nevoie, consiliile locale pot organiza filiale
ale bibliotecilor publice comunale în satele aparţinătoare comunelor.
Bună-dimineaţa l 11
univers rural
De regulă, colecţiile bibliotecilor
comunale cuprind următoarele ca-
tegorii de documente: cărţi; publi-
caţii seriale; manuscrise; documente
audiovizuale; documente grafice;
documente electronice; documente
fotografice sau multiplicate; alte categorii de documente, indiferent
de suportul material. „Colecţiile pot cuprinde şi alte documente, ne-
specifice bibliotecilor, istoriceşte constituite sau provenite din donaţii.”
Subliniem faptul că bibliotecile sunt obligate să-şi dezvolte colecţiile
de documente prin achiziţionarea de titluri din producţia editorială
curentă, „precum şi prin completarea retrospectivă.” În comunele cu
o populaţie de până la 2500 de locuitori, se prevede un post de
bibliotecar, acesta reprezentând „funcţia de responsabil de bibliotecă
şi se asimilează cu funcţia de şef de birou.”
Misiunea oricărei biblioteci comunale este atragerea în sfera
lecturii a unui număr cât mai mare de locuitori din toate satele
comunei, spre a servi interesele lor de informare, studiu, educaţie,
lectură şi recreare, oferindu-le spre studiu lucrări din toate domeniile
cunoaşterii.
În copilărie şi în adolescenţă, apoi la maturitate, bibliotecile
publice sunt esenţiale, deoarece numai frecventarea lor formează
gustul şi apetitul pentru lectură. Cred că nu există instituţie mai
importantă, care să contribuie la dezvoltarea orizontului cultural,
la formarea unui tânăr, decât biblioteca publică. Căci Biblioteca nu
este doar o simplă instituţie, cu maldăre de cărţi, ci ea reprezintă
informaţii şi cunoştinţe, cultură, artă şi inteligenţă. Poză Biblioteca e o
fereastră deschisă spre alte lumi cu evenimente captivante şi aventuri
neaşteptate, un centru cultural şi educativ, cu un rol foarte important
în dezvoltarea comunităţii locale, fiind principala sursă de informare
a oamenilor. Biblioteca Comunală trebuie să-şi organizeze activitatea
în aşa fel, încât să integreze educaţia permanentă în preocupările
cotidiene ale cetăţenilor din comunitatea locală. Şi bibliotecarul este
o persoană importantă de care depinde realizarea misiunii bibliotecii.
Lui îi revin sarcini complexe legate de: constituirea şi dezvoltarea
colecţiilor; evidenţa documentelor de bibliotecă; catalogarea docu-
mentelor achiziţionate; clasificarea zecimală a documentelor; cotarea
documentelor; organizarea cataloagelor de bibliotecă; activitatea cu
cititorii privind gestionarea materială a împrumuturilor la domiciliu
sau consultarea în sala de lectură, precum şi alte servicii de biblio-
tecă. Întrebarea care se pune în zilele noastre tot mai acut este: Mai
sunt oare bibliotecarii cărturari?
(Va urma)
Prof. Irina GOANŢĂ
Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014
12 l Bună-dimineaţa

