Sfarsitul crizei orientale din 1875-1878 a creat diverselor ramuri ale romanilor imprastiati in spatial

balcanic o situatie contradictorie. Noile realitati politice au determinat actiuni oriente in diectia afirmarii
nationale. In deceniile care au urmat efortul principal in acest sens a fost indreptat in domeniul scolii. A
fost continuata tiparirea de manual pentru copii romanilor din Balcani . O caracteristica a acestora a fost
alcatuirea textelor atat in formele dialectale necesare primelor forme de instruire cat si in limba literara
standard de cunoasterea careia depindea accesl la invataturile mai inalte pe teritoriul Romaniei .

Invatatorul si poetul T.Iliescu a publicat Abecedarul sau manualul de silabisire 1883, si carte de lectura
madedoromana 1885.

Deosebita a fost publicarea de catre Andrei Bagav in 1887 a unei carte di alegere adresata celor care
urmau clasele 2-4 , alcatuita din trei parti scrise in dialect cartea continea povestiri si fabule populare ,
ghicitori si proverb precum si creatii poetice.

Dupa criza din 1875-1878 , tinerele state balcanice acum independente au desfasurat o actiune
contradictorie . Cercurile conducatoare ale unor state din zona animate de nationalism urmareau
expansiunea teritoriala dincolo de hotarele etnice precum si elimianrea prin negare sau asimilare a
elementelor etnice alogene.

Una din tintele predilecte au fost aromanii carora li s-au prigonit systematic scoala , biserica , fiind
nevoiti sa plateasca si cu zeci si zeci de victim.

O prima actiune politica in apararea aromanilor a fost adoptata in 1878 cand autoritatile din
constantinopol au emis un ordin ce permitea libera exerciare a serviciului religios si a invatamanului in
limba maternal pentru aromani . In 1881 ,in numele a 150 000 de aromani a fost adresat un memoriu
conferintei de la Constantinpol a ambasadorilor marilor puteri in care era afirmata hotararaea de a-si
pastra limba si nationalitatea. Totodata atunci aromanii si-au exprimat dorinta de a ramane in limitele
statului ottoman a caror cetateni loilai au fost de frica politicilor tinerelor state balcanice.

Acesti romani din dreapta denarii erau numiti vlahi , valahi , cutovlahi , marovlahi , tintari , ciobani.

Pastrand in traditie amintirea Romei imperial ce le lasase drept mostenire limba ei insisi se numeau cu
termenul de Armani sau romeri.

Numarul romanilor din dreapta Dunarii variaza in statisticile diferitilor documente.

Statistica rusa din 1877 consemneaza in Macedonia un numar de 187 800 de romani . insa o statistica
din Belgrad din 1889 apreciaza ca in Macedonia traiau 75 000 de romani.

Cifre diferite indicau si romanii . Dimitrie Bolintineanu credea ca in spatial sudic al Pen Balcanice traiau 1
200 000 de romani . in lucrarea sa memorialistica I Nitulescu aprecia numarul la 721 000

Dupa 1908 si mai ales sub influenta directa a unora dintre factorii responsabili din partidul Uniune si
Progres al Junilor Turci unii dintre aromani au inceput sa se considere drept un popor romanic avand
drept carte de indentitate o limba romanica distincta , limba aromana. Se considerau inruditi dar
distincti in raport cu cei pe care ii numeau fratii lor de la dunare .

Marea masa a aromanilor insa varfurile acesteia si elitele intelectuale se considerau drept parte
integranta a neamului romanesc componenta sudica a romanismului.
In 1905 , in viata aromanisului dintre granitele Imperiului ottoman a intervenit o schimbare majora. Ca
urmare a eforturilor conjugate ale propriilor lor reprezentanti din zona si ale autoritatilor din Bucuresti
la 9 mai 1905 sultanul a emis o iradea prin care era recunoscuta nationalitatea aromana. Acest
document garanta scoala biserica si autoconducerea locala. In acest mod se crea baza legala ce ar fi
trebuit sa asigure locuitorilor de origine aromaneasca din Imp Otoman o identitate nationala care sa le
permita cultivarea limbii propria , perpetuarea individiaulitatii etnice si participarea la intreaga viata a
statului ai carui cetateni erau. In felul acesta se deschidea calea spre un regim mai bun decat cel de care
beneficiau atunci indepartati lor frati din Transilvania si Basarabia.

In dreapta denarii in imediata apropiere a fluviului de o parte di de alta a timocului au continuat sa

traiasca sute de mii de romani . Nefiind recunoscuti ca realitate etnica distincata de cele doua state in
care traiau , acestia erau lipisit de dreptul de a folosi limba materna in scoala si biserica.

La inceputul sec XX in Serbia si Bulgaria aceste drepturi elementare au fost tot mai frecvent solicitate. In
acest sens au actionat reprezentanti ai societatii civile aroamne ca Miloslav Bogdanovici in 1907 si 1911
precum si Atanasie Popovici in 1912.

