“ Aspecte comparative în aplicarea principiilor specifice urmăririi penale în

Republica Moldova și în România “

Studenți : Pulev Serghei, Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Mițcul Oxana, Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

This work presents a comparison between the specific criminal prosecution principles of the Romanian and
Moldavian legislation. We present both the similarities of these two legislation due to the history they
share,and also their differences.

Ce travail présente une comparaison entre les principes de poursuite pénale spécifiques de la législation
roumaine et moldave. Nous présentons à la fois les similitudes de ces deux lois en raison de leur histoire
commune, ainsi que leurs différences.

1. Introducere

Pentru a putea aborda obiectiv aspectele comparative în aplicarea principiilor specifice

urmăririi penale dintre aceste două țări considerăm necesară aprofundarea în istoria și evoluția
acestora pe plan juridic.

În primul rând menționăm faptul că în legislația celor două țări persistă elemente
comune,asemănătoare ,datorită istoriei care o împart.Punctul de pornire reprezintă Unificarea
Principatelor din 1859,care necesita și o unificare legislativă.Astfel,atât în Țara Românească cât și
în Moldova era aplicată Condica criminalicească a lui Barbu Ştirbei.După modificarea codului
propus în 1864 respins de către domnitorul A.I.Cuza,codul penal a intrat în vigoare în 1865,în care
se prevedeau și următoarele principii: : principiul egalităţii tuturor în faţa legii, nu există infracţiune
şi pedeapsă nearătată în legea penală, principiul neretroactivităţii legii penale.

Acest Cod cuprindea titlul preliminar şi trei cărţi. Cartea întâi conţinea partea generală, unde
este formulată noţiunea de infracţiune, de pedeapsă penală şi scopul ei, se analizează circumstanţele
atenuante, recidiva ş.a. Infracţiunea era tratată făcându-se legătura juridică dintre lege şi infractor.
 După Marea Unire din 1918, în domeniul dreptului penal funcţiona o pluralitate de coduri ca
de exemplu; în Bucovina - Codul penal austriac; în Basarabia - Codul penal rus; în Valahia - Codul
penal din 1864;

La această etapă se punea problema unificării dreptului penal. În 1919, asupra Basarabiei a
fost extins codul penal din Vechiul Regat. Totodată s-a abordat şi chestiunea privind întocmirea
unui nou cod. Elaborarea acestuia a început în 1920, însă adoptarea a fost amânată până în 1936.
Codul respectiv a intrat în vigoare în 1937. Acest Cod era constituit din partea generală şi specială.
Principiile fundamentale pe care se baza Codul respectiv erau: individualizarea pedepsei,
responsabilitatea pentru acţiunile sau inacţiunile vinovate ş.a.

La 28 iunie 1940, împotriva principiilor şi a normelor de drept internaţional, prin

ameninţarea cu forţa Armata Roşie ocupă Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, anexându-
le la U.R.S.S., impunând, totodată, regimul comunist.

La 2 august 1940, la sesiunea Sovietului Suprem al U.R.S.S. a fost adoptată Legea cu privire
la formarea R.S.S.M. şi includerea în componenţa Ucrainei a Bucovinei de Nord, a judeţelor Hotin,
Akkerman şi Ismail.

În R.S.S.M. se aplicau codurile penal, civil, de procedură penală şi procedură civilă, cel al
muncii, familiei ale R.S.S.Ucrainene. Această aplicare temporară a durat până la adoptarea
codurilor R.S.S.M. în 1957 .Republicilor unionale li s-a permis adoptarea propriilor coduri, care să
fie alcătuite pornindu-se de la Bazele legislaţiei unionale şi a republicilor unionale. În 1958,
Sovietul Suprem al U.R.S.S. a adoptat Bazele legislaţiei penale unionale şi a republicilor unionale.
în conformitate cu ele a fost elaborat Codul penal al R.S.S.M. votat de Sovietul Suprem al R.S.S.M.
la 24 martie 1961 şi pus în aplicare la 1 iulie 1961.

Astfel,acesta a fost punctul de pornire a delimitării dintre legislația românească de cea

moldovenească,fiecare dintre aceste două țări urmând să-și legifereze propriile legi.

Rămâne însă incontestabil faptul că în prezent în dispozițiile legilor ambelor țări persistă
aspecte asemănătoare,acestea fiind urmările istoriei comune.

2.Urmărirea penală.Generalități

Urmărirea penală este prima fază a procesului penal,pe parcursul căreia organele de urmărire
penală efectuează activități procesuale premergătoare judecății.

Existenţa urmăririi penale ca fază distinctă a procesului penal este impusă de necesitatea ca
anumite organe specializate să desfăşoare activităţi specifice de descoperire a infracţiunilor,
identificare şi prindere a infractorilor, în vederea trimiterii lor în judecată.

