ARHITECTURA INTERNAŢIONALĂ A GLOBALIZĂRII

Rădulescu Irina Gabriela, lect. dr.

Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti

Rădulescu Dragoş Lucian, asist. drd.

Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti

Abstract: There is a large average differences in globalization (in terms of trade, export and
trade taxation-ratio) among nations. This process has many important factors and its consequences are
spread in different areas.

Introducere
Atlasul Băncii Mondiale pe anul 2000 prezintă, în limba franceză, următoarea definiţie a
mondializării : “procesul care oferă indivizilor şi întreprinderilor o libertate şi o capacitate crescândă de a
realiza tranzacţii economice dincolo de tranzacţiile naţionale. Acest proces este indus prin eliminarea
barierelor naţionale şi diminuarea costurilor, în principal, de transport şi comunicaţii”1.
Aceeaşi definiţie, fără nici o modificare, este atribuită, de acelaşi atlas, globalizării, însă în
textele redactate în limbile engleză şi spaniolă. Rezultă că noţiunile reflectă acelaşi proces.
În literatura de specialitate română şi străină au apărut diferite opinii.
Bogdan George Rădulescu, directorul revistei “Măiastra”, coordonatorul Grupului de Studii şi
Cercetare “Noua Dreaptă”, consideră că trebuie să marcăm o distincţie între mondializare şi globalizare.
În opinia sa, mondializarea presupune interconectarea tuturor celor cinci continente la o reţea de
avantaje tehnologice, de instrumente de comunicare, iar globalizarea înseamnă exportul unui model de
existenţă socială : cel al lui homo occidentalis; adică globalizarea ar reprezenta “voinţa de a uniformiza
mentalităţile, de a le determina, prin factori de presiune mediatică să-şi însuşească aceeaşi concepţie
despre lume şi viaţă ca cea a Occidentului americanizat de astăzi”2.
Jan Aart Scholte, profesor în Departamentul de Politică şi Studii Internaţionale la Universitatea
Warwick, unde este, de asemenea, director la Centrul de studiere a globalizării şi regionalizării
consideră globalizarea un proces de multiple conexiuni trans-planetare între oameni. Prin trans-
planetare, înţelege o situaţie în care oamenii oriunde s-ar afla ei, pot avea legături directe între ei. Acest
înţeles restrictiv, cred că ne ajută să înţelegem ceea ce este specific global despre globalizare. Deseori,
''globalizarea'' se îmbină cu alte noţiuni şi alţi termeni care deşi importanţi, sunt definiţi de un vocabular
strict. Astfel, globalizarea nu se referă doar la relaţii internaţionale între unităţi teritoriale, precum statele
naţiune. În mod similar, ea nu se referă doar la politicile de liberalizare economică; şi nu este acelaşi
lucru cu americanizarea sau occidentalizarea. Toate aceste atribute au o legatură cu globalizarea, dar
procesul de globalizare se referă la multiple conexiuni între oameni pe tot întinsul planetei.

