INDIVIDUALIZAREA ANTRENAMENTULUI PENTRU PERFORMANŢĂ SPORTIVĂ ŞI

PREVENŢIE ÎN VOLEI

Mureşan, A1., Bulduş, C. F1.

1
Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Str. Pandurilor, nr 5-7, Cluj Napoca
Adresa de contact. Str. Clinicilor nr 9, Cluj Napoca. Tel 0745686004, ducumuresan@yahoo.com

Scop.Individualizarea antrenamentului este o necesitate pentru obţinerea performanţei sportive şi protejarea stării de
sănătate a sportivilor. În domeniul antrenamentului sportiv, programele de antrenament neuromuscular care includ
exerciţii de echilibru, sunt adesea puse în aplicare cu scopul îmbunătăţirii performanţei, prevenirii accidentelor sau
reabilitării.
Discuţii. Mai mulţi autori au demonstrat eficacitatea intervenţiei neuromusculare în reducerea riscului de accidentare,
precum şi în îmbunătăţirea performanţelor funcţionale. Schimbările în propriocepţie şi controlul neuromuscular sunt
predominant responsabile de aceste efecte. Echilibrul precar este un predictor de risc crescut pentru leziuni ale
membrelor inferioare la sportivi. Pentru a realiza o mişcare este nevoie de un punct de sprijin stabil din care muşchii pot
genera mişcarea. Activarea proporţională necorespunzătoare a muşchilor stabilizatori poate genera tensiuni interne şi
poate compromite postura şi mişcarea rezultantă a extremităţilor. Acest deficit poate duce la o activitate crescută a
muşchilor asociaţi, ceea ce duce la tensiuni sau suprasolicitări datorate mişcărilor compensatorii. Este esenţial ca toţi
muşchii stabilizatori să fie activaţi proporţional, în scopul de a asigura modele de mişcare optime pentru activităţile
funcţionale sau de îndemânare. Dacă dezechilibrul muscular nu este abordat printr-o analiză atentă şi reabilitare, acesta
poate duce la persistenţa şi fixarea programelor motorii suboptimale, ducând la dureri cronice şi/sau scăderea
performanţelor.
Concluzii.Strategiile de corectare prin stabilizare ar trebui să constituie unul din principiile fundamentale al oricărui
program de antrenament. Antrenamentul neuromuscular este folosit în scopul prevenirii leziunilor la sportivi cât şi
pentru îmbunătăţirea performanţelor şi realizarea unui program de pregătire sportivă individualizat în funcţie de
particularităţile sportivului. Mecanismul tipic al leziunilor ligamentare cuprinde tipuri de dezechilibre neuromusculare
care trebuie sa fie testate pentru a putea identifica particularităţile sportivilor. Identificarea modelelor de mișcare defecte
permite punerea în aplicare a intervențiilor specifice.
Cuvinte cheie: individualizare, control neuromuscular, echilibru, longevitate sportivă

