Sunteți pe pagina 1din 2

Efectele pandemiei asupra pieței imobiliare

Volumul investiţiilor imobiliare din România a totalizat 588,5 milioane de euro în 2020,
jumătate din valoarea realizată în 2019, dar similară cu cea din 2015, un an de reîncepere a
dezvoltării pieţei imobiliare, arată raportul de research CBRE Romania Real Estate Market
Outlook.
În 2021, România continuă să atragă atenţia investitorilor iar mixul dintre oferta limitată
şi cererea mai bună faţă de estimările iniţiale ar putea declanşa schimbări neaşteptate de
preţuri.
„Pandemia de Covid-19 a fost un eveniment de tip black swan cu impact semnificativ
asupra pieţei de investiţii imobiliare. Investitorii şi-au redobândit în cele din urmă încrederea
şi au realizat că lucrurile vor reveni la normalitate. Am asistat, printre altele, la o nouă intrare
pe piaţa românească, o extindere importantă a portofoliului din partea unui jucător important,
mai exact S IMMO şi am văzut câteva tranzacţii creative în toate sectoarele pieţei”, a
declarat Gijs Klomp, Head of Investment Properties, CBRE Romania.
Potrivit CBRE, previziunile pentru 2021 rămân moderat optimiste, deoarece o serie de
tranzacţii au fost semnate în 2020 şi se vor încheia în 2021, iar alte câteva tranzacţii se află
în diferite etape de negociere. Investitorii continuă să caute oportunităţi în sectorul industrial,
dar oferta rămâne extrem de limitată. Sectorul de retail, în special anumite sub-segmente
considerate mai defensive, continuă să atragă interes, facilitând încheierea unor tranzacţii şi
în acest sector.
Ascultând un interviu oferit de Alina Verdeață, fondatoarea companiei de consultanță
imobiliară Green Alley, constatăm că sectorul imobiliarelor a intrat în anul 2021 ”cu piciorul
drept”.
”Tot timpul a fost o efervescenţă la început de an, poate nu aşa aprinsă în ultimii 2-3
ani, însă anul acesta există. Ce am mai observat diferit este că în anii precedenţi luna
ianuarie începea cu multe semnale către tranzacţionare, dar nu se concretizau aşa de
repede contractele, însă anul acesta s-au concluzionat mult mai rapid tranzacţiile. Nouă ni s-
au dublat vânzările în ianuarie faţă de decembrie 2020“, relatează Alina Verdeață.
În ciuda unui an dificil, românii își păstrează apetitul pentru achizițiile imobiliare.
Observăm însă că cerințele clienților sunt diferite, acum mai mulți optează pentru locuințele
moderne, spațioase și sigure. În acest context, dezvoltatorii au înțeles că pentru a atrage și
menține interesul oamenilor, trebuie sa se adapteze la noile trenduri și să creeze locuri
conform cerințelor. Adaptarea a presupus în unele situații, schimbări radicale de business
management. Așadar, nu-i de mirare, sa vedem apartamente cu particularitati dedicate
confortului, sigurantei si rafinamentului.
Se poate observa un trend în imobiliare care nu poate fi ignorat: accesul la mai mult
spațiu în apartamente și case. Pandemia a schimbat multe lucruri în mentalitatea oamenilor.
Aceștia au petrecut mai mult timp acasă și au realizat că spațiul mic și strâmtorat naște
sentimentul de claustrofobie. Dacă în trecut românii stăteau la birou 8 – 9 ore, acum acestea
au devenit o amintire pentru mulți dintre ei. Tranzitia a fost dificila dar adaptarea nu a durat
mult.
Timpul îndelungat petrecut acasă, alături de ceilalți membrii ai familiei, a însemnat o
oarecare provocare pentru multe persoane. Astfel spațiul de relaxare și de lucru a devenit
extrem de important. Pentru a satisface aceasta nevoie, dezvoltatorii imobiliari au creat
proiecte rezidențiale cu accent pe spațiu și confort. Cele două elemente sunt extrem de
apreciate de români, care sunt dispuși să sacrifice zonele centrale tradiționale pentru blocuri
cu apartamente de calitate premium, caracteristicile apartamentelor devenind mai esențiale
ca niciodată.
Alina Verdeaţă este de părere că preţurile nu au înregistrat creşteri mari la nivel
general şi au rămas în principal stabile. „Este important la ce segment de piaţă ne uităm şi
zona de piaţă de lux sau high-end poate suporta diverse variaţii de preţ pentru că acolo
oamenii cumpără pentru confort, experienţă, statut, diverse motive, şi pentru plasarea şi
aprecierea investiţiei pe termen lung. (...) Pe zona de middle level nu am văzut variaţii mari,
o creştere de 3-3,5-4%, influenţată doar de inflaţie normală, sănătoasă“.
În cadrul aceluiași interviu, în ceea ce priveşte scopul achiziţiei, invitata a explicat că
evoluţiile arată diferit în funcţie de segmentul de piaţă aflat în discuţia, în contextul în care
apartamentele de nivel mediu sunt achiziţionate în principal pentru locuire, cu doar 10-15%
în scop investiţional. În acelaşi timp, pe segmentul upper-medium ponderea creşte spre 30-
40%, însă pe segmentul high-end ponderea rămâne una redusă.
Pe fondul acestor tendinţe, consultanţii au observat un apetit al dezvoltatorilor care vor
să pună pe piaţă fie proiecte de case, fie proiecte care includ terase spaţioase. „Există o
nişă de piaţă la nivel de viziune, o nişă a dezvoltatorilor care au un apetit, aceasta este
viziunea lor şi îşi doresc, vor să livreze, să pună în piaţă proiecte boutiquem exclusiviste prin
număr şi concept, şi tendinţa cu terasele este absorbită la toate nivelurile de piaţă, toţi am
stat în casă“. - explică Alina Verdeață.

S-ar putea să vă placă și