Farmacologie generală ,2 Biodisponibilitatea

medicamentelor
Biodisponibilitatea medicamentelor

2.2.1. Definiţie

Organizaţii de prestigiu pe plan mondial definesc

biodisponibilita- tea în următoarele moduri:
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S) defineşte
biodispo- nibilitatea ca fiind cantitatea de substanţă activă
care este absorbită de la locul de acţiune şi ajunge în
circulaţia sistemică.
 Organizaţia Food & Drug Administration (F.D.A)
defineşte biodisponibilitatea ca fiind cantitatea de substanţă
medica- mentoasă eliberată din forma farmaceutică care este
absorbită, ajunge la locul de acţiune şi exercită efectul
farmacodinamic [9].
 Organizaţia American Pharmaceutical Association
(A.P.A) defineşte biodisponibilitatea ca fiind cantitatea de
substanţă activă absorbită şi nemodificată cu ocazia
primului pasaj (intestinal, hepatic sau pulmonar), [9].
În concluzie, biodisponibilitatea poate fi definită ca fiind
parametrul care indică cantitatea de substanţă activă,
cedată din formă, absorbită, distribuită şi care ajunge la
locul de acţiune, manifestând efect terapeutic, precum şi
viteza cu care se derulează acest proces.

2.2.2. Echivalenţa medicamentelor; tipuri de echivalenţă; bioechivalenţa

medicamentelor
Pentru evaluarea medicamentelor utilizate în terapie, din
punct de vedere al substanţelor medicamentoase conţinute,
formă farmaceutică şi efect terapeutic, avem următoarele
tipuri de echivalenţă:
A. Echivalenţa farmacologică
Este când există două forme farmaceutice care conţin
substanţe diferite, dar care sunt capabile să producă acelaşi
efect farmacodinamic.
B. Echivalenţa chimică
Este prezentă la două forme farmaceutice diferite, dar
care conţin aceleaşi doze din aceleaşi substanţe
medicamentoase.
C. Echivalenţa farmaceutică
Este când există două forme identice cu aceleaşi doze de
substan-
ţă activă, dar care pot diferi din punct de vedere al
auxiliarilor utilizaţi.
D. Echivalenţa biologică (bioechivalenţa)
Este când există două forme identice sau diferite care
conţin aceeaşi substanţă în cantităţi identice şi care
administrate pe aceeaşi cale realizează aceleaşi concentraţii
sanguine în acelaşi timp.
Obiectivul principal în prescrierea şi administrarea
medicamentelor a fost, pentru o lungă perioadă de timp,
administrarea de forme farmaceutice echivalente din punct
de vedere farmaceutic (forme identice care conţin doze egale
din aceeaşi substanţă activă, dar care pot avea auxiliari
deosebiţi).
În urma observaţiilor clinice, s-a ajuns la concluzia că uneori
administrarea unor forme echivalente farmaceutic pot
conduce la insuccese de ordin terapeutic datorită
supradozărilor sau datorită atingerii unor concentraţii
plasmatice în domeniul subterapeutic.
Cauzele incriminate în apariţia unor astfel de probleme erau:
 fie legate de medicament (formulare, tehnologie de
preparare,

serii diferite etc.);

 fie legate de subiecţii cărora le-a fost administrat
medicamentul.
În urma acestor observaţii, s-a infirmat postulatul
echivalenţei medicamentelor şi s-a introdus în farmacologie o
noţiune nouă, şi anume: bioechivalenţa medicamentelor.
Două medicamente sunt bioechivalente dacă au aceeaşi
biodisponibilitate, biodisponibilitatea fiind dată de cantitatea
de substanţă medicamentoasă absorbită (disponibilă
biologic), capabilă de efect farmacodinamic la locul de
acţiune şi de viteza cu care se realizează acest proces.

Efectul primului pasaj (intestinal, hepatic şi pulmonar)

Acest efect se manifestă prin metabolizarea substanţei
medicamentoase înainte de transferul acesteia în circulaţia
sistemică, având ca rezultat scăderea biodisponibilităţii. Este
ocolit total primul pasaj, la cele trei niveluri amintite
anterior, numai de către medicamentele administrate
intraarterial sau intracardiac.
La administrarea medicamentelor pe alte căi este
prezent în mod diferit primul pasaj, şi anume:
 primul pasaj pulmonar este întâlnit la medicamentele
administrate: i.v., sublingual, intrarectal inferior, intraosos,
intraseroase;
 primul pasaj hepatic şi pulmonar este întâlnit prin
administrarea medicamentelor în calea rectală superioară;
 primul pasaj intestinal, hepatic şi pulmonar este
prezent la administrarea medicamentelor pe cale perorală.
2.3.2.10. Modul de administrare
Este un factor care poate influenţa biodisponibilitatea în
funcţie de posologie, şi anume:
 administrarea prin perfuzare (administrare continuă);
 administrarea ritmică;
- administrare de preparate retard;
 administrarea sistemelor terapeutice;
 utilizarea terapiei la ţintă etc.