Atotputernicia iluzorie a omului contemporan

Cu mulţumirile de rigoare pe care le aduc domnului director

Doru Decebal Feldiorean, pentru că în fiecare număr al publicaţiei
domniei sale, Condeiul Ardelean, se preocupă, cu râvnă, să aducă
cititorilor şi o pagină dedicată Vieţii Creştine, mă solidarizez şi eu,
aducând spre lectură un articol vrednic de luat în seamă scris de pr.
Adrian Agachi şi publicat în ziarul Lumina, de sâmbătă, 23 iunie,
2018, urmând ca mai apoi, printr-o frumoasă pildă, să ne reamintim ce
înseamnă să ai gând smerit:
„Trăim într-o vreme care se simte fantastic de capabilă să împlinească,
dar nu știe ce să împlinească. Într-un timp care domină toate lucrurile,
dar nu se domină pe sine. Se simte pierdut în propria-i abundență. Cu
mai multe mijloace, mai multă știință și mai multe tehnici ca oricând,
lumea actuală este cea mai nefericită dintre lumi: merge pur și simplu
în derivă. De aici provine acel ciudat amestec de atotputernicie și
nesiguranță care s-a cuibărit în sufletul contemporan (José Ortega y
Gasset, Revolta maselor, trad. Coman Lupu, București, Ed.
Humanitas, 2007, p. 79). Toate națiunile importante care au dominat,
sub o formă sau alta, anumite perioade din istoria omenirii au ajuns la
un stadiu de saturație. De la conducători și până la populația care trăia
în sărăcie, cu toții împărtășeau convingerea că sunt superiori celorlalte
neamuri și că lor li se cuvine puterea supremă, absolută. Însă, dacă
privim cu atenție, fie că vorbim de Imperiul Roman din Antichitate, de
„Imperiul” britanic din secolele XVIII-XIX sau de Uniunea Sovietică
din secolul XX, observăm că tocmai stabilitatea aceasta în
contemplarea propriei atotputernicii a fost cauza principală a
destrămării lor.
Cu omul contemporan, lucrurile nu stau în mod diferit. Acum nu
mai împărtășim ideea de atotputernicie la nivel național, ci o
proclamăm în ceea ce privește libertatea propriei vieți, în alegerea
confortului și a elementelor tehnologice care ne absorb tot mai mult
atenția, în a face și desface relațiile cu cei din jur în funcție de
interesul și planurile personale. Toate acestea creează această
atotputernicie iluzorie a omului contemporan. Însă problema cea mai
mare apare atunci când suntem forțați să ieșim din ceea ce alcătuia
climatul nostru liniștit. Pentru fiecare dintre națiunile amintite
anterior, perioada revoluțiilor socio-politice sau apariția unor adversari
puternici a însemnat, sub o formă sau alta, fie destrămarea lor totală,
1
fie fragmentarea lor în mai multe state independente. La fel se
întâmplă și cu viața omului contemporan comod, calm în egoismul
său, prea puțin preocupat de ceea ce se petrece în jur. Nu este nevoie
de perioade dificile, de războaie, de revoluții, de dezastre naturale. Ne
pierdem cumpătul din faptul că s-a luat curentul, că apa caldă nu mai
curge la robinet de câteva zile, că inflația a început să crească brusc.
Toate acestea ne dezvăluie vulnerabilități pe care nu le putem controla
și atunci începem să devenim nervoși, nepoliticoși, incapabili să ne
mai controlăm comportamental. Nemaicunoscându-ne păcatele, am
ajuns să ne considerăm perfecți, iar pentru omul care se vede pe sine
ca fiind desăvârșit, toate încercările exterioare sunt grele și lovesc
exact în deșertăciunea sa interioară, tulburându-i visul fals despre sine.
Cu adevărat, nu este nimic mai greu decât să te cunoști pe tine însuți.
Dacă accepți faptul că păcătuiești des și ești conștient de greșelile tale,
dacă încerci să îți vezi adevărata față fără a te strădui să o cosmetizezi,
ascunzându-i defectele, atunci te poți feri de această atotputernicie
iluzorie care a cuprins omenirea mai mult ca oricând. Suntem tot mai
slabi sufletește pentru că am uitat să ne mai cunoaștem slăbiciunile.
Am ajuns să le ascundem ca pe niște lucruri care trebuie să dispară,
dar iată că ele reapar când ne așteptăm mai puțin, iar dacă vremurile
grele scot ceea ce este mai rău din oameni nu este pentru că aduc
suferințe peste măsură, ci pentru că oamenii înșiși au ascuns atât de
eficient toate patimile lor, încât acum se simt incapabili să le mai
controleze și le lasă să se manifeste în toată urâțenia lor. Mitropolitul
Antonie de Suroj, comentând asupra unui aspect din scrierile Sfântului
Ioan de Kronstadt, spunea: „Dumnezeu niciodată nu ne va permite să
vedem răul din noi până nu va avea încrederea că nădejdea și credința
noastră sunt suficient de tari ca să rezistăm la această priveliște. Atât
timp cât încă nu ne ajunge credința, ne lasă într-o relativă
necunoaștere; El ne oferă posibilitatea să dibuim pericolul în amurgul
nostru interior. Atunci când credința noastră devine tare și vie, iar
nădejdea suficient de puternică pentru a vedea urâciunea, ticăloșia ce
zace în noi fără să ne zdruncinăm, atunci ne dă să vedem ceea ce vede
El - însă doar în măsura credinței și a nădejdii noastre. Așadar, iată o
revelație dublă din care putem extrage un folos real” († Antonie de
Suroj, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, trad. Mihai Costiș, Ed.
Cathisma, București, 2007, pp. 52-53). Întrebarea finală este: putem
cu adevărat să renunțăm la imaginea perfectă despre noi înșine, la
această atotputernicie fantasmagorică, și să ne îmbrățișăm adevărată

2
imagine, adică pe cea a slăbiciunii și dependenței noastre totale de
Dumnezeu?”

