Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
În ciclul sărbătorilor anului, există două perioade când cerurile se deschid şi orice om
poate parcurge într-o clipă, distanţa care ne separă de ierarhiile spirituale. Aceste 12 nopţi
magice încep imediat după momentele de solstiţiu, din vară - 21 iunie şi din iarnă – 21
decembrie.
Luni 22decembrie 2015 la ora 05.50 Soarele va intra în Capricorn şi acest moment
marchează sostiţiul de iarnă. Începând din noaptea de 22/23 decembrie se derulează cele
12 nopţi magice, în care cele 12 ierarhii spirituale de nivel 3 - Arhaii, ne dăruiesc privilegiul
unei ”audienţe” directe. Arhaii sunt ierarhia spirituală a căror manifestare fizică este
reprezentată de cele 12 zodii sau constelaţii care formează zodiacul. Cei 12 Arhai sunt
identificaţi sub forma fizică a celor 12 constelaţii: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, etc…
În fiecare din cele 12 nopţi magice, una din cele 12 zodii ne acordă o întâlnire directă,
în care putem aprofunda specificul zodiei respective, putem dezvolta şi amplifica percepţia
noastră asupra calităţii zodiei respective sau putem vindeca defectul pe care ni-l
evidenţiază zodia.
Dacă vreţi să amplificaţi doza calităţii zodiei respective, inainte de a adormi, meditaţi
un minut sau două la specificul zodiei şi rugaţi Arhaiul respectiv să vă dea mai mult din
esenţa zodiei respective să vă regleze percepţia în aşa fel încât să ajungeţi la trăirea
corectă, justă, a zodiei respective.
Ordinea în care se succed nopţile şi în care ne putem întâlni cu zodiile este
următoarea:
Prima noapte, cea din ziua în care Soarele intră în Capricorn, adica noaptea de luni 22 -
spre marţi 23 decembrie este noaptea Peştilor. Urmează noaptea de marţi 23- spre
miercuri 24 decembrie- noaptea Vărsătorului. Şi tot aşa parcurgându-se în fiecare noapte
în sens invers fiecare zodie până la Taur şi Berbec. Ultima noapte este cea a Berbecului.