Neagoe Basarab, domn ortodox pe tronul Ţării Româneşti

După moartea lui Vlad al V –lea, numit şi cel Tânăr, a fost înscăunat, în data de 23
ianuarie 1512, pe tronul Ţării Româneşti Neagoe, fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu şi al
Neagăi. Ocupând înalta demnitate, care, după datină, revenea descendenţilor lui Basarab I,
Neagoe, ca să poată fi recunoscut de ţară ca domn al ei, şi-a creat o genealogie de natură să-i
legitimeze ocuparea tronului. În actele emise de cancelaria sa, el s-a dat drept fiu al lui
Basarab cel Tânăr şi şi-a luat numele de Basarab, nume ce evoca el însuşi descendenţa
domnească.
Neagoe Basarab a fost mai întâi mare ban la curtea lui Radu Vodă, ocupându-se de
relaţiile externe. Tânărul Neagoe deprinsese vorbirea multor limbi străine în şcoala de la
Mănăstirea Bistriţa de Vâlcea, unde l-a avut drept dascăl pe marele cărturar Macarie
monahulş mai târziu pe Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ceea ce ne face pe bună
dreptate să afirmăm faptul că pe scaunul Tării Româneşti a urcat un cunoscător al poruncilor
lui Dumnezeu.
Soţia sa a fost Doamna Milița Despina, din familia sârbă Brancovici, împreună cu
care a dat naştere la 5 copii Teodosie, Ioan, Petru, Ruxandra şi Stana.
Pentru a întelege mai bine starea religioasă din Ţara Românească în perioada domiei
lui Neagoe Basarab, consider ca este necesar să precizez anumite aspecte legate de viaţa
domnitorului. Acesta a primit o educaţie profund religioasă şi o alesă cultură slavonă la
mănăstirea Bistriţa, unde intră în legătură cu călugărul Macarie, tipograful. Neagoe participă
şi la tipărirea primului Liturghier în limba slavonă, în anul 1508, a Octoihului, în 1510 şi a
Tetraevanghelului, în 1512, pregatite cu migală şi erudiţie de învatatul tipograf Macarie, la
Mănăstirea Bistriţa şi Mănăstirea Dealu unde s-au şi tiparit. Cu siguranţă că tânărul Neagoe,
cu inteligenţa sa sclipitoare, plin de credinţa în Dumnezeu şi adânca evlavie, a fost nu numai
învăţăcelul ilustrului savant şi istoric, ci chiar şi ajutorul erudit la tiparirea primelor carti de
slujbă pe teritoriul Ţării Romaneşti.
Neagoe Basarab, îl ocrotise pe patriarhul Nifon în timpul distensiunilor pe care acesta
le-a avut cu Domnitorul Radu cel Mare, şi devenise practic un ucenic al acestuia. Cronicarul
Gavriil Protul precizează faptul că „fericitul Nifon îl întărea în învăţăturile sale” pe viitorul
domn al Ungrovlahiei. Curând după moartea patriarhului, Neagoe Basarab îi cere lui Gavriil
Protul să scrie viaţa celui ce a fost patriarhul Nifon, lucrare scrisă în limba greacă şi apoi
tradusă în slavoneşte şi româneşte.

