Mara (Ioan Slavici)

Cronotopul
Acțiunea romanului Mara se petrece în regiunea subcarpatică apuseană, la granița Crișanei cu Banatul
(localitățile Radna, Lipova și Arad de pe valea Mureșului), în perioada absolutismului austriac de după
Revoluția de la 1848, adică în perioada 1850-1860.
Specificul vorbirii personajelor
Slavici folosește în narațiune dialogul și monologul interior, înserate spontan în țesătura epică a
romanului. Deseori replicile au valoare aforistică, ilustrând precepte morale: "E mare stăpân rușinea, și
om să fii ca să nu i te pleci dacă o cunoști".
Tradiționalismul lui Slavici se distinge prin reproducerea întocmai a vocabularului țărănesc : limbajul este
ințesat cu regionalisme, presărat cu expresii ca "vorba e", "abunăoară", și alte construcții căutate înadins
pentru a reda fidel atmosfera vremii.
Coloritul local
Preocuparea autorului pentru viața familială, vădită chiar de la incipitul romanului. De asemenea,
folosirea regionalismelor oferă o autenticitate romanului: ”Mara-și scoate șatra” (baracă improvizată în
care sunt expuse mărfurile în târg). Târgurile imperiale ale acelei epoci aveau un aspect multinațional și
poliglot, imitând compoziția eterogenă a imperiului. Acolo conviețuiau pașnic persoane aparținând unor
etnii diferite (români, germani, maghiari, sârbi), vorbitori de limbi diferite, însă membrii fiecărei etnii
doreau să-și conserve individualitatea națională.
Statutul social al personajului
Mara este "prima femeie capitalistă din literatura noastră" (N. Manolescu - "Arca lui Noe"), deoarece își
câștigă existența din negustorie "vinde ce poate si cumpără ce găsește". Mara întrunește tipologia
țăranului muncitor dar avar într-o oarecare măsură, lipsită de studii, preocupată de viitorul copiilor ei.
Maniera individuală de comunicare a personajului
Mara folosește cuvinte care aparțin limbii vorbite sau limbii populare, asta se datorează cadrului specific
sătesc în care are loc acțiunea ”I-ai și adă banii”. În același timp, ea nu pare o femeie lipsită de cultură ci
mai degrabă o femeie devotată familiei și cu frică de Dumnezeu.
Vocea autorului și vocea personajului creat
În spirit tradiţionalist, naratorul omniscient şi omniprezent nu poate fi în totalitate obiectiv, părtinirea şi
afectivitatea autoriale faţă de personaje fiind evidente prin stilul indirect liber, prin implicarea propriei
concepţii etice în evoluţia eroilor. Astfel, Slavici ocroteşte hărnicia, iubirea de mamă şi cumpătarea
Marei, dar pedepseşte drastic răutatea şi laşitatea măcelarului Hubăr.
Autorul transmite prin Mara două tipologii de personaje pe care le regăsim în prezent: tipul avarului și
tipul familist. Desigur, mai promovează și valori ca dragostea, toleranța, încrederea, toate astea,
împletindu-se, sunt pilonii unei familii puternice.
 Enigma Otilie (George Călinescu)
Cronotopul
Acțiunea se petrece în București, începutul secolului al XX-lea.
Specificul vorbirii personajelor
Limbajul este uniformizat. Se utilizează aceleași mijloace lingvistice, indiferent de situația socială sau de
cultura lor. Cu toate acestea, Aglae pronunță învechit unele cuvinte, marcă a inculturii și a snobismului
(”Otilia e falșă”).
Amestecul de stiluri (juridic și colocvial) în discursul casnic al lui Stănică Rațiu are efect comic. În mare
parte, se folosește limbajul perioadei în care este scrisă, menționată mai sus. "Otilia găsea că acesta e
sportul cel mai chic"(neologism!) are funcţia de a caracteriza (defavorabil) şi de a scoate în evidenţă
particularitățile burgheziei de la începutul secolului al XX-lea.
Coloritul local
Coloritul local este conferit de replicile personajelor, din care poate fi observat modul aristocrat de
gândire și preocuparea pentru problemele sociale (ex: "Superficialitatea e o boală naţională, de aceea nu
progresăm."). De asemenea, descrierea cadrului în care se desfășoară evenimentele și anume, perioada în
care Bucureștiul era numit “Micul Paris”.
Statutul social al personajelor
Felix Sima: Este înfățișat drept o persoană inteligentă cu aspirații mari: ”Voia să ajungă doctor mare cu o
cultură generală excepțională”. Student la medicină, în București. Este o fire libertină și un om disciplinat.
Băiatul se bucura de un statut social privilegiat. Tocmai moștenise “o casă cam veche, dar solidă și
rentabilă” și un “oarecare deposit în bani”.
Otilia Mărculescu: Statutul moral, social și psihologic este marcat de faptul că, încă de la o vârstă fragedă,
rămâne orfană. Obișnuită cu luxul și răsfățul când mama ei trăia, odată ajunsă sub tutela tatălui său vitreg,
Costache Giurgiuveana, copila începe să învață ce înseamnă singurătatea și răutatea celor din jur. „o fata
deșteaptă” cu spirit practic descrisă de Stanica Rațiu.
Maniera individuală de comunicare a personajului
În romanul "Enigma Otiliei" sunt utilizate aceleași unități lingvistice pentru toate tagmele sociale. Fiind
perioada în care Bucureștiul era comparat cu Paris, se folosesc anumite unități lexicale aparținând limbii
franceze: ”Glasul acestuia pieri de emoţie, şi inima-i zvâcni cu violenţă în piept. Încercă să-şi adune
puterile, când o voce cristalină se auzi de sus: — Dar, papa, e Felix!”.
Vocea autorului și vocea personajelor create
Autorul, prin intermediul personajelor, propune reflecții asupra iubirii, literaturii, politicii, precizând
atmosfera locală și timpul istoric. Autorul tinde să păstreze atmosfera istorică prin intermediul expunerii
societății românești a secolului XX. Autorul trasmite prin Otilia grația, farmecul feminin specific vremii
iar prin Felix tipul tânărului preocupat de viitorul său profesional și de asemenea, căutător al fericirii
sentimentale.
 Povara bunătății noastre (Ion Druță)
Cronotopul
Romanul urmărește destinul comunității rurale din satul basarabean Ciutura din Câmpia Sorocii în anii de
dinainte de Primul Război Mondial și până în 1945 (prima carte), apoi în primii ani ai regimului sovietic
instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial (cea de-a doua carte).
Specificul limbii vorbite
Limbaj extras din Cadrul Uniunii Sovietice (ex: pilotka, ghimnastiorka, postavka). Scriitorul împrumută
multe cuvinte din limba vorbită pentru a reda cu exactitate cadrul întâmplărilor sătești.(amu, mamunica,
hrinca) Expresii caracteristice vieții sătești: "fă-te cu o ureche incoa".
Coloritul local
Coloritul este conferit atât de descrierea cadrului sătesc, utilizarea cuvintelor rusești și specifice limbii
vorbite (menționate anterior). În romanul "Povara bunătății noastre" personajele sunt păstrătorii focului
din vatră, cu valori strâns legate de plaiurile natale, deși, așa cum am menționat în criteriile de mai sus,
personajele folosesc rusisme pentru a explica atmosfera vremii.
Statutul social al personajelor