Ce înseamnă a avea gând smerit ?

A fi cu gând smerit, în sensul rugăciunii Sfântului Efrem Sirul, e
virtutea simplă a modestiei, a nu te crede tu cel mai bun şi a nu-i crede
pe alţii cei mai răi sau mai răi decât tine.
Se zice că Dumnezeu s-a adresat odată lui Moise şi i-a
spus: ,,Alege-ţi din tot poporul tău o mie dintre cei mai buni”. Şi
Moise a ales o mie dintre cei mai buni. După aceea i-a spus
Dumnezeu: ,,Acum alege din această o mie, zece care să fie cei mai
huni”. Şi a ales Moise zece. După aceea iarăşi a vorbit Dumnezeu şi i-
a spus: ,,Alege din aceşti zece pe cel mai bun”. Şi l-a ales Moise pe cel
mai bun. Şi atunci i-a spus Dumnezeu: „Vreau să văd dacă l-ai ales
bine. Trimite-l pe acesta unul, ca în termen de patru ani, să-l
găsească pe cel mai rău om din lume”. Şi a umblat bietul om căutând
în dreapta şi în stânga şi mereu îndoindu-se. Găsea uneori pe unii care
păreau foarte răi, dar îşi zicea: ,,De unde ştiu eu, poate că aceasta este
doar o aparenţă. Poate că el în sinea lui e un om drept. Poate că aşa
îmi apare mie. De ce să-l judec eu? Eu n-am dreptul să mă înşel.
Dacă m-a ales Moise ca pe cel mai bun din poporul lui Israel,
înseamnă că eu nu am dreptul să mă înşel”. Şi a căutat, şi a căutat, şi
a ajuns până în ultima zi. Şi atunci a zis: „Va să zică nu sunt în stare
să-l aflu pe cel mai rău. Ia să mă întorc eu către mine. Sunt eu oare
chiar cel mai bun? Câte greşeli nu am eu, şi Moise m-a ales totuşi pe
mine, poate neştiind el câte ascunzişuri am eu. Şi dacă aş fi eu cel mai
bun cu adevărat, şi înţelept, aş fi ştiut să-l găsesc pe cel mai rău”. Şi
s-a dus înapoi la Moise şi i-a spus: ,,N-am găsit. Eu cred că eu sunt cel
mai rău”.Şi atunci din nou i-a vorbit Dumnezeu lui Moise şi i-a zis:
„Acesta fiindcă nu i-a judecat pe ceilalţi, fiindcă nu s-a aşezat
deasupra celorlalţi, fiindcă s-a judecat pe sine, acesta este cel mai
bun. Într-adevăr, bine l-ai ales!”
În final, pentru cititorii iubitori de frumos, doresc să recomand
două cărţi deosebit de valoroase: prima, scrisă de un om de omenie,
Ernest Bernea (1905-1990), Îndemn la simplitate, din care am ales:
„În setea sa de progres şi de civilizaţie materială omul s-a descentrat,
adică a confundat esenţialul cu secundarul, dând o atenţie deosebită
celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetăţii de azi este o fiinţă
artificială. S-a construit înfruntând legile fiinţei sale morale. Tot ceea
ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru nu a

3
făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.Pentru
ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunţe la aceste podoabe
ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare
ale făpturii sale. Nu poate fi vorba de o renunţare la progres, ci de
mergerea înainte de la început pe calea deschisă nouă, în
dezvoltarea omeniei şi a tuturor virtuţilor ce-o alcătuiesc.
Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esenţial şi
sincer. Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de
mare plinătate şi echilibru interior”. (pp. 9-11, ediţia a 3-a, revizuită,
Editura Vremea, Bucureşti, 2006). Iar a doua carte este intitulată
simplu: Să fim oameni! Viaţa şi cuvântul Patriarhului Pavel al
Serbiei, (Editura Predania, Bucureşti 2011). Câteva cuvinte din
această lucrare: „Nimeni nu-şi poate alege nici vremea, nici locul în
care să se nască, nici împrejurările în care să trăiască. Acestea nu ţin
de noi. Dar ce ţine de noi şi,mai ales, ce se aşteaptă de la noi este să
fim Oameni în tot timpul şi-n tot locul. În toate împrejurările. Căci
numai ca Oameni Dumnezeu ne va putea recunoaşte ca fiind ai Săi,
asemenea şi străbunii noştri, iar contemporanii să ia aminte”(p.7).
A fi om, înseamnă, a avea calităţi umane!

preot II Stoian Adrian-Nicolae

Parohia Ortodoxă Topliţa I–Centru
România