Date personale

Născut 27 noiembrie 1867

Botoșani, România
Decedat 9 martie 1944, (77 de ani)
București, România
Naționalitate română
Cetățenie România
Ocupație biolog
ihtiologist
zoolog
Activitate
Domeniu naturalist, biolog darwinist,
zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și
profesor universitar
Cunoscut Întemeietor al școlii românești de
pentru hidrobiologie și ihtiologie
Creator al Institutului
Biooceanografic
din Constanța (1932)
Director al Muzeului Național de
Istorie Naturală (1892 - 1944)
Societăți membru al Academiei Române
În data de 7 decembrie 1867, la Botoşani, pe plaiurile de poveste din
nordul Moldovei, se naşte Grigore Antipa. Tatăl său, avocatul Vasile
Antipa, se stinge pe când Grigore avea numai doi ani, iar mama sa,
Zoe Antipa, moare de febră tifoidă cinci ani mai târziu. Au rămas în
urmă doi copii orfani: Grigore (7 ani) şi fratele său după mamă, Nicolae
Leon (12 ani). Cei doi băieţi rămân în grija lui „moş Panaite” (Panaite
Şendrea), fratele mamei lor.

În perioada 1874-1878, Grigore Antipa urmează primii ani de şcoală la

Botoşani și este înscris de unchiul său la Pensionul Mărgineanu,
cunoscut drept „Institutul de Educaţie”. Pensionul cu patru clase
primare a fost şcoala urmată atât de micuţul Grigore, cât şi de fratele
său, Nicolae Leon, de la care aflăm că în școala lui Mărgineanu predau
cei mai buni profesori şi institutori din oraş. Tot Nicolae Leon ne
introduce în atmosfera orașului din anii 1870: „În Botoșani era grădina
lui Vârvan, o grădină mare cu flori și fructe multe, în care cânta
muzica militară de două ori pe săptămână. Astăzi a devenit grădina
publică a orașului. Casele părintești erau vecine cu această grădină,
despărțite de ea numai prin casele lui Vasile Arapu – singurul dintre
boeri pe care l-am apucat îmbrăcat cu antereu și brâu ca lăutarii”.

Din toamna anului 1878, Grigore Antipa a fost înscris la Institutul

Academic din Iaşi, cunoscut şi sub denumirea de Institutele Unite.
Urmează cursurile acestei şcoli până în 1885. Această instituţie de
învăţământ a fost constituită ca școală particulară în Iaşi şi a avut în
epocă locul ei de glorie datorat înaltului profesionalism al dascălilor,
remarcabile personalităţi ale vieţii culturale româneşti. Antipa îi evocă
mulţi ani mai târziu: „[…] am avut norocul să fiu elevul a patru
învăţaţi dascăli care au trezit în mine interesul viu pentru ştiinţele ce
ni le predau şi au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării mele
ulterioare. Acestor neuitaţi dascăli ai mei din liceu le datorez foarte
mult pentru începuturile mele intelectuale, şi nu mică mi-a fost
bucuria când, după 22 de ani, unii dintre ei m-au ales coleg al lor la
Academia Română”.

Din 1885, încurajat de fratele său, marele parazitolog Nicolae Leon,

tânărul Antipa îşi începe şi el studiile la Jena, în Germania, acolo unde
întâlneşte, după propriile mărturisiri, o viaţă cu totul nouă, altă ţară şi
alţi oameni, alte obiceiuri şi altă disciplină, dar mai cu seamă altă
stare generală culturală, bazată pe vechi tradiţii de muncă. În perioada
în care cei doi fraţi studiau la Jena, Secţia de Ştiinţe a Universităţii era
dominată de personalitatea profesorului Ernst Haeckel, iar Institutul
coordonat de acesta, supranumit şi „fortăreaţa darwiniană”, era o
„Mecca” a biologiei, pe unde treceau toţi marii zoologi ai vremii. La 6
martie 1891, Grigore Antipa își susține doctoratul la Universitatea din
Jena sub îndrumarea marelui Ernst Haeckel, bucurându-se de
aprecierea profesorului, dar şi a asistentului acestuia, Willy
Kükenthal. Antipa a luat parte la excursiile științifice ce aveau loc, cum
este cea din Insula Helgoland, în acest stagiu dobândind primele
cunoștințe de oceanografie și o mare pasiune pentru fauna marină.

