Seminar 1.

Estetica – disciplina care se ocupă de frumos

1. Dialog – René Huyghe– Editura Meridiane, Buc, 1971, pag 73-112, 133-170
2. Heinrich Wölfflin– Principii fundamentale de istorie a artei, Meridiane, Buc, 1968, p. 167-191,
capitolul Claritate absolută și lipsa de claritate
3. M. J. Bartoș – Compoziția in pictură – Polirom, 2016, p. 46-52(Scurt istoric al compozitiei in
pictura), p. 135-139
4. Rudolf Arnheim – Forța centrului vizual. Un studiu al compozitiei in artele vizuale, Polirom
2012, p 14-53
5. Will Gompertz – Istoria artei moderne – Polirom, 2014; Cubismul, 117-133; Orfismul 143-155,
Călărețul albastru, Suprarealismul 215-237

Evolutia formelor de vizualitate:

1. Compoziția plastică (scurt istoric)

2. Spațiul plastic
3. Elementele limbajului plastic
4. Tipuri de forme de compoziție plastica (Arnheim, J. Bartoș)

Compoziția plastică:

- Modalitate de expunere, de adunare a unor elemente de limbaj plastic intr-un spațiu

bidimenstional sau tridimensional: pictura, sculptura, arhitectura sunt creații autentice,
reprezentări care stau sub semnul spațiului, dar atunci cand vorbim de compozitie, ne putem
gandi si la muzică,teatru, profesia actoricească, dispuse pe o coordonată temporală =
compoziția plastică
- Aceasta este un ansamblu unitar si echilibrat in care fiecare element al compozitiei depinde
si il presupune si pe celălalt. Cand spunem comp. plas., ne fererim la construcția imaginii
plastice, la sistemul ei structural vizibil (simțul văzului este marea poartă a frumosului), iar
ceea ce nu vedem este sistemul invizibil, background-ul bănuit sau nebănuit
- In cadrul compozitiei, imag este pusa in scena cu ajutorul a 3 coordonate, elemente ale
limbajului plastic: punctul (in orice punct din spațiu se pot intersecta 3 drepte
perpendiculare, reprezentând cele 3 dimensiuni fundamentale: lungimea, lățimea și
inalțimea), linia (măsoară deviația față de un sistem. Dacă centrul este un punct, vom avea o
experiență simetrică) și pata de culoare.

Spațiul plastic

- Este continuumul spațio-temporal determinat de echilibre sau dezechilibre vizuale, tensiuni,

dar și de gramatica culorii.
- De-a lungul timpului, compoziția pl a incercat căutarea unor metode certe ale unor soluții
compoz sigure (redarea frumosului a fost foarte greu de realizat)

Elementele limbajului plastic

Punctul – ”o cantitate abstractă care nu constă din părți”. Rol tensional, pată minusculă rotundă.

Linia – ”mijloc de exprimare al omului”. In geometrie: fig definită printr-o singură dimensiune

- sens plastic: activism, dinamism. Este creată la intersecția dintre 2 suprafețe contrastate

Suprafața plană – suprafață, plan si pată plastică se referă la aceeași figură plastică

1
Forma – se refera la aspectul palpabil, infațișarea lucrurilor si a obiectelor. ”Forma este figura vizibilă
a conținutului”.

Culoarea – ”lumină din lumină”

- totalitatea radiațiilor luminii albe emise de soare

Valoarea plastică – alături de linie, cel mai important element al limbajului plastic

Forme și tipuri compoziționale

- Inchisa vs deschisă. Ex: pătrat (compozitie inchisa) vs tondou (reprezentare a cercului.

Reciclarea cercului este foarte puternică).
- Un pătrat alungit pe orizontală reprezintă o compoziție deschisă de tipul frizei (Sandro
Botticelli - Primavara)

Statică vs dinamică:

- Ascendent vs descendent
- Centrifug vs centriped
- Concentric vs excentric (tondou)
- Directia sus-jos / dreapta-stg
- Independentă/decorativă – exista cazuri in care imag plastică este dependentă de obiect

Observație: intre formele schemei comp. există foarte multe interferențe și simetrii, foarte rar ele se
găsesc separat. De obicei, o comp deschisă are tendințe dinamice si o gama cromatica variată. O
comp inchisă are tendințe statice structurate pe relația cercului cu pătratul si este concentrică.