eseu

Degustări culinare
şi literare
Încă de la înce- Continuatorii acestui sistem de
puturile civilizației, orașe-stat, grecii, în polys-urile lor înflo-
omul a avut o preocu- ritoare, pun piatra de temelie a ceea ce va
pare fundamentală, asigurarea hranei pen- deveni cultura europeană modernă. Într-
tru traiul cel de toate zilele. Astfel, primiiun amalgan amețitor se nasc: filosofia și
oameni au fost culegători și vânători, dina- democrația, geometria și geografia, istoria
mica vieții obligându-i să parcurgă zilnic și medicina, retorica și oratoria, tragedia și
zeci de kilometri pentru a-și asigura mini- comedia. Și, pentru că grecilor le-a plăcut
mul necesar de calorii pentru subzistență. să mănânce, ei au inventat banchetul. Și
Prima revoluție alimentară se produ- acum, să privim defilarea personajelor la
ce în „Cornul Abundenței” între Tigru și un banchet: Homer și Eschil, Platon și Aris-
Eufrat când, datorită marii inovații a cul- totel, Socrate și Euripide - toți, strașnici
tivării pământului cu produse cerealiere, apărători ai cetății, gurmanzi cumpliți, dar
și vajnici literați.
Urmează Evul
Mediu- adică retragerea
la castel. Între domnițe
și cavaleri, între truba-
duri și menestreli, între
bufoni și saltimbanci,
între turniruri și cruci-
ade, trebuia să existe și
un moment de relache,
adică ospățul: tăvi pline
cu mistreți, fazani, cerbi,
iepuri, rațe și gâște
sălbatice, stropite din
Un dineu restrâns al belșug cu vinuri roșii și
familiei imperiale
albe, înșfăcate de mâini
lacome, cu degete unsu-
populația acestor locuri devine sedentară roase și pocale ciocnite zgomotos.
și astfel, se creează primele orașe-cetăți. Renașterea sau reîntoarcerea la an-
Iată, așadar, că de la familii puțin numeroa- ticele valori culturale aduce un suflu nou în
se (alcătuite din zeci de indivizi) se ajunge literatura și gastronomia occidentală. Pan-
la orașe-cetăți, chiar orașe-stat (cu câteva tagruel devine mai mult decât un personaj,
mii, ba chiar, zeci de mii de locuitori).
(continuare în pag. a 13-a) E

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014

 Bună-dimineaţa l 13

E (urmare din pag. a 14-a)

devine un stil de viață-pantagruelismul se tecul englez la stroganoff-ul și caviarul
instalează cu nonșalanță la masa burghe- rusesc, de la gulașul unguresc la sarmaua
zului; mesele devin fastuoase, abundente turcească, de la pizza și spaghetele italiene
și abuzive, burțile cresc necontenit... (Dar la musacaua grecească - harta culinară a
ne îndeamnă Machiavelli: pentru diverse Europei prinde culoare.
tulburări stomacale
și alte afecțiuni abdo- Ouă de Paşti,
din toate vremurile
minale ne recomandă
„Farmacia Bargia”...)
Iar de la Francois
Rabelais la Molière
nu este decât un pas-
burghezia se îngrașă
tot mai mult, iar li-
teratura și gândirea
europeană capătă
consistență.
Urmând Renaș-
terii, Barocul modifică
gastronomia și litera-
tura în mod semnifi-
cativ: rafinamentul la
un nivel fără prece-
dent până atunci.
Acum se mănâncă sturioni și claponi, po- Ultimul secol al mileniului trecut
târnichi și ridichi, limbi de sturzi și viței, consolidează gastronomiile naționale, iar
toate mângâiate de sosuri albe și roșii, dul- unele dintre acestea devin majore: bucă-
ci și acrișoare, garnisite cu ceea ce era ulti- tăria franceză, bucătăria chinezească, cea
ma modă în materie de artă culinară: car- italiană sau cea turcească. Acestea trans-
toful. Să vedem și cum se mânca: degetele ced granițele, fenomenul de globalizare
unsuroase au fost înlocuite cu tacâmuri de iuțindu-se și în acest domeniu.
argint, blidele-de porțelanuri de Sèvres și Astăzi, la nivel mondial, există un
Meissen, pocalele de argint- de cristaluri interes major pentru gastronomiile din
de Boemia, iar mesele sunt acoperite cu toate țările lumii. Cele considerate până nu
dantele și broderii franțuzești. Eticheta la demult „minore” sunt redescoperite și re-
masă este una obligatorie. inventate. Pe de altă parte, conceptului de
Romantismul secolului al XIX-lea „fast food”(caracteristic secolului trecut) i
încinge spiritele și mințile. Începe să se se opune astăzi cel de „slaw-food”, în care
contureze și să prindă viață conștiința in- grupuri de prieteni se întâlnesc pentru a
divizilor de apartenență la o națiune, astfel găti, a povesti, a servi masa împreună pe
iau naștere națiunile europene și, totoda- parcursul câtorva ore bune.
tă gastronomiile naționale. De la savarina
franțuzească la șnițelul vienez, de la bif- Prof. Cristina MANDAE