Tema de doctorat, reprezentată de studiul sistematic, anatomic şi

histologic al meduzelor fixate, a fost sugerată lui Antipa de către
Kükenthal, cel care i-a şi oferit materialul necesar (provenit din
expediţiile în Insulele Spitzbergen şi Frantz Josef). Cele trei specii de
meduze nou descrise poartă numele mentorilor lui Antipa: Walter,
Kükenthal şi Haeckel. Grigore Antipa s-a dovedit unul dintre cei mai
străluciţi studenţi, promovând examenul de doctorantură cu
menţiunea summa cum laude, la 6 martie 1891. Profesorul Haeckel nu
a acordat această distincție decât de trei ori în cariera sa, lui A.
Walther, Hans Driesch şi lui Antipa. Iar relaţia dintre Haeckel şi
Antipa s-a transformat într-o frumoasă prietenie, după cum reiese din
lunga lor corespondenţă.

După finalizarea doctoratului, Grigore Antipa îşi îndreaptă paşii spre

Staţiunea Zoologică din Napoli, considerată pe atunci „loc sfânt de
pelerinaj al fiecărui biolog”. Acesta este locul în care şi-a consolidat
pasiunea pentru studiul mării, abordând o temă de cercetare din
lumea peştilor: studiul asupra evoluţiei timusului la peşti. La Napoli l-
a cunoscut pe Anton Dohrn, fondatorul şi primul director al Staţiunii
Zoologice. Ani mai târziu, într-o cuvântare susţinută la Academia
Română, Antipa îl numeşte pe Dohrn cel mai mare îndrumător al său,
ale cărui sfaturi părinteşti i-au determinat stabilirea viitoarei sale
cariere în domeniul ihtiologiei şi pescuitului. Tot Antipa povesteşte că
la Napoli nu şi-a cunoscut numai mentorul, ci şi unul dintre cei mai
dragi prieteni, în familia căruia a fost primit întotdeauna cu multă
căldură.

Antipa și Regele Carol I

Întors în țară cu o idee clară asupra viitoarei sale cariere, în octombrie
1892, Dr. Grigore Antipa solicită şi obţine o întrevedere cu Regele
Carol I, pentru a-i prezenta suveranului un memoriu dedicat
introducerii pisciculturii raţionale în apele României. Cucerit de
tânărul biolog cu minte de economist şi diplomat înnăscut, suveranul
îl reţine la dejun pentru a-l recomanda miniştrilor săi. Astfel începe o
colaborare pe care însuşi Grigore Antipa a considerat-o „drept cel mai
mare noroc pe care l-am avut în viaţă, faptul că mi-a fost îngăduit timp
de 22 de ani să mă pot apropia şi să ascult din gura sa proprie,
învăţămintele şi sfaturile sale părinteşti... până la sfârşitul vieţii sale,
Regele a urmărit apoi de aproape toate lucrările mele, atât la Pescării
şi la Muzeu, cât şi în toate direcţiile în care a trebuit să îmi desfăşor o
activitate, şi în tot timpul m-a încurajat, sfătuit şi apărat!” Regina
Maria aminteşte în Memoriile sale de momentele plăcute petrecute
alături de Antipa şi de prietenia acestuia cu Regele Ferdinand: „Cel
mai scump tovarăş al nostru în aceste excursii pe Dunăre era doctorul
Antipa.. şi o plimbare pe Dunăre fără el pierdea jumătate din farmecul
ei... Doctorul Antipa a fost prietenul soţului meu în tot timpul vieţii
lui”.
În 1893, începând cu luna aprilie, Grigore Antipa a petrecut 118 zile la
bordul crucişătorului „Elisabeta” aflat sub comanda lui Ilie Irimescu şi
a secundului său, Paul Popovăţ, în cursul primei expediții românești în
jurul Mării Negre. Printre membrii echipajului se regăseau un
hidrofizician, un hidrochimist şi un astronom. Jurnalul de bord al
crucişătorului menţionează un număr de 47 de dragaje efectuate de
Antipa în timpul expediţiei. Pe lângă colectarea de material biologic,
Antipa a vizitat şi prima staţiune de cercetare a Mării Negre aparținând
Rusiei, înfiinţată în 1872 la Sevastopol şi care era condusă de
prietenul său, Alexandr Ostrumov, renumit cercetător al faunei
pontice. De asemenea, scrisorile adresate de Antipa prietenului şi
profesorului său Anton Dohrn, de la Staţiunea Zoologică din Napoli, ne
introduc în atmosfera expediţiei.

