SCENETĂ

Ziua Unirii Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza
Mica Unire- 24 Ianuarie 1859

INDICAȚII, ROLURI:
 personalități politice;
 prezentatori/prezentatoare
 se aliniază în ordinea de mai jos și când le vine rândul fac un pas în față;
 la alegere, rolul poate fi citit sau memorat.

PREZENTATOR/PREZENTATOARE : Colegul nostru ne redă ceea ce preotul

basarabean Alexei Mateevici, autorul poeziei „Limba noastră-i o comoară”, actual imn al
Republicii Moldova, spunea răspicat la Chișinău, la primul congres al învăţătorilor
moldoveni din Basarabia și de dincolo de Nistru din 25 – 28 mai 1917:
ALEXEI MATEEVICI: „N-avem două limbi şi două literaturi, ci
numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut! Aceasta să se ştie din capul
locului, ca să nu mai vorbim degeaba! Noi trebuie să ajungem
numaidecât la limba românească. Lucrul drept poate înflori numai dacă
se întemeiază pe idei drepte. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci
altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români,
strănepoţi de-ai romanilor. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi
tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă“.

PREZENTATOR/PREZENTATOARE: Arădeanul Vasile Goldiş a scris

Rezoluţia Marii Adunări Naţionale, tot el a avut ideea Adunării Naţionale de la Alba Iulia
şi tot el a citit acolo acest cel mai important act al Unirii. În 14 decembrie 1918 Vasile
Goldiş a prezentat Regelui Ferdinand actul Unirii Transilvaniei cu România. A fost
aşteptat în Gara de Nord de Rege şi Guvern. Colegul nostru vă va prezenta două fraze din
declaraţie și din mesajul lui Vasile Goldiş către rege:
VASILE GOLDIŞ: ,,Naţiunile trebuiesc liberate. Între aceste naţiuni
se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul
naţiunii române de a fi liberă îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc
acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă
în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea
acestei naţiuni înseamnă unirea cu Ţara-Românească. După drept şi
dreptate Românii din Ungaria şi Transilvania dimpreună cu toate teritoriile
locuite de dânşii trebuie să fie uniţi cu Regatul Român.” (Urale)
(întorcându-se spre rege) ,,Majestate, Românii din Transilvania, Banat şi Ţara
Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor legali la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie
1918, au decretat unirea lor şi a acestor teritorii cu Regatul Român. Prin această unire,

1
după aceea a Basarabiei, apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului
românesc: Unirea într-un singur Stat a Tuturor Românilor.”

PREZENTATOR/PREZENTATOARE: Colegul nostru va prezenta o frază din

răspunsul Regelui Ferdinad către Vasile Goldiş:
REGELE FERDINAND: ,,Ne-aţi adus nu numai dorul împlinit al
câtorva milioane de suflete, ne-aţi adus inimile lor şi în primirea plină
de dragoste frăţească ce aţi găsit-o la noi, aţi putut simţi pulsul ţării
mume, ce bate în acelaşi ritm cu al vostru. După Basarabia şi Bucovina,
mai lipsea o piatră dintre cele mai scumpe: Ardealul, cu ţinuturile din
Ungaria locuite de români. Azi ne-aţi adus şi această ultimă piatră a
clădirii, care încoronează marea operă de unire. Putem privi cu
încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice.”

PREZENTATOR/PREZENTATOARE NR. 17: Colegul vă va prezenta ce i-a

declarat Primul-Ministru Ion I.C.Brătianu lui Vasile Goldiş cu acea ocazie:

I.I.C.BRĂTIANU: ,,Vă aşteptăm de o mie de ani şi aţi venit ca să nu ne mai

despărţim niciodată. Sunt în viaţa unui neam clipe de fericire atât de mari încât ele
răscumpără veacuri întregi de suferinţă. Fraţilor, fiţi bineneviţi, vă facem această onoare
atât noi cât şi toţi românii de pretutindeni. Această Unire o strigă toţi morţii noştri şi cei
din câmpiile Turdei şi cei din Apuseni, dar şi cei din Carpaţi şi de la Siret”

PREZENTATOR/PREZENTATOARE : Vasile Stroescu a fost boier

basarabean, specialist în drept, cel mai mare filantrop român. În 1899 rușii îi resping
oferta sa de a ceda toată averea pentru şcoli şi biserici în limba română în Basarabia.
După 1902, trecând în România, a donat milioane şi milioane de ruble şi apoi milioane și
milioane de lei pentru școli în Suceava, Botoşani, Dorohoi şi Neamţ și pentru Catedrala
Mântuirii Neamului din București. După 1906 a donat multe milioane de coroane sau
florini pentru şcoli, biserici, spitale, burse, biblioteci și pentru ţărani nevoiaşi din Ardeal,
Banat, Crișana și Maramureș. A finanţat şi primul ziar de luptă naţională de la Chişinău,
„Cuvânt Moldovenesc”. Era membru şi al Ligii pentru eliberarea românilor din Timoc şi
Macedonia. Avea o modestie ieșită din comun. Refuza mulțumirile publice și nu accepta
ca numele său să fie dat unor edificii pe care le-a finanțat. Vasile Stroescu, a prezidat
Primul Parlament al Tuturor Românilor întrunit în 20 noiembrie 1919. Colegul nostru
prezintă câteva replici din discursul lui Vasile Stroescu:

2
 VASILE STROESCU: „În viaţa noastră, în lucrările noastre,
trebuie să avem inimă, gânduri şi mâini curate. În incinta acestui lăcaş
(parlament) trebuie să intrăm ca în biserică în faţa sfintei
cuminecături. Toate patimile, gândurile egoiste, urile să le lăsăm la
pragul intrării şi să intrăm cu gândul numai la binele şi propăşirea
neamului românesc şi ţării noastre.”
„Carte şi iar carte! Şcoli şi iară şcoli! Prin ele ne vom ridica sufletul şi
vom fi stăpâni pe cunoştinţe... Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării mele cu mintea cât mi-a
dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea... Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala
mea!.”

Limba noastră de Alexei Mateevici

(Fragment)

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.