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014

14 l Bună-dimineaţa

reportaj

IMPRESII DE CÃLÃTORIE
Acum trei ani, într-o vizită în preajma Crăciunului la Viena, am fost copleșită de frumusețea
și măreția acestui oraș-simbol, emblemă a civilizației europene. Încercam atunci să cuprind cu
privirea grandioasele edificii vizitate, dintr-o panoramă fără sfârșit.
Anul acesta, într-un scurt popas, am încercat același sentiment de uimire. În avalanșa de
imagini, căutam să-mi fixez privirea asupra a ceea ce nu descoperisem prima oară. Astfel am
descoperit Palatul Belvedere, un impresionant monument de artă barocă. Deși nu e la fel de
impunător ca Palatul Schönbrunn , Palatul Belvedere are o frumusețe aparte. Stilul lui bogat în
elemente originale, neobișnuitele acoperișuri verzui și misterioasele grădini interioare amin-
tesc de Palatul Versailles, lucru deloc întâmplător, deoarece arhitectul său fusese format chiar
acolo.
Plimbările pe largile bulevarde ale capitalei austriece
sunt, în preajma sărbătorilor de iarnă, încărcate cu far-
mecul produs de feeria luminilor cu care sunt decorate.
Vizita la Ambasada României de la Viena a fost o sur-
priză. Am fost primiți cu amabilitate și familiaritate ce
ne-a impresionat prin bunăvoință și solicitudine.
A doua zi, am vizitat orașul-simbol al muzicii, Salz-
burg. În seara sosirii în oraș am admirat centrul vechi, ca-
tedrala orașului ridicată în anul 774, domul și casa nașterii lui Wolfgang Amadeus Mozart, unul
dintre cei mai mari compozitori ai lumii.
Apoi, am urcat până la castelul Hohensalzbug. De sus panorama orașului pare un miracol de
frumusețe, o combinație armonioasă între construcțiile vechi și insolitul nou.
În ziua următoare, am vizitat grădinile și Palatul Mirabell construite de prințul arhiepiscop
Wolf Dietrich von Raitenau în secolul al XVII-lea. Astăzi, Palatul Mirabell este gazda Primăriei
și Consiliului municipal Salzburg. Grădinile Mirabell cuprind mai multe pavilioane în centrul
cărora de află statui inspirate de mitologia greacă și sunt considerate cele mai frumoase grădini
baroce din Europa.
Vrăjită de mărturiile vii ale unei înalte civilizații care a slujit frumosul și credința în puterea
de creație a omului, nutresc speranța de a le revedea.
Irina CIAMA

Colindul pe tărâmuri străine, unde românii noştri

dragi aşteaptă cu bucurie aducerea-aminte a datinilor na-
tale... Astfel de crâmpeie am semănat şi noi în sufletele
acelor oameni şi le-am încălzit inimile cu colinde în dul-
cele grai românesc. A fost o încântare şi pentru noi, căci
locurile văzute au fost mirifice, pline de magia iernii, iar
faptul că am fost împreună cu colegi şi prieteni dragi m-au
făcut să mă simt ca într-o familie. Crăciun fericit tuturor!
Mihaela CONSTANTIN

