PRINCIPALELE SUBSTANŢE CU ACŢIUNE NOCIVA ASUPRA MEDIULUI

Secţiunea 1
Principalele substanţe cu acţiune nocivă asupra aerului

1.1. Cadrul analizat

Ca element al mediului de viaţă atmosfera trebuie sa
îndeplinească o serie de condiţii care se exprimă prin
limitele de toleranţă ale organismului uman şi cele de
existenţă ale faunei şi florei în raport de factorii legaţi
de gradul de puritate, temperatură, umiditate, compoziţie
chimică etc.
În societatea modernă datorită activităţilor umane şi
unor fenomene naturale, calitatea aerului a suferit
modificări concretizate fie în schimbarea concentrării unor
compuşi normali ai atmosferei (ozon, CO2 etc.), fie în
pătrunderea unor elemente străine acestui mediu (substanţe
chimice rezultate din activităţi omeneşti, elemente
radioactive etc.).
Prin însăşi natura sa aerul, ca element al mediului
înconjurător, nu este influenţat de organizarea
administrativ-teritorială a comunitaţilor umane şi, în
consecinţă, degradarea calităţii aerului, se răsfr`nge
asupra unor arii geografice vaste, fenomenul poluării
atmosferice devenind o problemă globală ce impune o
cooperare şi rerglementare internatională.
Legea protecţiei mediului stipulează că "prin
protecţia atmosferei se urmăreşte prevenirea, limitarea
deteriorării şi ameliorării calităţii acesteia, pentru a
evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului,
sănătăţii umane şi bunurilor materiale". In cadrul acestei
legi, atmosfera este definită ca fiind masa de aer care
înconjoara suprafata terestra, incluzând si stratul de
ozon;
Referitor la sintagma de "poluare a aerului",
Convenţia de la Geneva din 13 noiembrie 1979 privind
poluarea atmosferică transfrontarieră pe distanţe lungi, a
determinat-o ca fiind "introducerea în atmosferă de către
om, direct sau indirect, de substanţe sau energii care au o
acţiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea
omului, să dăuneze resurselor biologice şi ecosistemelor,
să deterioreze bunurile materiale şi să aducă atingere sau
să păgubească valorile de agrement şi alte utilizări
legitime ale mediului inconjurător". În Legea protectiei
mediului notiunea de poluant este prezentată ca orice
substanta solida, lichida, sub forma gazoasa sau de vapori
ori forma de energie (radiatie electromagnetica, ionizanta,

1
termica, fonica sau vibratii) care, introdusa în mediu,
modifica echilibrul constituentilor acestuia si al
organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale; De
asemenea, se mai definesc diferiti termeni ca: substante
periculoase - orice substanta sau produs care, folosit în
cantitati, concentratii sau conditii aparent nepericuloase,
prezinta risc semnificativ pentru om, mediu sau pentru
bunurile materiale; pot fi explozive, oxidante,
inflamabile, toxice, nocive, corosive, iritante, mutagene,
radioactive; sursa de radiatii ionizante - entitate fizica,
naturala, fabricata sau utilizata ca element al unei
activitati care poate genera expuneri la radiatii, prin
emitere de radiatii ionizante sau eliberare de substante
radioactive; prejudiciu - efect cuantificabil în cost al
daunelor asupra sanatatii oamenilor, bunurilor sau mediului
provocat de poluanti, activitati daunatoare sau dezastre ;
În acest context, se poate observa că o reglementare
eficace ar trebui să prevină poluarea atmosferică prin
acţiuni asupra surselor şi prin stabilirea unor condiţii de
fabricaţie stricte pentru utilajele, aparatele şi
mecanismele susceptibile de a polua aerul.

1.2. Clasificarea surselor de poluare

Sursele de poluare atmosferică se grupează în mai
multe categorii pe baza următoarelor criterii:
- origine;
- mobilitate;
- regimul de funcţionare;
- tipul de activitate.

A. Sursele de poluare atmosferică

Sursele de poluare atmosferică, după origine, se
împart în surse naturale şi surse antropogene (antropice).
Sursele naturale sunt constituite, în principal, din
următorii poluanţi specifici:
a) vulcanismul (prin cenuşă, oxizi de azot, carbon,
sulf, potasiu etc.);
b) furtunile de nisip şi praf (prin pulberile
aferente);
c) procesele de descompunere a materiilor organice
vegetale şi animale;
d) descărcările electrice ce afectează stratul de
ozon;
e) radioactivitate terestră;
f) autoaprinderea maselor vegetale;
g) aerosoli maritimi încărcaţi cu săruri;
h) plantele (prin polen fungi etc.);

2
 i) omul şi animalele (prin viruşi, CO2 etc.).
Sursele antropogene (antropice) sunt alcătuite din
totalitatea acţiunilor omeneşti ce se răsfr`ng asupra
mediului atmosferic.
Acţiunile omeneşti poluează aerul atunci c`nd datorită
lor, la constituenţii normali ai atmosferei se adaugă sau
se scade o mărime av`nd ca rezultat alterarea
proprietăţilor aerului în mod sesizabil de om sau mediu.

B. Sursele de poluare atmosferică după mobilitate

După mobilitate sursele de poluare se împart în:
a) surse staţionare sau fixe;
b) surse mobile: mijloace de transport rutier,
aerian, feroviar, naval.

C. Sursele de poluare atmosferică după regimul de

funcţionare
După regimul de funcţionare, sursele de poluare pot
fi:
a) continue: emisia poluantă este continuă şi
constantă perioade lungi de timp (luni, sezoane,
ani);
b) intermitente: au întreruperi ale emisiei poluante
semnificative ca durată (ore, zile, luni);
c) instantanee: emisia poluantă are loc într-un
interval scurt de timp, după care încetează (este
cazul avariilor şi accidentelor industriale).

D. Clasificarea după tipul de activitate a surselor de

poluare
Această clasificare, după tipul de activitate a
surselor de poluare, prezintă importanţă pentru cunoaşterea
poluanţilor specifici fiecărei activitaţi.
Analiza fiecărui domeniu de activitate umană relevă
poluanţi specifici ce sunt evacuaţi in atmoisferă,
contribuind la o monitorizare mai bună a calitaţii aerului
şi la demararea unor acţiuni concrete pentru prevenirea şi
ameliorarea calitaţii aerului.

E. După modul de existenţă al poluanţilor

După modul de existenţă al poluanţilor avem două
grupe:
a) poluanţi primari, care sunt emişi direct în
atmosferă din surse identificate sau
identificabile;
b) poluanţi secundari sau derivaţi, cei care sunt
produşi în aer prin interacţiunea a doi sau mai

3
 mulţi poluanţi sau chiar prin reacţie cu anumiţi
constituenţi ai aerului.
Odată pătrunşi în atmosferă foarte puţini poluanţi işi
mai păstrează integritatea deoarece, ca urmare a reacţiilor
lor chimice şi influenţelor termice, aceştia işi schimbă
total identitatea.
Poluarea atmosferică a cunoscut o importantă creştere
odată cu dezvoltarea industrială, iar în ultimele decenii
se constată o îngrijorătoare extindere a acesteia cu
consecinţe deosebit de grave la nivel planetar.
Au apărut astfel ca fenomene imediate, distrugerea
stratului de ozon, efectul de seră, ploile acide, "smogul"
ş.a. ce au efecte devastatoare at`t asupra mediului
inconjurător c`t şi asupra sănătaţii oamenilor1.
În privinţa afectării mediului, studii efectuate la
nivel internaţional au demonstrat că datorită degradării
stratului de ozon şi a apariţiei efectului de seră,
temperatura medie pe Terra poate să crească într-un deceniu
cu peste un grad Celsius, iar la poli cu cinci grade.
Ploile acide, din ce in ce mai frecvente cauzează
distrugerea pădurilor, plantelor şi a recoltelor.
În ceea ce priveşte viaţa oamenilor, poluarea
atmosferică conduce la creşterea numărului de cancere ale
pielii şi plăm`nilor, cataracte, scăderea nivelului
speranţei de viaţă concomitent cu apariţia unor
malformaţii, afectarea producţiilor agricole şi inevitabil
subnutriţia, pericolul creşterii nivelului oceanelor cu
consecinţa inundării unor intinse zone populate.
În faţa pericolelor ce ameninţă întreaga omenire şi
însăşi viaţa pe Păm`nt se constată la nivel internaţional
solidarizarea statelor în vederea adoptării unor
reglementări care să permită prevenirea poluării şi
combaterea poluării precum şi ameliorarea calităţiia
aerului.

1.3. Principalele substanţe cu acţiune nocivă asupra

aerului
Principalele substanţe cu acţiune nocivă asupra
aerului şi sănătăţii oamenilor sunt:
1. Dioxidul de sulf (SO2) - este un compus oxigenat al
sulfului, un gaz incolor, cu miros înăbuşitor şi
pătrunzător.

1 Se apreciaz[ c[ anual ajung @n atmosfer[ 200 de milioane tone oxizi de

carbon, peste 50 de miloane tone de hidrocarburi, 120 milioane tone de
cenu][, 150 milioane tone dioxid de sulf ]i alte mii de tone de
substan\e chimice diverse.

4
 Dioxidul de sulf rezultă, în principal, în urma
arderii carburanţilor: cărbuni şi petrol.
Sursele de poluare cu dioxid de sulf sunt clasificate
în:
- surse staţionare: centrale termoelectrice care
ard păcură sau cărbune a căror emisie reprezintă
cca. 67 % din totalul emisiilor; procese
industriale folosite în rafinării, oţelării,
turnătorii, fabrici chimice ale căror emisii
reprezintă cca. 30%;
- surse mobile cu emisii ce reprezintă cca. 4%.
Dioxidul de sulf este uşor transportat la distanţe
mari p`nă la sute de kilometri şi conduce at`t la formarea
ploilor acide, c`t şi la apariţia şi amplificarea unor boli
respiratorii cronice.
2. Oxizii de azot (NOX) - sunt compuşi ai azotului cu
oxigenul, cei mai periculoşi fiind oxidul de azot (NO) şi
dioxidul de azot (NO2).
Sursele de poluare mobile - respectiv autovehiculele -
sunt responsabile în proporţie de cca. 50% de poluarea cu
NO2, iar sursele staţionare contribuie cu restul de 50%.
Printre sursele de poluare staţionare se numără utilităţile
electrice, facilitaţile industriale, construcţiile,
poluarea provenind de la arderea cărbunilor, păcurii,
gazelor naturale, lemnului, gunoaielor menajere şi
industriale.
Impactul asupra mediului se concretizează în
prejudicierea sănătăţii oamenilor prin afecţiuni ale
plăm`nilor şi căilor respiratorii.
3. Compuşi organici volatili (COV) - cei mai
reprezentativi compuşi organici volatili sunt produsele
petroliere: benzina, eterii de petrol, benzen, acetonă,
cloroform, esterii, fenoli etc.; acestea fiind cunoscute şi
sub numele de hidrocarburi.
Sursele de poluare sunt mobile - autovehicule, în
principal - şi staţionare - procese industriale în care se
ard combustibili.
Impactul asupra mediului constă în formarea
"smogului", afecţiuni asupra sistemului respirator,
iritarea ochilor, reducerea rezistenţei la infecţii,
congestii nazale etc.
4. Oxidul de carbon este un gaz invizibil şi fără
miros rezultat prin arderea incompletă a diveşilor
carburanţi (cărbune, benzină, petrol, lemn ş.a.).
Sursa principală de poluare este sursa mobilă şi
reprezintă motoarele autovehiculelor. Sursele staţionare

5
sunt instalaţiile şi centralele de ardere a carburanţilor,
incineratoarele pentru reziduri solide etc.
Poluarea cu oxid de carbon are efecte grave asupra
sănătăţii umane, deoarece atunci c`nd este inhalat
înlocuieşte oxigenul în circulaţia sîngelui put`nd dauna
vederii, capacitaţii mentale şi fizice şi conduc`nd la
afecţiuni nervoase, cardio-vasculare şi pulmonare.
5. Hidrogenul sulfurat (acidul sulfhidric H2S) este un
gaz incolor, cu miros neplăcut, toxic, solubil în apă şi
perceptibil în cantitaţi şi concentraţii foarte mici.
Hidrogenul sulfurat provine din industria chimică,
petrochimică şi de rafinare a petrolului şi din apele uzate
provenite de la acestea.
Impactul asupra mediului înseamnă afectarea, faunei şi
a florei, iar în concentraţii mari el provoacă moartea prin
formarea unei combinaţii cu hemoglobina paraliz`nd centru
nervos care comandă respiraţia.
6. Amoniacul (NH3) - este un gaz incolor, cu miros
puternic şi înecăcios.
Sursele de poluare cu amoniac sunt procesele
tehnologice de fabricaţie a acestuia, procesele de
utilizare ale acestuia şi procesele de ardere a vegetaţiei
sau a biomasei.
Inhalarea amoniacului în cantitaţi mari are ca efect
sufocarea, iar expunerea indelungată sau repetată conduce
la afecţiuni grave ale căilor respiratorii.
7. Substanţele toxice aeropurtate (beriliul, arsenul,
benzenul, clorura de vinil etc.) sunt antrenate uşor de
v`nt put`nd ajunge la distanţe mari de locul de emisie.
Sursele de poluare provin de la procesele industriale,
folosirea diferiţilor solvenţi, staţiile de epurare a
apelor uzate, prelucrarea unor reziduri periculoase -
menajere sau industriale, motoarele autovehiculelor şi
incineratoarele.
Impactul asupra oamenilor este at`t direct prin
inhalare, c`t şi indirect după căderea pe sol sau în apă a
particulelor, c`nd sunt afectate culturile, animalele,
peştii şi apa consumată de populaţie.
Sănătatea omului este afectată prin apariţia de boli
pulmonare, cancere etc.
8. Pulberi sedimentabile si în suspensie.
Pulberile sedimentabile sunt "pulberi de dimensiuni şi
densitaţi care le favorizează depunerea conform legii
gravitaţiei".
Pulberile în suspensie: "pulberi care r`m`n în aer
timp îndelugat".

6
 Aerosolii reprezintă "sisteme compuse din particule
fine solide sau lichide (sub 100 microni), dispersate într-
un gaz".
Fumul reprezintă "aerosoli vizibili, formaţi din
paticule fine solide, provenind din combustibili sau din
diferite procese tehnologice.
În literatura străină, pulberile sedimentabile
împreună cu pulberile în suspensie sunt numite "particule",
"particule aeropurtate", uneori şi mai concret "particule
totale în suspensie".
Cele mai importante surse de poluare cu pulberi
sedimentabile şi în suspensie sunt fabricile de ciment şi
azbest, turnătoriile de metale şi laminoarele de oţel,
centralele termice pe cărbune, motoarele Diesel,
instalaţiile de decorticare a bumbacului etc.
Efectele acestor poluanţi constau în reducerea
vizibilitaţii, coroziunea unor construcţii, prejudicierea
vegetaţiei, apariţia unor boli cronice ale plăm`nilor etc.
9. Substanţe radioactive - au provenienţe şi
caracteristici diferite, se găsesc sub formă de gaze (de
exemplu radonul), particule, pulberi sau aerosoli şi
poluează atmosfera p`nă la mari înălţimi
Sursele de poluare sunt instalaţiile de obţinere a
energiei nucleare, instalaţiile de exploatare şi îmbogăţire
a minereurilor, depozitele de deşeuri radioactive,
instalaţiile şi experimentele militare ce au la bază
energia radioactivă.
Impactul asupra mediului se reflectă în poluarea
solului şi a surselor de apă şi afectarea gravă a tuturor
organismelor vii.
S-a calculat că populaţia mondială este expusă unei
radiaţii naturale ambiante cuprinsă între 100 şi 150 mrem
pe an (mrem este unitatea de iradiere care produce aceleaşi
efecte biologice ca un roengen de raze x). După oamenii de
ştiinţă oamenii suportă fără pericol aparent p`nă la 1000
mrem. Comisia Internaţională de Protecţie contra
Radiaţiilor (C.I.P.R.) a fixat o limită maximală de 5000
mrem pe individ şi an.
Pentru om poluarea radioactivă reprezintă riscuri
somatice (arsuri, vărsături, deranjamente intestinale şi
posibilitatea leucemiei), părţile cele mai sensibile ale
organismului fiind: pielea, ochii, unele ţesuturi şi
glandele genitale. Trebuie semnalate, de asemenea, efectele
genetice ale radioactivităţii care ameninţă populaţiile
vegetale, animale sau chiar umane.
Dintre poluanţii radioactivi naturali trebuie
menţionat randonul care este rezultatul dezintegrării

7
radiului-226, prezent în unele roci şi soluri. El se ridică
la suprafaţa solului sub formă de gaz, prin crăpăturile şi
fisurile rocilor pătrunz`nd de multe ori în interiorul
locuinţelor prin crăpături sau fisuri existente în fundaţia
sau pereţii clădirilor.

Sectiunea 2
Principalele substanţele cu acţiune nocivă asupra calităţii
apelor

2.1. Substanţele cu acţiune nocivă asupra calităţii

apelor sunt:
1. substanţele organice, de origine naturală sau
artificială reprezintă poluantul principal. Organismele vii
conţin substanţe organice, care după moartea lor încep să
se descompună devenind nocive.
Substanţele organice de origine naturală mai
importante sunt: ţiţeiul,tanini, lignina, hidraţii de
carbon, terepentinele, biotoxinele marine etc.
Substanţele organice artificiale provin din
prelucrarea diferitelor substanţe în cadrul rafinăriilor,
industriei chimice organice, industriei petrochimice etc.
Poluanţii organici artificiali din industria chimică
organică şi industria petrochimică sunt: hidrocarburile
(benzen, eter de petrol, acetonă, cloroform, esteri,
sulfură de carbon, benzină); hidrocarburile halogenate, a
căror folosire s-a răsp`ndit foarte mult în industrie şi
agricultură; hidrocarburile clorurate, care stau la baza
hidrocarburilor halogenate şi care poartă şi denumirea
generică de pesticide (insecticide pentru distrugerea
insectelor rodenticide pentru şoareci, ierbicide pentru
ierburi etc.) detergenţi; acizi naftenici; hidrogenul
sulfurat; substanţele aromatice; vopsele de anilină ş.a.
2. substanţele anorganice. Aceste substanţe, în
suspensie sau dizolvate, ca şi substanţele organice, sunt
poate mai puţin poluante ca cele organice. Substanţele
anorganice sunt frecvente în apele uzate industriale;
dintre acestea se menţionează, în primul r`nd, metalele
grele (Pb, Cu, Zn, Cr,), cloruraţi, sulfatul de magneziu,
fierul etc.
3. substanţele în suspensie, organice şi anorganice,
se găsesc at`t în apele uzate uzate orăşeneşti c`t şi în
cele industriale, ele ajung`nd în măsură mai mică sau mai
mare în emisari.
4. substanţele toxice, de asemenea organice sau
anorganice, se găsesc în apele uzate orăşeneşti şi

8
industriale. Unele dintre ele, de exemplu pesticidele, sunt
antrenate de precipitaţii şi ajung direct în apa de
suprafaţă, subterană sau a mării. Toxice sunt şi metalele
grele şi mercurul.
5. substanţele radioactive - indiferent de
provenienţa lor, acestea pot ajunge în apa, aer şi sol pe
multiple căi, prejudiciind întreg mediu înconjurător. Cei
mai periculoşi radionuclizi sunt Ba140, Cs144, Cs137, I131, U238,
Zr95.
6. microorganismele - prezente at`t în apele
receptorului c`t şi în apele de băut, reprezintă un pericol
deosebit pentru sănătatea umană şi a tuturor organismelor
în general.

2.2. Protecţia apelor în dreptul intern

Conform O.U.G. nr. 195/2005, protectia apelor de
suprafata si subterane si a ecosistemelor acvatice are ca
obiect mentinerea si imbunatatirea calitatii si
productivitatii biologice ale acestora, in scopul evitarii
unor efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si
bunurilor materiale. Conservarea, protectia si
imbunatatirea calitatii apelor costiere si maritime
urmareste reducerea progresiva a evacuarilor, emisiilor sau
pierderilor de substante prioritare/prioritar periculoase
in scopul atingerii obiectivelor de calitate stipulate in
Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii,
semnata la Bucuresti la 21 aprilie 1992, ratificata prin
Legea nr. 98/1992. Reglementarea activitatilor din punct de
vedere al gospodaririi apelor si controlul respectarii
prevederilor privind protectia apelor si a ecosistemelor
acvatice se realizeaza de catre autoritatile competente
pentru protectia mediului, de gospodarire a apelor si de
sanatate. Autorizatia de gospodarire a apelor pentru
activitatile supuse legislatiei din domeniul prevenirii si
controlului integrat al poluarii se emite in conformitate
cu prevederile legale din acest domeniu si se include in
autorizatia integrata de mediu.
Persoanele fizice si juridice au urmatoarele
obligatii:
a) sa execute toate lucrarile de refacere a resurselor
naturale, de asigurare a migrarii faunei acvatice si de
ameliorare a calitatii apei, prevazute cu termen in avizul
sau autorizatia de gospodarire a apelor, precum si in
autorizatia de mediu, si sa monitorizeze zona de impact;
b) sa se doteze, in cazul detinerii de nave, platforme
plutitoare sau de foraje marine, cu instalatii de stocare
sau de tratare a deseurilor, instalatii de epurare a apelor

9
uzate si racorduri de descarcare a acestora in instalatii
de mal sau plutitoare;
c) sa amenajeze porturile cu instalatii de colectare,
prelucrare, reciclare sau neutralizare a deseurilor
petroliere, menajere sau de alta natura, stocate pe navele
fluviale si maritime, si sa constituie echipe de
interventie in caz de poluare accidentala a apelor si a
zonelor de coasta;
d) sa nu evacueze ape uzate de pe nave sau platforme
plutitoare direct in apele naturale si sa nu arunce de pe
acestea nici un fel de deseuri;
e) sa nu spele obiecte, produse, ambalaje, materiale
care pot produce impurificarea apelor de suprafata;
f) sa nu deverseze in apele de suprafata, subterane si
maritime ape uzate, fecaloid menajere, substante
petroliere, substante prioritare/prioritar periculoase;
g) sa nu arunce si sa nu depoziteze pe maluri, in
albiile raurilor si in zonele umede si de coasta deseuri de
orice fel si sa nu introduca in ape substante explozive,
tensiune electrica, narcotice, substante
prioritare/prioritar periculoase.
Potrivit art.1 alin. 2 din Legea nr. 107/1996 - Legea
apelor, "apele fac parte integrantă din patrimoniul
public". Legea stabileşte că aparţin domeniului public
apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai
mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc
suprafaţa de 10 km2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum
şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi
plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul
energetic valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor
maritime. Albiile minore cu lungimi mai mici de 5km şi cu
bazine hidrografice ce nu depăşesc suprafaţa de 10 km2, pe
care apele nu curg permanent, aparţin deţinătorilor, cu
orice titlu ai terenurilor pe care se formează sau curg
(art. 8). Insulele care nu sunt în legătură cu terenurile
cu mal la nivel mediu al apei, aparţin proprietarului
albiei apei.
Pentru protecţia resurselor de apă, se interzic:
a) punerea în funcţiune de obiective economice noi sau
dezvoltarea celor existente, darea în funcţiune de noi
ansambluri de locuinţe, introducerea la obiectivele
economice existente de tehnologii de producţie modificate,
care măresc gradul de încărcare a apelor uzate, fără
punerea concomitentă în funcţiune a reţelelor de canalizare
şi a instalaţiilor de epurare ori fără realizarea altor
lucrări şi măsuri care să asigure, pentru apele uzate

10
evacuate, respectarea prevederilor impuse prin autorizaţia
de gospodărire a apelor;
b) realizarea de lucrări noi pentru alimentarea cu apă
potabilă sau industrială ori de extindere a celor
existente, fără realizarea sau extinderea corespunzătoare
şi concomitentă a reţelelor de canalizare şi a
instalaţiilor de epurare necesare;
c) aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile
cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau ale bălţilor,
în Marea Neagră şi în zonele umede, precum şi depozitarea
pe malurile acestora a deşeurilor de orice fel;
d) evacuarea de ape uzate, în apele subterane, lacurile
naturale sau de acumulare, în iazuri, în bălţi sau în
heleştee;
e) utilizarea de canale deschise de orice fel pentru
evacuările ori scurgerile de ape fecaloid - menajere sau cu
conţinut periculos;
f) spălarea în cursuri de apă sau în lacuri şi pe
malurile acestora a vehiculelor, autovehiculelor, a altor
utilaje şi agregate mecanice, precum şi a ambalajelor sau
obiectelor care au în conţinut pesticide sau alte substanţe
periculoase;
g) spălarea animalelor domestice dezinfectate cu
substanţe toxice în afara locurilor special amenajate în
acest scop;
h) aruncarea sau vărsarea în instalaţii sanitare sau în
reţelele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a
substanţelor periculoase;
i) spălarea în cursurile de apă sau în lacuri, pe
malurile acestora, pe diguri sau baraje a obiectelor de uz
casnic, cu folosirea substanţelor chimice de orice fel.
În zonele de protecţie instituite potrivit legii sunt
interzise depozitarea şi folosirea de îngrăşăminte
pesticide sau alte substanţe periculoase2.
În scopul folosirii raţionale şi protejării calităţii
resurselor de apă, utilizatorii de apă au următoarele
obligaţii:
a) să adopte tehnologii de producţie cu cerinţe de apă
reduse şi c`t mai puţin poluante, să economisească apa prin
recirculare sau folosire repetată, să elimine risipa şi să
diminueze pierderile de apă, să reducă poluanţii evacuaţi o
dată cu apele uzate şi să recupereze substanţele utile
conţinute în apele uzate şi în nămoluri;
b) să asigure realizarea, întreţinerea şi exploatarea
staţiilor şi instalaţiilor de prelucrare a calităţii apelor

2 Art.16 alin.1 ]i 2 din Legea nr. 107/1996.

11
la capacitatea autorizată, să urmărească eficienţa acestora
prin analize de laborator şi să intervină operativ pentru
încadrarea indicatorilor de emisie în limitele admise
pentru evacuarea apelor uzate, limite prevăzute prin
autorizaţia de gospodărire a apelor;
c) să respecte cu stricteţe disciplina şi normele
tehnologice în activităţile de producţie care folosesc apa
şi evacuează ape uzate, precum şi în staţiile şi
instalaţiile de prelucrare a calitaţii apelor;
d) să urmărească, prin foraje de observaţii şi control
starea calitaţii apelor subterane din zona de influenţă a
depozitelor de reziduuri de orice fel.3
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 171/1997 privind
aprobarea planului de amenajare a teritoriului naţional -
secţiunea a -II- a Apa, după criteriul situării obiective
şi a destinaţiei lor, apele se grupează în:
- resurse de apă dulce - resursele alcătuite din ape de
suprafaţă: r`uri, lacuri cu apă dulce sau fluviul Dunărea,
precum şi apele subterane, exclusiv apele minerale
geotermale şi apa plată;
- apa pentru populaţie - apa dulce necesară vieţii şi
ambianţei aşezărilor umane, care susţine funcţiuni şi
utilizări variate şi multiple legate de nevoi gospodăreşti,
creşterea animalelor, activităţi publice şi industriale ale
locuitorilor şi altele;
- apă potabilă - orice apă de suprafaţă sau subterană,
care, natural sau după o tratare adecvată fizico-chimică
sau/şi microbiologică, poate fi băută fără pericol pentru
sănătate;
- apa uzată menajeră - apa uzată provenită din
satisfacerea nevoilor de apă gospodăreşti ale centrelor
populate, precum şi a nevoilor de apă gospodăreşti
igienico-sanitare şi social administrative ale diferitelor
feluri de unităţi industriale;
- apa pentru industrie - apa dulce brută sau tratată,
utilizată de agenţii economici cu activitate industrială;
- ape uzate industrial - ape uzate provenite din
satisfacerea nevoilor de apă în procesele tehnologice ale
unităţilor industriale şi din alte activităţi asemănătoare
(construcţii transporturi etc.);
- apa pentru irigaţii - apa dulce necesară irigării
culturilor agricole, asigurată în principal din surse de
apă de suprafaţă: r`urile interioare şi fluviul Dunărea;

3 art. 17 din Legea nr. 107/1996.

