Cuprins

1 Motto
2 Argument
3 Introducere

1. Capitolul I Noțiuni de anatomie și fiziologie a aparatului excretor

1.1.Noțiuni de anatomie a aparatului excretor

1.1.1Rinichii
1.1.2 Căile urinare
1.2.Noțiuni de fiziologie a aparatului excretor
1.2.1Rolul aparatului excretor
1.2.2.Formarea urinei
1.2.3Excreția urinei

2. Capitolul II. Insuficienta renală acută

2..1.Definiție
2.2 .Factorii de risc
2.3. Semne și simptome ale Insuficienței renale acut
2.4 . Clasificarea Insuficienței renale acute
2.4.1.După cauză
2.4.2. După etiopatogenie
2.5 .Tabloul clinic
2.6.Prognosticul.
2.7.Diagnostic
2.8.Tablou paraclinic
2. 9. Tratament
2.10. Profilaxie
3. Capitolul III. Prezentarea nevoilor fundamentale și tehnicilor de îngrijire
3.1.Prezenrarea nevoilor
3.1.1 Nevoia de a respira și a avea o bună circulație
3.1.2 Nevoia de a bea și a mânca
3.1..3 Nevoia de a elimina
3.1.4Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură
3.1.5 Nevoia de a dormi și a se odihni
3.1. 6Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca
3.1.7 Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale
3.1.8. Nevoia de a fi curat ,îngrijit ,de a proteja tegumentele și mucoasele
3.1.9. Nevoia de a evita pericole
3.1.10 Nevoia de a comunica
3.1.11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia
3.1.12. Nevoia de a se preocupa în vederea realizării
3.1.13. Nevoia de a se recrea
3.1.14. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea
3.2.Tehnici de îngrijire
3.2.1. Radiografia renală simplă
3.2.2 Puncția venoasă
 MOTO:

,,Sa iertam durerea și să știm crește cu neputința sa, ne imaginăm o

fericire mai mare decât cea pe care ne-o dă aceasta viața omenească,
atât de dulce si atât de amară, atât de rea si atât de bună ,ideală și
reală totodată și care conține totul și împacă toate contrastele”.

Florance Nightingale
 Argument
Unul dintre motivele pentru care mi-am ales această afecțiune, ca temă de studiu, este și
importanța pe care noi, cadrele medii, trebuie să o acordăm, mai întâi de orice, perioadei de
prespitalizare când șansa bolnavilor este în mâinile noastre.
Insuficienta renala acuta  este o patologie importantă, cu multiple modalități de
manifestare, având uneori consecințe nefaste asupra pacienților.
Pentru pacienții recent diagnosticați cu insuficiență renală, perspectiva de a face dializă poate
fi o experiență înfricoșătoare. Pentru a scăpa de anxietatea produsă de tratamentul prin dializă,
este important să vă pregătiți din timp. În acest fel vă veți asigura că sunteți pregătit din punct
de vedere fizic, psihic și emoțional pentru începerea acestui, care are rolul de a vă susține
viața.
Astfel, sper ca aceasta lucrare sa-mi fie de mare ajutor in viitoarea mea profesie de
asistent medical generalist , pentru a opta in orice situație si de a preveni recidivele bolii si
daca este posibil chiar sa-i dezvolt capacitățile fiziologice si psihologice.

Introducere
 Insuficiența renală acută este un sindrom clinic umoral și urinar, având cauze multiple,
caracterizat prin suprimarea formării urinei la nivelul rinichiului (anuria secretorie) sau
suprimarea eliminării acesteia prin căile urinare (anuria excretorie).
Semnul cardinal al insuficienței renale acute este reducerea bruscă a debitului urinar, după
un traumatism, o    intervenție chirurgicală, o reacție transfuzională sau după o altă cauză.
Volumul zilnic de urină poate fi redus la 20-30 ml sau numai la 400-500 ml. După câteva zile
până la șase săptămâni, volumul urinar zilnic crește lent.
Apar, în mod obișnuit, anorexie, greață și somnolență. Celelalte simptome și semne
clinice sunt legate de agentul sau de afecțiunea cauzală.
 3.1 Capitolul l
Noțiuni de anatomie și fiziologie a aparatului
excretor

1.Noțiuni de anatomie a aparatului excretor

Aparatul excretor este format din :
1) Rinichi
2) Căile urinare
1) Rinichii:
În mod normal se găsesc doi rinichi, drept si stâng. 
Situația topografica. Rinichii sunt situați în regiune cea mai profunda a cavitații
abdominale, de o parte si de alta a coloanei vertebrale, proiectându-se pe o zona cuprinsa
între ultimele două vertebre toracice și primele 3 vertebre lombare. 
Rinichiul stâng este situat cu o jumătate de corp de vertebra mai sus decât cel drept. 
Sunt organe retro retroperitoneale peritoneale si ocupa un spațiu numit loja renala.

Fig1.1 Structura internă a rinichiul

Configurația externă
 Rinichiul are o lungime de 11 – 12 cm, o lățime de 5 – 6 cm, grosimea de 3 – 4 cm.
El prezintă:

-două fețe:- fața anterioară;

-fața posterioară;
-două margini :- o margine laterală convexă;
-o margine medială concavă;
-două extremității: - o extremitate superioară numită polul superior;
- o extremitate inferioară numită polul inferior.

Fața anterioară a rinichiului drept, vine în raport cu lobul drept al ficatului si cu

unghiul colic drept, iar fața anterioară a rinichiului stâng vine în raport cu pancreasul, splina,
stomacul prin bursa omentală. Prin fețele posterioare rinichii vin în raport cu diafragma, cu
coasta a 12-a, mușchiul psoas, mușchiul pătrat lombar și o parte din nervii plexului lombar.
Pe marginea medială se află hilul renal, o despicătură alungită în axul rinichiului în
care se găsesc elementele pediculului renal (vase, nervi, căi urinare). Hilul se prelungește în
interiorul rinichiului printr-o scobitură numită sinusul renal, în care se găsesc: țesut conjunctiv
gras, ramificațiile și porțiunile inițiale ale căilor urinale.

Structura internă a rinichiului

În structura internă a rinichiului se delimitează:
--capsula renală – formațiune conjunctivă care învelește rinichiul și este ușor detașabilă;
---parenchimul renal sau substanța proprie constituie o parte esențială a rinichiului.
El este alcătuit din două zone: -o zonă periferică cu grosimea de 7-8 mm și o zonă centrală
.

Aceste două zone se întrepătrund, neexistând o delimitare netă între ele.

 Fig.1.2. Vascularizație

Secțiune longitudinală prin rinichi

La nivelul zonei medulare se observă un număr de 15-18 formațiuni, asemănătoare unor
piramide, fapt pentru care au fost numite piramidele Malpighi, care prezintă striații radiale
determinate de tubii renali colectori și de vasele sanguine. Aceste piramide Malpighi sunt
separate prin cordoanele Bertin. Vârful fiecărei piramide are o suprafață convexă, numită
papila renală, pe suprafața căreia predomină 15-20 orificii numite pori urinari, care reprezintă
deschiderea tubiilor colectori urinari în calice. De la baza piramidelor Malpighi pătrund în
substanța corticală, formațiuni de substanță medulară cu aspect triunghiular (în secțiune) sau
conic (în spațiu) în număr de 400-500 de fiecare piramidă, numite striații medulare/
piramidale Ferrein.. Zona corticală care pătrunde între piramidele Ferrein constituie așa
numitul labirint format din vase sanguine, corpusculi renali și tubi contorți cu direcții variate .
Din punct de vedere morfo-funcțional, rinichiul se compune din lobi și lobuli.
Un lob renal este format dintr-o piramidă Malpighi cu toate formațiunile care se află
deasupra ei până la capsula fibroasă (piramide Ferrein, labirint ). Numărul lobilor este egal cu
numărul piramidelor Malpighi.
Un lob renal este format dintr-o piramidă Ferrein și din substanța corticală care o
înconjoară (labirintul). Numărul lobilor este egal cu numărul piramidelor Ferrein.
Unitatea structurală și funcțională a lobilor și lobulilor este nefronul. Numărul nefronilor
este de 2.600.000 pentru ambii rinichi. În alcătuirea nefronului intră:
 - corpuscul renal;
- tubul urinifer.
Corpuscul renal – formațiune sferică de culoare roșiatică, care se găsește numai în
substanța corticală din labirint.
Un corpuscul renal se compune din:-capsula Bowmann;
-glomerul vascular.
4 Tubul urinifer – este alcătuit din trei segmente:
-segmentul proximal ce continuă capsula Bowmann și are o porțiune inițială mai lungă și
încolăcită numită tubul contort proximal și o porțiune mai scurtă fără sinuozități. Segmentul
proximal este cea mai lungă porțiune a tubului urinifer (cca 14 mm), este situat în labirint,
porțiunea lui încolăcită înconjurând corpusculul renal;
-segmentul subțire ce continuă segmentul proximal, el nu are sinuozități și este căptușit
cu un epiteliu format din celule turtite fără margine, în perie. Segmentul subțire și porțiunea
ne încolăcită a segmentului distil formează o structură în formă de U numită ansa lui Henle;
- segmentul distal este format dintr-o porțiune ne încolăcită, continuarea segmentului
subțire și o porțiune încolăcită numită tubul contort distal.
Fiecare nefron se deschide prin segmentul distal în tubii colectori care prin fuzionarea mai
multora canale excretoare ce se deschid în calicele mici de la suprafața papilelor prin porii
uriniferi.
Vascularizația și inervația rinichiului
Rinichiul este vascularizat de: 
a) Arterele renale (stânga, dreapta) - ramuri directe în aorta. Artera stânga este mai scurta
decât cea dreapta. 
Aceasta se divide în interiorul rinichiului, ajungând în final la nivelul glomerulului renal. Aici
se divide într-o vasta rețea capilara care hrănește tubii contorți după care se varsă în venele
renale. 
b) Venele – debutează în corticala rinichiului numite vene stelare . Aceste vene stelare se
grupează în vene lobulare (între piramidele Ferini), se varsă în vene arcuate ce au traseu
invers arterei arcuate. 
c) Circulația limfatica - apariția ganglionilor limfatici;
Inervația rinichilor se realizează prin nervi vegetativi (simpatici și parasimpatici) ,care au
acțiune vasomotorie ,care reglează debitul sanguin intra renal
 Fig.1.3. Căile urinare
2) Căile urinare.
Căile urinale sunt alcătuite din:
- calicele renale;
- bazinet;
- ureter;
- vezica urinară;
- uretra.
a) Calicele renale
Calicele renale – reprezintă porțiunea inițială a căilor urinale și sunt de două feluri:
- calicele mici;
- calicele mari.
Calicele mici sunt formațiuni cu aspect de cupă, care se află în jurul uneia sau mai multor
papile renale. Calicele mari sunt rezultate din unirea celor 6-12 calice mici și sunt în număr
de trei: superior, mijlociu, inferior.
b) Bazinul
Bazinetul sau pelvisul renal este un organ cavitar de formă de pâlnie, rezultând din unirea
calicelor mari. El formează împreună cu artera renală, cu limfaticele și cu nervii renali
pediculul renal. Bazinetul se află parțial în sinusul renal (porțiunea intra renală) și parțial în
hilul renal (porțiunea extrareală).
c) Ureterele
Ureterele sunt două organe tubulare musculo-membranoase cu lungime de 25-30 cm
Ele iau naștere din pelvisul renal și se deschid în vezica urinară în trigonul vezical . Ele
prezintă o porțiune abdominală, ce se întinde de la bazinet până la intrarea în micul bazin, și o
porțiune pelviană care se întinde de la micul bazin până al vezica urinară. Ureterul prezintă un
calibru inegal, cu două regiuni mai înguste:
-una situată imediat sub bazinet;
-alta la intrarea în micul bazin.
Pătrunderea ureterului în vezică este oblică, pe o distanță de 1-2 cm, aceasta formând cu
peretele vezicii urinare o ascuțită conformație ce explică de ce în timpul contracției vezica
urinară nu este împinsă înapoi în ureter (capătul ureterului din peretele vezicii este comprimat
și orificiul lui se închide)
d) Vezica urinară.
Vezica urinară este un organ muscular cavitar pelvian ,fiind cel mai dilatat organ al căilor
urinare ,în care se acumulează urina venită continu prin uretere de la cei doi rinichii, pe care
o elimină prin uretră . Ea este numai în parte învelită în peritoneu. Vezica urinară este fixată
în loja ei printr-un ligament peritoneal și prin continuitatea cu uretra și ureterele. Are o formă
ovoidă variabilă, în funcție de cantitatea de urină care se găsește în interiorul ei. Capacitatea
vezicii urinare este de 250-300 ml. Din punct de vedere al configurației externe, vezica
urinară prezintă un fund, un corp și un vârf.
Fundul vezicii urinare este situat inferior. La nivelul fundului se găsesc cele două
orificii ale ureterelor și orificiul intern al uretrei. Corpul vezicii urinare prezintă o față an-
terioară, două fețe laterale și o față posterioară. Vârful vezicii urinare situat superior, este
învelit, ca și fața posterioară a corpului vezicii, de peritoneul pelvian. El vine în raport cu
ansele intestinale.
e) Uretra
Uretra este un canal musculo-membranos care are rol de a transporta urina de la vezica
urinară către exterior ea diferă în raport cu sexul.
Uretra masculină – canal musculo-membranos, lung de 15-20 cm, cu un traiect și un ca-
libru neuniform prezentând patru segmente:
- ne-prostatic ;
-prostatic;
- membranos
- și spongios.
Uretra începe de la fundul vezicii urinare și se termină la capătul penisului printr-un orificiu
numit meatul urinar. Uretra are rol dublu la bărbat: eliminarea urinei și a lichidului spermatic.
 Uretra feminină – canal musculo-membranos, lung de 4-5 cm, care începe de la fundul
vezicii urinare și se termină în vestibulul vaginului. Ea are un calibru mai mare decât uretra
masculină. Rolul ei fiziologic se rezumă în exclusivitate la eliminarea urinei din vezica
urinară .Uretra la femei are două sfinctere unul neted intern vezical și unul striat extern care
aparține diafragmei urogenitale ,orificiu extern al uretrei sau meatul urinar extern este
localizat la nivelul vestibulului vaginal.
2.Noțiuni de fiziologie a aparatului excretor
1. Rolul aparatului excretor
Rolul principal al aparatului urinar este formarea și eliminarea urinei .Formarea urinei se
face la nivelul rinichilor iar eliminarea lor se face prin căile urinare
Rinichii sunt organe de o importanță vitală, îndepărtarea lor fiind incompatibilă cu viața
Formând urina, rinichiul, alături de celelalte elemente ce alcătuiesc aparatul excretor,
îndeplinește o serie de funcții ce pot fi structurate astfel:
 elimină substanțele inutile și toxice rezultate din metabolismul proteinelor ce nu pot fi
oxidate până la stadiul de CO2 și H2O cum ar fi:
 substanțe azotate ca: uree, creatinină, acid uric:
 fosfați organici rezultați din acizi nucleici;
 sulfați proveniți din oxidarea sulfului din compoziția acizilor sulfurați.
 menține constanța PH-ului care variază foarte puțin (7,35-7,45) în timp ce PH-ul urinei are
variații foarte largi (4,7-8,2);
 menține constanța presiunii osmotice a sângelui datorită capacității rinichiului de a
elimina atât apa cât și sărurile în exces din organism;
 menține concentrația relativă și absolută a constituenților normali ai plasmei sanguine prin
funcția de reabsorbiție selectivă a substanțelor cu prag: glucoză, acizi grași, vitamine.
 menține funcția endocrină, secreția de renină în stările de ischemie renală care pune în joc
mecanismul presor . Este corectată cu ajutorul aparatului Jonxta glomerular.
Prin rolul lui de a elabora și elimina urina, aparatul excretor menține constantă
cantitatea de apă, concentrația diferiților cationi ,presiunea osmotică a plasmei .Tot prin urină
se elimină unele substanțe introduse în organism, ca de exemplu: medicamentele.
Majoritatea acestor funcții sunt îndeplinite prin procesul de formare a urinei
2. Formarea urinei :
Urina este o soluție apoasă, alcătuită din săruri estrase din plasma sanguină, produși finali ai
metabolismului și diferite substanțe introduse accidental în organism (medicamente,
coloranți). Urina are o culoare galbenă de nuanță variabilă, depinzând de alimentație și de
starea organismului.
Densitatea urinei normale variază între 1015 și 1025. în anumite stări poate să scadă sau să
crească peste aceste limite. Reacția ei este acidă (Ph-ul fiind între 5 – 6,6) dar aceasta variază
cu regimul alimentar și cu starea organismului.

