Sunteți pe pagina 1din 6

Clasa a 9-a

Modulul „Cariera profesională”

Obiectivele cadru:
1. Înţelegerea specificului tehnologiilor moderne, meşteşugurilor populare şi evoluţia acestora.
2. Dezvoltarea capacităţii de cercetare, proiectare, executare, evaluare şi utilizare a obiectelor.
3. Dezvoltarea capacităţii de cooperare şi comunicare în cadrul activităţilor practice.
4. Formarea atitudinii grijulii faţă de resursele naturale şi patrimoniul cultural naţional.

CONŢINUT TEMATIC OBIECTIVE DE REFERINŢĂ OBIECTIVE SPECIFICE TEMEI NR. ORE SĂPTĂ OBSERVAŢII
ALOCATE MÂNA
1 2 3 4 5 6
I Omul şi lumea 1.2 Să înţeleagă importanţa - Să înţeleagă necesitatea socială a pregătirii profesionale;
profesiilor autodeterminării în alegerea 1
profesiei. - Să definească termenii specifici;
- Să înţeleagă conţinutul termenilor;
- Să precizeze familii ocupaţionale din domeniul
tehnologic;
- Să precizeze forme de şcolarizare prin care se realizează
pregătirea în R. Moldova.
II Problemele 1.3 Să actualizeze - Să înţeleagă necesitatea socială a pregătirii profesionale;
sociale ale muncii cunoştinţele despre sine şi - Să-şi formeze o atitudine pozitivă faţă de calităţile 1
lume în munca profesională; personale necesare pentru viitoarea profesie;
3.1 Să-şi dezvolte aptitudini - Să enumere problemele sociale cu care se confruntă
de comunicare şi comunicare. profesioniştii astăzi;
- Să precizeze influenţa politicii externe şi interne de
angajare în câmpul muncii;
- Să identifice domeniile în care poate activa.

Liceul Teoretic "Aurel David" din s. Bardar, r. Ialoveni, Ciobanu Z., prof. de educaţie tehnologică 1
III Varietatea lumii 1.3 Să înţeleagă importanţa - Să enumere domeniile din economia naţională;
profesiilor autodeterminării în alegerea 2
profesiei; - Să identifice modul de obţinere a competenţelor
4.1 Formarea atitudinii profesionale;
pozitive faţă de sine, - Să enumere ocupaţii cu pregătire tehnică;
sentimentul valorii primare ca
- Să enumere principalele responsabilităţi ale unui muncitor,
maistru, inginer, tehnician, proiectant;

1 2 3 4 5 6
individualitate, siguranţa în - Să identifice meseriile specifice diferitor zone geografice
propriile capacităţi de
ale ţări;
realizare în viitoarea profesie
- Să indice influenţa noilor tehnologii asupra evoluţiei
şi viaţa profesională.
profesiunilor;
- Să precizeze influenţa tehnologiei asupra evoluţiei
profesionale;
- Să redacteze un eseu folosind cunoştinţele şi sursele de
informare precizate;
- Să discute cu reprezentanţi ai agenţilor economici pe tema
profesiilor noi.

Liceul Teoretic "Aurel David" din s. Bardar, r. Ialoveni, Ciobanu Z., prof. de educaţie tehnologică 2
IV Clasificarea 2.3 Ridicarea nivelului de - Să clasifice profesiile după anumite criterii(obiectul
psihologică a competenţă psihologică şi 1
muncii, scopul muncii, pe ramuri, tehnologie, condiţii de
profesiilor extinderea hotarele de auto-
activitate);
areciere, trezirea necesităţii de
autoperfecţionare. - Să înţeleagă necesitatea clasificării profesiilor;
- Să coreleze tipul de muncă ce predomină într-o profesie cu
tipul de profesare (manuală, intelectuală);
- Să cunoască modul de clasificare a profesiilor;
- Să descrie tipurile de profesii;
- Să indice ocupaţiile oamenilor ce participă la realizarea
unui produs, de la materia primă până la piesa finită;
- Să aprecieze cantitativ şi caliatativ calităţile profesionale
pe care le are;
- Să redacteze un eseu pentru tipul de profesie ales.
V Omul şi munca în 1.3 Actualizarea cunoştinţelor - Să cunoască metodele de a găsi un loc de muncă;
condiţiile tranziţiei despre sine, lume şi munca 1
la economia de profesinală; - Să precizeze paşii parcurşi în obţinerea unui loc de muncă;
piaţă 4.1 Formarea atitudini - Să redacteze documente specifice obţinerii unui loc de
pozitive faţă de sine, senti-
mentul valorii primare ca muncă;
individualitate, siguranţa în - Să indice cerinţele fiecărui pas parcurs în obţinerea unui
propriile capacităţi de loc de muncă;
realizare în viitoarea profesie - Să identifice cele mai solicitate profesii;
şi viaţa profesională.
- Să determine necesitatea perfecţionării omului în
domeniul profesat;
1 2 3 4 5 6
- Să găsească relaţia dintre capacităţile pe care le posedă un
profesionist cu necesităţile economiei de piaţă.
- Să determine rolul omului în condiţiile tranzacţiei la
economia de piaţă;
Liceul Teoretic "Aurel David" din s. Bardar, r. Ialoveni, Ciobanu Z., prof. de educaţie tehnologică 3
VI Piaţa muncii 1. Să înţeleagă importanţa - Să coreleze evoluţia socială cu cea a meseriilor practicate
autodeterminării în alegerea 1
în timp;
profesiei;
2. Să actualizeze cunoştinţele - Să indice influenţa noilor tehnologii asupra evoluţiei
despre sine şi lume în munca profesiunilor;
profesională. - Să precizeze meserii şi profesiuni noi şi atribuţiile
acestora;
- Să indice modul de perfecţionare a competenţelor
profesionale;
- Să compare atribuţii ale unor ocupaţii din acelaşi grup de
profesii;
Să indice cerinţele unei profesiuni pentru obţinerea unui loc
de muncă.
VII Secrete în 3. Să-şi ridice nivelul de com- - Să înţeleagă şi să analizeze relaţia vreau – pot – trebuie în
alegerea profesiei petenţă psihologică, să-şi 2
alegerea profesiei;
(vreau-pot-trebuie) extindă hotarele de auto-
areciere stimulând necesităţile - Să identifice opţiunile profesionale în R. Moldova;
de autoperfecţionare; - Să enumere meserii şi profesii noi necesare economiei
4. Să-şi formeze atitudini
pozitive faţă de sine, senti- naţionale;
mentul valorii primare ca - Să precizeze necesitatea obţinerii competenţelor
individualitate, siguranţa în profesionale şi perfecţionarea lor pe parcursul anilor;
propriile capacităţi de - Să identifice profesiile care sunt suprasolicitate;
realizare în viaţă şi viitoarea
carieră profesională. - Să analizeze situaţia profesioniştilor care nu sunt angajaţi
în câmpul muncii;
- Să descrie activităţile profesionale în condiţiile şomajului
şi a concurenţei pe piaţa muncii.