Bartoș 125-145

Sandro Botticelli – Primavara:

- comp deschisă, dinamică: atitudinea persj este in miscare

- pers tăiate
- o structură de tipul frizei cu un dreptunghi
- de la dreapta la stanga
- temă mitologică: apare zeul Zefir care creează primul dinamism al scenei

Michelangelo, Sf. Familie

- compoziție deschisă, personajele sun taiate

- dinamică. Axele se intersectează in centru, pântecul fecioarei esste in mijlocul scenei, facand
copilul să pară subordonat
- dezechilibru – privirea ascensională se indreaptă catre partea de sus, iar chipul Mariei este
un triunghi cu varful intors

Botticelli, Madona si rodia:

- comp inchisă, capetele sunt inghesuite

- statică, triunghi cu baza in jos; concentrică
- reprezentare a unului si a multiplului
- pruncul este in mijloc, in mana tine un măr=lumea
- centrul de mare importanță, reprezentat pe mijloc; microtema poate fi obs in actiunea
mainilior si in componenta sa expresivă

2
25. 10.2019. Forme și tipuri compoz in pictură

- criterii de clasificare după Bartoș

- viziunea picturala – plastic sau decorativ (fresca este un gen mixt, la intersectia celor 2)
- inchis sau deschis
- static sau dinamic (curbe si contracurbe, cercul este centrul)
- prin miscarea plastica se indica si incremenirea timpului.
- pictura expresionista a lui Munch
- noi asociem frumosul cu canonicul
- Sublimul are niste caracteristici care au dat drumul unor forțe. Aici mai apare si ideea de
singuratate, dar totusi există o șansă de scăpare. WHAT
- Melancolia este dublata de o dominanță
- hermeneutica tabloului este foarte importanta pt ca e o cheie de interpretate

Portretul Arnolfini, Jan van Eyck, 1434

– lucrare statica. Tablou tip poză; ideea de claustrobofie.

- Iosif si Maria sunt puși sub semnul divinului
- iluzia de tridimensionalitate si verosimilitate.
- Apar si cele 12 scene biblice pe oglindă

H. Wölfflin – legile evolutiei

1. Stilul artistic reprezinta varianta stilului epocii, un stil reflecta tendințele generale ale epocii
2. In Ren si Baroc se valorifica la maximum potențialitatea creatoare
3. Timpul si poporul sunt purtători ai evoluției
4. Intregul fenomen artistic din sec XV-XVIII poate fi caracterizat cu ajutorul a 5 perechi de
simboluri vizuale caracteristice antitezei Renaștere-Baroc

5 polarități critice la W:

a) Linial vs pictural
b) Reprezentare plana vs in profunzime
c) Formă inchisa (tectonica) vs formă deschisa (atectonica)
d) Multiplicitate vs Unitate
e) Claritate vs Neclaritate

