BIOCHIMIA SANGELUI

Sângele este un ţesut lichid, compus dintr-o parte lichidă (plasmă - 55%) şi una solidă(
45 %), care circulă într-un sistem închis (sistemul circulator).
Faţă de alte ţesuturi, celulele sângelui nu sunt imobilizate, ci ele “plutesc” într-un lichid
vâscos (plasma). Împreună cu limfa şi lichidul intercelular, sângele constituie mediul
intern al organismului.
În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui se numeşte hematologie.

Volumul sangvin (volemia).

Cantitatea totală de sânge din organism este de 1/12 din greutatea corpului (5–7,5 %). Un
adult cu o greutate de 70 kg are în medie 5 – 5,5 L de sânge din care aproximativ 2/3 sunt în
circulaţie, restul de 1/3 sub formă de rezervă în ficat, splina, glande endocrine.
Volemia variază, în condiţii fiziologice, în funcţie de sex (este mai mare la bărbaţi), vârstă (scade
cu înaintarea în vârstă), mediul geografic (este mai mare la locuitorii podişurilor înalte).

I.PROPRIETĂŢILE SÂNGELUI
Culoarea - Sângele are culoarea roşie. Aceasta se datorează hemoglobinei din
eritrocite. Culoarea sângelui poate varia în condiţii fiziologice sau patologice. Sângele recoltat
din artere este roşu-deschis (datorită oxihemoglobinei-saturatia 100%), iar sângele recoltat din
vene este roşu-închis (saturatia 60 % a oxihemoglobinei). Când cantitatea de hemoglobină din
sânge scade, culoarea devine roşu-palid.
Densitatea - Sângele este mai greu decât apa. Densitatea sângelui are valoarea
1055g/l. Plasma sangvină are o densitate de 1025g/l.
Vâscozitatea - Valoarea relativă a vâscozităţii sângelui este 4,5 faţă de
vâscozitatea apei, considerată egală cu 1. Vâscozitatea determină curgerea laminară (în straturi) a
sângelui prin vase. Creşterea vâscozităţii peste anumite valori este un factor de îngreunare a
circulaţie
Reacţia sângelui este slab alcalină. Ea se exprimă în unităţi pH. PH-ul sangvin
are valoare cuprinsă între 7,38 - 7,42, fiind menţinut prin mecanisme fizico-chimice (sistemele
tampon) şi biologice .
Temperatura - La om şi la animalele cu sânge cald (homeoterme) temperatura
sângelui variază între 35°C (în sângele din vasele pielii) şi 39°C (în sângele din organele
abdominale). Deplasarea continuă a sângelui prin organism contribuie la uniformizarea
temperaturii corpului şi ajută la transportul căldurii din viscere spre tegumente, unde are loc
eliminarea acesteia prin iradiere. Sângele astfel “răcit” se reîntoarce la organele profunde, unde
se încarcă cu căldură şi aşa mai departe.

II.COMPONENTELE SÂNGELUI
Sângele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coagulează.
Prin centrifugarea unei eprubete cu sânge incoagulabil timp de 15 minute, la 3000
rot/minut, se produce separarea sângelui în două componente:
1.Partea solida a sangelui=elementele figurate-globule rosii(hematii, eritrocite)+globulele
albe(leucocite)+trombocite(plachete)=lichid vascos de culoare rosu inchis
2.Partea lichida a sangelui=plasma sanguina=lichid mai putin vascos, transparent, de culoare
galben-citrin

1
Compoziţia plasmei sangvine este foarte heterogenă=apa+substante organice+substante minerale
Compozitie chimica a plasmei:
-90 % apa; - azotate neproteice ( 0.025 -lipide (0.6 %) → lipemia,
-10 % substante – 0.035 % ): trigliceridele, colesterol,
organice si anorganice: – uree; fosfolipide;
-9 % substante organice - acid uric; -1% substante
din care: - creatina si creatinina; anorganice (saruri
- azotate proteice - proteine - amoniac; minerale):
plasmatice (8 %): - aminoacizi si polipeptide, - cloruri,fosfati de
– albumine 3 %; - neazotate: - Na+ ,K+ ,Ca+2 ,Mg+2,
- globuline 4.5 %; glucide(0.1%) → glucoza, Iod, Brom, Fier, Cu,
- fibrinogen 0.3 %. acid lactic, acid etilic, acid
citric;

Proteinelor plasmatice le revin următoarele roluri:

Albuminele au rol de transport al unor substante minerale(Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenţi biliari,
precum şi rol în presiunea coloid-osmotică a sângelui. Scăderea albuminelor compromite
schimburile de la nivelul capilarelor.
Globulinele au rol in transportul substantelor prin sange, in coagularea acestuia si contribuie,
alaturi de albumina la presiunea coloid-osmotica.O anumita clasa a gamaglobulinelor numite
imunoglobuline reprezinta suportul chimic al anticorpilor.
Fibrinogenul are rol in coagularea sangelui, prin trecerea sa dintr-o stare solubila intr-o stare
insolubila, numita cheag de fibrina.

III.Funcţiile sângelui:
Sângele, sub influenţa forţei de contracţie a inimii, circula în toate organele şi ţesuturile,
îndeplinind o serie de funcţii.