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014

 Bună-dimineaţa l 15

sănătate de la natură

Anghinarea, o plantã miraculoasã

Denumită ştiinţific Cynara Scolynmis.L. / Cynara Scolynmis.L., în popor, anghinarea se
numeşte angină, anghină, carcioafă, amăreală sau darul Sfintei Marii. Este o plantă iubitoare de
soare şi de căldură, creşte aproape în toate zonele ţării , mai des întâlnită fiind în cele sudice şi
sud-vestice, unde a fost adusă, cu secole în urmă, din regiunea mediteraneană. Se spune că cel
care are anghinare în casă nu are nevoie de nici un fel de medicament. Este una dintre cele mai
bune plante medicinale în tratarea bolilor de ficat: hepatită, icter, ciroză, afecţiuni cauzate de
diverse medicamente, de radiaţii, de alcool.
Anghinarea înfloreşte de la sfârşitul lunii mai
până la sfârşitul lunii septembrie şi se recoltează în-
treaga plantă, din iunie până în septembrie, mai uti-
lizate fiind frunzele când ating lungimea de aprox-
imativ 30-35 cm. În iunie, se recoltează frunzele
anghinarei, care sunt un excepţional drenor bil-
iar, depurativ şi tonic al ficatului. Menţionăm că
frunzele plantei erau folosite încă din antichitate
pentru tratarea icterului şi a bolilor digestive.
Astăzi, anghinarea este printre cele mai studiate
plante medicinale, în unele ţări ea înlocuind medi-
camentele de sinteză în afecţiunile digestive, he-
patice sau cardiovasculare.
Se afirmă, într-adevăr, că anghinarea este o
plantă miraculoasă, deoarece este printre puţinele plante care nu au dăunători şi boli. Folosită
în tratamente, nu are contraindicaţii şi nici efecte secundare. Poate fi plantată doar primăvara,
la o adâncime de circa 1,5 cm şi la distanţe de 50 cm, de preferat în locuri însorite. Rezistă la
secetă - poate fi udată doar o dată pe săptămână - şi este rezistentă la frig, putând suporta
geruri de până la –10 grade C. Seminţele de anghinare se coc în lunile august-septembrie şi
reprezintă principala materie primă în tratament, conţinând o serie de vitamine şi substanţe ac-
tive care stimulează creşterea trombocitelor în sânge. Produsele din anghinare sunt utilizate în
tratamentul unor afecţiuni cronice precum: insuficienţa renală, insuficienţa hepatică, hepatita
cronică, ciroza hepatică, balonarea, calculii biliari, anorexia, hipercolesterolemia, hipertensi-
unea arterială, diabetul şi numeroase boli digestive. La fel de eficiente sunt şi în tratarea splinei,
a hemoroizilor, varicelor şi obezităţii.
Anghinarea poate fi folosită şi ca plantă de decor. Frunzele mari, crestate diferit, de un su-
perb verde închis, cu desene sidefii şi cu spini lungi pe margini şi florile purpurii aşezate pe
tulpina înaltă de până la 150 centimetri dau o notă de originalitate şi frumuseţe oricărui colţ
de natură. Seminţele de formă ovoidală au o nuanţă de maro şi sunt aşezate în cupe, având un
mic moţ alb în vârf. Planta are ghimpi care o protejează de animale şi de păsări. Poate fi sădită
şi de-a lungul străzii, sau se poate împrejmui cu ea grădina, devenind un gard viu, de care nu se
poate trece şi care conferă şi un aspect plăcut pentru cei care privesc.
(Din grădina naturii)

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014

16 l Bună-dimineaţa

tradiţii şi obiceiuri

Eu am fost la Roºia Montanã…

Moto: Iubiţi ţăranul român, care este purtătorul crucii! (Horia Bernea)