3
Renaștere – stilul preciziei
1. Stilul linial
- supremația liniei care delimiteaza fin
contururile astfel incat lucrurile sunt infatisate
asa cum sunt, in acest caz, forma si obiectul
coincid
Rogier Van der Weyden – ”Portretul unei
Doamne”, cca 1460
- perfectiunea formala data de transparența
acelui văl, eleganță și noblețe, face trimitere la
clasa aristocratică olandeză. Criză pt detaliu, pt
linie, a dus in Renaștere la un stil care se
numește miniature.
- precizie obiectivă, structură solidă, formă
statornică
- expresie a feței mai puternică
- investigația
2. Reprezentare plană
Spațiul se ingustează prea repede, pe masura ce
privirile se indreapta spre fundal.
Specific stilului este juxtapunerea tridimens
- Renașterea descoperă punctul de fugă, dar
figurile sunt consolidate intr-un singur plan de
desfasurare
- compozitie inchisa de marginea scenei
- unitatea compozitiei si planometria
- subiectele religioase: Madonna cu pruncul,
scene care reprezinta Buna Vestire
3. Formă inchisă, tectonică
- tendința umplerii, aglomerării suprafețelor
- simetrie, stabilirea precisp a axelor mediane
- forme inchise, imobilizate, aspecte pure,
frontale
4. Multiplicitate
- sec XVI, frecare
- s. XV-XVI, stilul clasic va conferi fiecarei lucrari
o fcț autonoma, insa prin coordonarea mai
multor recente?
Piero della Francesca – Invierea
- echilibru, Iisus in pozitie verticala, simetrie
- axele de simetrie sunt ft bn delimitate; totul
corezpunde intr-un cadru orizontal, vertical.
Miscarea e una ascensionala, dictată de
imperativul vederii.
- Isus, o existență vesnică, pt ca apar ambele
aspecte ale vieți si morții
- stilul linial, forma si obiectul comod
4
Baroc – stilul impreciziei
1. Stilul pictural - lucrurile sunt infățișate nu așa
cum sunt, ci cum apar
- liniile sunt estompate și contururilese
amesteca, apare lumina si umbra.
- Forma si obiectul nu coincide – lipsa
corporalității
- linia orizontului este mulată
Rembrandt - Autoportret
- copie după A Man with a Quilted Sleeve –
Tițian
- asimetrie; imprecizie subiectivă, un character
dinamic.
- joc lumină-umbră
- cadru tenebros – condiția umana impf.
- introspecția. Ex: Cina din Emaus, Rembrandt,
unde accentul cade pe emoție, cadrul se vrea
un loc in care gazduiește persj; stil pictural
2. Rep in profunzime: Rubens, Rembrandt,
Caravaggio (maestrul eclerajului)
- tehnica racursiului (supradimensionarea prim-
planurilor)
- Caravaggio merge pe urmele lui Mantegna
(Hristos mort)
- mișcare diagonală
- sistem de descompunere a spațiului
- stratificarea compoziționala cu liant
- simetria nu se mai respecta
- contrastul f puternic intre lumina si umbra, pt
a pune in evidență motivul principal
- Rembrandt il inspira pe Van Gogh –
Mancatorii de cartofi
3. formă deschisă (atectonică)
- imaginea respiră
- preponderența diagonală care zdruncină
imaginea
- diversificarea celor doua jumatati de imagini
Vermeer – Fata citind o scrisoare la fereastră
4. Unitate
- sec XVII si XVIII nu mai exista acele elemente
renascentiste si totul merge spre o claritate a
imaginii.
- Rembrandt – Coborarea de pe cruce
- Barocul va accentua această autonomie, totul
alunecând insa in favoarea unui singur motiv
major, creator de unitate.
Caravagio – Crucificarea Sf Petru, 1601
- Tehnica: diagonala; ii da un sens descendent,
metafizică răsturnată; platonism inversat,
pentru ca pe langa adancimea spațială intalnim
si o rasturnare a raporturilor.
 - reprezentrea planimetriei si forma inchisa
tectonic de marginea scenei
- nu există nici un indiciu de tranzitie
- forța miscarii picturale, deși e dată doar de
Isus, atenția noastră e diseminată pt că apar
figurile soldaților romani cu poziții variate,
alcatunid o figură diseminată
- varful piramidei = viata vs moarte
Claritate – lumina, repartizată uniform
- forma și obiectul nu mai coincid. Miscarea pe
diago duce la descompunerea spatiului si
distrugerea totala a simetriei
- lumina concentrata asupra Sf Petru atrage toți
vectorii spre el. Figura sf Petru dă unitate
tabloului
- Lumina gradată duce la o apoteoză. Soldații
nu au figuri
- Crucea este doar o bârnă pt a accentua
diagonala, iar franghia in tensiune da impresia
ca taie in carnea călăului
- adancime spațiala
Neclaritate – lumina si umbra se intrepatrund