1
World Bank Atlas 2000, p.53
2
Curentul, 20-21 martie 1999

74
 Studiul “Globalizare, creştere şi sărăcie”, elaborat de Banca Mondială şi republicat în anul
2002, împreună cu Oxford University Press, apreciază că au existat mai multe valuri ale globalizării,
caracterizate printr-o accentuare crescândă a acestui fenomen.
Primul val ar fi avut loc între anii 1870-1914 şi s-a concretizat prin creşterea sensibilă a
fluxurilor de mărfuri, capital şi forţă de muncă, ca urmare a dezvoltării transporturilor şi reducerii
obstacolelor din calea circulaţiei factorilor de producţie (ponderea exporturilor în exportul mondial
aproape s-a dublat, capitalul străin s-a triplat comparativ cu venitul în ţări în dezvoltare din Africa, Asia
şi America Latina, 60 de milioane de cetăţeni au emigrat din Europa către America de Nord şi alte zone;
mişcările din ţările foarte populate, precum China şi India către ţări mai puţin populate cum erau Sri
Lanka, Birmania, Thailanda, Filipine şi Vietnam au avut aceeaşi intensitate; 10% din populaţia
mondială s-a aflat în mişcare pe plan mondial.
Primul război mondial, criza economică din anii 1929-1933, ca şi al doilea război mondial nu
au fost de natură să susţină tendinţele anterioare. Dimpotrivă, politici economice incoerente, şomajul,
naţionalismul etc. au condus guvernele către un protecţionism accentuat, care a avut ca rezultat
încetinirea creşterii economice, extinderea sărăciei şi adâncirea inegalităţilor pe plan mondial.
Al doilea val s-ar fi desfăşurat între anii 1950 şi 1980, caracterizat prin concentrarea atenţiei
ţărilor dezvoltate asupra revigorării relaţiilor comerciale printr-o serie de liberalizări multilaterale sub
auspiciile GATT, precum şi prin orientări către integrarea economică. Ţările în dezvoltare, în
majoritatea lor, s-au limitat la exportul produselor de bază, fiind izolate în faţa fluxurilor de capital, ceea
ce a contribuit la adâncirea inegalităţilor.
Al treilea val, început din anii 1980 şi continuând şi astăzi, a fost grăbit de procesul tehnologic
în transporturi şi tehnologia comunicaţiilor, ca şi de alegerea făcută de ţări mari în dezvoltare de a-şi
îmbunătăţi climatul de investiţii şi de a adopta o poziţie deschisă faţă de comerţul exterior. Pentru prima
dată s-a dovedit că ţările sărace sunt capabile să utilizeze potenţialul forţei de muncă pentru a pătrunde
pe pieţele globale ale produselor şi serviciilor. Ponderea produselor finite în exporturile ţărilor în
dezvoltare a crescut de la cca un sfert în anii 1980 la mai mult de 80% la sfârşitul anilor 1990, deşi
numărul ţărilor care fac parte din această categorie este restrâns (printre ele sunt amintite Brazilia, China,
Ungaria, India, Mexic); 24 de ţări în dezvoltare şi-au dublat ponderea comerţului în venitul global, în
ultimele două decenii. Restul ţărilor în dezvoltare fac astăzi mai puţin comerţ decât în urmă cu 20 de ani.
Rezultatul? Ţările care s-au implicat pe calea integrării globale au înregistrat ritmuri de creştere
economică de 1% în anii 1960, 3% în anii 1970, 4% în anii 1980 şi 5% în anii 1990, în timp ce
majoritatea ţărilor în dezvoltare, cu o populaţie de peste 2 miliarde, devine marginalizată, rata creşterii
agregate fiind negativă în anii 1990 (-2%), ceea ce a dus în continuare la adâncirea decalajului, a
inegalităţilor.

Ce este globalizarea?
Problemele apar în ceea ce priveşte globalizarea încă din momentul încercării de definire a
acestei noţiuni. Oamenii de ştiinţă şi opinia publică nu au căzut încă de acord asupra unei singure
definiţii. Sunt astfel diferite posibilităţi de definire a globalizării:
„... procesul de surmontare al graniţelor apărute de-a lungul istoriei. Ea devine astfel sinonimă
cu eroziunea (dar nu şi cu dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o ‚detaşare’ a
economiei de piaţă faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi ...“ [Elmar
Altvater]
„... intensificarea relaţiilor sociale de pretutindeni, prin care locuri aflate la mare distanţă unele
de celelalte ajung să se interconecteze astfel încât evenimentele dintr-un loc sunt marcate de procese
care au loc într-un loc de la mulţi kilometri depărtare şi viceversa...” [Anthony Giddens]
„... intensificarea cantitativă şi calitativă a tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de graniţe,
concomitentă cu expansiunea spaţială a acestora ...” [Ulrich Menzel]

74
 „... cea mai mare schimbare economică şi socială de la Revoluţia Industrială încoace...“ [Dirk
Messner / Franz Nuscheler]
„... o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor economii din lume ...” [Meghnad Desai]
„... un proces al creşterii numărului legăturilor dintre societăţi şi domenii-problemă...“
[Johannes Varwick]
„... prin globalizare se intensifică concurenţa pe pieţe ...“
[C. Christian von Weizsäcker]
„... descătuşarea puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a statului ...“
[Schumann/Martin]
„... a devenit un termen la modă, folosit de ceva timp în dezbaterile politice, publicistice şi
ştiinţifice în mod inflaţionist, şi care este privit, pe de o parte, ca o „ameninţare“ şi, pe de cealaltă, ca o
„oportunitate“ ...“ [Johannes Varwick]
„... a social process in which the constraints of geography on social and cultural arrangements
recede and in which people become increasingly aware that they are receding (...). Globalization does
not necessarily imply homogenization (...). Globalization merely implies greater connectedness and de-
territorialization ...” [Malcolm Waters]

