EDUCATIA PERMANENTA

Educatia permanenta repreyinta o directie principala de evolutie a activitatii de formare-dezvoltare a

personalitatii afirmatat in mod special in societatea postmoderna in contextul cerintelor epistemologice si
pedagogice impuse de paradigma curriculumului.

Fundamentarea istorica, sociologica, psihologica, antropologica si economica a educatiei permanente impune

realizarea unor generalizari si abstractizari orientate in special in directia elaborarii unui concept pedagogic
fundamental.
Educatia permanenta construiste un raspuns pedagogic la problemele generate de criza civilizatiei globale, de
efectele psihologice negative ale schimbarii, de explozia informationala si tehnologica , de dezechilibrul
existentei umane, de accentuarea inegalitatilor sociale, economice dar si culturale.
Functia generala a educatiei permanente, exprimata in mod subiectiv ca raspuns la problemele sociale
enumerate consta in extinderea invatarii de-a lungul vietii, orientata spre un scop. Realizarea sa implica
reintegrarea culturii cu invatamantul. Invatamantul devine un scop in sine care urmareste implinirea umana si
valorile umaniste cultivate in special de educatia permanenta.
Poate fi definita din trei perspective, ca proces pedagogic, demers individual si ca principiu de politica a
educatiei.

Ca proces pedagogic- educatia permanenta este un proces de perfectionare a dezvoltarii personale, sociale si
profesionale pe durata intregii vieti a oamenilor, in scopul imbunatatirii calitatii vietilor atat a indivizilor cat si a
colectivitatii lor. Integreaza toate formele de invatare-formala, nonformala, informala care asigura progresul
individual si social in toate etapele si domeniile existentei umane in societatea postmoderna, care tinde sa
devina educativa.

Ca demers individual educatia permanenta repr un demers propriu prin care personalitatea umana urmareste sa-
si armonizeze diferitele stadii stadii si continuturi ale instruirii in vederea atingerii unui echilibru psihosocial, in
plan profesional, intelectual, moral, cultural. Are in vedere asigurarea continuitatii in formarea si dezvoltarea
fiecarei personalitati, perfectibila prin initiativele sale de autoinvatare, autoinstruire si chiar de autoeducatie.

Ca principiu de politica a educatiei educatia permanenta este angajata in reorganizarea sistemului de invatamant
ca parte a acestuia la nivelul structurii sale de baza sau a structurii sale de relatie cu mediul social
(economic,cultural, religios, politic etc).

Functiile ed permanente
-adaptiva si inovatoare (in raport cu cerintele sociale si individuale, generale si speciale)
-corectiva (in raport cu deficientele sistemului si procesului de invatamant)

Structurile de organizare
-verticale (distribuite in timp pe tot parcursul existentei umane)
-orizontale (distribuite in spatiul disponibil in orice moment al existentei umane)

Scopul general al ed permanente

-mentinerea si imbunatatirea calitatii vietii

Timpul pedagogic

-nu se termina la sf scolarizarii ci se intinde pe intreaga durata a vietii

Stadiile ed permanente

-abordeaza mai mult decat nivelul primar, gimnazial etc ci toata educatia.

Modalitati de realizare

-cuprind educatia formala, nonformala si informala.

Contextul

Se realizeaza deschis incluzand familia, comunitatea si institutiile scolare.

Continuturi

-profesionale (formare initiala si continua, reciclare, educatie recurenta)

-generale (cultura generala, estetica, tehnologica, morala, civica, religiasa etc)

Ca si concept pedagogic fundamental ed permanenta repr acea orientare valorica, normativa si prescriptiva
asumata la nivel social si individual pentru integrarea continuturilor generale (moral-intelectual-tehnologic-
informala), in noi modalitati flexibile de organizare a activitatii sau de restructurare a acesteia, functionale pe tot
parcursul vietii si in fiecare moment al existentei umane.

Functia generala consta in integrarea optima a continuturilor si a formelor generale ale educatiei pe tot parcursul
existentei umane si in fiecare moment de evolutie a acesteia.
Ea permite realizarea celor doua functii principale care vizeaza pe de o parte adaptarea si inovatia iar de alta
parte corectarea la scara intregului sistem de educatie/invatamant.

Structura generala vizeaza doua coordonate care permit distributia resurselor pedagogice ale continuturilor si
formelor generale ale educatiei de a lungul intregii existente umane si in fiecare moment si etapa de evolutie a
acesteia in plan psihologic, individual si social.
Coordonata verticala pe tot parcursul vietii de la nastere la moarte, coordonata orizontala se afla in raport cu
momentul dat si dinamica contextului social.

Educatia permanenta are in vedere o structura bazata pe scoala, o structura speciala de invatare si una informala.

Cea bazata pe scoala are trei procese: deformalizarea, descentralizarea, si conducerea flexibila a clasei.

In calitate de concept pedagogic operational educatia permanenta repr un demers de tip descriptiv care extinde
aplicatiile sale asupra tuturor aspectelor educatiei, la nivel de sistem si proces cu obiectivele specifice
promovate in spatiul scolar si extrascolar la toate varstele scolare si psihologice ale copilului.

Conceptul de educatie defineste o directie principala de dezvoltare a edcucatiei, subordonata paradigmei

curriculumulu (in calitate de directie fundamentala) angajata la scara intregii societati, a sistemului de educatie
si invatamant, conceput la nivel global si deschis.
Caracteristici principale

- de integrare pedagogica a tuturor continuturilor si formelor generale ale educatiei pe orizontala (spatiala)
si verticala (temporala) sistemului de educatie, a sistemului si procesului de invatamant , realizata in
termeni de continuitate, distributie rationala a resurselor pedagogice, interdisciplinaritate,
interrelationare si interactiune intre cultura generala, cultura de profil, cultura profesionala/de
specialitate etc.
- De universalitate, sustinuta pedagogic la nivel de democratizare a educatiei prin promovarea unor
structuri de organizare deschise, flexibile, adaptabile la cerinte multiple, alternative, populare, opuse
celor elitiste, ierarhice si predominant selective, bazate pe inovatiei didactica si experiment social.
- De individualizar, realizata pedagogic prin gradualizarea obiectivelor, cunoasterea resurselor
pedagogice, valorificarea, educatibilitatii, dezvoltarea motivatiei interne, flexibilitate si diversitate in
continut si metodologie, deschidere spre autoeducatie (invatare dirijata, autoinvatare, interinvatare,
educatie participativa, evaluare cooperativa)

Concluzii

Educatia permanenta se afirma pedagogic si social ca o directie principala de evolutie a educatiei in contextul
societatii postmoderne. Este subordonata directie fundamentale de dezvoltare a educatiei, imprimata de
paradigma curriculumului. De asemenea contribuie la afirmarea unei noi tendinte de dezvoltare a
curriculumului confirmata la nivel UNESCO.

In acelasi timp ed permanenta constituie o premisa pentru realizarea altor doua directii de evolutie a educatiei-
autoeducatia si valorificarea deplina a educatiei.
Astfel unul dintre obiectivele specifice il constituie formarea si dezvoltarea capacitatii de autoinstruire a carei
perfectionare substantiala si continua, in timp, permite realizarea saltului de la educatie spre autoeducatie.
Educatia permanenta are drept conditie a reusitei sporirea educatibilitatii in contextul unor oportunitati sociale si
a unor motivatii psihologice favorabile autoformarii, autodezvoltarii personalitatii umane pe termen mediu si
lung.
Sporirea educatibilitatii presupune valorifcarea deplina a resurselor de dezvoltare ale personalitatii, la nivelul
corelatiei optime ereditate-mediu-educatie.