Ioan Slavici

Ioan Slavici s-a născut la 18 ianuarie 1848 în comuna Șiria din

județul Arad, ca fiu al lui Savu Slavici, “maistru cojocar”, și al Elenei
Borlea. Educația primită se datorează mamei, despre care Slaivic scrie
cu multă dragoste și respect în opera memorialistică “Lumea prin
care am trecut”, amintindu-și că ea l-a învățat dragostea de oameni.
În perioda 1854-1868 urmează cursurile școlii primare din
satul natal și gimnaziul la liceul maghiar din Arad, dar bacalaureatul îl
dă la liceul din Satu Mare.
În 1870 Mihai Eminescu îl introduce pe Ioan Slavici la
“Junimea”, și-I face cunoștință cu Titu Maiorescu, iar în 1871, viitorul novelist publică în
“Convorbiri literare” comedia “Fată de birău”, iar în 1872, povestea “Zâna Zorilor”.
Întors acasă, Slavici se angajează practician la cancelaria avocatului Mircea Stănescu din
Arad, care era și patronul revistei locale „Gura satului”, și la care scriitorul ajunge redactor în
1873.
Cu ajutorul societății „Junimea” și a lui Maiorescu personal, Ioan Slavici se întoarce la
Viena pentru a-și termina studiile și a-și da doctoratul, dar se îmbolnăvește, în perioada
spitalizării, scriind nuvela „Popa Tanda.”
În 1874 se întoarce la Iași, fiind găzduit în aceeași casă cu Mihai Eminescu și Miron
Pompiliu. Mediul artistic și prietenia celor doi îl determină pe Slavici să continue activitatea
literară, astfel încât, citind la „Junimea” nuvela „Popa Tanda”, pe care o refăcuse, îi determină
pe junimiști să exclame că „în sfârșit, am dat de un nuvelist”.
Încurajat, Slavici continuă să scrie nuvele și publică mai întâi în revista „Convorbiri
literare” și în ziarul „Timpul” operele: „Scormon”, „La crucea din sat” și „Crucile roșii” (1876),
„Gura satului” (1878), „Budulea Taichii” (1880), pe care le adună în volumul intitulat „Novele din
popor”, în 1881, care cuprinde, printre altele, și „Moara cu noroc”. .
În 1881 i se acordă medalia „Bene-merenti”, iar în martie 1882 este ales membru
corespondent al Academiei Române.
Romanul „Mara” este tipărit mai întâi în 24 de numere consecutive ale revistei „Vatra”
(1894), apoi în volum abia în anul 1906.
Între 1892, respectiv 1896, publică volumele I și II de Nuvele, urmând ca volumele III, IV,
V, VI să-i apară postum, în 1926. La 1 ianuarie 1894, Slavici, asociat cu I.L.Caragiale și cu George
Coșbuc inițiază revista „Vatra”, al cărei articol-program, inititulat sugestiv „Vorba de acasă”, este
semnat de cei trei mari scriitori, activitatea revistei desfășurându-se până în 1896.
În 1902, publica romanul :Din bătrâni”, cu mențiunea „narațiune istorică”, realizat pe
baza documentelor rămase de la Hurmuzaki și a altor studii științifice contemporane și pentru
care primește premiul „I.Heliade-Rădulescu” al Academiei Române.
În 13 decembrie 1908, înființează ziarul „Minerva”, cu un supliment initulat – „Minerva
literară ilustrată”, la care colaborează o generație de tineri scriitori, ca Mihail Sadoveanu,
Șt.O.Iosif, Dimitire Anghel, Emil Gârleanu.
În septembrie 1910 acceptă un post de profesor de limba română și de geografie la
Școala evanghelică germană din Capitală, iar în 1914 conduce o gazetă de orientare pro-
germană, „Ziua”, care milita pentru ideea neutralității României în Primul Război Mondial. Ca
urmare, Slavici a fost închis în fortul de la Domnești împreună cu alți susținători pro-german,
unde a stat până spre sfârșitul anului. La 18 ianuarie 1919, este din nou arestat și judecat de
Curtea marțială sub acuzația de trădăctor și că ar fi fost plătit de străini, fiind condamnat la 5 ani
de închisoare la Văcărești, de unde este eliberat la sfârșitul anului 1919. Amintirile și reflecțiile
perioadelor de detenție sunt consemnate în impresionanta lucrare memorialistică intitulată
sugestiv Închisorile mele și publicată în 1921.
În 1923, publică romanul istoric „Cel din urmă Armaș” și colaborează la „Adevărul artistic
și literar” și la „Revista copiiilor și a tinerimei”.
În iunie 1925, i se refuză premiul național pentru proză în favoarea scriitorului
I.Al.Brătescu-Voinești, presa considerând că s-a făcut o nedreptate. Ioan Slavici se stinge din
viață la 17 august 1925, în locuința fiicei sale, Lavinia.

Opere
Povești: „Zâna-Zorilor”, „Florița-din-Codru”, „Ileana cea șireată”, „Doi feți cu stea în frunte,
Spaima-Zmeilor”.
Nuvele: „Popa Tanda”, „Scormon”, „Gura satului”, „Budulea Taichii”, „Moara cu noroc”,
„Comoara”, „Pădureanca”, etc, adunate în 6 volume de „Novele din popor” (1881).
Romane: „Mara” (1894), „Din bătrâni” (1920), „Din două lumi” (1920), „Cel din urmă Armaș”
(1922)
Teatru: „Fata de birău” (comedie-1871), „Gașpar Grațiani” (1888) și „Bogdan-Vodă”(drame
istorice).
Memorii: „Închisorile mele” (1921), „Amintiri și Lumea prin care am trecut” (1924).