În compoziția urinei normale se găsesc: apă în proporție de 90% în care se găsesc dizolvate
celelalte componente ale urinei, reprezentate prin substanțe organice în proporție de 5%.
Aceasta înseamnă că un litru de urină conține 950 ml apă și 50 ml substanțe dizolvate. Dintre
acestea aproximativ 20 ml sunt substanțe minerale, iar aproximativ 30 ml sunt substanțe
organice. Dintre substanțele minerale trebuie remarcate clorurile, sulfații, fosfații și
carbonații, clorura de sodiu se găsește în cea mai mare cantitate ajungând la 12 – 14g/l,
celelalte se găsesc în cantități mai mici.

Substanțele organice din urină reprezintă produșii de dezasimilație ai proteinelor, iar printre
aceștia un rol foarte important îl are acidul uric

Urina se formează prin trei mecanisme :filtrarea glomerulară ,reabsorbiție tubulară și secreția
tubulară .
Filtrarea glomerulară –este un proces fizic activ ,care constă în trecerea tuturor componentelor
plasmei, în afară de proteinele cu greutate moleculară mare, din capilarele glomerulare în
capsula lui Bowmann. Ea se realizează prin procesul fizic de ultra-filtrare. Plasma astfel
filtrată care se găsește în capsula lui Bowmann, poartă numele de urină primară sau filtrat
glomerular. Urina primară conține toate componentele plasmei sanguine, în afară de proteine.
În 24 h, la nivelul ambilor rinichi se formează 170-180 litri de urină primară din filtrarea
a1800 l.de sânge . Din această cantitate mare de urină primară se elimină sub formă de urină
definitivă mai puțin de 1/10. această diferență se datorează activității tubilor renali care
reabsorb 99 % din urina primară pe care o redau circuitului sanguin.

Reabsorbiția tubulară -se desfășoară la nivelul tubilor contorți proiximalii și detalii ;a

ansei Henlei; și a tubilur colectori. Prin reabsorbiție celulele tubilor uriniferi selectează și
rețin din urina primară toate substanțele necesare organismului (glucide, lipide ,aminoacizi,
peptide, săruri minerale, apă, vitamine etc.) și lasă să treacă substanțele toxice și
nefolositoare. Mecanismele de reabsorbiție sunt pasive și active.
Substanțele utile sunt substanțe cu prag care sunt eliminate prin urină numai când
concentrația lor depășește limitele fiziologice. Substanțele toxice sunt fără prag, eliminarea
lor prin urină făcându-se imediat ce apar în sânge.
 Ca urmare a reabsorbiției tubulare urina primară suportă modificări calitative și
cantitative rezultând urina definitivă care se elimină in cantitate de 1,5l/24h
Secreția tubulară: are loc la nivelul tubilor contorți distali și completează compoziția
urinei finale .După cantitatea de apă aflată la dispoziție, rinichi secretă activ unele substanțe
(toxice ;(amoniac ,creatinina);uni ioni( K+; H+);precum și unele medicamente), într-o
cantitate mai mare sau mai mică, rezultând o urină cu densitate variabilă.
3. Excreția urinei

Urina formată în tubii uriniferi se scurge în tuburile colectoare Bellini şi picătură cu picătură
ajunge în bazinet de unde trece în ureter (în fiecare minut trece prin ureter 2 – 2,5 ml urină).
Prin formarea neîncetată urina trece şi ajunge în vezica urinară, unde se acumulează ca într-un
rezervor. Când cantitatea de urină ajunge la 250 – 300 ml atunci se realizează în vezică o
presiune care excită terminaţiile nervoase din peretele vezical.
Aceste excitaţii provoacă pe cale reflexă contracţia muşchilor vezicali şi simultan
relaxarea sfincterului vezical, astfel se elimină urina iar actul poartă denumirea de micţiune.
Micţiunea este un act reflex, condus de u centru nervos care se află în măduva sacrală.
Actul micțiunii poate fi condus voluntar, fie împiedicând producerea ei, fie declanșându-l
chiar şi atunci când vezica nu este prea plină.
 Capitolul ll
Insuficiența renală
Acută
1. Definiție
Insuficiența renală acută se caracterizează prin suprimarea bruscă a funcției renale de
excreție ,ducând la acumularea de produși metabolici în sânge și de lichid extracelular.
Suprimarea funcției renale survine ca urmare a:
 reducerii filtratului glomerular
 reducerii permeabilității glomerulare
 obstrucției lumenului tubular
 creșterii reabsorbiției tubulare
În acest caz rinichiul nu poate elabora urina în cantitate și concentrație corespunzătoare
,iar produsele rezultate din metabolism rămân în sânge și provoacă intoxicați. Diureza este
scăzută (oligurie) sub 400ml de urină pe zi sau absență (anurie),sub 50 ml de urină pe zi .
Insuficiența renală acută spre deosebire de Insuficienta renală cronică este în general
reversibilă și se vindecă deseori fără sechele.
2. Factorii de risc
Insuficiența renală acută survine deseori la pacienți spitalizați și în mod deosebit la cei
internați la terapie intensivă, în urma unei intervenții chirurgicale complexe, administrări unor
medicamente ,unui traumatism sau când aportul de sânge de la nivelul rinichilor este redus.
Arsurile grave si intervențiile chirurgicale complexe cresc riscul de IRA, la fel ca si infecțiile
severe. În plus, expunerea la substanțe toxice, abuzul de droguri, excesul de alcool si
utilizarea de lunga durata a analgezicelor (aspirina, acetaminofen, ibuprofen) cresc
vulnerabilitatea la insuficiența renala acuta. Uneori, administrarea unui antibiotic
(streptomicina, etc) pentru tratarea unei infecții poate cauza insuficienta renala acuta.
Radiografiile ce utilizează substanțe de contrast pentru evidențierea vaselor de sânge cresc
riscul de insuficiență renală acută în special la persoanele cu afecțiuni renale legate
de diabet sau cu mielom multiplu.
Alte boli si afecțiuni ce cresc riscul de insuficienta renala acuta sunt:
-infecțiile cronice
- diabet
- hipertensiunea arteriala
- insuficienta cardiaca
- boli autoimune: lupus, nefropatie cu IgA (boala lui Berger), sclerodermia
- afecțiunile renale
- afecțiunile hepatice
- hipertrofia prostatei

3. Semne și simptome ale Insuficienței renale acut

Semnul principal în Insuficiența renală acută este oliguria până la anurie .Există cazuri în
care diureza este păstrată fiind însă deficitară din punct de vedere calitativ; hipostenurie,
izostenurie (concentrația ,respectiv densitatea scăzută)
Paralel apar tulburării ;
- Tulburări cardiovasculare :tahicardie, aritmii, hipertensiune arterială
- Tulburări respiratorii: polipnee( prin acidoză), dispnee, tahipnee ,respirație
Kussmaulsau sau Cheyene-Stockes
- Tulburări gastro-intestinale: vărsături, greață ,anorexie
- Tulburări neuropsihice :astenie, somnolență, stări de confuzie, comă
- Tulburări hematologice: mici hemoragii cutanate și la nivelul mucoaselor
- Tulburări electrolitice: ureea sanguină, acid uric, creatinina sanguină, hiprtcalemia,
hiponatriemia, hipocalcemia, hipofosfatemie
- Tulburări acido-bazice :acidoza metabolică
- Dezechilibre hidrice: hiperhidratare intracelulară, hiperhidratare extracelulară
Gruparea simptomelor se face în funcție de stadiul Insuficienței renale acute.