Funcţiile sângelui se împart în două grupe mari :

A. Vehicularea tuturor elementelor necesare vieţii celulare.
a)Funcţia respiratorie → transportarea oxigenului necesar oxidărilor biologice şi a CO2 rezultat
din oxidări.
b)Funcţia de nutriţie → sângele transportă substanţele nutritive, cum sunt glucoza, aminoacizi,
acizi graşi, vitamine, care rezultă ca produşi finali ai etapei digestive a trofinelor, de la nivelul
intestinului subţire, prin capilarele sanguine, vena portă, la ficat şi apoi prin vena suprahepatică
în circulaţia generală şi prin aceasta la ţesuturi.
c)Funcţia de excreţie → se realizează prin mecanismul de transport a produşilor finali de
catabolizare în cadrul metabolismului intermediar.
Dacă sângele din sistemul circulator nu ar reuşi să îndeplinească un rol epurator satisfăcător,
ţesuturile şi celulele din care sunt alcătuite ar fi ucise în câteva zile de către otrăvuri. Ajunge ca
circulaţia într-o anumită zonă a corpului să încetinească sau să se oprească pentru o perioadă
scurtă de timp, ca mediul local să devină acid şi toxic. Însă organismul posedă capacităţi
uimitoare prin care reuşeşte să purifice sângele, ajutându-se de două perechi de organe
fundamentale: plămânii şi rinichii.
Străbătând plămânii, sângele se descarcă de dioxidul de carbon precum şi de o serie de compuşi
rezidual volatili (alcooli, corpi cetonici, etc.). Rinichii, filtrează sângele şi selectează acele

2
substanţe indispensabile (mai ales săruri saruri minerale), pe care le redă sistemului circulator,
eliminând, pe cale urinară, reziduurile.
d)Funcţia de apărare a organismului → sângele are capacitatea de a transporta substanţele ce
intervin în reacţiile specifice şi nespecifice de apărare. Prin proteinele anticorpi, limfocitele T şi
B, macrofagele şi plasmocite, sângele asigura desfăşurarea proceselor imune faţă de agenţii
infecţioşi – virusuri şi bacterii – sau proteine străine.
e)Funcţia de realizare a hemostazei → trombocitele pot determina oprirea sângerării la nivelul
unui vas sanguin mic sau mijlociu.

B. Reglarea şi mentinerea constantă a echilibrelor fizico – chimice ale mediului intern, după
cum urmează:
- izoionia → păstrarea constanta a concentraţiilor şi raporturilor ionice şi a echilibrului acido –
bazic.
- izotonia → menţinerea la un nivel constant a presiunii osmotice a sângelui.
Presiunea osmotică → echilibru dinamic în cadrul celulelor vii, menţinând constant raportul
moleculelor de apă ce intră şi ies din celulă. Osmoza → difuziunea (amestecarea, pătrunderea)
solventului (apei) în general printr-o membrană (semi) permeabilă ca de exemplu celulele vii
datorită permeabilităţii membranei celulare şi poate fi simplă sau facilitată.
- izotermia → menţinerea constantă a temperaturii corpului prin circulaţia constantă a sagelui.

IV.Afecţiuni ale sângelui

A). Coagulopatiile (tulburările congenitale ale factorilor de coagulare) → tulburări ale factorilor
de coagulare; hemofilia este una dintre afecţiunile de acest tip.
Hemofilia → boala de sânge rară în care procesul coagulării este afectat ca urmare a lipsei sau
prezenţei în cantităţi insuficiente în sânge a unor factori ai coagulării. Hemofilia este o boală
genetică, care se moşteneşte de la mama în marea majoritate a cazurilor, boala fiind manifesta
preponderent la pacienţii de sex masculin.
B) Anemiile
Anemia a fost definită ca o deficienţă calitativă sau cantitativă a hemoglobinei,
moleculă ce se găseşte în globulele roşii. Deoarece hemoglobina transportă oxigenul de la
plămâni la ţesuturi, anemia conduce la hipoxie (lipsa de oxigen) în organe.
Anemia care rezultă poate lua multe forme printre care: cea cauzată de o deficienţă de
fier (anemia feriprivă); de vitamine (anemie megaloblastică); a tiroidei, distrugerea prematură a
globulelor roşii (anemie hemolitică); înlocuirea celulelor normale din măduva roşie osoasă cu
celule canceroase sau leucemia (anemie mieloftizică); măduva roşie osoasă este atrofiată şi este
afectată hematopoieza ( formarea sângelui ) prin deficit cantitativ pe toate 3 seriile de celule
sanguine: roşii, albe şi trombocite (anemie aplastică); defecte structurale înnăscute ale globulelor
roşii, inhibarea producţiei de eritropoietină de către sistemul imunitar (anemie cronică) şi o
incapacitate de a produce hemoglobină sau de a se folosi de fier (anemie sideroblastică).
C) Bolile hematologice maligne, cum ar fi leucemia → sunt practic forme de cancer care
afectează sângele şi măduva osoasă în timp ce hemoglobinopatiile sunt afecţiuni ale sângelui
care implică un prejudiciu structural al eritrocitelor.
D) Anemia cu celule în seceră (siclemia) - este un exemplu clasic de hemoglobinopatie.
Cauzează transformarea hematiilor în secere, încetinind curgerea sângelui şi scăzând cantitatea
de oxigen pe care hematiile sunt capabile să o transporte.