Vara trecută, mi-am petrecut tot Începând cu data de 1 septembrie 2013, s-au
concediul în satul meu natal, Gâlgăul organizat mitinguri în toate oraşele ţării, la Timi-
Almaşului, din judeţul Sălaj. Oamenii şoara au venit aproximativ cinci mii de persoane,
vorbeau despre nemulţumirile lor legate de păduri, presa a fost anunţată, dar a relatat cu mari reţineri
pământuri, ilegalităţi, tâlhării şi toate acestea la nive- prezenţa în stradă a o sută (!) de persoane. În fieca-
lul administraţiilor locale şi naţionale. Având timp de re duminică, la ora 17, erau mii de oameni în stradă:
vizite şi excursii, am ţinut mult să merg la Baia Mare, tineri, copii, părinţi şi bunici. Am fost martorii mani-
la ceramistul Zaharia Bledea, ale cărui produse le cu- pulărilor presei, atât scrise, cât şi vizuale.
noşteam din târgurile meşteşugăreşti unde soţia lui Sutele de cutremure din zona Vrancei declan-
era mereu prezentă. Aşa am aflat că domnul Zaharia şate de forările hi-
Bledea se află în situaţia imposibilităţii de a se de- draulice au apărut
plasa, deoarece este paralizat la un picior ca urmare inexplicabil, deşi în
a mediului radioactiv în care a lucrat, în calitate de zonă se fac explorări
cercetător, la Baia Mare, la Roşia Montană şi la Roşia şi exploatări pen-
Poieni. De paisprezece ani este imobilizat în casă, dar tru gazele de şist!
nu a cedat bolii fără leac, ci a început o altă muncă, La Pungeşti, ţăranii Poză de la mitingul din Timişoara
moştenită din familia socrilor: olăritul, domeniu în sunt bătuţi şi amen-
care s-a afirmat ca un adevărat maestru. Posedând o daţi, pentru că îşi apără pământurile. La Curtici,
valoroasă experienţă în cercetare şi chimie, a obţinut unde se află una dintre cele mai puternice Coopera-
medalia de aur la Salonul de Inventică de la Geneva, tive agricole, este anulată decizia Primăriei care ho-
pentru ceramica modernă românească, cu un proce- tărâse, în numele oamenilor, interzicerea explorării
deu unic de pictură şi decorare a obiectelor ceramice, şi exploatării gazelor de şist.
medalie de care nu s-a vorbit în presa românească, Am vizitat gospodăria lui Willi Schuster de la
nefiind loc de atâtea „vedete”. Moşna (Mediaş), împânzită peste noapte, fără ştirea şi
Am discutat despre pericolele exploatării cu ci- acordul proprietarului, cu cabluri, ţevi şi explozibil.
anură a metalelor preţioase, domnul Bledea fiind un La Şag, Biled, Peciu, Buziaş şi în alte locuri din
exemplu încă viu al urmărilor unor astfel de lucrări , şi Banat, se fac prospecţiuni, localnicii fiind minţiţi că
la plecare, dumnealui ne-a atras atenţia că „fractura- se fac măsurători pentru drumuri şi autostradă.
rea hidraulică pentru gazele de şist” este şi mai pericu- De peste 24 de ani cântăm „Deşteaptă-te, româ-
loasă. Posibilitatea realizării unor astfel de lucrări şi în ne”, mai urmează să „dansăm”. O vom face în data
zilele noastre m-a alarmat, astfel că am dat curs invi- de 6 aprilie a acestui an, când mitingul naţional îm-
taţiei unor prieteni de a merge la Roşia Montană, unde, potriva exploatării gazelor de şist, sugestiv intitulat
la 15 august, se desfăşura o mişcare pentru protejarea „Glasul pământului”, va cuprinde toate satele Româ-
Munţilor Apuseni. Fiind „Ziua por- niei, militând pentru respectul
tului tradiţional”, am îmbrăcat hai- datorat de milenii lucrătorilor
nele mele de ţărancă din Ardeal şi, pământului, pentru demnitatea
împreună cu soţul meu, am rezer- omului, căci „ţăranul nu e nici
vat locuri la o pensiune din Abrud. clasă, nici breaslă, nici funcţie,
Aveam să aflu acolo despre trădare ci poporul însuşi – omul român.“
şi vânzare de ţară, despre oameni „Suntem şi vom fi totdeauna
care erau zilnic ameninţaţi să-şi neam de ţărani. Prin urmare
vândă casele şi pământurile, altfel Copiii ţăranilor din Roşia
Montană continuă tradiţia străbunilor destinul nostru ca neam, ca stat
nu vor mai avea nimic, deoarece şi ca putere culturală, atârnă de
se pregăteşte o lege a exproprierilor în favoarea unei cantitatea de aur curat ce se află în sufletul ţăra-
firme private. La început (acum cincisprezece ani), li nului. Dar mai atârnă, în aceeaşi măsură, şi de felul
s-au promis locuri de muncă, salarii mari, locuinţe fru- cum va fi utilizat şi transformat acest aur în valori
moase... În timp, oamenii s-au convins de minciuni, de eterne.“ (Liviu Rebreanu)
tâlhării, spionaj, trădare la cel mai înalt nivel.
Leontina PRODAN