12
 - apă de desecare - drenaj - apă în exces din
amenajările de desecare - drenaj, evacuată în reţeaua
hidrografică.
Indiferent de forma de proprietate, stabilirea
regimului de folosire a resurselor de apă, este un drept
exclusiv al Guvernului, exercitat prin Ministerul Apelor,
Pădurilor şi Protecţiei Mediului, cu excepţia apelor
geotermale.
Apele din domeniul public sunt date în administrarea
Regiei Autonome "Apele Rom`ne" de către Ministerul Apelor
Pădurilor şi Protecţiei Mediului, în condiţiile prevăzute
de lege.
În H.G. nr. 196/1991 modificată prin H.G. nr. 53/1993
se arată că Regia Autonomă "Apele Rom`ne" are ca scop
aplicarea strategiei naţionale în domeniul gospodăririi
cantitative şi calitative a apelor, cu execepţia apelor
minerale, termominerale, de uz alimentar, destinate
utilizării fizico-terapeutice şi altor scopuri, acţion`nd
pentru cunoaşterea resurselor de apă, folosirea raţională
şi protecţia lor împotriva epuizării şi degradării, precum
şi pentru prevenirea efectelor distructive ale apelor,
asigurarea supravegherii meteorologice şi hidrologice, în
condiţii de eficienţă economică şi de protecţie socială.
Obiectivul de activitate al Regiei Autonome îl
constituie, printre altele, gestionarea resurselor de apă,
administrarea şi exploatarea albiilor minore, a lucrărilor
de gospodărire a apelor, precum şi asigurarea aplicării
legislaţiei pentru folosirea şi protecţia resurselor de
apă.
Administrarea şi gestionarea anumitor ape subterane se
realizează de către Regia Autonomă a Apelor Minerale
(înfiinţată prin H.G. nr. 1035/1990), care are ca obiect
principal de activitate gestionarea fondului hidromineral
al statului, întreţinerea surselor de apă minerală,
executarea de intervenţii la surse şi captări, protecţia
zăcămintelor hidrominerale, urmărirea şi administrarea
întregului fond hidromineral din Rom`nia, în scopul
evitării unor fenomene de degradare şi poluare şi al
punerii în valoare de noi zăcăminte de ape minerale.
Av`nd în vedere că poluarea apelor se poate produce nu
numai intenţionat, ci şi accidental, prin Ordinul nr.
485/1995 al Ministrului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului a fost organizat şi funcţionează Sistemul de
alarmare în caz de poluări accidentale ale apelor, S.A.P.A.
- ROM.

13
 Protecţia apelor se realizează sub trei forme
principale4: protecţia cantitativă (realizată prin folosirea
raţională şi protecţia apelor impotriva epuizării),
protecţia calitativă (sub forma prevenirii şi combaterea
poluării) şi protecţia sanitară împotriva contaminării sau
impurificării apelor.
Potrivit reglementărilor legale protecţia cantitativă
a resurselor de apă se realizează prin:
- dreptul de folosinţă a apelor de suprafaţă sau
subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabileşte prin
autorizaţia de gospodărire a apelor;
- obligativitaea respectării de către utilizatorii de
apă a normelor de consum de apă stabilite la nivelul celor
mai bune performanţe ale tehnologiilor folosite şi
economisirii apei prin folosire judicioasă, recirculare şi
folosire repetată.
Protecţia calitativă a apelor se realizează prin:
- interzicerea poluării în orice mod a resurselor de
apă;
- stabilirea de norme de calitate a resurselor de apă,
în general, de norme privind calitatea apei potabile, de
limite de încărcare cu poluanţi a apelor uzate evacuate în
resursele de apă şi de limite de descărcare (înscrise în
avizul sau autorizaţia de gospodărire) maxim admise.
Normativul privind condiţiile de evaluare a apelor uzate în
reţelele de canalizare ale localităţilor a fost aprobat
prin Ordinul Comun al Ministrului Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului - nr. 645/1997, Ministrului Lucrărilor
Publice şi Amenajării Teritoriului - nr. 5029/1997 şi
Ministrului Sănătăţii - nr. 7190/1997;
- stabilirea unor restricţii şi interdicţii de
siguranţă în cazul punerii în funcţiune de obiective
economice noi sau dezvoltarea celor existente, realizarea
de lucrări noi pentru alimentare cu apă potabilă sau
industrială ori de extindere a celor existente, aruncarea
sau introducerea în orice mod a deşeurilor de orice fel,
evacuarea de ape uzate. Instrumentul tehnico-juridic de
realizare a acestor cerinţe este planul de restricţii şi
folosire a apei în perioade;
- deficitare, elaborat conform Metodologiei aprobate
prin ordinul 276 din 11 aprilie 1977 al ministrului apelor,
pădurilor şi protecţiei mediului;
- stipularea în sarcina utilizatorilor de apă a unor
obligaţii în scopul folosirii raţionale şi protejării

4 M. Du\u, op. cit., p. 247-249.

14
calităţii resurselor de apă (art.17 din Legea nr.
107/1996);
- elaborarea de planuri de prevenire şi de combatere a
poluărilor accidentale şi de pedepsire a poluărilor
intenţionate.
Protecţia sanitară se realizează prin aplicarea
măsurilor de protecţie a calităţii apelor stabilite prin
acte normative în vigoare precum şi prin instituirea în
jurul surselor de apă, lucrărilor de captare, instalaţiilor
de alimentare cu apă potabilă, zăcămintelor de ape
minerale, lacurilor şi nămolurilor terapeutice, de zone de
protecţie în care sunt impuse restricţii specifice în
scopul evitării alterării calităţii apelor.
Alterarea calităţii apei poate surveni prin
contaminarea acesteia cu bacterii, virusuri sau alte
organisme vii, contaminarea radioactivă sau termică şi
impurificarea chimică cu substanţe fitofarmaceutice
(folosite în agricultură şi silvicultură) sau substanţe
chimice (provenite din utilizarea produşilor chimici ori
din activitatea industrială)5.
H.G. nr. 101/1997 a stabilit Normele speciale ce
cuprind indicaţii tehnice pentru dimensionarea zonelor de
protecţie sanitară, mărimea acestora, măsuri referitoare la
utilizarea terenurilor cuprinse în perimetrul de protecţie6.

5 Art. 9 din H.G nr. 101/1997.

6 Conform art. 3 - 7 din H.G. nr. 101/1997:
Protec\ia sanitar[ a obiectivelor se realizeaz[ prin aplicarea
m[surilor de protec\ie a calit[\ii apelor stabilite prin actele
normative @n vigoare, precum ]i prin instituirea @n teren a
urm[toarelor zone de protec\ie, cu grade diferite de risc fa\[ de
factorii de poluare, ]i anume:
1. zone de protec\ie sanitar[ cu regim sever;
2. zone de protec\ie sanitar[ cu regim de restric\ie;
3. perimetrul de protec\ie hidrogeologic[
Zonele de protec\ie sanitar[ vor fi instituite obligatoriu odat[
cu punerea @n func\iune a lucr[rilor, construc\iilor ]i instala\iilor.
#n aceste zone se impun, diferen\iat, restric\ii specifice @n scopul
evit[rii contamin[rii sau impurific[rii apelor.
Zona de protec\ie sanitar[ cu regim sever cuprinde terenul din
jurul obiectivelor, unde este interzis[ orice folosin\[ sau activitate,
care, pun`nd apa @n contact cu factorii externi, ar putea conduce la
contaminarea sau la impurificarea acesteia.
Pentru sursele alimentare cu apa din subteran, zona de protec\ie
sanitar[ cu regim sever se extinde @n toate direc\iile @n jurul
punctului de prelevare a apei - foraj sau dren - ]i @n sensul amonte,
pe direc\ia de curgere a fluviului subteran, pentru izvoare.
Zona cu protec\ie sanitar[ cu regim de restric\ie cuprinde
teritoriul din jurul zonei de protec\ie sanitar[ cu regim sever, astfel
delimitat @nc`t prin aplicarea de m[suri de protec\ie, @n func\ie de
condi\iile locale, s[ se elimine pericolul de alterare a calit[\ii
apei.
Limitele zonei de protec\ie cu regim de restric\ii vor fi marcate
prin borne sau semne vizibile, cu men\iunea: zon[ de protec\ie
sanitar[.

15
 Tot în domeniul reglementărilor interne privind
protecţia apei trebuie amintită Legea nr. 82/1993 (aşa cum
a fost modificată) privind constituirea Rezervaţiei
Biosferei Delta Dunării, pentru a cărei punere în aplicare
a fost emisă şi H.G. nr. 243/1994.
În legătură cu protecţia mediului marin Legea nr.
17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime
interioare, al mării teritoriale şi al zonei contigue ale
Rom`niei, în art. 30 împuterniceşte organele competente ale
statului să stabilească reguli privind prevenirea,
reducerea şi menţinerea sub control a poluării mediului
marin şi să asigure totodată, respectarea acestora în
porturi, în apele maritime interioare şi în marea
teritorială a Rom`niei.
În general, sunt considerate ca fiind determinante în
politica de protecţie a apelor şase direcţii pe care
trebuie acţionat:
- realizarea unui complex de lucrări de amenajare;
Este necesar ca toate lucrările dintr-un bazin
hidrografic să se încadreze într-o concepţie unitară
referitoare la gospodărirea cantitativă şi calitativă a
resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor de apă, ale
tuturor folosinţelor: energetice, potabile, agrement,
industriale etc.
- reglementări privind calitatea apelor naturale şi
afluenţilor;
Desigur că, în vederea asigurării unei calităţi
corespunzătoare a surselor de alimentare cu apă pentru
protecţia calităţii apelor şi mai ales pentru verificarea
respectării reglementărilor de protecţie, este strict
necesar să se realizeze o bază de comparaţie, adică unele
norme de calităţi. Aceste norme de calităţi pot să fie
pentru cursurile de apă sau pentru afluenţi.
- reducerea poluării, ale cărei consecinţe s-au
amintit, poate fi realizată pe mai multe căi, dintre
care:
1. introducerea pe scară largă a unor tehnologii
nepoluante în procesele industriale;
2. reducerea cantităţilor de ape uzate evacuate în
r`uri prin introducerea practicii recirculării apei;

Perimetrul de protec\ie hidrogeologic[ cel mai @ndep[rtat de

punctul de prelevare a apei, limitrof zonei de protec\ie sanitar[ cu
regim de restric\ii, are rolul de a asigura protec\ia fa\[ de orice
substan\e greu degradabile sau nedegradabile ]i regenerarea debitului
prelevat prin lucr[rile de captare.

16
 3. recuperarea materialelor utile din apele uzate,
av`nd astfel avantajul asigurării unei adevărate surse de
materii prime;
4. extinderea procedeelor de cercetare şi evacuare pe
cale uscată a reziduurilor, mai ales la crescătoriile de
animale;
5. îmbunătăţirea randamentului de epurare prin
perfecţionarea tehnologiilor, instalaţiilor şi exploatării
acestora.
- supravegherea şi controlul calităţii apelor;
Realizarea unei eficiente protecţii a calităţii apei
nu este de conceput fără organizarea unui sistem de
supraveghere şi control. În prezent eficienţa unor astfel
de sisteme de supraveghere la nivel naţional este str`ns
legată de aparatura de control automat al calităţii apei.
- formarea de cadre;
Ansamblul problemelor legate de lupta împotriva
poluării apelor presupune participarea unor specialişti din
multiple domenii tehnice, economice şi sociale (biologi,
chimişti, ingineri constructori). Formarea unor astfel de
cadre trebuie să se alinieze la politica generală de
orientare a învăţăm`ntului spre rezolvarea problemelor
legate de practică.
- sensibilizarea opiniei publice;
Protecţia mediului, în general, cea a resurselor de
apă, în special, este o acţiune cu caracter permanent, în
care fiecare membru al societăţii trebuie să-şi aducă
contribuţia, un aport conştient şi responsabil. În acest
scop, prin toate mijloacele de informare (presă, radio,
televiziune) sau de educare, este necesar să se dezbată
importanţa socială, economică, ecologică a problemelor şi
acţiunilor de combatere a poluării resurselor de apă.

Secţiunea 3
Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre

3.1. Cadrul analizat

Una din componentele deosebit de importante ale
mediului este solul.
Protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor
terestre se realizează în condiţiile legii, prin măsuri
adecvate de gospodărire, conservare, organizarea şi
amenajarea teritoriului.
Aflate într-o str`nsă interdependenţă cele trei
elemente de mediu - sol, subsol şi ecosisteme terestre sunt
supuse at`t unor reguli comune de protecţie c`t şi unui

17
regim specific, particularizat la caracteristicile
fiecăruia.

3.2. Protecţia solului

Solul a fost definit ca fiind: "stratul af`nat, moale
şi fiabil care se găseşte la suprafaţa scoarţei păm`ntului
şi care împreună cu atmosfera învecinată, constituie mediul
de viaţă al plantelor"7.
Spre deosebire de celelalte resurse naturale solul
este limitat ca întindere şi are caracter de fixitate;
odată distrus el nu se va mai putea reface aşa cum a fost,
deoarece nu mai există condiţiile din istoria formării lor.
Dezafectarea în mari proporţii a terenurilor agricole
şi silvice pentru construcţii, industrie, mine, depozitarea
deşeurilor, căi de comunicaţii etc., ca şi procesele de
eroziune reduc posibilităţile de folosire a solului pentru
susţinerea producţiei agricole vegetale şi animale.
Se poate aprecia că poluarea solului este rezultatul
oricărei acţiuni care produce dereglarea funcţionării
normale a acestuia, dereglare manifestată prin degradarea
fizică, chimică, biologică sau radioactivă.
Sunt considerate terenuri degradate terenurile care
prin eroziune, poluare şi-au pierdut total sau parţial
capacitatea de producţie pentru culturi agricole sau
silvice.
Se pot evidenţia şi principalele tipuri de poluare, pe
baza analizei activităţii ce o generează în cea mai mare
măsură, specifică ţării noastre:
- poluare prin lucrări de excavare la zi
(exploatări miniere la zi, balastiere, cariere
etc);
- poluare prin acoperirea solului cu depouri,
halde, iazuri de decantare, depozite de gunoaie,
depozite de steril etc;
- poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice
(minerale, materii organice, inclusiv metale,
săruri, acizi, baze) de la industrie (inclusiv
industria extractică);
- poluarea cu substanţe purtate de aer
(hidrocarburi, etilenă, amoniac, bioxid de sulf,
cloruri, fluoruri, acizi de azot, compuşi de
plumb etc.);
- poluare cu materii radioactive;
- poluare cu deşeuri şi reziduuri organice de la
industria alimentară şi uşoară;

7 M. Negulescu ]i colectivul, Protec\ia mediului @nconjur[tor, Editura

Tehnic[, Bucure]ti, 1995, p. 105.

18
 - poluare cu dejecţii animale;
- poluare prin eroziune şi alunecare;
- poluare prin sărăturare;
- poluare prin acidifiere;
- poluare prin exces de apă;
- poluare prin exces sau carenţe de elemente
nutritive;
- poluare prin compactare, inclusiv formare de
crustă;
- poluare prin acoperirea solului cu sedimente
produse prin eroziune;
- poluare cu pesticide;
- poluare cu agenţi patogeni contaminaţi (agenţi
infecţioşi, toxine etc.).
Potrivit Legii nr. 18/1991 (modificată prin Legea
169/1997) terenurile care prin degradare şi poluare ş-au
pierdut total sau parţial capacitatea agricolă sau silvică
sunt cuprinse în "perimetrul de ameliorare" (art. 61).
H.G. nr. 786/1993 a aprobat Regulamentul privind
stabilirea grupelor de terenuri care intră în perimetrul de
ameliorare şi conform acestui act normativ se constituie în
perimetrul de ameliorare toate terenurile degradate sau
neproductive indiferent de proprietar, a căror punere în
valoare este necesară din punct de vedere al protecţiei
solului, regimului apelor, îmbunătăţirea condiţiilor de
mediu şi a diversităţii biologice.
Statul poate face schimburi echivalente de terenuri cu
proprietarii din perimetru, c`nd pe terenul acestora
urmează să execute lucrări de amenajare cu caracter
permanent privind corectarea torenţilor în gospodărirea
apelor. Schimbul se face numai cu acordul proprietarilor
prin act autentic, înregistrat în documentele de cadastru
funciar.
Fondurile necesare pentru cercetarea proiectarea şi
executarea lucrărilor prevăzute în proiectele de amenajare
şi punere în valoare a terenurilor cuprinse în aceste
perimetre se asigură de la bugetul de stat. Legea
menţionează că aceste fonduri pot fi sporite prin
participarea comunelor (oraşelor) şi a judeţelor, prin
contribuţia în bani sau în muncă a tuturor color interesaţi
(deţinătorii de terenuri, locuitorii sau persoanele
juridice, care trag foloase din realizarea acestor
lucrări).
Prin Legea nr. 84/1996 - legea îmbunătăţirilor
funciare s-a stabilit regimul juridic general al lucrărilor
din acest domeniu.

19
 Amenajările de îmbunătăţiri funciare contribuie prin
efectul lor la protecţia şi ameliorarea mediului. Acestea
reprezintă lucrări complexe, de construcţii hidrotehnice şi
agropedoameliorative, de prevenire şi înlăturare a
acţiunilor factorilor de risc-secetă, exces de apă,
eroziunea solului şi inundaţii - pe terenurile cu
destinaţie agricolă sau silvică, av`nd ca scop valorificare
capacităţii de producţie a terenurilor şi a plantelor şi
introducerea în circuitul economic a terenurilor
neproductive.

3.3. Protecţia subsolului

Materiile prime minerale ale subsolului sunt resurse
limitate în volum şi nu se regenerează în timp, motiv
pentru care se constată un decalaj între cerinţele
economiei în creştere şi nivelul producţiei extractive, în
continuă descreştere. În aceste condiţii procesul de
gestiune al acestor materii prime trebuie să poarte un
pronunţat caracter de protecţie şi exploatare raţională
concomitent cu ocrotirea mediului ambiant pe parcursul
activităţilor de exploatare (lucrările de extracţie, foraj,
stocaje subterane etc.).
În Rom`nia prin Legea nr. 134/1995 Legea petrolului s-
a instituit un nou regim juridic pentru explorarea,
dezvoltarea şi exploatarea acestei materii prime.
Resursele de petrol situate în subsolul ţării şi al
platoului continental rom`nesc al Mării Negre fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului rom`n.
Asupra terenurilor necesare operaţiunilor petroliere
considerate lucrări de utilitate publică precum şi asupra
celor necesare lucrărilor de exploatare şi oricăror alte
operaţiuni pe care acestea le implică, inclusiv cele
privind asigurarea exploatării şi protecţiei sistemului
naţional de transport al petrolului se instituie, în
favoarea titularului operaţiunilor, un drept de servitute
legală, exercitat contra unei rente anuale către
proprietarii terenurilor afectate de acesta.
Operaţiunile petroliere se realizează numai în cadrul
unor perimetre de explorare şi/sau exploatare şi în
condiţiile prevăzute în acordurile petroliere, care
stabilesc măsuri pentru protecţia suprafeţei şi a
subsolului în cursul desfăşurării acestor activităţi.
Potrivit art. 23 lit. e din Legea nr. 134/1995
periclitarea prin modul de executare a operaţiunilor
petroliere, a posibilităţii exploatării operaţiunilor
petroliere, a posibilităţii exploatării viitoare, a
zăcăm`ntului sau încălcarea normelor privind protecţia

20
mediului de către titularul acordului petrolier atrage
retragerea administrării sau concesionării.
Pentru a asigura întreţinerea sistemului naţional de
transport al petrolului şi pentru a preveni apariţia
posibilelor pericole în exploatarea acestuia se stabilesc
zone de protecţie şi siguranţă (potrivit art. 8 din lege).
Pe viitor se preconizează adoptarea unor legi speciale
în privinţa fiecărei materii prime ce se exploatează din
subsol şi corelarea dispoziţiilor acestora la cerinţele
interne şi internaţionale de protecţie a mediului.

3.4. Protecţia ecosistemelor terestre

Ecosistemele terestre cuprind în cea mai mare măsură
flora şi fauna în conceptul lor de relaţii de existenţă.
A. Protecţia pădurilor
Cuprinz`nd mai puţin de un sfert din suprafaţa totală
a ţării pădurile ocupă un loc important în cadrul economiei
naţionale. Ele servesc la apărarea terenurilor agricole
împotriva secetei, a surpărilor şi alunecărilor de
terenuri, la ameliorarea şi refacerea calităţilor naturale
ale solului, la purificarea aerului, în domeniul
balneoclimateric şi în dezvoltarea aşezărilor omeneşti,
pentru păşunatul animalelor, exercitarea v`nătorii,
agrement etc.
Totodată pădurile constituie o preţioasă materie primă
pentru industria de construcţii, transporturi şi alte
ramuri ale economiei naţionale. Nu trebuie trecută cu
vederea nici importanţa ce o prezintă pădurile în reglarea
climei şi în realizarea unui important rol sanitar şi
estetic.
Cadrul legal al ocrotirii şi dezvoltării pădurilor îl
constituie Codul Silvic aprobat prin Legea nr. 26 din 24
aprilie 1996 care guvernează raporturile juridice,
organizatorice, economice şi tehnice privind fondul
forestier naţional, fondul cinegetic, fondul piscicol din
apele de munte, precum şi cele privind vegetaţia forestieră
de pe terenurile situate în afara fondului forestier
naţional.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1996, pădurile,
terenurile destinate împăduririi, cele care servesc
nevoilor de cultură, producţiei ori administraţiei silvică,
iazurile, albiile, p`raiele precum şi terenurile
neproductive incluse în amenajamentele silvice constituie
indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul
forestier naţional.

21
 Terenurile acoperite de vegetaţie forestieră cu o
suprafaţă mai mare de 0,25 ha sunt considerate în sensul
Codului silvic, păduri.
Identificarea terenurilor care constituie fondul
forestier naţional se face pe baza amenajamentelor silvice.
Fondul forestier naţional este, după caz, proprietate
publică sau privată şi constituie bun de interes naţional.
Întregul fond forestier este supus regimului silvic
care, constituie un sistem de norme tehnice, economice şi
juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea,
protecţia şi paza acestui fond, av`nd ca scop asigurarea
gospodăririi durabile a ecosistemelor forestiere.
Indiferent de natura proprietăţii, statul, prin
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură,
elaborează politici în domeniul fondului forestier naţional
şi al vegetaţiei forestiere din afara acestuia şi exercită
controlul asupra modului de gospodărire a lor (art.8).
Fondul forestier naţional proprietate publică este
administrat de Regia Naţională a Pădurilor.
Conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului
forestier naţional, potrivit legislaţiei în vigoare, se
realizează în principal prin: menţinerea integrităţii
fondului forestier fiind interzisă reducerea suprafeţei
acestora, indiferent de proprietar, cu excepţiile prevăzute
de lege; creşterea suprafeţei fondului forestier prin
recunoaşterea unui drept de preemţiune al statului la toate
v`nzările de bunăvoie sau silite, la preţ şi în condiţii
egale. Pentru enclavele din fondul forestier proprietate
publică şi terenurile limitrofe acestuia, precum şi pentru
terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră; regenerarea
şi îngrijirea pădurilor, precum şi a terenurilor acoperite
cu vegetaţie forestieră; aplicarea de tehnologii de
recoltare şi colectare a lemnului care să nu afecteze
echilibrul ecologic; prevenirea proceselor de degradare a
pădurilor şi solurilor forestiere; economisirea masei
lemnoase ş.a.
Codul silvic clasifică pădurile, în raport cu
funcţiile pe care le îndeplinesc în două grupe:
- păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a
solului, a climei şi a obiectivelor de interes
naţional, păduri pentru recreare şi pădurile
declarate monumente ale naturii şi rezervaţii;
- păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie în
care se urmăreşte să se realizeze, în principal, masă
lemnoasă de calitate superioară şi alte produse ale
pădurii şi, concomitent, protecţia calităţii
factorilor de mediu.

22
 Pentru a evita exploatarea neştiinţifică a pădurilor,
volumul de masă lemnoasă ce se recoltează anual, pe
ansamblu şi pe fiecare unitate de producţie silvică, se
corelează cu cota normală de tăiere stabilite prin
amenajamentele silvice, ţin`ndu-se seama de structura
masei lemnoase respective, asigur`ndu-se evitarea
dezgolirii şi protejarea solului, consolidarea funcţiilor
de protecţie a arboretelor, stabilirea ecosistemelor
naturale, ameliorarea factorilor de climă, menţinerea unor
debite constante de apă şi continuitatea producţiei de
lemn.
Pădurile sunt nu numai sursă de materie primă, dar au
şi un important rol în reglarea factorilor climatici, în
conservarea şi protejarea mediului înconjurător.
Pentru prevenirea poluării trebuie să se evite, pe c`t
este posibil amplasarea în apropierea pădurilor de unităţi
industriale cu tehnici poluante, regimul de carantină fito-
sanitară ce se poate institui pentru a preînt`mpina
răsp`ndirea dăunătoarelor, bolilor şi buruienilor care
constituie un pericol pentru plantele cultivate şi păduri,
în scopul lichidării focarelor acestora, precum şi pentru a
preveni sau opri introducerea lor în ţară.
Legea nr. 26/1996 instituie Fondul de conservare şi
regenerare a pădurilor, constituit la Regia naţională a
pădurilor, purtător de dob`ndă şi format din următoarele
resurse:
- contravaloarea terenurilor scoase definitiv din
fondul forestier;
- contravaloarea pierderilor de creştere şi
despăgubirile pentru daune produse fondului
forestier;
- tarifele pentru efectele favorabile ale
funcţiilor de protecţie a pădurilor;
- 20-25% din încasările rezultate din valorificarea
masei lemnoase, în condiţiile legii;
- alocaţii de la bugetul de stat.
Destinaţiile sumelor astfel obţinute vizează
împădurirea unor terenuri goale, recuperarea şi
gospodărirea pădurilor, acoperirea efectelor calamităţilor
etc. (art.63)
B. Protecţia produselor lemnoase
Produsele pădurii se împart în două categorii: produse
lemnoase şi produse nelemnoase.
Potrivit art. 39 din Codul silvic produsele lemnoase
ale pădurii sunt:
a) produse principale, în care intră toate
materialele lemnoase ale pădurii rezultate din

23
 tăieri de regenerare, reprezent`nd materialul
lemnos destinat exploatării pentru nevoile
economiei şi ale populaţiei, a căror exploatare
se face conform prevederilor cuprinse în
amenajamentele silvice şi în regulile de cultură
şi exploatare;
b) produse secundare, acele produse lemnoase
rezultate din efectuarea lucrărilor de îngrijire
a arboretelor tinere, a căror exploatare se face
în aceleaşi condiţii ca şi produsele principale;
c) produse accidentale - acele produse lemnoase ale
pădurii rezultate în urma producerii unor
calamităţi naturale şi din defrişări de pădure
legal aprobate;
d) produse de igienă, rezultate din procesul normal
de eliminare naturală;
e) alte produse cum sunt: arborii şi arbuştii
ornamentali, răchită, puieţi şi diferite produse
din lemn.
Produsele nelemnoase, specifice fondului forestier
sunt:
- v`natul din cuprinsul acestuia;
- peştele din apele de munte;
- peştele din crescătorii, bălţi şi iazuri din
fondul forestier;
- fructele de pădure;
- seminţele forestiere;
- ciupercile comestibile din flora spontană;
- plantele medicinale şi aromatice;
- răşina şi alte produse de acest fel.
Volumul maxim de masă lemnoasă ce se poate recolta
anual din păduri se aprobă prin hotăr`re a Guvernului, în
limita posibilităţii stabilite prin amenajamentele silvice
pe fiecare unitate de producţie şi pe natura produselor.
În ceea ce priveşte produsele nelemnoase, acestea se
recoltează în conformitate cu normele tehnice elaborate de
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;
în acest sens a fost emis Ordinul ministrului Apelor,
Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr. 201/1997 pentru
aprobarea procedurii de autorizare a activităţilor de
recoltare, capturare şi achiziţie a plantelor şi animalelor
din flora şi fauna sălbatică, de pe teritoriul ţării, în
scopul comercializării pe piaţa internă sau la export.
V`natul şi peştele din apele de munte se recoltează pe
bază de autorizaţie emisă potrivit legii.
În privinţa protecţiei fondului cinegetic şi a
fondului piscicol din apele de munte, codul silvic

24
stabileşte că autoritatea publică centrală care răspunde de
silvicultură asigură administrarea, ocrotirea, gospodărirea
unitară şi raţională a acestora, scop în care:
- emite norme tehnice pentru ocrotirea şi
gospodărirea fondurilor de v`nătoare şi a
fondurilor piscicole din apele de munte, care
sunt obligatorii pentru toţi deţinătorii
acestora, indiferent de forma de proprietate;
- stabileşte norme tehnice obligatorii pentru
reglarea efectivelor optime de v`nat, în special
a celor care produc pagube culturilor agricole,
unităţile deţinătoare ale fondurilor de v`nătoare
răspunz`nd de aplicarea acestora şi pentru
pagubele produse (art. 84 şi art. 85).
Totodată, personalul silvic care răspunde de
ocrotirea, selecţia şi paza v`natului practică v`nătoarea,
pe fondurile de v`nătoare gospodărite de unităţile silvice,
pe baza permisului de port armă şi a autorizaţiei de către
ocolul silvic care are în gestiune fondul respectiv.