În 1899, Grigore Antipa se logodește cu Alina Petrescu, fiica

generalului medic Zaharia Petrescu. Fire romantică, cu simţ artistic,
cu o educaţie riguroasă efectuată într-un pension parizian, Alina îi va
deveni marelui savant consilier personal şi cel mai priceput
colaborator (după cum o numea însuşi Grigore Antipa) mai bine de 45
de ani. Destinul acestora s-a împletit cu cel al Muzeului de Istorie
Naturală, cei doi soţi locuind în chiar sediul instituţiei. Viitorul
strălucit care se întrevedea pentru tinerii soţi a fost de multe ori
umbrit de lungile perioade de recuperare ale Alinei Antipa în diferite
staţiuni europene, dar şi de numeroasele deplasări pe care Antipa era
nevoit să le îndeplinească ca urmare a funcţiilor ocupate. Astăzi,
corespondenţa celor doi, păstrată în arhiva muzeului, relevă candoarea
unei mari iubiri şi grija nesfârşită pe care şi-o purtau permanent.

Reorganizarea Pescăriilor Statului

Numit de Regii Carol I şi Carol al II-lea director al Pescăriilor Statului
(1893-1914, 1929-1944), Grigore Antipa va duce o muncă neobosită
pentru protejarea drepturilor României după încheierea Primului
Război Mondial. Votarea în Cameră (Adunarea Deputaților) a „Legii
pescuitului cu regulamentul de punere în aplicare şi expunerea de
motive” – scrisă de însuşi G. Antipa (1896) – va fi urmată de înfiinţarea
Direcţiei Generale a Pescăriilor.

În vederea reglementării pescuitului în Dunăre, Marea Neagră, Prut şi

în râurile de frontieră, Antipa elaborează proiecte de convenţii
internaţionale. S-a ocupat de lucrări hidrotehnice, îndiguiri, de
săparea canalelor din Delta Dunării la începutul secolului al XX-lea. În
urma acestor lucrări, producţia de peşte a crescut de zece ori,
ajungând „hrana săracului”, iar icrele negre se vindeau până în S.U.A.,
fiind apreciate pretutindeni. Operele sale, Clupeidele Mării Negre
(1908), Fauna ichtiologică a României (1909), Pescăria şi pescuitul în
România (1916), reprezintă şi astăzi puncte de reper pentru specialişti
în ihtiologie şi exploatarea peştelui.

Muzeul și Academia
Pe 24 mai 1908, la ora 11:00, are loc inaugurarea noii clădiri a
Muzeului de Zoologie, în prezența Regelui Carol I, a Prințului
Moștenitor Ferdinand și a Prințesei Maria. La festivitate au mai
participat: prim-ministrul Dimitrie Sturdza, miniștrii I. Brătianu, S.
Haret, D. Carp, președintele Academiei Române – Anghel Saligny,
decanul Facultății de Științe – Ermil Pangrati, precum și numeroși
profesori universitari și alte oficialități ale epocii. Imaginile din arhiva
muzeului surprind sosirea Regelui Carol I și semnăturile Familiei
Regale în Cartea de Onoare.

Pe 14 mai 1910, președintele Academiei Române, Anghel Saligny,

prezida ședința de alegere a lui Grigore Antipa ca membru activ al
Academiei. La 25 mai 1912 are loc la Academia Română ședinţa
solemnă, în prezenţa Regelui Carol I şi a Prinţului Moştenitor
Ferdinand, în care Grigore Antipa rostea discursul de recepţie,
intitulat „Cercetări hidrobiologice în România şi importanţa lor
ştiinţifică şi economică”. Profesorul Ludovic Mrazec, cel care l-a propus
pe Antipa pentru a fi ales în Academia Română, sublinia că intrarea
lui Antipa în Academie era rezultatul unei munci neobosite,
desfăşurată timp de 18 ani şi închinată ştiinţei. Consecvent credinţei
sale că „un loc în Academie nu reprezintă numai recompense pentru
meritele trecutului, ci, mai ales, un vast câmp de activitate legat de o
mare responsabilitate morală, căreia trebuie să îi consacri o bună
parte din muncă”, Grigore Antipa a fost ales vreme de 20 de ani
consecutiv secretar al Secţiei Ştiinţifice (1919-1938), apoi preşedinte al
acesteia (1938-1941).