Introducere
Antrenamentul condiţional, ce implică ridicarea de greutăţi are scopul de a îmbunătăţi caracteristicile
cantitative ale efortului, forţă, viteză, rezistenţă.
Expresia calitativă a efortului prin indici de eficienţă în condiţii de adversitate şi regulament al
ramurii de sport impune rafinarea deprinderilor motrice prin antrenament individualizat. Antrenamentul
coordinativ particularizează conţinutul pregătirii şi al efortului în concordanţă cu caracteristicile individuale
ale sportivilor vizând modelele concurenţiale. Conform nivelului valoric al jucătorilor şi a necesităţilor
punctuale de pregătire, antrenamentul condiţional este într-o continuă interrelaţionare cu cel coordinativ [10].
Delimitările la care facem referire au doar caracter teoretic.
Activitatea practică demonstrează că antrenorii calculează volumul efortului ghidaţi de anumite
teorii, dar încărcăturile sunt fixate pe considerente subiective.
„Covorul de sărituri MGM15” oferă informaţii cantitative despre parametrii forţei explozive, dar în
acelaşi timp surprinde caracteristici specifice efortului neuromuscular. Avantajul utilizării acestui aparat
constă în faptul că sunt furnizate date obiective, înregistrate electronic şi respectând condiţii identice.
Rezultatul intervenţiei în programul de pregătire este evaluat cu acelaşi aparat. În scopul evaluării
performanţelor în această lucrare vom face referiri la date culese cu ajutorul aparatului “covor de sărituri
MGM 15”. În vederea optimizării pregătirii fizice condiţionale se recomandă adaptarea dozării efortului
pentru echilibrarea raportului forţă viteză.
Pentru corectarea dezechilibrelor neuromusculare se intervine prin antrenament specific
neuromuscular. În lucrarea de faţă sunt propuse patru programe în conformitate cu tipul dezechilibrului.
Voleiul face parte din categoria jocurilor sportive fără contact direct între jucători, dar care este
caracterizat de jucarea mingii prin ricoşare în condiţii de dezechilibru, echilibru dinamic sau sincronizare a
mişcărilor. Acţiunile jucătorilor sunt mişcări însuşite. Aceste caracteristici impun selecţia talentelor,
metodologia instruirii, programarea şi individualizarea conţinutului pregătirii. Jucătorii de performanţă sunt
înalţi, cu musculatură armonios dezvoltată, articulaţii mobile. Calităţile fizice necesare sunt: îndemânarea,
forţa explozivă, rezistenţa [10].
Solicitarea organismului este de intensitate variabilă, în funcţie de specificul acţiunilor de joc ce se
repetă sub forma serviciilor, a paselor, a loviturilor de atac, a blocajelor, plonjoanelor şi deplasărilor la
1
minge. Efortul aciclic este alternat prin pauze scurte active sau pasive. Forţa explozivă în săritură sau la
lovirea mingii este de primă importanţă în selecţia atacanţilor. Lovitura de atac din linia întâi sau din linia a
doua solicită aparatul locomotor la nivelul genunchilor, a gleznelor şi articulaţiei scapulo-humerale a braţului
de atac. Coloana vertebrală în special în zona lombară asigură echilibrul static şi dinamic atât în atac cât şi în
apărare [1].
Articulaţiile interfalangiene sunt solicitate la lovitura de atac, la blocaj şi la ridicare.
Analizatorii, optic, tactil, vestibular, auditiv şi proprioceptiv sunt solicitaţi intens funcţie de situaţia
de joc.
Calităţile psihomotrice, greu perfectibile, dar necesare în orice activitate de mare performanţă sunt:
sistem nervos puternic, mobil, echilibrat emoţional, atenţie foarte bună, simţul mingii, simţ de anticipaţie,
inteligenţa şi imaginaţia creatoare, decizie rapidă şi promptitudine în gândire, sensibilitate kinestezică şi
orientare în spaţiu.
Substratul metabolic este mixt, aerob şi anaerob, dar cu predominanţa efortului anaerob [13].
Parametrii funcţionali indică mai ales ecoul procesului de antrenament asupra tuturor aparatelor şi
sistemelor organismului. Este vorba atât de determinări cantitative, cât şi de evaluări calitative prin
calcularea unor indici. Toate acestea conferă baza obiectivă de selecţie continuă, dinamică şi de orientare sau
reorientare sportivă [2].
Jocul de nivel înalt impune calităţi psihomotrice diferenţiate prin specializarea pe posturi. Se
constată că prezintă interes forţa explozivă prin nivelul înălţimii loviturii de atac şi a blocajului, viteza de
lovire a mingii din umăr şi braţ, viteza de intervenţie la minge, viteza de deplasare, îndemânarea şi
coordonarea. Toate aceste calităţi fac parte din categoria calităţilor psihomotrice.
După rolul lor în echipă, jucătorii pot fi grupaţi în următoarele categorii: jucători de blocaj pe centru;
jucători universali; extreme; ridicători; libero.
Între cele cinci grupe există diferenţe semnificative: jucătorii de blocaj de centru şi jucătorii
universali sau „falşii” sunt mai înalţi şi mai grei faţă de jucătorii „libero”, care sunt cei mai uşori. La „forţă
cu încărcătură maximă” jucătorii de blocaj şi jucătorii universali se diferenţiază semnificativ faţă de
ridicători şi jucători libero. Grupul ridicătorilor este mai slab la împingeri la presă cu ambele picioare faţă de
extreme şi jucătorii universali [9].
Evaluarea parametrilor energetici şi structurali cu ajutorul covorului de sărituri MGM 15
Covorul de sărituri Miron Georgescu MGM-15 este fabricat în scopul utilizării în activităţi conexe
performanţei umane, cu respectarea prevederilor legale privind protecţia persoanei şi cu respectarea
standardelor tehnologice şi etice conforme cu cerinţele Uniunii Europene. Produsul este un echipament
tehnologic.
Covorul de sărituri este o aparatură care, prin programul instalat şi senzorii conectaţi la computer,
înregistrează timpii de contact cu solul şi durata timpul de stat în aer al subiecţilor pe parcursul a 10 sărituri
valide.
Aparatura este formată dintr-o platformă de contact, cu suprafaţa utilă de aproximativ 1 m x 1,2 m,
cuplată la un calculator. Prin intermediul acestuia se realizează achiziţia: timpilor de stat în aer (Ta) şi de
contact cu solul (Ts) cu o precizie de 0,001 secunde, şi pe baza lor, calculează parametrii energetici şi de
control.
Programul folosit pentru achiziţie şi prelucrare realizează automat atât măsurarea datelor primare cât
şi calculul rezultatelor pentru fiecare serie de sărituri şi pentru proba în ansamblu. Proba integrală constă din
realizarea a 3 serii de câte 15 sărituri "ca mingea", cu condiţia realizării, în fiecare săritură, a înălţimii
maxime de desprindere şi a unui timp minim de contact cu solul (de unde şi notaţia MGM-15 - proba "Miron
Georgescu Modificată - cu 15 sărituri").
Prima serie de sărituri se execută pe ambele picioare. În a doua serie săriturile se execută pe piciorul
drept, iar seria a treia se execută pe piciorul stâng, cu pauze date de viteza de prelucrare a datelor de către
calculator (30"–1’).
Rezultatele testului se apreciază printr-un sistem de calificative. În acest fel subiecţii, antrenorii etc.,
au posibilitatea să perceapă mult mai uşor performanţele decât prin expunerea unor cifre fără semnificaţie în
sistemul concret de valori.
Informaţiile obţinute sunt preluate de calculator care interpretează datele cu viteză, stabilitate şi
precizie.
Aparatul pune la dispoziţie 2 clase principale de parametri pentru analiza rezultatelor:
· clasa parametrilor energetici (PU, H_zbor, V.rep);
· clasa parametrilor de control (CVE, CVS).
2
 A. Parametri energetici
Aceşti parametri conferă informaţii despre resursele energetice ale organismului subiecţilor.
Puteri unitare medii (PU)
PU în sărituri (pe ambele picioare, pe piciorul drept şi pe piciorul stâng) oferă date referitoare la:
- orientarea pregătirii condiţionale în antrenamentul sportiv;
- informaţii asupra calităţilor de forţă şi viteză (F-V).
Se măsoară puterea raportată la kg-corp în Watt/kg. unde Tai = timp în aer; Tsi = timp pe sol; i =
numărul de ordine al săriturii după eliminarea datelor aberante. Greutatea corporală influenţează PU.
Pentru exemplificare inserăm tabele cu valori înregistrate de către două jucătoare din campionatul
judeţean.Jucătoarele participă la un antrenament pe săptămână.
SUBIECT PUTERI UNITARE
Talia Kg PU Pud Pus