25
 Secţiunea 4
Protecţia faunei terestre şi acvatice

4.1. Cadrul analizat

Reprezent`nd totalitatea speciilor din mediul terestru
şi acvatic, fauna prezintă o deosebită importanţă în
menţinerea echilibrului ecologic şi satisfacerea
necesităţilor economiei şi ale populaţiei.
Protecţia faunei poate fi asigurată at`t prin
protejarea speciilor însăşi c`t şi prin protejarea mediului
în care trăiesc
Dezvoltarea societăţii umane a condus la dispariţia
multor specii şi implicit la îngustarea zestrei genetice a
biosferei, fenomenul lu`nd amploare astfel înc`t, în
prezent, numeroase specii sunt ameninţate cu dispariţia.
Diversitatea genetică împiedică, de asemenea
catastrofele ecologice de proporţii.
Odată cu dezvoltarea unei opinii publice favorabile
protecţiei mediului ambiant, odată cu însuşirea unei
educaţii şi unei etici ecologice adecvate este de presupus
că "lista roşie" a speciilor ameninţate va fi din ce în ce
mai mică fără ca aceasta să perturbe mersul economiei
mondiale.
O.U.G. nr. 195/2005 (modificată şI aprobată prin Legea
nr. 265/2006) defineşte la art. 2 principalii termeni
privind protecţia faunei terestre şi acvatice după cum
urmează :
arie naturala protejata - zona terestra, acvatica
si/sau subterana, cu perimetru legal stabilit si avand un
regim special de ocrotire si conservare, in care exista
specii de plante si animale salbatice, elemente si
formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice,
paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare
ecologica, stiintifica sau culturala deosebita;
arie speciala de conservare - arie de interes
comunitar desemnata printr-un act statutar, administrativ
si/sau contractual in scopul aplicarii masurilor de
conservare necesare pentru mentinerea sau restaurarea unei
stari favorabile de conservare a habitatelor naturale
si/sau a populatiilor speciilor pentru care a fost
desemnata;
biodiversitate - variabilitatea organismelor din
cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice
continentale si complexelor ecologice; aceasta include
diversitatea intraspecifica, interspecifica si diversitatea
ecosistemelor;

26
 echilibru ecologic - ansamblul starilor si
interrelatiilor dintre elementele componente ale unui
sistem ecologic, care asigura mentinerea structurii,
functionarea si dinamica ideala a acestuia;
ecosistem - complex dinamic de comunitati de plante,
animale si microorganisme si mediul abiotic, care
interactioneaza intr-o unitate functionala;
ecoturism - forma de turism in care principalul
obiectiv este observarea si constientizarea valorii naturii
si a traditiilor locale si care trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
a) sa contribuie la conservarea si protectia naturii;
b) sa utilizeze resursele umane locale;
c) sa aiba caracter educativ, respect pentru natura -
constientizarea turistilor si a comunitatilor locale;
d) sa aiba impact negativ nesemnificativ asupra
mediului natural si socio-cultural;
habitat natural - arie terestra, acvatica sau
subterana, in stare naturala sau seminaturala, ce se
diferentiaza prin caracteristici geografice, abiotice si
biotice;
habitat natural de interes comunitar - acel tip de
habitat care:
a) este in pericol de disparitie in arealul sau
natural; sau
b) are un areal natural redus fie ca urmare a
restrangerii acestuia fie datorita faptului ca in mod
natural suprafata sa este redusa; sau
c) prezinta esantioane reprezentative cu
caracteristici tipice pentru una sau mai multe din cele
cinci regiuni biogeografice: alpina, continentala,
panonica, stepica si pontica;
habitat al unei specii - mediul natural sau
seminatural definit prin factori abiotici si biotici in
care traieste o specie in oricare stadiu al ciclului sau
biologic;
monument al naturii - specii de plante si animale rare
sau periclitate, arbori izolati, formatiuni si structuri
geologice de interes stiintific sau peisagistic;
resurse naturale - totalitatea elementelor naturale
ale mediului ce pot fi folosite in activitatea umana:
resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili,
regenerabile - apa, aer, sol, flora, fauna salbatica,
inclusiv cele inepuizabile - energie solara, eoliana,
geotermala si a valurilor;
sit de interes comunitar - arie/sit care, in regiunea
sau in regiunile biogeografice in care exista, contribuie

27
semnificativ la mentinerea sau restaurarea starii de
conservare favorabila a habitatelor naturale sau a
speciilor de interes comunitar si care pot contribui astfel
semnificativ la coerenta retelei NATURA 2000 si/sau
contribuie semnificativ la mentinerea diversitatii
biologice in regiunea sau regiunile respective. Pentru
speciile de animale ce ocupa arii intinse de raspandire,
ariile de interes comunitar corespund zonelor, din
teritoriile in care aceste specii sunt prezente in mod
natural si in care sunt prezenti factorii abiotici si
biologici esentiali pentru existenta si reproducerea
acestora.
specii de interes comunitar - specii care pe
teritoriul Uniunii Europene sunt:
a) periclitate, cu exceptia celor al caror areal
natural este situat la limita de distributie in areal si
care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile in regiunea
vest-palearctica; sau
b) vulnerabile, speciile a caror incadrare in
categoria celor periclitate este probabila intr-un viitor
apropiat daca actiunea factorilor perturbatori persista;
sau
c) rare, speciile ale caror populatii sunt reduse din
punct de vedere al distributiei sau/si numeric si care
chiar daca nu sunt in prezent periclitate sau vulnerabile,
risca sa devina. Aceste specii sunt localizate pe arii
geografice restranse sau sunt rar dispersate pe suprafete
largi; sau
d) endemice si care necesita o atentie speciala
datorita caracteristicilor specifice ale habitatului lor
si/sau a impactului potential pe care il are exploatarea
acestora asupra starii de conservare
stare de conservare a unui habitat natural -
totalitatea factorilor ce actioneaza asupra unui habitat
natural si a speciilor caracteristice acestuia si care pot
influenta pe termen lung atat distributia naturala,
structura si functiile acestuia, cat si supravietuirea
speciilor caracteristice;
stare de conservare a unei specii - totalitatea
factorilor ce actioneaza asupra unei specii si care pot
influenta pe termen lung distributia si abundenta
populatiilor speciei respective;
vecinatatea ariei naturale protejate - zona din afara
limitei unei arii naturale protejate din care se poate
genera un impact asupra ariei naturale protejate de catre
un proiect sau o activitate in functie de natura, marimea
si/sau localizarea acestora;

28
 zona umeda - intindere de balti, mlastini, turbarii,
de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare,
unde apa este statatoare sau curgatoare, dulce, salmastra
sau sarata, inclusiv intinderea de apa marina a carei
adancime la reflux nu depaseste 6 m.

29
 4.2. Protecţia faunei în dreptul intern
A. Protecţia fondului cinegetic
Regimul juridic al v`natul şi v`nătorii este
stabilit prin Legea fondului cinegetic şi a protecţiei
v`natului nr. 103/1996, republicata si completata . În
înţelesul acestui act normativ Animalele salbatice de
interes vanatoresc, cuprinse in anexele nr. 1 si 2,
denumite in prezenta lege v`nat, impreuna cu biotopurile
acestora, constituie fondul cinegetic al Romaniei (art. 1
din Legea nr.103/1996). Este vorba de 30 de specii de
mamifere şi 205 specii de păsări prevăzute în anexele 1 şi
2 din actul normativ respectiv.
Principiile generale ce se degajă din acest act
normativ sunt următoarele:
1. Fondul cinegetic reprezintă o resursă naturală
regenerabilă de interes naţional şi
internaţional;
2. V`natul - bun public de interes naţional;
3. Administrarea şi gospodărirea durabilă a fondului
cinegetic;
4. Exercitarea v`natorii se face în scop recreativ-
sportiv, didactic sau de cercetare ştiinţifică,
urmărindu-se asigurarea echilibrului ecologic şi
ameliorarea calitaţii v`natului.
Administrarea fondului cinegetic se realizează
printr-un organism distinct, specializat, din cadrul
autorităţii centrale care răspunde de silvicultură (Regia
Naţională a Pădurilor).
Conform art. 8 din lege, administrarea implică o serie
de atribuţii cum ar fi: elaborarea strategiei în domeniu,
stabilirea criteriilor de atribuire a dreptului de
gestionare în vederea încheierii contractelor de
gestionare, aprobarea metodologiei de evaluare a
efectivelor de v`nat şi de calcul al cotelor anuale din
recoltă, stabilirea efectivelor optime de v`nat şi a
cotelor anuale de recoltă, organizarea activităţii de
combatere a braconajului, controlul activităţii cinegetice
la toate nivelurile.
Fondul cinegetic este împărţit în fonduri de v`nătoare
ce sunt atribuite proporţional astfel: 68% organizaţiilor
v`nătoreşti din Rom`nia, 30% unităţilor Regiei Naţionale a
Pădurilor şi 2% pentru protecţia fondului cinegetic al unor
specii valoroase de v`nat precum şi pentru unităţile de
învăţăm`nt şi cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic.
Gestionarea fondului cinegetic se face în baza unor
contracte de gestionare, pe un termen de minimum 10 ani şi

30
cu respectarea dreptului de preemţiune al fostului
gestionar.
Prin legea fondului cinegetic şi a protecţiei
v`natului nr. 103/1996 s-a prevăzut constituirea Fondului
de protecţie a v`natului în scopul acoperirii cheltuielilor
aferente activităţii cinegetice. Acesta este un fond
extrabugetar, este administrat de autoritatea publică
centrală ce răspunde de silvicultură şi, potrivit art. 17
din lege, are ca surse de finanţare veniturile realizate
din atribuirea gestionării fondurilor de v`nătoare,
despăgubirii pentru daune aduse fondului cinegetic, donaţii
şi sponsorizări, ş.a.
Principalele destinaţii stabilite prin lege sunt:
acţiunile de refacere a potenţialului biogenetic al unor
fonduri de v`nătoare, organizarea, desfăşurarea şi
stimularea activităţii de combatere a braconajului,
finanţarea de proiecte, studii şi cercetări în domeniul
cinegetic.
Ocrotirea v`natului se realizează at`t prin paza
acestuia c`t şi prin măsuri care vizează conservarea lui.
Principalele măsuri de conservare a faunei sălbatice
sunt: realizarea v`nării numai în limitele cotei de recoltă
aprobate; înfiinţarea de crescătorii de v`nat destinate
populării; interzicerea ţinerii în captivitate a animalelor
sălbatice, a păşunatului în pădurile statului şi a
tulburării liniştii v`natului în perioadele de înmulţire şi
creştere a puilor etc.
În înţelesul Legii nr. 103/1996 prin v`nătoare, ca
acţiune, se înţelege căutarea, st`rnirea, urmărirea
hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea v`natului sau
orice altă activitate care are ca scop dob`ndirea acestuia.
Pentru ocrotirea fondului cinegetic, v`nătoarea este
supusă unor condiţii de exercitare în privinţa obiectului
ei, în sensul că este permisă la speciile de v`nat în
condiţiile, locurile, în perioadele şi cu mijloacele
stabilite de lege.
În vederea conservării faunei sălbatice se pot stabili
perioade temporare de restricţie, perioade în care v`narea,
cumpărarea şi transportul v`natului aflat sub protecţie
sunt interzise.
V`nătoarea se exercită numai de v`nători, aceştia
trebuind să îndeplinească cumulativ două condiţii8:
- să fie posesori de permise de v`nătoare vizate
anual;

8 In extenso, a se vedea M. Du\u, op. cit., p. 301.

31
 - să aibă autorizaţie de v`nătoare eliberată de
gestionarul fondului de v`nătoare.

B. Protecţia fondului piscicol

Prin pescuit se înţelege prinderea peştelui, a
celorlalte vieţuitoare acvatice, pe bază de autorizaţie, în
locuri, perioade, cu unelte şi în dimensiunile prevăzute de
lege în scop industrial, ştiinţific sau sportiv.
În scopul protecţiei şi dezvoltării faunei acvatice au
fost prevăzute o serie de obligaţii ce revin agenţilor
economici pe ale căror terenuri sunt situate fonduri
piscicole, pentru agenţii economici care folosesc apa din
bazinele piscicole în alte scopuri dec`t cel piscicol,
măsurile ce trebuiesc întreprinse în zonele în care s-au
realizat amenajări hidrotehnice sau de îmbunătăţiri
funciare.
Tot în scopul protecţiei fondului piscicol prin H.G.
nr. 971/1994 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele de pescuit şi de protecţie a
fondului piscicol au fost stabilite şi sancţionate o serie
de fapte care aduc atingere faunei acvatice, cum ar fi:
prinderea peştelui cu alte unelte sau cu unelte de alte
dimensiuni dec`t cele prevăzute de lege, circulaţia cu
ambarcaţiuni cu motor în apele din Delta Dunării, în afara
traseelor aprobate de Ministerul Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului, reţinerea de către pescarii sportivi a
peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice pescuite sub
dimensiunile minime prevăzute de lege etc.
H.G. nr. 516/1997 privind unele măsuri pentru
exercitarea pescuitului pe teritoriul rezervaţiei biosferei
"Delta Dunării" mai prevede şi alte măsuri de protecţie a
faunei acvatice din acest perimetru special.

4.3. Protecţia faunei pe plan internaţional

Agresiunea activităţilor umane şi încălcarea regulilor
internaţionale privind v`nătoarea şi pescuitul precum şi
exploatarea neraţională în ceea ce priveşte flora au făcut
ca viaţa sălbatică să fie tot mai mult ameninţată şi, în
consecinţă, să capete o importanţă excepţională în ceea ce
priveşte protecţia în dreptul internaţional.
Armonizarea strategiilor şi direcţiilor de acţiune
precum şi adoptarea unor reglementări comune sunt
modalităţi concrete de conservare şi protecţie a acestui
important element al mediului înconjurător - fauna.
Principalele acte internaţionale care vizează
protecţia faunei terestre şi acvatice pe plan internaţional
sunt:

32
 - Convenţia internaţională pentru protecţia
păsărilor Paris 1950;
- Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă
internaţională, în special ca habitat al
păsărilor acvatice - Ramsar 1971 ;
9

- Convenţia asupra comerţului internaţional cu

specii sălbatice de floră şi faună ameninţate cu
dispariţia Washington - 197310;
- Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi
a habitatelor naturale din Europa - Berna 197911;
- Charta mondială asupra naturii adoptată de
Adunarea Generală a O.N.U. la 28 octombrie 82;
- Convenţia de la Montego Bay asupra dreptului
mării din 1989;
- Convenţia privind diversitatea biologică - Rio de
Janeiro 199212 - este principalul instrument
juridic internaţional destinat să servească
protecţiei vieţii sălbatice.
Reglementările internaţionale care vizează protecţia
unei specii anume a faunei au fost adoptate de-a lungul
timpului în faţa pericolului dispariţiei unor specii.
Asemenea acte internaţionale au vizat protecţia balenelor,
protecţia urşilor polari, protecţia focilor etc.

Secţiunea 5
Protecţia biodiversităţii

5.1. Cadrul analizat

Biodiversitatea - diversitatea biologică - este
reprezentată de ansamblul faunei şi florei de pe glob. S-a
constatat - de-a lungul anilor - că activitatea umană a
condus mereu la pierderea diversităţii biologice.
Printre modalităţile frecvent utilizate în vederea
protecţiei şi conservării naturii, un loc central îl ocupă
constituirea de arii protejate şi declararea de monumente
ale naturii.
Aria protejată reprezintă o zonă delimitată geografic
cu elemente naturale rare sau în procent ridicat desemnată
sau reglementată şi gospodărire în sensul atingerii unor
obiective specifice de conservare. Ariile protejate
cuprind: parcuri naţionale, rezervaţii naturale, rezervaţii
ale biosfere, monumente ale naturii, ş.a.

9 Rom`nia a aderat la aceast[ conven\ie prin Legea nr. 5/1991.

10 Ratificat[ de Rom`nia prin Legea nr. 69/1994.
11 Rom`nia a aderat la aceast[ conven\ie prin Legea nr.13/1993.
12 Ratificat[ de Rom`nia prin Legea nr. 58/1994.

33
 Ariile protejate au ca scop conservarea
biodiversităţii sălbatice. În 1990 pe Terra erau instituite
un număr de 6930 de zone protejate reprezent`nd 652
milioane hectare.
În privinţa noţiunii de monumente ale naturii Emil
Racoviţă a dat cea mai cuprinzătoare definiţie: "sunt
considerate ca monumente ale naturii toate locurile, toţi
bionţii (fiinţele vii), toate teritoriile şi operele umane,
preistorice care din cauza interesului lor ştiinţific,
artistic, peisagistic şi legendar, merită a fi conservate
pentru folosul public at`t în prezent c`t şi în viitor, şi
care au fost declarate astfel prin lege".
Legea protecţiei mediului (O.U.G. nr. 195/2005) la
art. 2, pct. 45, prevede că prin "monumente ale naturii" se
înţelege "specii de plante şi animale rare sau periclitate,
arbori izolaţi, formaţiuni şi structuri geologice de
interes ştiinţific sau peisagistic".
Potrivit O.U.G. nr. 195/2005, în Rom`nia ariile
protejate şi monumentele naturii se declară prin acte sau
reglementări cu caracter normativ inclusiv prin
amenajamente silvice la propunerea Ministerului Mediului şi
Gospodăririi Apelor, pe baza fundamentării ştiinţifice
făcută de Academia Rom`nă; cele declarate înainte de
intrarea în vigoare a legii privind protecţia mediului, îşi
păstrează această calitate.
Ariile protejate sunt evidenţiate în planurile de
urbanism şi de amenajare a teritoriului aprobate conform
legii.
Potrivit art. 49 din O.U.G. nr. 195/2005 Ministerul
Mediului şi Gospodaririi Apelor, impreuna cu alte
autorităţi publice centrale, dupa caz, elaborează
reglementări tehnice privind măsurile de protecţie ale
ecosistemelor, de conservare şi utilizare durabilă a
componentelor diversităţii biologice. La proiectarea
lucrarilor care pot modifica cadrul natural al unei arii
naturale protejate este obligatorie procedura de evaluare a
impactului asupra acesteia, urmata de avansarea solutiilor
tehnice de mentinere a zonelor de habitat natural, de
conservare a functiilor ecosistemelor si de protectie a
speciilor salbatice de flora si fauna, inclusiv a celor
migratoare, cu respectarea alternativei si a conditiilor
impuse prin acordul de mediu, precum şi automonitorizarea
p`nă la îndeplinirea acestora. Detinatorii cu orice titlu
de suprafete terestre si acvatice supuse refacerii
ecologice sau aflate într-o arie naturală protejată au
obligaţia de a aplica şi/sau respecta măsurile stabilite de
autoritatea competenta pentru protectia mediului.

34
 În ariile naturale protejate şi în vecinătatea
acestora, este interzisă:
a) desfasurarea programelor, proiectelor si
activitatilor care contravin planurilor de management sau
regulamentelor ariilor naturale protejate sau care sunt
susceptibile sa genereze un impact asupra acestora;
b) schimbarea destinatiei terenurilor;
c) pasunatul si amplasarea de stane si locuri de
tarlire;
d) activitati comerciale de tip comert ambulant.
Pe teritoriul ariilor naturale protejate, pe langa
interdictiile prevazute in planurile de management si
regulamente, sunt interzise:
a) distrugerea sau degradarea panourilor informative
si indicatoare, constructiile, imprejmuirile, barierele,
placile, stalpii, semnele de marcaj sau orice alte
amenajari aflate in inventarul ariilor naturale protejate;
b) aprinderea si folosirea focului deschis in afara
vetrelor special amenajate si semnalizate in acest scop de
catre administratorii sau custozii ariilor naturale
protejate;
c) abandonarea deşeurilor in afara locurilor special
amenajate si semnalizate pentru colectare daca exista;
d) accesul pe suprafata ariilor naturale protejate si
practicarea de sporturi in afara drumurilor permise
accesului public cu mijloace motorizate care utilizeaza
carburanti fosili;
e) exploatarea oricaror resurse minerale
neregenerabile din parcurile nationale, rezervatiile
naturale, rezervatiile stiintifice, monumentele naturii si
din zonele de conservare speciala ale parcurilor naturale.
In parcurile naturale in afara zonelor de conservare
speciala, exploatarea oricaror resurse minerale
neregenerabile este permisa numai daca acest lucru este
prevazut in mod explicit in planurile de management si
regulamentele acestora.
Art. 112 din Codul silvic prevede că, constituirea,
administrarea şi gospodărirea parcurilor naţionale şi a
celorlalte arii protejate din fondul forestier naţional se
fac de către Regia Naţională a Pădurilor.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului
împreună cu Academia Rom`nă elaborează, editează, ţine la
zi şi difuzează Catalogul ariilor protejate şi ale
monumentelor naturii, precum şi Cartea Roşie, cuprinz`nd
speciile de plante şi animale din Rom`nia pe cale de
dispariţie sau recent dispărute. De asemenea, autoritatea
publica centrala pentru protecţia mediului stabileste lista

35
siturilor de interes comunitar şi a ariilor de protectie
speciala avifaunistica, pe care o transmite Comisiei
Europeane la data aderarii, împreuna cu Formularele
standard Natura 2000, completate pentru fiecare sit in
parte.
Pentru administrarea parcurilor nationale, parcurilor
naturale, a siturilor de interes comunitar si a ariilor de
protectie speciala avifaunistice a caror suprafata este mai
mare de 4000 ha, se infiinteaza Agentia Nationala pentru
Arii Naturale Protejate si Conservarea Biodiversitatii,
institutie publica, in subordinea autoritatii publice
centrale pentru protectia mediului, finantata din venituri
proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, care
are in subordine si/sau coordonare structuri de
administrare special constituite, cu personalitate
juridica.
Printre ariile protejate din Rom`nia menţionăm:
Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" 591.200 ha, Parcul
Naţional "Retezat" 54.400 ha, Parcul Naţional "Rodna"
56.700 ha, Parcul Naţional "Domogled" 60.100 ha, Parcul
Naţional "Cheile Nerei" 45.561 ha, Parcul Naţional
"Apuseni" 37.900 ha, Parcul Naţional "Bucegi" 35.700 ha,
Parcul Naţional "Semenic" 30.400 ha ş.a13.

5.2. Regimul de protecţie al Rezervaţiei Biosferei

"Delta Dunării"
Ecosistemul „Delta Dunării" trebuie considerat ca
fiind cel mai mare sistem de ecosisteme terestre şi
acvatice din ţara noastră, el constituind în acelaşi timp
şi cea mai întinsă zonă umedă.
Cu toate că s-a format în urma interacţiunii între
fluviul Dunărea şi Marea Neagră, sub influenţa curenţilor
de apă şi a valurilor, factorul determinant a fost
transportul de aluviuni (în medie circa 80 milioane
tone/an).
Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" a fost înfiinţată
prin H.G. 264/1991, iar ulterior ea s-a constituit în baza
Legii nr. 82/1993 ca zonă de importanţă naţională şi
internaţională.
"Rezervaţiile Biosferei" sunt o categorie determinată
de cercetările efectuate de către U.N.E.S.C.O. în cadrul

13 Preluate din lista ariilor protejate din Rom`nia (1932-1991)

@ntocmit[ de Comisia Monumentelor Naturii; Institutul de Biologie
Bucure]ti - Departamentul pentru Conservarea Naturii ]i Ministerul
Mediului - Departamentul Conserv[rii ]i Reconstruc\iei Ecologice, 23
decembrie 1991, ap[rute @n revista "Ocrotirea naturii ]i mediului
@nconjur[tor", p. 22-23 Bucure]ti, 1992, printr-un colectiv coordonat
de Nicolae Tomnic din partea Academiei Rom`ne.

36
programului internaţional "Omul şi Biosfera". Aceste zone a
căror importanţă ecologică este de interes naţional şi
universal, trebuie să fie c`t mai întinse, să cuprindă zone
tampon bine delimitate şi să asigure prin diversele
formaţiuni şi ecosisteme pe care le înglobează,
continuitatea ciclurilor biogeochimice, regenerarea
resurselor naturale, îndeosebi a resurselor vieţii la nivel
local, regional şi global.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 82/1993
prin "rezervaţia biosferei" se înţelege "zona geografică cu
suprafeţele de uscat şi de ape, în care există elemente şi
formaţiuni fizico-geografice, specii de plante şi animale
care îi conferă o importanţă biogeografică, ecologică şi
estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural
naţional şi universal, fiind supusă unui regim special de
administrare, în scopul protecţiei şi conservării acesteia,
prin dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea
activităţilor economice în corelare cu capacitatea de
suport a mediului deltaic şi a resurselor sale naturale"
Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" cuprinde Delta
Dunării propriu-zisă, sărăturile Murighiol - Plopu,
complexul lagunar Razelm -Sinoe, Dunărea maritimă p`nă la
Cotul Pisicii, sectorul Isaccea-Tulcea cu zona inundabilă,
litoralul Mării Negre de la braţul Chilia p`nă la Capul
Midia, apele maritime interioare şi marea teritorială, p`nă
la izobata de 20 m inclusiv.
În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 82/1992,
suprafeţele terestre şi acvatice, inclusiv terenurile
aflate permanent sub apă, care intră în componenţa
Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", împreună cu
resursele naturale pe care le generează, constituie
patrimoniul natural aparţin`nd domeniului public de interes
naţional, aflat în administrarea directă a organului unic
de conducere al rezervaţiei.
Pentru aplicarea regimului general de protecţie şi
conservare a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi
administrarea patrimoniului natural din domeniul public de
interes naţional, prin lege s-a înfiinţat Administraţia
Rezervaţiei, ca instituţie publică cu personalitate
juridică, cu sediul în municipiul Tulcea, în subordinea
Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului (art.
4).
Din punct de vedere structural, Administraţia este
condusă de Consiliul ştiinţific (cu rol deliberativ,
adopt`nd hotăr`ri în domeniile fundamentale ale
Rezervaţiei) şi Colegiul executiv (ca organ de aplicare a

37
hotăr`rilor Consiliului ştiinţific), av`nd ambele, ca
preşedinte, pe guvernator.
Obiectul de activitate al Administraţiei Rezervaţiei
îl constituie crearea şi aplicarea unui regim special de
administrare, prin dezvoltarea aşezărilor umane şi
organizarea activităţilor economice în corelare cu
capacitatea de suport a mediului deltic şi a resurselor
sale naturale, pentru conservarea şi protecţia
ecosistemelor naturale componente.
În prezent, teritoriul Rezervaţiei este delimitat în
trei categorii de zone; cu regim de protecţie integrală,
zone tampon şi zone economice.
Zonele cu regim special de protecţie integrală sunt
protejate în mod obligatoriu, de zone tampon şi cuprind
formaţiuni fizice şi biologice sau grupuri de asemenea
formaţiuni care au o valoare universală excepţională din
punct de vedere ştiinţific sau estetic; habitatele
speciilor de animale şi vegetale ameninţate care au o
valoare universală excepţională din punct de vedere
ştiinţific sau al conservării lor; situri naturale care au
o valoare excepţională din punct de vedere ştiinţific şi
istoric, al conservării sau al frumuseţii lor.
Aceste zone se stabilesc prin Hotăr`re a Guvernului la
propunerea Consiliului ştiinţific al Rezervaţiei, cu avizul
Academiei Rom`ne şi al Ministerului Apelor, Pădurilor şi
Protecţiei Mediului:
În cadrul acestor zone se pot desfăşura activităţi
umane care au ca obiective; cercetarea evoluţiei zonei,
menţinerea şi conservarea calităţilor acesteia,
monitorizarea principalilor parametri ce îi definesc starea
de evoluţie; cercetarea biologiei zonei; realizarea
acţiunilor de pază şi control asupra zonei de către
personalul Administraţiei Rezervaţiei.
Zonele tampon cuprind suprafeţele de teren sau de ape
ce înconjoară zonele cu regim de protecţie integrală. Ele
au caracteristici biologice apropiate cu cele ale zonei pe
care o înconjoară, îndeplinind funcţia de limitare a
impactului activităţilor umane asupra zonei cu regim de
protecţie integrală.
Declararea unei suprafeţe ca zonă tampon se face prin
actul de declarare a zonei cu regim de protecţie integrală.
Pe teritoriul zonelor tampon se pot desfăşura pe baza
autorizaţiilor emise de Administraţia Rezervaţiei,
următoarele activităţi:
- valorificarea resurselor vegetale prin aplicarea
de tehnologii nepoluante;

38
 - practicarea pescuitului industrial cu mijloace şi
tehnologii tradiţionale;
- păşunatul animalelor;
- realizarea de activităţi de cercetare ştiinţifică
a fenomenelor deltaice;
- realizarea de filme.
Zonele economice cuprind teritoriul rămas din
Rezervaţie, după delimitarea zonelor cu regim de protecţie
integrală şi a zonelor tampon aferente acestora.
În cadrul lor se desfăşoară activităţi economice şi
sociale, în concordanţă cu normele de protecţie şi
conservare a valorilor patrimoniului natural al
Rezervaţiei.
Ele cuprind terenuri aflate în domeniul public sau
privat, în cadrul cărora se pot desfăşura, pe baza
autorizaţiei date de Administraţia Rezervaţiei, toate
genurile de activităţi economice şi sociale.
Potrivit Convenţiei de la Ramsar, Delta Dunării a fost
declarată zona umedă de importanţă internaţională în
special ca habitat al păsărilor de apă şi, ulterior, a fost
inclusă şi pe Lista Patrimoniului Natural Mondial.

