Allan Bloom, Criza spiritului american - breviar de idei

Autorul acestui breviar este Ilie Catrinoiu.

Mi-a placut foarte mult cartea scrisa de Bloom in 1987 si mai actuala azi
decat atunci. Bloom pune in balanta democratia societatii deschise,
devenita norma a politicii dupa Revolutia Stangii Radicale din anii ‘60, cu
democratia traditionala de la care se revendica, democratia liberala.
Pentru mine, Criza spiritului american este, in primul rand, un indreptar
hermeneutic; o carte in care ideile tari se imbina armonios cu viata
concreta a omului. Poti sa fi cititit biblioteci si sa nu fi inteles corect ceea
ce ai citit, de aceea cartea lui Bloom ofera un corectiv
deconstructivismului ignobil care se vrea a fi, pe deasupra, si obiectiv.

Analiza pe care o face studentilor din campusurile universitare este

usturatoare, dar parinteasca. Fie ca e vorba despre muzica pe care o
asculta, despre sex, despre dragoste sau despre cartile pe care studentii
(nu) le citesc, relativitatea adevarului si credinta oarba in egalitate au
distrus fundamentul spiritual al omului. Libertatea individuala nu mai este
posibila intr-un astfel de cadru ideologizant. Marile Carti (clasicii filosofiei
si literaturii, marii ganditori ai teologiei) au fost aruncate la coltul rusinii
de catre utilitarismul ignorant. Studentii nu se mai regasesc in Marile
Carti. Psihologia lui Freud a secatuit omul de suflet.

“Dar s-a dovedit a fi o psihologie fara psyche, adica fara suflet. Pur si
simplu, Freud nu a prezentat satisfacator toate lucrurile pe care le traim.
Aristotel spunea ca omul are doua varfuri, fiecare insotit de o mplacere
intensa: raportul sexual si gandirea. Freud nu a vazut decat un singur
focar in suflet, acelasi cu cel pe care il au brutele. El nu credea cu
adevarat in suflet, ci doar in trup, impreuna cu instrumentul sau pasiv al
constiintei, mintea. Studentii nu cautau numai satisfactia sexuala, fie ca
erau sau nu constienti de asta, ci autocunoasterea, pe care Freud nu le-o
oferea. Psihologia freudiana a devenit o mare afacere si a intrat in
curentul central; al vietii publice, cu un statul egal celui detinut de
inginerie sau sistemul bancar. Dar nu prezinta un interese intelectual mai
mare decat ele. Trebuie sa ne cautam in alta parte pe noi insine.”

Criza spiritului american este criza intregii lumi secularizate; criza

provocata de umanismul ateu.
Si autocunoasterea se poate afla numai in Marile Carti (clasicii filosofiei,
literaturii si teologiei).

Criza spiritului american in 23 de capete:

1. America ne spune o poveste: progresul neintrerupt, ineluctabil al

libertatii si egalitatii.

2. Celalat element al invataturii primare fundamentale care a disparut

este religia. Cand dispare credinta, asa cum se intampla acum, familia
cunoaste, in cel mai bun caz, doar o unitate efemera. Oamenii manaca
impreuna, se joaca impreuna, calatoresc impreuna; dar nu gandesc
impreuna. Rare sunt casele care au o viata intelectuala.

3. Urmeaza nostalgia dupa societatea fara clase, fara prejudecati, fara

conflicte, universala - “Noi suntem lumea”. Acestea sunt cele trei mari
teme lirice: sexul, ura si o versiune dulceag, ipocrita a dragostei fratesti.

4. “Relatii”, nu povesti de dragoste - asta au ei. Dragostea sugereaza

ceva minunat, excitant, pozitiv si ferm ancorat in pasiuni. O relatie este
cenusie, amorfa, sugereaza un proiect, fara un continut dat si
experimental. Muncesti la o relatie, in vreme ce dragostea are grija de ea
insasi. Intr-o relatie dificultatile vin primele, si exista o permanenta
cautare a unui limbaj comun. Dragostea prezinta imaginatiei iluzia
perfectiunii si uita de toate fisurile naturale dintr-un raport omenesc.

5. Membrii viitoarelor civilizatii isi vor pune intrebari cu privire la acest

aspect si-l vor gasi la fel de incoprehensibil ca sistemul de caste, arderea
vrajitoarelor, haremul, canibalismul si luptele gladiatorilor. Se prea poate
ca nebunia cea mai mare a unei societati sa i se para normala.

6. Golul spiritual al familiei a lasat deschis campul pentru muzica rock, si

nu le pot interzice copiilor lor sa-l asculte.

7. Timpul liber a devenit amuzament.

8. Nu mai exista scoli de gandire, ca odinioara, care sa dispretuiasca

democratia si egalitatea. Al Doilea Razboi Mondial a marcat sfarsitul lor:
toti studentii sunt meritocrati egalitari. Nici macar nu isi pot imagina ca ar
putea sa existe un argument trainic in favoarea aristocratiei sau
monarhiei.