Dimensiunile globalizării
Atunci când diferenţiem dimensiunile este important să observăm că acestea nu pot fi
delimitate în mod clar una ce cealaltă. Astfel - pentru a numi doar un exemplu – problemele globale
legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea “economie” şi nici de dimensiunea
“politică”. Această reţea globală nu numai la nivelul actorilor, ci şi la cel al domeniilor tematice
reprezintă una dintre particularităţile globalizării. Diferitele dimensiuni formează împreună cu
“globalizarea” mulţimi de intersecţie diferite. Este important de văzut ce anume poate fi subordonat
conceptului de globalizare, acesta neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă
globalizarea economică poate fi un punct de start şi o forţă motrice semnificativă.
La fel de important este şi faptul că trebuie să înţelegem că nu totul face parte din procesul de
globalizare şi că nu totul este determinat în mod decisiv de acesta. Pentru că şi globalizarea are limite.
Trebuie să ţinem cont de acest lucru. Pe de o parte, vorbim de mulţimi de intersecţie de dimensiuni
diferite, pe de cealaltă, de un concept de forţă, utilizat în toate domeniile. Pentru a-i putea determina
limitările, trebuie să ne distanţăm de toate acestea.

Figura nr. 1 Dimensiunile globalizării

74
 Exemple în ceea ce priveşte dimensiunile globalizării pot fi extrase fără probleme din presa de
zi cu zi, dimensiunea economică aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc (creşterea enormă a
comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie integrată la nivel
transnaţional, corporaţii transnaţionale, competiţie la nivel local între state şi regiuni, sfârşitul
economiilor naţionale). De multe ori, acestor procese li se pune în mod greşit eticheta de „globalizare“,
acestea limitându-se în general la nordul Americii, la Europa şi sud-estul Asiei (Japonia), adică la aşa-
numita triadă. De aceea, termenul de „triadizare“ pare mai potrivit decât cel de „globalizare“.
Unele probleme globale, cum ar fi încălzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tăierea
pădurilor tropicale ilustrează în modul cel mai impresionant fenomenul globalizării, pentru că, în acest
caz este vorba în mod cert despre probleme globale care necesită o abordare globală. Evident că şi în
domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional şi local, chiar dacă acestea au un caracter
ce depăşeşte uneori graniţele, cum ar fi poluarea râurilor. Există însă şi alte situaţii, ce nu ţin de elemente
precum spaţiu şi timp. De exemplu, supravieţuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au
constituit împreună organizaţia AOSIS şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de creşterea
necontenită a nivelului mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume, şi în special al
celor din ţările industrializate ultra-dezvoltate. Nu ne miră astfel că acestor probleme le-a fost dedicată
prima conferinţă cu privire la mediu şi dezvoltare de la Rio de Janeiro din anul 1992.
Lumea a devenit un „global village“, reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţă (chat,
e-mail) adăugându-se comunităţilor tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele nu pot
înlocui aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul dimensiunii
sociale. Politica se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local limitează
spaţiul de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate corespunzător decât la
nivel internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme şi arene politice. În acest sens,
integrarea europeană este văzută ca un răspuns de succes la provocările globalizării.
Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma economiei
delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional, respectiv global.
Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest dezechilibru fundamental.

Cauzele globalizării
Fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacă avem în vedere mai multe cauze. Acesta
este singurul punct în care toată lumea este de acord în ceea ce priveşte globalizarea. Restul faptelor
rămân în continuare contestate. În funcţie de ce accepţiune a globalizării este luată ca punct de plecare,
apar în prim-plan alte cauze şi forţe motrice. În schema de mai jos sunt prezentate cele mai des invocate
cauze, fără ca lista să fie însă completă.

