BISERICA FORTIFICATĂ DIN  VISCRI

WEIßKIRCH
În Viscri se păstrează un ansamblu complet şi deosebit de bine conservat de arhitectură rurală
tipică regiunii, o imagine autentică a începutului de sec. XIX. Ansamblul bisericii evanghelice
fortificate format din biserică, incinta fortificată, cu drum de apărare, două turnuri, două bastioane,
turn de poartă este monument istoric, Datorită valorii culturale istorice, centrul satului împreună cu
biserica fortificată au fost înscrise în 1999 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO.
Biserica fortificată din Viscri, comuna Buneşti, judeţul Braşov, este un exemplu impresionant
de arhitectură defensivă transilvană. Pe fundaţiile bisericii romanice ridicate de către primii colonişti
secui a fost construit mai întâi un cor trapezoidal, după ce absida existentă a fost demolată. Poziţia
retrasă a aşezării explică şi apariţia sa relativ târzie în documente. Abia pe la 1400, „Alba ecclesia"
(alias Viscri) apare într-un registru al localităţilor pentru plata impozitului datorat episcopatului, al
comitatului de Rupea (Kosd).
În jurul anului 1500 biserica a fost fortificată. Astfel a fost prelungită sala bisericii şi s-a făcut
legătura cu donjonul până atunci de sine stătător, care aparţinuse probabil unei familii de greavi.
Donjonul a fost înălţat cu un nivel cu camere pentru clopote şi cu drum de strajă pe console. Un al
şaselea nivel prevăzut cu orificii de tragere este realizat în acoperiş. Nivelul fortificat al corului a fost
demolat în 1743.
Zidul de incintă, înalt de 7m a fost ridicat la început de sec. al XVI-lea, iar în sec. al XVII-lea
a fost prevăzut cu case fortificate, turnuri defensive şi drumuri de strajă, care se mai păstrează şi
astăzi.
Aşa cum rezultă din analiza şi interpretarea cercetărilor arheologice, capela s-a folosit, în
prima etapă a evoluţiei aşezării săseşti, fără lărgire planimetrică, construindu-se doar o tribună de vest,
susţinută de patru arcade semicirculare, purtate de trei coloane cilindrice. Ipoteza aceasta este
susţinută de cele trei capiteluri romanice datate unanim în prima jumătate a secolului XIII, conservate
în corul bisericii. Cel mai mare dintre ele (având suprafaţa de 48x48 cm) e aşezat pe un segment de
coloană, puţin scobit pe suprafaţa superioară, servind drept cristelniţă.
Deoarece Viscri n-a fost niciodată proprietate nobiliară, numai familia greavului,
conducătorul obştii săteşti, a ridicat turnul de locuinţă, în a doua jumătate a secolului XIII spre
folosinţă personală. Întrucât temelia turnului taie un mormânt, avem dovada că el a fost clădit ulterior
capelei, când locul nu mai servea ca cimitir. De altfel, turnul e construit din alt material decât capela,
anume din bazalt gri. Parterul nu are deschideri, poartă o boltă în leagăn pe axa est-vest, ca şi catul al
doilea, legat de cel inferior şi de cel superior prin scări de piatră tăiate în grosimea zidului. Intrarea
semicirculară în turn se află pe latura estică, accesibilă printr-o sară mobilă. De la al doilea cat în sus,
nivelele aveau metereze înalte de 1.60 m, în nişe evazate spre interior, destinate arcaşilor.
Către sfârşitul secolului XIII, stingându-se probabil familia de greavi, aflăm din trei
documente că un magister Akus doreşte să cumpere satul, ceea ce nu s-a întâmplat. Cetatea trece,
însecolul XIV, în posesia obştii, care modifică mai întâi partea estică a capelei, demolând convexitatea
absidei şi construind, în prelungirea pereţilor laterali ai acesteia, un cor devenit trapezoidal, închis în
est, cu absidă semicirculară sprijinită de şapte contraforturi. Pe latura nordică a sălii, sacristia s-a
construit înainte de modificarea corului, căci daca s-ar fi construit după ridicarea noului cor ar fi fost
adosată acestuia şi nu sălii. De altfel, sacristia veche, divizată printr-un perete transversal, a fost
folosită parţial ca osuar. Presupunem că deja în această fază corul a primit o boltă, pereţii de sud şi
nord prezentând o înclinare ce poate însemna naşterea unei bolţi.
A treia perioadă de construcţie, situată în prima jumătate a secolului XVI, coincide cu
fortificarea bisericii. Prin prelungirea pereţilor laterali ai capelei s-a racordat biserica-sală la donjon.
În parterul său s-a creat o intrare pe latura estică, devenită acum peretele de vest al bisericii, intrare
printr-un toc de piatră în arc frânt, cu ambrazură al cărei profil - baghetă semicilindrică între două
cavete - este aproape identic cu ambrazura intrării din peretele nordic al bisericii-sală din Homorod, cu
diferenţa că aici este închisă semicircular. Prin scările din grosimea zidului se ajunge la nivelele
superioare, în al patrulea nivel, meterezul estic a fost transformat în intrare spre podul bisericii, fiind
acoperit, ca toate meterezele turnului, în partea îngustă a nişei, cu lespezi, în cea evazată, cu bârne,
acoperit de o mică streaşină, deasupra căreia s-a mai înălţat zidul turnului cu un metru pentru guri de
tragere deschise sub acoperişul în piramidă scundă. Pentru a putea folosi la tragere şi ferestrele mici,
în dreptul lor s-a construit o platformă. În partea de vest, prelungită, s-a creat un al doilea portal al
sălii. Corul şi sala au fost boltite în leagăn cu penetraţii şi nervuri de teracotă, sistem obişnuit în
bisericile săseşti pe la anul 1500.
Pentru întărirea părţii de est a bisericii, corul a fost înălţat poligonal şi înconjurat de un al
doilea rând de contraforturi ce se unesc sus prin arcadele semicirculare pentru a susţine parapetul unui
cat de apărare, în spatele arcadelor devansate deschizându-se maşiculiuri. Alte contraforturi s-au
adosat laturilor de nord şi de sud ale sălii, care s-au înclinat sub presiunea bolţii, creându-le astfel o
contrapresiune. Această măsură de protecţie s-a dovedit ineficace, bolta fisurându-se pe alocuri şi
În vremurile paşnice de după 1743 drumul de strajă a fost demolat, în locul lui fiind
construite cămări de cereale pentru săteni. Interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743 şi
mobilarea austeră.