Secţiunea 6
Regimul deşeurilor de orice fel

6.1. Cadrul analizat

Sfera "produselor şi substanţelor periculoase" include
orice substanţe sau produce care folosită în cantitate,
concentraţie sau condiţii aparent nepericuloase, prezintă
risc semnificativ pentru om, mediu sau bunuri nemateriale;
pot fi explozive, inflamabile, toxice, oxidante, corozive,
iritante, mutagene, radioactive.
Legea protecţiei mediului defineşte deşeurile în
general, ca fiind "orice substanta, preparat sau orice
obiect din categoriile stabilite de legislatia specifica
privind regimul deşeurilor, pe care detinatorul il arunca,
are intentia sau are obligatia de a-l arunca ". De
asemenea, prin deşeu reciclabil se înţelege un deşeu care
poate constitui materie primă intr-un proces de productie
pentru obtinerea produsului initial sau pentru alte
scopuri, iar prin deşeuri periculoase – deşeurile încadrate
generic, conform legislatiei specifice privind regimul
deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi
care au cel putin un constituent sau o proprietate care
face ca acestea sa fie periculoase;

39
 O.G. nr. 78/2000, aprobată prin Legea nr. 426/2001
(Legea privind regimul deşeurilor), defineşte mai multe
categorii de deşeuri, după cum urmează :
Deşeu - orice substanţă sau orice obiect din
categoriile stabilite în anexa nr. IB, pe care deţinătorul
le arunca, are intenţia sau obligaţia de a le arunca;
Deşeuri menajere – deşeuri provenite din activitaţi
casnice sau asimilabile cu acestea şi care pot fi preluate
cu sistemele de precolectare curente din localitati;
Deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere – deşeuri
provenite din industrie, din comert, din sectorul public
sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietaţi
similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate,
transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea;
Deşeuri periculoase – deşeurile mentionate la art. 18^1
alin. (1), care se încadrează la categoriile sau tipurile
generice de deşeuri periculoase, prezentate în anexa nr.
IC, şi constituenţii acestor deşeuri, prezentati în anexa
nr. ID, constituenţi care fac ca aceste deşeuri să fie
periculoase atunci c`nd au una sau mai multe dintre
proprietăţile descrise în anexa nr. IE;
Deşeurile periculoase, aşa cum sunt prevăzute în anexa
I C, la legea privind regimul deşeurilor, sunt:
A. Deşeuri care prezinta una dintre proprietatile
descrise in anexa nr. I E si care constau in:
1. deşeuri anatomice, deşeuri spitalicesti sau alte
deşeuri clinice;
2. componente farmaceutice, medicinale sau veterinare;
3. conservanti pentru lemn;
4. biocide şi substante fitofarmaceutice;
5. reziduuri de substante refolosite ca solventi;
6. substante organice halogenate, neutilizate ca
solventi, cu exceptia materialelor polimerizate inerte;
7. amestecuri de saruri ce contin cianuri;
8. uleiuri minerale şi substante uleioase;
9. amestecuri sau emulsii de uleiuri şi hidrocarburi,
cu/in apa;
10. substante continand PCB (bifenilpoliclorurati) sau
PCT (trifenilpoliclorurati);
11. gudroane rezultate de la rafinare, distilare sau
de la orice alt tratament pirolitic;
12. cerneluri, coloranti, pigmenti, vopsele, grunduri,
lacuri;
13. rasini, latex, plastifianti, cleiuri/adezivi;
14. substante chimice rezultate din activitati de
cercetare, dezvoltare sau invatamant, care nu sunt
identificate sau/şi sunt noi şi ale caror efecte asupra

40
omului sau mediului nu sunt cunoscute (de exemplu,
reziduuri de laborator), dar se presupune ca sunt
periculoase;
15. materiale pirotehnice sau alte materiale
explozibile;
16. substante sau materiale folosite la procesarea
filmelor fotografice;
17. orice material contaminat cu un produs din grupa
dibenzofuranilor policlorurati;
18. orice material contaminat cu un produs din grupa
dibenzo-para-dioxinelor policlorurate.
B. Deşeuri care contin unul dintre constituentii
cuprinşi in anexa nr. I D şi care au proprietatile descrise
in anexa nr. I E, constand in:
19. sapun, grasimi, ceara de natura animala sau
vegetala;
20. substante organice nehalogenate, neutilizabile ca
solventi;
21. substante anorganice, fara metale sau compuşi
metalici;
22. cenusa şi/sau zgura;
23. sol, nisip, argila, inclusiv material din dragare;
24. amestecuri de saruri fara cianuri;
25. prafuri şi pulberi metalice;
26. catalizatori uzati;
27. lichide sau namoluri continand metale ori compuşi
metalici;
28. reziduuri rezultate din tehnologiile de reducere a
poluarii (praful retinut in sacii filtrelor de aer), cu
exceptia celor prevazute la pct. 29, 30 şi 33;
29. namoluri de la scrubere;
30. namoluri de la statiile de tratare a apei;
31. reziduuri de decarbonatare;
32. reziduuri de schimbatori de ioni;
33. namoluri de la statiile de epurare, netratate sau
improprii pentru folosinta agricola;
34. reziduuri de la spalarea/curatarea rezervoarelor
şi/sau a echipamentelor;
35. echipamente contaminate;
36. containere contaminate (de exemplu, butelii de
gaz) al caror continut include unul sau mai multe
componente cuprinse in anexa nr. I D;
37. acumulatori, baterii sau alte tipuri de celule
electrice;
38. uleiuri vegetale;

41
 39. materiale rezultate din colectarea selectiva a
deşeurilor menajere şi care prezinta una dintre
caracteristicile mentionate in anexa nr. I E;
40. orice alte deşeuri care contin unul dintre
constituentii cuprinşi in anexa nr. I D şi oricare dintre
proprietatile inscrise in anexa nr. I E.

Faptul că în Rom`nia deşeurile sunt generate în

cantităţi mari şi, de asemenea, acestea sunt gestionate
într-un mod mai mult dec`t necorespunzător, constituie o
problemă de bază a protecţiei mediului, care duce în mod
direct la contaminarea solului şI a apelor subterane şI de
suprafaţă.
Principalele surse de producere a deşeurilor sunt
agricultura, mineritul, industria şI activităţile
gospodăreşti.
Confirm raportului privind starea mediului pe anul
2003, în Rom`nia, în anul 2002, au fost generate peste 382
milione de tone de deşeuri, din care aproximativ 3%
reprezintă deşeurile municipale, iar 97% reprezintă deşeuri
generate în agricultură, minerit, industrie şI construcţii.

6.2. Situaţia legislaţiei rom`neşti în domeniu

În legea cadru privind protecţia mediului (O.U.G. nr.
195/2005) se prevede că gestionarea deşeurilor se
efectuează în condiţii de protecţie a sănătaţii populatiei
şi a mediului şi se supune prevederilor ordonanţei de
urgenţă precum ş legislatiei specifice in vigoare.
Controlul gestionarii deşeurilor revine autorităţilor
publice competente pentru protecţia mediului şi celorlaltor
autoritati cu competente stabilite de legislatia in
vigoare.
Introducerea pe teritoriul Romaniei a Deşeurilor de
orice natura, in scopul eliminarii acestora, este
interzisa. De asemenea, introducerea pe teritoriul Romaniei
a Deşeurilor, in scopul recuperarii, se realizeaza in baza
reglementarilor specifice in domeniu, cu aprobarea
Guvernului, in conformitate cu prevederile Tratatului
privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ratificat
prin Legea nr. 157/2005.
Valorificarea deşeurilor se realizează numai în
instalaţii, prin procese sau activitati autorizate de
autoritatile publice competente.
Tranzitul şi exportul de deşeuri de orice natură se
realiză în conformitate cu acordurile şi convenţiile la
care Romania este parte şi cu legislatia naţională
specifică în domeniu.

42
 Transportul intern al deşeurilor periculoase se
realizeaza in conformitate cu prevederile legale specifice.
Transportul international si tranzitul deşeurilor
periculoase se realizeaza in conformitate cu prevederile
acordurilor si conventiilor internationale la care Romania
este parte.
Legea specifică privind regimul deşeurilor, O.G. nr.
78/2000, aprobată prin Legea nr. 426/2001, impune norme de
interes specific, dintre care, amintim pe cele mai
importante:
- consacarea definiţiilor comunitare referitoare la
deşeuri, operaţiuni de gestionare, valorificare,
reutilizare şI eliminare a deşeurilor;
- autorizarea activităţilor referitoare la
gestionarea deşeurilor. Toate aceste activităţi sunt
permise doar în baza acordului şI autorizaţiei de mediu,
care sunt emise pe o perioadă de 5 ani.
- obligaţia de înregistrare şI control a
activităţilor privind gestiunea deşeurilor;
- obligaţiile generatorilor de deşeuri,
transportorilor şi a operatorilor din domeniul
valorificării şI eliminării deşeurilor;
- stabilirea în sarcina deţinătorilor a costurilor
legate de colectarea, transportul, depozitarea,
valorificarea şI eliminarea deşeurilor;
O.G. nr. 78/2000 se aplică deşeurilor menajere,
deşurilor de producţie, de construcţie şI demolări, precum
şI deşeurilor peroculoase.
La baza gestionarii deşeurilor stau urmatoarele
principii generale:
a) principiul utilizarii cu exclusivitate a acelor
activitati de gestionare a deşeurilor care nu aduc
prejudicii sanatatii si mediului;
b) principiul prevenirii si principiul poluatorul
plăteşte;
c) principiul responsabilitatii producatorului;
d) principiul utilizarii celor mai bune tehnici
disponibile, fara antrenarea unor costuri excesive;
e) principiul proximitatii, care presupune ca
deşeurile sa fie valorificate si eliminate cat mai aproape
de locul de generare;
f) principiile nediscriminarii, consimtamantului si
permisiunii transportului de deşeuri periculoase numai in
acele tari care dispun de tehnologii adecvate de eliminare,
care trebuie respectate in comertul international cu
deşeuri.

43
 H.G. nr. 228/2004 reglementează situaţia controlului
introducerii în ţară a deşeurilor nepericuloase, în vederea
importului, a perfecţionării active şI a tranzitului.
Aceste deşeuri pot fi introduse în ţară în baza unei
autorizaţii speciale, în baza unei notificări, autorizarea
fiind realizată de autoritatea competetentă rom`nă,
constind în semnarea şI ştampilarea de către aceasta a
notificării. În anexa H.G. nr. 228/2004 se găseşte LISTA
deşeurilor permise la introducere în Rom`nia, în scopul
precizat de hotăr`re.
H.G. nr. 128/2002 şi Ordinul nr. 1215/2003
reglementează activitatea de incinerare şI coincinerare a
deşeurilor în vederea prevenirii sau reducerii efectelor
negative asupra mediului şI a oricăror riscuri pentru
sănătatea populaţiei şI a măsurilor de control şI urmărire
a instalaţiilor de incinereare şI coincinerare. Hotăr`rea
precizează condiţiile de lucru şI regimul de funcţionare al
instalaţiilor de incinerare, valorile limită de emisie a
poluanţilor ca si instalaţiile care nus unt supuse
reglementării. De asemenea H.G. nr. 128/2002 prevede şI
care este procedura de autorizare a acestor tipuri de
activităţi, accesul publicului la informaţie ca şI
sancţiunile în materie.
H.G. nr. 340/1992 reglementează regimul juridic al
importului deşeurilor şI reziduurilor de orice natură ca şI
al altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şI
pentru mediul înconjurător. Si în această hotar`re, ca si
în legea cadru a mediului se secifică ca sunt interzise
importurile de orice deşeuri, cu excepţia celor care
reprezintă o bază de materii prime secundare deficitare,
pentru care în Rom`nia există capacităţi de prelucrare şI
numai cu aprobarea autorităţilor competente.
H.G. nr. 856/2002 priveşte evidenţa gestiunii
deşeurilor şI impune obligaţia agenţilor economici care
generează deşeuri de a ţine o evidenţă a gestiunii acestora
şI de a transmite aceste date autorităţilor publice
teritoriale pentru protecţia mediului, la cererea acestora.
Tot această hotăr`re de guvern prezintă o listă cu toate
tipurile de deşeuri, marcate printr-un cod de 6 cifre şI
procedura de codificare. Prezentarea tipurilor de deşeuri
se realizează in anexa 2*):
01. Deşeuri de la explorarea minieră şi a carierelor
şi de la tratarea fizică şi chimică a mineralelor;
02. Deşeuri din agricultură, horticultură,
acvacultură, silvicultură, v`natoare şi pescuit, de la
prepararea şi procesarea alimentelor;

44
 03. Deşeuri de la prelucrarea lemnului şi producerea
plăcilor şi mobilei, pastei de hartie, h`rtiei şi
cartonului;
04. Deşeuri din industriile pielariei, blănariei şi
textilă;
05. Deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea
gazelor naturale şi tratarea pirolitica a cărbunilor;
06. Deşeuri din procese chimice anorganice;
07. Deşeuri din procese chimice organice;
08. Deşeuri de la producerea, prepararea, furnizarea
şi utilizarea (ppfu) straturilor de acoperire (vopsele,
lacuri şi emailuri vitroase), a adezivilor, cleiurilor şi
cernelurilor tipografice;
09. Deşeuri din industria fotografică;
10. Deşeuri din procesele termice;
11. Deşeuri de la tratarea chimica a suprafetelor si
acoperirea metalelor si a altor materiale; hidrometalurgie
neferoasa
12. Deşeuri de la modelarea, tratarea mecanica si
fizica a suprafetelor metalelor si a materialelor plastice;
13. Deşeuri uleioase şi deşeuri de combustibili
lichizi (cu exceptia uleiurilor comestibile şi a celor din
capitolele 05, 12 si 19);
14. Deşeuri de solvenţi organici, agenti de răcire şi
carburanţi (cu excepţia 07 si 08);
15. Deşeuri de ambalaje; materiale absorbante,
materiale de lustruire, filtrante şi îmbracăminte de
protecţie, nespecificate în altă parte;
16. Deşeuri nespecificate în altă parte;
17. Deşeuri din construcţii şi demolări (inclusiv
pam`nt excavat din amplasamente contaminate);
18. Deşeuri din activitaţi de ocrotire a sănătatii
umane sau din activitati veterinare şi/sau cercetări conexe
(cu excepţia deşeurilor de la prepararea hranei în
bucătării sau restaurante, care nu provin direct din
activitatea de ocrotire a sănătaţii);
19. Deşeuri de la instalaţii de tratare a
reziduurilor, de la staţiile de epurare a apelor uzate şi
de la tratarea apelor pentru alimentare cu apa şi uz
industrial;
20. Deşeuri municipale şi asimilabile din comert,
industrie, instituţii, inclusiv fracţiuni colectate
separat.
În ceea ce priveşte transportul deşeurilor, prin Legea
nr. 265/2002 s-au acceptat amendamentele Convenţiei de la
Basel (1989) prvind controlul transportului peste frontiere
al deşeurilor periculoase şI al eliminării acestora. În

45
ceea ce priveşte transportul deşeurilor pe teritoriul
Rom`niei a fost aprobat Ordinul 2/211/118/2004 care
reglementeaza normele juridice în domeniu.
Alte acte normative privind situaţia juridică a
deşeurilor sunt :
- H.G. nr. 349/2002 (modificată şI completată prin
H.G. nr. 899/2004) privind gestionarea ambalajelor şI
deşeurilor de ambalaje;
- O.U.G nr. 16/2001 priveşte gestionarea deşeurilor
reciclabile industriale în condiţii de protecţie a mediului
şI a sănătăţii populaţiei;
- Ordinul nr. 128/2004, prin care se aprobă
standardele rom`ne (care adoptă standardele europene
armonizate) ale căror prevederi se referă la ambalaje şI
deşeuri de ambalaje;
- Ordinul nr. 338/2004, prin care s-a aprobat
Procedura şI criteriile de autorizare pentru persoanele
juridice în vederea preluării responsabilităţiiprivind
realizarea obiectivelor anuale de valorificare şI reciclare
a a deşeurilor de ambalaje;
- H.G. nr. 166/2004 (cu Normele metodologice aprobate
prin Ordinul 117/2004) privind proiectul “Dezvoltarea
sistemului de colectare a deşeurilor de ambalaje PET
postconsum în vederea reciclării” ;
- O.U.G. nr. 11/2001 privind unele măsuri pentru
achiziţionarea metalelor neferoase, a aliajelor acestora şI
a deşeurilor neferoase reciclabile;
- H.G. nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor
uzate;
- H.G. nr 1057/2001, privind bateriile şi acumulatorii
care conţin anumite substanţe periculoase şI etichetarea
lor;
- H.G. nr. 2406/2005 privind gestionarea vehiculelor
scoase din uz;
- O.G. nr. 87/2001 (aprobată prin Legea nr. 139/2002
cu modificările şI completările ulterioare) privind
serviciile publice de salubrizare a localităţilor;
- O.G. nr. 21/2002 (aprobată prin Legea nr. 515/2002,
cu modificări şI completări), privind gospodărirea
localităţilor urbane şI rurale;
- H.G. nr. 188/2002, pentru aprobarea unor norme
privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor
uzate;
- Ordinul nr. 536/1997 al Ministrului Sănătăţii,
pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor
privind mediul de viaţă al populaţiei;

46
 - Ordinul nr. 219/2002 al Ministrului Sănătăţii şI
Familiei pentru aprobarea Normelor tehnice privind
gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale
şI a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza
naţională de date privind deşeurile rezulatte din
activităţile medicale;
- Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şI sancţionarea
contravenţiilor la normele legale de igienă şI sănătate
publică cu modificările şI completările ulterioare;
- H.G. nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor
uzate.

Secţiunea 7
Regimul substanţelor şi preparatelor periculoase

Activităţile privind fabricarea, introducerea pe

piaţa, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă,
transportul intern, manipularea, eliminarea, precum şi
introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi
preparatelor periculoase sunt supuse unui regim special de
reglementare si gestionare. (art. 24 din O.U.G. nr.
195/2005)
Transportul internaţional şi tranzitul substanţelor şi
preparatelor periculoase se realizează conform acordurilor
şi convenţiilor privind transportul internaţional al
mărfurilor periculoase, la care Romania este parte.
Importul şi exportul substanţelor şi preparatelor
periculoase restricţionate sau interzise la utilizare de
către anumite state sau de către Rom`nia se realizează în
conformitate cu prevederile acordurilor şi conventiilor
internationale la care Romania este parte.
Autoritatea publică centrală şi autorităţile publice
teritoriale pentru protecţia mediului, precum şi alte
autorităţi publice abilitate prin lege, dupa caz,
controlează respectarea reglementărilor privind regimul
substanţelor şi preparatelor periculoase (art. 26 din
O.U.G. nr. 195/2005).
Pentru controlul importului, exportului şi tranzitului
substanţelor şi preparatelor periculoase în vamă,
autoritatea vamală convoacă autorităţile competente în
domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase, în
conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Conform art. 28 din O.U.G. nr. 195/2005, persoanele
fizice şi juridice care gestionează substanţe şi preparate
periculoase au următoarele obligaţii:
a) să respecte prevederile art. 24 privind substanţele
şi preparatele periculoase;

47
 b) să ţină evidenţa strictă - cantitate,
caracteristici, mijloace de asigurare - a substanţelor şi
preparatelor periculoase, inclusiv a recipientelor şi
ambalajelor acestora, care intră în sfera lor de
activitate, şi să furnizeze informaţiile şi datele cerute
de autorităţile competente conform legislaţiei specifice in
vigoare;
c) să elimine, în condiţii de siguranţă pentru
sănătatea populaţiei şi pentru mediu, substanţele şi
preparatele periculoase care au devenit deşeuri şi sunt
reglementate în conformitate cu legislaţia specifică.
d) să identifice şi să prevină riscurile pe care
substanţele şi preparatele periculoase le pot reprezenta
pentru sănătatea populaţiei şi să anunţe iminenţa unor
descărcări neprevăzute sau accidente autoritaţilor pentru
protecţia mediului şi de apărare civilă.

Secţiunea 8
Regimul îngrăşămintelor chimice şi produselor de uz
fitosanitar

8.1. Cadrul analizat

Explozia demografică din ultimul secol a făcut ca
producţia agriculturii tradiţionale să devină insuficientă
pentru satisfacerea nevoilor alimentare, context în care s-
a trecut la aşa numita "agricultură chimizată".
S-a ajuns astfel la folosirea pe scară largă a
îngrăşămintelor minerale, tratamente susţinute şi dense
împotriva bolilor şi dăunătorilor, ierbicide împotriva
buruienilor, substanţe de creştere hormonală şi desicatori,
o gamă multiplă de substanţe care la r`ndul lor, cuprind un
arsenal divers de variante.
Milioane şi zeci de milioane de astfel de tone de
substanţe sunt împrăştiate pe c`mpurile agricole, pe păşuni
şi în păduri. Ele se infiltrează în conţinutul intim al
substanţelor vii căreia îi devin componente şi, ca atare,
părţi cu roluri fiziologice.
În aceste condiţii au apărut două efecte deosebit de
grave:
a) Produsele obţinute sunt schimbate calitativ în
sensul că ele cuprind o serie întreagă de
substanţe nespecifice pentru plantele şi
alimentele rezultate - cu repercusiuni asupra
sănătăţii şi viitorului genetic al populaţiei;
b) Deteriorarea progresivă a fertilităţii solului,
erodarea şi deşertificarea.

48
 Datorită efectelor negative pe care le pot produce
asupra sănătăţii umane, bunurilor şi mediului în general,
îngrăşămintele chimice şi produsele de uz fitosanitar sunt
supuse unui regim juridic special. Principala metodă de
prevenire a efectelor negative ale acestor substanţe constă
în omologarea lor. Această operaţie are ca scop autorizarea
producerii şi/sau comercializării diverselor produse de
acest gen numai dacă sunt conforme unor norme şi standarde
stricte.
Prin produse fitosanitare se înţeleg: pesticidele -
substanţe chimice sau combinaţii de substanţe chimice,
cunoscute sub denumirile generice de bactericide, erbicide,
fungicide, insecticide, acaricide şi altele care se
utilizează în agricultură şi silvicultură pentru
tratamente fitosanitare ce vizează prevenirea şi combaterea
bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în culturile agricole,
în plantaţiile pomicole şi viticole, în păduri, păşuni şi
f`neţe, precum şi pentru tratarea materialului semincer,
pentru dezinfecţia, dezinsecţia şi deratizarea spaţiilor de
depozitare a produselor agricole precum şi alte produse de
uz fitosanitar ca: produse ce se realizează ca regulatori
de creştere şi fructificare a plantelor, produse pentru
tratarea pre şi postrecoltă a fructelor în scopul
prevenirii deteriorării acestora pe timpul transportului
sau al depozitării; adjuvanţi la utilizarea pesticidelor,
produse cu efect atractant etc14.
Prin grija Comisiei Interministeriale pentru avizarea
pesticidelor şi a altor produce de uz fitosanitar în
Rom`nia o comisie formată din delegaţi ai Ministerelor
Agriculturii şi Alimentaţiei, Mediului, Sănătăţii, precum
şi a Resurselor şi Industriei, în anul 1992 a fost
întocmită "lista pesticidelor şi a altor produse de uz
fitosanitar în Rom`nia". Pesticidele şi celelalte produse
de uz fitosanitar sunt grupate în zece categorii:
- fungicide şi bactericide;
- insecticide;
- acaricide;
- nematocide şi sterilizanţi ai solului;
- rodenticide, moluscocide şi repelanţi;
- erbicide;
- defolianţi şi desicatori;
- feromoni;
- regulatori de creştere:

14 A se vedea Anexa la Ordonan\a Guvernului nr. 4/1995 privind

fabricarea, comercializarea ]i utilizarea produselor de uz fitosanitar
pentru combaterea bolilor, d[un[torilor ]i buruienilor @n agricultur[
]i silvicultur[.

49
 - produse diverse şi auxiliare.

8.2. Regimul juridic al îngrăşămintelor chimice şi

produselor de uz fitosanitar
Prevenirea şi limitarea afectării negative a mediului
ambiant se asigură pe două căi principale:
a) Producerea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor
şi altor produse folosite în profilaxia
fitosanitară, sanitar-umană şi veterinară numai
prin tehnologii şi biotehnologii autorizate;
b) Utilizarea acestora conform unor norme tehnice
autorizate în condiţiile stabilite prin lege.
Totodată, legea prevede în sarcina persoanelor fizice
şi juridice care produc, comercializează şi/sau utilizează
îngrăşăminte chimice şi pesticide o serie de obligaţii
precum: obţinerea autorizaţiei de mediu pentru fabricarea
acestora; livrarea, manipularea, transportul şi
comercializarea acestora ambalate cu inscripţii de
identificare, avertizare, prescripţii de siguranţă şi
folosire, în condiţii în care să nu provoace contaminarea
mijloacelor de transport, şi a mediului; depozitarea
îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor numai ambalate şi
în locuri protejate (conform prevederilor O.U.G. nr.
195/2005).
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/1995 (aprobată şi
modificată prin Legea nr. 85/1995) s-a instituit un nou
regim legal privind fabricarea, comercializarea şi
utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru combaterea
bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi
silvicultură. Datorită implicaţiilor importante de ordin
economico-ecologic pe care le prezintă o asemenea
activitate, produsele de uz fitosanitar sunt supuse unor
reguli speciale viz`nd omologarea, fabricarea,
comercializarea, utilizarea şi efectuarea tratamentelor.
Competenţa de a omologa aparţine Comisiei
interministeriale de omologare a produselor de uz
fitosanitar (C.I.O.P.U.F.) compusă din specialişti
împuterniciţi ai Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei,
Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Apelor Pădurilor şi
Protecţiei Mediului.
Pentru fabricarea în Rom`nia a unor asemenea produse
este necesară obţinerea de autorizaţie.
Importul produselor de uz fitosanitar este permis
numai agenţilor economici autorizaţi sub regim de licenţe,
în condiţiile H.G. nr. 340/1992 (privind regimul de import
al deşeurilor şi reziduurilor de orice natură, precum şi a

50
altor mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi
pentru mediul înconjurător).
Pentru comercializarea produselor de uz fitosanitar
agenţii economici trebuie să obţină înainte de începerea
activităţii, autorizaţie sanitară de funcţionare eliberată
de Inspectoratul de poliţie sanitară şi medicină
preventivă, şi autorizaţia de mediu, eliberată de agenţiile
judeţene pentru protecţia mediului în a căror rază
teritorială îşi desfăşoară activitatea comercială. După
obţinerea celor două autorizaţii, comerciantul va solicita
şi obţine autorizaţia de comercializare, care se eliberează
de Inspectoratul judeţean pentru protecţia plantelor şi
carantină fitosanitară (art. 13 din O.G. nr. 4/1995).
Ordonanţa instituie pe l`ngă aceste condiţii generale,
altele speciale diferenţiate pe grupe de produse, cele
clasificate în grupele I şi II de toxicitate fiind supuse
regimului produselor reglementate cu stricteţe, iar cele
din grupele a III-a şi a IV-a unor reguli mai puţin severe.
În ceea ce priveşte regimul de efectuare a
tratamentelor de combatere a bolilor, dăunătorilor şi
buruienilor în agricultură şi silvicultură, în vederea
reducerii riscului de impact asupra sănătăţii oamenilor,
animalelor şi mediului, sunt interzise15:
a) aplicarea cu mijloace avio a produselor de uz
fitosanitar din grupele I şi a II-a de toxicitate în
agricultură şi silvicultură;
b) aplicarea tratamentelor la plantele melifere, c`t şi
la cele care îşi realizează polenizarea cu ajutorul
albinelor, cu produse toxice pentru albine, în perioada
înfloritului;
c) tratamente cu produse a căror remanenţă depăşeşte
timpul de pauză stabilit pentru punerea în consum a
produselor recoltate;
d) v`nzarea şi punerea în consum a produselor agricole
rezultate fără respectarea timpului de pauză stabilit de
autorităţile competente sau cu reziduuri de produse de uz
fitosanitar peste limitele maxime admise;
e) efectuarea de tratamente cu produse fitosanitare
interzise în zonele de protecţie a apelor, de protecţie
sanitară şi ecologică, precum şi în alte zone protejate,
stabilite de autorităţile competente;
f) utilizarea oricărui produs fitosanitar în alte
cazuri dec`t cele pentru care a fost omologat;
g) efectuarea de tratamente cu produse ale căror
reziduuri se cumulează peste limitele maxime

15 A se vedea art. 27 din O.G. nr. 4/1995.

51
 admise în soluri, în ape, în furaje şi în
produsele agroalimentare.
Autoritatea centrală pentru protecţia mediului
împreună cu autorităţile pentru agricultură, silvicultură,
sănătate şi serviciile descentralizate ale acestora în
unităţile administrativ-teritoriale, după caz,
supraveghează şi controlează modul de aplicare a
reglementărilor privind îngrăşămintele chimice şi
pesticidele.