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014


ŞTIAŢI CĂ...
● …balena albastră este animalul care produ-
ce cele mai puternice sunete (până la 188
de decibeli). Un astfel de sunet poate fi re-
ceptat prin apă la o distanţă de până la 850
de kilometri…?
● … lungimea unui elefant este egală, apro-
ximativ, cu lungimea limbii unei balene
albastre. De asemenea, limba unei balene
este mai grea decât un elefant adult.…?
● … Irlanda este singura ţară europeană în
care nu există şerpi?
● … cele mai numeroase vietăţi de pe Terra
sunt artropodele? Până în zilele noastre, au
fost descoperite circa70.000 de mii de spe-
cii... de păianjeni.
● … de peste 4.000 de ani, nicio specie ani-
mală nu a mai fost domesticită?
● … dacă ţineţi un caras auriu într-o încăpere
lipsită de lumină, acesta va deveni, în cele
din urmă, alb?
CUGETĂRI... CUGETĂRI...
CUGETĂRI...
● Fără steag de cultură un popor e o gloată,
nu o oaste.
● Un popor fără cultură e un popor uşor de
manipulat.
● Un popor fără cultură devine un popor va-
sal.
● Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este
ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.
● Orice epocă de cultură ce se încheie lasă în
floarea uscată seminţele vremii nouă; nu le
risipiţi.
● Avântul către civilizaţie poate fi pentru un
popor o foarte mare primejdie, dacă uită
două lucruri: ce are şi ce poate. Tradiţia
poate fi uitată, dar ucisă, nu, dacă i se taie
drumul în clasele de sus, ea rămâne şi se
adânceşte tot mai mult în clasele de jos...
Bună-dimineaţa l 17
caleidoscop
● A admira o civilizaţie străină, vrednică de
respect, este o datorie. A o imita, fără schim-
bare, este o umilinţă, şi una fără folos.
● Popor civilizat este acela care a ajuns să
satisfacă sănătos şi armonios nevoile sale
cele adevărate, înălţate către un ideal care
întrece cerinţele vieţii elementare şi biruie
egoismul individual.
● Fără iubirea şi voinţa lui Dumnezeu, am fi
forme fără conţinut.
Nicolae Iorga, Despre cultură
REPLICI... REPLICI...
REPLICI...
● Eugen Lovinescu a spus , înainte de moarte:
„înfiorați, ne strângem uneltele sărace de lut
și ascultăm torsul stelelor."
● Întrebat ce înseamnă o vedetă, actorul Ştefan
Iordache răspunde: „O prostie! Dacă nu e
calitate, nimic nu e! Nu e timp să fii vedetă.
Trebuie să fii puternic. Sau, mai exact, să ai
puterea să-ţi ascunzi slăbiciunile. Precum cel
curajos, care reuşeşte să-şi depăşească frica.”
● Mihai Eminescu: „Patriotismul nu este numai
iubirea pământului în care te-ai născut, ci,
mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu
există iubire de ţară.”
● Vasile Alecsandri: „Românul îşi iubeşte
pământul unde s-a născut ca un rai, din care
tiraniile cele mai crude nu sunt în stare a-l
goni.”
● William Thackeray credea la timpul său că:
„Semeni o faptă - culegi un obicei, semeni
un obicei - culegi un caracter, semeni un
caracter - culegi un destin".
● Pictorul Degas a asistat la o licitaţie unde
un tablou al său, aparţinând unui bogătaş,
s-a vândut cu 50.000 de franci. Cineva i s-a
adresat:
- Cum vă simţiţi, maestre?
- Ca un cal de curse care a câştigat marele
premiu şi el capătă numai ovăz.
(Din lecturile zilnice)
Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014
18 l Bună-dimineaţa

cronica asociaţiei

PROIECTUL „PRO LIEBLING”

