Diorama sau scurt eseu despre actual

“Elementara deşteptăciune e o îndatorire. Mai ales pentru un creştin care trebuie să fie
mereu atent la ispite. Iar prostia este o ispită ... Neştirea, îndobitocirea, trecerea oarbă
prin viaţă şi printre lucruri sau trecerea nepăsătoare sunt de la diavol. Samarineanul n-a
fost numai bun ci şi atent : a ştiut să vadă.” N.Steinhardt

Nici nu am inceput bine si parca vad cateva fete (prosopon - gr) ale
unora dintre cititori schimonosindu-se sau mirandu-se la titlul acestui articol.
Sa fim bine intelesi, sunteti liberi sa inchideti pagina sau din contra sa cititi
mai departe....cu tot respectul...ma adresez nu babei Maria din colt sau
meseriosului trudnic de pe schela, ci cred eu, unor oameni de la o medie in
sus. De ce? pentru ca eu consider ca tanti Maria si nea Nelu nu poate fi
formatori de opinie decat intr-un cerc restrans, de aceea demersul meu
intotdeauna s-a adresat unei anumite categorii de oameni. Pe ceilalti sa-i
mantuiasca, lamureasca, lumineze altii, sunt pentru fiecare mana, manusi
potrivite! Am sa incerc sa nu fiu eclectic in explicatia dioramei la care
tocmai am purces. Nu am de gand sa ma sui pe vreo piatra din Teba si sa va
predic „Filipicele” lui Demostene, dar nici nu va fac cimilituri ieftine de la
tembeliziuni comerciale, deoarece stiu ca fiecare Eu se lanseaza in propriul
vis din lumea asta cu puteri proprii, dar pe parcurs isi pierde entuziasmul, se
accelereaza trasaturile genetice, se lasa in plasa influentelor
comportamentale din jur, se deformeaza personalitatea si spre final se
produc rupturile nefaste. Si e posibil ca intr-o astfel de gaura sau gol
existential sa va prind si sa ma scanati subiectiv. Gandurile mele surprinse in
aceste litere virtuale, ca si spatiile dintre ele vorbesc despre elanul meu
sincer de a va oferii daca nu o solutie, macar un gand sau de ce nu
„otravurile lui Mithradates”, adica relatia mentala ce o puteti utiliza cu orice
rau, care isi va pierde oarecum efectul fatal asupra fiintei voastre, daca nu
vindecand, macar facand mai suportabila purtarea poverii.
Are Leon Bloy o idee geniala asupra „Cersetorului ingrat”, redata de
Mircea Vulcanescu admirabil in „Dimensiunea romaneasca a existentei”:
„Vai celui ce n-a cersit. Nimic nu e mai maret decat cersitul. Dumnezeu
cerseste. Ingerii cersesc. Regii si profetii cersesc. Tot ce este in lumina si-n
slava, cerseste. Mortii cersesc. De ce ar vrea unii sa nu ma cinstesc, ca am
fost un cersetor, si, mai ales un nerecunoscator?” Admirabila scriere, la care
Vulcanescu cu spiritul sau fin comenteaza c-am asa: ”prietenia cu el a fost
teribila, pentru ca el socotea faptul ca a fi prieten cu cineva e un dar
neobisnuit si nu trebuie sa ne ferim sa luam de pe umeri o parte din crucea
celuilalt”. Am redat asta, aici pentru a constientiza ca nu mereu ce credem
noi ca este rau, este si in realitate asa ceva. Avem tendinta sa distorsionam si
ce simtim si ce credem, pentru a lua felia care ne convine din realitate. Nu
mereu durerea trebuie alaturata cu raul, iata: cu un cutit poti ucide pe cineva
dar cu acelasi gest, aparent la fel, poti vindeca prin operatie...in esenta din
exterior gesturile sunt asemanatoare, nu si rezultatele. Asta in contextul in
care si durerea pricinuita de ambele miscari este la fel.
Nu exista nimic mai maret si deopotriva mai pervers ca mintea
omului. Totul se petrece din suflet, inima, prin minte. Imi aduc aminte de o
povestioara frumoasa din Pateric, unde se spunea ca la o manastire anume
staretul a dat porunca sa se tina post negru intr-o zi oarecare, pentru ca
Dumnezeu sa-si pogoare mila-I asupra cetatii din apropiere. A spus
calugarilor din subordine ca va verifica personal daca pe cosul chiliilor va