4. Clasificarea Insuficienței renale acute

1) După cauză
Există mai mulți factorii care determină Insuficiența renală acută, în funcție de tipul
afecțiuni se pot distinge următoarele cauze; prerenale, ,intrarenale ,postrenale și IRA globală
1) IRA din cauză prerenală, aceasta este secundară unei scăderi importante a volumului
sanguin circulant ,însoțit de o scădere a presiuni ,arteriale si deci a cantități de sânge ce
ajunge la nivelul rinichilor. Reducerea fluxului sanguin renal este însoțit de ischemie
renală consecutivă și oprirea secreției de urină.
Insuficiența renală acută de cauză prerenală se întâlnește in:
a) Hipovolemie- hemoragii interne și externe
 -pierderi de lichide și electroliți prin: pierderi cutanate; în arsuri, pierderi digestive; în
vărsături, diaree; pierderi renale ,prin exces de diuretice ,diureză osmotică prin
paracenteze.
-sechestru hidroelectrolitic în; ascită, peritonită ,ocluzie intestinală, pancreatită
b) Insuficiență cardio-circulatorie
-Insuficiență de pompă -IMA
-Tamponada cardiacă
-Tahiaritmii cu frecvență rapidă ,mai mare de 200/min
c) Insuficiență circulatorie periferică -Septicemii
-Acidoze
-Diferite stări de șoc

2) IRA de cauză renală(necroza tubulară acută) este secundară distrugeri unuia dintre
constituenți rinichiului ce asigură filtrarea sângelui .Agenții etiologici acționează direct
asupra parenchimului renal(tubi, glomerulul, vase sanguine ,interstiții) producând leziuni
anatomice.
Insuficiența renală acută de cauză renală se întâlnește în;
a) Ischemie
-de cauză prerenală( șoc prelungit, hipotensiune arterială severă, prelungită)
-de cauză renală (acțiune prelungită a unor medicamente pe un teren particular:
antihipertensive, antiinflamatoare nesteroidiene, etc)
b) Nefrotoxicitate directă (sau acțiune ischemiantă asociată),asupra celulelor tubulare;
- antibiotice (amino-glicozide, polipeptide)
- substanțe osmotice(Dextrani Manitol)
- medicație antineoplazică( Interferon, Ciclosporină)
- substanțe de contrast iodate
- solvenți organici( tetraclorura de carbon, alcoolul metilic, toluen)
- unele metale sau substanțe chimice(mercur, litiu, arsen ,fosfor, anilină, pesticide
,toxina din ciuperci etc.
c) Agresiunea pigmenților endogeni urinari
- hemoglobină patologică ,secundară unor hemolize masive, intravasculare din: infecții cu
bacili gram-negativi anaerobi; șocul endotoxic; febre hemoragice
- incompatibilități transfuzionale: sindromul uremic și hemolitic; mioglobina (secundară
rabdomializei traumatice din insolații, convulsii, electrocutări, miopatia hipokalemică)
3) IRA din cauze postrenale apare ca urmarea unui obstacol mecanic pe căile excretorii ce
împiedică eliminarea normală a urinei Ea apare în obstrucții:
a) tubulocaliceale (urice, sulfonamidice)
b) uretrale( calculi, tumorii extrinseci ,hematom retroperitoneal)
c) obstrucția cailor urinare inferioare( adenom de prostată, stricturi, calculi
ureterali ,paralizii vezicale)
4) IRA globală prin:
a) vărsăturii
b) hipervâscozitate sanguină prin deshidratare
c) necroză tubulară
d) obstrucție ureterală prin mase ganglionare
Mecanismul esențial și constant prezent la aproape toate formele de insuficiența renală
acută funcțională este determinat în principal de scăderea fluxului sanguin renal, care duce la
scăderea presiunii de filtrare glomerulară.

2) După etiopatogenie
1. IRA funcțională:
- Pe un rinichi anterior indemn(dar fără leziuni organice)
- Tulburări circulatorii accentuate prin hipovolemie sau vasodilatație periferică
- Alterarea performanței cardiace în EPA ,tamponadă cardiacă.
- Sindrom hepato-renal
- Tulburări hemodinamice intrarenale de origine medicamentoasă
Corectarea rapidă a IRA funcțională previne evoluția ei spre IRA organică. Toate aceste
disfuncții duc la scăderea fluxului sanguin(deci o hipoperfuzie )renal care va duce la ischemie
renală cu o scădere de filtrat glomerular ,manifestată prin :oligurie(o cantitate de urină mai
mică de 400ml/zi),scăderea capacității de concentrare a urinei, creșterea moderată a ureei
plasmatice și a creatininei plasmatice.
2. IRA organică
- Apare pe fondul unor nefropatii glomerulare ,tubulare ,interstițiale, vasculare
preexistente
5. Tabloul clinic
Insuficiența renală acută se instalează brutal ,prin suprimarea rapidă a funcțiilor
rinichilor ,anterior normali .Cauzele care duc la instalarea tulburărilor ,acționează prin
scăderea filtratului glomerular :diferite stări de șoc; accidente hemolitice ; intoxicați
.Indiferent de agentul etiologic se pot desprinde cinci stadii:
a) Stadiul I sau faza preanurică (de agresiune renala)
Durata variabila in funcție de etiologie, intre 24 de ore si câteva zile. Exemplu socul
hemoragic (durata scurta), toxicitatea prin aminglicozide (durata prelungita). Tabloul clinic
este dominat de simptomatologia agresiunii cauzatoare: hemoragii abundente, stare septica,
colica renala etc.
b) Stadiul II sau faza de instalare a oligoanuriei
Durata 24-72 ore. Tabloul clinic este dat de retenția hidrosalina care determina creșterea
volumului extracelular. Poate fi agravat de manevre terapeutice intempestive care urmăresc
forțarea diurezei. Se pot constata: apariția edemelor, dispnee de efort, creștere in greutate.
Tabloul paraclinic
Rata creșterii ureei si creatininei este in funcție de etiologie. Atenție! Aceasta faza poate
trece neobservata fiind mascata de semnele bolii cauzatoare. De aceea in toate situațiile in
care suspectam instalarea unei insuficientei renale acute trebuie sa monitorizam următorii
parametri:
-clinic: determinarea zilnica a greutății corporale, TA, PVC;
-umoral: determinarea zilnica a ureei si creatininei
c) Stadiul III sau faza oligoanurică constituita
Durata 7-21 de zile, cu extreme intre 2 si 40 de zile. Durata poate fi scurta in cele prerenale
sau postrenale (pana la corectarea volumului sau dezobstruarea cailor urinare) sau mai lunga
in insuficienta renala acuta de cauza renala intrinseca.
Tabloul clinic cuprinde toate semnele uremiei acute: manifestări generale, cardiovasculare,
neurologice, respiratorii, renale si cutanate.
d) Stadiul IV sau faza poliurica - de reluare a diurezei
Durata 8 - 10 zile. Clinic, in aceasta faza, se reia diureza ,de obicei brusc, in 1-2 zile ajungând
la 3000-4000 ml/zi; in insuficienta renala acuta de cauza renala reluarea diurezei poate avea
loc si progresiv cu o creștere de 300-400 ml/zi. Starea generala a bolnavilor se ameliorează
ușor înregistrându-se o scădere ponderala marcata.
Paraclinic, se observa o proteinurie discreta (1 gr /24 de ore). Produșii de retenție azotata au o
dinamica caracteristica: in primele 4-5 zile cresc datorita deshidratării induse de pierderea
masiva de apa prin poliurie. In următoarele 57 zile se mențin relativ constanți, dar odată cu
refacerea tubilor renali, (zile - săptămâni) încep să scadă. Creste eliminarea Na+, Ca2+, Mg2+
si fosfați si in sedimentul urinar se înregistrează frecvente hematii, leucocite si celule
epiteliale.
Atenție! Pierderile urinare de apa, Na si K pot genera tulburări hidro-electrolitice grave.
e) Stadiul V sau faza de recuperare funcțională
Durata 3-12 luni la persoanele tinere, iar la vârstnici pana la 1-2 ani. Poliuria se menține
inițial, deoarece: întâi se reface capacitatea de filtrare glomerulara si ulterior capacitatea de
concentrare iar in aceasta faza aportul hidric este crescut cu scopul prevenirii deshidratării.
Celelalte manifestări clinice dispar progresiv.
6. Prognosticul.
Prognosticul depinde de durata insuficienței renale .Dacă funcția renală se restabilește către a
5-a sau a 6-a zi ,bolnavul se vindecă. Dacă funcția renală nu de restabilește rapid ,apar
tulburări biologice .Aplicate la timp ,metodele moderne de epurare extrarenală permit
vindecarea definitivă, rinichii recuperându-și în întregime funcțiile.
7. Diagnostic
Pentru diagnosticarea IRA, sunt efectuate teste de sânge si urina pentru depistarea unor anomalii in
nivelul de uree, creatinina si potasiu. Este de asemenea măsurată cantitatea de urina emisa zilnic:
Scăderea cantității de urina la 500 ml pe zi
Creștere foarte rapida a ureei din sânge (ajungând la 1 gr pe litru, adică 17 moli pe litru pe zi)
Urina este foarte concentrata in potasiu si săracă in sodiu in cazul unei insuficiente renale funcționale
(secundara unei scăderi a cantității de sânge circulant, cu scăderea tensiunii arteriale).
In cazul unei insuficiente renale organice (însoțită de distrugerea elementelor de filtrare din
compoziția rinichiului), urina este foarte concentrata in sodiu si săracă in potasiu.
In toate cazurile, creștere importanta a creatininei din sânge.

Creatinina este o substanță, azotata ce provine din degradarea creatinei (un constituent al

țesuturilor musculare). In mod normal, creatinina trebuie sa fie eliminata de către rinichi prin urina.
Creșterea nivelului de creatinina din sânge indica o insuficienta a funcției renale. In insuficienta
renala acuta, nivelul de creatinina depășește 270 micromoli pe litru, adică 30 mg/ l.

Examene complementare
Ecografia, tomografia computerizata (CT) si imagine prin rezonanta magnetica (IRM) sunt examene ce
permit punerea in evidenta a unei eventuale obstrucții a cailor urinare.
8. Tablou paraclinic
Medicul specialist va începe evaluarea pacientului cu insuficienta renala acuta prin
realizarea unei anamneze si a unui examen obiectiv. Aceasta include o trecere in revista a
antecedentelor medicale si a istoricului spitalizărilor (daca pacientul este spitalizat in acel
moment), o înregistrare a medicamentelor pe care pacientul le-a luat si o evaluare a altor
condiții care ar putea cauza apariția insuficientei renale acute. Când insuficienta renala acuta
este suspectata, o evaluare completa este necesara pentru:-a determina cauza insuficientei
renale. Aceasta este o parte importanta a diagnosticului. Hotărârea tratamentului și șansele de
recuperare depind de obicei de cauzele insuficientei renale. Identificarea cauzei este uneori
dificila si necesita multe investigații
-a evalua rinichiul funcțional rămas
-a detecta si trata orice complicație care ar fi putut sa apară.