…CONTINUĂ
În această primă-
vară, Asociația „Pro
Liebling” împlinește
8 a n i d e ex i s te n ț ă .
De 8 ani de zile, membrii
Asociației s-au angajat în
inițierea și promovarea
unor acțiuni și activități
în cadrul comunității, ale căror obiective constau
în îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, impli-
carea în proiecte culturale și sociale, desfăşurate
la nivel local și județean, pentru o mai bună
cunoaștere, păstrare și promovare a valorilor
culturale și morale.
În anii trecuți, chiar dacă numai sporadic şi
minimal, am primit totuși sprijinul Consiliului
Local Liebling și al Consiliului Județean Timiș
am reușit să desfășurăm activitățile din cadrul
Taberei de tradiții și creație VARA LA LIEBLING.
În acest an, se pare că va fi mai greu, deoare-
ce instituțiile ”protectoare” nu ne mai acordă
sprijin. Tabăra se află la ediția a VIII-a, editarea
trimestrială a revistei BUNĂ-DIMINEAȚA, se află
în anul al șaptelea de apariție. Apelăm astfel, la
sprijinul dumneavoastră, locuitori ai Liebling-
ului, pentru a putea desfășura aceste activități
în continuare.
Asociația „Pro Liebling” își desfășoară ac-
tivitatea în conformitate cu Statutul său care
prevede organizarea anuală, a adunării generale
a Asociației. În acest an, adunarea va avea loc
la finele lunii martie. Subiectele care vor face
obiectul ordinei de zi şi urmează să fie discuta-
te sunt: Raportul asupra activității organizației
pe anul 2013; Activitățile propuse pentru anul
2014; Modalitatea de aderare a noi membri la
Asociaţia „Pro Liebling”; Noua lege a voluntari-
atului; Diverse;
Ca în anii trecuți, şi în acest an, Asociația
„Pro Liebling” este partener în proiectul Școlii
Gimnaziale - Liebling, CULORI PENTRU MAMA,
concurs internațional de creație plastică închinat
zilei de 8 Martie. Rezultatele concursului vor fi
publicate în următorul număr al revistei.
LIEBLING.
MONOGRAFIE ARHEOLOGICĂ
În data de 22 februarie a acestui an,
la Liebling, a avut loc un eveniment de înaltă
ţinută ştiinţifică: lansarea cărţii „Liebling,
monografie arheologică”, lucrare ce cuprinde
rezultatele muncii arheologului Cristian Floca.
Lan­sa­rea acestei cărţi înseamnă un mo­ment
deosebit pentru comunitatea noastră, deoarece
despre arealul acesta nu s-a scris prea mult.
Şvabii, locuitori ai Lieblingului din 1786, de la
înfiinţare, au scris monografii şi cronici ce au
avut ca obiect activitatea lor socio-economică
şi culturală, fără să facă vreo referite la venirea
românilor în acest spaţiu românesc, în anul
1926. Le mulţumim că n-au lăsat să piară date
importante privitoare la evoluţia societăţii în
Libeling. Generaţiilor de astăzi le revine sfânta
datorie de a scrie o monografie completă, care
să cuprindă toate aspectele localităţii, de la
atestarea documentară până în zilele noastre,
nu numai din 1786, de la colonizarea şvabilor.
Ne-au onorat cu prezenţa d-l prof.univ.
dr.Adrian Bejan, d-l lector univ.dr. Dorel Micle
– UVT, d-l prof. univ. dr. Petru Urdea, profesor
la Facultatea de Geologie a UVT, d-l arheolog
Victor Bunoiu, consilier în cadrul Direcţiei Jude-
ţene de Cultură – Timiş. Autoritatea locală a fost
(continuare în pag. a 19-a) E

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014

 Bună-dimineaţa l 19

E (urmare din pag. a 18-a)