Renaștere – Manierism

- H.W vorbeste despre continuitate, insa exista si miscari contrapunctice

- Viktor Lazarev: ”Originile Renașterii italiene”
- Florența – orașul a indeplinit toate conditiile in care o artă a tactilului sa se indrepte spre
plasticitate la inceputul sec XVIII
- Sculptor – Filippo Brunelleschi, s-a ocupat de Domul din Florența – Basilica Santo spirito
- Cimabue(profesorul lui Giotto) – mozaic – arta decorativă bizantină; primul care s-a rupt de
tradiția italo-bizantină si de influențele venite din est.
- Giotto – cunoscut pt frescele din capela Arena din Padova.
- A adus contribuții majore - curba
- fresci cu descarcari emotionale
- Iisus intr-o pozitie semioblică in brațele M.; persj cu figuri indurerate
- creasta de mal dă direcția de ascensiune si traversează intreaga pictură și transformă
oblicitatea in miscarea pe verticală. Copacul marchează capătul scenei si dă o ambiguitate de
sens
- ingerii suferinzi, amplasare neregulată pe cer, strigătul mut pare smuls dintr-o lucrare a
artistului Mantelia. Apar persj ghemuite, cu spatele la privitor si intrigă; există un gest violent
in privirile persj
- miscare continua prin juxtapunere = efect stroboscopic
- După o perioada de apogeu, arta italiana reușește să isi atingă țelurile = de a egala arta
Antichitatii clasice
- s. XIV-XV – schemele compoziționale au reușit să răspundă reprezentării plane,
amultiplicității; o noua directie, manieristă

El greco – Pieta (1571)

5
Manierismul anticipeaza Barocul si de aveea tehnica se schimbă; apare o pensulație mult mai
dramatică

- natura are aceeasi culoare cu veșmântul, arătând armonizarea cu suferința.

- Scheletul este simetric

22.11, seminar.

Caravaggio (1571-1610)

Medusa 1597 – comandă a familiei Medici.

- Pictată pe lemn, imaginea se reflectă pe scutul demizeului care a ucis-o

- fața este autoportretul lui C
- umbră – lumină pt a crea dimensiune

Moartea Fecioarei Maria 1606

- C. foloseste oameni de rand ca modele

- clarobscur foarte bine realizat
- Lumina pare că vine din interiorul picturii
- imaginea fecioarei s-a considerat o blasfemie (intra in conflict cu biserica cat.)

- ”David cu capul lui Goliat” – 1605-1610

- etapă de maturitate a lui C.

- capul persj. Mort = sublimul autoportret – anticipează moartea sa; dar si capul lui David pare
sa fie un autoport, dar al lui Caravaggio mai tânăr;

Rembrandt (1606-1669) – marginalizat de contemporani

- C. inspiră pictura nordică. Burghezia nordica avea portrete

- Lecția de Anatomie a Dr. Nicolas Julp 1632 – lumina vine dinspre cadavru, dar se imbină cu umbra
morții

- cadavrul era un criminal executat cu furt si violență. Capul nu ii e acoperit, deci nu il

depersonalizează. Nimeni nu privește cadavrul – privirea devine un dispozitiv clinic

Rondul de noapte 1642

- era rondul de zi, dar vopseaua s-aintunecat foarte tare cu trecerea timpului
6
Autoportret 1628

- a pictat un autopo in fiecare an al vietii sale

- lumina vine din spate
- pozitia de semiprofil, care ne dă senzația că persj se poate mișca oricand
- de la R, pictura incepe sa isi schimbe timpul interior al picturii – scenele sunt doar o secvență,
nu mai prezintă scene care par sa dureze

Velásquez (1599-¿)

- Las Meninas – 1656

- Foucault interpreteaza aceasta pictura ca trecerea de la clasic la modern.

- Punctele de greutate sunt in exteriorul tab: noi, privitorii, pictorul, privirile persj ies din
tablou spre pictor si privitori.
- rama se reflecta in oglinda, unde suntem noi se afla cuplul regal spre care sunt indreptate
privirile
- tabloul trebuia sa fie incoronarea fetiței, dar se schimbă legea astfel incat fetele sa nu poata
mosteni tronul, iar de aceea, Vel adaugă ideea de portreticare a cuplului regal

Vermeer, Arta picturii – 1665

- perdeaua dă senzația participării la o scenă de intimitate, o clipă pe care noi nu ar trebui sa o

vedem
- femeia clipește – ideea de moment care va dispărea

Tânăra ce bea vin in compania a doi cavaleri – ME

- ideea că acest moment va dispărea

- cavalerul de la masă – melancolic

Vedere din Delft 1660-1661

- Vermeer pictează acesta clipa in 6 luni

- lumina accentueaza clipa, pt ca certitudinea că lumina va fi la fel peste cateva zile nu există
- efemeritatea vremii si a momentului

7
29.11. Sublimul la Eco (XVI-XVII). Frumusețe = obiectul perceput drept frumos.