Teste de laborator
Analizele de sânge si urina sunt realizate de rutina pentru a evalua insuficienta renala
acuta. Ele pot detecta valori ridicate a produșilor de metabolism în sânge și un dezechilibru
chimic în organism si pot ajuta diagnosticarea si evidențierea unor boli sau infecții.
Analizele de sânge si urina pot include:
- creatinina serică O creștere a nivelului creatininei în sânge (creatininei serice) este de obicei
primul semn al insuficientei renale acute. Testarea repetata a nivelului creatininei poate ajuta
la monitorizarea progresiei insuficientei renale si la determinarea eficientei tratamentului. In
cazul insuficientei renale acute prerenale, de exemplu, nivelul creatininei serice va reveni
rapid la normal odată ce fluxul sanguin sau depleția volemică (pierderea de lichide) sunt
refăcute
-clearance-ul creatininei. Acesta estimează cât rinichi funcțional a rămas prin comparația
nivelului creatininei din sânge cu nivelul creatininei din urina. Când rinichii nu mai
funcționează normal, nivelul creatininei sanguine poate creste in timp ce nivelul creatininei
urinare poate scădea
- ureea serică : reprezintă partea de azot care se găsește in uree, fiind un indicator al retenției
azotate (azotemia). Când insuficienta renala acuta este prezenta, nivelul de uree serică crește.
Electroliții sanguini testați sunt calciul, potasiul si sodiul.
- hemoleucograma  (HLG). Hemoleucograma furnizează informații importante despre celulele
roșii, celulele albe si despre plachetele sanguine. Poate fi folosita pentru a căuta boli sau
infecții care ar putea cauza insuficienta renala
- alte teste sanguine, ca viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH) sau anticorpii
antinucleari (ANA) pot fi folosite pentru a diagnostica o infecție, o boala autoimuna sau alte
afecțiuni, daca antecedentele personale si simptomele pacientului sugerează ca una din aceste
afecțiuni ar putea fi prezenta.
Analizele de urina efectuate:
- rezultatele analizelor urinare pot furniza de asemeni informații despre sedimentul urinar,
care este util pentru a evalua insuficiența renala acuta intrinseca (de cauza renala)
- eozinofilele urinare (un tip de celule albe). Existenta eozinofilelor în urina poate indica o
reacție alergica care distruge rinichiul. Adesea reacția alergica este cauzata de un medicament.
- fracțiunea de sodiu excretata în urină (FeNa). Aceasta examinare poate ajuta in diferențierea
insuficientei renale prerenale, unde nu exista leziuni la nivelul rinichiului, de insuficienta
renala de cauza renala (intrinseca). Măsoară capacitatea rinichiului de a elimina sodiul (Na),
bazându-se pe nivelele de sodiu si creatinina atât din urina, cat si din sânge
- urina colectata pe 24 de ore. Producția de urina este măsurata pe o perioada de 24 de ore.
Uneori este necesara o sonda pentru a colecta corect toata urina produsa. Reducerea
producției de urina poate sau nu să apară o dată cu insuficienta renala, depinzând de cauza.
Măsurarea atenta a producției urinare de-a lungul timpului, poate de asemeni ajuta la
monitorizarea echilibrului lichidelor la o persoana cu insuficienta renala.
Teste imagistice Testele imagistice pot fi folosite pentru a determina daca insuficienta renala
este acuta sau cronica si pentru a căuta o obstrucție pe traiectul urinar. Testele imagistice cel
mai frecvent folosite in acest scop sunt:
-ultrasonografia abdominala
-tomografia computerizată abdominală sau urografia care poate fi folosita când se suspectează
o piatra la rinichi (litiaza renala).
Daca se considera ca obstrucția se afla la baza insuficientei renale acute postrenale, pot fi
necesare teste mai detaliate pentru a determina localizarea si cauza obstrucției. Aceste
examinări le pot include pe cele de mai sus si de asemeni:
-pielografia retrograda
-rezonanta magnetica nucleara
-scintigrafia renala. Poate ajuta in evaluarea fluxului sanguin renal (daca este normal) sau
pentru a determina daca este prezenta o obstrucție.
9. Tratament
Scopurile tratamentului insuficientei renale acute sunt:
-corectarea sau tratarea cauzei care sta la baza insuficientei renale acute
-susținerea rinichilor pana când, ei s-au vindecat și pot funcționa normal
-prevenirea sau tratarea oricăror complicații cauzate de insuficienta renala acuta
-tratarea cauzei.
Deoarece tratamentul insuficientei renale acute depinde de ceea ce a produs-o, tratamentul
este variat si complex. Medicul poate fi nevoit:
- să înlocuiască pierderile de lichide, ca de exemplu apa, sângele și plasma; și să refacă fluxul
sanguin spre rinichi. In cazul insuficientei renale acute prerenale cauzata de deshidratare sau
de pierderi de sânge, de exemplu, funcția rinichilor poate sa se îmbunătățească rapid o data ce
aceste pierderi au fost recuperate
-să întreruptă administrarea oricăror medicamente care ar putea cauza insuficienta. Printre
acestea s-ar putea număra unele antibiotice, antalgicele (antiinflamatoarele nesteroidiene) ca
aspirina sau ibuprofenul, antihipertensivele și medicamentele folosite pentru a trata cancerul
(citostaticele)
-să trateze afecțiunea renală care cauzează leziuni rinichilor (insuficienta renala acuta
intrinseca) folosind transfuzii de plasma, glucocorticoizi (ca de exemplu cortizon) sau alte
medicamente, depinzând de fiecare afecțiune în parte
-să folosească medicamente pentru a bloca sistemul imunitar (imunosupresoare),
ca ciclofosfamida, când o boala autoimuna cauzează insuficienta renala acuta. Aceste
afecțiuni includ:
lupusul eritematos sistemic si alte boli care pot produce inflamarea vaselor sanguine
(vasculita)
- să înlăture sau să ocolească o obstrucție a tracului urinar (insuficienta renala acuta
postrenală). Funcția renala revine rapid la normal o data ce obstrucția a fost înlăturata si urina
se poate elimina din rinichi. Unele obstrucții, ca litiaza renala, pot fi înlăturate. Daca
obstrucția nu poate fi înlăturata, traiectul de eliminare a urinei poate fi deviat folosind un
cateter sau alta metoda. Daca vezica urinara nu se evacuează corect, plasarea unei sonde
urinare pentru a ușura procesul poate duce la dispariția simptomelor si permite rinichilor sa-si
reia funcția normală.
Susținerea funcției renale
Susținerea funcției renale când pacientul are insuficienta renala acuta poate fi dificila.
Majoritatea pacienților care fac insuficienta renala acuta sunt deja spitalizați si tratați pentru
alta problema medicala și pot avea deja o afecțiune gravă înainte sa dezvolte insuficienta
renala acuta. Tratarea afecțiunii primare poate agrava insuficienta renala acuta.
O data cu creșterea produșilor de catabolism în sânge și a retenției lichide, insuficienta
renala acuta poate deveni severă, apar complicații care pune viața în pericol ca sindromul
uremic (uremia) si infecția (sepsis). Este foarte important să se controleze primele complicații,
ca retenția de lichide, dezechilibrul chimic și anemia, astfel încât complicațiile mai serioase să
nu se dezvolte.
Susținerea rinichilor astfel încât aceștia sa se poată vindeca cuprinde o gestionare atenta a:
-Ingestiei de lichide. Lichidele pierdute prin deshidratare sau prin hemoragii trebuie refăcute,
dar ingestia lor trebuie limitată pentru a evita hiperhidratarea
-Alimentației. O dieta speciala cu restricția ingestiei de lichide poate fi folosita pentru a
satisface nevoile nutriționale fără a solicita foarte mult rinichii nefuncționali
-Medicației. Mai multe medicamente sunt folosite pentru a ajuta eliminarea retenției de
lichide care poate apărea în insuficienta renala acuta. Mulți medici folosesc diureticele pentru
a îmbunătăți producția de urina si pentru a elimina excesul de apa din organism. Dar unii
specialiști considera ca diureticele pot să nu fie folositoare și ca actualmente pot fi chiar
dăunătoare pacienților care sunt foarte bolnavi.
În funcție de cauza si de severitatea insuficientei renale acute, medicul poate alege o alta
metoda pentru a elimina excesul de lichide
-Cauzelor obstrucției urinare, daca este prezenta obstrucția. Daca aceasta nu poate fi
înlăturată, traiectul de eliminare a urinei poate fi deviat folosind un cateter sau un tub mic si
flexibil numit sten.
S-ar putea ca pacientul să aibă nevoie de dializa zilnica sau o data la doua zile pentru a
susține rinichii până când ei își revin. În procesul de dializă se folosește un aparat care
filtrează produșii de metabolism și elimină excesul de lichide din sânge.
Hemodializa este cea mai eficientă și cea mai folosita metoda de tratament pentru
insuficienta renala acuta. Ea nu scurtează și nu face reversibila afecțiunea, dar controlează
tensiunea arteriala, corectează excesele de lichide care pot pune viața in pericol și
dezechilibrul electrolitic care apare atunci când rinichii nu mai funcționează normal.
Dializa peritoneala poate fi de asemenea folosită .Înainte de a începe dializa, medicul va
trebui să realizeze o cale de abord. Aceasta reprezintă locul unde acele de dializa pot fi
introduse pentru a trimite sângele spre și din aparatul de dializă. De exemplu, pacientul poate
avea un mic tub (numit cateter) plasat într-o venă de la nivelul brațului, piciorului, toracelui
sau gâtului. Calea de abord depinde de tipul de dializă ce va fi făcut.
Dializa creează necesitați speciale. Este important ca pacientul sa mănânce cantitatea
corecta de calorii si nutrienții pentru a-și menține starea de sănătate. Un nutriționist sau un
dietetician îl poate ajuta sa urmeze o dieta corecta.
Când un pacient dezvolta insuficienta renala acuta, acesta ar putea avea nevoie de dializa.
Dializa este un proces mecanic care suplinește funcția rinichilor prin:
- eliminarea produșilor de metabolism, ca de exemplu ureea, din sânge
- refacerea echilibrului electrolitic din sânge
- eliminarea surplusului de lichide din organism.
Pentru a urmări eficienta dializei, pacientului i se vor recolta probe de sânge înainte si după
dializa, determinându-se nivelul ureei .Prin măsurarea ureei înainte si după dializa, medicul
poate afla cat de bine a înlăturat dializa produșii de metabolism din curentul circulator. O data
ce forma severa a insuficientei renale acute s-a instalat, dializa este singura soluție, în afara
transplantul renal, de susținere a vieții.

Tratament ambulatoriu
Dacă o persoană a avut insuficiență renală acut și rinichii săi nu și-au recăpătat pe deplin
funcția, aceasta va trebui să urmeze un regim special care va proteja rinichii de un efort prea
mare. Un dietetician va colabora cu pacientul pentru a crea o dieta care sa se potrivească cel
mai bine cu nevoile sale. Pacientul va trebui să-și controleze aportul de minerale (electroliți)
și de lichide în funcție de extensia leziunilor, de alte boli pe care le poate avea și de faptul
dacă face sau nu dializă. De asemenea, va trebui să-și limiteze aportul proteic. În general,
pacientul va trebui să:
- își limiteze aportul de sare. Ingestia unei cantități prea mari de sare (sodiu) poate duce la
retenția de apa și la creșterea riscului de insuficiență cardiacă, edem pulmonar si hipertensiune
arterială. Poate fi dificil să se evite aportul de sodiu. Pentru a reduce cantitatea de sare din
dieta, pacientul trebuie să învețe să caute sodiul care se ascunde în alimente și să aleagă
alimentele mai puțin procesate
- să fie atent la ingestia de potasiu. Potasiul se găsește în substituenții de sare, în suplimenți cu
potasiu și în unele fructe și vegetale. Prea mult potasiu în sânge (hiperkaliemie) poate cauza
slăbiciuni musculare și ritm cardiac neregulat
- să fie atent la ingestia de fosfor. Fosforul se găsește în lapte, brânză, carne, pui si peste.
Excesul de fosfor din sânge (hiperfosfatemie) poate duce la eliminarea calciului din oase și la
probleme osoase.
Tratament medicamentos
Pacientul poate primi medicamente pentru a trata cauza insuficienței renale acute sau pentru a
preveni complicațiile. De exemplu, pacientul poate lua antibiotice pentru a preveni sau trata
infecțiile și poate lua alte medicamente pentru a elimina excesul de lichide și preveni
dezechilibrele electrolitice, care pot fi periculoase.
Diureticele au fost folosite în mod tradițional în tratamentul insuficientei renale acute
deoarece cresc rapid producția urinară. Dar mulți specialiști considera acum ca ele pot să nu
fie folositoare și pot fi chiar dăunătoare pacienților care sunt foarte bolnavi. In funcție de
cauza și de severitatea insuficienței renale acute, medicul poate alege o alta metoda pentru a
elimina excesul de lichide.
4.1 Tratament chirurgical
Medicul nefrolog poate discuta cu pacientul despre posibilitatea unui transplant renal daca
acesta:
- are insuficienta renala severa care nu poate fi reversibilă prin altă metodă de tratament
- este un bun candidat pentru operație. De obicei aceasta semnifica ca pacientul este într-o
stare de sănătate bună cu excepția problemei renale.
Tratamentul obstrucției
Aproximativ 5% din cauzele insuficientei renale acute sunt datorate obstrucției tractului
urinar, ceea se duce la creșterea produșilor de metabolism în sânge. Aceasta forma de
insuficiență renală este denumita insuficienta renala acuta postrenala. Se poate face un
tratament pentru a înlătura sau ocoli obstrucția. Daca exista o piatră la nivelul rinichiului care
blochează tractul urinar, medicul specialist o poate înlătura sau distruge. Cea mai frecvent
folosita procedură pentru litiaza renala este litotriția extracorporeală. Se folosesc ultrasunetele
care străbat ușor corpul pacientului, dar sunt suficient de puternice pentru a distruge o piatră.
Daca medicul nu poate înlătura obstrucția, se va crea o cale urinară care să o ocolească,
folosind un cateter sau altă metoda. Plasarea unui cateter (sonda) în vezica urinară pentru a o
evacua, va înlătura simptomele și va permite reluarea funcției renale.

