Drepturile omului reprezintă acele garanții ce aparțin oricărei ființe umane datorită simplului fapt de a

fi om. Există diferite definiții ale drepturilor omului. Cel mai des, drepturile omului sunt definite ca fiind
„principii unanim recunoscute de echitate și justiție”, sau „garanții pe care nimeni nu le poate nega, limita
sau refuza, fără un proces echitabil în fața unui judecător sau a unei autorități cu putere de a judeca”, sau
„prerogative garantate la nivel internațional vizavi de stat, care servesc pentru a proteja caracteristicile
fundamentale ale ființei umane și demnitatea acesteia în timp de pace și război”.
Drepturile și libertățile sunt termeni similari în esență. Libertățile se referă la: libertatea individuală –
dreptul care garantează inviolabilitatea persoanei; libertatea de conștiință – dreptul persoanei la opinie
proprie; libertatea de gândire și de expresie – dreptul de a exprima opiniile proprii verbal sau în scris.
Sunt utilizate diferite criterii pentru clasificarea drepturilor omului. Cea mai frecventă clasificare se
referă la conținutul drepturilor și reiese și din cronologia tratatelor internaționale în domeniu: drepturi
civile și politice; drepturi sociale, economice și culturale; și drepturi ce țin de dezvoltare sau de
solidaritate.
Drepturile civile și politice sunt acele drepturi care protejează libertățile care nu pot fi separate de
ființa umană și asigură participarea acesteia la viața publică, spre exemplu:
· dreptul la viață
· dreptul la libertate și securitate, etc.
Drepturile sociale, economice și culturale sunt acele drepturi care asigură accesul la resurse
indispensabile existenței și dezvoltării ființei umane din punct de vedere economic, social și
cultural. Spre exemplu:
· dreptul la securitate socială și la asigurări sociale
· dreptul la muncă
· dreptul la un salariu echitabil; dreptul la securitatea și igiena muncii, etc.
Drepturile care se referă la dezvoltare și solidaritate sunt acele drepturi care au fost consacrate în a
doua jumătate a secolului al XX-lea și al căror conținut încă este elaborat. Spre exemplu:
· dreptul la autodeterminare
· dreptul la dezvoltare
· dreptul la un mediu curat și sănătos
· dreptul la pace.
Drepturile fundamentale cetatenesti reprezinta acele drepturi ale
cetatenilor care sunt esentiale pentru existenta fizica, pentru dezvoltarea materiala si intelectuala a
acestora, precum si pentru asigurarea participarii lor active la conducerea statului. Drepturile
fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si
demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite
prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi.
Constituția este legea supremă a statului, astfel încât orice lege și act normativ adoptate în Republica
Moldova trebuie să fie conforme Constituției, adică să nu contrazică prevederile scrise în
Constituție. Consacrarea drepturilor omului în Constituție este foarte importantă, deoarece acestlucru asi
gură un grad mai înalt de protecție al acestora. Orice act adoptat de autorități trebuie să fie conform
Constituției. Constituția conține un compartiment special dedicat drepturilor omului – titlul II, intitulat
„Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”. Constituția proclamă următoarele principii generale
pentru aplicarea și interpretarea normelor ce țin de drepturile omului:
- superioritatea normelor internaționale asupra celor naționale
- universalitatea de drepturi
- egalitatea
- nediscriminarea
- accesul liber la justiție
- prezumția de nevinovăție
- neretroactivitatea legii
- dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle.
În Republica Moldova acestea sunt asigurate și protejate de organizații ca Institutul pentru Drepturile
Omului din Moldova (IDOM), Avocatul Poporului (Ombudsmanul), Centrul pentru Drepturile Omului și
altele.
Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) este o organizaţie independentă, non-profit, ce a
fost fondată în 2007, de un grup de jurişti şi apărători ai drepturilor omului şi are drept scop apărarea
drepturilor omului. Personalul IDOM are experienţe în monitorizarea respectării drepturilor omului,
obligaţiilor asumate de Republica Moldova în faţa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa,
Organizaţia Naţiunilor Unite şi Consiliului Europei.
Scop:

 contribui la educarea, promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute de

legislaţia naţională şi internaţională.
Domeniile de activitate:

 Apărarea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA şi grupurilor vulnerabile din care

provin;
 Apărarea persoanelor cu dizabilităţi mentale şi a celor aflate în instituţiile sistemului de
tratament a persoanelor cu dizabilităţi mentale;
 Garantarea dreptului la întruniri şi a libertăţii de exprimare;
 Interzicerea torturii;
 Drepturile reproductive;
 Drepturile pacienţilor.
Ombudsmanul este considerat în prezent simbolul unui stat democrat, esenţa a tot ceea ce guvernul ar
trebui să facă, adică, dezvoltarea bunăstării cetăţeanului, apărarea libertăţilor individuale şi
supravegherea birocraţiei administrative pentru ca aceasta să trateze echitabil pe toţi cetăţenii." Gerald
Caiden
Evoluţia institutului Ombudsmanului demonstrează că, deşi este o instituţie nouă, se manifestă printr-un
mare grad de adaptabilitate şi credibilitate, răspîndirea rapidă constituind semnul succesului acestei
instituţii, care se află în serviciul cetăţeanului.
Ombudsman, cuvînt de provenienţă suedeză, aplicat în limbajul universal, înseamnă autoritatea,
persoana, care pledează pentru altul. În sens juridic, Ombudsmanul este o persoană independentă,
respectabilă, împuternicită de Parlament sau Guvern pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
Funcţiile exercitate de către instituţia Ombudsmanulul, în baza misiunii sale, constau în: supravegherea
respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a legalităţii, care implică şi funcţiile de
cercetare şi control a administraţiei publice; mediere sau sugerare a unor noi măsuri legale; sancţionare
sau penalizare a autorităţilor, care provoacă prejudicii în activitatea instituţiei.
Ombudsmanul este o instituţie cu caracteristici speciale, deoarece, spre deosebire de celelalte trei
autorităţi publice clasice: legislativă, executivă şi judecătorească, nu are putere de decizie, rolul
reducîndu-se la element complementar celor trei autorităţi publice clasice, funcţia principală fiind
constatarea corectitudinii acţiunilor administraţiei.
La 17 octombrie 1997 a fost adoptată Legea cu privire la avocaţii parlamentari. Conform prevederilor
acestei legi, a fost creat Centrul pentru Drepturile Omului şi numiţi avocaţii parlamentari. Astfel,
instituţia naţională de apărare a drepturilor omului, inovaţie pentru Republica Moldova, cunoaşte deja un
deceniu de existenţă. Un deceniu în care această instituţie de inspiraţie vest-europeană se impune, încet
dar sigur, ca o dimensiune a democraţiei în Moldova. Centrul pentru Drepturile Omului este o autoritate
publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, nu se substituie autorităţilor
publice, nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ, iar activitatea sa are caracter
public.
În exercitarea atribuţiilor sale, avocatul parlamentar emite recomandări şi sesizări, care nu pot fi
supuse nici controlului parlamentar, nici controlului judecătoresc.
Obiectivul Centrului pentru Drepturile Omului este asigurarea eficienţei intervenţiilor sale pentru
soluţionarea problemelor sesizate de cetăţeni. Esenţiale sînt în acest sens procedeele şi mijloacele de
intervenţie specifice instituţiei avocaţilor parlamentari: medierea, sesizarea autorităţilor ierarhic
superioare celei care a încălcat dreptul petiţionarului, acordarea de audienţe, efectuarea de investigaţii,
formularea de recomandări, redactarea de rapoarte speciale.