GLOBALIZAREA – CERTITUDINE CONTROVERSATĂ

Hortopan Jan Viorel– inginer

Motocu Elena Ramona – economist
Allianz Ţiriac Asigurări

Abstract: Even it is outlined more clearly as certitude, the globalization

remains a problem grom the moment of defining of the concept, because it wasn’t
found a definition unanimously accepted.
The technology (Internet), the end of the Cold War, the global problems
(climate, migration), liberalization are the most mentioned issues as causes of
globalization, but the list is not yet completed.
The economical aspect of globalization is, with very important certitude,
one of the main causes and the propelling force for the globalization processes
from all fields of activity. It has to be made evident the fact that globalization
comprises more than the enhanced integration of world economy and because of
this it cannot be limited strictly to the economical processes, even this is
happening many times.
Keeping the equidistance when analyzing the phoenomenon, avoiding of
superficially treating when are evaluated the effects can lead to a correct analysis
of the globalization causes and consequences.

1. Definiţii date globalizării

Globalizarea a fost şi rămâne un subiect controversat. Lipsită de orice
controversă este, în schimb, importanţa acestui subiect, şi nu doar în ceea ce
priveşte educaţia politică. Democraţia, legitimarea sau raporturile cu economia
sunt teme care sunt atinse decisiv de dezbaterea cu privire la globalizare.
Globalizarea, un termen nou, dar între timp omniprezent, este
instrumentalizat pentru a răspunde unor interese variate.
Problemele apar în ceea ce priveşte globalizarea încă din momentul
încercării de definire a acestei noţiuni. Oamenii de ştiinţă şi opinia publică nu au
căzut încă de acord asupra unei singure definiţii. Şi pentru că termenul
„globalizare” este într-atât de complex, el trebuie dezbătut mai ales la nivelul
conţinuturilor sale. Pentru început, vom aborda următoarele idei:
¾ aspectul central al dispariţiei graniţelor şi consecinţele acestui fapt pentru
statul naţional;
¾ importanţa epocală care este deseori acordată procesului globalizării;
¾ se pune întrebarea dacă este vorba de un proces nou în acest caz, sau dacă
globalizarea există de mai mult timp, procesele fiind doar accelerate
începând cu anii 1980;

147
 ¾ diferenţierea făcută între cele două abordări diferite în principiu, ale
noţiunii de globalizare, şi anume, pe de o parte, înţelesul ei într-un sens mai
restrâns, economic, şi, pe de altă parte, relevanţa ei mai largă, ce cuprinde
toate legăturile de la nivel social;
¾ elementele comune privind interdependenţele şi dependenţele reciproce
existente.[3]
Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare
importanţă, ea fiind una dintre cele mai importante cauze şi forţa motrice pentru
procesele de globalizare din celelalte domenii. Nu poate fi însă, trecut cu vederea
faptul că globalizarea cuprinde cu mult mai mult integrarea sporită a economiei
mondiale: de aceea, ea nu poate fi limitată strict la procesele economice, lucru
care se întâmplă însă de multe ori.
Diferitele discipline ştiinţifice implicate (în primul rând ştiinţele
economice, istorice, politice şi sociologia) întâmpină probleme atunci când
urmează să definească această noţiune. Acest lucru nu este, de altfel, de mirare,
deoarece această încercare de a „delimita delimitările”, de a încadra în şabloane
un fenomen într-o permanentă evoluţie, este aproape imposibilă.
Aspectele menţionate fac trimitere la aspectul extraordinar de important al
dispariţiei graniţelor şi al consecinţelor asupra statului naţional. În acest sens, pot
fi regăsite şi argumente care pot duce la înţelegerea globalizării în sens restrâns,
economic.

2. Etapele apariţiei şi evoluţiei globalizării

Atâta timp cât lumea are în acelaşi timp înţelesuri tehnice şi politice,
grupuri diferite vor avea istorii diferite ale globalizării. În termeni generali
folosiţi, în economie şi economie politică este o istorie a creşterii comerţului
inter-statal bazat pe instituţii stabile ce autorizează firme din diferite state să
schimbe mai uşor bunuri. Termenul de liberalizare este o combinaţie între teoria
economică a liberului schimb şi îndepărtarea barierelor în care se mişcă bunurile.
Aceasta a dus la creşterea specializării ţărilor în exporturi şi la presiuni care să
termine odată pentru totdeauna cu tarifele protecţioniste şi a altor bariere în faţa
comerţului. Perioada liberalizării şi cea în care aurul definea standardul economic
este deseori numită „Prima eră a Globalizării”. Bazată pe schimbul de bunuri în
numerar, această eră a crescut odată cu industrializarea. Instituirea standardului în
aur s-a realizat treptat în ţările intens industrializate între anii 1850 şi 1880.
„Prima eră a Globalizării” se crede că s-ar fi împărţit în etape odată cu
primul război mondial şi apoi căzând sub criza standardului în aur spre sfârşitul
anilor 1920 şi începutul anilor 1930. Ţările ce începuseră să îmbrăţişeze era
globalizării, incluzând nucleul european, câteva state de la marginea Europei şi
câteva lăstare europene din Americi şi Oceania prosperau.
Inegalitatea dintre acele state dispărea în timp ce bunurile, capitalul şi forţa
de muncă formau în mod excepţional fluxuri libere între state.
Globalizarea în perioada de după cel de-al doilea război mondial a fost
condusă prin runde de negocieri în prima fază sub auspiciile GATT, ce a dus la
mai multe înţelegeri în îndepărtarea restricţiilor asupra liberului schimb. Runda
Uruguay a dus la semnarea unui tratat prin care se creează Organizaţia Mondială a
Comerţului (WTO), cu rolul de a media dispute comerciale. Alte acorduri
comerciale bilaterale inclusiv secţiuni ale tratatului de la Maastrich şi NAFTA au