1. Profilaxie
Majoritatea cauzelor de insuficienta renala acuta apar la persoanele care sunt deja spitalizate
pentru alte afecțiuni sau boli grave. Medicii pot preveni insuficienta renala identificând
pacienții care au un risc mare sa dezvolte boala si evitând medicamentele si alte situații care o
pot cauza.
Bolile care cresc riscul pacientului de a dezvolta insuficienta renala sunt :diabetul
zaharat, hipertensiunea arteriala, insuficienta cardiaca, obezitatea si bolile renale .Daca o
persoana are una din aceste afecțiuni, trebuie sa ia masuri de precauție in momentul in care
începe un tratament cu medicamente noi.
Medicamentele folosite in mod frecvent ca aspirina sau ibuprofenul (antiinflamatoarele
nesteroidiene) pot afecta funcția renala la persoanele care au deja funcția renala deteriorata, au
diabet zaharat, hipertensiune arteriala sau insuficienta cardiaca.
Daca pacientul se afla in spital si are un risc mare de a dezvolta insuficienta renala acuta din
cauza unei operații, a unei afecțiuni medicale sau a unei injurii severe, medicul va lua masuri
de precauție pentru a o evita.
Echilibrul lichidian va fi monitorizat cu atenție.
Vor fi măsurate aportul si eliminările lichidiene si pacientul va fi cântărit zilnic.
Tensiunea arteriala va fi verificata frecvent. Pacientul poate primi lichide intravenos pentru a
menține tensiunea arteriala in limite normale.
Se vor efectua analize de laborator in mod frecvent pentru a menține nivelul de electroliții in
limite normale.
Dieta va fi gândită de maniera ca pacientul sa primească cel puțin 100 de grame de
carbohidrați pe zi. Cantitatea de proteine poate fi restricționată. Medicația va fi gândită cu
atenție. Medicamentele care conțin magneziu pot fi întrerupte. Dozele altor medicamente pot
fi ajustate.
 Capitolul III
Îngrijiri acordate pacientului cu
Insuficiență renală acută

1. Prezentarea nevoilor fundamentale și tehnicilor de îngrijire

Virginia Henderson, a fost o persoană care a influențat major nursingul, cercetător,
teoretician și autor. Este numită” prima doamnă a nursingului”.Cadrul concepției sale se
bazează pe definirea a 14 nevoi fundamentale.
Nevoia fundamentală este o necesitate vitală, esențială ființei umane pentru asigurarea
stării de bine din punct ce vedere fizic și mintal.
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație
2. Nevoia de a bea și a mânca
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură
5. Nevoia de a dormi și a se odihni
6. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca
7. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele
9. Nevoia de a evita pericole
10. Nevoia de a comunica
11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori de a practica religia
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării
13. Nevoia de a se recrea
14. Nevoia de a învăța cum să-ți păstrezi sănătatea.
Fiecare din aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale ființei umane, si anume:
-o dimensiune biologică
- o dimensiune psihologică
- o dimensiune sociologică
-o dimensiune culturală
- o dimensiune spirituală
 Cele 14 nevoi fundamentale îmbracă forme foarte variate după individ, starea sa de
sănătate, maturitatea sa, obiceiuri personale si culturale. Fiecare nevoie prezinta
componente bio-fizico-socio-culturale.
Cele 14 nevoi formează un tot: a considera o nevoie făcând abstracție de celelalte
constituie o negație a “totului”; a încerca sa separi fizicul de psihic e inutil.
După conceptual Virginiei Henderson, scopul ideal al profesiunii de asistenta este
independența persoanei in satisfacerea celor 14 nevoi fundamentale.
1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație
 Respirația reprezintă nevoia ființei umane de a capta oxigenul din mediul înconjurător
necesar proceselor de oxidare din organism, și de a elimina dioxidul de carbon rezultat din
arderile celulare. Ea este determinată de menținerea integrității căilor respiratorii și a
mușchilor respiratori, de funcționarea lor eficientă.
Etapele respirației:
- Ventilația
- Difuziunea gazelor
- Etapa circulatorie
- Etapa tisulară
În IRA pacientul este dependent și prezintă polipnee (prin acidoză)
Diagnostic de niursing:-Pacienta se prezinta cu o dispnee si ortopnee foarte severă, polipnee,
cu respirații abdominală
Obiective :pacientul să respire normal
Intervențiile asistentei: -autonome urmărește și măsoară respirația(respirație Kussmaul în
acidoză)
- delegate administrare de O2 pe mască
 Observarea și notarea respirației
Scopul- Se face pentru evaluarea funcției respiratorii a pacientului fiind un indiciu a evoluției
bolii ,al apariției unor complicații și a prognosticului.
Elemente de apreciat:-tipul respirației
- amplitudinea mișcărilor respiratorii
- ritmul
- frecvența
Materiale necesare: -ceas cu secundar
- creion de culoare verde sau pix cu pastă verde
- carnețel propriu
 - foaie de temperatură.
- măsuță de instrumente
Se pregătesc materialele necesare și se transportă la patul pacientului
Intervențiile asistentei: -așezarea pacientului în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce
urmează a fi efectuată
a) - plasarea mâini ,cu fața palmară pe suprafața toracelui și numărarea inspirațiilor timp
de un minut
b) – prin inspecție, când pacientul doarme ,asistenta se așază în partea distală a patului și
numără mișcările de ridicare a toracelui timp de un minut
c) -prin metoda” mincinoasă„ se anunță pacientul că-i va măsura pulsul și așază dosul
mâini pe torace și-i numără respirațiile timp de un minut
d) -pe urmă se notează cifric valoarea obținute în carnețelul propriu și se consemnează în
foaia de temperatură(fiecare linie reprezintă două respirații), se unește cu o linie
valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obținerea curbei
Reorganizarea locului de muncă :Se pun materialele utilizate la locul lor
 Oxigenoterapia
Scop
Asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen la tesuturi prin combaterea hipoxiei
determinata de:
-scaderea oxigenului alveolar
-diminuarea hemoglobinei
-tulburari în sistemul circulator
-probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara

Surse de oxigen
-statie centrala de oxigen
- microstatie
- butelie cu oxigen
-transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se lovirea lor in timpul
transportului
-buteliile cu oxigen vor fi asezate in poziie verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele
metalice, departe de calorifer
-cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a
extinctoarelor și a modului de utilizare a acestora.
Echipament necesar administrarii oxigenului
-sursa de oxigen
-umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conzinand apa sterila)
-, masca de oxigen
-material adeziv (leucoplast),

Administrarea oxigenului prin masca  (cu sau fara reinhalarea aerului expirat)

-permite administrarea oxigenului în concentratie de 40%-60%
-este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare
-accentueaza starea de anxietate, mai ales la copii
-poate cauza iritația tegumentelor feței
-nu se va utiliza la pacienii cu arsuri la nivelul fete

Intervențiile asistentei
-pregătirea psihică a pacientului asigurându-l de luarea tuturor masurilor de precauție și așază
pacientului în poziție corespunzătoare( semișezând dacă este posibil)
-asamblarea echipamentului
-dezobstruarea căilor respiratorii
- se utilizează masca de oxigen, aceasta se va așeza acoperind nasul și gura pacientului și se
va fixa cu o curea în jurul capului
-fixarea debitului de administrare a oxigenului, în funcție de prescripția medicului
-aprecierea răspunsului terapeutic al administrări oxigenului
-supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau a altor complicații
-supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului(presiune debit etc.)
-acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrării oxigenului
-curățarea echipamentului la terminarea tehnici
 Circulația este funcția prin care se realizează mișcarea sângelui în interiorul vaselor
sanguine, care are drept scop transportul substanțelor nutritive ți a oxigenului la țesuturi,
dar și transportul produșilor de catabolism de la țesuturi la organele excretoare
Un raport important îl dețin sângele și limfa, cuprinse în sistemul circulant, și inima, în
condiții de integritate anatomică și funcțională. Asistenta medicală supraveghează circulația
prin urmărirea pulsului și tensiuni arteriale
În IRA apar tulburări cardio-vasculare ca: tahicardie ,aritmii, edeme, hipertensiune
arterială datorită supraîncărcări hidrice pentru forțarea diurezei
Obiective :pacientul să prezinte un ritm cardiac în limite normale
Intervențiile asistentei medicale :măsoară tensiunea arterială și pulsul de mai multe ori pe zi

 Măsurarea si notarea pulsului

Puls arterial – senzația de soc perceputa la palparea unei artere superficiale, comprimata
incomplet pe un plan rezistent.
Formarea pulsului arterial: sincron cu sistolele ventriculare, pereții arteriali sunt
destinși ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul stâng si aorta; destinderea
pereților arteriali se propaga o data cu coloana de sânge sub forma de unda pulsatila.
Calitățile pulsului: frecventa (rapiditate); ritmicitate (regularitate); amplitudine
(intensitate); volum (tensiune); celeritate.
Scop: obținerea informațiilor cu privire la starea anatomo-funcționala a inimii si vaselor.
Materiale necesare: ceas secundar sau cronometru;- creion, pix (culoare roșie)
- foaie de temperatura
-carnețel propriu
Etape de execuție:
a. Pregătirea bolnavului (psihica si fizica):
- Se anunța bolnavul că i se va măsura pulsul.
- Se explică bolnavului modul de măsurare (o stare emotiva îi poate modifica valoarea
pulsului).
- Bolnavul este menținut în stare de repaus fizic și psihic 5-10 minute cu brațul sprijinit,
pentru relaxarea mușchilor antebrațului.
b. Executarea tehnicii:
 Măsurarea în artera radiala.
Măsurarea in aceeași succesiune de timpi, in alte artere: carotida, cubitala, humerala,
femurala, poplitee, tibiala posterioara, pedioasa.
- Spălarea mâinilor.
- Se reperează șanțul radial pe extremitatea distală a antebrațului, în continuarea policelui.
- Se poziționează degetele palpatoare pe traiectul arterei si cu ajutorul policelui se
îmbrățișează antebrațul.
- Se exercita o ușoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor (index, mediu și
inelar) de la mâna dreaptă și se percep zvâcniturile pline ale pulsului.
- Se numără zvâcniturile percepute urmărind secundarul cronometrului timp de un minut (se
începe numărătoarea de la 1/4, 1/2, 3/4 sau un minut).
c. Notarea cifrică în carnețelul propriu:
- Se notează în carnetul propriu: numele și prenumele bolnavului; salonul și patul; data;
valorile măsurate (D-dimineața, S-seara).
d. Notarea grafică (în foaia de temperatura a bolnavului):
- Pentru fiecare linie subțire orizontala a foii de temperatura se socotesc patru pulsații.
- Pe ordonata se notează frecventa (numărul zvâcniturilor pe minut) iar pe abscisa timpul când
s-a măsurat.
- Se notează un punct roșu la intersecția frecvenței si a timpului.
- Se unesc punctele notate cu o linie roșie si se obține curba pulsului.
e. Reorganizarea locului de munca:
f. Interpretarea frecventei pulsului:
- Frecventa pulsului variază fiziologic în funcție de vârstă, emoții, efort etc.
Măsurarea si notarea tensiunii   arteriale
Tensiunea arteriala – presiunea exercitata de sângele circulant asupra pereților arteriali.
Factorii determinanți: debitul cardiac, forța de contracție a inimii, elasticitatea și calibrul
vaselor, vâscozitatea sângelui.
Tensiunea arteriala:
- sistolica (tensiune arteriala maximă) = 140 mm Hg – forța de contracție a inimii va fi mai
mare în sistolă;
- diastolica (tensiune arteriala minimă) = 80 mm Hg – forța de contracție a inimii va fi mai
mica în diastolă.
Tensiunea diferențială (de importantă diagnostică) - diferența dintre T.A. maxima si T.A.
minima.
Valorile tensiunii arteriale variază în funcție de: tonusul neurovegetativ, starea
glandelor endocrine, starea vaselor, volumul sângelui circulant și al urinei.
Scop: descoperirea modificărilor macrofuncționale ale inimii si vaselor.
Materiale necesare: tavă de instrumente medicale;
- tensiometru(Riva-Rocci, cu manometru, electronice) ,
- stetoscop biauricular
- tampon de vată alcool
- pix de culoare roșie-
- foaie de temperatură.
- carnețel propriu
Etape de execuție:
a)       Pregătirea materialelor:
- Adunarea și transportul materialelor necesare la patul bolnavului
- Verificarea stării de funcționare a instrumentelor și aparatelor.
b)       Pregătirea bolnavului (psihica, fizica):
- Bolnavul este informat asupra scopului investigației.
- Se explica masurile necesare ;pentru o măsurare corecta:10- 15 minute repaus înainte de
măsurare; efectuarea măsurării se face după cel puțin 3 ore de la servirea mesei.
c)       Execuția tehnicii propriu-zisa:
I. Cu aparatul Riva-Rocci
- Spălarea mâinilor.
- Se aplica strâns manșeta pe brațul sprijinit și în extensie.
- Se fixează cu mâna stânga membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea
inferioară a manșetei și olivele în urechi.
-Cu mâna dreapta se pompează aer în manșeta pneumatică cu para de cauciuc, pana la
dispariția zgomotelor pulsatile.
- Privind manometrul, se decomprimă progresiv aerul din manșetă cu ajutorul ventilului
pompei de aer, până când se aude zgomotul pulsului și se observă gradația din momentul dat
de zgomotul trecerii primei unde pulsatile.
- Se memorează valoarea tensională – tensiunea maxima – indicata de manometru.
- Se continua decomprimarea, ascultând zgomotele pulsului și urmărind gradațiile
manometrului până la dispariția ultimei unde pulsatile
- Se memorează a doua valoare tensională – tensiunea minimă – indicată de manometru.
- Se îndepărtează manșeta de pe braț
d)       Reorganizarea locului de munca:
- Se așază tensiometrul și stetoscopul pe tava medicală.
- Se așază bolnavul în poziție comodă.
- Spălarea mâinilor.
- Se dezinfectează membrana stetoscopului și olivele cu tampoane de vata cu alcool.
- Se așază aparatul în dulapul pentru instrumente și materiale medicale.
e)       Notarea cifrică:
-În carnetul propriu se notează cifric valorile tensiunii măsurate, numele și prenumele
bolnavului, salonul, data.
f)        Notarea grafică
- Se notează grafic în foaia de temperatura cu culoare roșie (creion, pix, stilou), hașurat.
- Se socotește pentru fiecare linie orizontala a foii de temperatura o unitate coloană de Hg.
Deasupra liniei groase se notează tensiunea arterială maximă, iar tensiunea arteriala minimă
dedesubt.
 g)       Interpretarea rezultatelor
- Valorile normale si patologice ale T.A. în funcție de vârstă.