Pentru realizarea justiţiei penale într-un stat de drept, în sensul descoperirii infracţiunilor,
identificării şi prinderii infractorilor, strângerii probelor necesare, în cadrul mecanismului procesual
s-a conturat necesitatea obiectivă ca, înainte de activitatea de judecare propriu-zisă, să existe o
activitate prealabilă şi diversificată, reglementată într-o etapă procesuală separată. Astfel această
fază obligatorie a procesului penal, urmărirea penală, apare ca esenţială prin prisma necesităţii
restabilirii ordinii de drept şi sancţionării celor vinovaţi pe baza unor probe certe sub aspectul
persoanei ce a săvârşit fapta prevăzută de legea penală şi a vinovăţiei acesteia.

Urmărirea penală reprezintă prima fază din structura tipică a procesului penal,care în
legislația româna are următoarea clasificare:urmărirea penală,judecata și punerea în executare a
hotărârilor rămase definitive.Asemenea clasificare este folosită și de legislația Republicii
Moldova,care convențional sunt împărțite în următoarele trei categorii:

a) faza prejudiciară, care include pornirea procesului penal şi urmărirea

penală;

b) faza judiciară- examinarea cauzei în primă instanţă, în apel şi recurs;

c) faza postjudiciară- punerea în executare a hotărîrilor penale rămase

definitive, recursul în anulare şi revizuirea procesului penal;

2.1 Obiectul urmăririi penale

Conform art. 285 alin. (1) C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor
necesare cu privire la :

 Existența infracțiunilor;
 La identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune;
 La stabilirea răspunderii penale a acestora;
 Pentru a se constata dacă este sau nu necesară dispunerea trimiterii în judecată;

”Strângerea probelor necesare” are în vedere atât activitatea de adunare a probelor, cât şi
operaţiunile de examinare şi evaluare a lor, pentru a se stabili dacă este sau nu posibilă trimiterea
cauzei în faţa instanţei de judecată. Sintagma “existenţa infracţiunilor” se referă atât la fapte
consumate cât şi la fapte rămase în faza de tentativă, fără a distinge după fazele de desfăşurare a
activităţii infracţionale. Tot aici considerăm că trebuie menţionată şi activitatea de identificare a
victimei sau victimelor infracţiunii (a persoanelor vătămate).

“Identificarea persoanelor care au săvârşit infracţiuni” presupune atât stabilirea împrejurării

că o anumită faptă prevăzută de legea penală este urmarea activităţii umane, cât şi descoperirea
tuturor celor care au săvârşit-o sau au contribuit la săvârşirea ei: autori, instigatori sau complici.
“Stabilirea răspunderii persoanelor” înseamnă că pe lângă aspectele care ţin de identificarea
acestora, trebuie să se lămurească forma de vinovăţie cu care au acţionat şi dacă ei pot fi subiecţi ai
răspunderii penale. Pentru a realiza obiectul urmăririi penale, organele de cercetare penală şi
procurorul efectuează acte de urmărire penală şi anume: acte procesuale (acte de dispoziție) și acte
procedurale (prin care se aduc la îndeplinire actele procesuale).
 Conform art.252 C.proc.penală a Republicii Moldova: ” Urmărirea penală are ca obiect
colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului, pentru
a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată în condiţiile legii şi
pentru a se stabili răspunderea acestuia.”

Deci concluzionăm că obiectul și scopul urmăririi penale sunt aceleași în legislațiile ambelor
țări.

3.Principiile fundamentale ale procesului penal

Prin principiile fundamentale ale procesului penal înţelegem regulele cu caracter general în
temeiul cărora este reglementată întreaga desfăşurare a procesului penal. Principile date sunt
reglementate de art.2 - art. 13 C.pr.pen. în legislația română și în art.7- art.28 C pr.pen. în legislația
moldovenească, își gasesc aplicarea in toate fazele ale procesului penal,iar menționarea lor în
contextul dat își găsește argumentare prin faptul că sub aspecte generale,urmărirea penală se
desfășoară asupra acelorași principii și reguli care guvernează întregul drept procesual penal.

Legislațiile acestor două țări în cauză contin principii fundamentale ale procesului penal comune,iar
acestea ar fi următoarele:

Principiul legalității procesului penal care impune respectarea intocmai de către organele
judiciare a competenței pe care o au precum respectarea ți asigurarea exercitării drepturilor
procesuale ale parților în vederea soluționării corecte a cauzelor penale.

Principiul prezumţiei nevinovăţiei presupune ca persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni,

este nevinovată atît timp cît nu au fost aduse probe împotriva ei în cadrul unui proces judiciar.

Principiul aflarii adevarului presupune că organele judiciare au obligatia sa pronunte solutii

care să reflecte adevarul.

Principiul oficialitatii procesului penal, principiul este impus de necesitatea luptei impotriva
fenomenului infractional ce nu se poate realiza decat atunci cand autoritatile publice si cele
judecatoresti vor promova din oficiu activitatile judecatoresti in cauzele penale.

3.1 Principiile specifice urmăririi penale.

Pe lângă principiile fundamentale urmărirea penală este guvernată și de anumite principii

specifice, determinate de necesitatea realizării obiectivelor sale și care se manifestă ca trăsături
caracteristice ale fazei respective.