1
 Neagoe Basarab a participat, la Targoviste, la zidirea bisericii Mănăstirii Dealu,
ctitoria lui Radu cel Mare, biserică pe care el o va finaliza, în urma morţii lui domnitorului
Radu în anul 1508.
Venirea lui Neagoe Basarab pe tronul Ţării Româneşti are loc într-o vreme când
sultanul Baiazid al II-lea era implicat în luptele din Asia contra fiului său Selim, de aceea
Neagoe este înscăunat fără confirmarea sultanului. Selim iese victorios din lupte, iar domnul
Ţării Româneşti este nevoit să meargă la sultan pe 23 septembrie şi să împlinească faţă de el
ceremonialul de vasalitate.1
Asemeni împăraţilor bizantini, Neagoe Basarab era la curent cu problemele teologice,
dovadă că domnul Ţării Româneşti îi cere lui Manuil din Corint să îi explice diferenţele
teologice dintre ortodocşi şi catolici2.
Prin construirea Mănăstirii de la Curtea de Argeş şi prin scrierea Învăţăturilor către
Teodisie, el se impune atât culural cât şi politic-religios, în întreagă lume bizantină de la
începutul secolului al XVI-lea3. Deasemenea domnul Ungrovlahiei acordă sprijin material şi
cultural prin diverse tipărituri, bisericilor ortodoxe din Muntele Athos, Epir, Siria, Muntele
Sinai şi Ierusalim. În anul 1518 intervine pentru a se ţine la Muntele Athos consiliul
egumenilor şi delegaţilor tuturor mănăstirilor spre a pune capăt litigiului de frontieră între
mănăstirile Kutlumuş şi Pantocrator.4
A avut legaturi de cordialitate cu Mănăstirea Dionisiu, domnul Ţării Româneştii fiind
unul din marii ctitori ai mănăstirii. A ridicat aici turnul de aparare, a cărui pisanie mărturiseşte
despre aceasta5, o biserică pe locul mormântului Sfântului Nifon, un apeduct şi a
înfrumuseţat mănăstirea în ansamblul ei. Tot el a mai daruit mănăstirii un chivot de aur cu
pietre scumpe pentru capul Sfântului Ioan Botezatorul, pe care tot el îl dăruise Mănăstirii
Dionisiu şi care acum se afla la Istanbul.
Deasemenea domnitorul prin politica sa a încercat să îşi asigure sprijinul apusului
catolic6, în acest sens cunoscându-se o scrisoare a papei Leon al X-lea către principele
Neagoe Basarab al Valahiei şi către Ştefăniţă, domnul Moldovei.
A avut preocupări deosebite pentru dezvoltarea culturii în Ţara Românească, în timpul
domniei lui tipărindu-se, la Târgovişte, Evanghelierul în anul 1512. A reconstruit mănăstirile

1
Prunduş, Augustin Silvestru, Pr. Dr. Alianţa perpetuă cu Biserica Romană, Ordinul Sfântului Vasile cel Mare,
Cluj-Napoca, 2001, p. 12-13
2
Manole, Ghe. Pr. Asist. Drd. Creştinism şi politică, Ed. Bibliotheca, Târgovişte 2005, p.35
3
Ionaşcu, Iuvenalie, Arhim. Dr. Neagoe Basarab, principe isihast, Ed, Dacpress, Curtea de Argeş, 2005, p. 5
4
Prunduş, Augustin Silvestru, Pr. Dr., op. cit. p.14
5
,,Ziditu-s-a acest turn din temelie cu grija şi cheltuiala lui Neagoe Basarab, domnul Valahiei, în 1520”
6
idem

2
de la Snagov, Tismana, Cozia, biserica vechii mitropolii de la Târgovişte, a construit biserica
din Scheii Braşovului şi biserica mănăstirii Curtea de Argeş, a rezidit şcoala din Scheii
Braşovului.
Neagoe Basarab este autorul lucrării de mare însemnătate pedagogică Învăţăturile lui
Neagoe Basarab către fiul lui Teodosie, lucrare considerată manual românesc de educaţie.
Domnia lui Neagoe Basarab, epoca cea mai strălucită a puterii familiei craioveştilor,
s-a caracterizat pe plan extern prin continuarea politicii de echilibru iar pe plan intern
printr-un remarcabil avânt cultural. Emite la Târgovişte 32 documente, cele mai importante
referindu-se la: întăririle şi scutirile date Mănăstirii Dealu (13 decembrie 1514); întărirea
pentru Mănăstirea Argeş a vămii domneşti de la ocna mică din Târgovişte (7 ianuarie 1517);
la care se adaugă şi întăririle pentru Mănăstirea Nucetu (1520) şi Mitropolia Târgovişte
(1520).