2. Nevoia de a bea și a mânca

Definiție: Oricărui organism îi este necesar să ingereze și să absoarbă alimente de bună

calitate și în cantitate suficientă ,pentru a-și asigura dezvoltarea ,întreținerea țesuturilor și
pentru a-și menține energia indispensabilă unei bune funcționări.

1. Alimentarea  pacientului: - alimentarea activa

                                          -alimentarea pasiva
                                         -alimentarea artificiala
    Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentația.
Asigurarea aportului caloric necesar pentru susținerea forțelor fizice ale bolnavului,
stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condițiilor de vindecare si
administrarea alimentelor  pe cale naturala sau artificiala, constituie sarcini elementare ale
îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În IRA pot apărea :stări de greață, vărsăturii, anorexie
Diagnostic de niursing . Alimentație inadecvată datorată grețurilor şi vărsăturilor
Obiective :înlăturarea grețurilor şi vărsăturilor; respectarea regimul alimentar de către pacient

Intervențiile asistentei medicale:

Autonome ;stabilirea unui regim alimentar şi necesarul de calorii pe 24 h pe care trebuie să-l
urmeze pacientul
- în cazul vărsăturilor așază pacientul în poziție semișezând sau decubit dorsal cu capul într-o
parte şi ajutată pacientul în timpul vărsăturilor sprijinindu-l, învăță să respire profund
Delegate- am alimentat pacientul parenteral cu perfuzii cu glucoză
- am aplicat tratament medicamentos cu antiemetice
Alimentarea pasiva - Când starea generala a bolnavilor nu le permite sa se alimenteze singuri,
trebuie sa fie ajutați.
Scop
-vor fi hrăniți bolnavii
-        imobilizați
-        paralizați
-        epuizați , adinamici
-        in stare grava
-        cu ușoare tulburări de deglutiție
Pregătirea pentru efectuarea tehnici
Materiale necesare
-        tava
-        farfurii
-        pahar cu apa sau cană cu cioc
-        șervețel de pânza
-        cană de supa
-        tacâmuri
asistenta
 îmbracă halatul de protecție
 așază parul sub boneta
 se spală pe mâini
pacient
 se așază in poziție semișezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau in decubit dorsal
cu capul ușor ridicat si aplecat înainte pentru a ușura deglutiția
 i se protejează lenjeria cu un prosop curat
 se protejează cu un prosop în jurul gatului
 se adaptează măsuța la pat si i se așază mâncarea astfel încât sa vadă, ce i se introduce
in gura
Servirea mesei
- asistenta se așază in dreapta pacientului si ii ridica ușor capul cu perna
- verifica temperatura alimentelor(pacienții in stare grava nu simt temperatura, nici
gustul alimentelor), gustând cu o alta lingura
-    îi servește supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
-     supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de
deglutiție ale pacientului
-      este șters la gura, i se aranjează patul
-      se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui
la formarea escarelor
-      schimba lenjeria daca s-a murdărit
    -  acoperă pacientul si aerisește salonul
-  strânge vesela si o transporta la oficiu
De știut
 se încurajează pacientul in timpul alimentației, asigurându-l de contribuția alimentelor in
procesul vindecării
 se stimulează deglutiția prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
 se oferă pacientului cantități nu prea mari-deoarece , neputând sa le înghită, ar putea sa le
aspire
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinți sau prea reci
- atingerea alimentelor care au fost in gura pacientului
2. Hidratarea si mineralizarea organismului.
- Apa: reprezintă 70% din greutatea organismului
- este lichidul solvent al tuturor substanțelor organice , chimice si anorganice , necesare
bunei funcționari a organismului
- nevoia de apa a adultului este de 2000-2500 ml/24h
- la copil nevoia de apa este mai mare , in raport cu greutatea corporala astfel:
a) 180ml apa/kg corp/zi in primele 6 luni
b) 150ml apa/kg corp/zi intre 6-9 luni
c) 120ml apa/kg corp/zi intre 9-12 luni
d) 100ml apa/kg corp/zi peste 1 an
- eliminarea apei din organism se face pe mai multe cai , astfel :
a) 1000-1500 ml prin urina
b) 350-500 ml prin transpirație
c) 350-500 ml prin respirație
d) 100-200 ml prin scaun
- în mod natural, este un echilibru între lichidele introduse în organism și pierderile
fiziologice
- în situații patologice se produce dezechilibrul ce duce la deshidratare sau hiperhidratare.
Căile de hidratare ale organismului :
- Perfuzie intravenoasa – introducerea pe cale parenterala , picătură cu picătură , a
soluțiilor medicamentoase
- Orală
- Subcutanata – se face prin perfuzie, dar resorbția este lenta . Accidente : flegmoane ,
necroza țesutului prin compresiune , complicații septice.
- Duodenala – administrarea lichidelor se face prin sonda duodenala
- Rectală – se face prin clisma , picătură cu picătură.

În IRA apar dezechilibre hidrice ca :hiperhidratarea intracelulară determinată de

vărsături ,tulburări de conștiință; și hiperhidratarea extracelulară, cu risc de creștere a tensiuni
arteriale ,apariția edemului cerebral
Obiective -refacerea echilibrului hidro-electoritic
Diagnostic de niursing: edeme prin retenție de apă
Intervențiile asistentei : Autonome :efectuează bilanțul hidric(intrări-ieșiri) ;observă apariția
edemelor
Delegate: administrează perfuzii cu ser fiziologic si glucoză
 Hidratarea si alimentarea organismului prin perfuzii 
 Perfuzia intravenoasă: reprezintă introducerea pe cale parenterala, picătură cu
picătură a soluției medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrolitica, hidroionica si
volemică a organismului. 
 Scop:
-hidratarea şi mineralizarea organismului;
-administrarea medicamentelor la care se urmărește efectul prelungit;
-depurativ, diluând şi favorizând excreția din organism a produșilor toxici;
-completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterala.
-alimentarea pe cale parenterala

 Pregătirea materialelor
- tavă medicala sau măsuță
- trusa pentru perfuzat
-soluții prescrisa
- garou
- tăvița renala;
- stativ prevăzut cu brățări cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi
- o perna mușama;
- o pensa hemostatica;
- comprese sterile;
- antiseptic pentru tegument
- romplast;
- foarfece;

 Pregătirea echipamentului:
-se verifica data de expirare a soluțiilor de administrat, volumul si tipul soluțiilor
-se verifica aspectul lor( să nu fie tulburi, precipitate etc)
-se agată soluția în stativ
-se înlătura  capacul sau dopul protector și se dezinfectează cu alcool porțiunea unde va fi
introdus perfuzorul
- se introduce cu seringa sterila un alt medicament in soluția perfuzabilă daca acest lucru este
indicat și se va eticheta flaconul specificând medicația introdusa
- se desface perfuzorul și se introduce în soluție având grija sa nu atingem capătul său de
nimic pentru a-l păstra steril
- se clampează perfuzorul și apoi se presează camera de umplere pana se umple jumătate
- se declampeaza perfuzorul si se golește de aer lăsând lichidul să curgă în tăvița până când nu
mai este nici o bula de aer
- daca soluția este în flacon de sticla va trebui sa se deschidă filtrul de aer pentru ca ea să
curgă. Daca este in punga de plastic nu este nevoie
- se detașează capacul protector al celuilalt capăt al perfuzorului și se atașează perfuzorul la
ac/branulă
- se etichetează flaconul de soluție cu data și ora administrării
Pregătirea psihica si fizica a bolnavului
-I se explica bolnavului necesitatea tehnicii.
-Se așază bolnavul pe pat, în decubit dorsal, cât mai comod, cu antebrațul în extensie și
pronație.

Efectuarea perfuziei
-spălarea pe mâini cu apa și săpun, mânuși
-se examinează calitatea venelor.
-se aplica garoul de cauciuc la nivelul brațului.
-se aseptizează plica cotului cu alcool.
-se cere bolnavului să închidă pumnul
-se efectuează puncția venei alese.
-se verifica poziția acului în venă
-se îndepărtează garoul și se adaptează amboul aparatului de perfuzie la ac.
-se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în vena și se reglează viteza de
scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcție de necesitate.
-se fixează cu leucoplast amboul acului și porțiunea tubului învecinat acestuia, de piele
bolnavului
-se supraveghează permanent starea bolnavului și funcționarea aparatului.
 
Ingrijirea bolnavului după tehnica
-Se așază bolnavul confortabil in patul sau.
-Se administrează bolnavului lichide călduțe ( daca este permis).
-Se supraveghează bolnavul.

 Reorganizarea locului de munca

-se notează în foaia de observație data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat perfuzia.

3. Nevoia de a elimina

Eliminarea reprezintă necesitatea organismului de a se debarasa de substanțele

nefolositoare, vătămătoare, rezultate din metabolism. Excreția deșeurilor produse de organism
se realizează prin mai multe căi:
 aparat renal – urina
 piele – transpirație – perspirație
 aparat respirator
 aparat digestiv – scaun
 aparat genital feminin – menstruație
În stări patologice, apar eliminări pe cale digestivă sub formă de vărsături și pe cale
respiratorie-supta
În IRA - pacienta prezinta probleme din punctul de vedere al eliminării urinei, datorită oligo-
anuriei ,tranzitul intestinal de multe ori absent ,pacientul prezentând constipație
Diagnostic de nursing: . Eliminare inadecvată determinată de oligo – anurie
Obiective: Să elimine corespunzător atât cantitativ cât şi calitativ
Intervențiile asistentei: -Pacientul prezintă 500 – 600 ml de urină în 24 h, prezintă senzație de
grețuri și vărsături
- la indicația medicului administrează medicație diuretică, antiemetică
- hidratează corespunzător pacientul prin lichide ingerate oral şi prin perfuzii intravenoase
ținându-se cont de cantitate de lichide eliminate
-recoltează urina pe 24 h și determină densitatea urinei
Măsurarea diurezei
Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop:
 Obținerea datelor privind starea macrofuncțională a aparatului renal și asupra altor
îmbolnăviri
 Cunoașterea volumului diurezei
 Efectuarea unor determinări calitative(analize biochimice) din cantitatea totală de urină
emisă
Urmărirea bilanțului circulației lichidului în organism = bilanțul lichidul (intrări – ieșire).
Materiale necesare
- se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate și clătite cu apă
distilată (pentru a nu modifica compoziția urinei) și acoperite; se poate utiliza orice
borcan de 2-4 litri pe care-l vom grada noi cu creion sau pe benzi de leucoplast
- se informează pacientul asupra necesității colectării corecte a urinei și asupra
procedeului
- colectarea începe dimineața, la o anumită oră, și se termină în ziua următoare, la
aceeași oră
Pentru o determinare corectă
 pacientul urinează dimineața la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima
emisie, se aruncă
 se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la
aceeași oră, păstrându-se și urina de la ultima emisie
De reținut
 golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
 pentru a împiedica procesele de fermentație, se vor adăuga, la urina colectată, cristale
de timol
  recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat, se
ține la răcoare și ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
 după golirea recipientului, acesta se va spăla și dezinfecta conform cerințelor
 pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 de ore
 pentru examene chimice-se recoltează 100ml de urină
Precizare. Pentru determinarea toleranței la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din
cantitatea totală de pe 24 de ore
Notarea diurezei
Diureza se notează zilnic în foaia de temperatură a pacientului
 prin hașurarea pătrățelelor corespunzătoare cantității de urină și zilei respective
 spațiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de urină
 cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ 1500 ml.
4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură
Definiție
A se mișca si a avea o bună postură este necesitatea ființei umane de a fi în mișcare, de a-și
mobiliza părțile corpului prin mișcări coordonate și de a păstra diferite segmente ale corpului
într-o postură care să permită eficacitatea funcțiilor organismului. Această nevoie este strict
legată de nevoia de a avea o bună circulație (mișcarea favorizează circulația sângelui).
Menținerea independenței mișcării corpului și a bunei posturi este determinată de integritatea:
- aparatului locomotor (sistemul osos și muscular)
- sistemul nervos – vizează cerebelul, bulbul rahidian care conține centrul echilibrului
- aparatul vestibular – are rol în păstrarea echilibrului și orientarea în spațiu
În IRA pacientul este slăbit, și se deplasează cu dificultate
Diagnostic de niursing . Imobilitate datorită oboselii și stării de slăbiciune
Obiective Pacientul să aibă tonusul muscular și forță musculară păstrată. Înlăturarea
sedentarismului
Intervențiile asistentei: planifică împreună cu pacientul un program de exerciții fizice şi de
mers
-învăţă pacientul care este postura adecvată şi cum să efectueze exerciţii musculare active
- masează regiunile predispuse la escare şi le pudrează cu talc și-i explică pacientului să
schimbe poziţia în pat la cel mult 2 ore
. convinge pacientul că imobilitatea sa este o stare trecătoare și că va putea efectua mişcările
cu multă uşurinţă
5. Nevoia de a dormi și a se odihni
Definiție Este o necesitate a fiecărei ființe umane de a dormi si a se odihni in bune condiții,
timp suficient, astfel încât sa-i permită organismului sa obțină randamentul maxim
Odihna este perioada in care se refac structurile alterate ale organismului, se completează
resursele energetice folosite, se transporta produșii formați in timpul efortului, fie in ficat, -
acidul lactic, fie in rinichi, organ excretor.
Somnul este forma particulara de odihna prin absenta stării de veghe. Somnul
eliberează individul de tensiuni psihologice si fizice, ii permite sa găsească energia necesara
activității cotidiene. In timpul somnului, activitățile fiziologice descresc, au loc diminuarea
metabolismului bazal, a tonusului muscular, a respirației, a pulsului, a tensiunii arteriale.
In IRA din cauza anxietăți pacientul nu se poate odihni corespunzător.
Diagnostic de niursing Anxietate datorată dispneei și insomniei
Obiective Înlăturarea anxietății. Înlăturarea sau reducerea insomniei și a dispneei. Pacienta să
prezinte un somn liniștit și odihnitor.