148
fost, de asemenea, semnate cu scopul de a reduce tarifele vamale şi barierele
comerciale.[1]
Există şi un aer de scepticism faţă de procesele economice globale şi
optimism faţă de posibilităţile de control ale economiei internaţionale şi faţă de
viabilitatea strategiilor politice naţionale. Un efect deosebit de important al
conceptului de globalizare a fost paralizarea strategiilor naţionale de reformă
radicală, fiind privite ca imposibil de realizat din punct de vedere raţional şi al
evoluţiilor pieţelor internaţionale.

3. Tipuri de globalizare

Redus la conceptele economice, se poate spune că globalizarea contrastează

cu naţionalismul economic şi cu protecţionismul. Este înrudită cu economia de
piaţă liberă şi neo-liberalismul, împarte o parte din caracteristici cu
internaţionalizarea şi este, deseori, interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să
folosească termenul de globalizare pentru lărgirea găurilor din graniţele naţionale
sau statale. Formarea statului global presupune o mai mare apropiere între diferite
părţi ale lumii odată cu creşterea posibilităţilor de schimburi personale, înţelegere
mutuală şi prietenie între cetăţeni „internaţionali” şi crearea civilizaţiei globale.
Referitor la globalizarea economică patru aspecte indică patru tipuri de
fluxuri peste graniţe, şi anume fluxuri de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb,
fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a
globalizării economice este îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltătorii aceleiaşi
industrii din diferite ţări ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a
suveranităţii naţionale asupra sferei economice.
FMI-ul defineşte globalizarea ca şi „creşterea în interdependenţa economică
a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de
bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai
rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei”. [2]
Banca Mondială defineşte globalizarea ca „libertatea şi capacitatea
indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţă ai
altor ţări”.
În management, globalizarea este un termen de marketing sau de strategie
care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum
caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu,
să vândă aceleaşi maşini sau săpunuri sau produse alimentare prin companii de
publicitate similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite. Această uzanţă
contrastează cu internaţionalizarea, care descrie activităţile companiilor
multinaţionale ori în instrumente financiare, mărfuri, ori în produse care sunt
exclusiv destinate pieţelor locale.
În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină
procesele de internaţionalizare şi localizare. Efectele negative asupra companiilor
multinaţionale axate pe profit folosesc metode legale şi financiare sofisticate de a
atinge limitele legilor şi standardelor locale pentru a controla balanţa dintre muncă
şi servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate şi a le întoarce împotriva lor.
Răspândirea capitalismului din ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare.
Roland Robertson afirma: „conceptul de globalizare se referă la micşorarea lumii
şi la mărirea gradului de conştientizare a lumii ca un întreg”.

4. Cauzele globalizării

149
 Fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacă avem în vedere mai
multe cauze. Acesta este singurul punct în care toată lumea este de acord în ceea
ce priveşte globalizarea. Restul faptelor rămân în continuare contestate. Astfel,
Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizării. Globalizarea
pieţelor financiare, transferul unor sume inimaginabile în câteva secunde în jurul
globului nu ar fi posibile fără această tehnologie, nici organizarea producţiei
integrate la nivel transnaţional ş.a.m.d.
Un alt element definitoriu al globalizării economice, avântul incredibil pe
care l-a cunoscut comerţul se datorează, nu în ultimul rând, scăderii rapide a
cheltuielilor de transport, mărfurile putând fi astfel transportate astfel mult mai
rapid. Acest lucru poate fi mai ales observat în domeniul serviciilor: de exemplu,
produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise în câteva secunde
dintr-un capăt al lumii în celălalt.
Sfârşitul Războiului Rece a fost indicat ca fiind una din cauzele
globalizării. Tot mai multe state se încred în democraţie şi economie de piaţă ca
principii de organizare fundamentale.
Un rol deosebit l-au jucat şi problemele globale. Un exemplu în acest sens
este şi cel al magazinelor tip „One World” din statele industrializate şi ultra-
dezvoltate. Problemele globale au nevoie însă şi de o internaţionalizae a politicii,
stimulând dezvoltarea unei conştiinţe globale. Organizaţii precum Greenpeace sau
Amnesty International, care se dedică unor teme globale precum mediul ambiant
sau drepturile omului sunt „Global Players”. Astfel, se pot întrezări începuturile
unei noi societăţi globale.
Globalizarea nu este un proces inevitabil, ci mai degrabă o urmare a
politicii de reglementare a SUA începută la finele celui de-al Doilea Război
Mondial. Fără liberalizarea comerţului mondial în cadrul GATT, respectiv al
OMC, această dezvoltare nu ar fi putut fi posibilă cu adevărat.[3]