BI 164 54 03.26. 1.72. 1.64.

BA 160 50 03.52. 2.37. 2.38.

Tabel nr 1. Exemplificarea valorilor puterii unitare la două jucătoare

Inventatorii covorului de sărituri propun următoarele prescurtări sau simboluri pe care le vom utiliza
în înregistrarea performanţelor subiecţilor:
- PU - putere unitară medie, reprezintă putere raportată la kg-corp calculată în Watt/kg;
- Pud - putere unitară pe piciorul drept;
- Pus - putere unitară pe piciorul stâng;
- Tai - timp în aer;
- Tsi - timp pe sol;
- i - numărul de ordine al săriturii după eliminarea datelor aberante;
- H_zbor - m (metru) reprezintă media înălţimilor de zbor luând în calcul primele zece perechi de
date neeliminate;
- H_zbord - H_zbor pe piciorul drept;
- H_zbors - H_zbor pe piciorul stâng;
- V.rep - reprezintă media timpilor de contact cu solul numită de către autorul iniţial al testului, dr.
Miron Georgescu viteză de repetiţie, reprezentată în secunde;
- CVE, - coeficient de variabilitate energetică exprimat în %;
- CVS coeficient de variabilitate structurală exprimat în %;
- TSOLm - timp de minim de contact cu solul exprimat în secunde;
- HMax – înălţime maximă, exprimată în milisecunde;
- PMr – putere unitară maxim realizată - expresie în W/kg;
- SPMr - număr de ordine al săriturii cu puterea unitară cea mai mare;
- PMp - putere unitară maximă posibilă, reprezentată în W/kg;
- Asimetrie unitară reprezentată în W/kg;
- Asimetrie procentuală = %.
Înălţimea medie de zbor (H_zbor)
Acest parametru oferă informaţii orientate preponderent spre forţă, caracterizând efortul realizat în
testare cu precădere pe latura calităţilor de forţă (F-V-F).
Această valoare este diferită de detenta măsurată la creştetul capului sau la braţ deoarece mai există
şi partea de ridicare pe vârfuri, care ţine de mobilitatea articulaţiei gleznei, de lungimea piciorului şi
mobilitatea în articulaţia scapulo-humerală.
Amândouă tipurile de parametri (PU şi H_zbor) sunt interpretate proporţional cu valoarea numerică
obţinută astfel: cu cât valoarea este mai mare, cu atât calitatea măsurată are o valoare mai bună.