Secţiunea 9
Asigurarea împotriva radiaţiilor ionizante

9.1. Cadrul analizat

Poluarea radioactivă este o agresiune "aproape
perfectă" cu caracter multilateral şi universal, fiind
contaminat aerul, apa, solul şi subsolul, iar prin
intermediul elementelor ecosistemului se distruge în mod
lent tot ceea ce este viu. Poluarea radioactivă are impact
instantaneu şi pe termen lung asupra tuturor formelor de
viaţă vegetală şi animală16.
Trebuie amintit că în sol, în general se găsesc
următoarele substanţe radioactive: kaliu, toriu, uraniu,
cesiu134/137 şi stronţiu 90, cu perioadă de fisiune lungă
(25 - 50 de ani).
Pe parcursul evoluţiei sale omul s-a adaptat acestor
radiaţii şi celor provenite de la soare, atmosferă şi de la
apele oceanelor, acest fapt dovedind că radiaţiile, în
anumite limite, sunt inofensive pentru viaţă.
Apariţia radioactivităţii artificiale, implementarea
tehnicilor nucleare şi utilizarea izotopilor în mai toate
sectoarele vieţii (economie, cercetare, medicină,
transporturi, domeniul militar ş.a.) au determinat
creşterea vertiginoasă a riscului de poluare radioactivă.
Extinderea ariei de folosinţă a energiei nucleare şi a
izotopilor a făcut să se mărească numărul potenţialelor
surse de poluare radioactivă şi, implicit, gradul de risc.
Principalele surse de poluare radioactivă sunt:
exploziile nucleare, centralele atomonucleare, armele
nucleare, navele cu propulsie nucleară, iradierea medicală,
extracţia, transportul şi prelucrarea minereului
radioactiv, deşeurile radioactive etc.

9.2. Regimul privind asigurarea împotriva radiaţiilor

ionizante

16 Daniela Marinescu, op. cit., p. 267.

52
 Potrivit art. 2, pct. 70 din O.U.G. nr. 195/2005,
sursa de radiaţii ionizante este o entitate fizică,
naturală, realizată sau utilizată ca element al unei
activitaţi care poate genera expuneri la radiaţii, prin
emitere de radiaţii ionizante sau eliberare de substanţe
radioactive.
Dezvoltarea şi concretizarea reglementărilor privind
radiaţiile ionizante a fost făcută prin Legea nr. 111/1996
privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare
(modificată prin Legea nr. 16/1998, O.U.G. nr. 204/2000;
Legea nr. 384/2001; Legea nr. 193/2003; Legea nr. 549/2004
şI prin Legea nr. 63/2006).
Principalul instrument juridico-administrativ de
realizare a acestui regim de asigurare împotriva
radiaţiilor este reprezentat de autorizarea activităţilor
din domeniul nuclear, pe calea acordului şi autorizaţiei de
mediu.
Acordul şi autorizaţia de mediu privind instalaţiile
cu risc nuclear major, respectiv centralele nuclearo-
electrice, reactoare de cercetare, uzine de fabricaţie a
combustibilului nuclear şi depozite finale de combustibil
nuclear, se emit de către Guvern.
În celelalte cazuri se emite autorizaţie pentru
activitatea nucleară de către Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare care este autoritatea
competentă în domeniul nuclear în Rom`nia. În această
calitate ea are ca atribuţii elaborarea normelor tehnice,
standardelor şi regulamentelor de aplicare privind:
protecţia populaţiei şi a mediului în zonele de risc
nuclear, protecţia fizică a materialelor şi instalaţiilor
nucleare, nivelurile şi planurile de intervenţie care
privesc evenimentele transfrontaliere şi transportul
substanţelor radioactive.
În cadrul unităţilor autorizate, activităţile care
implică folosirea de materiale radioactive şi instalaţii
nucleare pot fi exercitate, pe bază de permise de către
personalul care îndeplineşte condiţiile necesare at`t în ce
priveşte pregătirea profesională, c`t şi de sănătate.
Permisul se acordă de către Comisia Naţională pentru
Controlul Activităţilor Nucleare.
În vederea asigurării protecţiei populaţiei împotriva
radiaţiilor, amplasarea obiectivelor sau a unităţilor
nucleare se face în condiţii speciale geografice,
meteorologice şi hidrologice, în jurul obiectivelor
nucleare de bază (reactori nucleari, centrale
electronucleare uzine de prelucrare a combustibilului

53
nuclear, mine radioactive ş.a.) fiind stabilit un perimetru
de protecţie sanitară17.
Controlul activităţilor nucleare este exercitat de
către autoritatea centrală pentru protecţia mediului şi
alte autorităţi competente potrivit legii şi poate fi
control preventiv, operativ, curent şi ulterior.
Potrivit art. 30 - 34 din Legea nr. 111/1996 el se
realizează:
a) în vederea eliberării autorizaţiei solicitate;
b) în perioada de valabilitate a autorizaţiei
periodic sau inopinat;
c) pe baza notificării titularului autorizaţiei;
d) atunci c`nd ar putea exista instalaţii,
materiale, alte surse sau informaţii că s-ar
putea desfăşura activităţi nucleare.
În privinţa personalului expus profesional pericolului
de iradiere, pe l`ngă verificare acestora în vederea
acordării permisului mai sus menţionat, măsurile de
protecţie se asigură prin: protecţia individuală care
constă într-un ansamblu de măsuri tehnice, de dotare şi
organizatorice, destinate să asigure personalului respectiv
cel mult doza maximă admisă corespunzător; protecţia în
zona de lucru constituită din ansamblul de măsuri tehnice
de dotare şi organizare, care în condiţiile normale de
funcţionare trebuie să asigure la locul de muncă,
respectarea dozelor maxime admise; norme tehnice,
organizatorice şi administrative de reducere la minimum a
posibilităţilor de apariţie a unor incidente sau accidente
nucleare şi limitarea consecinţelor acestora, în raport cu
posibilităţile tehnice actuale; instruirea personalului.

17 Acest perimetru cuprinde: zona controlat[, @n care se interzic

re]edin\ele permanente pentru popula\ie, amplasarea de obiective ]i
desf[]urarea de activit[\i social-economice care nu au leg[tur[ cu
procesul tehnologic al obiectivului ]i zona supravegheat[, @n care
activit[\ile social economice se desf[]oar[ normal.

54
 Secţiunea 10
Poluarea fonică

10.1. Cadrul analizat

În problematica spaţiului de securitate biologică şi
psihologică a omului, poluarea fonică a mediului
înconjurător, zgomotul, afectează în mod grav toate
colectivităţile umane.
Într-o accepţiune largă zgomotul este un complex de
sunete, de un caracter aleator, care produce nu numai o
senzaţie dezagreabilă şi jenantă, dar chiar agresivă,
înt`lnindu-se în cele mai variate ambianţe: în locuinţe, pe
stradă, la locurile de muncă şi de odihnă, pe uscat, pe apă
ca şi în aer18.
Omenirea cunoaşte o intensificare a noxelor acustice
care provin, în principal, din două mari surse de zgomot:
a) mijloacele de transport (rutiere, feroviare,
aeriene)
b) zgomotele de vecinătate (unităţile industriale,
şantiere, activităţi domestice şi de petrecere a
timpului liber).
Efectele patologice ale zgomotului - surditatea
traumatică şi perturbările sistemului nervos - afectează
mase de oameni din ce în ce mai mari.
Unitatea de măsură a nivelului sonor este decibelul
(dB); unitate logaritmică calculată pornind de la pragul
absolut de audibilitate de 0 dB pentru un sunet de 1000
hertz (egal 1000 oscilaţii pe secundă).
Zgomotele încep`nd de la 75-80 decibeli produc asupra
omului o îngustare măsurabilă a vaselor sangvine şi, în
consecinţă, o creştere a tensiunii arteriale. Se constată
accelerarea respiraţiei, accelerarea metabolismului, o
diminuare a activităţii organelor digestiei şi o creştere a
tensiunii muşchilor.
Toate aceste efecte excitante ale sistemului
neurovegetativ întăresc caracterul de stres pe care-l
reprezintă zgomotul.
Nivelul de zgomot de peste 90 dB duce la leziuni ale
organului auditiv intern, iar expunerea continuă la zgomot
puternic poate provoca hipertensiune, ulcer şi tulburări
psihice.
Principalii factori ai poluării fonice în societatea
contemporană sunt:
- zgomotul traficului rutier greu, al traficului
feroviar, claxonatul, aterizarea şi decolarea

18 A. Stan, Zgomotul ]i mediul @nconjur[tor, Revista Ocrotirea naturii

nr. 2, Academia R.S.R. Bucure]ti, 1969.

55
 aeronavelor, "bangul sonic" produs de avioanele
supersonice etc. - în cazul transporturilor;
- cazangerii, utilaje industriale, foreze cu aer
comprimat, concerte şi discoteci etc. - în cazul
zgomotelor de vecinătate.

10.2. Regimul de prevenire şi combatere a poluării

fonice
Prevenirea şi combaterea poluării sonore poate fi
realizată pe două căi: prin acţiunea la sursă (stabilindu-
se norme de fabricaţie, norme de emisie etc.) şi,
respectiv, prin gestiune adecvată (interdicţia unor
activităţi sau limitarea acestora în unele locuri sau
anumite ore, instituirea de perimetre de protecţie etc.).
Prin Legea cadru în materia mediului – O.U.G. nr.
195/2005 (modificată şI aprobată prin Legea nr. 265/2006 )
s-au prevăzut ca măsuri specifice pentru prevenirea şi
combaterea poluării fonice, cele de ordin tehnologic;
instituirea de restricţii şi interdicţii în vederea
prevenirii, limitării sau eliminării emisiilor de poluant,
aplicarea de sancţiuni legale.
Reglementări privind protecţia împotriva poluării
sonore se găsesc în Ordinul nr. 125/1996 al ministrului
apelor, pădurilor şi protecţiei mediului privind
metodologia de elaborare a studiului de impact asupra
mediului precum şi în Ordinul nr. 536/1997 al ministrului
sănătăţii pentru aprobarea normelor de igienă şi a
recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei,
acesta din urmă stabilind nivelul maxim acustic admis
pentru diferite situaţii.
Cu privire la poluarea fonică produsă de aeronave,
Codul aerian - O.G. nr. 29/1997 - în art. 54 menţionează în
mod expres acest tip de poluare.
Autoritatea competentă în acest domeniu să introducă
limitări şi măsuri corespunzătoare este Ministerul
Transporturilor care în scopul protejării mediului poate
restricţiona (cu anumite excepţii) operarea aeronavelor
civile pe aeroporturile din Rom`nia sau din spaţiul aerian
naţional.

Secţiunea 11
Protecţia mediului înconjurător împotriva dezastrelor

Prin "dezastre", în înţelesul O.G. nr. 47/1994 privind

apărarea împotriva dezastrelor (aprobată prin Legea nr.
124/1995) se înţeleg:

56
 a) fenomene naturale distructive de origine geologică
sau meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de
persoane sau animale, produse în mod brusc, ca fenomene de
masă. În această categorie sunt cuprinse: cutremurele,
alunecările şi prăbuşirile de teren, inundaţiile şi
fenomenele meteorologice periculoase, epidemiile şi
epizootiile;
b) evenimentele cu urmări deosebit de grave asupra
mediului înconjurător provocate de accidente. În această
categorie sunt cuprinse accidentele chimice, biologice,
nucleare, în subteran, avariile la construcţii hidrotehnice
sau conducte magistrale, incendiile de masă şi exploziile,
accidentele majore pe căile de comunicaţii, accidente
majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase,
căderile de obiecte casnice, accidentele majore şi avariile
mari la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii.
Apărarea împotriva dezastrelor se realizează prin trei
categorii de măsuri:
a) măsuri de prevenire şi pregătire pentru
intervenţie;
b) măsuri operative urgente de intervenţie după
declanşarea fenomenelor periculoase cu urmări
deosebit de grave;
c) măsuri de intervenţie ulterioară pentru
recuperare şi reabilitare.
Pentru organizarea şi conducerea activităţilor de
apărare împotriva dezastrelor a fost instituită Comisia
guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor condusă de
către primul ministru. De asemenea au fost instituite
comisii centrale specializate pe tipuri de dezastre şi
comisii judeţene, respectiv Comisia municipiului Bucureşti
şi a sectorului agricol Ilfov, de apărare împotriva
dezastrelor.
Atribuţiile stabilite pentru fiecare structură în
parte (centrală, pe tipuri de dezastre şi judeţene) au în
vedere elaborarea strategiei naţionale de apărare împotriva
dezastrelor, promovare studiilor de evaluare a riscului
potenţial şi a urmărilor dezastrelor, elaborarea planurilor
operative de apărare specifice, informarea şi educare
opiniei publice etc.

57
 TITLUL II

STRUCTURA ORGANIZATORIC{ A PRINCIPALELOR

INSTITUŢII CU ATRIBUŢII PRIVIND PROTECŢIA
MEDIULUI ÎNCONJUR{TOR.
SISTEMUL PROCEDURAL AL EVALU{RII }I
AUTORIZ{RII ACTIVIT{ŢILOR CU IMPACT ASUPRA
MEDIULUI

58
59
 CAPITOLUL I
Principalele Instituţii de protecţie a mediului

Secţiunea 1
Ministerul Mediului şi Gospodării Apelor

Conform hotăr`rii Parlamentului Romaniei nr. 5/2004

(M.Of. 212/10.03.2004), la art. 1, ca urmare a unor masuri
de reorganizare, se înfiinţează Ministerul Mediului si
Gospodaririi Apelor (MMGA). De precizat că structura
ministerelor se schimbă destul de frecvent, în funcţie de
necesităţile momentului.
În conformitate cu prevederile Hotăr`rii de Guvern
(H.G.) nr. 408/23.03.2004 (M.Of. nr. 285/31.03.2004)
privind organizarea şi funcţionarea MMGA, acest minister
este organ de specialitate al administratiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Guvernului Romaniei.
MMGA realizează politica în domeniile mediului şi
gospodăririi apelor la nivel naţional, elaborează strategia
şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a
acestor activitaţi în cadrul politicii generale
guvernamentale, asigură şi coordonează aplicarea strategiei
Guvernului în domeniile respective, îndeplinind rol de
autoritate de stat, de sinteză, coordonare şi control în
aceste domenii.
MMGA este autoritatea de management pentru
infrastructura de mediu.
Alte atribuţii principale ale MMGA:
- Elaborează proiectele de acte normative privind
activitatea în domeniul sau, avizează proiecte de acte
normative elaborate de alte ministere şi autorităţi ale
administratiei publice centrale şi locale care privesc
sfera sa de competenţă;
- Emite acorduri, avize şi autorizaţii de mediu,
precum şi licenţe sau permise speciale prevăzute de actele
normative în vigoare pentru activităţile de import-export
sau pentru cele supuse unui regim special de autorizare;
- Atestă persoanele juridice şi fizice pentru
elaborarea studiilor de evaluare a impactului asupra
mediului şi a bilanţurilor de mediu, a studiilor şi
proiectelor de gospodărire a apelor pentru evaluarea stării
de siguranţă a barajelor şi altor lucrari hidrotehnice,
precum şi pentru execuţia lucrărilor specifice, pentru
întocmirea studiilor de meteorologie, hidrologie şi
hidrogeologie.

60
 - Asigură organizarea şi dezvoltarea activităţi de
cercetare stiinţifică şi inginerie tehnologică, elaborarea
de studii şi cercetări necesare obiectului sau de
activitate ;
- Certifică tehnologii, echipamente, produse şi
aparatură din domeniile sale de activitate şi acordă
asistentă tehnică de specialitate;
- Avizează programele de exploatare a resurselor
naturale ale ţării în raport cu cerinţele dezvoltării
economico-sociale pe termen scurt, mediu şi lung;
- Propune autorităţilor competente sau stabileşte
instrumentele juridice, instituţionale, administrative şi
economico-financiare pentru accelerarea integrarii
principiilor şi obiectivelor strategiei naţionale pentru
mediu şi gospodarirea apelor în strategiile sectoriale şi
locale pentru reformă şi dezvoltare;
- Propune şi recomandă autoritaţilor competente sau
stabileste măsuri care sa asigure conformarea politicilor
şi programelor de dezvoltare regională şi locală cu
politica şi strategia naţională pentru mediu, gospodărirea
apelor şi dezvoltare durabilă;
- Iniţiază, negociază şi semnează contracte de
parteneriat public-privat, în conformitate cu prevederile
legale în domeniu;
- Organizează şi exercită, potrivit legii, direct şi
prin autoritaţile cu competente în domeniul protecţiei
mediului, controlul privind respectarea legislaţiei, a
standardelor de protecţie a mediului, aplică sancţiunile şi
stabileste măsurile corespunzatoare situaţiilor care
contravin reglementărilor legale;
- Iniţiază şi dezvoltă programe de educaţie şi formare
a specialiştilor în domeniul său de activitate;
- Dezvoltă cadrul legal pentru accesul publicului la
informaţiile privind calitatea factorilor de mediu, la
elaborarea şi implementarea deciziilor în domeniile sale de
activitate;
- Iniţiază, negociază şi asigură punerea în aplicare a
prevederilor tratatelor internaţionale din sfera sa de
competenţa din împuternicirea Guvernului, reprezintă
interesele statului în diferite instituţii şi organisme
internaţionale şi dezvolta relaţii de colaborare cu
instituţii şi organizatii internaţionale similare.
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor are în
subordine 3 secretari de stat şi un secretar general.
- Secretarii de Stat coordoneaza activitatea in
domeniile:
- protecţia mediului;

61
 - gospodărirea apelor;
- integrare europeană, fonduri comunitare şi
relaţii internationale.
Personalul necesar desfăşurării activităţilor MMGA
este format din funcţionari publici şi personal
contractual.
a) Secretarul de Stat care coordonează activitatea în
domeniul protecţiei mediului (65 de posturi) are în
subordine Direcţia Generală pentru Protecţia Mediului,
Gestiunea Deşeurilor şi Substanţelor Chimice Periculoase,
care cuprinde:
- Direcţia Gestiunea Deşeurilor şi Substanţelor
Chimice Periculoase;
- Direcţia Evaluare Impact, Controlul Poluării şi
Managementul Riscului;
- Direcţia Conservarea Diversităţii Biologice şi
Biosecuritate;
- Direcţia Elaborarea şi Implementarea Politicilor
Economice de Mediu.
b) Secretarul de Stat care coordonează activitatea în
domeniul gospodăririi apelor (65 de posturi) are în
subordine:
- Direcţia de Coordonare, Reglementare, Gestionare,
Protecţia Ecologica a Apelor şi Districte
Internaţionale;
- Direcţia de Prevenire şi Management a Fenomenelor
Periculoase;
- Inspecţia de Stat a Apelor.
c) Secretarul de Stat care coordonează activitatea de
integrare europeană, fonduri comunitare, programe şi
proiecte internaţionale în domeniul mediului (70 de
posturi) are în subordine:
- Direcţia de Integrare Europeana;
- Autoritatea de Implementare a Fondurilor Structurale
şi de Coeziune pentru Proiecte de Infrastructura de Mediu;
- Compartimentul de Relaţii Internaţionale.
d) Secretarul general (înalt funcţionar public, numit
pe criterii de profesionalism, în condiţiile legii) are in
subordine:
- Direcţia Buget-Finante;
- Direcţia Resurse Umane, Salarizare, Învăţăm`nt,
Administrativ;
- Direcţia Dezvoltare şi Achizitii Publice;
- Serviciul Juridic şi Contencios.
În organigrama MMGA mai există sub directa coordonare
a Ministrului mediului şi gospodaririi apelor:
- Corpul de control al ministrului;

62
 - Biroul de audit public intern;
- Biroul de informaţii şi relaţii publice;
- Purtătorul de cuvant;
- Consilierul diplomatic;
- Cabinetul propriu şi
- Colegiul ministerului.
În conformitate cu prevederile art. 12 al H.G. nr.
408/2004, MMGA are în subordine, sub autoritate sau
coordonare, după caz, următoarele unitaţi:
A. Unităţile care funcţionează în subordinea MMGA
sunt:
- Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
- 8 Agenţii Regionale de Protecţie a Mediului;
- 34 de Agenţii de Protecţia Mediului judetene;
- Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta
Dunarii”-Tulcea.
B. Unităţile care funcţionează sub autoritatea MMGA
sunt:
- Administratia Naţională „Apele Romane”;
- Compania Naţională „Institutul Naţional de
Meteorologie, Hidrologie şi Gospodărire a Apelor”
S.A.
C. Unităţile care funcţionează în coordonarea MMGA
sunt:
- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
pentru Protecţia Mediului-ICIM Bucuresti;
- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare
Marina „Grigore Antipa”-INCDM Constanţa;
- Institutul Naţional de Cercetare –Dezvoltare
„Delta Dunarii”-INCDDD Tulcea;
- Administratia Fondului de Mediu.
Conform art. 5(4) al HG nr. 408/2004, activitatea
Gărzii Naţionale de Mediu se află în coordonarea
metodologică a Ministrului mediului şi gospodăririi apelor
privind aplicarea strategiilor şi politicilor de mediu.
Structura organizatorică, regulamentele de organizare
şi functionare, statele de funcţii, numărul de posturi şi
încadrarea personalului din unităţile bugetare care
funcţionează în subordinea MMGA se aprobă prin Ordin al
ministrului mediului şi gospodăririi apelor, în limita
numărului maxim de posturi şi a fondurilor aprobate prin
bugetul de stat.
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor numeşte şi
eliberează din funcţie conducătorii unitaţilor subordonate
şi unităţilor din coordonarea şi de sub autoritatea MMGA,
în condiţiile legii.

63
 Conducătorii instituţiilor judeţene aflate în
subordinea MMGA se numesc şi se eliberează din funcţie de
către ministrul mediului şi gospodăririi apelor, cu avizul
consultativ al prefectului.

Secţiunea 2
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

În baza O.U.G. nr 195/2005 (modificată şi aprobată

prin Legea nr. 265/2006), coordonarea şi controlul
activităţii de protecţie a mediului revin autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului, autorităţilor
publice teritoriale pentru protecţia mediului, Agenţiei
Naţionale pentru Protecţia Mediului, precum şi altor
instituţii abilitate prin această lege.
Conform art. 65 al Legii nr. 294/2003, structura
organizatorică, numărul de personal, atribuţiile şi
competentele ANPM se stabilesc prin HG. În acest sens, a
fost aprobată HG nr. 1625/2003 privind înfiintarea,
organizarea şi funcţionarea ANPM (M. Of. nr.
68/27.01.2004).
Conform prevederilor acestei HG, ANPM este instituţie
publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul
de stat, în subordinea MMGA.
La propunerea Ministrului mediului şi gospodaririi
apelor, prin Decizia Primului Ministru nr. 74/15.04 2004 a
fost numit Preşedintele ANPM, care are rangul de Sub-
Secretar de Stat.
Numirea în funcţiile de director general şi director
se face prin Ordin al ministrului mediului şi gospodăririi
apelor. Preşedintele ANPM numeşte şi eliberează din
funcţie, în condiţiile legii, personalul acesteia.
Pe l`ngă Preşedintele ANPM se organizează şi
funcţionează Colegiul ANPM, ca organ decizional. Colegiul
ANPM este condus de Secretarul de Stat care coordoneaza
activitatea de protecţie a mediului din cadrul MMGA şi are
următoarea componenţă:
- 3 reprezentanţi ai MMGA;
- preşedintele şi directorul executiv al ANPM;
- 3 directori executivi ai ARPM (nominalizaţi pe o
perioadă de un an);
- un reprezentant al sindicatelor din domeniul
protecţiei mediului.

În realizarea obiectivului său de activitate, ANPM are

ca atribuţii principale:

64
 - coordonarea Sistemului naţional de monitorizare
integrată a factorilor de mediu;
- fundamentarea tehnică a politicilor, strategiilor,
planurilor de acţiune şi actelor de reglementare în
domeniul protecţiei mediului;
- îndrumarea şi asistarea Agenţiilor Regionale pentru
Protecţia Mediului în procesul de emitere a
autorizaţiei integrate de mediu;
- coordonarea activităţii laboratoarelor naţionale de
referinţă: aer, apă, deşeuri, zgomot, radioactivitate;
- asigurarea legăturii cu Agenţia Europeană de Mediu
şi alte organisme specializate din ţară şi strainatate;
- monitorizarea implementării legislaţiei de mediu şi
a cheltuielilor anuale de protecţie a mediului.

Secţiunea 3
Agenţiile Regionale de Protecţie a Mediului

Prin H.G. nr. 1626/2004 s-a dispus înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea Agenţiilor Regionale de
Protecţie a Mediului (M.Of. 68/27.01.2004).
Cele 8 ARPM-uri sunt :
ARPM Bacău pentru REGIUNEA 1 NORD-EST
ARPM Galaţi pentru REGIUNEA 2 SUD-EST
ARPM Piteşti pentru REGIUNEA 3 SUD-MUNTENIA
ARPM Craiova pentru REGIUNEA 4 SUD-VEST
ARPM Timişoara pentru REGIUNEA 5 VEST
ARPM Cluj-Napoca pentru REGIUNEA 6 NORD-VEST
ARPM Sibiu pentru REGIUNEA 7 CENTRU
ARPM Bucureşti pentru REGIUNEA 8 BUCURE}TI-ILFOV.
ARPM-urile sunt instituţii publice cu personalitate
juridică, finanţate de la bugetul de stat, aflate în
subordinea MMGA şi au statul de servicii publice
deconcentrate.
ARPM se infiinţează în scopul de a conduce şi sprijini
elaborarea şi implementarea politicilor de dezvoltare
regională din punctul de vedere al protecţiei mediului, de
a realiza planificarea de mediu la nivelul fiecărei regiuni
de dezvoltare, de a emite acte de reglementare în domeniul
protecţiei mediului, de a furniza asistenţă de specialitate
şi de a elabora, revizui şi gestiona proiecte şi programe
pentru protecţia mediului la nivel regional, finanţate din
fonduri interne sau externe.
ARPM au ca atribuţii principale:
- În domeniul elaborării şi implementării politicilor
regionale de protecţie a mediului:

65
 - Implementarea legislaţiei şi politicii naţionale de
mediu la nivel regional;
- Elaborarea planurilor regionale de actiune pentru
protecţia mediului şi a responsabilităţilor de
reglementare, inclusiv pentru activităţile de monitorizare
şi control al conformării, în colaborare cu Agenţiile de
Protecţia Mediului judetene, Garda Naţională de Mediu şi
alte autorităţi competente; planurile se elaborează pentru
o perioada de 3 ani şi se evaluează şi actualizează anual;
- În domeniul planificării de mediu:
- Elaborează şi implementează planurile regionale
de protecţia mediului împreună cu toţi factorii
interesaţi;
- Elaborează planurile regionale de gestionare a
deşeurilor, planurile şi programele de gestionare a
calităţii aerului împreună cu toţi factorii interesaţi, pe
care le supun aprobării ANPM;
- Colaborează şi furnizează asistenţă tehnică de
specialitate Agenţiilor de Dezvoltare Regională;
- Realizează selecţia şi ierarhizarea proiectelor
de mediu incluse în Planul Naţional de Acţiune pentru
Protecţia Mediului; elaborează propuneri de proiecte şi
programe de mediu în cadrul regiunii în care s-a
constituit, în vederea atragerii de fonduri interne şi
externe;
- În domeniul furnizării de asistenţă tehnică de
specialitate şi servicii de laborator:
- Acordarea de asistenţă de specialitate,
asigurarea de servicii de laborator şi verificarea
rezultatelor analizelor efectuate de Agenţiile de Protecţia
Mediului judeţene din regiunea în care s-a constituit;
- Coordonarea procedurilor de colectare şi
raportare a datelor şi furnizarea datelor obţinute către
ANPM;
- Sprijinirea Gărzii Naţionale de Mediu în
activităţile de control şi furnizarea de servicii de
laborator şi datele necesare desfăşurarii acestor
activităţi;
- Organizarea şi gestionarea accesului Agenţiilor
de Protecţia Mediului judetene din regiunea proprie sau din
alte regiuni la date şi informatii necesare desfăşurării
activităţii;
- Asigurarea instruirii şi pregătirii
personalului din Agenţiile de Protecţia Mediului judetene
din regiunea respectivă;
- În domeniul activităţilor de reglementare:

66
 - Emiterea acordului/acordului integrat de mediu
şi autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru
proiectele şi activităţile care intra în sfera sa de
competenţă;
- Participarea în realizarea procedurii de
evaluare a mediului pentru planurile şi programele
regionale;
- Analiza calităţii raportului de mediu elaborat
de alte unitaţi şi instituţii şi emiterea avizului de
mediu;
- Asigurarea controlului conformării cu
condiţiile prevăzute în autorizaţia/autorizaţia integrată
de mediu, în colaborare cu Agenţiile de Protecţia Mediului
judeţene şi Garda Naţională de Mediu.
- În domeniul colaborării cu alte autorităţi şi
instituţii publice şi cu societatea civila:
- Furnizarea de informaţii de mediu autorităţilor
şi instituţiilor publice, conform reglementărilor legale;
- Elaborarea de rapoarte anuale privind starea
mediului în regiunea respectivă şi transmiterea acestora
ANPM în vederea elaborării raportului naţional;
- Asigurarea accesului publicului la informaţia
de mediu şi participarii acestuia la luarea deciziilor de
mediu la nivelul regiunii respective.
Conducerea ARPM este asigurată de un director
executiv, numit prin Ordin al ministrului mediului şi
gospodaririi apelor, la propunerea secretarului de stat
pentru protecţia mediului.
Directorul executiv al ARPM coordonează colaborarea cu
Agenţiile de Protecţia Mediului judeţene din cadrul acelei
regiuni de dezvoltare.