Liceul Teoretic "Aurel David" din s. Bardar, r. Ialoveni, Ciobanu Z., prof. de educaţie tehnologică 4
VIII Cariera 1. Să înţeleagă importanţa - Să identifice etapele carierei profesionale;
profesaională autodeterminării în alegerea 1
profesiei; - Să descrie etapele carierei profesionale;
5. Să se familiarizeze cu - Să înţeleagă necesitatea perfecţionării continue pe

1 2 3 4 5 6
specificul activităţii - parcursul activităţii profesionale;
profesionale şi noile forme de
organizare a muncii în - Să identifice calităţile profesionale proprii;
condiţiile şomajului şi - Să definească termeni specifici;
concurenţei pe piaţa muncii.
- Să proiecteze cariera dorită şi motivaţia alegerii;
- Să exprime prin propriile cuvinte siguranţa în propriile
capacităţi de realizare profesională.

IX Inepuizabilitatea 3. Să-şi ridice nivelul de com- - Să identifice calităţile profesionale pe care le are;
posibilităţilor petenţă psihologică, să-şi 1
umane în extindă hotarele de auto- - Să aprecieze adecvat calităţile profesionale pe care le are;
autodeterminarea areciere stimulând necesităţile - Să discute cu reprezentanţi ai agenţilor economici la tema
profesională de autoperfecţionare.
autodeterminarea profesională;
- Să enumere domeniile în care doreşte să activeze;
- Să cunoască metodele de alegere a profesiilor;
- Să precizeze paşii parcurşi în alegerea profesiei;
- Să descrie profesia aleasă şi motivaţia alegerii ei.

X Evidenţa 4. Să-şi formeze atitudini - Să caracterizeze profesia aleasă;


particularităţilor pozitive faţă de sine, senti- 1
temperamentului la mentul valorii primare ca - Să enumere responsabilităţile profesiei alese;
- Să înţeleagă necesitatea particularităţilor temperamentale

Liceul Teoretic "Aurel David" din s. Bardar, r. Ialoveni, Ciobanu Z., prof. de educaţie tehnologică 5
definirea individualitate, siguranţa în în alegerea profesiei;
profesională a propriile capacităţi de - Să precizeze formele de învăţământ prin care se realizează 1
personalităţii realizare în viaţă şi viitoarea
pregătirea profesională;
carieră profesională.
- Să determine meseriile specifice tipului de temperament
(melancolic, holeric, sanguin).

XI Reprezentarea 4. Să-şi formeze atitudini - Să definească termeni specifici;


despre sine şi pozitive faţă de sine, senti- 1
problema mentul valorii primare ca - Să indice modul de obţinere a competenţelor profesionale;
autodeterminării individualitate, siguranţa în - Să coreleze domeniile profesionale cu particularităţile de
profesionale a propriile capacităţi de
personalităţii realizare în viaţă şi viitoarea caracter;
carieră profesională. - Să identifice problemele autodeterminării profesionale;
- Să decidă domeniul profesional în care poate activa;
- Să precizeze meseriile şi profesiile care i se potrivesc.

XII Strategia 4. Să-şi formeze atitudini - Să identifice etapele carierei profesionale;


carierei pozitive faţă de sine, senti- 1
profesionale mentul valorii primare ca - Să caracterizeze etapele carierei profesionale;
individualitate, siguranţa în - Să indice meseriile şi profesiile care i se potrivesc;
propriile capacităţi de
realizare în viaţă şi viitoarea - Să coreleze domeniile profesionale cu calităţile personale;
carieră profesională. - Să indice influienţa noilor tehnologii asupra evoluţiei
profesiei alese;
- Să-şi proiecteze cariera profesională.
Lecţie de totalizare 1
În total la modulul „Cariera profesională” – 16 ore

Liceul Teoretic "Aurel David" din s. Bardar, r. Ialoveni, Ciobanu Z., prof. de educaţie tehnologică 6

S-ar putea să vă placă și