MEDIA ÎNĂLŢIMII SĂRITURII

Subiect H_zbor H_zbord H_zbors
BI 0.2 0.1 0.1
BA 0.28 0.14 0.14
Tabel nr. 2. Exemplificarea valorilor H_zbor la două jucătoare
Viteza de repetiţie (V.rep)

3
 Parametrul numit în testul iniţial viteză de repetiţie este de fapt valoarea medie a timpilor de stat pe
sol şi oferă informaţie orientată preponderent spre F-V-V; calitatea măsurată este cu atât mai bună cu cât
valoarea numerică a parametrului este mai scăzută în sărituri pe două picioare.
MEDIA VITEZEI DE STAT PE SOL
Subiect V.rep V.repd V.reps
BI 0.21. 0.3 0.3
BA 0.17. 0.24. 0.24

Tabel nr. 3 Exemplificarea valorilor V.rep la două jucătoare

Valori orientative :
• între 160-165 ms, valori foarte bune de viteză;
• între 170-180 ms valori medii - normale;
• peste 200 ms valori foarte slabe de viteză.
Viteza de repetiţie, una din formele principale de manifestare a calităţii motrice viteză, scoate în
evidenţă rapiditatea cu care se succed procesele de excitaţie cu cele de inhibiţie, în celulele nervoase şi
procesele de contracţie cu cele de relaxare, în muşchi.
Dacă curba (Forţă-viteză) ar fi de putere constantă (Fv = ct) ar trebui ca Pua = Pud + Pus, dar în
realitate nu este aşa.
În cazul săriturilor pe un picior, încărcătura este mai mare şi efortul se plasează pe curba lui Hill
(figura nr. 1), la viteze mai mici. În săriturile pe 2 picioare se înregistrează viteze mari, timpii de stat pe sol
sunt mai mici şi forţele sunt mai mici.

Figura nr. 1. Curba lui Hill preluată după Hillerin PJ (1997) [6].
Pe curba lui Hill există o zonă în care se manifestă specificitatea individuală de forţă-viteză (vezi
figura nr. 1). Pe o anumită structură musculară fiecare individ este mai performant la un anumit raport forţă-
viteză. Aceasta ne arată că există o zonă specială, de randament mai mare, unde se poate interveni prin
echilibrarea raportului viteză – forţă.
Pentru îmbunătăţirea performanţei prin intervenţie în antrenament este importantă determinarea
zonei în care se manifestă specificitatea individuală şi mutarea ei în zona de interes.
Diferenţa de putere unitară ne oferă informaţii despre dezechilibrul apărut în pregătire în relaţia
forţă-viteză. S-a observat că atunci când antrenamentul este orientat către forţe mari, se ajunge la diferenţe
mari, mergând până la (-1.8) şi chiar (-2) W/kg. Atunci când antrenamentul este orientat către viteză (sau
forţe mici) diferenţele sunt sub (-1) W/kg tinzând către zero sau devenind chiar pozitive.
Valori orientative
pentru sportivi normal pregătiţi (-1 W/kg);
Forţă mică (viteza mare) la valori cuprinse între -1şi 0, sau chiar pozitive
Forţă mare (viteză mică) se manifestă la valori cuprinse între – 1,8 şi – 2W/kg.
Exemplu: În cazul în care valorile diferenţei de putere sunt cuprinse între -1.40 şi -1.50 W/kg se poate păstra
aceeaşi forţă, dar trebuie ca antrenamentul să fie orientat către viteză. În cazul unor valori inferioare acestora,
în sensul tendinţei către (-2), trebuie scăzută încărcătura (forţa) şi lucrat preponderent pentru viteză.
Diferenţele PuD - PuS vorbesc, prin valorile lor, despre asimetriile energetice PuD - PuS şi sunt
egale şi de semn contrar [8].
Parametri de control
Clasa parametrilor de control, coeficientul de variabilitate energetică şi coeficientul de variabilitate
structurală oferă informaţii despre calitatea controlului fazei de desprindere sau a controlului pregătirii
structurii corporale pentru contactul cu solul.
4
 Se porneşte de la prezumţia că realizarea oricărei sarcini date presupune trei faze distincte:
1. PRC pregătirea şi realizarea contactului;
2. AP - acţiunea propriu-zisă;
3. PRD pregătirea şi realizarea desprinderii (vezi figura nr.2)

Figura nr 2. Structura comenzilor după de Hillerin PJ 1999 [7].