 Onache Cărăbuș - un țăran guraliv și hâtru, dar sărac

 Tincuța - soția lui Onache, o femeie harnică și plină de voie bună
 Mircea Moraru - fiul lui Nicolai Moraru, soțul Nuței, sergent în Armata Sovietică
 Haralampie zis „Buliharul” - fost frate de cruce cu Onache, țăran bogat, tagma țărănimii.
Maniera individuală de comunicare a personajului
Nu era el chiar foarte inteligent, deoarece era un țăran ce nu prea bine știa carte. Vorbea țărănește așa cum
se vorbea atunci. Nu avea un nivel înalt de cultură și de cunoștințe, cu toate că știa foarte multe istorii
intereresante, captivante. „Ciutura a avut de furcă mulți ani la rând. De mic copil le turna cu nemiluita, și
nu era niciun chip să-i astupi gura. Deseori le potrivea atât de bine, încât vorbele lui aduceau a zicală, dar
nu erau zicale pe care le știa satul, erau dintre cele de care nu se mai auzise încă”.
Vocea autorului și vocea personajului creat
Vocea autorului este evidențiată de către personajul creat. Onache Cărăbuș reprezintă ființele scumpe
autorului - tipuri de moldoveni, care au adunat în toată suflarea lor ceea ce e mai de preț pe acest meleag:
demnitatea și cutezanța, candoarea și gingășia, dorul și speranța, bunăvoința și voia bună. Aceste “poveri”
urmeaza să fie păstrate, apărate și transmise generațiilor viitoare.