La data de 23 mai 1933, Muzeul a avut parte de o triplă aniversare: 25

de ani de la inaugurarea acestuia în clădirea de la Șosea, 40 de ani de
la numirea lui Grigore Antipa în funcția de director și 100 de ani de la
întemeierea primului Muzeu de Istorie Naturală și Antichități, prilej cu
care Regele Carol al II-lea avea să menționeze, printre altele, în
discursul său: „Vă aduc astăzi, la această sărbătorire, mulțumirile
mele cele mai calde – mulțumiri la care sunt convins că se unește
întreaga suflare culturală a României și, spre a vă da un semn vădit al
acestei mulțumiri, am hotărât că de astăzi înainte acest muzeu va
purta numele «Dr. Grigore Antipa»”.

Muzeul, panteonul lui Antipa

Activitatea lui Grigore Antipa, fie în calitate de inspector general al
Pescăriilor, fie în calitate de consilier regal sau director al Muzeului de
Istorie Naturală, a fost recunoscută prin cele 20 de medalii, ordine
regale și distincţii primite din partea celor mai importante foruri
internaţionale (universităţi, muzee sau companii piscicole). Antipa s-a
bucurat de o apreciere deosebită, fiind decorat cu Ordinul Steaua
României (în grad de Ofițer și Comandor) și cu Ordinul Coroana
României (în grad de Comandor, Mare Ofițer, Mare Cruce), în timpul
domniei regilor Carol I și Carol al II-lea. Pentru merite culturale şi
pentru ştiinţă a fost decorat atât de Regele Ferdinand I, cât şi de M.S.
Regele Mihai I al României. Alte distincţii în ordine prestigioase i-au
fost acordate de Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, de Regele Leopold al
II-lea al Belgiei, de Regele Vittorio Emanuele al III-lea al Italiei şi chiar
de Împăratul Franz-Joseph al Austriei. Pentru organizarea Muzeului
de Istorie Naturală, unul dintre cele mai sistematice muzee din lume,
primeşte medalia „Isidor Geoffroy de Saint Hilaire” într-o ceremonie
solemnă la Paris, în prezenţa preşedintelui Franţei, Paul Doumer, în
1932.

Pe tot parcursul vieţii, Grigore Antipa a ţinut discursuri în Parlament,

conferinţe şi discursuri la radio, referitoare la importanţa cercetărilor
științifice în progresul economic al ţării. Grigore Antipa contribuie la
înfiinţarea Institutului Geologic, împreună cu prietenul său, Ludovic
Mrazec (1906). Pentru cercetări de biologie marină şi de piscicultură a
fondat instituţii precum: „Staţiunea de Cercetări piscicole din Delta
Dunării” (1924), Tulcea – astăzi „Institutul Naţional de Cercetare
Dezvoltare „Delta Dunării”, Institutul Biooceanografic (1932),
Constanţa – astăzi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină
„Grigore Antipa”. În 1937 fondează „Crescătoria sistematică de crapi
Nucet” şi mai puţin cunoscuta „Staţiune de cercetări piscicole de la
Cavarna” (desfiinţată). În plus, a făcut parte din grupul fondatorilor
Institutului de Cercetări Agronomice şi a contribuit semnificativ la
înfiinţarea Spitalului Elias.

La 9 martie 1944, Grigore Antipa, grav bolnav de inimă, moare în

urma unui atac de cord. După ce și-a luat rămas bun de la soțul ei,
depus pe catafalc în holul Muzeului, Alina Antipa a decis ca nu mai
poate continua să trăiască fără cel ce i-a fost sprijin și confident vreme
de 44 de ani şi şi-a pus capăt zilelor. În data de 12 martie a avut loc o
ceremonie funebră oficiată în holul Muzeului la care au participat
familia, prietenii și oficialități ale vremii. Urnele cu cenușa soților
Antipa au fost depuse în muzeu, în holul principal. În felul acesta,
marele savant „nu s-a despărțit de opera sa cea mai dragă nici după
moarte, Muzeul devenindu-i propriul său panteon...”.

Grigore Antipa, copilul vitregit de soartă din mahalaua

armenilor, evreilor şi românilor de la Botoşani, a fost
naturalist, biolog, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog,
bioeconomist, profesor universitar de talie mondială. Iar
pentru ştiinţa românească a fost un adevărat pionier.

