Scrisoarea III

La un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort

Un bătrîn atît de simplu, după vorbă, după port.
— Tu ești Mircea?
— Da-mpărate!
— Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
— Orice gînd ai, împărate, și oricum vei fi sosit,
Cît suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit!
Despre parte închinării însă, doamne, să ne ierți;
Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn și nouă de mila măriei tale…
De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris și pentru noi,
Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război.

Glossa
Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș
Ce e val, ca valul trece.

Epigonii
"Moartea succede vieții, viața succede la moarte",
Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte;
Oamenii din toate cele fac icoane și simbol;
Numesc sânt, frumos și bine ce nimic nu însemnează,
Împărțesc a lor gândire pe sisteme numeroase
Și pun haine de imagini pe cadavrul trist și gol.

La steaua
La steaua care-a răsărit Icoana stelei ce-a murit
E-o cale-atât de lungă, Încet pe cer se suie:
Că mii de ani i-au trebuit Era pe când nu s-a zărit,
Luminii să ne-ajungă. Azi o vedem, şi nu e.

Poate de mult s-a stins în drum Tot astfel când al nostru dor
În depărtări albastre, Pieri în noapte-adâncă,
Iar raza ei abia acum Lumina stinsului amor
Luci vederii noastre, Ne urmăreşte încă.