Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
a. Cădirea mare se face în toată biserica. Acest fel de cădire se face la Vecernie, când se
cântă stihirile de la „Doamne strigat-am...” şi la începutul slujbei Litiei, precum şi la Utrenie,
când se citesc psalmii 19 şi 20, la Binecuvântările Învierii şi la Mărimurile Polieleului, precum şi
la cântarea a 9-a a Canonului, când se cântă imnul „Ceea ce eşti mai cinstită...”
b. Cădirea mică se face ca şi cădirea mare, fără a se cădi însă şi în pronaos. Cădirea mică
se face la Vohodul Vecerniei, precum şi la Sfânta Liturghie, la citirea Apostolului şi la Heruvic.
Căditul sau tămâierea este cea mai de seamă dintre actele cultului public sau comunitar.
Folosirea tămâiei are o trediţie foarte veche. Ea se află în practica religioasă a popoarelor păgâne,
precum şi la iudei. Cădelniţa, menită să răspândească bună miresmă, îi închipuie pe creştini,
după cum zice Sfântul Ambrozie: „tot aşa şi voi (creştinii) sunteţi bună mireasmă a lui Hristos”.
După unii liturgişti, cădirea închipuie darurile Sfântului Duh revărsate în toată lumea.
Cădirea de la Vohodul Vecerniei este simbol al rugăciunii noastre care se aduce spre
slava şi cinstirea lui Hristos, a cărui venire în lume o înfăţişează Vohodul şi a cărui viaţă şi
lucrare răscumpărătoare a constituit o jertfă bine plăcută lui Dumnezeu. Cădirea care se face la
ecfonisul „Mai ales pe Preasfânta” se face atât spre cinstirea Sfintelor Daruri, prima oară după
sfinţirea şi prefacerea lor, cât şi spre cinstirea Maicii Domnului, care se pomeneşte acum