Fiecare fază acţionează în alt fel asupra structurii comenzilor. Pregătirea corpului pentru contact este
echivalentă cu pregătirea unor masive (matrici multidimensionale) de coeficienţi de elasticitate şi de
vâscozitate a grupelor musculare. Aceste masive (matrici) de coeficienţi determină de fapt modul de
contracţie al muşchilor înainte de începerea contactului; desprinderea trebuie anticipată, deoarece influxul
nervos de la creier la musculatură face destul de mult timp 0,01 --> 0,10 ms [14].
Reacţia simplă este răspunsul conştient, prestabilit, la un semnal anticipat, cunoscut. Timpul de
reacţie la stimulul vizual este de 0,15-0,20 secunde la indivizii antrenaţi şi de 0,25-0,35 secunde la cei
neantrenaţi [3].
Unele persoane se adaptează greu la schimbarea unor sarcini motrice şi nu au randamentul dorit sau
sunt predispuşi la accidentări. Teoretic, un sportiv este cu atât mai bun din punctul de vedere al controlului
neuromuscular cu cât se adaptează mai bine şi mai rapid la o situaţie nouă.
Protocolul programului impune ca timpul de contact cu solul să fie foarte scurt şi desprinderea foarte
mare, deci timpul de stat în aer să fie lung.
Practica dovedeşte că timpii din bătaie nu sunt egali, dar nici timpii de aer nu sunt egali. Rezultă că
impulsiile nu sunt la fel, deci controlul asupra desprinderii suferă modificări. Muşchiul răspunde diferit la
stimuli diferiţi. Subiecţii nu au timpi de contact egali şi nici timpul de săritură nu este la fel. Deducem că
anumiţi subiecţi au control mai bun decât alţii în realizarea sarcinii motrice.
Coeficient de variabilitate energetică (CVE)
Coeficientul de variabilitate energetică reprezintă capacitatea de control asupra resurselor energetice
în mişcarea nespecifică şi aduce date privind calitatea desprinderii la sărituri.