Intervențiile asistentei : explică pacienteului că nu trebuie să aibă nici un motiv de teamă

pentru că aceasta determină accentuarea dispneei, teama fiind și motivul apariţiei oboselii.

- îndemnă pacientul să realizeze mişcări pasive şi active uşoare pentru a favoriza un somn
liniştit şi odihnitor
- menține condițiile necesare somnului, respectând dorințele și deprinderile persoanei;
- observa daca perioadele de relaxare, de odihna sunt in raport cu necesitățile organismului si
munca depusa;
- îi explica necesitatea menținerii unei vieți ordonate, cu un program stabilit;
.- la indicaţia medicului seara am administrat câte o pastilă de diazepam

6. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca

Definiție: Este o necesitate proprie individului de a purta îmbrăcăminte adecvată după
circumstanțe, temperatura zilei, activitate, pentru a-și proteja corpul de rigorile climei (frig,
căldură, umiditate), permițându-i o libertate a mișcărilor.
Rolul îmbrăcămintei - Protecție termică și a intimității sexuale
- Asigurarea libertății de mișcare
- Contribuie la comunicare.
Semnificații - statut social
- nivel economic
- ideologie, religie
Reflectă: - personalitatea individului
- starea sa psihică
- o eventuală afecțiune psihiatrică
Din punct de vedere al psihiatrilor, vestimentația este un semn de sănătate. O
îmbrăcăminte bizară, stridentă, cu multe podoabe poate exprima chiar o boală psihică.
În IRA pacientul necesita ajutor si nu poate îndeplini aceasta nevoie singur.
Diagnostic de niursing Dificultatea în a se îmbracă şi dezbrăca
Obiective: -pacientul să își satisfacă această nevoie să se poată îmbrăca și dezbrăca singur.
Intervențiile asistentei -ajuta pacientul să se îmbrace și să se dezbrace
Îmbrăcarea și dezbrăcarea pacientului
Scop: protejarea corpului și asigurarea intimității
Intervențiile asistentei Alegerea lenjeriei în funcție de: - sex (cămașă de noapte sau pijama)
- temperatura mediului- vârstă
- talie și statură (să asigure lejeritatea mișcării)
- de integritate fizică și psihică a pacientului (comodă și cu mod simplu de încheiere)
Pregătirea lenjeriei la îndemâna pacientului
- Explicarea tuturor gesturilor ce urmează a fi efectuate
- Încurajarea pacientului să participe, pe cât posibil, în funcție de capacitatea și limitele
sale fizice
- Felicită pacientul pentru fiecare progres
- Ajutarea pacientului în efectuarea tehnicii sau efectuarea integrală a tehnicii (la
nevoie, se efectuează de către două asistente).
■ De reținut: - în cazul afecțiunilor la nivelul membrelor superioare, se începe cu dezbrăcarea
membrului sănătos, îmbrăcarea începând cu membrul afectat.
- în cazul afecțiunilor la membrele inferioare, nu se recomandă pijamaua
- susținerea membrului paralizat
- acordarea de timp suficient pacientului pentru a efectua tehnica
- abordarea pacientului cu răbdare și calm

7. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale

  Definiție Menținerea temperaturii corpului in limite normale este o necessitate a
organismului de a conserva o temperature la un grad aproximativ constant pentru a-si mentine
o stare de bine.
Temperatura corpului se menține constantă datorită echilibrului dintre termogeneza si
termoliza.
Termogeneza reprezintă căldura din organism rezultata in urma proceselor oxidative din
organism . Organele principale ale termogenezei sunt mușchii , ficatul , glandele endocrine.
Termoliza  reprezintă pierderea de căldura si se produce prin mecanisme fizice . Se pierde
prin piele , rinichi , plămâni .
Manifestări de independenta :
a)     valori normale ale temperaturii :
–         nou-născut si copilul mic 36,1-37,8 grade C
–         adult 36-37 grade C (in axila)
–         vârstnic 35-36 grade C
b)    daca temperatura se măsoară în cavitații închise (rect , vagin , cavitate bucala) valorile
sunt cu 0,3-0,5 grade C mai mare decât in axilă
c)     tegumentele : roz , călduțe , transpirație minima , senzație plăcută fata de frig sau căldura
d)    temperatura mediului ambiant : 18-25 grade C
În unele cazuri de IRA pacienți prezintă febră
Diagnostic de niursing: febră
Obiective: pacientul să aibă temperatura corpului în limite fiziologice.
Intervențiile asistentei: -aerisește salonul
- aplică comprese reci
- administrează medicația recomandată de medic :antitermice, antibiotice
Măsurarea și notarea temperaturi
Scop: descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului.
Materiale necesare:- termometru maximal individual;
- casoletă mica cu tampoane de vata si comprese sterile
- recipient cu soluție dezinfectantă
- prosop individual;
- săpun;
- sticla cu ulei de vaselina;
- tăviță renală;
- sticla cu alcool medicinal;
- creion albastru sau pix cu pastă albastră
- ; foaie de temperatură si carnețel propriu.
Etape de execuție:
- Se pregătesc materialele necesare.
-spălarea pe mâini
- Se verifica termometrul pentru a-i observa integritatea, funcționalitatea
- Se șterge termometrul de soluție dezinfectanta (irita tegumentele).
Pregătirea psihica si fizica a bolnavului:
- Se anunță bolnavul.
- Se așază bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu capul pe perna sau în poziție șezândă, pe
scaun.
Efectuarea tehnicii.
. Măsurarea in axilă:
- Se ridica brațul bolnavului si se șterge bine axila prin tamponare cu prosopul lui.
- Termometrul se ține în mâna ca un creion în poziția de scris.
- Se așază termometrul cu rezervorul de alcool pe pielea centrului axilei, paralel cu toracele.
- Se apropie brațul bolnavului de trunchi cu antebrațul flectat pe suprafața anterioara a
toracelui.
- Se menține termometrul timp de zece minute.
- Se scoate termometrul din axila bolnavului și se așază pe tava medicala.
- Se șterge termometrul cu o compresa uscata si se citește gradația.
- Termometrul se tine strâns și se scutura cu mișcări rapide pentru ca alcoolul să coboare in
rezervor.
- Se așază termometrul la loc.
Notarea cifrică:
- în carnețel se notează numele bolnavului, salonul, patul, data, valoarea temperaturii obținute
(urmând a fi notata și în foaia de temperatura).
Notarea grafica:
- Se notează grafic cu un punct de culoare albastra în foaia de temperatura.
- Pentru fiecare diviziune a foii, se socotesc doua diviziuni de grad.
- Se unește cu valoarea anterioara printr-o linie albastra.
- Se obține curba termica.
Interpretarea rezultatelor:
- Temperatura normala (fiziologica): 36-37°C – afebril.
- Valori patologice: hipertermie: 37-38°C = subfebril; 38-39°C = febra moderata; 39-40°C =
febra ridicata; 40-41°C = hiperpirexie; hipotermie: sub 36°C.
Reorganizarea locului de munca:
- Se scutura termometrul pana când alcoolul coboară în rezervor.
- Se spală termometrul
- Se spală paharul și se schimbă soluția dezinfectanta.
- Se pune termometrul în pahar.

8. Nevoia de a fi curat ,îngrijit ,de a proteja tegumentele și mucoasele

Definiție Reprezintă necesitatea esențială și vitală a ființei umane de a fi curat, îngrijit și a-și
proteja tegumentele și mucoasele, pentru a-și menține o ținută decentă și pielea sănătoasă,
astfel încât aceasta să-și poată îndeplini în condiții optime funcțiile caracteristice respectiv
În IRA pacientul prezintă :- edeme
-tegumentele sunt de culoare palida
-mucoasele se prezinta cu o culoare palida
-fanerele cu modificări degenerative
Diagnostic de niursing: alterarea integrității tegumentelor manifestată prin edeme
Obiective Pacientul să nu mai prezinte edeme gambiere şi să prezinte tegumente şi mucoase
integre
Intervențiile asistentei - edemele prin tulburările trofice pe care le determină pot duce la
apariția escarelor sau necroza țesuturilor
- pentru reducerea edemelor recomandă pacientului să stea cât mai puțin timp în picioare
- administrează medicație diuretică la indicaţia medicului
- pentru prevenirea infecțiilor nozocomiale ajută pacientul să-şi facă baia generală,
2 Toaleta pacientului imobilizat la pat
Se realizează intervenții pentru igiena zilnică şi după caz baia pe regiuni corporale.
Scop - menținerea igienei tegumentului;
- menținerea stării de confort a pacientului;
- prevenirea leziunilor cutanate;
- activarea circulației
. Principii generale - se apreciază prin culegerea datelor, starea pacientului pentru a evalua
resursele, de ce/cât/ce fel de ajutor are nevoie, limitele în care poate fi mobilizat;
- se asigură intimitatea, se respectă pudoarea pacientului;
- se asigură temperatura corespunzătoare mediului ambiant pentru a nu crea disconfort;
- materialele se pregătesc şi se aleg în funcție de procedură şi sunt așezate în apropiere;
- se respectă o anumită ordine a spălării regiunilor astfel încât să permită descoperirea,
spălarea şi acoperirea zonei fără să creeze disconfort;
- după efectuarea îngrijitor igienice corporale şi schimbarea lenjeriei, pacientul va fi așezat
într-o poziție cât mai comodă;
- fiecare zonă se umezește, se săpunește, se clătește şi se șterge, după care se învelește;
- se lucrează cu blândețe şi atenție dacă pacientul are constrângeri fizice (aparat gipsat,
pansament, perfuzie)
. Materiale necesare
: - materiale pentru protecție: mușama, aleză, cearșaf, prosop de baie;
- materiale pentru spălat: cană cu apă caldă şi rece, lighean, trei mânuși de toaleta de culori
diferite, 3 prosoape de culori diferite, forfecuță şi pilă pentru unghii, piepten, alcool, săpun
neutru, mânuși de unică folosință, alcool mentolat, talc
; - materiale pentru toaleta cavității bucale: periuță, pastă, pahar;
- materiale pentru toaleta organelor genitale: ploscă, pense, post-tampon, tampoane;
- lenjerie curată de corp şi pat;
- sac pentru lenjeria murdară.
Ordinea spălării - față şi gâtul;
- partea anterioară a toracelui, membrele superioare, abdomenul, partea posterioară a toracelui
şi regiunea fesieră, membrele inferioare organele genitale;
Mânușile de baie şi cele 3 prosoape de culori diferite, se schimbă astfel: primul pentru față şi
gât, al doilea pentru trunchi şi membre, al treilea pentru organele genitale.
Pregătirea pacientului - se discută cu pacientul şi se împart sarcinile stabilind contribuția
acestuia;
- se stabilește orarul efectuării toaletei în funcție de activitatea din secție (servirea mesei,
investigații, orarul tratamentului).
Efectuarea procedurii Se dezbracă pe rând fiecare regiune şi se insistă în anumite zone după
cum urmează:
- la față şi gât : se începe cu ochii, se insistă cu mişcări circulare în zona periorală şi
perinazală, se insistă la ureche în cute şi regiunea retroauriculară;
- se schimbă mânușa;
- pe partea anterioară a toracelui se insistă în axile, la femei în pliurile submamare;
- la membrele superioare, spălarea se face cu mişcări lungi şi circulare începând de la
articulația pumnului spre umăr pentru a stimula circulația de întoarcere.
-se insistă la spațiile interdigitale şi se taie unghiile;
- la nivelul abdomenului se insistă la nivelul pliurilor inghinale unde apar ușor iritații, la
nivelul ombilicului care poate fi murdar;
- pe partea posterioară, cu pacientul așezat în decubit lateral, se insistă în plica interfesieră;
- se controlează punctele de sprijin, se fricționează ușor cu alcool mentolat şi se pudrează cu
pudră de talc;
- se readuce pacientul în decubit dorsal şi se continuă cu spălarea membrelor inferioare
insistând la nivelul genunchiului, plicii poplitee, în regiunea plicii inghinale, în regiunea
tendonului lui Ahile şi călcâiului;
- picioarele se introduc într-un lighean cu apă pentru a tăia mai ușor unghiile;
- toaleta organelor genitale se face cu pacientul în poziție ginecologică folosind pense post-
tampon sau mânuși de unică folosință.
-direcția de spălare este dinspre partea anterioară spre cea posterioară.
-pacientul se poate spăla singur dacă starea îi permite fiind instruit cum să procedeze corect.
La sfârșit pacientul este ridicat în poziție șezând (dacă se poate) sau întors în decubit lateral
pentru igiena gurii. Îngrijirea se încheie cu pieptănarea părului.