74
 Figura nr. 2 Factori determinanţi ai globalizării
Fără îndoială, inovaţiile de ordin tehnic – şi mai ales cele din domeniul informaticii şi al
comunicaţiilor - au jucat şi mai joacă încă un rol central. Internetul este, din multe puncte de vedere,
emblema globalizării. Globalizarea pieţelor financiare, transferul unor sume inimaginabile în câteva
secunde în jurul globului nu ar fi posibile fără această tehnologie, nici organizarea producţiei integrate la
nivel transnaţional ş.a.m.d.
Avântul incredibil pe care l-a cunoscut comerţul, un alt element definitoriu al globalizării
economice, se datorează, nu în ultimul rând, scăderii rapide a cheltuielilor de transport, mărfurile
putând fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat îndeosebi în sectorul
serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise în câteva secunde
dintr-un capăt al lumii în celălalt.
Sfârşitul Războiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din cauzele
globalizării. Dacă în conflictul dintre est şi vest lumea era împărţită în două tabere care întreţineau puţine
relaţii între ele, această delimitare – „Cortina de Fier“ – a căzut în 1989/90. Statele care aparţineau
„blocului estic“ s-au deschis în direcţia pieţii mondiale. Tot mai multe state se încred în democraţie şi
economie de piaţă ca principii de organizare fundamentale.

Consecinţele globalizării
Globalizarea ne afectează pe toţi în mod direct. În acest context, un rol important îl joacă o
evaluare a chibzuită a oportunităţilor şi riscurilor pe care le presupune globalizare, distanţându-ne de
tendinţele actuale de demonizare, sau, dimpotrivă, de preamărire a consecinţelor acestui fenomen.

Figura nr. 3 Principalele consecinţe ale globalizării

Şi în cazul consecinţelor globalizării dezbaterile publice aduc în prim-plan diverse cuvinte la

modă, care trebuie, la rândul lor, chestionate şi analizate. În schema de mai sus este prezentată o selecţie
a acestor cuvinte, lista putând fi completată în funcţie de situaţiile şi punctele centrale aflate în discuţie.
Astfel, în domeniul politicii sociale există nenumărate analize diferenţiate care urmăresc reţeaua
strict cauzală „globalizare > concurenţă la nivelul local > „dumping“ social“ şi care încearcă totodată să
explice în ce măsură sfera naţională de acţiune din politica socială este limitată de procesele de
globalizare.
Sintetizând, se poate afirma că, în cazul globalizării, este vorba despre tendinţe de adâncire a
interdependenţelor pe linie verticală, prin internaţionalizarea producţiei, prin creşterea rolului investiţiilor
în străinătate şi a relaţiilor financiar-valutare, liberalizărilor în domeniul schimburilor, inovaţiilor în
ştiinţa şi tehnologia comunicaţiilor.

74
 Bibliografie
Aldea, V. – Problemele globalizării în dezbaterile UNCTAD, Tribuna Economică nr. 11/2000
Badrus, Gh. şi Radaceanu, Ed. – Globalitate şi management, Editura All Beck, 1999
Caplescu, R. – Mondializarea şi reversul ei, Adevărul, 15 ianuarie 2000
Colecţia “Curentul”
Comisia pentru Macroeconomie şi Sănătate – Investing in Health for Economic
Development, OMS, Geneva, decembrie 2001
Cordellier, S. – Mondializare dincolo de mituri, Editura Trei, Bucureşti, 2001
Dollar, D. şi Kraay, A. – Trade, Growth and Poverty, Development Research Group, Banca
Mondială, iunie 2001
Dollar, D. si Collier, P. – Can the World Cut Poverty in Half? How Policy Reform and
Effective Aid Can Meet the DAC Targets, Banca Mondială, Development Research Group,
Washington DC, 1999
Dumitrescu, S., Marin, G. şi Puiu, O. – Economie Mondială, Editura Independenţa
Economică, 2003
Hirst, P. şi Thompson, G. – Globalizarea sub semnul întrebării, Editura Trei, Bucureşti, 2002
Human Development Report 2001, Programul de Dezvoltare al ONU, New York, 2001
Rodrik, D. – The Global Governance of Trade as if Development Really Mattered, Harvard
University, iulie 2001
Valaskakis, K. – La mondialisation, phénomène asymétrique, source de dysfonctionnements,
Problèmes économiques no 2611-2612/ avril 1999
Sen, A. – Development as Freedom, Alfred A. Knopf, New York, 1999
World Bank Atlas 2000

74