Grigore Antipa este considerat unul dintre fondatorii a

diferite ramuri ştiinţifice în România. Este considerat a fi
primul ecolog, primul bioeconomist şi probabil este cel mai
cunoscut ca fondator al Muzeului de Ştiinţe Naturale de la
Bucureşti, căruia i-a dat şi numele.
 Pe 7 decembrie 1867 se năştea la Botoşani Grigore Antipa, în odaia
din dreapta a unei case frumoase a tatălui său, de pe strada Sofian,
aşa cum se numea la acea vreme.
 Grigore Antipa a fost forţat să se maturizeze rapid. La numai 2 ani,
rămâne orfan de tată. Vasile Antipa moare brusc la 43 de ani. După
pierderea tatălui, Grigore şi fratele său Nicolae Leon rămân orfani şi de
mamă. Zoiţa Nicolau se stinge la 5 ani de la moartea soţului, lăsând
doi copii mici în grija rudelor.
 În perioada 1874-1878, Grigore Antipa urmează primii ani de şcoală
la Botoşani și este înscris de unchiul său la Pensionul Mărgineanu,
cunoscut drept „Institutul de Educaţie”.
 Din anul 1878, adică de la vârsta de 12 ani, micul Grigore Antipa este
trimis pe urmele fratelui său, la Institutul Academic din Iaşi. La şcoala
ieşeană, adolescentul Antipa şi-a descoperit pasiunea pentru ştiinţele
naturii.
 Urmează cursurile acestei şcoli până în 1885
 Din 1885, încurajat de fratele său, marele parazitolog Nicolae Leon,
tânărul Antipa îşi începe şi el studiile la Jena, în Germania, acolo
unde întâlneşte, după propriile mărturisiri, o viaţă cu totul nouă
 La 6 martie 1891, Grigore Antipa își susține doctoratul la
Universitatea din Jena sub îndrumarea marelui Ernst Haeckel
 După finalizarea doctoratului, Grigore Antipa îşi îndreaptă paşii spre
Staţiunea Zoologică din Napoli, considerată pe atunci „loc sfânt de
pelerinaj al fiecărui biolog”.
 În 1893, începând cu luna aprilie, Grigore Antipa a petrecut 118 zile
la bordul crucişătorului „Elisabeta” aflat sub comanda lui Ilie Irimescu
şi a secundului său, Paul Popovăţ, în cursul primei expediții românești
în jurul Mării Negre
 În 1899, Grigore Antipa se logodește cu Alina Petrescu, fiica
generalului medic Zaharia Petrescu.
 Pe 24 mai 1908, are loc inaugurarea noii clădiri a Muzeului de
Zoologie, în prezența Regelui Carol I, a Prințului Moștenitor Ferdinand
și a Prințesei Maria.
 Pe 14 mai 1910, președintele Academiei Române, Anghel Saligny,
prezida ședința de alegere a lui Grigore Antipa ca membru activ al
Academiei.
 La 9 martie 1944, Grigore Antipa, grav bolnav de inimă, moare în
urma unui atac de cord. După ce și-a luat rămas bun de la soțul ei,
depus pe catafalc în holul Muzeului, Alina Antipa a decis ca nu mai
poate continua să trăiască fără cel ce i-a fost sprijin și confident
vreme de 44 de ani şi şi-a pus capăt zilelor. În data de 12 martie a
avut loc o ceremonie funebră oficiată în holul Muzeului la care au
participat familia, prietenii și oficialități ale vremii. Urnele cu cenușa
soților Antipa au fost depuse în muzeu, în holul principal. În felul
acesta, marele savant „nu s-a despărțit de opera sa cea mai dragă
nici după moarte, Muzeul devenindu-i propriul său panteon...”.
Lucrările lui Grigore Antipa

 Despre necesitatea introducerii unei pisciculturi sistematice în

apele României (1892)
 Studii asupra pescariilor din România (1895)
 Proiect de lege a pescuitului (1896)
 Die Fischerei-Verlaltnisse Rumaniens (1899)
 Fauna ihtiologică a României (1909)
 Pescăriile și regiunea inundabilă a Dunării în cadrul economiei
naționale și mondiale (1932)
 Iconographie des Sturions et Clupeides de la Mer Noire (1934)
 Marea Neagră și ihtiologia ei (1941)