3
 Viaţa Bisericească în timpul domniei lui Neagoe Basarab

În ceea ce priveşte viața bisericească din timpul domniei lui Neagoe Basarab, trebuie
să precizăm faptul că după moartea lui Radu cel Mare, timp de patru ani, sub domnii care
s-au succedat pe tronul Tării Româneşti7, scaunul mitropolitan din Ungrovlahia a rămas
vacant. Ultimul mitropolit cunoscut este Maxim Brancovici, urmaş în scaunul mitropolitan al
Patriarhului Nifon. Cunoscând aceste lucruri putem afirma că viața bisericească în Ţara
Românească cunoştea o oarecare organizare. Tot înainte de domnia lui Neagoe Basarab, în
Ţara Românească au fost înfiinţate două episcopii, una la Râmnic şi alta la Buzău, de către
patriarhul Nifon, care pe atunci era mitropolit al Ungrovlahiei.
După perioada de patru ani în care scaunul Mitropoliei Ţării Româneşti a fost vacant,
în timpul domniei lui Neagoe Basarab, această demnitate este ocupată de mitropolitul
Macarie al II-lea începând cu vara / toamna anului 1512. Acest lucru este consemnat şi de
cronicarul Gavriil Protul care relatează faptul că Neagoe Basarab „ridică Biserica cea căzută
şi puse pe Macarie mitropolit a toată Ţara Rumânească, Plaiului şi Severinului, cu
blagoslovenia lui Pahomie, patriarhul de la Tarigrad”. Mitropolitul este menţionat şi în
pisania noii Catedrale Mitropolitane din Târgovişte. Deasemenea, lui îi sunt adresate cuvinte
elogioase, de către Neagoe Basarab, în capitolul intitulat ,,Cartea lui Neagoe Voevod către
chir vlădica Macarie şi către alţi egumeni, ieromanahi şi preoţi şi către tot clirosul”(cap. III,
partea a II-a) din Învăţăturile către Teodosie.
Majoritatea cercetătorilor consideră că persoana mitropolitului Macarie este una şi
aceiaşi cu cea a ieromonahului Macarie, tipograful. Dacă suntem de acord cu această
afirmatie, atunci putem spune despre Mitropolitul Macarie că s-a născut în jurul anului
1450/1455, fiind Originar din Serbia. A învăţat meşteşugul tiparului la Veneţia, iar în timpul
domnitorului Radu cel Mare, a venit în Ţara Românească. Aici a pus bazele unei noi tiparniţe
la Târgovişte sau Dealu, imprimând primele cărţi pe pământ românesc
În timpul păstoririi sale, activitatea tipografică s-a redus foarte mult, fapt care
stârneşte controverse în rândul cercetătorilor. Cu toate acestea încetarea activităţii tipografice
trebuie privită în conjunctura în care se afla atunci Biserica din Ţara Românească. Timpul
scurt petrecut de mitropoliţii Nifon şi Maxim Brancovici în scaunul mitopoliei din
Ungrovlahia, precum şi perioada de aproximativ 4 ani în care scaunul vlădicesc a fost vacant,
au făcut ca atenţia mitropolitului Macarie al II-lea să fie direcţionată în special la organizarea

