Gabriel Grigore: ...

”`tu-i rostu` ei de lume, cum trec io

și ea rămîne” - o expresie, auzită pe ulița satului deunăzi,
mai concisă și infinit mai onestă a tuturor ”teologărilor”
neoliberale în care ”paleologu” are vreo legătură directă
cu vreo familie imperială de aiurea.
Vorba
ăstuia https://www.edituratact.ro/produs/apostolatul-
antisocial-teologie-si-neoliberalism-in-romania-
postcomunista/ ..., răstălmăcire cu premeditare la
”Apostolatul social” al lui Ioan Marina.
Din nou și din nou și din nou:
HRISTOS A-NVIAT!
pentru toată lumea... elită sau mahala ineptă. Mahala...
mai abitir , aș zice!

Grig Cat: Adevarat a inviat! din aceeasi rastalmacire cu

premeditare citesc si eu cu sarg.

[…]

Gabriel Grigore: Tre' să revin aci cu un comentariu ca

să scap de apăsare.
Pentru un autor de carte, care e Racu, e de-a dreptul
caraghios să confunde etica, ceea ce poate rezulta la o
adică într-o doctrină, cu religia. Creștinismul este o
religie! Este deci mult mai mult decit o morală, o etică și
nu este o ideologie! Cît mai mult este asta? Este altceva,
atît de ... mai mult!
E la fel de caraghios însă să te lași luat de val, făcut de
cap de un titlu doar, cu gîndul ca vrabia la mălai la un
demers cinstit și necesar, mai degraba istoric și în sfîrșit
critic dar teologic corect, ceea ce acest opus al lui Racu
NU E!
Ma declar un tîmpit, bașca_caraghios. Măcar că nu-s
singurul!
[…]
Mai sus e un link care exprima la vremea aia entuziasm,
acum, fara comentariul de azi ar fi exprimat prostia și
insistența în prostie, ceea ce ...

Mihaela Dimian: Ceea ce???

Gabriel Grigore: Ceea ce ar fi chiar... o prostie. Dar între

timp am mai dat cu apă pe ochelari... m-am trezit și, ca
să nu creadă lumea că fac prozelitism pentru înțelegerea
lumii prin ochelarii lui ... Ernu și Rogozanu, ce să mai
zic...
E un lup în piele de oaie cartea aia. N-aș vrea să o laud
pe undeva. Asta-i tot. Ori șterg comentariul ăla ori
comentez altminteri, ceea ce am și făcut.

Catalin Grigore: ah, ce.mi place... da, exact, trebuie

scoasa tubulara si cheia franceza si, cu micrometrul in
mana, ajustate reglajele atat cat trebuie. ok, dupa ce l.as
scoate din discutie pe alex racu - pe persoana fizica este un
tip dincolo de suspiciuni - as lua.o pe rand, intai cu critica
de fond, apoi cu cea de conjunctura. da, crestinismul nu.i
etica, nu.i nici macar morala, darmite ideologie, pt ca
crestinismul - nici macar cel de orientare catolica, care
chiar a pus sub o lupa cu focalizare mare problemele
sociale - nu se suprapune cu doctrina sociala a bisericii.
sigur, e greu de explicat, cat sa nu ratezi esenta a ceea ce
spui tu acolo; n.am niciun dubiu cu a. racu nu a inteles
asta (si nici nu a intentionat asta), insa cand zgaltai barca
pt echilibru din partea opusa locului de unde vine valul,
e posibil sa te rastorni unde nu te astepti. si eu unt eliptic,
asa ca incerc sa fiu mai concret... si trec peste elementele
de patristica che.guevarista (care, recunosc, imi plac la
nebunie) in genul "cine fura de la bogat sa dea la sarac
face o fapta buna", si ma intorc la ceea ce imi este si mie
mai familiar: doctrina sociala catolica, ordonata,
revizuita si adaugita; care este, scolareste vorbind, corect
surprinsa. insa dac.o scoatem din fusul ei de diviziune,
din durerile faceri sau nu aducem aminte incercarile ei de
transpunere politica ( si nu ma refer aici la ce.l arde
imediat buza pe v ernu: teologia eliberarii), e ca o
experienta din care nu ai invatat nimic. jeunesse
ouvrieres, semaines sociales, programul de la milano,
crestin.democratia din germania, belgia sau olanda, cu
mutatiile lor de rigoare, duc la anumite concluzii pe care
unii din respect, altii din oripilare, pt patapievici de ex
le.au omis. in fine, critica de conjuctura (mondena) e cea
care uluieste cel mai tare. ma opresc si eu la o recenzie si
la un interviu citit; interviul in care un ernu jovial
precum bogdan rares (dar cu mult mao moderata
infatuare) intreaba ceva de genul "nu crezi ca teologia
eliberarii ar trebui aprofundata ceva mai intens in
romania", cu acelasi elitism de lenin matur care stie mai
bine ce.i mai bine pt popor, iar recenzia a lui iovanel, ce
incheie declarandu.l pe a racu " un bun companion de
drum"; cu alte cuvinte, da, e ok critica crestina a
capitalismului, dar doar pt noi am invatat la perfectie ca
scopul scuza mijloacele. desi si eu ma vad atat crestin,
cat si de stanga, alaturarea asta pe care o face minoritatea
infima a rogozanilor pe seama unui autor ce vine dinspre
crestinism nu e decat semnalul unui nou tip de
oportunism. concluzionand, e ok ca cineva sa dea cu
mopul prin sinapsele lui parapievici, dar e sanatos si sa
privesti printre gene la haita ce asteapta sa profite.