- Definitiile clasice(”unitate in diversitate”, ”proporție”, ”armonie”) confitioneaaza frumusetea

de forma obiectului.
- Apar conceptele de geniu si gust, care trimit la capacitățile subiectului care produce sau
judeca Frumosul.
- Centrul dezbaterii despre Frumos se delasează dinspre căutarea si recunoasterea acestuia in
mod normativ spre analiza efectelor sale
- Jean-Honore Fragonard - Tanara citind, 1776
- ”Sublimul este ecoul unui mare suflet”
- categorie estetica care semnifica triumful valorii umane
- Pseudo-Longinus este primul care vorbeste despre sublim, pe care il defineste ca expresia
unor mari si nobile pasiuni care declanșează o participare sentimentală atat din partea
creatorului, cat si din cea a privitorului
- Bernini – Apollo si Daphne (1625)
- Sublimul se atinge doar prin arta; are o parte din frumos
- creator – arta – privitor
- cele 5 tipuri de sublim
- Sublimul naturii: La finalul sec. XVIII, sublimul este asociat naturii, in care se preferă teribilul,
frica, intunericul, amorful
- arta era frumoasă prin realizarea de portrete sau urâtă prin transpunerea fricii, trairilor
interioare puternice
- ”poetica munților”– perioada calatoriilor pentru a experimenta lucruri noi; teme noi inspirate
din acestea: solitudinea, natura, condiția omului; călătorul inspirat de intinderi nemărginite
- poetica ruinelor – din a doua jumatate a secoului XVIII, gust pt arta gotică. ruinele sunt
admirate ca simbol al degradării, infațișate pentru semnele timpului si vegetația salbatica ce
le inconjoara. Accentul se mută pe literatură, apare romanul gotic, elegia mortuară si poezia
cimitirelor
- sublimul si grotescul coexista
- sublimul acustic: traznetul, animalele care strigă

C. D. Friedrich, Ruinele unei abații în pădurea de stejari (1808-1810) – loc in care divinitatea a murit;
lipsește factorul uman; ascuțimea crengilor = durerea

Acelasi pictor, Călător pe Marea Norilor – (1818) postura geniului care domină natura; hainele il pun in
contradicție cu cadrul

- KK Schinkel – Oraș pe malul râului (Gotische Kirche auf einem Felsen am Meer). Podul = trecere;
curcubeul este element care conferă speranță

- Henri Fuseli, Coșmarul – 1871 - grotesc

”Tot ceea ce poate trezi senzația de durere sau de primejdie, adica tot ceea ce este intr-o anumită
măsură inspaimantator sau vorbește despre obiecte infricosatoare sau se manifestă in mod
asemanator terorii, reprezinta o sursa a sublimului, cu alte cuvinte, a celor mai puternice emotii pe
care sufletul este in stare sa le traiasca” (Edmund Burke)

”Despre Sublim si Frumos - cercetare filosofică asupra originii ideilor ” (1756). Burke situează
Frumosul in opoziție cu Sublimul. Frumosul = senzorial, care starnește dragostea

- G Battista Piranesi, Inchisoare cu galerii de lemn. – labirint, claustrofobie; el nu pornește de la

natură pt a arăta disconfortul

8
Pag 171-172 Edmund Burke, ”despre sublim si frumos”

Comparatie intre sublim si frumos

Frumosul Sublimul
- dimensiuni reduse - dimensiuni colosale
- neted, lustruit - aspru si neglijent - măreție
- linie continua, rotunda - linie dreaptă, frântă, unghiularitate, ascuțime,
- luminozitate terminare in săgeată
- variație treptată - obscuritate, macabru
- rafinat, senzual, delicat, intemeiat pe placere, - măreț, solid
uniform, calitativ - ia naștere atunci cand se dezlantuie pasiuni
- static - construit pe durere, dinamic, cantitativ
- prin rațiune si imaginație, creatorul poate stăpâni natura

”Placerea e posibila doar atunci cand acel ceva infricosator nu ne paște de prea aproape”

Kant – Critica facultății de judecare, 1790. Faze ale sublimului:

1. Eșecul sensibilității omenesti in fata mărimii si a fortelor naturii, ex: stelele de pe cer
depășesc intelegerea noastra, deoarece creierul uman nu isi poate face o impresie unica si
coerenta despre cantitatea lor
2. Dupa acest moment de frânare are loc o revărsare asupra vocației omului – expansiunea
sufletului spre moralitatea umană.