7
Mihnea cel Rău, Mircea al II-lea, Vlad al V-lea cel Tânăr

4
Biericii, la coordonarea lucrărilor de zidire a Mănăstirii de la Curtea de Argeş şi a bisericii
mitropolitane din Târgovişte, cât şi la mutarea scaunului mitopolitan. Un alt argument pentru
încetarea activităţii tipografice îl poate reprezenta şi lipsa de fonduri aferente noilor tipărituri,
întrucât domnitorul era ocupat cu multe lucrări de construcţie.
Păstorirea Mitropolitului Macarie al II-lea s-a încheiat aproximativ în aceiaşi perioadă
cu Sfârşitul domniei lui Neagoe Basarab, din anul 1521, fiind urmat de în scaun de
mitropolitul Theodor.
Cele mai importante evenimente din timpul păstoririi mitropilitului Macarie al II-lea
sunt cele legate de aducerea moaştelor Sfântului Nifon în Ţara Românească de sfintirea
Mănăstirii Curtea de Argeş, de canonizarea patriarhului Nifon şi de mutarea scaunului
mitropolitan de la Argeş la Târgovişte.
În anul 1515, Neagoe Basarab, care după cum am văzut l-a cunoscut şi chiar a fost
îndrumat de Sfântul Nifon, trimise boierii săi în Sfantul Munte, la mănăstirea Dionisiu, pentru
a cere moastele Sf. Nifon, părintele său duhovnicesc. Astfel sfintele moaşte ale patriarhului
Nifon au fost dezgropate, aşezate într-un sicriu de lemn şi purtate cu cinste către Ţara
Romanească de boierii lui Neagoe Basarab, conduşi de logofatul Danciu şi de câţiva părintii
din mănăstirea Dionisiu, dimpreună cu Mitropolitul Neofit de Achialos.
Neagoe Basarab a întampinat personal moaştele la intrarea în Târgoviste,
îmbratiisandu-le şi sărutandu-le cu lacrimi, după care întregul alai s-a îndreptat către
mănăstirea Dealu. Aici, pentru a dezlega blestemul pe care Sfântul Nifon l-a aruncat asupra
ţării din pricina neînţelegerii dintre el şi domnitorul Radu cel Mare, a aşezat cinstitele moaşte
deasupra mormântului răposatului domnitor, la mănăstirea Dealu, poruncind să se facă
rugăciuni de dezlegare a păcatelor lui. Apoi a aşezat sfintele moaşte într-o raclă de argint aurit
şi pietre preţioase, şi le-a trimis înapoi la Mănăstirea Dionisiu.
Domnitorul Ţării Româneşti a primit în dar de la călugării mănăstirii Dionisiu, capul
şi o mână de-a Sfântului Nifon, pe care Neagoe le-a aşezat în ctitoria sa de la Argeş8.
La 15 august 1517 a avut loc sfinţirea Mănăstirii de la Curtea de Argeş. A două zi a
avut loc şi canonizarea patriarhului Nifon, cu pomenirea pe 11 august. Aceasta este prima
canonizare despre care ştim că s-a facut la noi în ţară. Nu se cunoaşte nimic din slujba
patriarhului Nifon alcătuită odată cu canonizarea acestuia.
Dacă în 1359, Patriarhia a recunoscut oficial Mitropolia Ungrovlahiei, cu scaunul la
Argeş, vedem că în timpul păstoririi lui Macarie al II-lea, reşedinţa mitropolitană se mută la

8
Astăzi Sfintele moaşte se află în Catedrala mitropolitană din Craiova.

5
Târgovişte în data de 17 august 1517, a treia zi de la sfinţirea mănăstirii de la Curtea de
Argeş. Acest eveniment reprezintă oficializarea unei situaţii deja existente.
În timpul păstoririi sale, datorită politicii religoase întreprinse de domnitor, Ţara
Românească reprezenta un important centru al ortodoxiei, prin intensa activitate culturală şi
de ajutorare a diferitelor centre ortodoxe din străinătate. Pe lângă renovari, daruri de obiecte
de cult şi zidiri, se adaugă danii anuale aproape la toate chinoviile monahale: Cutlumus,
10.000 aspri; Zografu, 3.000 aspri; Xenofon, 2.000 aspri; Rusicon, 4.000 aspri; Vatoped, 200
taleri; Iviron, 200 taleri; Hilandar, 7.000 aspri anual; Marea Lavra etc. Nu mai prejos s-a
aratat mila lui Neagoe pentru Patriarhia din Contantinopol, Ierusalimul şi Muntele Sinai,
Meteorele de pe stanca Tesaliei, Ascalon, în Siria, astfel încât faima domnitorului Neagoe
Basarab a fost cunoscută în întreaga lume creştină.
Vedem astfel că viaţa bisericească din această perioadă a cunoscut o înflorire
frumoasă caracterizată prin reorganizarea ei, prin construirea unor biserici importante şi prin
apariţia unor lucrări de o deosebită însemnătate. Prosperitatea vieţii bisericeşti s-a datorat
desigur şi spiritului profund creştin al domnitorului şi prin acţiunile sale atât în ţară cât şi î
afara hotarelor, acţiuni care au adus faimă Ţării Româneşti în întreaga lume creştină.