Gabriel Grigore: Oh, de-ar fi fost o critică creştină a

capitalismului, că doar asta aşteptam de la ea! Dar de
unde creştină?! Este una de stînga activistă,
condimentată cu malversaţiuni sau ca să nu o iau eu
însumi pe urma retoricii activiste, de malentendu-uri
“creştine”. Şi aici e oful meu!
Racu pe persoană fizică... nu ştiu, te cred şi am
încredere. Cartea lui Racu şi persoana mea pe persoană
fizică, devenită publică prin umor involuntar mi-erau
subiectul.
Activismul de stînga, dacă nu e continuat şi după vîrsta
de 30 de ani, vezi criteriul Ţuţea, situaţie în care bate
în... luciferism, ăsta fiind corolarul Grigore, are farmecul
discret că nu înţelege încă versetul ăla din Psalmul 50 ”...
cele nearătate şi ascunse ale înţelepciunii Tale m-ai
arătat mie”, adică fix aspectul mistic, pe care culmea
Racu îl aminteşte, ca şi caracterul contemplativ al
ortodoxiei. Nici sensul vieţii creştine la care cheamă
Evanghelia, acela al unei „gnoze” individuale, un urcuş
în sens invers kenozei divine, doar vorbim de Hristos,
Cuvîntul întrupat, în fond! Sărăcia în sine nu este un
scop ci numai raportarea personală la ea. Asta fiindca
iubirea de arginţi te leagă fedeleş de imanenţă, de lumea
asta, iar scopul este transcendenţa nu etica socială în
mod direct. Aici şade bogatul faţă de săracul Lazăr! Ăsta
este sensul cămilei din Matei 19,24. Dacă Racu ar fi
trecut mai des pe la biserica decît cămila prin urechile
acului, sigur ar fi avut ocazia să audă macar o predică
mediocră la pericopa aia cu un text un pic mai extins,
fiindca nu este numai un proverb. Asta spune Hristos
ucenicilor, nu tînărului. Pe tînăr îl lasă să se întoarcă la
urcuşul lui, de care nu ne spune nimeni că se opreşte.
Dimpotrivă, tînărul pleacă întristat că nu este desăvîrşit,
nu fiindcă ar fi pierdut şansa mîntuirii, pe care o are
oarecum confirmată păzind legile de mic copil. Discursul
Lui este stratificat în funcţie de preopinient, tînărului îi
dă de lucru, ucenicilor de gîndit pentru un altfel de urcuş,
lui Racu o judecată apodictică şi atît din nefericire.
Sigur, dacă pierzi legătura cu Transcendentul
creştinismul poate fi o perceput ca ideologie şi devine
prietenul revoluţionarilor, mai exact un argument
paradoxal. Dar el nu mai este religie din acest punct. Ori,
dacă argumentul teologic e şubred, înţelegerea textului
sacru destul de subţire, toată critica se transforma într-o
polemică de tip Tonton Macoute după aceleaşi reguli
“taie-i capul, arede-i casa!”. Toată chestia îmi pare luptă
de clasa şi ăsta e gustul de cocleală pe care mi l-a lăsat
cartea. Surpriza notelor de lectură ale lui Lenin pe
manşeta paginii lui Hegel… “Ha! Ha! Ha! Ce prost
eşti!”
O observaţie a altuia, dar cu care cred, spune că între
stînga pusă în operă şi dreapta liberală diferenţa este doar
că, din punct de vedere statistic, capitalismul produce
mai puţină nefericire! Şi asta nu în România unde vorba
ăluia... n-aş da un politician de dreapta român pe un
comunist polonez. Argumentaţia teologică pentru una
sau pentru alta este tîmpită, asta aşteptam de la carte şi
asta nu mi-a dat! Cartea argumentează teologic la stînga,
polemic faţă de cei care argumentează la fel de steril la
dreapta. (Aci nu înţeleg listarea lui Ioan Ică şi a lui Radu
Preda. In fine, să zicem că e o strategie retorică).
Sigur că sunt de stînga atît cît îmi cere religia şi de
dreapta atît cît îmi cer „răsadurile din grădină” şi nevoia
de a nu pune pe umerii lui Dumnezeu chiar toate
neputinţele mele. Pe unele aş putea să le port şi singur.
Mai pe franţuzeşte.. noi avem inima la stînga şi
portofelul la dreapta în buzunarul hainei tot la piept.
Discursul vehement de stînga, chiar dacă încă nu desluşit
în unele minţi, îmi aminteşte acum şi nu a fost tot timpul
aşa dacă ma uit în tinereţea mea, de Ioan 12,

4. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care

avea să-L vândă, a zis:
5. Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de
dinari şi să-i fi dat săracilor?
6. Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci,
ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se
punea în ea.

Şi da! Corect! Aici este doctrina secretă a PSD, şi a

întregii stîngi româneşti care e la fel de la stînga cît de la
dreapta sunt liberalii români. Rutinîndu-se, dacă nu
înăcrindu-se în rele de-a dreptul, a început să i se cam
vadă chestia asta care uneori este abil ascunsă; generaţia
lui Ion Iliescu, de pildă, care se simte, cred un pic străină
dar condescendentă, fiind şi săracă şi cinstită şi cu banii
luaţi.
Nu uităm nici că Che Guevara este o formă de Osama
Bin Laden cu un bilanţ, cel puţin în victime, puţin mai
important decît el. Şi... n-am ajuns la Stalin, care a fost
din nefericire necesar în logica rusească a Marelui
Război Pentru Apărarea Patriei! Iar binele cu forţa nu-l
pot face pe LUMEA ASTA decît dracul sau Stalin, e un
lucru ştiut!
En fin! Sper pentru Racu că este o victimă orbită
temporar, ca Pavel pe drumul Damascului, de bunele lui
intenţii, ceea ce nu se poate spune despre Ernu,
Rogozanu şi asociaţii.
Pardon de prozelitism ieftin!