Pacatul podoabelor

Profetul Isaia a trăit la Ierusalim, activând probabil între 742 și 687 î.H.
Făcea parte din pătura de sus a societății, de vreme ce cunoștea evenimentele de la
curte și regele îl consulta în momentele grele. Isaia a trăit în regatul lui Iuda și a
fost contemporan cu regii Ozia/Azaria, Iotam, Achaz, care se presupune ca și l-a
lăsat la tron pe Iezechias, pe când acesta era minor. Începutul misiunii profetului
este asociată cu moartea regelui Ozia, care se îmbolnăvește de lepră, lucru
interpretat drept pedeapsă a lui Dumnezeu, deși lungimea domniei sale putea fi
considerată de contemporani drept semn al binecuvântării divine.
După cum se știe, activitatea profetică este mai întâi orală, iar redactarea,
ulterioară, se desfășoară de obicei în mai multe etape, așa încât ordinea finală a
elementelor componente nu urmează firul cronologic al evenimentelor menționate.
Dacă se poate spune, simplificând, că Amos este profetul dreptății sociale,
iar Osea al iubirii lui Dumnezeu, Isaia este marcat mai ales de misterul, de
transcendența lui Dumnezeu1.
Păcatul ce atrage pedeapsa este o temă ce se regăseste la toti profeții, dar
Isaia insistă asupra relaționării omului cu aproapele său, fară de care acumularea
gesturilor rituale nu are nici o valoare. Dumnezeu nu are nevoie de jertfe animale
ci privește mai degrabă la dreptate si milostivirea omului față de semenul lui.
Posibilitatea căinței este mereu deschisă, dar refuzul omului de a se angaja într-un
astfel de demers atrage pedeapsa. Printre pacatele de care sunt acuzati se regasește
și luxul.
„În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunițe, cercei,
brățări, văluri, cununi, lănțișoare, cingătoare, miresme, talismane, inele, verigi de
nas, veșminte de sărbătoare, mantii, șaluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subțiri, turbane
și tunici”(Is. III,18-23). Ca să facă mai apăsător cuvântul și ca să atingă mintea
ascultătorilor, enumeră în amănunt podoaba veșmintelor, a bijuteriilor de aur, cea
de pe față și cea de pe restul trupului 2. Atât era de mare râvna lor , încât nu se
foloseau numai de podoabele pe care le aveau la îndemână în țara lor, ci trimiteau
departe să le adune pe acestea din străinătate și făceau călătorii pe mare pentru ele.
„ În ziua aceea va îndepărta Domnul slava îmbrăcămintei lor și podoaba lor...”,
1
2
Sfântul Ioan Gură de Aur „Comentariu la Isaia, Omilii la Ozia” tr. Lb. Gr. Laura Enache. Doxologia, Iași 2013, pg. 93,
pentru că s-au folosit necuvenit de cele date spre folos, cu care s-au acoperit spre
rău. De aceea, orice femeie care s-a folosit în mod rău de acoperământul hainelor
este amenințată cu îndepărtarea.
Cercetează podoaba feminină, pe fiaecare în parte, destrămând migala
înfrumusețării. Salbele sunt podoabe de aur purtate în jurul gâtului, lucrate în cerc,
pe care o pun femeile dorind să-și expună gîtul nud și să dezgolească fără rușine
ceea ce mai decent este să acopere. Și colierul este o podoabă, iar el coboară și
deschide pe piept, suspendat de lanțuri largi, care să fie văzut, trebuie ca cele din
jurul pieptului sa nu fie deloc acoperite decent.
„Și podoaba feței lor...” sunt și unele culori dorite de femei pentru podoaba
feței lor: alb și roșu, iar alta negru. Una falsifică albeața trupului, roșul îmbujorează
obrajii, iar negrul desenează sprâncenele în semicerc in jurul ochilor. Pe aceasta
amenință Domnul că o va îndepărta, ca să nu fie răpită, cumpătarea bărbaților, nici
ochii vrednici de milă ai celor mai tineri să nu fie furați prin acest machiaj. Sau
acestea vor fi îndepărtate atunci când toate lucrurile vor sta goale în fața
Judecătorului.
 Așadar dacă femeile iudaice cele împodobite au răbdat o așa de mare
pedeapsă și după ce țara lor a fost distrusă din temelii și după atâta desfătare au
fost duse roabe, fără cetate in țară străină, cum atunci nu este limpede că și noi
vom cădea tot în astfel de nenorociri ba încă mai cumplite, căci cu cât au fost mai
mari cinstirile, cu atât mai grele vor fi pedepsele3.

3
Idem pg. 96