Omul este cel care aleargă dupa ideal, dar este suprimat de ideea autoconservării.

”Cerul instelat deasupra mea si legea moralei in mine”

Frumusețe pură (natură, Nr de Aur) vs frumusețe aderentă (constructie arhitecturală)

Frumosul = plăcere in absența interesului, finalitate in absența scopului, ordine in absența legii,
universalitate in absența unui concept

- cunoasterea trebuie sa functioneze in raport cu un discernământ rațional = in absența

simturilor
- rezolvată contradiția raționalism-empirism; arta=element esențial in cunoastere.
- Lucrurile le percepem doar prin felul in care apar ele in constiință (cun. Fenomenologică,
subietivă, limitată)
- Ratiunea: 2 zone: cun. naturii, a legilor realității și valorii
- Cunoasterea: zona intelectuala (prin simțuri), zona rațiunii
- Arta și frumosul: intelect (pasiv) si rațiune (activă)
- Frumosul e obiectul unei satisfacții dezinteresate
- Frumosul e universalitate fara concept
- Frumosul e finalitate fără reprezentarea unui scop
- Frumosul e obiectul unei satisfactii necesare
× Schiller: Sublimul este acel obiect iin fața reprezentării căruia omul simte limitele naturii sale
fizice și natura rațională isi simte propria superioritate.
× Pictura incearcă nu o reprezentare a naturii intr-un moment de sublim, ci, cu colaborarea
noastră, propria noastră experiență a sentimentului de sublim.

9
06.12.2019, URÂTUL

”Frumosul e urât și urâtul e frumos”

× Urâtul inteles ca opus al Frumosului.

× ”Gustul subiectiv pentru Frumusețe nu are o regulă fixă” (Hegel - Estetica)
× Eticheta de Frumos sau Urât a fost atribuită nu pe criterii estetice, ci politice si sociale
× ”In Frumos omu se pune pe sine ca normă a perfecțiunii”, iar ” Urâtul e inteles ca un semn
sau ca un simptom al degenerescenței. Ce urăște omul? Fara indoiala, urăște amurgul
propriului său model” (Nietzsche – Amurgul zilelor)

”Urâtul e infernul Frumosului”

o Cea mai riguroasă teroie estetica despre urat ii apartine, in acest sens, germanului Karl
Rosenkranz, care, in celebra sa lucrare, Estetica Urâtului (1853), a reușit sa dea o
fundamentare teoretică Urătului, conferindu-i, ca antinom al Frumosului, statutul de
categorie estetică
o Urâtul ca posibilă eroare pe care Frumosul o conține inăuntrul său (concepție tradiționala)
o Rosenkrnz defineste uratul drept ”frumos negativ”. ”Daca el n-ar exista, nu ar putea exista
nici uratul, caci el exista numai ca negație a frumosului. Frumosul este un dat absolut, iar
uratul, unul relativ”
o ”noțiunea de urât ca un moment organic al ideii de frumos” (Wesse – Sistemul de estetica,
1830)
o Friedrich Schlegel, despre urat: ”aparența neplăcută a răului” (Prosaische Jugendscriften,
1797)
o Experiența Frumosului provoacă ”plăcerea in absența interesului” (Kant – Critica facultății de
judecată)
o Urâtul in sine (hoit in descompunere) vs. uratul ca formă (dezeschilibru aparut in raportul
organic dintre părți și intreg)
o ”posibilitatea reprezentarii Frumosului prin imitatea cu maiestrie a ceea ce este respingător”
(Aristotel, Poetica)
o ”in reprezentarea artistica, Urâtul imitat ramane ca atare, dar prin măiestrica artistului se
incarcă de reverberații ale Frumuseții” (Plutarh – De audiendis poetis)
o Urâtul artistic e un urât al formei

Urâtul este categoria estetică ce reflectă insusiri disarmonice, asimetrii, disproporții – mergând până
la monstruos -, resimțite ca dezagreabile si respingătoare