6
 Mănăstirea Curtea de Argeş

Una dintre cele mai reprezentative construcţii ale secolului al XVI - lea sau poate
chiar cea mai de seamă constructie din această perioadă, fiind chiar asemănata cu Biserica Sf.
Sofia din Constantinopol, Mănăstirea Curtea de Argeş, a fost construită din dorinţa
domitorului de a zidi un monument desosebit de frumos.
Astfel în anul 1514 încep lucrările de construcţie ale faimosului monument, pe pe
fundaţiile vechii Mitropolii din Ţara Românească, după cum afirmă izvoarele. Aceasta, după
cum ne relatează şi cronicarul Gavriil Protul a fost găsită ,,dărâmată şi neîntărită” fapt pentru
care ea a fost demolată pentru a fi ridicată pe locul ei capodopera arhitecturală a lui Neagoe
Basarab.
Domnul Neagoe, care avea bune cunoştinţe despre arhitectura bisericească, a dat şi
ideea planului bisericii şi sfaturi şi îndemnuri mesterilor, în fruntea cărora se distinge
legendarul Manole. Atât domnitorul cât şi soţia sa, Despina Doamna, au procurat materialul
cel mai bun pentru zidirea mănăstirii, precum şi metalele pretioase - aur si argint - pentru
împodobirea ei.
Lucrările de constucţie s-au încheiat la data de 7 ianuarie 1517, şi a fost sfinţită la data
de 15 august a aceluiaşi an, prilej cu care a fost prezent şi mitropolitul Macarie. La Sfinţirea
mânăstirii de la Curtea de Argeş a fost ptrezent şi însuşi Neagoe Basarab împreună cu familia
sa, curtenii şi boierii ţării. A fost de faţa şi patriarhul Constantinopolului, Teolipt, însotit de
mare sobor, toţi arhimandriţii şi egumenii mănăstirilor din Sfantul Munte Athos şi întreg
clerul din Ţara Românească.
Pisnia în piatră aşezată în anul 1793 pe faţada apuseană a mănăstirii, menţionează
hramul mănăstirii şi data sfinţirii ei, şi confirmă prezenţa patriarhului Teolipt în Ţara
Românească cu prilejul sfinţirii acestui sfânt aşezământ.9
Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsa de bani, cu
toată jertfirea podoabelor doamnei Despina, dar mai ales din lipsa de zile, zugravirea bisericii
n-a putut fi ispravită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab, adevar care
reiese şi dintr-o altă pisanie, aflată în biserică. Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la

9
„Această sfântă şi dumnezeiască besearecă s-au ridicat din temeleie întru slava şi cinstea Adormirii Prea
Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi Pururea Fecioarei Maria, de cel întru sfânt Dumnezeu
binecredincios Io Neagoe Voievod Basarab şi s-au târnosit la leat 7025(1517) de Prea Sfinţitul Patriarh al
Tarigradului Kir Theolipt.”

7
Afumati (1522-1529), odată urcat în scaun, a terminat de zugrăvit Mănăstirea, numele
zugrafului fiind menţionat pe una dintre pisanii ca fiind Dobromir zugravul.
Din Viaţa Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, aflăm că domitorul a
împodobit această frumoasă ctitorie cu multe podoabe, dintre care se remarca o sfântă icoană
a Mântuitorului Pantocrator, care fusese înjunghiată cu hangeriul. Primind icoana cu bucurie
Neagoe Vodă i-a făcut o „cunună tot de aur curat şi o au împodobit cu mărgăritariu ales şi cu
tot feluri de pietri scumpe“. Icoana făcătoare de minuni a Pantocratorului, era una dintre cele
mai vestite relicve din câte mai scăpaseră din prăpădul asediului şi căderii Constantinopolului
sub turci (29 Mai 1453), precum şi din prădăciunea latină de mai înainte (1204-1261). Bunul
şi evlaviosul domn Neagoe Basarab „cu multă cheltuială o au adus“ din Constantinopol.
Paul de Alep consemnează în jurnalul său de călătorie, prezenta acestei icoane în
biserica Mănăstirii Curtea de Argeş şi că icoana era de mozaic aşezat pe o placă foarte veche
iar cea mai mare parte din mozaic era căzut.