9. Progresul culmineaza in recunoasterea faptului ca viata nu are niciun

sens.

10. Sociologii si cei care le disemineaza vederile, jurnalistii de tot felul,

numesc totul cultura - cultura drogului, cultura rock, cultura strazii si tot
asa la infinit, fara discriminare. Esecul culturii este acum cultura.

11. Cultura sta la baza demnitatii omului. E mai profunda decat statul
modern, care se ocupa doar de nevoile trupesti ale omului si tinde sa
degenereze in simpla economie. Astazi suntem interesati de cultura
greaca, nu de statul atenian.

12. Cultura este sinteza dintre ratiune si revelatie. Omul are nevoie de
religie, dar ratiunea nu poate da nastere religiei. Religia este intemeiata
pe revelatie.

13. Nihilismul este o etapa periculoasa, dar necesara si probabil salutara

in istoria umana. In interiorul sau omul se confrunta cu adevarat situatie
in care se afla. Ea il poate darama, reduce la disperare si sinucidere
spirituala sau trupeasca. dar il poate totodata incuraja sa reconstruiasca o
lume plina de intelesuri. Operele lui Nietzsche sunt o glorioasa exhibare a
sufletului unui om care ar putea fi numit - in masura in care cineva poate
fi numit astfel - creativ.

14. Credinta in Dumnezeu si credinta in miracole sunt mai aproape de

adevar decat oricare explicatie stiintifica, care trebuie sa ignore sau sa
minimalizeze creativitatea din om.

15. Egalitarismul inseamna conformism, deoarece confera putere celui

steril, care poate utiliza doar vechile valori, valori gata facute de alti
oameni, care nu sunt vii si carora promotorii lor nu le sunt devotati.
Egalitarismul e intemeiat pe ratiune care neaga creativitatea.
16. Secularizarea este minunatul mecanism prin care religia devine
nonreligie. Marxismul este secularizarea crestinatatii; la fel e democratia;
la fel utopismul; la fel drepturile omului.

17. Tot ce e legat de valorizare trebuie sa vina din religie.

18. Ratiunea transmite, rutinizeaza, normalizeaza; nu creeaza.

19. Ateismul dogmatic culmineaza in concluzia paradoxala ca religia e

singurul lucru care conteaza.

20. Siguranta de sine se bazeaza pe lipsa autocunoasterii.

21. Marele pericol democratic: tirania majoritatii. Tirania majoritatii nu

este tipul care persecuta activ minoritatile, ci tipul care invinge rezistenta
vointei interioare pentru ca nu exista o sursa calificata de principii
nonconformiste si nici un sentiment al dreptatii superioare.

22. Libertatea cuvantului a cedat locul libertatii de expresie, in care gestul

obscen se bucura de acelasi statut protejat ca si discursul demonstrativ.

23. Continuturile cartilor clasice au devenit deosebit de greu de aparat in

timpurile moderne, iar profesorii care le predau acum nu sunt interesati
de adevarul lor. Putem observa acest lucru in cazul Bibliei. A o include in
stiintele umane reprezinta deja o blasfemie, o negare a propriilor sale
pretentii. Ea e trecuta acolo, aproape inevitabil, in unul din urmatoarele
moduri:

(a) este supusa analizei “stiintifice” moderne, numita Inalta Critica, unde
e demontata pentru a arata felul in care sunt imbinate cartile “sacre”, si
ca ele nu sunt ceea ce pretind a fi. Ea e utila ca un mozaic in care gasesti
amprentele multor civilizatii disparute.

(b) Sau e folosita in cursurile de teologie comparata, ca o expresie a

nevoii de “sacru” si ca o contributie la studiul foarte modern, foarte
stiintific al structurii “miturilor”. Un profesor care ar tratata Biblia naiv,
citind-o in litera ei, sau Litera ei, ar fi acuzat de incompetenta stiintifica si
lipsa de rafinament. Efortul de a citi cartile asa cum si-au dorit autorii lor
sa fie citite a devenit o crima, de cand a fost institutia “eroarea
intentionala”. Au loc nesfarsite dezbateri despre metode - in randul criticii
freudiene, marxiste, al Noii Critici, structuralismului si
deconstructivismului si al multor altora, - toate avand in comun premisa
ca ceea ce au avut de spus Platon sau Dante despre realitate e lipsit de
importanta.

Aceste scoli de critica ii transforma pe sriitori in plantele dintr-o gradina

structurata de un savant modern, in vreme ce vocatia planificarii propriei
gradini le este negata. Scriitorii ar trebui sa-l planteze sau chiar sa-l
ingroape pe savant.