 In opoziție cu trăsăturile tradițiionale ale Frum

 Perechea corelativă a frumosului
 Indică absenșa echilibrului și lipsa de integritate a unei forme
 In creația artistică e transfigurat uratul din realitatea cotidiana; devine expresiv, provoacă
emoție artistică

Distingem intre

1. Urâtul in sine
2. Urâtul ca formă
3. Reprezentaea artistică a amândurora

Recuperarea romantică a urâtului

- De acum, frumusețea nu mai este ideea dominantă a unei estetici

10
 - Odată cu ganditorii romantici, atenția trece de la natură spre artă, care e singura care ne face
sa ne dam seama de valoarea estetică
- Pentru preromantici si romantici, inceputurile artei moderne coincid cu cele ale
crestinismului
- Se simte atracția ideii de ”haos regenerator” al noii ordini posibile

Victor Hugo vorbește in prefața dramei Cromwell (1827) despre importanța grotescului:

 ”un lucru diform, oribil, respingător, strămutat veridic si poetic pe tărâmul arte”
 ”se regăsește pretutindeni: pe de o parte creează diformul si oribilul, pe de alta parte,
comicul si bufoneria”
 ”Frumosul are un singur chip, urâtul o mie”

Arnold Böcklin – Ciumă, 1898

Ilia Repin - Ivan cel Groaznic cu cadavrul fiului său, Ivan (1851), pictură istorică

Eugene Delacroix – Lupta dintre Ghiaur și Hassan (1826, prima ediție; 1835, a doua)

Theodore Gericault – Pluta Meduzei (1818)

Jean Antoine Gros – Bonaparte vizitează ciumații din Jaffa, 1804

(Școala lui)Pieter Bruegel – Parabola orbilor / Orbii conduși de orbi, 1598

Kitsch-ul – ”Lucruri bune de prost gust”

Desemnează arta de prost gust, pseudoarta, arta-surogat, o ”artă petnru inculți”, arta care imită
efectul imitării, ”patetizarea finitului la infinit”

Semnifică toate produsele artistice concepute in spiritul exploatării unui stimul din compoziția artei:

- Stimuli de orgin biologic (indeosebi cei erotici)

- De ordin etic (sentimentalismul)
- De ordin magic
∆ Se referă la un univers lipsit de profunzie si de semnificatii socio-umane superioare
∆ Catalogăm drept kitsch piticii de grădină, iconițele, arta omagială a dictaturii staliniste sau
hitleriste, care defineau arta contemporană drept degenerată
∆ Pune in evidență relațiile pe care opera trebuie sa le produca; favorizează reacția emotivă a
beneficiarului
∆ Tot aici se incadrează si arta de la sf. sec. XIX, numită art pompier, compusă din odalisce
provocatoare, nuduri de zeități clasice si evocări istorice hiperbolice.
∆ ”Esența Kitsch-ului constă in inlocuirea categoriei etice cu cea estetcă; aceasta impune
artistului nu o operă bună, ci o operă frumoasă; ceea ce il intereseazp este efectul frumos…
Ca sistem al imitarii, este obligat sa copieze in toate trasaturile specifice”(Hermann Broch –
Răul in sistemul de valori al artei, 1933)
 operă este Kitsch dacă, pentru a-și justifica funcția stimulatoare de efecte, se
impopoțonează cu ceea ce a putut prăda de la alte experiențe si este vândută fara
rezerve ca artă
∆ ”această țintă a frumosului confera Kitsch-ului ceva fals in spatele căruia se intuieste raul
etic… Producătorul de Kitsch nu poate fi evaluat după criterii estetice, ci trebuie judecat ca o
ființă mârșavă… Si cum in Kitsch se manifestă răul radical, acel rău in sine care e raportat la
orice sistem de valori (ca pol absolut al negativului), Kitsch-ul trebuie considerat un rau
pentru artă” (Herman Broch, Kitsch-ul, 1933)
11
William Adolphe Bouguereau, Nașterea lui Venus, 1878

Orestes Pursued by the Furies, 1862

Pablo Picasso – Guernica, 1937

Pablo Picasso – Femeia care plânge, 1937

Leonardo da Vinci, Capete grotești, cca 1490

Quentin Massys – Portretul Grotesc al unei bătrâne (”Ducesa urâtă”), 1513

Rembrandt, Lecția de anatoie a dr. Tulip, 1632, portret de grup

12