Au fost voci care s-au pronuntat in favoarea incorporarii romanilor timoceni in frontierele statului roman
insa statul roman nu a actionat in acesta privinta.

La sf sec XIX in Parlamentul provincial al Istriei a fost ridicata problema infintarii unor scoli cu limba de
predare maternal pentru romanii care traiau pe culmile masivului Monte Maggiore . Andrei Glavina
adevarat apostol al instroromanilor a publicat primele lucrari in dialectal instroromanilor pledand pentru
pastrarea indentiatii etnice si recunosterea acesteia.

Lui I se datoreaza numeroasele marturii cu privier la situatia acestei ramuri apuseene a romanismului si
la procesul de deznationalizare la care era supusa. Si in cazul istroromanilor ca si in cel al timocenlor
asimilarea si istrainarea au fost inlesnite de lipsa institutiilor de invatamant propria de imposibilitatea de
a folosi si cultiva limba in cuprinsul scolii si a bisericii.

Numerosi aromanii si-au facut studiile in statul roman unde mai apoi si-au continuat existenta
realizandu-se in diverse domenii de activitate. Aromanii au fost astfel in locurile lor de bastina lipsiti in
cea mai mare parte de o elita culturala si implicit politica cu rol de militant si conducator al luptei pentru
drepturile lor. Eforturile facute la Bucuresti de reprezentantii aromanilor de exemplu de Societatea de
Cultura Macedoromana au fost in general insuficiente sim ai cu seama fara urmari datorita faptului ca
sprijinul statului roman a lipsit cu desavarsire.

In unele state din balcani mai ales Grecia comunitatile aromanilor au fost deposedate masiv de
proprietatile funciare mai cu seama de pasuni si de paduri , multe dintre aceste proprietati au fost date
unor colonisiti apartinand etniei majore : de ex refugiatilor greci veniti dn Asia Mica.

Aceste deposedari au continuat si in alte zone ca Macedonia , Tracia . O parte s-au indreptat spre orase
altii au ales calea emigrarii spre tari ca Australia SUA Canada.
Multi dintre ei s-au stability in Romania si datorita faptului ca dupa primul razboi Mondial guvernantii de
la Bucuresti au sprijinit idea colonizarii in tara mai ales in Dobrogea a unor conationali de peste
hotare.Un congress tinut la Veria la 30 noiembrie 1924 a decis emigrarea masiva in Romania respective
in Cadrilater.

La sfarsitul primului razboi Mondial s-au manifestat in plan politic romanii timoceni atat cei din Serbia
majoritari cat si cei din Bulgaria. Ideea lor , nesprijinita de guvernele de la Bucuresti a fost de a obtine
unirea romanilor din Valea Timocului cu cei din Romania. In exil la Chisinau s-a creat in 1918 Comitetul
Romanilor din Valea Timocului ce se considera exponent legitim al romanilor din 224 localitati din
dreapta Dunarii. Intre altele acestia au alcatuit un memoriu catre Marile Puteri si au trimis o delegatie la
Paris pentru a obtine unirea cu Romania. In acest sens la 8 martie 1919 a actionat si o organizatie create
la Paris : Liga pentru Eliberarea Romanilor din Timoc si Macedonia avand in frunte pe George Mirnu si
Atanase Popovici. Actiunea delegatiei timocene ca de altfel si a uneia similar a aromanilor a fost fara
rezulltate positive.

Nu au fost satisfacute nici macar minimele cereri privind scoala si biserica in limba romana. Dimpotriva
in zona Timocului si in Macedonia toate mijloacele aflate la dispozitia statului iugoslav au fost foloite
pentru a impiedica o afirmare nationala romanesca.

In Ungaria exista un nr de romani in multe sate si orase raspandite pana la Tisa si chiar mai departe. Cei
mai multi dintre acestia continuau elemental romanesc aparut acolo inca din perioada etnogenezei si
erodat incontinuu de politica de maghiarizare. Statisticle maghiare au falsificat ponderea numerica a
romanilor . Conform statisticilor in Ungaria erau in 1930 erau doar 16.000 de vorbitori de limba romana.

Romanii de acolo sau din tara au considerat ca nr lor era mult mai mare de atat enuntandu-se cifre intr
100-250 de mii . Majoritaea populatiei era asezata in comunele si orasele situate de-a lungul frontierei
romano-ungare unde constiinta nationala romanesca a continuat sa se mentina vie.

Dupa primul razboi Mondial au fost adoptate un sir de masuri impotriva afirmarii etnice a romanilor din
Ungaria . Scolile confesionale ortodoxe si unite au fost inchise iar scolie romanesti de stat cu limba
romana de predare sau cu limba romana facultative au devenit practice inexistente.