8
 Învăţăturile lui Neagoe Basarab către Teodosie

Această lucrare este una din operele reprezentative ale vechii culturi româneşti în
limba slavonă, scrisă între anii 1518-1521. Lucrarea conţine principii de politică externă şi
internă, normele de guvernare ale statului, reguli de protocol şi cum se poartă războaiele de
apărare. Opera lui Neagoe Basarab a fost folosită în instruirea unor fii de domni, ea
adresându-se pregătirii viitorilor dregători şi educării în spiritul iubirii faţă de ţară şi de popor.
Neagoe Basarab a fost printre primii care a pus accent pe acest aspect al educaţiei, educarea
patriotică. Multe părţi din lucrare sunt considerate, pe drept, „un cod al patriotismului”, altele
subliniază educaţia în spiritul păcii şi al înţelegerii între popoare, condiţie necesară propăşirii
neamului.
Capodopera literară a domnitorului reprezintă „prima sinteză teologică Românească,
într-o lucrare unitară care este în acelaşi timp carte de învăţătură, tratat de morală, de doctrină
şi de spiritualitate”10
Cu toate acestea, paternitatea domnitorului asupra acestei lucrări a fost contestată, de
diferiţi cercetători printre care şi Demostene Roso. Însă cercetători precum V. Grecu sau T. G.
Bulat reafirmă atât paternitatea cât şi autenticitatea acestui monument de literatură şi teologie.
Pledoaria lui Dan Zamfirescu a încheiat definitiv controversele cu privire la autenticitatea
acestei lucrări, demonstrând că Învăţăturile reprezintă prima mare carte a gândirii româneşti,
aparţinând lui Neagoe Basarab, ,,principe, artist şi filosof”11
Lucrarea este împărţită în două părţi, prima dintre ele cuprinzând conceptia monarhiei
de drept divin, obligaţiile monarhului faţă de Dumnezeu, faţă de popor şi cauzele pentru care
un conducător poate cădea din graţia divină şi mijloacele pentru a o redobândi. 12 Cea de a
doua parte a lucrării constituie o amplă succesiune de lecturi morale şi pedagogice extrase din
Vechiul Testament şi din Noul Testament, din Panegiricul lui Constantin cel Mare, din Ioan
Hrisostom şi din celebrul roman medieval Varlaam şi Ioasaf.
Din această lucrare observăm că Neagoe Basarab a avut cunştinţe de teologie, de
antropologie creştină şi de soteriologie, făcând o prezentare ortodoxă a căderii omului şi a
restaurării lui în Hristos.
Conceptul evanghelic care susţine întreg edificiul filosofic al domnitorului este
versetul 33 din capitolul 6 al evangheliei după Matei 13, care îndeamnă să căutăm să fim mai

10
Plămădeală, Antonie, Ieromonah drd. Cuprinsul teologic al ,,Învăţăturilor lui Neagoe Basarab” Studii
Teologice, nr. 3-4, p. 262
11
Manole, Ghe. Pr. Asist. Drd., op. cit., p. 34
12
Prunduş, Augustin Silvestru, Pr. Dr., op. cit. p.22
13
,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.”

9
întâi pe placul lui Dumnezeu şi să dobândim bunătăţile Lui, înrucât toate celelalte lucruri ni
se vor adăuga nouă, dacă avem o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu. De aceea principele
plasează valorile spirituale înainte celor materiale, îndemnând la dobândirea virtutilor
creştineşti, după care cel care conduce să se ghideze în domnia sa. El sfătuieşte pe fiul său să
stăpânească în numele lui Dumnezeu, şi de aceea îndeamnă ca înainte de a lua o hotărâre
importantă să se roage şi să cugete la cele duhovniceşti. Rugăciunea ocupă un loc important
în această lucrare, capitolul Despre solii şi războaie cuprinzând cea mai frumoasă şi mai
originală rugăciune din cuprinsul lucrării. Deasemenea se vorbeşte în această lucrare şi
despre rugăciunea pentru cei răposaţi.