Secţiunea 4
Agenţiile de Protecţia Mediului locale (APM)

APM existente la nivelul fiecărui judeţ şi al

Municipiului Bucureşti, sunt instituţii publice finanţate
integral din bugetul de stat, cu personalitate juridică,
aflate în subordinea MMGA.
Prin înfiinţarea celor 8 Agenţii Regionale de
Protecţia Mediului (ARPM), Agenţiile de Protecţia Mediului
cu sediul în judeţele în care se constituie ARPM se
reorganizează şi trec în structura ARPM. În consecinta,
numarul APM s-a redus la 34.
APM îndeplinesc la nivel teritorial atribuţiile şi
răspunderile autorităţii centrale pentru protecţia
mediului, potrivit competenţelor stabilite de aceasta.

67
 În conformitate cu Regulamentul de organizare şi
functionare al APM, aprobat prin Ordinul ministrului nr.
104/2004, APM au următoarele atribuţii şi responsabilităţi
principale:
- Implementarea dispoziţiilor legale privind
organizarea şi coordonarea sistemului operativ de
monitorizare integrată a factorilor de mediu la nivel
teritorial;
- Stabilirea condiţiilor specifice amplasamentelor şi
luarea măsurilor legale corespunzătoare pentru protecţia,
ameliorarea şi refacerea stării de calitate a mediului
acolo unde a fost deteriorat;
- Organizarea şi exercitarea controlului conformării
privind modul în care sunt implementate şi se respectă
dispoziţiile legale în vigoare referitoare la: protecţia
atmosferei, protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice,
protecţia solului, subsolului şi a ecosistemelor terestre,
protecţia naturii, a peisajelor şi habitatelor naturale,
conservarea diversităţii biologice, a florei şi faunei
sălbatice, regimul ariilor naturale protejate şi al
monumentelor naturii, protecţia asezărilor umane, regimul
substanţelor chimice şi periculoase şi al gestionării
deşeurilor;
- Organizarea şi aplicarea dispoziţiilor legale
referitoare la autorizarea activităţilor economice şi
sociale cu impact asupra mediului, inclusiv procedurile de
stabilire a obligaţiilor de mediu în procesul de
privatizare;
- Elaborarea şi publicarea de rapoarte periodice
privind starea mediului la nivel judeţean;
- Cooperarea cu unităţile teritoriale ale Gărzii
Naţionale de Mediu, în conformitate cu responsabilităţile
stabilite prin legislaţia în vigoare;
- În cooperare cu serviciile descentralizate ale
celorlalte autorităţi de specialitate ale administraţiei
publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice
locale şi în parteneriat cu alte instituţii publice locale
şi cu sectorul privat:
- Elaborează Planurile locale de Acţiune pentru
Protecţia Mediului;
- Colaborează cu ARPM la elaborarea programelor
de reducere a emisiilor de poluanţi în atmosferă în zone şi
aglomerări;
- Elaborează şi pun în aplicare strategii locale
pentru mediu şi dezvoltare durabilă, în conformitate cu
obiectivele şi recomandările Agendei 21;

68
 - Participă la elaborarea şi punerea în aplicare
a planurilor de amenajare a teritoriului şi a planurilor de
urbanism;
- Asistă ARPM în activitatea de identificare a
mijloacelor adecvate şi de susţinere a realizării
obiectivelor de dezvoltare a regiunilor defavorizate,
precum şi a celor din programele de dezvoltare regională;
- Participă, potrivit atribuţiilor şi
competentelor legale, la elaborarea şi punerea în aplicare
a programelor şi proiectelor în context transfrontieră.
- Susţinerea şi impunerea prin mijloacele
prevăzute de lege, în special prin procedurile de
autorizare, a promovării celor mai bune tehnici
disponibile, schimbarea modelelor de producţie şi de
consum, în sensul utilizării durabile a resurselor
materiale şi energetice şi al reducerii impactului negativ
asupra mediului şi calităţii vietii;
- Colaborarea cu ARPM şi asigurarea sprijinului
necesar în elaborarea şi implementarea politicilor
regionale de mediu, a Planului Regional de Acţiune pentru
Protecţia Mediului şi în realizarea atribuţiilor pentru
protecţia mediului la nivel regional.
Conducerea APM este asigurată de un Director executiv,
Director executiv adjunct şi un Comitet director cu rol
consultativ.

Secţiunea 5
Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” (ARBDD)

ARBDD este condusă de un guvernator, funcţie asimilată

cu funcţia de Subsecretar de Stat. ARBDD se află in
subordinea MMGA.
ARBDD are ca principale atribuţii asigurarea aplicării
legislaţiei specifice şi managementul Rezervaţiei Biosferei
“Delta Dunării”.

69
 Secţiunea 6
Administraţia Naţională “Apele Rom`ne” (ANAR) şi Compania
Naţională „Institutul Naţional de Meteorologie şi
Hidrologie” S.A. (INMH)

În domeniul gospodăririi apelor, s-a păstrat aceeaşi

structură instituţională şi numar de personal la nivel
teritorial, existente înainte de publicarea H.G. nr.
408/2004.
ANAR este autoritate publică aflată sub autoritatea
directă a MMGA. ANAR are rolul de a implementa strategia
naţională în domeniul gospodăririi apelor de suprafaţă şi
subterane, at`t din punct de vedere cantitativ c`t şi
calitativ.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a
Apelor Bucureşti asigură suportul şi serviciile stiinţifice
pentru ANAR din punctul de vedere al activităţii de
gospodărire a apelor.
Administraţia Naţională de Meteorologie a fost
înfiinţată prin Legea nr. 216/2004 (M.Of. nr.
494/01.06.2004), prin transformarea Companiei Naţionale
« Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie » S.A. –
INMH în autoritate publică, aflată de asemenea sub
autoritatea MMGA. Această nouă structură are ca principale
atribuţii: asigurarea implementării strategiei naţionale în
domeniul protecţiei meteorologice a vieţii umane şi a
bunurilor, elaborarea de prognoze şi avertizări
meteorologice, studii şi cercetări specifice, inclusiv în
domeniul schimbărilor climatice.

Secţiunea 7
Institute de cercetare dezvoltare în domeniul mediului şi
gospodăririi apelor

MMGA are în coordonare institutele de cercetare-

dezvoltare prezentate în următorul tabel:
Nr.cr Institutul Număr personal
t. angajat
-aprilie 2004-
1 Institutul Naţional de Cercetare- 250
Dezvoltare pentru Protecţia Mediului-
ICIM Bucuresti
2 Institutul Naţional de Cercetare- 114
Dezvoltare Marină « Grigore Antipa »-
INCDM Constanţa
3 Institutul Naţional de Cercetare – 113
Dezvoltare « Delta Dunarii »-INCDDD
Tulcea

70
 TOTAL 477

Aceste institute elaborează şi fundamentează studii

specifice de dezvoltare-cercetare, precum şi strategiile şi
politicile din domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi
apelor.

Secţiunea 8
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM)

Este o unitate aflată în coordonarea MMGA, care are ca

principală atribuţie gestionarea Fondului pentru Mediu.
Proiectele eligibile care pot fi finanţate prin Fondul
pentru Mediu trebuie să aibă ca obiectiv :
- Reciclarea deşeurilor ;
- Controlul poluării aerului, apelor şi solului,
inclusiv prin utilizarea tehnologiilor
curate;
- Protecţia resurselor naturale;
- Tratarea şi/sau eliminarea deşeurilor periculoase;
- Protecţia şi conservarea biodiversităţii;
- Creşterea educaţiei şi constientizării în domeniul
protecţiei mediului.

În mod prioritar, pot fi finanţate proiectele din

Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului.
Proiectele pot face obiectul unor finanţări rambursabile
(cu dob`nzi scăzute şi perioade lungi de graţie) sau
nerambursabile.
Administraţia Fondului pentru Mediu este condusă de un
director general numit prin ordin al ministrului mediului
şi gospodăririi apelor.
Administraţia Fondului pentru Mediu se finanţează din
venituri proprii (p`nă la 3% din fondurile încasate). În
acest sens, numărul de posturi poate fi extins în funcţie
de veniturile realizate şi complexitatea activităţilor de
finanţare a proiectelor.

71
 Secţiunea 9
Garda Naţională de Mediu (GNM)

În conformitate cu H.G. nr. 603/2004 privind

reorganizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu
(M.Of. nr. 401/05.05.2004), aceasta este o instituţie
publică şi functionează ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică,
în subordinea Autorităţii Naţionale de Control, finanţată
de la bugetul de stat.
În acelaşi timp, conform art. 5(4) al H.G. nr.
408/2004, activitatea Gărzii Naţionale de Mediu se află în
coordonarea metodologică a Ministrului mediului şi
gospodăririi apelor privind aplicarea strategiilor şi
politicilor de mediu.
GNM este un corp specializat de control şi inspecţie
cu statut specific şi atribuţii în aplicarea politicii
Guvernului Rom`niei în domeniul prevenirii, constatării şi
sancţionării încălcării prevederilor legale în domeniul
protecţiei mediului, silviculturii, pisciculturii,
cinegeticii, apelor, solului, aerului, biodiversităţii,
precum şi cele prevăzute în legile specifice domeniului
controlului poluării industriale şi managementului
riscului, fondului de mediu şi alte domenii prevăzute de
legislaţia în vigoare.
Principalele atribuţii ale GNM sunt:
- Controlează activităţile cu impact asupra mediului
înconjurător, constată încălcările prevederilor actelor
normative în domeniul protecţiei mediului şi aplică
sancţiunile contravenţionale prevăzute de acestea;
- Participă la intervenţiile pentru eliminarea sau
diminuarea efectelor majore ale poluării asupra factorilor
de mediu şi la stabilirea cauzei acestora şi aplică
sancţiuni contravenţionale, inclusiv oprirea unor
instalaţii şi/sau suspendarea unor activităţi pe perioade
determinate, atunci c`nd este pusă în pericol sănătatea
cetaţenilor sau poluările depăşesc limitele legale;
- Sesizează organele de cercetare penală şi
colaborează cu acestea la constatarea infracţiunilor;
- Controlează investiţiile de mediu în toate fazele de
execuţie şi are acces la întreaga documentaţie;
- Propune organului emitent suspendarea şi/sau
anularea actelor de reglementare emise în cazul
nerespectării prevederilor legale.
În exercitarea atribuţiilor sale, GNM cooperează cu
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu

72
reprezentanţi ai societăţii civile, cu persoane fizice şi
juridice.
GNM este condusă de un comisar general, funcţie
asimilată, ca salarizare, secretarului de stat, numit prin
decizie a Primului-Ministru.
Garda Naţională de Mediu are în subordine:
- 7 Comisariate regionale (instituţii cu personalitate
juridică) care includ:
- 35 Comisariate judeţene;
- Comisariatul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”
- 7 inspectorate teritoriale de regim silvic şi
cinegetic (instituţii cu personalitate juridică) care au în
subordine:
- 35 inspecţii silvo-cinegetice judeţene.
Comisariatele Regionale coordonează şi supraveghează
activitatea comisariatelor judeţene. Cele 7 Comisariate
regionale sunt: Bucureşti, Sibiu, Cluj, Timiş, Vîlcea,
Suceava, Galaţi.
Responsabilităţile GNM şi ale Direcţiei Generale
pentru Protecţia Mediului, Gestiunea Deşeurilor şi
Substanţelor Chimice Periculoase, în domeniul strategiilor
şi politicilor de mediu, autorizării, controlului
conformării şi controlului poluării mediului sunt
prezentate comparativ în Anexa F a H.G. nr. 603/2004.

Secţiunea 10
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
(CNCAN)

CNCAN funcţionează în coordonarea directă a Primului-

ministru, fiind instituţie publică de interes naţional, cu
personalitate juridică, finanţată integral din venituri
proprii. Numarul total de posturi din structura sa este de
80 de persoane (fără postul de demnitar).

Secţiunea 11
Comitetul Interministerial pentru coordonarea integrării
domeniului protecţiei mediului în politicile şi strategiile
sectoriale la nivel naţional

În conformitate cu prevederile art. 3(1), punctul 3,

al H.G. nr. 408/2004, MMGA coordonează activitatea de
integrare a politicii de mediu în celelalte politici
sectoriale în concordanţă cu cerinţele europene şi
internaţionale pentru asigurarea dezvoltării durabile.

73
 Prin H.G. nr. 1097/2001 (M.Of. nr. 707/07.11.2001) a
fost înfiinţat Comitetul Interministerial pentru
coordonarea integrării domeniului protecţiei mediului în
politicile şi strategiile sectoriale la nivel naţional.
Preşedintele Comitetului interministerial este
ministrul mediului şi gospodăririi apelor, iar ceilalţi
membri ai Comitetului interministerial sunt reprezentaţi la
nivel de Secretari de Stat.
Principalele atribuţii ale acestui Comitet sunt:
- Coordonarea şi avizarea politicilor şi strategiilor
sectoriale pentru integrarea cerinţelor de protecţie a
mediului la nivel naţional;
- Adoptarea deciziilor necesare în vederea asigurării
coerenţei în procesul de elaborare şi promovare a actelor
normative care vizează protecţia mediului;
- Aprobarea Planului Naţional de Acţiune pentru
Protecţia Mediului;
- Aprobarea programelor şi planurilor pentru
asigurarea integrării domeniului protecţiei mediului în
aplicarea politicilor şi strategiilor sectoriale la nivel
naţional şi urmăreşte modul efectiv de aplicare a acestora.

Secţiunea 12
Principalele atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor
pentru protecţia mediului, în sistemul O.U.G. nr. 195/2005

12.1. Autoritatea publică centrală

Aceste atribuţii sunt prevăzute de art. 75-79, din
O.U.G. nr. 195/2005, după cum urmează:
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) reactualizează strategia protecţiei mediului, cu
respectarea principiilor şi elementelor strategice
prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă;
b) elaborează recomandările şi acţionează pentru
integrarea politicilor de mediu în strategiile şi
politicile sectoriale;
c) coordonează activitatea de instruire în domeniul
protecţiei mediului;
d) corelează planificarea de mediu cu cea de amenajare
a teritoriului şi urbanism şi stabileşte măsuri de
reconstrucţie ecologică;
e) creează sistemul de informare propriu şi stabileşte
condiţiile şi termenii care permit accesul liber la
informaţiile privind mediul şi participarea publicului la
luarea deciziilor privind mediul;

74
 f) stabileăte infrastructura pentru informaţia
spaţială care serveste scopurilor politicilor de mediu şi
politicilor sau activităţilor care pot avea un impact
asupra mediului;
g) iniţiază proiecte de acte normative, norme tehnice,
reglementări şi proceduri specifice;
h) avizează normele şi reglementările referitoare la
activităţi cu impact asupra mediului, elaborate de alte
autorităţi şi controlează aplicarea acestora;
i) organizează sistemul naţional de monitorizare
integrată a calităţii mediului, coordonează activitatea
acestuia şi asigură informarea autorităţii centrale pentru
sănătate privind rezultatele monitorizării contaminării
radioactive a mediului;
j) creează cadrul instituţional-administrativ pentru
identificarea şi promovarea programelor de cercetare,
pentru formarea şi instruirea unui personal calificat
pentru supraveghere, analiză, evaluare şi control al
mediului;
k) implementează politicile, strategiile şi
reglementările de protecţia mediului prin Agenţia Naţională
pentru Protecţia Mediului şi agenţiile regionale şi
judeţene pentru protecţia mediului;
l) numeşte comisii de experţi pentru evaluarea
prejudiciului adus mediului prin anumite activităţi care
implică organisme modificate genetic;
m) asigură, contra cost, consultarea organismelor
ştiinţifice şi a experţilor interni şi externi, după caz;
n) elaborează şi implementează programe şi elaborează
materiale educative privind importanţa protecţiei mediului;
o) urmăreşte, în sfera sa de competenţă, respectarea
obligaţiilor asumate prin convenţiile internaţionale la
care Rom`nia este parte;
p) urmăreşte şi analizează aplicarea prezentei
ordonanţe de urgenţă, întocmeste, prin intermediul Agenţiei
Naţionale de Protecţia Mediului, rapoarte anuale privind
starea mediului;
q) colaborează cu organizaţii şi autorităţi similare
din alte ţări şi reprezintă Guvernul în relaţiile
internaţionale în domeniul protecţiei mediului;
r) aplică sancţiuni, prin Garda Naţională de Mediu,
pentru nerespectarea legislaţiei de mediu şi pentru
neconformarea la condiţiile impuse prin actele de
reglementare, titularilor activităţilor;
s) colaboreaza cu autorităţile publice şi alte
persoane juridice, în scopul diminuării efectelor negative
ale activităţilor economice asupra mediului şi încurajează

75
introducerea tehnicilor şi tehnologiilor adecvate pentru
mediu;
t) pune la dispoziţie publicului date privind starea
mediului, programele şi politica de protecţie a mediului;
t) se consultă periodic cu reprezentanţii
organizaţiilor neguvernamentale şi cu alti reprezentanţi ai
societăţii civile pentru stabilirea strategiei protecţiei
mediului;
u) identifică, în colaborare cu Ministerul Finanţelor
Publice, noi instrumente financiare care favorizează
protecţia şi îmbunătăţirea calităţii elementelor de mediu;
v) realizeaza activitatea de inspecţie şi control în
domeniul protecţiei mediului prin Garda Naţională de Mediu;
w) colaborează cu autorităţile publice de protecţie
civilă pentru elaborarea planurilor operative şi pentru
executarea în comun a intervenţiilor în caz de poluări sau
accidente ecologice;
x) elaborează Programul Operaţional Sectorial Mediu
av`nd responsabilitatea managementului, implementării şi
gestionării asistenţei financiare alocate acestui program;
y) declară, cu informarea Guvernului, în situaţii
speciale constatate pe baza datelor obţinute din
supravegherea mediului, zone de risc înalt de poluare în
anumite regiuni ale ţării şi elaborează, împreună cu alte
autoritaţi publice centrale şi locale, programe speciale
pentru înlăturarea riscului survenit în aceste zone. După
eliminarea factorilor de risc înalt de poluare, pe baza
noilor date rezultate din supravegherea evoluţiei stării
mediului, zona respectivă este declarată reintrată în
normalitate (art. 75).
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului,
instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată
integral de la bugetul de stat, este organul de
specialitate pentru implementarea politicilor şi
legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în subordinea
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.
Structura organizatorică, numărul de personal,
atribuţiile şi competenţele Agenţiei Naţionale pentru
Protecţia Mediului sunt stabilite prin hotăr`re a
Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului (art. 76).
Autorităţile competente pentru protecţia mediului sunt
instituţii publice cu personalitate juridică, finanţate
integral de la bugetul de stat (art. 77).
Pentru exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea
competentă pentru protecţia mediului solicită informaţiile
necesare altor autorităţi publice centrale, autorităţilor

76
administraţiei publice locale, persoanelor fizice şi
juridice (art. 78).
În exercitarea atribuţiilor ce le revin, comisarii
regionali, comisarii şefi şi comisarii Gărzii Naţionale de
Mediu, precum şi persoane împuternicite din cadrul
acesteia, au acces, în condiţiile legii, oric`nd şi în
orice incintă unde se desfasoară o activitate generatoare
de impact asupra mediului.
Mijloacele de transport şi intervenţie auto şi navale
din dotarea autorităţilor competente pentru protecţia
mediului sunt prevăzute cu girofar de culoare albastră şi
avertizare acustică.
Persoana fizică sau juridică prejudiciată ca urmare a
exercitării atribuţiilor de verificare, inspecţie şi
control poate depune pl`ngere organelor competente în
termen de 15 zile de la constatarea prejudiciului.
În obiectivele, incintele şi zonele cu regim special
din domeniul internelor, justiţiei şi siguranţei naţionale,
personalul prevăzut la alin. (1) ale art. 79 are acces
numai în prezenţa personalului specializat al acestora,
dupa caz.
În obiectivele, incintele şi zonele aparţin`nd
structurilor componente ale sistemului de apărare, ordine
publică şi securitate naţională controlul se realizează de
către personalul specializat din Ministerul Apărării
Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor,
Serviciul Rom`n de Informaţii, Serviciul de Informaţii
Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de
Telecomunicaţii Speciale (art. 79).

12.2. Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi

centrale şi locale
Autorităţile administraţiei publice centrale au
următoarele obligaţii:
a) să elaboreze politica şi strategiile aplicabile în
domeniul propriu de activitate, în conformitate cu
principiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
b) să asigure integrarea politicilor de mediu în
politicile specifice;
c) să elaboreze planuri şi programe sectoriale, cu
respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
d) să asigure pregătirea şi transmiterea către
autorităţile competente pentru protecţia mediului a
informaţiilor şi documentaţiilor necesare obţinerii
avizului de mediu pentru planurile şi programele, pentru
care este necesară evaluarea de mediu;

77
 e) să asigure, în structura lor organizatorică,
structuri cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului,
încadrate cu personal de specialitate;
f) să dezvolte, cu sprijinul autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, programe de
restructurare, în acord cu strategia pentru protecţia
mediului şi politica de mediu şi să asiste unităţile aflate
în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea lor, la
punerea în aplicare a acestor programe;
g) să elaboreze normele şi reglementările specifice
domeniului de activitate în conformitate cu cerinţele
legislaţiei de protecţia mediului şi să le înainteze pentru
avizare autorităţii publice centrale pentru protecţia
mediului (art. 80).
Autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniile
dezvoltării şi prognozei au următoarele atribuţii şi
responsabilităţi:
a) elaborează politicile de dezvoltare pe baza
principiilor dezvoltării durabile, cu luarea în considerare
a posibilelor efecte asupra mediului;
b) integrează în politica proprie măsuri şi acţiuni de
refacere a zonelor afectate şi măsuri de prevenire a
dezastrelor;
c) elaborează Planurile de dezvoltare regională şi
celelalte planuri şi programe, conform legislaţiei în
vigoare;
d) cooperează cu autorităţile competente pentru
protecţia mediului la elaborarea şi aplicarea strategiilor,
a planurilor şi programelor din domeniile lor specifice de
activitate;
e) colaborează cu autorităţile competente la
identificarea şi implementarea proiectelor prioritare
finanţate din surse externe (art. 81).
Autoritatea publică centrală pentru sănătate are
următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) organizează şi coordonează activitatea de
monitorizare a stării de sănătate a populaţiei în relaţie
cu factorii de risc din mediu;
b) asigură supravegherea şi controlul calităţii apei
potabile şi de îmbăiere, precum şi calitatea produselor
alimentare;
c) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, reglementări privind
calitatea şi igiena mediului şi asigură controlul aplicării
acestora;

78
 d) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului în managementul calităţii mediului în
relatie cu starea de sănătate a populaţiei;
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru
protecţia mediului în autorizarea activităţilor prevăzute
la art. 24 şi 39 şi la emiterea acordului de import pentru
aceste activităţi;
f) exercită controlul de specialitate în domeniul
activităţilor prevăzute de art. 24-28, şi art. 39 pentru a
preveni orice efect advers asupra stării de sănătate a
populaţiei, a lucrătorilor şi a mediului şi transmite
autorităţilor competente rezultatele controalelor şi
măsurile adoptate;
g) colaborează cu celelalte autorităţi publice
centrale cu reţea sanitară proprie, pentru cunoaşterea
exactă a stării de sănătate a populaţiei şi pentru
respectarea normelor de igiena a mediului din domeniul lor
de activitate;
h) colaborează, la nivel central şi local, în
asigurarea accesului publicului la informaţia de sănătate
în relaţie cu mediul (art. 82).
Ministerul Apărării Naţionale are următoarele
atribuţii:
a) elaborează norme şi instrucţiuni, specifice pentru
domeniile sale de activitate, în concordanţă cu legislaţia
privind protecţia mediului;
b) supraveghează respectarea de către personalul
Ministerului Apărării Naţionale a normelor de protecţia
mediului pentru activităţile din zonele militare;
c) controlează acţiunile şi aplică sancţiuni pentru
încălcarea de către personalul Ministerului Apărării
Naţionale a legislaţiei de protecţia mediului în domeniul
militar;
d) asigură realizarea evaluării impactului asupra
mediului, a raportului de amplasament şi, după caz, a
raportului de securitate, prin structuri specializate,
atestate de către autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului, numai pentru proiectele şi activităţile
din zonele militare;
e) asigură informarea autorităţilor competente pentru
protecţia mediului cu privire la rezultatele
automonitorizării emisiilor de poluanţi şi a calităţii
mediului în zona de impact, precum şi cu privire la orice
poluare accidentală datorată activităţii desfăşurate (art.
83).
Autorităţile publice centrale în domeniul securităţii
naţionale au următoarele atribuţii şi răspunderi:

79
 a) realizează activitatea de protecţie a mediului prin
structuri proprii care desfasoară acţiuni de control,
îndrumare şi coordonare, în scopul păstrării şi menţinerii
echilibrului ecologic în domeniile sale de activitate;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în
concordanţă cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe
de urgenţă, în domeniile sale de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat
în subordine a normelor de protecţie a mediului, pentru
activităţile proprii;
d) controlează şi aplică sancţiuni pentru încălcarea
de către personalul propriu a legislaţiei de protecţie a
mediului în domeniul său de activitate;
e) asigură evaluarea impactului asupra mediului a
obiectivelor şi activităţilor proprii prin structuri
specializate, certificate de către autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului (art. 84).
Autoritatea publică centrală pentru educaţie şi
cercetare asigură:
a) adaptarea planurilor şi programelor de învăţăm`nt
la toate nivelurile, în scopul însuşirii noţiunilor şi
principiilor de protecţie a mediului, pentru
conştientizarea, instruirea şi educaţia în acest domeniu;
b) promovarea tematicilor de studii şi programe de
cercetare care răspund priorităţilor stabilite de
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului;
c) elaborarea programelor educaţionale în scopul
formării unui comportament responsabil faţă de mediu;
d) elaborarea programelor şi studiilor specifice de
cercetare stiinţifică privind controlul produselor şi
procedeelor biotehnologice şi de prevenire,
reducere/eliminare a riscurilor implicate de obţinerea şi
utilizarea organismelor modificate genetic prin tehnicile
biotehnologiei moderne;
e) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului în autorizarea activităţilor prevăzute
la art. 39, din domeniul său de activitate;
f) exercită controlul de specialitate pentru
activităţile prevăzute de art. 39, din domeniul său de
activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra
stării de sănătate a populaţiei, a lucrătorilor şi a
mediului şi transmite autorităţilor competente rezultatele
controalelor şi măsurile adoptate (art. 85).
Autoritatea publică centrală în domeniile economiei şi
comerţului are următoarele atribuţii:

80
 a) elaboreză politica şi strategiile aplicabile în
domeniul propriu de activitate în conformitate cu
legislaţia privind protecţia mediului;
b) elaborează şi aplică la nivel naţional strategia de
exploatare a resurselor minerale, în concordanţă cu
prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) elaborează politica în domeniul reciclării şi
valorificării deşeurilor industriale;
d) dezvoltă şi promovează legislaţia privind protecţia
mediului din domeniile specifice de competenţă;
e) colaborează cu alte autorităţi publice centrale la
elaborarea mecanismelor financiare pentru stimularea
utilizării tehnologiilor curate;
f) colaborează la elaborarea şi promovarea normelor
care asigura implementarea cerinţelor privind prevenirea şi
controlul integrat al poluării pentru anumite categorii de
activităţi industriale;
g) încurajează introducerea sistemelor de management
de mediu şi a etichetei ecologice;
h) promovează norme şi asigură implementarea acestora
în domeniul substanţelor şi preparatelor periculoase;
i) exercită controlul de specialitate în domeniul
activităţilor prevăzute de art. 24-28 (art. 86).
Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii,
pădurilor şi dezvoltării rurale are următoarele atribuţii
şi răspunderi:
a) asigură protecţia şi conservarea solurilor şi
menţinerea patrimoniului funciar;
b) iniţiază proiecte de acte normative privind volumul
de masă lemnoasă ce se recoltează anual din fondul
forestier naţional, pe baza avizului autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului, conform legislaţiei în
vigoare;
c) asigură autorizarea cultivatorilor de plante
superioare modificate genetic;
d) aprobă locaţiile şi suprafeţele în care urmează sa
fie cultivate plante superioare modificate genetic, în
vederea autorizării de către autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului;
e) colaborează cu autoritatea centrală pentru
protecţia mediului în autorizarea şi controlul
activităţilor prevăzute la art. 39;
f) asigură, prin registrul naţional, evidenţa
suprafeţelor cultivate şi a cultivatorilor de plante
superioare modificate genetic;

81
 g) aplică principiul coexistenţei culturilor de plante
superioare modificate genetic cu celelalte tipuri de
culturi agricole;
h) asigură informarea autorităţii publice centrale
pentru protecţia mediului asupra rezultatelor controlului
şi măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate
genetic (art. 87).
Autoritatea publică centrală în domeniul
transporturilor, constructiilor şi turismului are
următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) dezvoltă planuri şi programe care materializează
politica naţională de amenajare a teritoriului şi
localitatilor, cu respectarea principiilor prezentei
ordonanţe de urgenţă şi a legislaţiei specifice privind
evaluarea de mediu a planurilor şi programelor;
b) elaborează şi aplică programe pentru dezvoltarea
infrastructurii de transport, a transporturilor multimodale
şi a transportului combinat, cu respectarea prevederilor
prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) asigură controlul gazelor de eşapament;
d) elaborează şi dezvoltă planuri de acţiune şi
programe privind îmbunătăţirea, calităţii şi protecţiei
mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor
pentru toate modurile de transport şi infrastructurile
acestora;
e) urmăreşte protejarea patrimoniului natural,
inclusiv prin măsuri impuse unităţilor care desfăşoară
activităţi în domeniul turismului şi încurajează aplicarea
principiilor ecoturismului (art. 88).
Autoritatea publică centrală în domeniul
administratiei şi internelor are următoarele atribuţii şi
răspunderi:
a) elaborează strategiile în domeniile gospodaririi
comunale şi al producerii şi distributiei energiei termice
în conformitate cu legislaţia privind protecţia mediului;
b) elaborează norme şi instrucţiuni specifice, în
concordanţă cu respectarea principiilor prezentei ordonanţe
de urgenţă, pentru domeniile sale de activitate;
c) supraveghează respectarea de către personalul aflat
în subordine a normelor de protecţie a mediului pentru
activităţile proprii;
d) aplică sancţiuni pentru încălcarea de către
personalul din domeniul internelor a legislaţiei de
protecţie a mediului;
e) sprijină autorităţile competente pentru protecţia
mediului în exercitarea controlului transporturilor de
substanţe şi materiale supuse unui regim special, pe baza

82
normelor avizate de autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului;
f) participă, potrivit competenţelor, la acţiunile de
prevenire, protecţie şi interventie în caz de accidente
ecologice prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă
(art. 89).
Autorităţile administraţiei publice locale au
următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) aplică prevederile din planurile de urbanism şi
amenajarea teritoriului, cu respectarea principiilor
prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) urmăresc respectarea legislaţiei de protecţia
mediului de către operatorii economici care prestează
servicii publice de gospodărie comunală;
c) adoptă programe şi proiecte pentru dezvoltarea
infrastructurii localităţilor, cu respectarea prevederilor
prezentei ordonanţe de urgenţă;
d) organizează structuri proprii pentru protecţia
mediului, colaborează cu autorităţile competente pentru
protecţia mediului şi le informează asupra activităţii
desfăşurate;
e) promovează o atitudine corespunzătoare a
comunităţilor locale în legatură cu importanţa protecţiei
mediului;
f) asigură, prin serviciile publice şi operatorii
economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a
localităţilor, de întreţinere şi gospodărire a spaţiilor
verzi, a pieţelor şi a parcurilor publice;
g) conservă şi protejează spaţiile verzi urbane şi/sau
rurale, astfel încat să se asigure suprafaţa optimă
stabilită de reglementările în vigoare, în localităţile în
care nu există posibilitatea asigurării acesteia,
conservarea spaţiilor verzi existente este prioritară;
h) supraveghează operatorii economici din subordine
pentru prevenirea eliminării accidentale de poluanţi sau
depozitarii necontrolate de deşeuri şi dezvoltarea
sistemelor de colectare a deşeurilor refolosibile;
i) organizează servicii specializate pentru protecţia
mediului şi colaborează, în acest scop, cu autorităţile
pentru protecţia mediului (art. 90).
Autoritatea naţională în domeniul sanitar-veterinar şi
al siguranţei alimentelor are următoarele atribuţii şi
răspunderi:
a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, reglementări în
domeniul organismelor modificate genetic, pentru figurarea

83
unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătatii umane,
sănătăţii şi bunăstării animalelor;
b) asigură controlul activităţilor în domeniul sau de
activitate şi al trasabilităţii produselor;
c) colaborează cu autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului în stabilirea unor proceduri armonizate,
eficiente şi transparente privind evaluarea riscului şi
autorizarea organismelor modificate genetic, precum şi a
unor criterii pentru evaluarea potenţialelor riscuri care
rezultă din utilizarea alimentelor şi hranei modificate
genetic, pentru animale;
d) informează autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului asupra rezultatelor controlului şi
măsurile adoptate în domeniul organismelor modificate
genetic (art. 91).
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
are următoarele atribuţii şi răspunderi:
a) elaborează, în colaborare cu autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, reglementari în
domeniul organismelor modificate genetic, pentru asigurarea
unui nivel ridicat al protecţiei vieţii şi sănătăţii umane,
sănătăţii şi bunăstării animale, protecţiei mediului şi
intereselor consumatorilor;
b) elaborează, împreună cu autorităţile publice
centrale pentru protecţia mediului, pentru agricultură,
silvicultură şi cu autoritatea sanitar veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor, reglementările referitoare la
produsele biocide, îngrăşăminte chimice, produsele de
protecţie a plantelor, organismele modificate genetic
obţinute prin tehnicile biotehnologiei moderne şi asigură
controlul aplicării acestora în domeniul sau de competenţă;
c) controlează trasabilitatea şi etichetarea
organismelor modificate genetic în toate etapele
introducerii lor pe piaţa;
d) asigură controlul activităţilor în domeniul său de
activitate şi al trasabilităţii produselor şi comunică
autorităţii centrale pentru protecţia mediului rezultatele
controlului (art. 92).
Poliţia, Jandarmeria, Inspectoratele pentru Situaţii
de Urgenţă şi Garda financiara sunt obligate să acorde
sprijin, la cerere, reprezentanţilor autorităţilor
competente pentru protecţia mediului în exercitarea
atribuţiilor lor (art. 93).

84
85
86
 CAPITOLUL II
SISTEMUL PROCEDURAL AL EVALUăRII şI AUTORIZăRII
ACTIVITăţILOR CU IMPACT ASUPRA MEDIULUI

Secţiunea 1
Privire generală asupra sistemului procedural

Conform legislaţiei în vigoare, activităţile economice

şi sociale cu impact asupra mediului sunt supuse unei
proceduri tehnico-administrative de verificare a efectelor
acestor activităţi asupra mediului înconjurător.
Cadrul general legislativ este asigurat de O.U.G. nr.
195/2005 (legea cadru a mediului) şi de O.U.G. nr.
152/2005, aprobată şI modificată de Legea nr. 84/2006
(privind prevenirea şi controlul integrat al poluării).
Principalele acţiuni şI termeni în domeniul prevenirii
poluării de către activităţile economice sunt prevăzute în
O.U.G. nr. 195/2005 şI în O.U.G. nr. 152/2005, după cum
urmează:
acord de mediu - act tehnico-juridic prin care se
stabilesc conditiile de realizare a proiectului, din punct
de vedere al protecţiei mediului; acordul de mediu
reprezinta decizia autorităţii competente pentru protecţia
mediului, care da dreptul titularului de proiect sa
realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei
mediului;
audit de mediu - instrument managerial de evaluare
sistematica, documentata, periodica si obiectiva a
performantei organizatiei, a sistemului de management si a
proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul:
a) de a facilita controlul managementului practicilor cu
posibil impact asupra mediului;
b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv
realizarea obiectivelor si tintelor de mediu ale
organizatiei;
autorizatie de mediu - act tehnico-juridic emis de
autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin
care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de
functionare a unei activităţi existente sau a unei
activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra
mediului, necesar pentru punerea acesteia în functiune;
autorizatie integrata de mediu - act tehnico-juridic
emis de autorităţile competente, conform dispozitiilor
legale în vigoare privind prevenirea si controlul integrat
al poluarii; în O.U.G. nr. 152/2005, adiptată şI modificată
prin Legea nr. 84/2006 aceatsa este definită astfel: actul
tehnico-juridic emis de autorităţile competente potrivit

87
dispozitiilor legale în vigoare, care acorda dreptul de a
exploata în totalitate sau în parte o instalatie, în
anumite conditii care sa garanteze ca instalatia corespunde
prevederilor prezentei ordonante de urgenţă. Autorizatia
poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii sau
pentru parti ale acesteia, situate pe acelasi amplasament
si exploatate de acelasi operator;
autoritate competentă pentru protecţia mediului -
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,
Agentia Naţională pentru Protecţia Mediului sau, dupa caz,
autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului,
respectiv agentiile regionale pentru protecţia mediului,
agentiile judetene pentru protecţia mediului, Administratia
Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii", precum si Garda
Naţională de Mediu si structurile subordonate acesteia;
avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului:
a) avizul de mediu pentru planuri si programe - act
tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, care confirma integrarea aspectelor
privind protecţia mediului în planul sau programul supus
adoptarii;
b) avizul pentru stabilirea obligatiilor de mediu -
act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului la: schimbarea titularului unei
activităţi cu impact asupra mediului, vanzarea pachetului
majoritar de actiuni, vanzarea de active, fuziune,
divizare, concesionare, dizolvare următa de lichidare,
lichidare, încetarea activităţii, faliment, avand ca scop
stabilirea obligatiilor de mediu, ca prevederi ale unui
program pentru conformare, în vederea asumarii acestora de
către partile implicate în situatiile mentionate anterior;
c) avizul de mediu pentru produse de protecţie a
plantelor respectiv pentru autorizarea îngrasamintelor
chimice - act tehnico-juridic emis de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de
omologare a produselor de protecţie a plantelor si
respectiv de autorizare a îngrasamintelor chimice;
d) aviz Natura 2000 - act tehnico-juridic emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care
confirma integrarea aspectelor privind protecţia
habitatelor naturale si a speciilor de flora si fauna
salbatica în planul sau programul supus adoptarii;
bilanţ de mediu - lucrare elaborata de persoane fizice
sau juridice atestate conform legii, în scopul obtinerii
avizului pentru stabilirea obligatiilor de mediu sau a
autorizatiei de mediu, si care contine elementele analizei

88
tehnice prin care se obtin informatii asupra cauzelor si
consecintelor efectelor negative cumulate, anterioare,
prezente si anticipate ale activităţii, în vederea
cuantificarii impactului de mediu efectiv de pe un
amplasament; în cazul în care se identifica un impact
semnificativ, bilanţul se completeaza cu un studiu de
evaluare a riscului;
cele mai bune tehnici disponibile - stadiul de
dezvoltare cel mai avansat si eficient înregistrat în
dezvoltarea unei activităţi si a modurilor de exploatare,
care demonstreaza posibilitatea practica de a constitui
referinta pentru stabilirea valorilor limita de emisie în
scopul prevenirii, iar în cazul în care acest fapt nu este
posibil, pentru a reduce în ansamblu emisiile si impactul
asupra mediului în intregul sau:
a) tehnicile se refera deopotriva la tehnologia
utilizata si modul în care instalatia este proiectata,
construita, întretinuta, exploatata, precum si la scoaterea
din functiune a acesteia si remedierea amplasamentului,
potrivit legislatiei în vigoare;
b) disponibile se refera la acele cerinte care au
înregistrat un stadiu de dezvoltare ce permite aplicarea
lor în sectorul industrial respectiv, în conditii economice
si tehnice viabile, luandu-se în considerare costurile si
beneficiile, indiferent daca aceste tehnici sunt sau nu
utilizate ori realizate la nivel national, cu conditia ca
aceste tehnici sa fie accesibile operatorului;
c) cele mai bune - se refera la cele mai eficiente
tehnici pentru atingerea în ansamblu a unui nivel ridicat
de protecţie a mediului în intregul sau;
evaluare de mediu - elaborarea raportului de mediu,
consultarea publicului si a autoritarilor publice
interesate de efectele implementarii planurilor si
programelor, luarea în considerare a raportului de mediu si
a rezultatelor acestor consultari în procesul decizional si
asigurarea informarii asupra deciziei luate;
evaluarea impactului asupra mediului - proces menit sa
identifice, sa descrie si sa stabileasca, în functie de
fiecare caz si în conformitate cu legislaţia în vigoare,
efectele directe si indirecte, sinergice, cumulative,
principale si secundare ale unui proiect asupra sănătăţii
oamenilor si a mediului;
evaluarea riscului - lucrare elaborata de persoane
fizice sau juridice atestate conform legii, prin care se
realizeaza analiza probabilitatii si gravitatii
principalelor componente ale impactului asupra mediului si

89
se stabileste necesitatea masurilor de prevenire,
interventie si/sau remediere;
instalatie - orice unitate tehnica stationara, în care se
desfasoara una sau mai multe activităţi prevăzute în anexa
nr. 1, precum si orice alta activitate direct legata tehnic
de activităţile desfasurate pe acel amplasament, care pot
genera emisii si poluare;
instalatie existenta - orice instalatie aflata în
functiune, autorizata sau supusa procedurii de autorizare
de către autoritatea competentă înainte de data de 30
octombrie 1999 inclusiv, cu conditia de a fi fost pusa în
functiune în termen de cel mult un an de la aceasta data;
instalatie noua - orice instalatie pusa în functiune
si autorizata sau supusa procedurii de autorizare de către
autoritatea competentă dupa data de 30 octombrie 1999;
modificarea în exploatare - o schimbare în ceea ce
priveste tipul sau functionarea instalatiei ori o extindere
a acesteia, care poate avea efecte asupra mediului;
modificarea substantiala - o schimbare în exploatare
care, din punctul de vedere al autorităţii competente,
poate avea efecte negative semnificative asupra sănătăţii
populaţiei sau mediului. În sensul acestei definitii, orice
modificare în exploatare sau extindere a exploatarii este
considerata modificare substantiala daca modificarea ori
extinderea, prin ea însasi, duce la atingerea valorilor de
prag prevăzute în anexa nr. 1, dupa caz;
operator - orice persoana fizica sau juridica care
opereaza ori detine controlul instalatiei, asa cum este
prevăzut în legislaţia naţională, sau care a fost investita
cu putere economica decisiva asupra functionarii tehnice a
instalatiei;
poluare - introducerea directa sau indirecta, ca
rezultat al activităţii umane, de substante, vibratii,
caldura, zgomot în aer, apa ori sol, susceptibile sa aduca
prejudicii sănătăţii umane sau calitatii mediului, sa
determine deteriorarea bunurilor materiale sau sa afecteze
ori sa impiedice utilizarea în scop recreativ a mediului
si/sau alte utilizari ale acestuia în sensul prevederilor
legislatiei în vigoare;
public - una ori mai multe persoane fizice sau
juridice si, potrivit legislatiei ori practicii nationale,
asociatiile, organizatiile sau gruparile acestora;
public interesat - publicul afectat sau posibil a fi
afectat ori care are un înteres în luarea unei decizii
privind emiterea sau reactualizarea unei autorizatii ori a
conditiilor unei autorizatii; în acceptiunea acestei
definitii, organizatiile neguvernamentale în domeniul

90
protecţiei mediului, care îndeplinesc conditiile cerute de
legislaţia naţională, sunt considerate public interesat;
plan de actiuni - plan de masuri cuprinzand etapele
care trebuie parcurse în intervale de timp precizate prin
prevederile autorizatiei integrate de mediu de către
titularul activităţii sub controlul autorităţii competente
pentru protecţia mediului în scopul respectarii
prevederilor legale referitoare la prevenirea si controlul
integrat al poluarii; planul de actiune face parte
integranta din autorizatia integranta de mediu;
program pentru conformare - plan de masuri cuprinzand
etapele care trebuie parcurse în intervale de timp
precizate prin prevederile autorizatiei de mediu sau
avizului pentru stabilirea obligatiilor de mediu de către
titularul activităţii, sub controlul autorităţii competente
pentru protecţia mediului, în scopul respectarii
prevederilor legale privind protecţia mediului; programul
pentru conformare face parte integranta din autorizatia de
mediu sau din avizul pentru stabilirea obligatiilor de
mediu;
raport de mediu - parte a documentatiei planurilor sau
programelor, care identifica, descrie si evalueaza efectele
posibile semnificative asupra mediului, ale aplicarii
acestora si alternativele sale rationale, luand în
considerare obiectivele si aria geografica aferenta,
conform legislatiei în vigoare;
standardul de calitate a mediului - totalitatea
cerintelor care trebuie respectate la un moment dat de
mediu ca un întreg, considerat în ansamblul sau, sau de
către o parte a acestuia, în conditiile stabilite de
legislaţia în vigoare;

Secţiunea 2
Mijloacele procedurale de constatare a conformităţii
activităţilor cu dispoziţiile legale

2.1. Acordul de mediu

Mijloacele procedurale de constatare a conformităţii
activităţilor cu dispoziţiile legale privind protecţia
mediului sunt avizele, autorizaţiile şi acordurile de
mediu.
Pentru orice obiectiv sau activitate care, prin
natura, dimensiunea sau amploarea sa, poate avea un impact
deosebit asupra mediului, în domeniile prevăzute de anexa I
la H.G. nr. 918/2002 sunt necesare, înainte de emiterea
acordului sau autorizaţiei de mediu, studii de impact.

91
 Pentru anumite proiecte publice sau private19 care pot
avea efecte semnificative asupra mediului prin natura,
dimensiunea, sau localizarea lor, Hotăr`rea nr. 918 din 22
august 2002 stabileşte procedura cadru de evaluare a
impactului asupra mediului, aplicată în scopul emiterii
acordului de mediu.
Aşa cum am precizat, acordul de mediu este decizia
autorităţii competente pentru protecţia mediului care dă
dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul.
Acordul de mediu este un act tehnico-juridic eliberat în
scris, prin care se stabilesc condiţiile de realizare a
proiectului din punct de vedere al protecţiei mediului.
Proiectul reprezintă - în înţelesul art. 2 din Hot.
nr. 918/2002 - execuţia lucrărilor de construcţii sau alte
instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului
natural sau al peisajului, inclusiv cele care implică
extragerea resurselor naturale.
Titularul de proiect care poate fi at`t persoană
fizică c`t şi persoană juridică - este solicitantul
acordului de mediu pentru un proiect sau autoritatea
publică ce iniţiază un proiect.
Evaluarea impactului asupra mediului identifică,
descrie şi evaluează, în mod corespunzător, efectele
directe şi indirecte ale proiectului asupra următorilor
factori:
- fiinţe umane, fauna şi flora;
- sol, apă, aer, climă şi peisaj;
- bunuri materiale şi patrimoniu cultural;
- interacţiunea dintre factorii menţionaţi anterior.
Totodată, evaluarea impactului asupra mediului
urmăreşte stabilirea măsurilor de reducere sau de evitare a
impactului negativ al proiectului asupra factorilor
enumeraţi mai sus şi determină decizia de realizare sau de
normalizare a proiectului pe amplasamentul ales (evaluarea
impactului asupra mediului se efectuează în faza de

19 #n anexa 1 a Hot. 918/2002 este prev[zut[ lista proiectelor supuse

evalu[rii impactului asupra mediului (1. agricultura, 2. industria
extractiv[ a petrolului, gazelor naturale, c[rbunelui ]i turbei; 3.
industria energetic[; 4. producerea ]i prelucrarea metalelor; 5.
industria materialelor minerale de construc\ii; 6. industria chimic[
]i petrochimic[; 7 industria lemnului ]i a h`rtiei; 8. proiect de
infrastructur[; alte tipuri de proiecte) iar @n anexa 2 este cuprins[
lista proiectelor pentru care trebuie stabilit[ necesitatea efectu[rii
evalu[rii importului asupra mediului (1.agricultura, silvicultura ]i
piscicultura; 2. industria extractiv[; industria energetic[; 4.
producerea ]i prelucrarea mineralelor; 5. industria mineralelor; 6.
industria chimic[; 7. industria alimentar[; 8. industria textil[, a
piel[riei, lemnului ]i h`rtiei; 9. industria cauciucului; 10. proiecte
de infrastructur[; 11. alte proiecte; 12. turism ]i recreare). A se
vedea Hot. nr. 918/20 august 2002 M.Of. nr. 686 din 17 septembrie 2002.

92
pregătire a documentaţiei care fundamentează fezabilitatea
proiectului).
Evaluarea impactului asupra mediului se realizează în
etape: - etapa de încadrare a proiectului în procedura de
evaluare a impactului asupra mediului;
- etapa de definire a domeniului evaluării şi de
realizare a raportului privind studiul de evaluare a
impactului asupra mediului;
- etapa de analiză a calităţii raportului la studiul
de evaluare a impactului asupra emdiului.
Pentru proiectele supuse evaluării impactului asupra
mediului titularului de proiect i se solicită următoarele
informaţii:
1. descrierea proiectului, incluz`nd, mai ales: a)
descrierea caracteristicilor fizice ale întregului proiect
şi a cerinţelor de amenajare a terenului în timpul fazelor
de construcţie şi funcţionare; b) descrierea principalelor
caracteristici ale proceselor de producţie, de exemplu
natura şi calitatea materialelor utilizate; c) estimarea pe
tipuri şi cantităţi, a deşeurilor preconizate şi a
emisiilor (poluare în apă, aer şi sol, zgomot, vibraţii,
lumină, căldură, radiaţii etc) rezultate din funcţionarea
proiectului propus.
2. rezumatul principalelor variante studiate şi
indicarea principalelor motive pentru alegerea finală,
lu`nd în considerare efectele asupra mediului;
3. descrierea aspectelor de mediu probabil afectate în
mod semnificativ prin proiectul propus în special a
populaţiei, faunei, florei, solului, apei, aerului,
factorilor climatici, bunurilor materiale, inclusiv
patrimoniul arhitectural şi arheologic, peisajul şi
interconexiunile dintre aceşti factori;
4. descrierea (care trebuie să acopere efectele
directe şi indirecte, secundare, cumulative, pe termen
scurt, mediu şi lung, permanente şi temporare, pozitive şi
negative asupra mediului) efectelor semnificative
prealabile ale proiectului propus asupra mediului rezult`nd
din: a) existenţa proiectului; b) utilizarea resurselor
naturale; c) emisiile de poluanţi, zgomote şi eliminarea
deşeurilor: şi descrierea metodelor de prognoză utilizate
în evaluarea efectelor asupra mediului.
5. descrierea măsurilor preconizate pentru prevenirea,
reducerea şi, unde este posibil, compensarea oricăror
efecte adverse semnificative asupra mediului.
6. un rezumat care nu are caracter tehnic al
informaţiilor furnizate la punctele precedente

93
 7. indicarea dificultăţilor (deficienţe tehnice sau
lipsa de Know-how) înt`mpinate de titularul proiectului în
prezentarea informaţiei solicitate.
Procedura de emiterea acordului de mediu pe baza
evaluării impactului asupra mediului este condusă de
autorităţile competente pentru protecţia mediului, cu
participarea autorităţilor publice centrale sau locale,
după caz, care au atribuţii şi răspunderi specifice în
domeniul protecţiei mediului. Participarea acestor
autorităţi la emiterea acordului de mediu se realizează în
cadrul unui colectiv de analiză tehnică constituit la nivel
central prin ordin al conducătorului autorităţii publice
centrale pentru protecţia mediului şi la nivelul fiecărui
judeţ, şi al municipiului Bucureşti (inclusiv în cazul
Administraţiei Rezervaţiei Biosferei, Delta Dunării) prin
ordin semnat de prefect şi de preşedintele consiliului
judeţean.
Autorităţile competente pentru protecţia mediului
analizează proiectele publice sau private20 supuse evaluării
impactului asupra mediului astfel: - pentru proiectele
publice sau private prevăzute în anexa 2 trebuie stabilită
necesitatea efectuării evaluării impactului asupra
mediului.
Odată cu solicitarea de emitere a acordului de mediu
se depune şi memoriul de prezentare a proiectului propus
care cuprinde: - descrierea şi caracteristicile
amplasamentului ales;
- descrierea şi caracteristicile proiectului şi ale
activităţii la punerea în funcţiune a proiectului: mărime,
tehnologii şi materiale folosite, utilizarea resurselor
naturale, utilizarea sau producerea substanţelor chimice

20Hot[r`rea - conform art.5 (modificat prin Hot. nr. 1705/2004) - nu se

aplic[: a) proiectelor destinate apararii nationale; b) proiectelor ale
caror detalii sunt adoptate printr-un act normativ specific, daca
cerintele prezentei hotarari, inclusiv cele referitoare la furnizarea
informatiei, sunt indeplinite in procesul legislativ respectiv. (2)
Autoritatea public[ central[ pentru protec\ia mediului poate excepta de
la evaluarea impactului asupra mediului anumite proiecte sau parti ale
acestora, in cazuri exceptionale, precum asigurarea ordinii publice sau
sigurantei nationale; exceptarea se acorda pe baza solicitarii motivate
a autorit[\ii publice care initiaza proiectul, cu indeplinirea
urm[toarelor conditii:
a) sa aplice o alta metoda de evaluare corespunzatoare si sa aduca la
cunostinta publicului informatiile astfel dobandite;
b) sa informeze publicul interesat despre exceptia procedurala si
motivele care au dus la aceasta.
(3) Decizia de exceptare este comunicata titularului de proiect, dupa
indeplinirea conditiilor prev[zute la alin. (2).