COEFICIENŢI DE VARIABILITATE ENERGETICĂ

Subiect CVE CVEd CVE s
4.1. 10.16. 6.14.
BI
5.24. 4.71. 3.74.
BA
Tabel nr. 4. Exemplificarea valorilor coeficienţilor de variabilitate energetică la două jucătoare
Sporturile ciclice şi cele aciclice pretind control diferit asupra resurselor energetice. Este scoasă în
evidenţă automatizarea mişcărilor, lucru de dorit în sporturile ciclice cu mişcări repetabile şi precise. De
asemenea este scoasă în evidenţă şi neadaptarea la situaţie în sporturile de adversitate directă din cauza
automatizării mişcărilor. Un CVE mare este de dorit în canotaj, spre exemplu, dar nedorit în jocurile
sportive sau box. Sunt considerate valori numerice mari cele care trec de 7-8 şi sunt considerate
îngrijorătoare cele peste 10. Un CVE slab cu valoare numerică mare scoate în evidenţă faptul că sportivul nu
controlează fazele de finalizare ale mişcărilor la mare viteză pentru săriturile pe două picioare [6].
Coeficient de variabilitate structurală (CVS)
CVS reprezintă capacitatea de a controla pregătirea contactului cu solul, respectiv reluarea
contactului cu solul la săriturile pe două picioare şi pe câte un picior. Un CVS slab relevă faptul că sportivul
nu îşi percepe structura corporală şi că nu ştie să-şi pregătească în timp util acţiunile următoare în relaţie cu
mediul ambiant, materiale sau adversari. Valoarea numerică în aceste cazuri este mare şi prevesteşte greşeli
de tehnică şi slabă coordonare.
Valorile medii pe ambele picioare sunt cuprinse între 3- 3.5.
COEFICIENŢI DE VARIABILITATE STRUCTURALĂ
5
 Subiect CVS CVSd CVS s
8.12. 9.15. 6.47.
BI
5.78. 6.4. 4.81.
BA
Tabel nr. 5 Exemplificarea valorilor coeficienţilor de variabilitate structurală la două jucătoare
Coeficientul de structură determinat în sărituri pe un picior este în concordanţă cu comportarea la
nivelul mişcării mâinii. Această observaţie a condus la ideea conform căreia capacitatea de control a
structurii musculare a unei persoane este de acelaşi tip.
În concluzie după efectuarea probei, persoana testată primeşte informaţii referitoare la:
parametri energetici şi de control şi evaluarea parametrilor. Urmările intervenţiilor operate în dozarea
efortului se verifică prin retestări la 8-10-12 antrenamente pentru a sesiza influenţa lor ca mijloc de control al
calităţii pregătirii.
Sistemul informatic ataşat probei va veni în ajutorul antrenorului în procesul de dirijare şi de
individualizare a antrenamentului. Pe baza informaţiilor obţinute se vor genera soluţii calitative pentru
îmbunătăţirea acestor parametri conform cerinţelor impuse de sportul practicat. Capacităţile motrice
condiţionale şi coordinative trebuie să se încadreze în anumite bareme, iar prin antrenament, acestea trebuie
să ducă la formarea şi perfecţionarea standardelor motrice specifice [2].
Cu ajutorul probei MGM 15 se poate identifica prezenţa unui deficit de control neuromuscular.
Tipul de deficit va putea fi investigat mai amănunţit cu ajutorul analizei video. Proba constă în
sărituri repetate cu genunchii sus, în interval de 10 secunde „tuck jump assesment” propusă de Myer GD ş.c.
(2008) [12].
În cursul analizei se urmăresc următoarele defecte în execuţia săriturilor:
1. Aterizarea se execută cu deviaţia medială a genunchilor, fapt ce indică dominanţa ligamentară.
Dominanța ligamentară defineşte deficitul de absorbţie a forţelor de reacţie a solului de către
musculatură şi preluarea acestora de către oase, tendoane şi ligamente [11].
2. Sportivul aterizează dur, cu zgomot, fapt ce indică dominanţa cvadricepsului.
Dominanţa cvadricepsului se referă la tendința de a stabiliza articulația genunchiului în primul rând prin
contracţia mușchiului cvadriceps. Contracţia cvadricepsului tracţionează tibia anterior în raport cu femurul.
Ligamentul încrucişat anterior servește la fixarea tibiei în posterioritate (sau temperează translaţia
anterioară), iar atunci când un atlet folosește dominant cvadricepsul pentru a stabiliza articulaţia, induce o
tensiune de forfecare anterioară pe tibie și, prin urmare, suprasolicită ligamentele [11].
Acest mecanism de producere a leziunilor ligamentare este întâlnit cu predilecţie la voleibaliste după
aterizarea cu genunchii în extensie, de la blocaj în contextul unui deficit de control neuromuscular cu
dominanţa cvadricepsului [4].
3. Sportivul nu sincronizează poziția membrelor inferioare în timpul zborului, nu aterizează cu ambele
picioare în același timp, fapt ce indică dominanţa unui membru inferior sau sechele după leziuni precedente.
Dominanţa membrului inferior se referă la diferența dintre forţa musculară şi modelele de recrutare
musculară între cele două membre inferioare. În contextul unui proces de testare neuromusculară trebuie să
se identifice diferențele de lateralitate. În ceea ce privește simetria musculară, în cazul în care forţa sau
modelele de recrutare musculară prezintă diferenţe măsurabile stânga-dreapta, un sportiv este asimetric și
prezintă un membru inferior dominant [11].
4. Sportivul nu ajunge cu genunchii în poziție paralelă la înălţimea maximă de zbor, aterizează cu
picioarele prea apropiate, fapt ce indică dominanţa trunchiului.
Dominanţa sau instabilitatea trunchiului, se referă la incapacitatea de a controla tridimensional cu
precizie trunchiul în spațiu. Sportivii nu percep în mod adecvat, tridimensional, poziția trunchiului lor în
spațiu, ceea ce rezultă în mișcări ample în urma unei perturbări a poziţiei corpului sau a trunchiului şi
apariţia unui risc crescut de leziuni ale ligamentelor genunchiului [12].
Observaţiile se notează pe o fişă şi se obţine un scor final. Acesta serveşte la urmărirea în timp a
evoluţiei sportivului şi corectarea deficitelor prin antrenament specific neuromuscular.
Intervenţia specifică prin antrenament neuromuscular
Identificarea modelelor de mișcare defecte permite punerea în aplicare a intervențiilor neuromusculare
specifice. Acestea se vor adresa deci fiecărui sportiv în particular, în funcţie de deficitul de control
neuromuscular identificat cu ajutorul algoritmului propus mai sus.
Exerciţiile propuse pentru intervenţie sunt adaptate după Hewett TE ş.c. [5].
1. Intervenţia în cazul unui sportiv cu dominanţă ligamentară
Exerciţiile propuse în acest caz sunt de tip pliometric.
6
 a. Iniţial este recomandată săritura de tip ”wall jump” săritura la perete, îndeosebi atunci când
sportivul reia antrenamentele după o pauză.
Sportivul stă în picioare cu brațele deasupra capului. Acest salt pe verticală necesită o flexiune a
genunchiului minimă. Muşchii gastrocnemieni ar trebui să creeze înălțimea verticală, iar brațele trebuie să se
extindă pe deplin în partea de sus a săriturii. Acest exercițiu poate fi utilizat la încălzire și antrenament.
Mişcarea de intensitate relativ mică poate dezvălui mișcări deficitare sau anormale ale genunchilor la
sportivii cu control neuromuscular defectuos. Antrenorul sau tehnicianul observă poziţia segmentelor în