reprezentată de către domnul viceprimar, Ioan cunoaște și îl ține în mare cinste, și îl poartă copiii,
Sergiu Mărghitaş. De asemenea, o bună parte fetele și, mai rar, nevestele și flăcăii, fiindcă el e
a Asociaţiei „ArheoVest” a fost alături de noi, crezut ca aducător de frumusețe şi de iubire.
în frunte cu preşedinta Asociaţiei, d-na Lorena l Baba Dochia (sau Baba Odochia)
Vlad. Moderatorul manifestării, doamna profe- simbolizează unul dintre cele mai importante
soară Irina Goanţă, a subliniat, printre altele: mituri românești. Există multe variante ale acestui
„Astăzi, în Liebling, este mare sărbătoare, pri- mit, al cărui nume pare a proveni din calendarul
lejuită de lansarea cărţii Liebling - monografie bizantin, care, în data de 1 Martie, celebra pe
arheologică , lucrare în premieră ce cuprinde Sfânta Martiră Evdokia. Una dintre variante este
rezultatele muncii pasionate a arheologului
cea a mitului „Traian și Dochia”, despre care ce-
Cristian Floca, concetăţeanul nostru, un semn
ce denotă că Liebling-ul trăieşte, mai respiră, lebrul critic literar George Călinescu spunea că
prin oamenii lui. Bucuria noastră este cu atât este „rezultatul unei întregi experiențe de viață
mai mare, cu cât cercetătorul Cristian Floca, un a poporului român”. Se spune că Dochia ar fi fost
tânăr tenace, dedicat studiului arheologic, s-a fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit
aplecat cu pasiune, fără să i se impună dinafară, Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de tru-
asupra arheologiei acestui ţinut... Am convinge- pele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele
rea că studierea acestei cărţi de către tineri va sacru, Ceahlău, împreună cu oile sale. Este ajutată
reprezenta un imbold în activitatea de cercetare de Maica Domnului, care o transformă împreună
a locurilor natale. Cartea Liebling – monografie cu turma sa într-un complex de stânci.
arheologică reprezintă o invitaţie la cunoaştere l Sărbătoarea creștină a Sfinților 40
pentru toţi cei care doresc să înţeleagă mai bine de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste
cine suntem. Pe de altă parte, sperăm ca publi- începerea anului agricol tradițional și a generat
carea acestei monografii să fie o contribuţie la
o sărbătoare tradițională românească, Muceni-
arheologia Banatului, în speţă, a Lieblingului,
prin care se dovedeşte că Lieblingul a fost cii sau Macinicii. În credința populară, în ziua
locuit din timpuri istorice şi nu doar din 1786, mucenicilor se încheie zilele babelor, lăsând loc
când a fost colonizat cu şvabi, aşa cum, din lipsă zilelor moșilor.
de informaţie, susţin unii chiar până azi.” l Buna Vestire este o sărbătoare
A urmat un intermezzo muzical cu prof. creștină celebrată în data de 25 martie a fiecărui
Anca Lupu, Colegiul „Ion Vidu” din Timişoara şi an, în amintirea momentului anunțării de către
vizionarea expoziţiei „Şapte milenii de istorie Arhanghelul Gabriel că Fecioara Maria va con-
la Liebling”. cepe și va deveni mama lui Iisus din Nazaret.
Această car­te, pe care am dorit-o atât noi,
cât şi autorul, a apărut cu sprijinul Consiliului
Judeţean Timiş, al Centrului Judeţean pentru DACĂ E MARTIE,
Cultură şi Artă şi , nu în ultimul rând, al Aso- LA LIEBLING ESTE TEATRU...
ciaţiei „Arheovest”- Timişoara şi al Editurii
Excelsior din Timişoara. În parteneriat cu Şcoala Gimnazială şi cu
Fundaţia Ateneul Cultural „Ştefan Goanţă”, se va
OBICEIURI ÎN MARTIE sărbători Ziua mondială a teatrului. Manifesta-
rea va cuprinde un spectacol cu dramatizarea
„D-l Goe...” de I.L. Caragiale, recitări din poezia
l Mărţişorul – întâmpinat cu bucurie clasică şi contemporană, joc de rol pe tema
de toţi copiii este, înainte de orice, un simbol. „Recunoaşteţi personajul?”
Așa cum afirma poetul George Coşbuc într-un studiu
dedicat mărțisorului, acesta este simbolul soare-
lui primăverii, al cărui chip seamănă, în credința PREŞEDINTE,
populară, cu un ban de argint. Poporul nostru îl Jurist, Corina Roşu Ciobanu

Nr. 1(23) l IANUARIE - MARTIE 2014

20 l Bună-dimineaţa

SUMAR Editorial
Aşa a fost… (I)
Mihai EMINESCU
Arta guvernării (1882)
Eugen SIMION
Satul românesc nu mai poate...
Anca LAZEA
Lansarea Monografiei arheologice a
Liebling-ului
Ştefan GOANŢĂ
Postul Mare (Păresimi)...
Irina CIAMA
Tata Oancea
Ciprian DRUGĂRIN
Adolescentul, faţă în faţă cu
provocările cotidiene
Irina GOANŢĂ
Biblioteca – instituţie de interes
naţional (I)
Cristina MANDAE
Degustări culinare şi literare
Irina CIAMA, Mihaela
CONSTANTIN
Reportaj
Sănătate de la natură
Anghinarea
Leontina PRODAN
Eu am fost la Roşia Montană
Caleidoscop
Corina ROŞU-CIOBANU
Cronica Asociaţiei Aspecte de la activitatea de lansare a cărţii Monografia arheologică
a localităţii Liebling, de Cristian FLOCA
Materialele nepublicate nu se restituie. Responsabilitatea revine exclusiv autorilor.

“Bunã-Dimineaþa” l Publicaþie a Asociaþiei „Pro Liebling” ISSN: 1844-9387

Redactor-ºef: Irina Goanþã ISSN-L: 1844-9387
Secretar de redacþie: Corina Roºu-Ciobanu Asociaţia “Pro Liebling”
Colaboratori: Nicoleta Mãrghitaº, Delia Nãstasã, Leontina Prodan, Ciprian Drugãrin 307245 – Liebling 969, Timiş
Tel.: 0256 – 396463
Tehnoredactare computerizatã: Cosmin Onea Mobil: 0729078996
Tiparul
Nr. executat
1(23) la: Imprimeria MIRTON
l IANUARIE - MARTIE Timiºoara
2014 l www.mirton.ro asociatia.pro_liebling@yahoo.com