Încheiere

10
 După o domnie ce a reprezentat o epocă înfloritoare pentru Ţara Românească, Neagoe
Basarab, domn al Ungrovlahiei, trece în nefiinţă în data de 13 septembrie 1521 şi este
înmormântat la Curtea de Argeş.
Prin conceptia sa politico-religioasă el devine un model al monarhului oriental. El nu
s-a putut opune turcilor cu sabia, însa a făcut-o prin politica şi cultura sa. Prin el Ţara
Românească devine ‚,centrul lumii ortodoxe şi octotitoarea civilizatiei bizantine”14
Principele valah oferă un model de monarh isihast care trăieşte în lume, dar care face
din lume un pustiu, şi din principe un ascet ce experimentează viaţa îngerilor.15

Dobândind o profundă educatie ortodoxă prin formarea sa la Mănăstirea Bistriţa, prin

ucenicia la învăţatul tipograf Macarie, şi fiind întărit în învăţăturile sale de însuşi Sfântul
Nifon, Neagoe Basarab a domnit în frica de Dumnezeu.
După modelul împăraţilor bizantini, el s-a preocupat de viaţa religioasă a Ţării
Româneşti, astfel încât în timpul domniei lui viaţa bisericească este înfloritoare. Totodată el
s-a preocupat şi de ajutorarea altor centre creştine. Cronicarul Gavriil Protul ne relatează, în
Viaţa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului despre activitatea creştină a
domnitorului, zicând : ,,Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit? Şi
în toate laturile de la Rasarit pană la Apus şi de la Amiaza-zi pană la Amiaza-noapte, toate
sfintele biserici le hranea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai crestinilor fu bun, ci şi
păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele
sau ploaia, şi pe cei buni şi pe cei rai, cum arată Sfanta Evanghelie”.

Umanismul culturii lui Neagoe Basarab poartă pecetea culturii bizantine prin viziunea
particulară asupra vieţii cotidiene, asupra rugăciunii şi meditaţiei textelor sfinte, împletite cu
preocupările administrative ale statului , familiei şi bisericii16.
A lăsat ca moştenire viitorilor conducători ai Ţării un prestigiu deosebit în întreaga
lume creştină, şi a îndemnat la păstrarea valorilor creştineşti ale poporului român, pentru o cât
mai înfloritoare viaţă bisericească, dar şi socială a poporului din Ungrovlahia.

Bibliografie generală :

14
Ionaşcu, Iuvenalie, Arhim. Dr., op. cit. p. 9
15
Idem p. 50
16
Idem p. 12

11
1. Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, Ed. Minerva, Bucureşti 1984,
traducere după G. Mihăiţă
2. Ionaşcu Iuvenalie, Arhim. Dr. Neagoe Basarab, principe isihast, Ed, Dacpress, Curtea
de Argeş, 2005;
3. Manole, Ghe. Pr. Asist. Drd. Creştinism şi politică, Ed. Bibliotheca, Târgovişte 2005;
4. Păcurariu Mircea I.B.O.R. vol. I, Ed. Trinitas, Iasi
5. Prunduş Augustin Silvestru, Pr. Dr. Alianţa perpetuă cu Biserica Romană, Ordinul
Sfântului Vasile cel Mare, Cluj-Napoca, 2001;
6. Sandu D. Ion Neagoe Basarab, apărător şi sprijinitor al ortodoxiei, Sibiu, 1938;
7. Ştefănescu Ştefan, Ţara Românească de la Basarab I "Întemeietorul" până la Mihai
Viteazul, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1970;
8. Zamfirescu Dan Primul monument al literaturii române. Studiu introductiv la editia
Învăţăturilor, Ed. Minerva, Bucureşti 1971

12