timpul săriturii şi oferă feedback sportivului în vederea corectării tehnicii.
Se indică menţinerea genunchilor depărtaţi, evitarea deplasării genunchiului în valg, etc. Acest
feedback este esenţial, în lipsa lui, sportivul poate executa săriturile în mod defectuos iar rezultatele nu sunt
favorabile.
b. Un alt exercițiu util pentru sportivii cu dominanţă ligamentară este săritura de tip pliometric cu
genunchii sus din genuflexiune de tip ”tuck jump”.
Aceasta este la capătul opus al spectrului de intensitate faţă de săritura la perete și necesită un nivel
ridicat de efort. Tehnicienii pot identifica rapid acei sportivi care prezintă niveluri anormale ale genunchiului
în timpul săriturii și la aterizare, deoarece sportivul acordă, de obicei, atenție minimă la tehnică în primele
repetiții. În plus, săriturile fac parte din protocolul de evaluare şi pot fi folosite pentru a analiza
îmbunătățirile în controlul neuromuscular.
Sportivul îşi poate îmbunătăţi controlul neuromuscular prin această săritură dificilă, apoi recâștigă
controlul dinamic al articulaţiei genunchiului şi începe să dezvolte o abilitate învățată utilizabilă în jocul
competitiv.
2. Intervenţia în cazul unui sportiv cu dominanţa cvadricepsului
Pentru a pune cvadricepsul într-o poziție agonistă ligamentului încrucişat anterior și ischiogambierii într-
o poziție de protecție a acestui ligament, este important să se utilizeze unghiuri mari de flexiune a
genunchilor.
Sportivii pot învăța să mărească unghiul de flexiune genunchiului la aterizare și astfel să reducă timpul
petrecut în poziția periculoasă de extensie. Realizarea repetitivă a poziționării corecte poate facilita
coactivarea musculară ceea ce va avea ca rezultat reducerea suprasolicitărilor ligamentare.
Exerciţiile recomandate cuprind sărituri adânci și exerciții de tip săritură scurtă cu menţinere,
importante pentru realizarea cocontracţiei ischiogambierilor.
La efectuarea exercițiului de săritură lungă cu menţinere activarea ischiogambierilor este necesară la
începutul aterizării pentru a preveni forța de forfecare anterioară tibială şi pentru a contracara acţiunea
cvadricepsului în timpul decelerării la aterizare și apoi, în scopul de a preveni mișcarea periculoasă a
genunchiului în valgus.
Muşchii ischiogambieri asigură rezistența împotriva acestor mișcări de mare forță, dar ei trebuie să
ofere, de asemenea, o cocontractie adecvată pentru a menține poziția verticală.
3. Intervenţia în cazul unui sportiv cu dominanţa unui membru inferior
Un aspect important pentru tehnicieni este să acorde o atenție deosebită la plasarea piciorului în timpul
aterizării și lansării. Sportivii trebuie instruiţi să controleze poziţia ambelor membre inferioare astfel încât să
nu permită rămânerea în urmă a unui picior faţă de celălalt atunci când efectuează sărituri cu ambele
picioare. Această poziție va accentua dezechilibrul între încărcarea piciorului drept şi a piciorului stâng, prin
supraîncărcarea piciorului puternic (poziționat posterior) în timp ce piciorul mai slab (poziționat anterior) va
fi descărcat. Un sportiv care prezintă continuu problema de aterizare întârziată a unui picior sau utilizarea
predominantă a membrului inferior mai puternic poate reprograma acest model periculos prin exerciţii cu un
singur picior, cum ar fi menţinerea echilibrului cu un singur picior pe o suprafață instabilă.
Exercițiile de echilibru se realizează pe un dispozitiv care oferă o suprafață instabilă. Sportivul
începe exerciţiul cu sprijin pe ambele picioare depărtate la lăţimea umerilor, în poziția atletică. Pe măsură ce
echilibrul se îmbunătățește, exercițiile pot include pase cu mingea și exerciții de echilibru cu un singur
picior. Sportivul trebuie instruit să mențină o flexiune accentuată a genunchiului atunci când efectuează
exercițiile de echilibru. Stresul neuromuscular plasat pe piciorul mai puțin coordonat în timpul acestui
exercițiu poate ajuta la normalizarea discrepanțelor de coordonare între membrele inferioare.
4. Intervenţia în cazul unui sportiv cu dominanţa (instabilitatea) trunchiului 
Exercițiile recomandate sunt acelea care îmbunătățesc recrutarea lanțului muscular posterior în timp ce
necesită activarea muşchilor abdominali şi a stabilizatorilor șoldului. Un exerciţiu util se poate realiza cu
mingea elveţiană. Sportivul culcat dorsal pe podea, pune călcâiele pe o minge elveţiană de dimensiuni medii
și obţine o poziție rectilinie cu menţinerea pelvisului în poziţie neutră, apoi trage genunchii în flexiune şi
7
rulează tălpile pe minge. Tragerea mingii spre şezut prin flexiunea genunchilor, realizează contracţia
dinamică a ischiogambierilor, în timp ce pelvisul rămâne stabil [5].
Concluzii
1. Testarea periodică a potenţialului fizic şi neuromuscular al sportivilor are scopul de a obţine
informaţii pe baza cărora să se intervină optim în programarea antrenamentului.
2. Covorul de sărituri MGM15 este uşor de folosit, testarea durează puţin şi procesarea datelor
este rapidă. Interpretarea diferenţelor dintre parametrii forţei explozive aduc antrenorului şi sportivului
informaţii clare despre echilibrul forţă-viteză ca şi componente ale vitezei explozive.
3. Individualizarea pregătirii are importanţă în stabilirea ponderii efortului pe posturi, ţinând
cont de vârstă, istoricul traumatismelor, perioadele de pregătire, succesiunea etapelor competiţiei, etc. Forţa
explozivă trebuie să fie foarte bună şi să se menţină la valori ridicate în timp.
4. Prin analiza critică a parametrilor energetici şi structurali oferiţi de „Covorul de sărituri” se
poate identifica şi existenţa unui deficit de control neuromuscular.
5. Sistemul informatic ataşat probei va veni în ajutorul antrenorului în procesul de dirijare şi de
individualizare a antrenamentului coordinativ. Pe baza acestor informaţii se vor genera soluţii pentru
îmbunătăţirea acestor parametri conform cerinţelor impuse de biomecanica sportului practicat.
6. Identificarea modelelor de mișcare defectuoasă permite punerea în aplicare a intervențiilor
specifice. Intervenţia specifică neuromusculară se va adresa deci fiecărui sportiv în particular, în funcţie de
deficitul de control neuromuscular.
7. Exerciţiile repetitive cu flexiune accentuată a genunchilor şi menţinere a poziţiei pot
îmbunătăți forţa şi implicarea muşchilor ischiogambieri, precum și suportul agonist al cvadricepsului pentru
a consolida poziția în condiții de siguranță.
8. Observaţiile făcute în această lucrare constituie o analiză critică a aparaturii şi posibilităţilor
ei de operare. Musculatura vizată este cea de învingere şi cedare la nivelul triplei extensii cu focalizare pe
mişcările excentrice şi concentrice de la nivelul genunchiului.
9. Prin individualizarea antrenamentului, respectiv a efortului şi adaptarea acestuia la
potenţialul stadial al sportivului vizăm reducerea accidentelor şi creşterea vârstei sportive a performerilor
voleibalişti.