5. Consecinţele globalizării

Globalizarea ne afectează pe toţi în mod direct chiar dacă o simţim

diferenţiat. Importantă este evaluarea oportunităţilor şi riscurilor pe care le
presupune globalizarea, distanţându-ne de tendinţele actuale de demonizare, sau,
dimpotrivă, de preamărire a consecinţelor acestui fenomen.
Dinamica globalizării este controlată de forţele economice, şi totuşi
consecinţele sale cele mai importante ţin de domeniul politic.
În domeniul politicii sociale există nenumărate analize diferenţiate care
urmăresc reţeaua strict cauzală „globalizare-concurenţă la nivel local dumping
social”[4] şi care încearcă totodată să explice în ce măsură sfera naţională de
acţiune din politica socială este limitată de procesele de globalizare.

5.1. Comentarii cu privire la consecinţele globalizării

Probleme globale precum efectul de seră nu pot fi soluţionate la nivelul

unui singur stat deoarece nici nu sunt urmările acţiunilor unui singur stat, aşa cum
nici problemele locale nu pot fi rezolvate în cadrul sistemului educaţional, de
exemplu.

150
 În consecinţă, statul naţional erodează. El nu dispare şi nici nu devine
inutil, aşa cum se sugerează în multe comentarii, ci erodează. Graniţele nu demult
rigide, care limitau teritoriul unei ţări, puterea statului şi puterea populaţiei devin
astfel mai permeabile. În spatele dezbaterii despre „eroziunea statului naţional” nu
se ascunde aşadar, nici mai mult, nici mai puţin decât cele de mai sus. Această
„eroziune” transpare într-un mod deosebit de avansat în Uniunea Europeană. Aici,
statele au transferat asupra unei organizaţii supranaţionale noi de la competenţe
centrale până la suveranitatea monetară. Aceste fenomene nu sunt însă noi,
procesele atingând dimensiuni noi atât din punct de vedere calitativ, cât şi
cantitativ. Aceasta este, de fapt noutatea adusă de globalizare.[6]

5.2. Globalizarea, etapă actuală a mondializării

În perioada actuală, mondializarea este un proces care se dezvoltă sub

impactul a trei factori esenţiali, şi anume:
1. mărirea dimensiunilor spaţiului internaţional, prin integrarea unor noi state
din America Latină, Europa Centrală şi Răsăriteană şi Asia de Est;
2. dereglementarea, care facilitează dezvoltarea schimburilor, mai ales în
domeniul serviciilor;
3. globalizarea întreprinderilor capabile să-şi integreze activităţile lor, în
special cele de cercetare-dezvoltare, de aprovizionare, de producţie şi de
comercializare, la scară mondială.

Ca efect al globalizării pieţelor şi întreprinderilor, a apărut globalizarea

concurenţei. De aceea, consecinţele succesului sau insuccesului competitiv pe o
piaţă naţională nu vor fi mult timp limitate la acea ţară, ci vor avea un impact
important asupra competitivităţii de ansamblu a firmei, fiind resimţite pretutindeni
în lume. Globalizarea constituie, fără îndoială, marea sfidare a zilelor noastre.
Cine participă la procesul globalizării este pierdut. Modul de supravieţuire într-o
economie supusă globalizării pare destul de simplu: cine este mai puternic, cine
este mai rapid…Globalizarea economiei nu este un proces nou, primele sale
simptome apărând cu mult timp în urmă. Ca o fază a mondializării, globalizarea
economiei reprezintă întrepătrunderea tot mai accentuată a economiilor naţionale,
reflectată în creşterea în cadrul fiecărei ţări a rolului schimburilor comerciale, a
investiţiilor şi capitalurilor străine în formarea Produsului Intern Brut (PIB).
Aceasta înseamnă că o defecţiune cât de mică într-o ţară, respectiv slăbirea unei
verigi a lanţului interdependenţelor economice, poate conduce la blocarea
întregului angrenaj. [5]

151
 Bibliografie:
1. Baron, P., Snack, O., Neacşu, N., Economia Turismului, Editura Expert,
Bucureşti, 2001;
2. Răbonţu, C. I., Serviciile în economia românească, Editura Scrisul
Românesc, Craiova, 2005;
3. http://www.dadalos.org/globalisierung_rom;
4. http://www.globalizarea.com;
5. http://www.unibuc.ro;
6. http://ro.wikipedia.org/wiki/globalizare.

152