Tu eşti un soare,

mic la început, apoi tot mai mare

Un punct luminos
care nu poate să ajungă pe cer
dacă nu se ridică de jos

Eşti o inimă vie

pe care Dumnezeu o hrăneşte cu bucurie
dar ea se întristează niţel
că nu toţi se bucură de bucurie la fel
Apoi,
eşti ceea ce ştii cel mai bine:
să fii un model pentru mine

Făcându-mă să visez că voi deveni

şi eu,
ca tine,
un soare,-ntr-o zi...
Oamenii se nasc atât de mici,
ca să îi poată da Dumnezeu
cu lipici -
pe toţi…
Un strop pe guriţă, pe năsuc,
şi pe frunte,
să nu ştie la părinţi
să se-ncrunte
Un strop pe mânuţe, pe burtică
şi pe picioare,
să nu cadă din cer
când învaţă să zboare
Dar, poate că oamenii se nasc,
de fapt, mici şi drăgălaşi,
pentru ca din braţe să nu mai poţi
să îi laşi