94
periculoase, generarea, utilizarea şi prelucrarea
deşeurilor şi a altor substanţe denumire, emisii poluante,
inclusiv zgomotul, interacţiunea posibilă cu activităţi
existente, probabilitatea producerii accidentelor de mediu
şi prevenirea acestora.
După stabilirea obligativităţii evaluării impactului
asupra mediului pentru un proiect se trece la etapa de
definire a domeniului evaluării impactului asupra mediului
scop în care autoritatea competentă pentru protecţia
mediului pregăteşte şi transmite titularului de proiect un
îndrumar referitor la problemele de mediu care trebuie
tratate în evaluarea de impact şi la gradul de extindere al
acestora. La elaborarea acestui îndrumar autoritatea
competentă pentru protecţia mediului consultă titularul de
proiect şi celelalte autorităţi publice implicate în
procedura de emitere a acordului de mediu pentru proiectul
respectiv. Oricare dintre autorităţile publice implicate în
procedura de emitere a acordului de mediu care deţin
informaţii relevante pentru evaluarea efectelor directe şi
indirecte ale proiectului are obligaţia să pună aceste
informaţii la dispoziţia titularului de proiect.
Pe baza acestui îndrumar se realizează efectuarea
studiului de evaluare a impactului asupra mediului prin
agenţi economici specializaţi, persoane fizice sau juridice
independente de titularul proiectului (atestaţi conform
legii).
Rezultatele studiului de evaluare a impactului asupra
mediului sunt prezentate în raportul care se înaintează
autorităţii competente pentru protecţia mediului. Raportul
la studiul de evaluare este supus comentariilor publicului
(ale cărui observaţii pertinente sunt luate în considerare
pe tot parcursul evaluării impactului asupra mediului) şi
analizei realizate de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului împreună cu colectivul de analiză
tehnică. În urma analizei raportului se ia decizia de
acceptare sau de refacere a raportului şi de emitere,
respectiv de respingere motivată a emiterii acordului de
mediu.
Autorităţile competente pentru protecţia mediului aduc
la cunoştinţa publicului orice solicitare de acord de mediu
pentru proiecte supuse evaluării impactului asupra
emdiului, într-un interval de timp care să permită
publicului exprimarea opiniilor înaintea deciziei de
emitere a acordului de mediu. Procedura de informare şi
participare a publicului la evaluarea impactului asupra
mediului este coordonată de autorităţile competente pentru
protecţia mediului şi include următoarele aspecte:

95
 a) identificarea publicului interesat;
b) specificarea locului unde pot fi consultate
informaţiile disponibile;
c) specificarea modalităţii de informare a publicului
prin: afişe într-o anumită zonă teritorială, publicăţii în
presa locală, organizarea unor expoziţii cu planuri,
schiţe, tabele, grafice, modele referitoare la proiectul
respectiv;
d) determinarea modalităţii de consultare a publicului
(informări scrise sau dezbateri publice);
e) fixarea unui interval limită corespunzător pentru
diferite etape ale procedurii, cu scopul de a asigura
luarea deciziei într-o perioadă rezonabilă.
Pentru anumite proiecte publice sau private,
autorităţile competente pentru protecţia mediului fac
publică decizia de emitere sau de respingere a solicitării
de emitere a acordului de mediu se pun la dispoziţia
publicului următoarele informaţii:
a) conţinutul acordului şi orice condiţii prevăzute în
acesta, cu excepţia celor care afectează confidenţialitatea
informaţiilor stabilită pentru a proteja un interes
legitim;
b) principalele motivaţii şi consideraţii pe care se
bazează această decizie;
c) descrierea principalelor măsuri pentru prevenirea,
reducerea şi, dacă este posibil, eliminarea efectelor
adverse.

2.2. Autorizaţia de mediu

Autorizaţia de mediu este act tehnico-juridic emis de
autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin
care sunt stabilite conditiile si/sau parametrii de
functionare a unei activităţi existente sau a unei
activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra
mediului, necesar pentru punerea acesteia in functiune, iar
autorizaţia integrată de mediu este actul tehnico-juridic
emis de autorităţile competente potrivit dispozitiilor
legale in vigoare, care acorda dreptul de a exploata in
totalitate sau in parte o instalatie, in anumite conditii
care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor
legale. Autorizatia poate fi emisa pentru una sau mai multe
instalatii sau pentru parti ale acesteia, situate pe
acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator;
Conform O.U.G. nr. 195/2005, desfasurarea
activităţilor existente precum si inceperea activităţilor
noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului se

96
realizeaza numai in baza autorizatiei/autorizatiei
integrate de mediu
Autorizatia/autorizatia integrata de mediu se emite
dupa obtinerea celorlalte avize, acorduri, autorizatii,
dupa caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii.
Functionarea fara autorizatie de mediu este interzisa
pentru activităţile care fac obiectul procedurii de
autorizare din punct de vedere al protecţiei mediului.
Functionarea fara autorizatie integrata de mediu este
interzisa pentru activităţile supuse legislatiei privind
prevenirea si controlul integrat al poluarii.
Titularul activităţii are obligatia de a informa
autorităţile publice teritoriale competente pentru
protecţia mediului cu privire la rezultatele
automonitorizarii emisiilor de poluanti reglementati,
precum si cu privire la accidente sau pericole de
accidente.
Autorizatia de mediu este valabila 5 ani, iar
autorizatia integrata de mediu este valabila 10 ani. Prin
exceptie, autorizatiile de mediu si autorizatiile integrate
de mediu emise cu program pentru conformare, respectiv cu
plan de actiuni sunt valabile pe toata perioada derularii
programului/planului. Perioada de valabilitate a
autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu nu poate
depasi ultimul termen scadent al programului pentru
conformare, respectiv al planului de actiuni.
Avizul de mediu pentru stabilirea obligatiilor de
mediu, acordul de mediu si autorizatia de mediu se
revizuiesc daca apar elemente noi cu impact asupra
mediului, necunoscute la data emiterii. In acest caz se
poate cere si refacerea evaluarii impactului asupra
mediului si/sau a bilanţului de mediu.
Autorizatia integrata de mediu se revizuieste in
conditiile prevăzute de legislaţia specifică privind
prevenirea si controlul integrat al poluarii.
Acordul de mediu si autorizatia/autorizatia integrata
de mediu se suspenda de către autoritatea competentă pentru
protecţia mediului care a emis actul de reglementare,
pentru nerespectarea prevederilor acestora sau ale
programelor pentru conformare/planurilor de actiuni, dupa o
notificare prealabila prin care se poate acorda un termen
de cel mult 30 de zile pentru indeplinirea obligatiilor.
Suspendarea se mentine pana la eliminarea cauzelor, dar nu
mai mult de 6 luni. Pe perioada suspendarii, desfasurarea
proiectului sau activităţii este interzisa.
In cazul in care nu s-au indeplinit conditiile
stabilite prin actul de suspendare, autoritatea competentă

97
pentru protecţia mediului dispune, dupa expirarea
termenului de suspendare, anularea acordului de mediu sau
autorizatiei/autorizatiei integrate de mediu, dupa caz.
Dispozitiile de suspendare si, implicit, de incetare a
desfasurarii proiectului sau activităţii sunt executorii de
drept.
Litigiile generate de emiterea, revizuirea,
suspendarea sau anularea actelor de reglementare se
solutioneaza de instantele de contencios administrativ
competente.
Autoritatea competentă pentru protecţia mediului,
impreuna cu celelalte autorităţi ale administratiei publice
centrale si locale, dupa caz, asigura informarea,
participarea publicului la deciziile privind activităţi
specifice si accesul la justitie, in conformitate cu
prevederile Conventiei privind accesul la informatie,
participarea publicului la luarea deciziei si accesul la
justitie in probleme de mediu, semnata la Aarhus la 25
iunie 1998, ratificata prin Legea nr. 86/2000.
Consultarea publicului este obligatorie in cazul
procedurilor de emitere a actelor de reglementare.
Organizatiile neguvernamentale care promoveaza protecţia
mediului au drept la actiune in justitie in probleme de
mediu.
Situaţia autorizaţiei integrate de mediu este
reglementă de O.U.G. nr. 152/2005. Conform art. 5,
documentatia pentru solicitarea autorizatiei integrate de
mediu contine următoarele:
a) descrierea instalatiei si activităţile desfasurate;
b) prezentarea materiilor prime si auxiliare, a altor
substante, a tipului de energie utilizata sau generata de
instalatie;
c) descrierea surselor de emisie din instalatie;
d) descrierea conditiilor amplasamentului instalatiei;
e) indicarea naturii si a cantitatilor de emisii care
pot fi evacuate din instalatie in fiecare factor de mediu,
precum si identificarea efectelor semnificative ale acestor
emisii asupra mediului;
f) descrierea tehnologiei propuse si a altor tehnici
pentru prevenirea sau, daca nu este posibil, reducerea
emisiilor din instalatie;
g) masuri pentru prevenirea producerii deseurilor ca
urmare a functionarii instalatiei si valorificarea
acestora, dupa caz;
h) descrierea masurilor planificate pentru respectarea
principiilor generale;

98
 i) descrierea masurilor planificate pentru
monitorizarea emisiilor in mediu;
j) descrierea principalelor alternative analizate de
operator.
Documentatia pentru solicitarea emiterii autorizatiei
integrate de mediu trebuie sa cuprinda, de asemenea,
rezumatul netehnic al detaliilor prevăzute la art. 5, alin.
(1).
Documentatia pentru solicitarea emiterii autorizatiei
integrate de mediu poate contine informatii rezultate din
evaluarea impactului asupra mediului intocmita anterior,
raportul de securitate, precum si informatii furnizate ca
raspuns la alte cerinte legale si care corespund uneia
dintre prevederile art. 5.
Operatorul are obligatia de a solicita si de a obtine
de la autoritatea competentă autorizatia integrata de mediu
pentru activităţile prevăzute in anexa nr. 1.
Exploatarea instalatiei se poate efectua numai in baza
autorizatiei integrate de mediu, emisa in conditiile
prevăzute de O.U.G nr. 152/2005, aprobată şI modificată
prin Legea nr. 84/2006.
Orice instalatie noua este pusa in functiune numai
dupa obtinerea autorizatiei integrate de mediu, emisa
potrivit O.U.G. nr. 152/2005, respectandu-se exceptiile
prevăzute de legislaţia naţională in vigoare din domeniul
limitarii emisiilor anumitor poluanti in aer, provenite din
instalatii mari de ardere.
Conform art. 9 din ordonanţă, aşa cum a fost modificat
prin Legea nr. 84/2006, autorizatia integrata de mediu este
emisa de autoritatea competentă in conditiile prevăzute la
art. 3 si 18 din ordonanţă, in scopul asigurarii unui nivel
ridicat de protecţie a mediului in intregul sau, cu
respectarea reglementarilor privind calitatea aerului, apei
si a solului.
La aplicarea procedurii de autorizare integrata de
mediu, pentru instalatii noi sau pentru modificari
substantiale, se iau in considerare orice informatii,
concluzii sau decizii relevante rezultate ca urmare a
aplicarii prevederilor legislatiei nationale in domeniul
evaluarii impactului asupra mediului.
Autorizatia integrata de mediu cuprinde valorile
limita de emisie pentru poluanti, in special pentru cei
prevăzuti in anexa nr. 2, care pot fi emisi in cantitati
semnificative, ca rezultat al functionarii instalatiei,
luandu-se in considerare natura lor, precum si potentialul
de transfer al poluarii dintr-un mediu in altul, respectiv:
apa, aer, sol.

99
 Autorizatia integrata de mediu poate cuprinde si
cerinte specifice in scopul asigurarii protecţiei solului
si a apei subterane, precum si masuri suplimentare cu
privire la managementul deseurilor generate de instalatie.
Valorile limita de emisie prevăzute la alin. (3) pot
fi suplimentate ori inlocuite prin parametri echivalenti
ori masuri tehnice.
Pentru instalatiile in care se desfasoara activităţile
prevăzute in anexa nr. 1 la pct. 6.6, valorile limita de
emisie prevăzute la art. 10, alin. (3)-(5) iau in
considerare aspectele practice caracteristice acestei
categorii de instalatii.
Pentru instalatiile in care se desfasoara activităţi aflate
sub incidenta reglementarilor privind comercializarea
certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera,
autorizatia integrata de mediu nu stabileste valori limita
de emisie pentru emisiile directe ale acestor gaze, cu
exceptia cazului in care este necesara evitarea producerii
unei poluari semnificative la nivel local.
In situatiile prevăzute la art. 10, alin. (1),
autorizatiile integrate de mediu nu includ cerinte
referitoare la utilizarea eficienta a energiei pentru
unitati de ardere sau orice alte unitati care emit dioxid
de carbon pe amplasament.
Daca este necesar, autoritatea competentă revizuieste
autorizatia integrata de mediu, potrivit prevederilor alin.
(2).
Prevederile art. 10 alin. (1)-(3) nu se aplica
instalatiilor care fac obiectul excluderii temporare de la
comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect
de sera.
Stabilirea valorilor limita de emisie si a
parametrilor echivalenti, precum si a masurilor tehnice
prevăzute la art. 9 alin. (3)-(6) si art. 10 se bazeaza pe
cele mai bune tehnici disponibile, fara a recomanda
folosirea unei tehnici sau tehnologii specifice, dar
luandu-se in considerare:
a) caracteristicile tehnice ale instalatiei;
b) amplasarea geografica;
c) conditiile locale de mediu.
Autorizatia integrata de mediu contine prevederi
pentru limitarea efectelor poluarii la lunga distanta sau
transfrontiera si asigurarea unui nivel inalt de protecţie
a mediului in intregul sau.
Autorizatia integrata de mediu contine cerinte de
monitorizare corespunzatoare, frecventa si metodologia
specifică de masurare, proceduri de evaluare si obligatii

100
privind furnizarea către autoritatea competentă a datelor
solicitate pentru verificarea conformarii functionarii
instalatiei cu cerintele prevăzute de autorizatie.
Pentru instalatiile care desfasoara activităţi
prevăzute in anexa nr. 1 pct. 6.6, masurile prevăzute la
alin. (1) se aplica luandu-se in considerare rezultatele
analizei cost-beneficiu.
Autorizatia integrata de mediu (conform art. 13 din
ordonanţă) contine masuri referitoare la alte conditii de
exploatare decat cele normale, in scopul prevenirii
riscurilor de poluare a mediului, in următoarele situatii:
a) pornire;
b) pierderi datorate functionarii necorespunzatoare;
c) intrerupere temporara a functionarii;
d) incetare definitiva a functionarii.
Autorizatia integrata de mediu contine, dupa caz,
derogari temporare de la prevederile art. 9 daca printr-un
plan de reabilitare aprobat de autoritatea competentă se
realizeaza reducerea poluarii si, in cel mult 6 luni, se
asigura respectarea valorilor limita de emisie. Pentru
instalatiile prevăzute in anexa nr. 5 dispozitiile alin.
(1) se aplica numai dupa expirarea perioadei de tranzitie.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
poate impune, dupa caz, pentru anumite categorii de
instalatii, cerinte speciale, stabilite prin reguli general
obligatorii, fara a mai fi necesara includerea acestora in
autorizatiile integrate de mediu, in conditiile garantarii
unei abordari integrate si asigurarii unui nivel echivalent
de protecţie a mediului in intregul sau (art. 16 din
ordonanţă, modificat prin legea nr. 84/2006 ).
Autoritatea competentă emite autorizatii integrate de
mediu, le revizuieste si actualizeaza conditiile prevăzute
de acestea.
Autoritatea competentă impune operatorului, prin
autorizatia integrata de mediu sau, dupa caz, prin
revizuirea acesteia ori prin actualizarea conditiilor din
autorizatie, ca, nu mai tarziu de 30 octombrie 2007,
exploatarea instalatiilor existente sa se realizeze
potrivit prevederilor art. 3, 7, 9-16, 20, art. 24 alin.
(1) si (2), art. 25 si art. 32 alin. (1).
In procedura de autorizare integrata de mediu
autorităţile competente urmaresc aplicarea prevederilor
art. 1, 2, 21, art. 22 alin. (2), art. 23, art. 24 alin.
(3), art. 26, 27, 28-30, art. 31 alin. (1), art. 32 alin.
(2)-(4).
Autoritatea competentă impune operatorilor, prin
autorizatia integrata de mediu sau, dupa caz, prin

101
revizuirea acesteia ori prin actualizarea conditiilor din
autorizatie, ca exploatarea instalatiilor existente
prevăzute in anexa nr. 5 sa se realizeze potrivit
prevederilor art. 3, 7, 9-16, 20, art. 24 alin. (1) si (2),
art. 25 si art. 32 alin. (1), nu mai tarziu de data
indicata in aceasta anexa pentru fiecare instalatie.
Daca in cursul procesului de autorizare integrata de
mediu a instalatiilor existente, dupa evaluarea
conditiilor, rezulta ca instalatiile nu pot respecta
cerintele din prezenta ordonanta de urgenţă, operatorul are
obligatia sa intocmeasca un plan de actiuni astfel incat
conformarea sa se realizeze cel mai tarziu la termenele
prevăzute la art. 18.
Proiectul acestui plan de actiuni se negociaza cu
autoritatea competentă, iar dupa aprobare devine
obligatoriu.
Nerespectarea termenelor si masurilor cuprinse in
planul de actiuni atrage suspendarea autorizatiei integrate
de mediu in conditiile prevăzute de legislaţia in vigoare.
Acolo unde standardele de calitate a mediului impun
conditii mai restrictive decat cele care pot fi atinse prin
aplicarea celor mai bune tehnici disponibile, autoritatea
competentă impune in autorizatia integrata de mediu masuri
suplimentare, fara a afecta alte masuri care se aplica
pentru conformarea cu standardele de calitate a mediului.
Autoritatea competentă urmareste si se informeaza cu
privire la dezvoltarea celor mai bune tehnici disponibile.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
adopta prin ordin valorile limita de emisie stabilite la
nivel comunitar, pentru:
a) instalatiile in care se desfasoara activităţi
prevăzute in anexa nr. 1, cu exceptia depozitelor de
deseuri incadrate la pct. 5.1 si 5.4;
b) substantele poluante prevăzute in anexa nr. 2,
pentru care, pe baza schimbului de informatii prevăzut la
art. 28-30, a fost identificata necesitatea unei actiuni la
nivel comunitar.
In absenta unor valori limita de emisie stabilite
potrivit alin. (1) se utilizeaza cel putin valorile limita
de emisie prevăzute de alte reglementari.
Cerintele tehnice aplicabile depozitelor de deseuri
prevăzute la pct. 5.1 si 5.4 din anexa nr. 1, stabilite la
nivel comunitar, se adopta de autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului prin ordin al ministrului
mediului si gospodaririi apelor.
In cazul in care autoritatea publică centrală pentru
protecţia mediului constata ca exploatarea unei instalatii

102
poate avea efecte negative semnificative asupra mediului
unui alt stat sau daca un alt stat posibil a fi afectat
semnificativ solicita, aceasta transmite, in cadrul
relatiilor bilaterale, către autoritatea competentă a
statului respectiv orice informatie disponibila solicitata,
potrivit prevederilor anexei nr. 4, in acelasi timp cu
informarea propriilor cetateni.
Aceste informatii sunt utilizate in cadrul
consultarilor necesare dintre cele doua state, pe baza de
reciprocitate si in conditii de echivalenta.
In contextul relatiilor bilaterale, ambele state
trebuie sa se asigure ca in cazurile prevăzute la alin. (1)
solicitarile de emitere a autorizatiei integrate de mediu
sunt, de asemenea, disponibile, pentru o perioada
corespunzatoare de timp, publicului statului posibil a fi
afectat, astfel incat sa ii permita exercitarea dreptului
de a transmite comentarii inainte de luarea deciziei.
Rezultatele oricaror consultari organizate in
conditiile alin. (1)-(3) sunt luate in considerare de către
autoritatea competentă in vederea adoptarii deciziei cu
privire la emiterea autorizatiei integrate de mediu.
Autoritatea competentă are obligatia de a informa
statul ori statele care au fost consultate potrivit
dispozitiilor prevăzute la alin. (1) si (2) cu privire la
decizia adoptata referitoare la solicitarea emiterii
autorizatiei integrate de mediu si ii/le transmite
informatiile prevăzute la art. 33.
In situatia de stat afectat sau potential afectat
autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului pune
la dispozitie propriului public interesat informatiile
primite in cadrul relatiilor bilaterale, intr-o maniera
corespunzatoare.
Operatorul respecta conditiile din autorizatia
integrata de mediu in modul de exploatare a instalatiei.
Operatorul informeaza cu regularitate autoritatea
competentă cu privire la rezultatele monitorizarii
emisiilor si, in termenul cel mai scurt, cu privire la
producerea oricarui incident sau accident care afecteaza
semnificativ mediul.
Operatorul asigura reprezentantilor autorităţii
competente intreaga asistenta necesara pentru a le permite
sa desfasoare orice inspectie a instalatiei, prelevare de
probe, culegerea oricaror informatii necesare pentru
indeplinirea atribuţiilor de serviciu.
În ceea ce priveşte revizuirea autorizaţiei integrate
de mediu, autoritatea competentă evalueaza periodic
conditiile din autorizatia integrata de mediu si, acolo

103
unde este necesar, le revizuieste. Revizuirea autorizatiei
integrate de mediu este obligatorie in toate situatiile in
care:
a) poluarea produsa de instalatie este semnificativa
incat necesita revizuirea valorilor limita de emisie sau
includerea de noi astfel de valori in autorizatia integrata
de mediu;
b) schimbarile substantiale ale celor mai bune tehnici
disponibile fac posibila reducerea semnificativa a
emisiilor fara a presupune costuri excesive;
c) siguranta in exploatare a proceselor sau
activităţilor impune utilizarea altor tehnici;
d) prevederile unor noi reglementari legale o impun.
Dacă operatoruldeoreşte să realizeze modificări în
exploatarea instalaţiei, acesta trebuie, conform art. 26
din ordonanţă (modificat prin Legea nr. 84/2006), să
înştiinţeze autoritatea competentă care revizuieşte
autorizaţia integrată de mediu sau condiţiile acesteia.
În privinţa accesului publicului la informaţie,
autoritatea competentă ia masuri pentru ca publicului
interesat sa i se asigure posibilitatea de a participa, din
timp si in mod efectiv, la procedura pentru:
a) emiterea autorizatiei integrate de mediu pentru
instalatii noi;
b) emiterea autorizatiei integrate de mediu pentru orice
modificare substantiala in exploatarea instalatiei;
c) revizuirea autorizatiei integrate de mediu sau
actualizarea conditiilor unei autorizatii integrate de
mediu, potrivit prevederilor art. 25.
Participarea publicului se realizeaza potrivit
prevederilor anexei nr. 4.
Autoritatea competentă pune la dispozitie publicului
rezultatele pe care le detine, referitoare la monitorizarea
emisiilor, asa cum este prevăzut in conditiile de
autorizare, potrivit prevederilor art. 7-14.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
furnizeaza Comisiei Europene, la fiecare 3 ani, incepand cu
data aderarii, inventarul principalelor emisii si al
surselor responsabile de poluare, pe baza formatului si
particularitatilor necesare pentru transmiterea
informatiilor, stabilite de către Comisia Europeana.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
adopta masurile propuse de Comisia Europeana pentru
asigurarea intercomparabilitatii si complementaritatii
intre datele din inventarul emisiilor, prevăzut la alin.
(2), si datele din alte registre si surse de date privind
emisiile.

104
 Accesul publicului la informatie prevăzut la alin.
(1)-(3) si art. 33 se realizeaza cu respectarea
prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b)-e), art. 12, 14 si
art. 15 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 878/2005
privind accesul publicului la informatia privind mediul,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
760 din 22 august 2005.
Conform art. 33 din ordonanţă, autoritatea competentă
informeaza publicul asupra deciziei luate si pune la
dispozitie acestuia următoarele informatii:
a) continutul deciziei si o copie a autorizatiei
integrate de mediu, precum si orice conditii sau modificari
aduse autorizatiei integrate de mediu;
b) motivele si consideratiile pe care se intemeiaza
decizia, in urma examinarii opiniilor si comentariilor
exprimate de publicul interesat, incluzand si informatiile
referitoare la procedura de participare a publicului;
c) procedura de revizuire prevăzuta la art. 34 si 35.
Orice persoana care face parte din publicul interesat
si care are un interes legitim sau se considera lezata
intr-un drept al sau se poate adresa instantei de
contencios administrativ, competentă pentru a contesta, din
punct de vedere procedural sau substantial, deciziile,
actele sau omisiunile care fac obiectul participarii
publicului, prevăzute de prezenta ordonanta de urgenţă, cu
respectarea dispozitiilor Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.
Se poate adresa instantei de contencios administrativ
competente si orice organizatie neguvernamentala care
indeplineste cerintele prevăzute la art. 2 alin. (1) lit.
k), considerandu-se ca acestea au un interes legitim sau
sunt lezate intr-un drept al lor.
Solutionarea cererii se face potrivit dispozitiilor
Legii nr. 554/2004.
Conform art. 35 din ordonanţă, înainte de a se adresa
instantei de contencios administrativ competente,
persoanele prevăzute la art. 34 trebuie sa solicite
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, in
termen de 30 de zile de la data aducerii la cunostinta
publicului a deciziei de emitere sau de respingere a
autorizatiei integrate de mediu, revocarea, in tot ori in
parte, a deciziilor sau a actelor contestate ori ducerea la
indeplinire a actelor sau actiunilor considerate a fi fost
omise si care fac obiectul participarii publicului.
Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
are obligatia de a răspunde la plangerea prealabila

105
prevăzuta la art. 35, alin. (1) in termen de 30 de zile de
la data inregistrarii acesteia la acea autoritate.
Procedura administrativa prealabila prevăzuta la art.
35, alin. (1) si (2) este gratuita si trebuie sa fie
echitabila si corecta.
Prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 152/2005,
adoptată şI modificată prin legea nr 84/2006 transpun
Directiva 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat
al poluarii, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii
Europene (JOCE) nr. 257 din 10 octombrie 1996, impreuna cu
completarile si modificarile aduse de Directiva 2003/35/CE
privind participarea publicului la elaborarea anumitor
planuri si programe referitoare la mediu si de modificare a
directivelor 85/337/CEE si 96/61/CE cu privire la
participarea publicului si accesul la justitie, publicata
in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene (JOCE) nr.
156/17 din 25 iunie 2003, si Directiva 2003/87/CE in
vederea stabilirii unei scheme pentru comercializarea
certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera in
interiorul Comunitatii si modificarea Directivei 96/61/CE,
publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatii Europene
(JOCE) nr. 275/32 din 25 octombrie 2003.

2.3. Avizele de mediu

Avizele de mediu sunt acte tehnico-juridice emise în
scris de autoritatea competentă pentru protecţia mediului
şi sunt emise pentru trei situaţii:
a) avizul de mediu pentru planuri si programe - act
tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului, care confirma integrarea aspectelor
privind protecţia mediului in planul sau programul supus
adoptarii;
b) avizul pentru stabilirea obligatiilor de mediu -
act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru
protecţia mediului la: schimbarea titularului unei
activităţi cu impact asupra mediului, vanzarea pachetului
majoritar de actiuni, vanzarea de active, fuziune,
divizare, concesionare, dizolvare urmata de lichidare,
lichidare, incetarea activităţii, faliment, avand ca scop
stabilirea obligatiilor de mediu, ca prevederi ale unui
program pentru conformare, in vederea asumarii acestora de
către partile implicate in situatiile mentionate anterior;
c) avizul de mediu pentru produse de protecţie a
plantelor respectiv pentru autorizarea ingrasamintelor
chimice - act tehnico-juridic emis de autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, necesar in procedura de

106
omologare a produselor de protecţie a plantelor si
respectiv de autorizare a ingrasamintelor chimice;
Solicitarea si obtinerea avizului de mediu pentru
planuri si programe sunt obligatorii pentru adoptarea
planurilor si programelor care pot avea efecte
semnificative asupra medi Aprobarea planurilor si
programelor, la orice nivel ierarhic, este conditionata de
existenta avizului de mediu pentru respectivul plan sau
program.
Conform art. 10 din O.U.G. nr. 195/2005, solicitarea
si obtinerea avizului de mediu pentru stabilirea
obligatiilor de mediu sunt obligatorii in cazul in care
titularii de activităţi cu posibil impact semnificativ
asupra mediului urmeaza sa deruleze sau sa fie supusi unei
proceduri de: vanzare a pachetului majoritar de actiuni,
vanzare de active, fuziune, divizare, concesionare sau in
alte situatii care implica schimbarea titularului
activităţii, precum si in caz de dizolvare urmata de
lichidare, lichidare, faliment, incetarea activităţii,
conform, legii.
In termen de 60 de zile de la data semnarii/emiterii
documentului care atesta incheierea uneia dintre
procedurile mentionate la art. 10, alin. (1), partile
implicate transmit in scris autorităţii competente pentru
protecţia mediului obligatiile asumate privind protecţia
mediului, printr-un document certificat pentru conformitate
cu originalul.
Clauzele privind obligatiile de mediu cuprinse in
actele intocmite in cadrul procedurilor prevăzute la alin.
(1) au caracter public.
Indeplinirea obligatiilor de mediu este prioritara in
cazul procedurilor de: dizolvare urmata de lichidare,
lichidare, faliment, incetarea activităţii.

2.4. Bilanţul de mediu

Bilanţul de mediu este o lucrare elaborată de persoane
fizice sau juridice atestate conform legii, în scopul
obţinerii avizului pentru stabilirea obligaţiilor de mediu
sau a autorizaţiei de mediu, şi care conţine elementele
analizei tehnice prin care se obţin informaţii asupra
cauzelor şi consecintelor efectelor negative cumulate,
anterioare, prezente şi anticipate ale activităţii, în
vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un
amplasament; în cazul în care se identifică un impact
semnificativ, bilanţul se completează cu un studiu de
evaluare a riscului.

107
 După executarea bilanţului de mediu în conformitate cu
îndrumarul cu problemele rezultate din analiza efectuată,
titularul obiectivului sau al activităţii prezintă
autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului un raport
cu concluziile bilanţului de mediu, raport ce se supune
dezbaterii publice.
Odată încheiată această fază, autoritatea pentru
protecţia mediului stabileşte dacă emite autorizaţia cu sau
fără programe de conformare.

108