Referinţe
1. Cariadi L. sub red. Drăgan I. şi colaboratori Volei Medicină sportivă, Bucureşti: Ed. medicală. 2002.
267p.
2. Cordun M. Kinantropometrie, Bucureşti: Ed. CD Press, 2009.138-139p.
3. Doboşi Ş. Efortul fizic la jucătorii de tenis de câmp, Cluj-Napoca: Ed. Napoca Star, 2010. 21p.
4. Hewett TE, Myer GD, Ford KR. Biomechanical measures of neuromuscular control and valgus
loading of the knee predict anterior cruciate ligament injury risk in female athletes:a prospectiv
study. Am J Sports Med Feb 8;2005 33(4):492–501.
5. Hewett TE, Ford KR, Hoogenboom BJ, Myer GD, Understanding and preventing acl injuries:
current biomechanical and epidemiologic considerations, N Am J Sports Phys Ther. 2010; 5(4):
234–251.
6. Hillerin P J, Enescu M. Raportul automatizare-variabilitate în sportul cu adversitate directă în
"Mutaţii în sportul de performanţa la sfârşit de secol XX", Bucureşti: C.C.P.S., 1997. 104 p.
7. Hillerin PJ. Propunere de interpretare a variabilităţii timpilor de contact cu solul şi de zbor în proba
"MGM-15", cu indicatori ai calităţii controlului neuromuscular al fazelor interacţiunii de tip motric -
Conferinţa naţională de psihologie, Bucureşti 27 -29 mai 1999.
8. Manual de instalare şi operare echipament, Covor de sărituri Miron Georgescu Tip: MGM-15, 2009,
office@onlinesolutions.ro vizitat la 14 ianuarie, 2012.
9. Marques MC, van den Tillaar R, Gabbett TJ, Reis VM, González-Badillo J.J. Physical fitness
qualities of professional volleyball players: determination of positional differences. J Strength Cond
Res. 2009; 23 (4): 1106-1111.
10. Mureşan A. Volei Selecţia şi pregătirea echipelor de juniori, Cluj Napoca: Ed. Accent, 2005.17-19p.
11. Myer GD, Ford KR, Hewett TE. Rationale and clinical techniques for anterior cruciate ligament
injury prevention among female athletes. J Athl Train; 2004 39(4):352–364.
12. Myer GD, Ford KR, Hewett TE. Tuck Jump Assessment for Reducing Anterior Cruciate Ligament
Injury Risk. Athletic Therapy Today. 2008;13(5):39-44.
13. Tache S, Staicu ML. Adaptarea organismului la efort fizic, volumul 1, Cluj Napoca: Ed. Risoprint,
2010. 26p..
8
14. Vasilescu V, Mărginean G. Introducere în neurobiofizică, Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, Didactică şi
Enciclopedică, 1979. 80p.