Spre deosebire de activitatea de judecata care se desfasoara potrivit principiilor publicitatii,

contradictorialitatii si oralitatii, iar judecatorii sunt independenti, activitatea de urmarire penala este
in general nepublica, lipsita de contradictorialitate si are un caracter preponderent scris, iar organele
care efectueaza urmarirea penala sunt supuse controlului ierarhic.
 3.2 Principiile specifice urmăririi penale în legislațiile ambelor țări

Caracterul limitativ al publicitatii actelor de urmarire penale. Potrivit acestui principiu in cursul
urmaririi penale nu este public dosarul cauzei la care in principiu au acces in conditiile legii partile.
Acest caracter nu este insa absolut. De exemplu, instanța,inculpatul sau apărătorul are dreptul să
cunoască conținutul dosarului cu ocazia luării măsurii arestarii preventive sau prelungirii acestei
masuri.În legislația moldovenească acest principiu este denumit “ Lipsa de publicitate a urmăririi
penale.”

Caracterul necontradictoriu al urmaririi penale este urmarea a faptului că procurorul

indeplinește în faza de urmarirea penală și funcția de învinuire și cea de soluționare a cauzei. Lipsa
de contradictorialitate permite organului de urmărire penală să asigure mobilitatea și operativitatea
necesară efectuării actelor de urmărire penală, deoarece el se poate deplasa imediat la locul indicat
fără a fi necesară convocarea părților și prezența lor, în afara de cazurile în care legea prevede asta.

O deosebire prezentă în aceste două legislații o urmărim în acest caracter prin faptul că este
reprezentat prin “Caracterul semi-contradictoriu al activităţilor în faza urmăririi penale .” Acest
caracter de semi-contradictorialitate vine anume din faptul că activitatea de administrare a probelor,
pînă la finisarea urmăririi penale este lipsită de contradictorialitate, însă, sub aspectul aplicării
măsurilor procesuale de constrîngere, atacarea acţiunilor şi hotărîrilor ofiţerului de urmărire penală
şi procurorului, examinarea de către judecătorul de instrucţie, se face cu participarea părţilor
interesate în condiţii de contradictorialitate;

Forma preponderent scrisă. Principiul dat are relevanța juridică în fața instanței numai actele
cuprinse în dosar sub forma scrisă, astfel părțile nu pot acționa decât în scris prin cereri sau
memorii.Însă forma preponderent scrisă nu exclude folosirea limbajului oral ca mijloc de
comunicare între participanții la cauza penală.

În legislația moldovenească acest principiu este denumit „Caracterul preponderent al formei

scrise”

Controlul ierarhic in efectuarea actelor de urmarire penala derivat din principiul unicitatii de
actiune a membrilor Ministerului Public este specific procurorilor si diferentiaza statutul acestora de
statutul judecatorilor care sunt independenti si se bucura de inamovibilitate in conditiile legii.

Acest principiu apare în activitatea de urmarire penala mai evident in privinta supravegherii
actelor de cercetare penala efectuate de politia judiciara si de alte organe de cercetare penala.

In legatura cu relatia procuror-organ de cercetare penala, procurorul conduce, supravegheaza

si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, aceste organe fiind obligate sa
aduca la indeplinire dispozitiile procurorului.

Referitor la controlul ierarhic legislația moldovenească descrie “Îmbinarea regulii

independenţei procurorului şi ofiţerului de urmărire penală cu regulile subordonării ierarhice”
procurorul, în exercitarea atribuţiilor sale, este independent şi se supune numai legii. La fel, el
execută indicaţiile scrise de procurorul ierarhic superior, pe cînd ofiţerii de urmărire penală, fiind şi
ei independenţi, se supun indicaţiilor scrise de procuror. Independenţa ambilor subiecţi aici îi face
să acţioneze conform propriei convingeri, dacă nu este prevăzut în legislaţie că este necesar vreun
acord scris al procurorului ierarhic superior.

Pe lânga toate principiile enumerate legislația Republicii Moldova mai cuprinde un principiu
specific urmaririi penale care a fost denumit “Divizarea atribuţiilor procesuale la urmărirea penală
între procuror şi ofiţerul de urmărire penală aici procurorul exercită funcţia de conducere a urmăririi
penale, confirmă sau adoptă hotărîri procesuale, specifice pentru această fază. La rîndul său, ofiţerul
de urmărire penală, are rolul de a strînge probe necesare în vederea descoperirii infracţiunii şi
depistării infractorului”

Nu putem contura o diferență majoră intre cele două legislații fiindcă se regasesc comune atât
principiile fundamentale ale procesului penal cât și principiile specifice urmăririi penale.Întreaga
activitate ale organelor într-un proces penal se desfășoară după aceleași reguli,au același scop și
obiect în legislațiile ambelor țări.

Bibliografie:

B. MICU, A. PĂUN, R. SLĂVOIU, Procedură penală, Curs pentru admiterea în magistratură şi

avocatură, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 213.

C.-S. PARASCHIV, Fişe de procedură penală pentru admiterea în magistratură şi avocatură,

Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 345.