9. Nevoia de a evita pericole

Definiție Nevoia de a evita pericolele este o necesitate a ființei umane pentru a fi protejata
contra tuturor agresiunilor interne sau externe, pentru menținerea integrității sale fizice si
psihice.
Intervențiile asistentei pentru menținerea independentei nevoii
Pentru menținerea unui mediu sănătos:
- educa pacientul pentru evitarea poluării atmosferei cu praf, încărcătura microbiana prin
ștergerea umeda a mobilierului si aerisirea încăperilor
- îndepărtează sursele cu miros dezagreabil;
- participa la programe de propagande si control, de educație a populației pentru menținerea
unui mediu sănătos, în comunitate, unități de învățământ.
Pentru prevenirea accidentelor: - face educație pentru prevenirea accidentelor, verifica daca
sunt respectate normele de securitate a muncii, normele ergonomice în unitățile cu activități
cu risc de accidente
- explorează pericolele reale si cele potențiale la locul de munca si la domiciliu
Pentru prevenirea infecțiilor: - supraveghează daca sunt respectate normele de igiena,
salubritate, dezinfecție, dezinsecție, deratizare si circuitele funcționale
- asigura implicarea populației în aplicarea programelor pentru menținerea si promovarea
sănătății
- supraveghează starea de sănătate a populației școlare prin controale periodice;
- face controale periodice persoanelor cu risc crescut la infecție
- organizează – efectuează : imunizările obligatorii
10. Nevoia de a comunica
Definiție Nevoia de a comunica este o necesitate a ființei umane de a schimba informații cu
semenii săi. Ea pune în mișcare un proces dinamic, verbal și nonverbal, permițând
persoanelor să se facă accesibile una alteia, să reușească să pună în comun sentimentele,
opiniile, experiențele și informațiile.
Intervențiile asistentei pentru menținerea independenței nevoii de comunicare:
- explorează, împreună cu pacientul, mijloacele sale de comunicare
- învață pacientul :  să mențină integritatea simțurilor (văzul, auzul, gustul, mirosul);
 să utilizeze mijloacele specifice de exprimare a sentimentelor, a emoțiilor;
 să aibă o atitudine de receptivitate și de încredere în alte persoane;
 să mențină legături cu persoanele apropiate.
11. Nevoia de a acționa conform propriilor convingeri și valori, de a practica religia
Definiție
A acționa conform propriilor convingeri-credințe si valori este o necesitate a
individului de a face-exprima gesturi acte conforme formației sale ,de bine și de rău, de
dreptate, de urmare a unei ideologii
Nu există ființă umana izolata. Ea este în interacțiune constanta cu ceilalți indivizi , membrii
ai societății , și cu viața cosmica sau Ființa supremă , absolută . Aceasta interacțiune scoate în
evidență experiența vieții lor , convingerile , credințele , și valorile propriei ființe și , pe de
alta parte , dezvoltarea personalității .

Intervențiile asistentei pentru menținerea independenței :

-asistenta determina pacientul sa-si exprime propriile convingeri si valori
- planifica împreună cu pacientul , activități religioase
- îl informează despre serviciile oferite de comunitate
- mijlocește desfășurarea unor activități conform cu credințele si dorințele bolnavului
-
12. Nevoia de a se preocupa în vederea realizării
A te preocupa in scopul realizării este o necesitate a oricărui individ de a înfăptui activități
care-i permit satisfacerea nevoilor sau sa fie util celorlalți. Acțiunile pe care le înfăptuiește îi
permit să-și dezvolte simțul creator și să-și folosească potențialul la maxim.
 când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare (imposibilitatea de
a-și îndeplini o dorință sau a-și exercita un drept) cu repercusiuni asupra sentimentului de
stimă și încredere în sine;
  se poate spune că nevoia de realizare și autorealizare corespunde unei trebuințe intrinseci
de interacțiune cu realitatea înconjurătoare și se exprimă în mod diferit în funcție de
vârstă, sex și condițiile socio-culturale în care se dezvoltă individul

13. Nevoia de a se recrea

Recrearea este o necesitate a ființei umane de a se destinde, de a se distra , recurgând la
activități agreabile , în scopul obținerii unei relaxări fizice si psihice .
Divertismentul , distracția , relaxarea sunt principalele funcții ale acestor tipuri de activități
accesibile pentru toate vârstele .
Intervențiile asistentei pentru menținerea independenței în nevoia de a se recrea :
- explorează gusturile si interesul pacientului pentru activități recreative pentru petrecerea
timpului liber
- planifica activități recreative împreuna cu pacientul
- asigura condițiile necesare
- organizează activități recreative individuale sau în grup , în funcție de: vârstă , posibilități
si locul de desfășurare al acestora
- facilitează accesul la biblioteci , săli de lectura sau procura cărți , reviste
- antrenează si stimulează pacientul in aceste activități

14. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea

A învăța este acea necesitate a ființei umane de a acumula cunoștințe , atitudini și
deprinderi pentru modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi comportamente, în
scopul menținerii sau redobândirii sănătății .
Procesul de învățare este deosebit de complex și cuprinde organizarea întregii comportări a
individului , pentru a deveni capabil să-și dirijeze întreaga sa activitate în mod creator ,în
funcție de condițiile în care se afla , pe baza cunoștințelor , priceperilor si deprinderilor
însușite anterior .
După ce a dobândit cunoștințe , atitudini , deprinderi pentru menținerea sănătății , individul
capătă un sentiment de siguranță , prin care devine capabil sa lupte împotriva bolii , anxietății
și stresului vieții cotidiene .
În IRA - pacientul nu mai este așa de dornic să învață lucruri noi datorita stării general
nefavorabile.
Intervențiile asistentei pentru menținerea independentei de a învăța :
- asistenta medicala explorează nevoile de cunoaștere ale pacientului
- elaborează obiective de studio cu pacientul
- informează pacientul cu privire la mijloacele si resursele pe care le poate asigura :
broșuri , cărți , pliante , reviste , etc .
- susține motivarea pacientului fata de cunoștințele care urmează să le dobândească
- organizează activități de educație pentru sănătate : convorbiri , cursuri , conferințe , filme ,
demonstrații practice .
- prezinta pacientului materiale cu subiecte interesante , atractive , cu mijloace și procedee
adecvate nivelului de cultura si gradului de înțelege a pacientului .

2. Tehnici de îngrijire
1. Radiografia renală simplă
Radiografia renală permite evidențierea formei, dimensiunilor, poziția rinichilor și
prezența unor calcule renali, uretrali, vezicali radioopaci.
Materiale necesare
:cărbune animal; ulei de ricin; materiale necesare unei clisme evacuatoare.
 Pregătirea materialelor necesare:
·se pregătesc toate materialele necesare menționate mai sus.
 Pregătirea psihică a bolnavului:
·se anunță bolnavul și i se explică importanța tehnicii
pentru stabilirea diagnosticului.
 Pregătirea alimentară a bolnavului:
-cu două trei zile înaintea examinării bolnavului va consuma un regim fără alimente care
conțin celuloză și dau rezidiri multe [fructe, legume, zarzavaturi, paste făinoase, pâine] și ape
gazoase;
-în ziua precedentă, bolnavul va consuma o cană de ceai și pâine prăjită;
-înaintea examinării bolnavul nu va mânca, nu va consuma lichide;
-după examen bolnavul poate consuma regimul sau obișnuit
 Pregătirea medicamentoasă a bolnavului:
-cu două-zile înainte de examinare se administrează cărbune animal și triferment câte 2 tablete
de 3 ori pe zi;
-în seara precedentă zilei radiografiei se administrează 2 linguri de ulei de ricin.
-în dimineața zilei examinatoare, se efectuează o clismă cu
apă caldă. Aerul din tubul irigator trebuie să fie complet evacuat pentru a nu fi introdus în
colon.
înaintea examinării radiografiei bolnavului își va goli vezica urinară sau i se va efectua un
sondaj vezical.
  Pregătirea pentru examinare:
-bolnavul este condus la serviciul de radiologie;
-bolnavul va fi ajutat să se dezbrace și să se așeze pe masă;

2. Puncția venoasă
Definiţie: Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul
unui ac de puncţie.

 Scopul:
- explorator - recoltarea sângelui pentru examene de laborator (biochimice,
hematologice, serologice şi bacterologice)
- terapeutic - administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei
intravenoase; executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui.
Locul puncției: orice vena ce poate fi puncționată
1- venele de la plica cotului
2- venele antebrațului
3- venele de pe faţa dorsală a mâinilor
4- venele subclaviculare
5- venele femurale
6- venele jugulare și epicraniană
 Pregătirea pacientului:
Psihică: - se explică necesitatea și în ce constă tehnica, precum și faptul că nu este dureroasă
Fizică:- se poziționează confortabil pacientul
- se dezinfectează tegumentele
- se aplică garoul la o distanță de 7-8 cm deasupra locului puncției, astfel încât să
oprească circulația venoasă
- se recomandă pacientului să stângă pumnul, venele devenind turgescente.
 Materiale necesare :
-de protecție: pernă elastică pentru sprijinirea brațului, mușama, aleză
7- dezinfectante
8- instrumentar şi materiale sterile: ace, seringi, pense, mănuşi chirurgicale,
tampoane
- alte materiale: garou, eprubete, etichete, fiole cu soluții medicamentoase, soluții perfuzabile,
tăviță renală
 Tehnica:
- se spală mâinile și se îmbracă mânușile
- se poziționează garoul la circa 7-8 cm mai sus de locul de elective, evitând compresiunea
arterei
- se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncției, exercitând o ușoară
compresiune și tracțiune în jos asupra țesuturilor vecine
- se pătrunde oblic cu acul, fluturașul sau flexura traversând în ordine tegumentul, apoi
peretele venos trecând de rezistența elastică până când acul înaintează în gol
- se schimbă direcția acului poziționând-l orizontal, înaintând 1-2 cm. În lumenul venei
- se aspiră pentru a controla prezenta acului în venă
- se sistează staza venoasă – după recoltare, înainte de injectare
- se continuă tehnica în funcție de scopul puncției
- se aplică tamponul îmbibat cu alcool și se retrage acul brusc
- se comprimă locul puncției 1-3 minute
 Incidente și accidente:
- hematom
- perforarea peretelui opus
- amețeli, paloare, lipotimie
 Capitolul IV
Prezentarea cazurilor
Cazul I
Culegerea datelor:
Numele şi prenumele: B. S. data nașterii: 14.08.1958
Ocupația: Pensionară
Domiciliu: Toplița
Diagnostic la internare: Insuficiență renală acută, obezitate, H.T.A.
Data internării: 20.11.2019
Anamneza: adinamie, inapetență, astenie, dispnee, tahicardie, oligurie, cefalee, amețeală
Antecedente heredo – colaterale: fără importantă
Antecedente personale: menarha la 14 ani; menopauza la 51 de ani; nașteri 2; avorturi 1;
apendicectomie; bolile infectocontagioase ale copilăriei
Condiții de viață: corespunzătoare
Condițiile fată de mediu: orientat temporo spațial
Istoricul bolii: în 2005 s-a prezentat la serviciul de urgență prezentând oligurie și stare
generală alterată, drept care este internată pe secția medicală pentru investigații şi tratament.
La externare se constată o ameliorare.
Manifestări de dependență: oligoanurie, tahicardie, edeme gambiere, dispnee, vărsături,
anorexie, astenie, ureea sanguină, creatinina şi acidul uric cresc proporțional cu afectarea
funcției renale, hiperpotasemie, hiponatermie, hipocalcemie, hiperfosfatemie
Problemele pacientului:
1. Eliminare insuficientă calitativ şi cantitativ
2. Respirație deficitară
3. Alimentație insuficientă în cantitatea şi calitatea dorită
4. Imobilitatea datorată oboselii şi stării de slăbiciune
5. Alterarea nevoii de a dormi şi de a se odihni