iesi sau nu fum. Un calugar mai sugubat, care manca mereu pe sub ascuns, s-
a framantat cum sa faca el sa manance totusi un ou gatit si a gasit solutia...
sa-l faca la lumanare, intr-o lingura. Tocmai cand era in exercitiu functiunii
sa zic asa, intra pe usa staretul si-l dojeneste de ce strica postul si cine l-a
pus sa faca asa ceva, nemaiauzit...la care claugarul nostru zice ca el nu are
nici o vina, deoarece diavolul i-a dat ideea, indemnandu-l sa nu asculte. In
acest timp, diavolul care statea mereu nevazut dupa soba calugarului capata
curaj si zice: nu parinte staret, nu l-am indemnat eu, nici mie nu-mi traznea
asa ceva prin minte! Si istorioara se incheie cu invatamantul ca, uneori,
mintea omului da semne de perversitate care ar uimi si ingerii cazuti sau nu!
Sau daca va place, zic una din domeniul psihanalizei: Sigmunf Freud a scris
odata despre o pshihopata germana, care era obsedata de ideea ca o atacau
sobolanii (Raten in germana). Prin analiza subconstientului s-a stabilit ca era
ingrijorata de doua lucruri: nu putea plati ratele la locuinta (Ratten, in
germana) si nu putea sa se casatoreasca (Hei-raten, tot in germana). Aceste
probleme fiind reprezentate de cuvinte similare, se aflau in spatele obsesiei
sale cu sobolanii. Atentie, deci la limbaj, decodificarea este esentiala, de
exemplu pentru Dumnezeu (desi construnctia semantica este unica, numai
romanilor, pentru ca in latina este Dominus Deus), in Biblia ebraica se
foloseste EL (EL, Elohim, Elohe), Numele sumerian si ugaritic
corespunzator pentru divinitatea supreama este IL. In textul original ebraic
nu existau vocale, de aceea numele EL a fost scris cu literele ALEF (prima
litera din alfabetul ebraic), un sunet mut si L. Urmariti-ma inca putin...asadar
EL nu este unica pronuntare posibila, deoarece sunt pronuntate uneori si AL.
Vechile minti, prin EL, exprimau pe Dumnezeu „pentru”, sau „contra”... Nu
este vorba de dualism ci de posibilitatile infinite de intelegere a ceea ce ni se
petrece din ce cauza ni se petrec si asa mai departe. Cu astea am vrut sa
relev mai ales faptul ca de cele mai multe ori cuvintele cu toate influenta si
nivelele lor de energie nu-s decat simple mijloace, pe care noi le umplem cu
sensurile care ne convin...cel mai adesea! Iarasi L.Bloy: „ Doua lucruri sunt
adanc uitate de toti crestinii, aproape fara exceptie: Intai: avem dreptul sa
cerem tot lui Dumnezeu si Al doilea: Dumnezeu nu are nimic sa ne refuze!”
Admirabil! De pe versantul celalalt, C.G.Jung, fost ucenic al lui Freud, de
care s-a despartit mai ales pentru faptul ca sexualiza prea mult omul si nu
tinea cont de psihe’, spune si el ca dezvoltarea unei atitudini, fie extravertite,
fie introvertite si a unei functii anume este parte a procesului de viata a
adaptarii noastre la lume, imprimandu-i pecetea noastra. Dumnezeu nu ne
vrea jalnici imitatori ci co-creatori la toate, nu simbriasi ieftini (Steinhardt).
Diorama omului actual este deci, acel tablou, fereastra de mari
dimensiuni, din care fiecare dintre noi priveste si este privit, fiind alcatuit
din mai multe planuri, sensuri si scopuri. Iluminarea pentru diorama este
efectul pe care noi il impregnam initiatic in fiecare clipa unica din viata.
Totul este deci o realitatea cu multe paralele, o iluzie frumoasa, un miraj
mistic! Depinde de noi ce conotatii dam acestor reprezentari spatio-
temporale, de simpla fereastra, ochi deschis sau cale de acces.....

Acelasi pentru cei care ma stiu,

Oricine pentru altii,

Iulian G.

“Dumnezeu nu poate fi indiferent şi nici rău. Oamenii pot fi indiferenţi şi

răi, dar şi dumnezei. Diavolii nu pot să fie decât răi, indiferenţi şi ne-
dumnezei. Deci prefer ca eonul următor să fiu om şi să devin dumnezeu!”

I.G. “Jurnal teologic”